,,Descoperiri” noi in pamantul Dobrogei de Nord (2)
Dupa cum spune legenda, Trecatoarea Thermopile ar fi trebuit sa fie un loc
ingust de trecere peste un picor de munte stancos care se pravalea in apele
involburate ale marii.
Doar ca astazi nu am mai vazut la
Thermopile decat un versant de munte impadurit si o campie larga, Plateia... Si
marea?
Intre timp, adica in aproape 2500 de ani, marea s-a retras cu peste 5-6km,
lasand loc campiei intinse.
Acest aspect, oarecum dezolant, il intalnim si la mai toate stravechile
cetati care vor fi fost candva pe malul Dunarii intre Galati si Isaccea, ori
doar peste apele fostelor balti Jijila
ori Crapina.
1.
Cetatea Ghermea
Fortificația se află pe un mal înalt al fostei Bălti Jijila, în punctul numit de
localnici ,,La Gradini”.
Locul e ușor de reperat, el fiind la intrarea în localitatea Jijila, cum
vii dinspre Garvăn, în zona stâlpilor de înaltă tensiune.
În prezent în zona se efectuiază lucrari arheologice de salvare, deoarece
terenul fostei cetăți va fi afectat de drumul ce va trece pe aici dupa ce va
traversa Dunarea pe noul pod de la Brăila la Jijila.
Vechea fortificație romana se chema Ghermea și fusese ridicată pe
amplasamentul mult mai vechi al unor așezări preistorice, prima dintre ele
fiind atribuita Culturii Gumelnița.
Săpăturile au evidențiat în arealul Cetății Ghermea cel puțin 3 niveluri de
locuire.
Cele mai vechi dateaza din perioada mijlocie a bronzului, deci aparțin
Culturii Gumelnița.
Urmatorul orizont este marcat de o serie de gropi funerare ce au fost
atribuite Culturii Noua, o populatie mai rar intâlnita în spațiul dobrogean.
Dar cele mai multe si mai mari amenajări aparțin epocii romane. Pe lânga
doua locuințe romane, cu gropile lor menajere aferente, aici au fost
descoperite o serie de silozuri (spatii de depozitare a proviziilor) de
dimensiuni mari, adica de pâna la 4m.
Se pare ca Cetatea Ghermea era inițial o asezare autohtonă, adică getică,
dar supusă romanizării încă din sec.1 d.Hr.
Dacă inițial locuințele erau semiîngropate în pământ, romanii au construit
pe acest promontoriu de pământ o adevărata cetate, fortificație care făcea
parte din limesul dunărean, având în vedere că Balta Jijila era o întindre de
apă permanentă, malul fortificat al Dunării mutându-se cumva în aceasta zonă
mai înaltă a Jijilei.
Notă: Noroc că la trecerea cu bacul nu îți măsoară temperatura pentru
Covid-19, deoarece, cu ,,febra descoperitorului” de care sufăr tot mai des în
acesta primăvară dobrogeană, ași fi avut mari probleme de fiecare dată...
Zona ,,La Gradini” de la intrarea
in localitatea Jijila. Intinderea agricola din spate a fost pana nu de mult
timp Balta Jijila, alimentata de paraul omonim ce izvora de pe clina estica a
Culmii Pricopanului.
P1082
Lucrari arheologice de decopertare
si sondare in spatiul stravechii Cetati Ghermea, ori Ghermeea...
P1099
Nu stiu daca aceste lucrari le vom
vedea dupa ce drumul de peste pod va trece prin zona, ori va trece exact peste
ele...
P1121
O varta de foc, probabil din
interiorul unei cladiri a cetatii.
P1136
2. Cetatea ,,La Milan”
Motto: ,,Când ai fost ultima dată într-un loc în care ai fost pentru prima
dată?”
Eu?! Astăzi.
Pentru început Cetatea ,,La Milan” m-a intrigat prin faptul ca se afla la
doar 25km de Galați și era aproape necunoscută, cu toate că e mult mai mare
decât Cetatea Dinogeția și se află în același complex de fortificații al
,,limesului” dunărean.
Doar că promontoriul stâncos al Dealului Milan, 48m alt. se află mult spre
lunca Dunării, în alte vremuri deasupra apelor nesfârșite ale Lacului Crapina.
Din centrul localității Luncavița facem stânga pe o strada asfaltată și
după numai 30-40m ajungem la Strada Cherhanalei, pe care o urmăm cu mașina tot
spre stânga, pană la un grup de silozuri din partea de nord a satului.
De aici pornim drumeția pe drumul de pământ ce trece printre vii și câmpuri
cu grâu.
După mai bine de 1,5km de la silozuri ajungem la partea de sud a incintei
cetății.
Suprafața fostei cetăți romano-bizantine (sec. 3-6 d.Hr) este de circa
2,5-3ha și are o expunere înclinată a reliefului spre sud.
Nu sunt cunoscute mențiuni ale vreunei trupe, legiuni
sau flote fluviale și nici indicii asupra numelui antic al cetății.
Din câte am înțeles, dintr-o fotografie aeriană se poate vedea mai bine că
cetatea avea 15 turnuri, 4 în colțuri și
11 pe laturi, acestea în formă de ,,U”, la fel ca cele de la Cetatea Dinogeția.
În partea de sud-vest a incintei se distinge conturul de ziduri ale unei
bazilici paleocreștine.
Partea cea mai înaltă se află pe latura nordică, de sus peretele de stâncă
parând inaccesibil.
Am ocolit prin latura vestică si am coborât la Gârla Ciulinețu, cea care
ocolește promontoriul cetății prin nord si est.
Un drum de pământ ocolește și el prin nord și est și de pe el fotografiile
arată mai bine înalțimea Dealului Milan și abruptul său nordic.
Pe acest nou drum de întoarcere spre zona silozurilor am zarit un iepure în
marginea unei arături, care părea ca vrea să iasă în drumul meu.
Cu mișcări atente am schimbat obiectivul la aparatul foto și am asteptat
nemișcat.
Iepurele a ieșit în drum,dar s-a uitat în partea cealaltă, dupa care a
traversat în hopuri mici și a fgăcut un salt superelastic peste gârlă,
pierzându-se în stufăriș.
Atunci când datele istorice nu sunt prea generoase, să ne bucurăm totuși de
descoperirea unui loc nou și nebănuit de frumos, cu perspective spre taoată
lunca Dunării, de la Galați la Isaccea, dar și de micile surprize pe care
natura ni le oferă în genul ,,2 în 1, instant”!...
De la silozurile din marginea localitatii Luncavita mai mergem 1,8-2km pana
la popina pe care se afla Cetatea ,,La Milan”.
P921
Din zona cea mai inalta a catatii,
vedere spre coltul de nord-vest, ce se ridica odata deasupra apelor Baltii
Crapina.
P943
Vrsantul nordic al popinei pe care
se afla ruinele cetatii.
Dealul stancos e inconjurat prin nord, est si sud de Garla Ciulinetu.
P986

Cand esti ,,descoperitor” solitar
si mai esti si cu gandurile aiurea, cu aproape 2000 de ani in urma, nici nu mai
esti bagat in seama de lumea inconjuratoare...
P991
3.Situl arheologic ,,Cetățuia”-Luncavița
Din câte știu eu, locul acesta de pe malul stâng al Pârâului Luncavița, la
3km pe drumul Luncavița-Nifon, era cunoscut ca amplasament al unei cetăți
romane, sau măcar al unui castru roman.
Poate că și denumirea de ,,Cetățuia” poate induce în eroare, iar acest
toponim poate fi întâlnit în numeroase locuri în care se găsesc ceva vestigii
istorice.
În fapt, în teren se află un sit arheologic ce cuprinde o așezare omenească
aparținând Culturii Gumelnița, dar și o necropolă din acele vremuri.
Pentru a putea avea o imagine cât de cât realistă a ceea ce înseamnă
,,Cultura Gumelnița”, să încercăm lămurirea unor termeni, timpuri ale
preistoriei și moduri de viață ale oamenilor acelor timpuri.
Termenul de ,,preistorie” este denumirea dată epocii din istoria omenirii
situată înainte de apariția scrisului. Asa că studiul preistoriei se poate face
doar din artefactele și obiectele naturale descoperite de arheologi.
Epoca neolitică
sau epoca pietrei șlefuite
a fost cea de a treia și
ultima epocă a pietrei, din cadrul preistoriei, fiind caracterizată de
producerea hranei prin cultivarea plantelor și creșterea animalelor.
Neoliticul este
datat cu aproximație între anii 5500 î.Hr. și 700 î.Hr.
Termenul
arheologic „cultură” reprezintă totalitatea vestigiilor
materiale și
spirituale de același tip
descoperite într-un ansamblu de așezări
de pe un anumit teritoriu.
Aceste ,,culturi”
au fost denumite după locurie reprezentative în care au fost descoperite
artefactele specifice.
Unele ,,culturi”
se pot întinde pe perioade istorice mai îndelungate, iar altele pe perioade mai
scurte.
Deasemeni, unele
dintre ele pot fi sincrone, adică să existe în același timp,dar în spații
geografice relativ distincte.
Succedarea
câtorva culturi reprezentative pentru Dobrogea ar fi cam așa:
-Cultura Boian,
5500-4800 î.Hr.
-Cultura
Hamangia, 5000-2000 î.Hr., aceasta întinzându-se pe cea mai lunga perioada a
neoliticului.
-Cultura
Gumelnița 4800-4000 î.Hr. A fost sincronă cu Cultura Cucuteni-Tripolie din
Moldova (Iași) si Ucraina.
-Cultura
Cernavodă 4000-3000 î.Hr., deci a urmat Culturii Gumelnița, cel putin în
Dobrogea.
-Cultura
Coșlogeni sec.14-12 î.Hr. E sincronă cu Cultura Monteoru din Muntenia. Tot în
această perioadă istorică apar tracii, marele neam al dacilor, geților etc.
-Cultura Babadag
sec.11-7 î.Hr. Este așa-zisă ,,epocă a fierului”. Ea se împarte în 3 perioade:
-Babadag I-
sec.11
-Babadag
II-sec.10-9
-Babadag
III-sec.8-7
Tot așa, această
perioadă, cea mai apropiată de perioada ,,istoriei”, se subîmparte în 2 faze:
,,La Tene” și ,,Hallstatt” dupa numele unor localități din Elveția, respectiv
Austria, unde au fost descoperite artefactele cele mai multe specifice celor
doua ,,faze”.
Trecerea de la
preistorie la istorie s-a facut în momente diferite ale timpului, astfel că la
greci s-a scris despre razboiul troian, care ar fi trebuit să dateze din
secolele 12-11, în vreme ce la noi era doar Cultura Coșlogeni.
Dealtfel
locuitorii zonei dunarene nu le-au prea avut cu scrisul și cu constiința de
sine ca popor, ci altii au scris despre istoria locurilor de prin sec.2-1 î.Hr.
Cercetările
arheologice în Dobrogea au început la scurt timp dupa ce această regiune a
intrat în componența statului român, la 1879.
În 1895,
topograful militar Pamfil Polonic (1858-1943) a fost trimis de
Grigore Tocilescu, profesor la Universitatea București și directorul Muzeului Național de Antichități (1881-1909), să facă prospecțiuni
în Dobrogea. În 3 ani, Polonic a găsit zeci de puncte arheologice. Deoarece
atunci încă nu fuseseră identificate culturile neolitice din regiunea dintre
Dunăre și
Marea Neagră, multe descoperiri au fost notate doar ”preistorice”.
Așezările culturii Gumelnița din câmpie erau de tip tell,
care nu sunt comparabile în dimensiuni și vestigii cu cele din Orient, dar atestă totuși o locuire îndelungată în același punct.
Termenul
arheologic „tell” este un cuvânt de origine arabă și desemnează o movilă rezultată din acțiunea îndelungată a omului.
La
Cetățuia-Luncavița se vede și astăzi așezarea de tip tell, cu o înalțime de
circa 2-3m.
Aici au fost
descoperite chiar 4-5 niveluri de locuire, pe o înălțime a straturilor de circa
1,5m.
Artefactele
descoperite aici au fost în număr mare, fiind vorba de ceramică (vase, greutăți
pentru pescuit, dar și obiecte plasice, ca unele reprezentari ale chipului
omenesc), de unelte de bronz, cuțite, topoare, ace fine etc.
Vasele de
ceramica erau de culoare închisă și bine lustruite la exterior.
Locuințele erau
de tipul celor ,,în paiantă”, împletituri de lemne completate cu lut. Asta
pentru ca au fost descoperite locurile rotunde din bucăți de lut în acre
trebuie că erau stâlpii de lemn, desiguri putreziți...
Economia se baza
pe cultivarea plantelor și creșterea animalelor, scăzând aportul
vânătorii, pescuitului și
culesului, apărând însă mineritul și
metalurgia.
Aceste ocupații recente erau legate de aramă
(cupru), primul metal cunoscut de om.
Mineritul era practicat, foarte probabil, la
zăcământul de la Altân Tepe.
Dealtfel,
perioada neoliticului de până la aparitia fierului (Cultura Babadag) se mai
numeste si ,,eneolitic”.
În necropola de
lânga ,,tell”-ul de la Cetătuia au fost descoperite resturi umane ale unor
persoane de vârste mai mici, numărul mare de schelete de copii si tineri
arătând că speranța de viață din acele timpuri era de circa 30-35 de ani.
În stratele de
suprafață au fost găsite obiecte care atestă că tellul a fost locuit și în evul
mediu timpuriu.
Așezarea de la
Cetățuia, de pe Valea Luncaviței, nu a fost singulară în peisajul preistoriei,
alte așezări străvechi mai fiind descoperite pe Valea joiței, în apropiere, dar
și în punctele ,,Cioara” și ,,Mocuța” din apropierea localității actuale
Luncavița.
Pentru ce toate
aceste ,,cercetări”, documentări și aducerea lor în lumina Facebook?
Pentru a înțelege
că spațiul dobrogean a fost dintotdeauna unul foarte ocupat de oameni, că
oriunde ne-am întoarce astăzi privirea, putem da peste situri arheologice care
vorbesc de oameni și iar oameni...
Au fost cei care
au trăit și au reușit să supravieuiască în condiții naturale foarte dificile.
Și numai datorită puterii lor de adaptare la condițiile naturale și de a
transforma această natură în folosul lor, am avut si noi șansa să ne naștem și
să trăim în acest minunat colț de lume.
Pentru multă
vreme, chiar o ,,margine de lume”: Dobrogea.
Dintr-un cot la
90 de grade spre stanga al drumului Luncavita-Nifon ne apare aceasta imadine, a
unui versant impadurit, cu o constructie ciudata la baza.
Doar ca mai
trebuie sa trecem si peste apa Paraului Luncacita piedut prin stufarisul uscat.
P893
Urme de sapaturi arheologice pe terasa de
sus, sub crengile unor stajari seculari.
P896
Vedere a sitului dinspre coltul de nord.
P899
Platforma zonei de locuire se ridica cu
25-30m deasupra campurilor agricole din jur.
P900
O mica unitate de relief al sitului
arheologic de la ,,Cetatuia’-Luncavita vazuta de pe campul dinspre sud.
901
Panoul care
evidentiaza existenta rezervatiei arheologice in zona.
P902
Urme de ziduri in incinta sitului
arheologic.
P906

4. Situl arheologic ,,Mocuța”-Luncavița
Considerații asupra vârstei unei pesroane o faci și funcție de vârsta ta.
Astfel, la 20 de ani consideri că o persoană de 60 de ani e bâtrână rău de
tot...
Când tu însuți ajungi la această vârstă constați că lucrurile s-au mai
îmbunătățit și că cei de 60 de ani parcă au mai întinerit, iar bătrâni sunt
acum cei de peste 80 de ani...
La fel stau lucrurile și cu percepția despre timpurile vechi și foarte
vechi în care oamenii au trăit pe întinsul Dobrogei.
După ce te preocupi de situri arheologice neolitice, de așezări omenești
din diverse culturi dobrogene, Cernavodă, Hamangia, Babadag, ai percepția că
timpurile romanice, din secolele 1-6 d.Hr., devin mult mai apropiate, de parcă
am vorbi de pandurii lui Tudor Vladimirescu...
Așezarea omenească de la Movila ,,Mocuța” se situa pe un bot al unei râpe
adâncite în leoss de Valea Luncavița, în partea de sud a actualei localități
omonime.
Situl arheologic a fost deschis în acest loc odată cu cercetarea locurilor
din preajma tellului gumelnițean de la ,,Cetățuia”-Luncavița.
Săpăturile de la ,,Mocuța” au adus la lumina zilei două locuințe eneolitice
(Cultura Gumelnița) realizate la suprafața pământului, din vălătuci de chirpici
fixați pe împletituri de nuiele.
Acestui nivel de locuire i-au fost atribuite numeroase artefacte: unelte de
silex, ciocane de piatră cu gaură pentru coadă, sule de os, dar mai ales
obiecte de ceramică. Având în vedere ca în acea perioadă a preistoriei nu era
cunoscută roata olarului, vasele de ceramică, chiar dacă au forme rotunde, sunt
realizate din pasta prelucrată cu mâna.
Un alt nivel de locuire, mai aproape de suprafață, a fost atribuit Culturii
Cernavodă, aici vasele de ceramică fiind lucrate mai bine, cu forme de amfore,
oale, platouri etc.
Se pare că în această perioadă bărbații erau mult mai atenți cu consoartele
lor, găsindu-se în zona numeroase podoabe, de la pandative de silex lustruit,
la unele de ceramică neagră bine lustruită si frumos decorată.
Am lăsat mașina la intrare în Luncavița venind dispre Valea Fagilor și am
pornit pe marginea malului abrupt dinspre vest.
Botul de mal e ușor de reperat în teren, iar fotografii ceva mai bune se
realizează privind mai ales spre sat.
La traversarea unei pâlnii de vale am găsit și o vizuină de vulpe, iar la
sfârșitul incursiunii de ,,descoperire” am fotografiat și lacul antropic de pe
Valea Luncaviței, pentru a poziționa și mai bine locurile în discutie în zona
de sud a Luncaviței.
Postarea nu e decât o Dobroge luată la bani mărunți, pentru a înțelege că
din populația autohtonă aveau să ia naștere spre începutul epocii fierului
geții, din neamul mult mai extins al tracilor.
Dar despre toate acestea atunci când vom ajunge la situl arheologic de la
,,Cetățuia”-Babadag, (altă ,,Cetățuie”), sit revelator pentru epoca fierului
din Dobrogea secolelor 9-7 î.Hr. și pentru apariția geților în istorie.
Lunca Paraului Luncavita si casele
satului vazute de pe cararea spre situl arheologic.
P1047
Pintenul pe care campul il intinde
spre lunca Paraului Luncavita si pe care se afla urmele de locuire preistorica
de la situl arheologic ,,Mocuta”-Luncavita.
P1050
Vedere de pe platforma sitului
spre sat.
P1056
De pe platforma sitului, vedere
spre nord.
P1070
5. Tabia Veche-Suhat
Dacă ,,tabie” numește o fortificație de trunchiuri de lemn și valuri de
pământ executată de trupele turcești în zona de nord a Dobrogei, ,,suhat” este
un cuvânt la fel de vechi, care denumește o zonă de pășunat, mai precis un
islaz din marginea localității.
Astfel că fortificăția turcească Tabia Veche-Suhat o vom descoperi la
intrarea în orașul Isaccea, la baza rampei pe care drumul național urcă de la
nivelul bălților spre zona mai înaltă a orașului.
E o zonă destul de deschisă, unde Valea Capaclia (Valea Lupăriei) se varsă
în Gârla Ciulinețu, cea care urmărește pe marginea bălților conturul Dealurilor
Niculițelului de la Balta Lățime și până spre Parcheș.
Situl arheologic căutat se află pe un promontoriu înalt din partea stângă.
Săpăturile au adus la lumina zilei artefacte ale unei așezări omenești de
acum 7000 de ani, locuri care atunci aparțineau Culturii Boian.
Acum în zonă se disting urmele unei tabii turcești, fortificație menită să
apere înfloritorul oraș comercial Isaccea din capătul de nord al Imperiului
otoman.
În zona cea mai înaltă se conturează forma zidurilor de incintă, imediat
sub acestea fiind săpate șanțuri de apărare și vreo trei rânduri de valuri de
pământ.
Se pare că locul înalt și cu bune perspective atât spre luncă, spre Dunăre
și Ucraina, dar și spre dealurile Niculițelului, din vest, a fost folosit în
cele două razboaie mondiale ca loc de observare, dar și de postare a unei
baterii antiaeriene.
Fortificația turcească se continuă spre sud-est cu o așezare civilă, ale
cărei urme se văd și acum întinzându-se pe marginea înaltă a dealului dinspre
baltă.
E drept că nici fotografiile nu sunt deosebit de spectaculoase, dar trebuie
avut în vedere că despre aceste tabii turcești nu se vorbește foarte mult ca
făcând parte din zestrea turistică a Dobrogei...
Și probabil că pe aici nu a mai fost nimeni, niciodată...
Păi, tot Pricopanu, tot Țuțuiatu, tot Chediu?!...
Din zona mai inalta a Tabiei
vechi-Suhat, vedere spre vest. In zona primelor case din nordul oraselului
Isaccea trece drumul national Galati-Tulcea.
P144
Vedere spre rasarit, cu santurile de aparare si valurile de pamant ale
cetatii turcesti.
P148
Si aceasta fortificatie se ridica deasupra apelor Baltii Crapina. Mai in
spate se vede Dunarea in dreptul localitatii Isaccea.
P181
Zona pe unde am urcat de la sosea
la tabie. Se vede bine in peisaj si Garla Ciulinetu.
P185
6. Tabia Mare de la Isaccea
Cultura generală este ce ne-a mai rămas în cap după ce am
uitat tot ce am învățat în școală...
Spre exemplu eu îmi mai amintesc de la Revoluție doar că
am învățat să silabisim: ,,Li-ber-ta-te!” și ,,Jos dicta-to-rul!” În rest nu-mi mai amintesc nimic. Sau nu
vreau să-mi mai amintesc!...
Puțin despre istoria turcilor din Dobrogea...
Imperiul otoman a ocupat ținutul Dobrogei încă din anul
1420, deci cu 33 de ani înainte de Cadereaa Constantinopolului. Asta pentru ca
turcii trecuseră de capitala Bizantului si ocupaseră deja Gallipoli (1376),
Adrianopolele (Edirne de astăzi) (1377 de catre sultanul Murad I), Thesalonicul
și Velico Târnovo.
În acea vreme în Moldova domnea Alexadru cel Bun (bunicul
lui Ștefan cel Mare), iar în Țara Românească era Mihai I, fiul lui Mircea cel
Bătrân.
Chiar dacă turcii o mai luau pe coajă câteodată, când făceau
expediții de pedepsire a domnilor români neascultatori, aceștia din urmă nu au
trecut niciodata Dunărea, în spațiul otoman, pentru a-și consolida victoriile.
Asa că turcii nu au fost nevoiți să apere cumva și
spațiul dobrogean.
Singurul cu care s-au hârjonit turcii dealungul secolelor
a fost Țaratul rus. Pentru ca rușii au considerat în permanență că după Caderea
Bizanțului Moscova trebuie să fie a treia Romă. În fapt continuatorii
Bizanțului au fost tocmai domnii romani care au ținut sus steagul ortodoxiei și
au și sponsorizat manastirile din Muntele Athos... (Vezi lucrarea ,,Le Bizanț
apres Bizanț” a lui Nicolae Iorga.)
Urmare a acestor considerații istorice, vom găsi în
Dobrogea fortificații turcaști doar sub forma tabiilor și palăncilor, un fel de
cetăți-redute din lemn si pământ.
Dealtfel, știm că și la Razboiul de independență redutele
turcești de la Rahova, Plevna etc. erau tot cam de același fel.
În jurul orașului turcasc Isaccea erau ridicate cinci
tabii de pământ, care găzduiau garnizoane militare gata pregarite să apere
flancul nordic al imperiului de ingerințele rusești.
O ipoteză definește tabia ca fiind traducerea
termenului din limba arabă
pentru bastion și turn, care înseamnă structură
militară din pământ bătătorit
Tabia Mare de la Isaccea a fost ridicată de turci chiar
pe ruinele vechii cetăți romano-bizantine Noviodunum și are un contur sub formă
de trapez.
Și astăzi se observă bine în teren conturul zidurilor
exterioare, a spațiului de intrare prin poarta vestică și ceva ruine la interior.
Ocupată de
tătari, stăpânită o vreme de Mircea cel Bătrân, cetatea este destructurată după
cucerirea ei de către turci în 1420, care au construit ulterior, în sec. 16,
sus pe cetate, o tabără trapezoidală înconjurată cu val de pământ (tabie) ce adăpostea
o garnizoană.
În paralel,
centrul de greutate al așezări s-a mutat, încă în sec. 14, spre nord, unde
fusese întemeiată, probabil de către tătari, o așezare numită Isakdji, de la
care va deriva numele orașului de astăzi.
Toate cetățile construite de otomani în Dobrogea (Babadag, Tulcea, Isaccea, Macin) au avut același sfârșit
tragic, fiind distruse în anul 1829. în urma Tratatului de la Adrianopol, când
turcii au pierdut un război în fața rușilor.
Ruinele
fortăreței medievale Yeni-Sale se află la 2 km de localitatea Enisala, pe un
deal calcaros care domină zona lacurilor Razim și Babadag.
Cetatea a fost construită în a doua jumătate a sec.XIV, cu scop militar, de
supraveghere a drumurilor de pe apă și de pe uscat, de către o autoritate interesată
de zona de la Gurile Dunării, foarte probabil negustorii genovezi, care
dispuneau de mari sume de bani câștigate din comerț și care erau deținătorii
monopolului navigației în Marea Neagră. Cetatea are un plan poligonal
neregulat, care urmează sinuozitățile masivului de calcar jurasic pe care este
amplasată.
Zidurile și bastionale se păstrează în unele
puncte pe o înălțime de 5-10 m.
Între 1397 și 1418, în timpul domniei lui
Mircea cel Bătrân, cetatea a făcut parte din sistemul defensiv al Țării Românești.
Datorită înaintării stăpânirii turcești la nord de Gurile Dunării, până la
Cetatea Albă și Chilia (1484), și ca urmare a formării cordoanelor de nisip ce
separă lacul Razim de Marea Neagră, cetatea a fost abandonată.
Situată pe
colnicul Hora, azi Dealul Monumentului, în partea de est a orașului Tulcea,
cetatea a fost construită la sf. sec.IV. p.Chr., constituind o importantă factorie
grecească. Numele cetății, de origine celtică, derivă de la un legendar
întemeietor, Caspios Aegisos. Relatând evenimentele petrecute în anul
12 p.Chr. când orașul Aegyssus a fost cucerit de către dacii
nord-dunăreni, Ovidius îl considera uetus urbs. La începutul sec.I I
p.Chr. cetatea era inclusă în limes-ul dunărean, devenind apoi, din
sec. III, important sediu militar
și, ulterior (sec. VI), reședință episcopală.
Viața urbană ia
sfârșit în primul sfert al sec. VII. Zona este din nou locuită în sec. X-XI,
dar, după o distrugere masivă, în sec. XI, așezarea se mută la poalele
fortificației. Începând cu sfârșitul sec. XIII și începutul sec. XIV, și pe
toată perioada stăpânirii otomane, colnicul Hora este din nou locuit. Prima
atestare a așezării și cetății în forma Tulcsa apare într-un registru
vamal otoman din 1506. Călătorii străini vorbesc în sec. XVII despre o
mică cetate cu 7 turnuri, zidită pe malul stâncos al Dunării, care controla
traficul fluvial
Cetatea de pe Valea Slavei, identificată de V.Pârvan cu polis
Ibida, pomenită de izvoarele antice, a fost construită de romani în
punctul de intersecție al celor mai importante drumuri din Dobrogea romană,
într-o zonă cu urme de locuire din epoca pietrei (paleoliticul mijlociu,
neolitic), epoca bronzului, epoca fierului. Cetatea constituie cel mai mare
sistem defensiv de epocă romană târzie din Dobrogea, compus din cetatea mare de
pe Valea Slavei - cu o suprafață fortificată de 24 ha, 24 de turnuri și 3 porți
-, fortificația-anexă de pe Dealul Harada – cu o suprafață fortificată de 3,5
ha, 8 turnuri - și un fort – situat în punctul cel mai înalt de pe deal.
Cercetările arheologice au scos la lumină Poarta de Vest, cu podul de
traversare a râului Slava, o porțiune din zidul de incintă, turnurile 8 și 10,
o bazilică paleocreștină cu 3 nave, cu coloane și capiteluri din marmură, un
cavou de familie și peste 150 de morminte din necropola romano-bizantină a
cetății. În teritoriul orașului antic a fost descoperit un complex monastic
paleocreștin ce a funcționat între a doua jumătate a sec.IV și prima parte a
sec.VII p.Chr.
Din coltul de
nord-est, vedem forma de dereptunghi a fortificatiei Tabiei mari, cu interiorul
si poarta principala, cea dinspre vest.
P219
De pe coltul de
nord-vest al tabiei mari, vedere spre movila Kurgan Vizir.
P221
De pe malul de
pamant al fortificatiei turcesti avem o priveliste lacustra spre nord, cu malul
Dunarii si baltile din dreptul Isaccei.
P206
De pe cararea spre
movila Kurgan Vizir privim in spate si vecem foarte bine cum Tabia Mare-Isaccea
se suprapune peste ruinele Cetatii Noviodunum, cea care se ridica cu aproape
2000 de ani deasupra apelor dunarii.
P406
O privire mai
atenta, cu teleobiectivul.
Bineinteles ca dincolo de Dunare se afla Ucraina…
P408
7. Tabia turcească de la Groapa Cailor
Tabia este una din denumirile fortificațiilor turcești ridicate în
fruntariile cele mai nordice ale Imperiului otoman.
Stabilirea dominației turcești asupra Dobrogei, începând cu sec.15, pentru
mai bine de patru secole, a condus la o răspandire a culturii islamice,
rezultând o oglindă a Anatoliei în aceste ținuturi dintre Dunare și mare.
Centrul administrativ al administrației turcești în Dobrogea a fost la
Babadag, însă centrul comerciel mai important s-a situat pe Dunăre, la Isaccea.
Pe lânga cetatea turcească a Isaccei (a nu se confunda cu Cetatea
Noviodunum), în aceste locuri din malul Dunarii au mai fost ridicate înca 5
fortificații, în mare parte palisade de lemn, înconjurate de șanțuri de apărare
și valuri de pământ.
Turcii nu au fost niciodată buni constructori în cetăți de piatră, așa că
de la ei au rămas în marginea de nord a Dobrogei urmele a mai multor
fortificații de pământ, numite tabii.
Tabia de la Groapa Cailor se află pe vârful unui deal din partea de sud-est
a orașului Isaccea.
Astfel că de la Cetatea Noviodunum urmăm drumul betonat spre sud încă 1km,
pâna la stația Transgaz de pompare a gazelor pe sub Dunăre, spre Ucraina.
Urcăm dealul printr-o livada bătrână de migdali (de făcut o tura cănd
aceștia sunt înfloriți roz, ca piersicii, sau în vară, când sunt copți) și pe
la jumătatea coastei găsim săpăturile de la un mormânt antic.
Cetatea turcească de pământ se afla în punctul cel mai înalt al dealului
(67m alt.), cumva în stânga Gropii Cailor, o depresiune naturala în stânca
locului, probabil locul unde se adăposteau de vântul stepei caii lăsați liberi.
Fortificația e de formă pătrată, cam 60x60m. Ea era destinată supravegherii
întregului spațiu de dincoace de Dunăre, dar și cel dinspre sud, spre bălțile
de la Parcheș și Saon.
Cercetările arheologice au arătat că înainte de fortificația otomană, pe
acest deal a fost o locuință romana civilă de tip ,,villa civitas”.
Deasemenea, săpaturile au scos la lumina zilei două sarcofage romane din
piatră. Pentru ridicarea lor a fost necesară amenajarea unui drum de acces al
unei macarale.
O plimbare pe conturul de pământ al tabiei prilejuieste perspective pe 360
de grade, atăt spre Dunăre și localitățile ucrainene de pe celălalt mal (satul
Orlivka), dar și spre orașul Isaccea și dealurile înalte care îl înconjoară
spre vest.
O privire mai aproape, ne dezvăluie gura unei vizuini de vulpe, săpată
chiar în pământul moale al fortificației dinspre nord.
Străvechile cetăți turcesti dobrogene nu îți
vor mulțumi lăcomia ochilor (ele nemaiavând mare lucru să îți arate), ci
dorința inimi de a se lumina prin cunoaștere
Groapa Cailor este o depresiune carstica
adancita in calcarele recifale de pe malul Dunarii, ceva mai in aval de
Isaccea.
P277
Tabia turceasca de la Groapa Cailor. Partea
dinspre vest a fortificatiei, cu santul de aparare si valul de pamant
aferente...
P283
Urme de constructii bine evidentiate in
interiorul fortificatiei.
P289
De pe zidurile cetatii se vedea frumos cum
Dunarea curge spre Tulcea...
P311
Zona sitului arheologic este inconjurata
jur-imprejur de o frumoasa livada de migdali...
P314
De la Groapa Cailor se vede bine si zona
Cetatii Noviodunum, cu Tabia Mare asezata chiar peste vechea cetate.
In zona e si locul de trecere a retelei de
inalta tensiune, care in trecut ducea curent de la URSS spre Bulgaria.
Pe promontoriul cetatii se mai disting si
politistii de frontiera care m-au legitimat si s-au interesat de scopul si
durata vizitei mele prin zona de granita...
P320
8. Kurgan Vizir, adică Movila Vizirului
În zona vechii necropole a cetății Noviodunum, de la Isaccea, există mai
mulți tumuli funerari, morminte cercetate de-a lungul timpului de către
arheologi și în care s-au descoperit numeroase vestigii de mare importanță.
Una dintre movilele de lângă Isaccea refuză însă cu încăpățânare să își
dezvăluie tainele. Este
Kurgan Vizir, cea mai mare movilă dintre toate, și a cărei poveste trezește, de
mai bine de un secol, aprigi controverse.
Este o movilă artificială, creată așadar de
mâna omului, care are o circumferință de aproximativ 400 de metri, cu o
înălțime de 73 (o altă sursă indică 75 de metri) și o pantă de 75-90 de grade.
Astăzi, acoperită de vegetație, este mai puțin
impresionantă față de acum două-trei secole, când diverși călători străini
prezenți în nordul Dobrogei o descriau ca pe un veritabil munte.
În războiul ruso-turc din anul 1829 Kurgan
Vizir este un punct strategic extrem de important pentru armata otomană. Movila
este un excelent punct de observație și în același timp un loc înalt pe care
este amplasată artileria armatei Semilunei.
Potrivit lui Hector de Bearn, un călator
francez al acelor vremuri, movila fusese ridicată de către un pașă otoman care
a vrut să-i arate unui sol rus forța armatei pe care el o conducea.
Astfel, pașa ordonase fiecărui soldat să aducă
câte o mână de pământ în locul pe care el îl indicase. Soldații lui erau însă
atât de mulți, încât au adus pământ destul pentru a ridica movila de 70 de
metri înălțime.
O legendă oarecum similară, povestită prin
satele din zonă, spune că soldații care au construit movila și care trebuiau să
plece la război și-au lăsat fesurile pe Kurgan și și-au jurat un lucru: când
vor termina luptele, să se întoarcă la movilă și să își ia înapoi fesurile, cu
tot cu pământ. Din păcate, aproape nici unul dintre acei militari turci nu s-a
mai întors de la război și astfel, Kurganul a rămas la fel de înalt.
De unde însă numele Kurganul Vizirului?
Numeroasele legende din zonă ne spun că movila
uriașă nu este altceva decât un mormânt, un tumul la baza căruia s-ar afla
osemintele unui pașă, ale unui vizir, comandant otoman.
S-au
vehiculat chiar și unele nume de pași care să fi fost înmormântați aici, dar
aceste ipoteze nu au nicio acoperire istorică și arheologică.
O variantă foarte interesantă a acestor legende (variantă prezentată în sursa
"Dobrogea, sâmbure de legendă") este următoarea: în timpul unui
război purtat contra Moldovei, comandantul armatei otomane a avut noaptea un
vis ciudat.
El l-a
visat pe profetul Mahomed în vârful unei movile, iar profetul i-a prezis
ofițerului că va pierde războiul.
Când s-a trezit, comandantul a poruncit să fie
îngropat de viu, cu tot cu arme și cal, așa că soldații săi au ridicat deasupra
lui movila aducând fiecare câte un coif de pământ. Chiar și în urma acestui
sacrificiu, otomanii au pierdut războiul.
O altă legendă legată de Movilă ar fi că aici
ar fi fost înmormântat chiar Isac Baba, considerat de unii
întemeietorul orașului Isaccea. ( o altă variantă, a lui Nicolae Iorga, este că
numele localității vine de la Saccea, conducător local din sec.11, pomenit
într-un izvor bizantin).
Potrivit legendei, Isac Baba
ar fi fost ucis (decapitat), în timpul unei bătălii purtate contra lui Ștefan cel
Mare. Trupul "turcului" ( al comandantului tătar, mai degrabă) a fost
dat jos de pe cal de către oamenii săi. Calul a fost și el omorât, apoi soldații
au ridicat movila, în amintirea comandantului lor.
Movila Vizirului există și astăzi, este o realitate. Dealul Misterios are,
se pare, cel puțin patru secole vechime și o mare putere de atracție pentru
iubitorii Dobrogei...
Mivila Kurgan Vizir vazuta dinspre
Cetatea Noviodunum.
In fotografie se mai vede srumul de acces din Isaccea spre zona cetatii si
a tabiei mari, dar si cladirea Politiei de frontiera. Accesul spre movila se
face pe langa gardul institutiei, apoi printre migdalii batrani ai livezii din
stanga, livada cam parasita in prezent.
P214
Ne apropiem de versantul estic al
movilei, fara carare, printre randurile de migdali batrani.
P337
Din varful Movilei Vizirului,
vedere spre nord, spre zona de trecere a Dunarii cu bacul, trecere de frontiera
spre o localitate din Ucraina.
P368
Din varful Movilei, vedere spre
sud, spre sirul de tumului funerari care in antichitate se aflau pe marginea
drumului principal ce pornea de la Cetatea Noviodunum spre centrul Dobrogei si,
mai departe, spre localitati stravechi din intreaga peninsula Balcanica.
P403
9. Mormântul lui Isac-Baba
Unele din localități au ca piatră de fundamentare o legendă cu un personaj
ce va rămâne peste timp ca întemeietor al locurilor.
Astfel Bucureștiul îl are pe ciobanul Bucur, iar Babadagul pe ,,Tatăl
Muntelui”, adică ,,Baba-Dag”.
Legenda întemeierii asezării Isaccea îl are ca protagonist pe Isac-Baba,
adică Isac-Tatăl, un ofițer din armata otomană care ar fi întemeiat localitatea
și care și-a găsit sfârșitul într-o bătalie cu oștile lui Ștefan cel Mare.
După aceste două episoade istorice, lucrurile intră într-o ceață a
necunoașterii, a ipotezelor si parerilor de tot felul...
Astfel ca unele surse, cu chiar hărți explicite, plaseaza mormântul
întemeietorului Isac-Baba în Kurgan Vizir, adica în marea movila de pământ de
lângă Cetatea Noviodunum ( vezi postarea nr.62).
Alte surse spun ca mormântul s-ar afla pe teritoriul actualului oras,
undeva în vecinatatea vechii cetăți turcești din partea de nord-est a localitații.
Daca lucrurile s-ar fi petrecut undeva, în spațiul sovietic, cu sigurață că
vrednicul ofițer turc ar fi avut o statuie de el putin 67m înălțime pe cel mai
înalt promontoriu din zona...
Doar ca aici lucrurile stau infinit mai rău, astfel că, pariez ca fara
informatiile ce vor urma, nimeni nu va gasi mormântul lui Isac-Baba din
Isacea!...
Nu mai povestesc cum am ajuns eu în preajma locului respectiv, doar
amintesc ca a trebuit să mă învârt ceva vreme până să-mi dau seama că
monumentul căutat se găsește ascuns într-o curticică anostă, cu poarta încuiată
și gard viu înalt, care obturează orice speranța de a zări mormântul.
Fotografiile le-am putut face numai dupa ce am sărit poarta metalica de la
întrarea in curtea pustie...
Isac Baba Turbesi. Foarte greu de
gasit!...
P422
Caligrafie araba de pe
frontispiciul mormantului.
P424
Un monument, pe cat de impornant
pentru orasul Isaccea, pe atat de anonim si pierdut in peisajul prafuit al
localitatii!...
P428
Iata, se vad si liniile trasate de
cel care a executat scrierea cu rugaciune de pe mormant...
P429

10. Cetatea Noviodunum
. „Călătoriile
te transformă într-o persoană modestă. Pentru că îți dai seama de locul mărunt pe care
îl ocupi tu în lume. ” (Gustave Flaubert)
Cetatea Noviodunum este situată pe malul drept al Dunării, în locul numit
”Pontonul Vechi”, lângă orașul
Isaccea, în apropierea celui mai important punct de trecere al fluviului.
Se știe că 514 î. e. n. Darius cel Mare al perșilor a trecut Dunărea aici, pe un pod de
vase, în campania lui militară împotriva sciților.
Spre Cetate se merge pe un drum
asfaltat, din centrul orașului,
existând un indicator ce te îndeamnă să mergi la stânga, drumul de acces fiind
în stare bună. Distanța de
parcurs este de maximum trei kilometri.
Numele este de origine celtă,
format din celticele ”novio” = nou și ”dun” = fortăreață. Acesta este doar unul dintre
argumentele ce susțin
originea celtică a cetății,
veche de 2.300 de ani, când tribul celtic al britolagilor a stăpânit vremelnic
teritoriul din sudul terenului dintre Siret și Nistru.
Alte cetăți celtice de la Dunăre au mai fost la Arubium
(Măcin) și Durostorum (Silistra, în Bulgaria).
Vechea cetate a celților a fost cucerită, apoi, de romani,
care au văzut importanța ei
în ceea ce privește apărarea
cursului Dunării.
Cetatea, amplasată pe un
promontoriu înalt de 24 de m, ajunge principalul port al flotei Classis Flavia
Moesica, dar devine și
garnizoana unor importante legiuni: a V-a Macedonica, Prima Italica, Prima
Jovia Scythica.
Am găsit Cetatea ușor,
după indicatoare. Dar, întreg complexul este acoperit de pământ, de buruieni și pare aruncat în nepăsare.
Sunt câteva panouri explicative care ne arată ce s-a descoperit până în
prezent.
S-a stabilit că acest castru a fost și
un centru important pentru populația
din jur, că s-a trăit atât în interiorul cetății
cât și în exteriorul
acesteia, probabil de cei care munceau pământurile și-și
vindeau produsele în cetate.
Astfel, în apropierea cetății,
pe dealurile din jur, a fost descoperită o necropolă tumulară, formată din
circa 60 de movile, care adăposteau morminte.
Din obiectele descoperite în aceste morminte s-a putut demonstra nivelul de
civilizație atins de
populație, cercetându-se
obiectele de îmbrăcminte și
obiectele găsite în acești
tumuli.
Unii istorici cred că aici s-a găsit așezarea medievală ”Vicina”, construită
de genovezi și transformată de aceștia într-un centru destul de prosper în
secolele XII-XIII.
A fost ulterior stăpânită de tătari,
care au avut capiatala a hanatului la Isaccea,apoi, de Mircea cel Bătrân și ,în
fine ,de turci.
Turcii au mutat centrul asezarii de la Noviodunuym mai spre nord, în schimb
au ridicat pe ruinele cetății bizantine o fortificație de pământ vizibilă si
astăzi în teren.
La Cetatea Noviodunum s-au facut
doar cateva sapaturi la zidurile de incinta dinspre sud-vest.
P416
Ziduri de aparare masive, cu
randuri de piatra de calcar intercalate cu randuri de caramida arsa.
P243

Sapaturile de decopertare a
zidurilor sunt prezervate neglijent de ceva folii de plastic…
P246
Promontoriul cetatii vazut de pe
movila Kurgan Vizir.
P370
11. Cetatea de la Golful Tichilești
La școală am învățat că în Dobrogea au existat în perioada antică trei
cetăți: Histria, Tomis și Callatis. Și atât.
Ce alte cetați grecești în Dobrogea, ce cetăți celtice, getice, romane,
bizantine, genoveze, ori turcești?...
Nimic. Mintea mea era o ,,tabula rasa”, o foaie alba de hârtie pe care nu
mai scria nimic despre asta.
Drept pentru care nu mai subliniez încântarea cu care continui sa descopăr
astăzi (la rândul meu) alte si alte vestigii istorice, arheologice și locuri de
legendă pe întreg cuprinsul Dobrogei...
E drept ca cetățile din Dobrogea nu mai vin astăzi dinainte-ne ca cele din
Transilvania, spre exemplu, cu ziduri masive, cu săli de consiliu, ori temnițe
subterane.
De multe ori ești nevoit ca să-ți imaginezi singur cam ce a fost odată în
aceste locuri dobrogene viață omenească, poate chiar mărire și fală...
De acest exercițiu de imaginație am avut parte și doar cu câteva zile în
urmă, când am încercat să găsesc locul unei vechi cetăți getice, apoi ale unei
fortărețe romane și în cele din urmă ale unei așezări din evul mediu timpuriu,
frumos situată pe un bot de deal, într-un colț al bălților, numit de arheologi
Golful Tichilești.
Când mergem din Galați spre Tulcea, între localitățile Rachelu și
Revărsarea șoseaua urmarește trei coturi ale Bălții Crapina, care intră spre
zona mai înaltă ca trei golfuri marine.
Din cel de-al treilea cot pornește spre dreapta un drum spre Sanatoriul de
la Tichilești.
E locul de unde privim spre ,,fundul” golfului, spre o terasa mai înaltă,
străjută de-a dreapta și de-a stânga de locuri mai joase și mai largi.
Pe această terasă fară copaci, de forma ovoidală și întinsă pe mai bine de
2ha, a fost descoperită o cetate romană, suprapusă peste una getică, la rândul
ei ridicată pe locul unei așezări preistorice din epoca fierului.
Așezarea cea mai veche făcea parte din Cultura Babadag, pe lângă fibule
metalice descoperindu-se și resturi umane ce au putut fi datate.
Astfel că din perioada getică au rămas în zona artefacte ale populației
locale, dar si ceramica grecească datata din sec. 4-2 î. Hr.
Pe fragmentele de amfore descoperite aici s-au putut citi ștampile care
conduc la posibilitatea că acestea proveneau din insula Thassos.
Astăzi, ca vizitator al acestor locuri străvechi, nu ai altceva de
fotografiat decât îmrejurimile văzute de pe chiar înălțimea platoului de
deasupra bălților, cu șoseaua ce se înscrie aici pe conturul reliefului...
Intersectia drumului national
Galati-Tulcea cu drumul secundar ce duce la sanatoriul Tichilesti.
P432
Locul unde am lasat masina pentru
a putea merge pe platforma mai inalta a sitului arheologic din Golful
Tichilesti.
P466
Cararea de acces la ditul arheologic.
P439
De pe platforma sitului, o privire
spre ,,Golful Tichilesti”, cu soseaua care altadata chiar ocolea un golf al
Baltii Crapina.
P447
12. Cetatea de la Rachelu
În multe cazuri poziționarea în teren și aspectul actual al unui loc istoric,
al unei cetăți, poate fi înșelătoare și, de cele mai multe ori, dezamăgitoare.
Legenda spune că Trecătoarea Termopile era o trecere îngustă în locul în
care coasta înclinată a Muntelui Parnassus cobora în apele Mării Egee.
Acolo au luptat pâna la unu cei 300 de spartani conduși de regele Leonidas
în luptele cu pesrșii.
Astăzi locul nu mai e la fel de dramatic, apele mării retrăgându-se la
peste 5km de coasta muntelui.
La fel de nefirești par astăzi unele din cetățile dobrogene aflate cândva
pe ,,limesul” roman de pe malul Dunării, cetăți ca Dinogeția, La Milan, Rachelu
(și o să vedem mai încolo si cazul Cetății Ghermea) dominând astăzi doar
întinse câmpuri agricole.
Cetatea de la Rachelu a fost amplasată pe un promontoriu stâncos, situat la
marginea
zonei inundabile a Dunării, în partea de nord a satului.
Accesul se realizează pe o stradă
nou asfaltată a satului, la 200 m de drumul Isaccea-Galați.
În prezent fortificația este acoperită în mare parte
de grădina unei case. În anul 1991 au fost efectuate săpături de salvare care
au dus la identificarea turnului circular de Nord-Est (diam. 3 m), construit din
blocuri de piatră legate cu mortar.
Pe acest promontoriu de deasupra apelor au fost, pe rând, o așezare
aparținând Culturii Gumelnița, dar și un getică, de la sfârșitul epocii
fierului, deci a fazei Halsstatt.
Romanii au ridicat încă din sec.1 d.Hr. o fortificație militară pe locul
numit acum Botul Rachelului, intercalând-o astfel între apropiatele cetăți mai
mari de la Noviodunum și La Milan.
Nu s-a păstrat numele vechi al cetății, iar o vizită ,,de descoperire”
în zona stâncoasă de deasupra Gârlei Ciulinețu și a câmpurilor întinse va pune
la grea încercare imaginația istoricului de ocazie.
Importantă va rămâne cunoașterea locurilor din această parte de nord a
Dobrogei, așa că, la un drum cu treburi personale de la Galați la Tulcea, ne
vom reaminti de toate aceste locuri surprinzătoare, de parcă am frunzării, din
mers, o veche carte de istorie adevărată.
Locul de parcare si de acces la
situl arheologic e mai usor de identificat cand vii dinspre Isaccea spre
Galati...
P470
Un drum local proaspat asfaltat
ne conduce in coborare spre Botul Dealului rachelu.
P472
De pe marginea ,,botului” cu
situl arheologic, vedere spre nord, spre marginea fostei balti Crapina.
P477
Versantul nordic, dinspre
balta, al promontoriului pe care se ridica castrul roman de la Rachelu.
P493
Sapaturi si formatiuni din
incinta vechiului castru.
P497
Si toate acestea pentru a arata cat
de bogata poate fi vazuta Dobrogea.
Pentru ca de n-ar fi, nu s-ar
povesti...
Marți, 7 decembrie 2021 - 10:23
Afisari: 1,532
gigicepoiu
Vineri, 10 decembrie 2021 - 10:57