Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Calendar

Iunie 2025
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Iulie 2025
LMMJVSD
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031

Online

Vremea
Varful Caleanu
Muntii Tarcu-Muntele Mic

,,Descoperiri” noi in pamantul Dobrogei de Nord (2)

   

Dupa cum spune legenda, Trecatoarea Thermopile ar fi trebuit sa fie un loc ingust de trecere peste un picor de munte stancos care se pravalea in apele involburate ale marii.

   Doar ca astazi nu am mai vazut la Thermopile decat un versant de munte impadurit si o campie larga, Plateia... Si marea?

Intre timp, adica in aproape 2500 de ani, marea s-a retras cu peste 5-6km, lasand loc campiei intinse.

 

Acest aspect, oarecum dezolant, il intalnim si la mai toate stravechile cetati care vor fi fost candva pe malul Dunarii intre Galati si Isaccea, ori doar peste apele fostelor balti  Jijila ori Crapina.

 

 

 

1.      Cetatea Ghermea

 

 

Fortificația se află pe un mal înalt al fostei Bălti Jijila, în punctul numit de localnici ,,La Gradini”.

Locul e ușor de reperat, el fiind la intrarea în localitatea Jijila, cum vii dinspre Garvăn, în zona stâlpilor de înaltă tensiune.

În prezent în zona se efectuiază lucrari arheologice de salvare, deoarece terenul fostei cetăți va fi afectat de drumul ce va trece pe aici dupa ce va traversa Dunarea pe noul pod de la Brăila la Jijila.

Vechea fortificație romana se chema Ghermea și fusese ridicată pe amplasamentul mult mai vechi al unor așezări preistorice, prima dintre ele fiind atribuita Culturii Gumelnița.

Săpăturile au evidențiat în arealul Cetății Ghermea cel puțin 3 niveluri de locuire.

Cele mai vechi dateaza din perioada mijlocie a bronzului, deci aparțin Culturii Gumelnița.

Urmatorul orizont este marcat de o serie de gropi funerare ce au fost atribuite Culturii Noua, o populatie mai rar intâlnita în spațiul dobrogean.

Dar cele mai multe si mai mari amenajări aparțin epocii romane. Pe lânga doua locuințe romane, cu gropile lor menajere aferente, aici au fost descoperite o serie de silozuri (spatii de depozitare a proviziilor) de dimensiuni mari, adica de pâna la 4m.

Se pare ca Cetatea Ghermea era inițial o asezare autohtonă, adică getică, dar supusă romanizării încă din sec.1 d.Hr.

Dacă inițial locuințele erau semiîngropate în pământ, romanii au construit pe acest promontoriu de pământ o adevărata cetate, fortificație care făcea parte din limesul dunărean, având în vedere că Balta Jijila era o întindre de apă permanentă, malul fortificat al Dunării mutându-se cumva în aceasta zonă mai înaltă a Jijilei.

 

Notă: Noroc că la trecerea cu bacul nu îți măsoară temperatura pentru Covid-19, deoarece, cu ,,febra descoperitorului” de care sufăr tot mai des în acesta primăvară dobrogeană, ași fi avut mari probleme de fiecare dată...

 

   Zona ,,La Gradini” de la intrarea in localitatea Jijila. Intinderea agricola din spate a fost pana nu de mult timp Balta Jijila, alimentata de paraul omonim ce izvora de pe clina estica a Culmii Pricopanului.

 

P1082/milano/img_1082-fb-3.jpg

 

   Lucrari arheologice de decopertare si sondare in spatiul stravechii Cetati Ghermea, ori Ghermeea...

 

P1099/milano/img_1099-3.jpg

 

   Nu stiu daca aceste lucrari le vom vedea dupa ce drumul de peste pod va trece prin zona, ori va trece exact peste ele...

 

P1121/milano/img_1121-fb-3.jpg

 

   O varta de foc, probabil din interiorul unei cladiri a cetatii.

 

P1136/milano/img_1136-3.jpg

 

 

 

 

2. Cetatea ,,La Milan”

 

Motto: ,,Când ai fost ultima dată într-un loc în care ai fost pentru prima dată?”

 

Eu?! Astăzi.

 

Pentru început Cetatea ,,La Milan” m-a intrigat prin faptul ca se afla la doar 25km de Galați și era aproape necunoscută, cu toate că e mult mai mare decât Cetatea Dinogeția și se află în același complex de fortificații al ,,limesului” dunărean.

Doar că promontoriul stâncos al Dealului Milan, 48m alt. se află mult spre lunca Dunării, în alte vremuri deasupra apelor nesfârșite ale Lacului Crapina.

 

Din centrul localității Luncavița facem stânga pe o strada asfaltată și după numai 30-40m ajungem la Strada Cherhanalei, pe care o urmăm cu mașina tot spre stânga, pană la un grup de silozuri din partea de nord a satului.

De aici pornim drumeția pe drumul de pământ ce trece printre vii și câmpuri cu grâu.

După mai bine de 1,5km de la silozuri ajungem la partea de sud a incintei cetății.

Suprafața fostei cetăți romano-bizantine (sec. 3-6 d.Hr) este de circa 2,5-3ha și are o expunere înclinată a reliefului spre sud.

Nu sunt cunoscute mențiuni ale vreunei trupe, legiuni sau flote fluviale și nici indicii asupra numelui antic al cetății.

 

Din câte am înțeles, dintr-o fotografie aeriană se poate vedea mai bine că cetatea avea  15 turnuri, 4 în colțuri și 11 pe laturi, acestea în formă de ,,U”, la fel ca cele de la Cetatea Dinogeția.

În partea de sud-vest a incintei se distinge conturul de ziduri ale unei bazilici paleocreștine.

Partea cea mai înaltă se află pe latura nordică, de sus peretele de stâncă parând inaccesibil.

Am ocolit prin latura vestică si am coborât la Gârla Ciulinețu, cea care ocolește promontoriul cetății prin nord si est.

Un drum de pământ ocolește și el prin nord și est și de pe el fotografiile arată mai bine înalțimea Dealului Milan și abruptul său nordic.

Pe acest nou drum de întoarcere spre zona silozurilor am zarit un iepure în marginea unei arături, care părea ca vrea să iasă în drumul meu.

Cu mișcări atente am schimbat obiectivul la aparatul foto și am asteptat nemișcat.

Iepurele a ieșit în drum,dar s-a uitat în partea cealaltă, dupa care a traversat în hopuri mici și a fgăcut un salt superelastic peste gârlă, pierzându-se în stufăriș.

 

Atunci când datele istorice nu sunt prea generoase, să ne bucurăm totuși de descoperirea unui loc nou și nebănuit de frumos, cu perspective spre taoată lunca Dunării, de la Galați la Isaccea, dar și de micile surprize pe care natura ni le oferă în genul ,,2 în 1, instant”!...

 

De la silozurile din marginea localitatii Luncavita mai mergem 1,8-2km pana la popina pe care se afla Cetatea ,,La Milan”.

 

P921/milano/img_0921-fb-3.jpg

 

   Din zona cea mai inalta a catatii, vedere spre coltul de nord-vest, ce se ridica odata deasupra apelor Baltii Crapina.

 

P943/milano/img_0943-fb-3.jpg

 

   Vrsantul nordic al popinei pe care se afla ruinele cetatii.

Dealul stancos e inconjurat prin nord, est si sud de Garla Ciulinetu.

 

P986/milano/img_0986-3.jpg/milano/img_0986-3.jpg

 

   Cand esti ,,descoperitor” solitar si mai esti si cu gandurile aiurea, cu aproape 2000 de ani in urma, nici nu mai esti bagat in seama de lumea inconjuratoare...

 

P991/milano/img_0991-fb-3.jpg

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3.Situl arheologic ,,Cetățuia”-Luncavița

 

Din câte știu eu, locul acesta de pe malul stâng al Pârâului Luncavița, la 3km pe drumul Luncavița-Nifon, era cunoscut ca amplasament al unei cetăți romane, sau măcar al unui castru roman.

Poate că și denumirea de ,,Cetățuia” poate induce în eroare, iar acest toponim poate fi întâlnit în numeroase locuri în care se găsesc ceva vestigii istorice.

În fapt, în teren se află un sit arheologic ce cuprinde o așezare omenească aparținând Culturii Gumelnița, dar și o necropolă din acele vremuri.

Pentru a putea avea o imagine cât de cât realistă a ceea ce înseamnă ,,Cultura Gumelnița”, să încercăm lămurirea unor termeni, timpuri ale preistoriei și moduri de viață ale oamenilor acelor timpuri.

 

Termenul de ,,preistorie” este denumirea dată epocii din istoria omenirii situată înainte de apariția scrisului. Asa că studiul preistoriei se poate face doar din artefactele și obiectele naturale descoperite de arheologi.

Epoca neolitică sau epoca pietrei șlefuite a fost cea de a treia și ultima epocă a pietrei, din cadrul preistoriei, fiind caracterizată de producerea hranei prin cultivarea plantelor și creșterea animalelor.

Neoliticul este datat cu aproximație între anii 5500 î.Hr. și 700 î.Hr.

 

Termenul arheologic „cultură” reprezintă totalitatea vestigiilor materiale și spirituale de același tip descoperite într-un ansamblu de așezări de pe un anumit teritoriu.

Aceste ,,culturi” au fost denumite după locurie reprezentative în care au fost descoperite artefactele specifice.

Unele ,,culturi” se pot întinde pe perioade istorice mai îndelungate, iar altele pe perioade mai scurte.

Deasemeni, unele dintre ele pot fi sincrone, adică să existe în același timp,dar în spații geografice relativ distincte.

 

Succedarea câtorva culturi reprezentative pentru Dobrogea ar fi cam așa:

-Cultura Boian, 5500-4800 î.Hr.

-Cultura Hamangia, 5000-2000 î.Hr., aceasta întinzându-se pe cea mai lunga perioada a neoliticului.

-Cultura Gumelnița 4800-4000 î.Hr. A fost sincronă cu Cultura Cucuteni-Tripolie din Moldova (Iași) si Ucraina.

-Cultura Cernavodă 4000-3000 î.Hr., deci a urmat Culturii Gumelnița, cel putin în Dobrogea.

-Cultura Coșlogeni sec.14-12 î.Hr. E sincronă cu Cultura Monteoru din Muntenia. Tot în această perioadă istorică apar tracii, marele neam al dacilor, geților etc.

-Cultura Babadag sec.11-7 î.Hr. Este așa-zisă ,,epocă a fierului”. Ea se împarte în 3 perioade:

-Babadag I- sec.11

-Babadag II-sec.10-9

-Babadag III-sec.8-7

Tot așa, această perioadă, cea mai apropiată de perioada ,,istoriei”, se subîmparte în 2 faze: ,,La Tene” și ,,Hallstatt” dupa numele unor localități din Elveția, respectiv Austria, unde au fost descoperite artefactele cele mai multe specifice celor doua ,,faze”.

 

Trecerea de la preistorie la istorie s-a facut în momente diferite ale timpului, astfel că la greci s-a scris despre razboiul troian, care ar fi trebuit să dateze din secolele 12-11, în vreme ce la noi era doar Cultura Coșlogeni.

Dealtfel locuitorii zonei dunarene nu le-au prea avut cu scrisul și cu constiința de sine ca popor, ci altii au scris despre istoria locurilor de prin sec.2-1 î.Hr.

 

Cercetările arheologice în Dobrogea au început la scurt timp dupa ce această regiune a intrat în componența statului român, la 1879.

În 1895, topograful militar Pamfil Polonic (1858-1943) a fost trimis de Grigore Tocilescu, profesor la Universitatea București și directorul Muzeului Național de Antichități (1881-1909), să facă prospecțiuni în Dobrogea. În 3 ani, Polonic a găsit zeci de puncte arheologice. Deoarece atunci încă nu fuseseră identificate culturile neolitice din regiunea dintre Dunăre și Marea Neagră, multe descoperiri au fost notate doar ”preistorice”.

 

 

 

Așezările culturii Gumelnița din câmpie erau de tip tell, care nu sunt comparabile în dimensiuni și vestigii cu cele din Orient, dar atestă totuși o locuire îndelungată în același punct.

Termenul arheologic „tell” este un cuvânt de origine arabă și desemnează o movilă rezultată din acțiunea îndelungată a omului.

La Cetățuia-Luncavița se vede și astăzi așezarea de tip tell, cu o înalțime de circa 2-3m.

Aici au fost descoperite chiar 4-5 niveluri de locuire, pe o înălțime a straturilor de circa 1,5m.

Artefactele descoperite aici au fost în număr mare, fiind vorba de ceramică (vase, greutăți pentru pescuit, dar și obiecte plasice, ca unele reprezentari ale chipului omenesc), de unelte de bronz, cuțite, topoare, ace fine etc.

Vasele de ceramica erau de culoare închisă și bine lustruite la exterior.

Locuințele erau de tipul celor ,,în paiantă”, împletituri de lemne completate cu lut. Asta pentru ca au fost descoperite locurile rotunde din bucăți de lut în acre trebuie că erau stâlpii de lemn, desiguri putreziți...

Economia se baza pe cultivarea plantelor și creșterea animalelor, scăzând aportul vânătorii, pescuitului și culesului, apărând însă mineritul și metalurgia. Aceste ocupații recente erau legate de aramă (cupru), primul metal cunoscut de om. Mineritul era practicat, foarte probabil, la zăcământul de la Altân Tepe.

Dealtfel, perioada neoliticului de până la aparitia fierului (Cultura Babadag) se mai numeste si ,,eneolitic”.

 

În necropola de lânga ,,tell”-ul de la Cetătuia au fost descoperite resturi umane ale unor persoane de vârste mai mici, numărul mare de schelete de copii si tineri arătând că speranța de viață din acele timpuri era de circa 30-35 de ani.

 

În stratele de suprafață au fost găsite obiecte care atestă că tellul a fost locuit și în evul mediu timpuriu.

Așezarea de la Cetățuia, de pe Valea Luncaviței, nu a fost singulară în peisajul preistoriei, alte așezări străvechi mai fiind descoperite pe Valea joiței, în apropiere, dar și în punctele ,,Cioara” și ,,Mocuța” din apropierea localității actuale Luncavița.

 

Pentru ce toate aceste ,,cercetări”, documentări și aducerea lor în lumina Facebook?

Pentru a înțelege că spațiul dobrogean a fost dintotdeauna unul foarte ocupat de oameni, că oriunde ne-am întoarce astăzi privirea, putem da peste situri arheologice care vorbesc de oameni și iar oameni...

Au fost cei care au trăit și au reușit să supravieuiască în condiții naturale foarte dificile. Și numai datorită puterii lor de adaptare la condițiile naturale și de a transforma această natură în folosul lor, am avut si noi șansa să ne naștem și să trăim în acest minunat colț de lume.

Pentru multă vreme, chiar o ,,margine de lume”: Dobrogea.

 

Dintr-un cot la 90 de grade spre stanga al drumului Luncavita-Nifon ne apare aceasta imadine, a unui versant impadurit, cu o constructie ciudata la baza.

Doar ca mai trebuie sa trecem si peste apa Paraului Luncacita piedut prin stufarisul uscat.

 

P893/milano/img_0893-3.jpg

 

   Urme de sapaturi arheologice pe terasa de sus, sub crengile unor stajari seculari.

 

P896/milano/cetatuia_luncavita01-fb-3.jpg

 

   Vedere a sitului dinspre coltul de nord.

 

P899/milano/img_0899-3.jpg

 

   Platforma zonei de locuire se ridica cu 25-30m deasupra campurilor agricole din jur.

 

P900/milano/img_0900-3.jpg

 

   O mica unitate de relief al sitului arheologic de la ,,Cetatuia’-Luncavita vazuta de pe campul dinspre sud.

 

901/milano/pl-i-fb-3.jpg

 

Panoul care evidentiaza existenta rezervatiei arheologice in zona.

 

P902/milano/cetatuia_luncavita02-f.jpg

 

   

 


 

   Urme de ziduri in incinta sitului arheologic.

 

P906

 /milano/cetatuia_luncavita031-fb-3.jpg

 

 

 

 

 

 

4. Situl arheologic ,,Mocuța”-Luncavița

 

Considerații asupra vârstei unei pesroane o faci și funcție de vârsta ta. Astfel, la 20 de ani consideri că o persoană de 60 de ani e bâtrână rău de tot...

Când tu însuți ajungi la această vârstă constați că lucrurile s-au mai îmbunătățit și că cei de 60 de ani parcă au mai întinerit, iar bătrâni sunt acum cei de peste 80 de ani...

 

La fel stau lucrurile și cu percepția despre timpurile vechi și foarte vechi în care oamenii au trăit pe întinsul Dobrogei.

După ce te preocupi de situri arheologice neolitice, de așezări omenești din diverse culturi dobrogene, Cernavodă, Hamangia, Babadag, ai percepția că timpurile romanice, din secolele 1-6 d.Hr., devin mult mai apropiate, de parcă am vorbi de pandurii lui Tudor Vladimirescu...

 

Așezarea omenească de la Movila ,,Mocuța” se situa pe un bot al unei râpe adâncite în leoss de Valea Luncavița, în partea de sud a actualei localități omonime.

Situl arheologic a fost deschis în acest loc odată cu cercetarea locurilor din preajma tellului gumelnițean de la ,,Cetățuia”-Luncavița.

Săpăturile de la ,,Mocuța” au adus la lumina zilei două locuințe eneolitice (Cultura Gumelnița) realizate la suprafața pământului, din vălătuci de chirpici fixați pe împletituri de nuiele.

Acestui nivel de locuire i-au fost atribuite numeroase artefacte: unelte de silex, ciocane de piatră cu gaură pentru coadă, sule de os, dar mai ales obiecte de ceramică. Având în vedere ca în acea perioadă a preistoriei nu era cunoscută roata olarului, vasele de ceramică, chiar dacă au forme rotunde, sunt realizate din pasta prelucrată cu mâna.

Un alt nivel de locuire, mai aproape de suprafață, a fost atribuit Culturii Cernavodă, aici vasele de ceramică fiind lucrate mai bine, cu forme de amfore, oale, platouri etc.

Se pare că în această perioadă bărbații erau mult mai atenți cu consoartele lor, găsindu-se în zona numeroase podoabe, de la pandative de silex lustruit, la unele de ceramică neagră bine lustruită si frumos decorată.

 

Am lăsat mașina la intrare în Luncavița venind dispre Valea Fagilor și am pornit pe marginea malului abrupt dinspre vest.

Botul de mal e ușor de reperat în teren, iar fotografii ceva mai bune se realizează privind mai ales spre sat.

La traversarea unei pâlnii de vale am găsit și o vizuină de vulpe, iar la sfârșitul incursiunii de ,,descoperire” am fotografiat și lacul antropic de pe Valea Luncaviței, pentru a poziționa și mai bine locurile în discutie în zona de sud a Luncaviței.

 

Postarea nu e decât o Dobroge luată la bani mărunți, pentru a înțelege că din populația autohtonă aveau să ia naștere spre începutul epocii fierului geții, din neamul mult mai extins al tracilor.

Dar despre toate acestea atunci când vom ajunge la situl arheologic de la ,,Cetățuia”-Babadag, (altă ,,Cetățuie”), sit revelator pentru epoca fierului din Dobrogea secolelor 9-7 î.Hr. și pentru apariția geților în istorie.

 

   Lunca Paraului Luncavita si casele satului vazute de pe cararea spre situl arheologic.

 

P1047/milano/img_1047-fb-3.jpg

 

   Pintenul pe care campul il intinde spre lunca Paraului Luncavita si pe care se afla urmele de locuire preistorica de la situl arheologic ,,Mocuta”-Luncavita.

 

P1050/milano/img_1050-3.jpg

 

   Vedere de pe platforma sitului spre sat.

 

P1056/milano/img_1056-3.jpg

 

   De pe platforma sitului, vedere spre nord.

 

P1070/milano/img_1070-fb-3.jpg

 

  

 

 

 

 

 

5. Tabia Veche-Suhat



Dacă ,,tabie” numește o fortificație de trunchiuri de lemn și valuri de pământ executată de trupele turcești în zona de nord a Dobrogei, ,,suhat” este un cuvânt la fel de vechi, care denumește o zonă de pășunat, mai precis un islaz din marginea localității.

Astfel că fortificăția turcească Tabia Veche-Suhat o vom descoperi la intrarea în orașul Isaccea, la baza rampei pe care drumul național urcă de la nivelul bălților spre zona mai înaltă a orașului.

E o zonă destul de deschisă, unde Valea Capaclia (Valea Lupăriei) se varsă în Gârla Ciulinețu, cea care urmărește pe marginea bălților conturul Dealurilor Niculițelului de la Balta Lățime și până spre Parcheș.

Situl arheologic căutat se află pe un promontoriu înalt din partea stângă.

Săpăturile au adus la lumina zilei artefacte ale unei așezări omenești de acum 7000 de ani, locuri care atunci aparțineau Culturii Boian.

Acum în zonă se disting urmele unei tabii turcești, fortificație menită să apere înfloritorul oraș comercial Isaccea din capătul de nord al Imperiului otoman.

În zona cea mai înaltă se conturează forma zidurilor de incintă, imediat sub acestea fiind săpate șanțuri de apărare și vreo trei rânduri de valuri de pământ.

Se pare că locul înalt și cu bune perspective atât spre luncă, spre Dunăre și Ucraina, dar și spre dealurile Niculițelului, din vest, a fost folosit în cele două razboaie mondiale ca loc de observare, dar și de postare a unei baterii antiaeriene.

Fortificația turcească se continuă spre sud-est cu o așezare civilă, ale cărei urme se văd și acum întinzându-se pe marginea înaltă a dealului dinspre baltă.

E drept că nici fotografiile nu sunt deosebit de spectaculoase, dar trebuie avut în vedere că despre aceste tabii turcești nu se vorbește foarte mult ca făcând parte din zestrea turistică a Dobrogei...

Și probabil că pe aici nu a mai fost nimeni, niciodată...

Păi, tot Pricopanu, tot Țuțuiatu, tot Chediu?!...



   Din zona mai inalta a Tabiei vechi-Suhat, vedere spre vest. In zona primelor case din nordul oraselului Isaccea trece drumul national Galati-Tulcea.



P144/milano/img_0144-3.jpg



Vedere spre rasarit, cu santurile de aparare si valurile de pamant ale cetatii turcesti.



P148/milano/img_0148-fb-3.jpg



Si aceasta fortificatie se ridica deasupra apelor Baltii Crapina. Mai in spate se vede Dunarea in dreptul localitatii Isaccea.



P181/milano/img_0181-fb-3.jpg



   Zona pe unde am urcat de la sosea la tabie. Se vede bine in peisaj si Garla Ciulinetu.



P185/milano/img_0185-fb-3.jpg

 

 

 

 

 

6. Tabia Mare de la Isaccea

 

Cultura generală este ce ne-a mai rămas în cap după ce am uitat tot ce am învățat în școală...

Spre exemplu eu îmi mai amintesc de la Revoluție doar că am învățat să silabisim: ,,Li-ber-ta-te!” și ,,Jos dicta-to-rul!”  În rest nu-mi mai amintesc nimic. Sau nu vreau să-mi mai amintesc!...

 

Puțin despre istoria turcilor din Dobrogea...

Imperiul otoman a ocupat ținutul Dobrogei încă din anul 1420, deci cu 33 de ani înainte de Cadereaa Constantinopolului. Asta pentru ca turcii trecuseră de capitala Bizantului si ocupaseră deja Gallipoli (1376), Adrianopolele (Edirne de astăzi) (1377 de catre sultanul Murad I), Thesalonicul și Velico Târnovo.

În acea vreme în Moldova domnea Alexadru cel Bun (bunicul lui Ștefan cel Mare), iar în Țara Românească era Mihai I, fiul lui Mircea cel Bătrân.

Chiar dacă turcii o mai luau pe coajă câteodată, când făceau expediții de pedepsire a domnilor români neascultatori, aceștia din urmă nu au trecut niciodata Dunărea, în spațiul otoman, pentru a-și consolida victoriile.

Asa că turcii nu au fost nevoiți să apere cumva și spațiul dobrogean.

Singurul cu care s-au hârjonit turcii dealungul secolelor a fost Țaratul rus. Pentru ca rușii au considerat în permanență că după Caderea Bizanțului Moscova trebuie să fie a treia Romă. În fapt continuatorii Bizanțului au fost tocmai domnii romani care au ținut sus steagul ortodoxiei și au și sponsorizat manastirile din Muntele Athos... (Vezi lucrarea ,,Le Bizanț apres Bizanț” a lui Nicolae Iorga.)

Urmare a acestor considerații istorice, vom găsi în Dobrogea fortificații turcaști doar sub forma tabiilor și palăncilor, un fel de cetăți-redute din lemn si pământ.

Dealtfel, știm că și la Razboiul de independență redutele turcești de la Rahova, Plevna etc. erau tot cam de același fel.

În jurul orașului turcasc Isaccea erau ridicate cinci tabii de pământ, care găzduiau garnizoane militare gata pregarite să apere flancul nordic al imperiului de ingerințele rusești.

 

O ipoteză definește tabia ca fiind traducerea termenului din limba arabă

pentru bastion și turn, care înseamnă structură militară din pământ bătătorit

 

 

 

Tabia Mare de la Isaccea a fost ridicată de turci chiar pe ruinele vechii cetăți romano-bizantine Noviodunum și are un contur sub formă de trapez.

Și astăzi se observă bine în teren conturul zidurilor exterioare, a spațiului de intrare prin poarta vestică și ceva ruine la interior.

 

Ocupată de tătari, stăpânită o vreme de Mircea cel Bătrân, cetatea este destructurată după cucerirea ei de către turci în 1420, care au construit ulterior, în sec. 16, sus pe cetate, o tabără trapezoidală înconjurată cu val de pământ (tabie) ce adăpostea o garnizoană.

În paralel, centrul de greutate al așezări s-a mutat, încă în sec. 14, spre nord, unde fusese întemeiată, probabil de către tătari, o așezare numită Isakdji, de la care va deriva numele orașului de astăzi.

 

Toate cetățile construite de otomani în Dobrogea (Babadag, Tulcea,  Isaccea, Macin) au avut același sfârșit tragic, fiind distruse în anul 1829. în urma Tratatului de la Adrianopol, când turcii au pierdut un război în fața rușilor.

 

 

 

 

 

Ruinele fortăreței medievale Yeni-Sale se află la 2 km de localitatea Enisala, pe un deal calcaros care domină zona lacurilor Razim și Babadag. Cetatea a fost construită în a doua jumătate a sec.XIV, cu scop militar, de supraveghere a drumurilor de pe apă și de pe uscat, de către o autoritate interesată de zona de la Gurile Dunării, foarte probabil negustorii genovezi, care dispuneau de mari sume de bani câștigate din comerț și care erau deținătorii monopolului navigației în Marea Neagră. Cetatea are un plan poligonal neregulat, care urmează sinuozitățile masivului de calcar jurasic pe care este amplasată.

 Zidurile și bastionale se păstrează în unele puncte pe o înălțime de 5-10 m.

 Între 1397 și 1418, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, cetatea a făcut parte din sistemul defensiv al Țării Românești. Datorită înaintării stăpânirii turcești la nord de Gurile Dunării, până la Cetatea Albă și Chilia (1484), și ca urmare a formării cordoanelor de nisip ce separă lacul Razim de Marea Neagră, cetatea a fost abandonată.

 

 

 

 

 

Situată pe colnicul Hora, azi Dealul Monumentului, în partea de est a orașului Tulcea, cetatea a fost construită la sf. sec.IV. p.Chr., constituind o importantă factorie grecească. Numele cetății, de origine celtică, derivă de la un legendar întemeietor, Caspios Aegisos. Relatând evenimentele petrecute în anul 12 p.Chr. când orașul Aegyssus a fost cucerit de către dacii nord-dunăreni, Ovidius îl considera uetus urbs. La începutul sec.I I p.Chr. cetatea era inclusă în limes-ul dunărean, devenind apoi, din sec. III, important sediu militar și, ulterior (sec. VI), reședință episcopală.

 

Viața urbană ia sfârșit în primul sfert al sec. VII. Zona este din nou locuită în sec. X-XI, dar, după o distrugere masivă, în sec. XI, așezarea se mută la poalele fortificației. Începând cu sfârșitul sec. XIII și începutul sec. XIV, și pe toată perioada stăpânirii otomane, colnicul Hora este din nou locuit. Prima atestare a așezării și cetății în forma Tulcsa apare într-un registru vamal otoman din 1506. Călătorii străini vorbesc în sec. XVII despre o mică cetate cu 7 turnuri, zidită pe malul stâncos al Dunării, care controla traficul fluvial

 

 

 

Cetatea de pe Valea Slavei, identificată de V.Pârvan cu polis Ibida, pomenită de izvoarele antice, a fost construită de romani în punctul de intersecție al celor mai importante drumuri din Dobrogea romană, într-o zonă cu urme de locuire din epoca pietrei (paleoliticul mijlociu, neolitic), epoca bronzului, epoca fierului. Cetatea constituie cel mai mare sistem defensiv de epocă romană târzie din Dobrogea, compus din cetatea mare de pe Valea Slavei - cu o suprafață fortificată de 24 ha, 24 de turnuri și 3 porți -, fortificația-anexă de pe Dealul Harada – cu o suprafață fortificată de 3,5 ha, 8 turnuri - și un fort – situat în punctul cel mai înalt de pe deal. Cercetările arheologice au scos la lumină Poarta de Vest, cu podul de traversare a râului Slava, o porțiune din zidul de incintă, turnurile 8 și 10, o bazilică paleocreștină cu 3 nave, cu coloane și capiteluri din marmură, un cavou de familie și peste 150 de morminte din necropola romano-bizantină a cetății. În teritoriul orașului antic a fost descoperit un complex monastic paleocreștin ce a funcționat între a doua jumătate a sec.IV și prima parte a sec.VII p.Chr.

 

   Din coltul de nord-est, vedem forma de dereptunghi a fortificatiei Tabiei mari, cu interiorul si poarta principala, cea dinspre vest.

 

P219/milano/img_0219-3.jpg

 

   De pe coltul de nord-vest al tabiei mari, vedere spre movila Kurgan Vizir.

 

P221/milano/img_0221-3.jpg

 

   De pe malul de pamant al fortificatiei turcesti avem o priveliste lacustra spre nord, cu malul Dunarii si baltile din dreptul Isaccei.

 

P206/milano/img_0206-fb-3.jpg

 

   De pe cararea spre movila Kurgan Vizir privim in spate si vecem foarte bine cum Tabia Mare-Isaccea se suprapune peste ruinele Cetatii Noviodunum, cea care se ridica cu aproape 2000 de ani deasupra apelor dunarii.

 

P406/milano/img_0406-fb-3.jpg

  


 O privire mai atenta, cu teleobiectivul.

Bineinteles ca dincolo de Dunare se afla Ucraina…

 

P408/milano/img_0408-fb-3.jpg

 

 

 

 

 

7. Tabia turcească de la Groapa Cailor



Tabia este una din denumirile fortificațiilor turcești ridicate în fruntariile cele mai nordice ale Imperiului otoman.

Stabilirea dominației turcești asupra Dobrogei, începând cu sec.15, pentru mai bine de patru secole, a condus la o răspandire a culturii islamice, rezultând o oglindă a Anatoliei în aceste ținuturi dintre Dunare și mare.

Centrul administrativ al administrației turcești în Dobrogea a fost la Babadag, însă centrul comerciel mai important s-a situat pe Dunăre, la Isaccea.

Pe lânga cetatea turcească a Isaccei (a nu se confunda cu Cetatea Noviodunum), în aceste locuri din malul Dunarii au mai fost ridicate înca 5 fortificații, în mare parte palisade de lemn, înconjurate de șanțuri de apărare și valuri de pământ.

Turcii nu au fost niciodată buni constructori în cetăți de piatră, așa că de la ei au rămas în marginea de nord a Dobrogei urmele a mai multor fortificații de pământ, numite tabii.

Tabia de la Groapa Cailor se află pe vârful unui deal din partea de sud-est a orașului Isaccea.

Astfel că de la Cetatea Noviodunum urmăm drumul betonat spre sud încă 1km, pâna la stația Transgaz de pompare a gazelor pe sub Dunăre, spre Ucraina.

Urcăm dealul printr-o livada bătrână de migdali (de făcut o tura cănd aceștia sunt înfloriți roz, ca piersicii, sau în vară, când sunt copți) și pe la jumătatea coastei găsim săpăturile de la un mormânt antic.

Cetatea turcească de pământ se afla în punctul cel mai înalt al dealului (67m alt.), cumva în stânga Gropii Cailor, o depresiune naturala în stânca locului, probabil locul unde se adăposteau de vântul stepei caii lăsați liberi.

Fortificația e de formă pătrată, cam 60x60m. Ea era destinată supravegherii întregului spațiu de dincoace de Dunăre, dar și cel dinspre sud, spre bălțile de la Parcheș și Saon.

Cercetările arheologice au arătat că înainte de fortificația otomană, pe acest deal a fost o locuință romana civilă de tip ,,villa civitas”.

Deasemenea, săpaturile au scos la lumina zilei două sarcofage romane din piatră. Pentru ridicarea lor a fost necesară amenajarea unui drum de acces al unei macarale.

O plimbare pe conturul de pământ al tabiei prilejuieste perspective pe 360 de grade, atăt spre Dunăre și localitățile ucrainene de pe celălalt mal (satul Orlivka), dar și spre orașul Isaccea și dealurile înalte care îl înconjoară spre vest.

O privire mai aproape, ne dezvăluie gura unei vizuini de vulpe, săpată chiar în pământul moale al fortificației dinspre nord.

 Străvechile cetăți turcesti dobrogene nu îți vor mulțumi lăcomia ochilor (ele nemaiavând mare lucru să îți arate), ci dorința inimi de a se lumina prin cunoaștere

 

   Groapa Cailor este o depresiune carstica adancita in calcarele recifale de pe malul Dunarii, ceva mai in aval de Isaccea.

 

P277/milano/img_0277-fb-3.jpg

 

   Tabia turceasca de la Groapa Cailor. Partea dinspre vest a fortificatiei, cu santul de aparare si valul de pamant aferente...


P283/milano/img_0283-fb-3.jpg

 

   Urme de constructii bine evidentiate in interiorul fortificatiei.

 

P289/milano/img_0289-fb.jpg

 

   De pe zidurile cetatii se vedea frumos cum Dunarea curge spre Tulcea...

 

P311/milano/img_0311-fb-3.jpg

 

   Zona sitului arheologic este inconjurata jur-imprejur de o frumoasa livada de migdali...

 

P314/milano/img_0314-3.jpg

 

   De la Groapa Cailor se vede bine si zona Cetatii Noviodunum, cu Tabia Mare asezata chiar peste vechea cetate.

   In zona e si locul de trecere a retelei de inalta tensiune, care in trecut ducea curent de la URSS spre Bulgaria.

   Pe promontoriul cetatii se mai disting si politistii de frontiera care m-au legitimat si s-au interesat de scopul si durata vizitei mele prin zona de granita...

 

P320/milano/img_0320-fb-3.jpg

 

 

 

 

 

8. Kurgan Vizir, adică Movila Vizirului



În zona vechii necropole a cetății Noviodunum, de la Isaccea, există mai mulți tumuli funerari, morminte cercetate de-a lungul timpului de către arheologi și în care s-au descoperit numeroase vestigii de mare importanță.

Una dintre movilele de lângă Isaccea refuză însă cu încăpățânare să își dezvăluie tainele. Este Kurgan Vizir, cea mai mare movilă dintre toate, și a cărei poveste trezește, de mai bine de un secol, aprigi controverse.

Este o movilă artificială, creată așadar de mâna omului, care are o circumferință de aproximativ 400 de metri, cu o înălțime de 73 (o altă sursă indică 75 de metri) și o pantă de 75-90 de grade.

Astăzi, acoperită de vegetație, este mai puțin impresionantă față de acum două-trei secole, când diverși călători străini prezenți în nordul Dobrogei o descriau ca pe un veritabil munte.

În războiul ruso-turc din anul 1829 Kurgan Vizir este un punct strategic extrem de important pentru armata otomană. Movila este un excelent punct de observație și în același timp un loc înalt pe care este amplasată artileria armatei Semilunei.

Potrivit lui Hector de Bearn, un călator francez al acelor vremuri, movila fusese ridicată de către un pașă otoman care a vrut să-i arate unui sol rus forța armatei pe care el o conducea.

Astfel, pașa ordonase fiecărui soldat să aducă câte o mână de pământ în locul pe care el îl indicase. Soldații lui erau însă atât de mulți, încât au adus pământ destul pentru a ridica movila de 70 de metri înălțime.

O legendă oarecum similară, povestită prin satele din zonă, spune că soldații care au construit movila și care trebuiau să plece la război și-au lăsat fesurile pe Kurgan și și-au jurat un lucru: când vor termina luptele, să se întoarcă la movilă și să își ia înapoi fesurile, cu tot cu pământ. Din păcate, aproape nici unul dintre acei militari turci nu s-a mai întors de la război și astfel, Kurganul a rămas la fel de înalt.    De unde însă numele Kurganul Vizirului?

Numeroasele legende din zonă ne spun că movila uriașă nu este altceva decât un mormânt, un tumul la baza căruia s-ar afla osemintele unui pașă, ale unui vizir, comandant otoman.

 S-au vehiculat chiar și unele nume de pași care să fi fost înmormântați aici, dar aceste ipoteze nu au nicio acoperire istorică și arheologică.   O variantă foarte interesantă a acestor legende (variantă prezentată în sursa "Dobrogea, sâmbure de legendă") este următoarea: în timpul unui război purtat contra Moldovei, comandantul armatei otomane a avut noaptea un vis ciudat.

 El l-a visat pe profetul Mahomed în vârful unei movile, iar profetul i-a prezis ofițerului că va pierde războiul.

Când s-a trezit, comandantul a poruncit să fie îngropat de viu, cu tot cu arme și cal, așa că soldații săi au ridicat deasupra lui movila aducând fiecare câte un coif de pământ. Chiar și în urma acestui sacrificiu, otomanii au pierdut războiul.

O altă legendă legată de Movilă ar fi că aici ar fi fost înmormântat chiar Isac Baba, considerat de unii întemeietorul orașului Isaccea. ( o altă variantă, a lui Nicolae Iorga, este că numele localității vine de la Saccea, conducător local din sec.11, pomenit într-un izvor bizantin).   Potrivit legendei, Isac Baba ar fi fost ucis (decapitat), în timpul unei bătălii purtate contra lui Ștefan cel Mare. Trupul "turcului" ( al comandantului tătar, mai degrabă) a fost dat jos de pe cal de către oamenii săi. Calul a fost și el omorât, apoi soldații au ridicat movila, în amintirea comandantului lor.

Movila Vizirului există și astăzi, este o realitate. Dealul Misterios are, se pare, cel puțin patru secole vechime și o mare putere de atracție pentru iubitorii Dobrogei...

   Mivila Kurgan Vizir vazuta dinspre Cetatea Noviodunum.



In fotografie se mai vede srumul de acces din Isaccea spre zona cetatii si a tabiei mari, dar si cladirea Politiei de frontiera. Accesul spre movila se face pe langa gardul institutiei, apoi printre migdalii batrani ai livezii din stanga, livada cam parasita in prezent.

 

P214/milano/img_0214-3.jpg

 

   Ne apropiem de versantul estic al movilei, fara carare, printre randurile de migdali batrani.

 

P337/milano/img_0337-fb-3.jpg

 

   Din varful Movilei Vizirului, vedere spre nord, spre zona de trecere a Dunarii cu bacul, trecere de frontiera spre o localitate din Ucraina.

 

P368/milano/img_0368-fb-3.jpg

 

   Din varful Movilei, vedere spre sud, spre sirul de tumului funerari care in antichitate se aflau pe marginea drumului principal ce pornea de la Cetatea Noviodunum spre centrul Dobrogei si, mai departe, spre localitati stravechi din intreaga peninsula Balcanica.

 

P403/milano/img_0403-fb-3.jpg

 

  

 

 

9. Mormântul lui Isac-Baba



Unele din localități au ca piatră de fundamentare o legendă cu un personaj ce va rămâne peste timp ca întemeietor al locurilor.

Astfel Bucureștiul îl are pe ciobanul Bucur, iar Babadagul pe ,,Tatăl Muntelui”, adică ,,Baba-Dag”.

Legenda întemeierii asezării Isaccea îl are ca protagonist pe Isac-Baba, adică Isac-Tatăl, un ofițer din armata otomană care ar fi întemeiat localitatea și care și-a găsit sfârșitul într-o bătalie cu oștile lui Ștefan cel Mare.

După aceste două episoade istorice, lucrurile intră într-o ceață a necunoașterii, a ipotezelor si parerilor de tot felul...

Astfel ca unele surse, cu chiar hărți explicite, plaseaza mormântul întemeietorului Isac-Baba în Kurgan Vizir, adica în marea movila de pământ de lângă Cetatea Noviodunum ( vezi postarea nr.62).

Alte surse spun ca mormântul s-ar afla pe teritoriul actualului oras, undeva în vecinatatea vechii cetăți turcești din partea de nord-est a localitații.

Daca lucrurile s-ar fi petrecut undeva, în spațiul sovietic, cu sigurață că vrednicul ofițer turc ar fi avut o statuie de el putin 67m înălțime pe cel mai înalt promontoriu din zona...

Doar ca aici lucrurile stau infinit mai rău, astfel că, pariez ca fara informatiile ce vor urma, nimeni nu va gasi mormântul lui Isac-Baba din Isacea!...

Nu mai povestesc cum am ajuns eu în preajma locului respectiv, doar amintesc ca a trebuit să mă învârt ceva vreme până să-mi dau seama că monumentul căutat se găsește ascuns într-o curticică anostă, cu poarta încuiată și gard viu înalt, care obturează orice speranța de a zări mormântul.

Fotografiile le-am putut face numai dupa ce am sărit poarta metalica de la întrarea in curtea pustie...

  

   Isac Baba Turbesi. Foarte greu de gasit!...

 

P422/milano/img_0422-fb-3.jpg

 

   Caligrafie araba de pe frontispiciul mormantului.

 

P424/milano/img_0424-3.jpg

 

   Un monument, pe cat de impornant pentru orasul Isaccea, pe atat de anonim si pierdut in peisajul prafuit al localitatii!...

 

P428/milano/img_0428-3.jpg

 

   Iata, se vad si liniile trasate de cel care a executat scrierea cu rugaciune de pe mormant...

 

P429

 /milano/img_0429-fb-3.jpg

 

 

10. Cetatea Noviodunum

 

. „Călătoriile te transformă într-o persoană modestă. Pentru că îți dai seama de locul mărunt pe care îl ocupi tu în lume. ” (Gustave Flaubert)

 

Cetatea Noviodunum este situată pe malul drept al Dunării, în locul numit ”Pontonul Vechi”, lângă orașul Isaccea, în apropierea celui mai important punct de trecere al fluviului.

Se știe că 514 î. e. n. Darius cel Mare al perșilor a trecut Dunărea aici, pe un pod de vase, în campania lui militară împotriva sciților.

Spre Cetate se merge pe un drum asfaltat, din centrul orașului, existând un indicator ce te îndeamnă să mergi la stânga, drumul de acces fiind în stare bună. Distanța de parcurs este de maximum trei kilometri.

Numele este de origine celtă, format din celticele ”novio” = nou și ”dun” = fortăreață. Acesta este doar unul dintre argumentele ce susțin originea celtică a cetății, veche de 2.300 de ani, când tribul celtic al britolagilor a stăpânit vremelnic teritoriul din sudul terenului dintre Siret și Nistru.

Alte cetăți celtice de la Dunăre au mai fost la Arubium (Măcin) și Durostorum (Silistra, în Bulgaria).

Vechea cetate a celților a fost cucerită, apoi, de romani, care au văzut importanța ei în ceea ce privește apărarea cursului Dunării.

Cetatea, amplasată pe un promontoriu înalt de 24 de m, ajunge principalul port al flotei Classis Flavia Moesica, dar devine și garnizoana unor importante legiuni: a V-a Macedonica, Prima Italica, Prima Jovia Scythica.

Am găsit Cetatea ușor, după indicatoare. Dar, întreg complexul este acoperit de pământ, de buruieni și pare aruncat în nepăsare. Sunt câteva panouri explicative care ne arată ce s-a descoperit până în prezent.

 

S-a stabilit că acest castru a fost și un centru important pentru populația din jur, că s-a trăit atât în interiorul cetății cât și în exteriorul acesteia, probabil de cei care munceau pământurile și-și vindeau produsele în cetate.

Astfel, în apropierea cetății, pe dealurile din jur, a fost descoperită o necropolă tumulară, formată din circa 60 de movile, care adăposteau morminte.

Din obiectele descoperite în aceste morminte s-a putut demonstra nivelul de civilizație atins de populație, cercetându-se obiectele de îmbrăcminte și obiectele găsite în acești tumuli.

Unii istorici cred că aici s-a găsit așezarea medievală ”Vicina”, construită de genovezi și transformată de aceștia într-un centru destul de prosper în secolele XII-XIII.

 A fost ulterior stăpânită de tătari, care au avut capiatala a hanatului la Isaccea,apoi, de Mircea cel Bătrân și ,în fine ,de turci.

Turcii au mutat centrul asezarii de la Noviodunuym mai spre nord, în schimb au ridicat pe ruinele cetății bizantine o fortificație de pământ vizibilă si astăzi în teren.

 

   La Cetatea Noviodunum s-au facut doar cateva sapaturi la zidurile de incinta dinspre sud-vest.

 

P416/milano/img_0416-3.jpg

 

   Ziduri de aparare masive, cu randuri de piatra de calcar intercalate cu randuri de caramida arsa.

 

P243

 /milano/img_0243-fb-3.jpg

  


 Sapaturile de decopertare a zidurilor sunt prezervate neglijent de ceva folii de plastic…

 

P246/milano/img_0246-3.jpg

 

   Promontoriul cetatii vazut de pe movila Kurgan Vizir.

 

P370/milano/img_0370-3.jpg

 

 

 

11. Cetatea de la Golful Tichilești



La școală am învățat că în Dobrogea au existat în perioada antică trei cetăți: Histria, Tomis și Callatis. Și atât.

Ce alte cetați grecești în Dobrogea, ce cetăți celtice, getice, romane, bizantine, genoveze, ori turcești?...

Nimic. Mintea mea era o ,,tabula rasa”, o foaie alba de hârtie pe care nu mai scria nimic despre asta.

Drept pentru care nu mai subliniez încântarea cu care continui sa descopăr astăzi (la rândul meu) alte si alte vestigii istorice, arheologice și locuri de legendă pe întreg cuprinsul Dobrogei...

E drept ca cetățile din Dobrogea nu mai vin astăzi dinainte-ne ca cele din Transilvania, spre exemplu, cu ziduri masive, cu săli de consiliu, ori temnițe subterane.

De multe ori ești nevoit ca să-ți imaginezi singur cam ce a fost odată în aceste locuri dobrogene viață omenească, poate chiar mărire și fală...

De acest exercițiu de imaginație am avut parte și doar cu câteva zile în urmă, când am încercat să găsesc locul unei vechi cetăți getice, apoi ale unei fortărețe romane și în cele din urmă ale unei așezări din evul mediu timpuriu, frumos situată pe un bot de deal, într-un colț al bălților, numit de arheologi Golful Tichilești.

Când mergem din Galați spre Tulcea, între localitățile Rachelu și Revărsarea șoseaua urmarește trei coturi ale Bălții Crapina, care intră spre zona mai înaltă ca trei golfuri marine.

Din cel de-al treilea cot pornește spre dreapta un drum spre Sanatoriul de la Tichilești.

E locul de unde privim spre ,,fundul” golfului, spre o terasa mai înaltă, străjută de-a dreapta și de-a stânga de locuri mai joase și mai largi.

Pe această terasă fară copaci, de forma ovoidală și întinsă pe mai bine de 2ha, a fost descoperită o cetate romană, suprapusă peste una getică, la rândul ei ridicată pe locul unei așezări preistorice din epoca fierului.

Așezarea cea mai veche făcea parte din Cultura Babadag, pe lângă fibule metalice descoperindu-se și resturi umane ce au putut fi datate.

Astfel că din perioada getică au rămas în zona artefacte ale populației locale, dar si ceramica grecească datata din sec. 4-2 î. Hr.

Pe fragmentele de amfore descoperite aici s-au putut citi ștampile care conduc la posibilitatea că acestea proveneau din insula Thassos.

Astăzi, ca vizitator al acestor locuri străvechi, nu ai altceva de fotografiat decât îmrejurimile văzute de pe chiar înălțimea platoului de deasupra bălților, cu șoseaua ce se înscrie aici pe conturul reliefului...

 

   Intersectia drumului national Galati-Tulcea cu drumul secundar ce duce la sanatoriul Tichilesti.

 

P432/milano/img_0432-3.jpg

 

   Locul unde am lasat masina pentru a putea merge pe platforma mai inalta a sitului arheologic din Golful Tichilesti.

 

P466/milano/img_0466-3.jpg

 

   Cararea de acces la ditul arheologic.

 

P439/milano/img_0439-3.jpg

 

   De pe platforma sitului, o privire spre ,,Golful Tichilesti”, cu soseaua care altadata chiar ocolea un golf al Baltii Crapina.

 

P447/milano/img_0447-fb-3.jpg

 

 

 

12. Cetatea de la Rachelu

 

În multe cazuri poziționarea în teren și aspectul actual al unui loc istoric, al unei cetăți, poate fi înșelătoare și, de cele mai multe ori, dezamăgitoare.

Legenda spune că Trecătoarea Termopile era o trecere îngustă în locul în care coasta înclinată a Muntelui Parnassus cobora în apele Mării Egee.

Acolo au luptat pâna la unu cei 300 de spartani conduși de regele Leonidas în luptele cu pesrșii.

Astăzi locul nu mai e la fel de dramatic, apele mării retrăgându-se la peste 5km de coasta muntelui.

 

La fel de nefirești par astăzi unele din cetățile dobrogene aflate cândva pe ,,limesul” roman de pe malul Dunării, cetăți ca Dinogeția, La Milan, Rachelu (și o să vedem mai încolo si cazul Cetății Ghermea) dominând astăzi doar întinse câmpuri agricole.

 

Cetatea de la Rachelu a fost amplasată pe un promontoriu stâncos, situat la marginea

zonei inundabile a Dunării, în partea de nord a satului.

 Accesul se realizează pe o stradă nou asfaltată a satului, la 200 m de drumul Isaccea-Galați.

În prezent fortificația este acoperită în mare parte de grădina unei case. În anul 1991 au fost efectuate săpături de salvare care au dus la identificarea turnului circular de Nord-Est (diam. 3 m), construit din blocuri de piatră legate cu mortar.

Pe acest promontoriu de deasupra apelor au fost, pe rând, o așezare aparținând Culturii Gumelnița, dar și un getică, de la sfârșitul epocii fierului, deci a fazei Halsstatt.

Romanii au ridicat încă din sec.1 d.Hr. o fortificație militară pe locul numit acum Botul Rachelului, intercalând-o astfel între apropiatele cetăți mai mari de la Noviodunum și La Milan.

Nu s-a păstrat numele vechi al cetății, iar o vizită ,,de descoperire” în zona stâncoasă de deasupra Gârlei Ciulinețu și a câmpurilor întinse va pune la grea încercare imaginația istoricului de ocazie.

Importantă va rămâne cunoașterea locurilor din această parte de nord a Dobrogei, așa că, la un drum cu treburi personale de la Galați la Tulcea, ne vom reaminti de toate aceste locuri surprinzătoare, de parcă am frunzării, din mers, o veche carte de istorie adevărată.

 

   Locul de parcare si de acces la situl arheologic e mai usor de identificat cand vii dinspre Isaccea spre Galati...

 

P470/milano/img_0470-3.jpg

 

   Un drum local proaspat asfaltat ne conduce in coborare spre Botul Dealului rachelu.

 

P472/milano/img_0472-3.jpg

 

   De pe marginea ,,botului” cu situl arheologic, vedere spre nord, spre marginea fostei balti Crapina.

 

P477/milano/img_0477-fb.jpg

 

   Versantul nordic, dinspre balta, al promontoriului pe care se ridica castrul roman de la Rachelu.

 

P493/milano/img_0493-fb-3.jpg

 

   Sapaturi si formatiuni din incinta vechiului castru.

 

P497/milano/img_0497-fb-3.jpg

 

  

Si toate acestea pentru a arata cat  de bogata poate fi vazuta Dobrogea.

    Pentru ca de n-ar fi, nu s-ar povesti...

 

  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 



Marți, 7 decembrie 2021 - 10:23 
Afisari: 1,532 


Postari similare:





Comentariile membrilor (5)

edo
edo
Caraba
 
1
Mi-a plăcut mai mult al doilea jurnal din seria ",Descoperiri” noi in pământul Dobrogei de Nord", sunt multe locuri pe care nu le știam. Felicitări Gigi si spor in tot ceea ce faci!


Vineri, 10 decembrie 2021 - 10:57  

gigicepoiu
gigicepoiu
Rucsac
 
2
Multumesc frumos pentru aprecieri!
Dobrogea mai are multe de oferit atat pe parte de arheologie, dar si la rezervatii naturale, flora etc.


Luni, 13 decembrie 2021 - 11:32  

rivas
rivas
Caraba
 
3
Istorie nene nu gluma !


Marți, 21 decembrie 2021 - 20:39  

geo_graful
geo_graful
Caraba
 
4
A fost o încântare să citesc acest articol. Felicitări și vă mulțumesc!


Joi, 27 ianuarie 2022 - 12:11  

merlin
merlin

 
5
Of! Minunata Dobrogea!


Vineri, 1 iulie 2022 - 10:41  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,1883 secunde

Deblocari usi Bucuresti | GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2025) www.carpati.org