,,Descoperiri” noi in pamantul Dobrogei de Nord (2)

   

Dupa cum spune legenda, Trecatoarea Thermopile ar fi trebuit sa fie un loc ingust de trecere peste un picor de munte stancos care se pravalea in apele involburate ale marii.

   Doar ca astazi nu am mai vazut la Thermopile decat un versant de munte impadurit si o campie larga, Plateia... Si marea?

Intre timp, adica in aproape 2500 de ani, marea s-a retras cu peste 5-6km, lasand loc campiei intinse.

 

Acest aspect, oarecum dezolant, il intalnim si la mai toate stravechile cetati care vor fi fost candva pe malul Dunarii intre Galati si Isaccea, ori doar peste apele fostelor balti  Jijila ori Crapina.

 

 

 

1.      Cetatea Ghermea

 

 

Fortificaţia se află pe un mal înalt al fostei Bălti Jijila, în punctul numit de localnici ,,La Gradini”.

Locul e uşor de reperat, el fiind la intrarea în localitatea Jijila, cum vii dinspre Garvăn, în zona stâlpilor de înaltă tensiune.

În prezent în zona se efectuiază lucrari arheologice de salvare, deoarece terenul fostei cetăţi va fi afectat de drumul ce va trece pe aici dupa ce va traversa Dunarea pe noul pod de la Brăila la Jijila.

Vechea fortificaţie romana se chema Ghermea şi fusese ridicată pe amplasamentul mult mai vechi al unor aşezări preistorice, prima dintre ele fiind atribuita Culturii Gumelniţa.

Săpăturile au evidenţiat în arealul Cetăţii Ghermea cel puţin 3 niveluri de locuire.

Cele mai vechi dateaza din perioada mijlocie a bronzului, deci aparţin Culturii Gumelniţa.

Urmatorul orizont este marcat de o serie de gropi funerare ce au fost atribuite Culturii Noua, o populatie mai rar intâlnita în spaţiul dobrogean.

Dar cele mai multe si mai mari amenajări aparţin epocii romane. Pe lânga doua locuinţe romane, cu gropile lor menajere aferente, aici au fost descoperite o serie de silozuri (spatii de depozitare a proviziilor) de dimensiuni mari, adica de pâna la 4m.

Se pare ca Cetatea Ghermea era iniţial o asezare autohtonă, adică getică, dar supusă romanizării încă din sec.1 d.Hr.

Dacă iniţial locuinţele erau semiîngropate în pământ, romanii au construit pe acest promontoriu de pământ o adevărata cetate, fortificaţie care făcea parte din limesul dunărean, având în vedere că Balta Jijila era o întindre de apă permanentă, malul fortificat al Dunării mutându-se cumva în aceasta zonă mai înaltă a Jijilei.

 

Notă: Noroc că la trecerea cu bacul nu îţi măsoară temperatura pentru Covid-19, deoarece, cu ,,febra descoperitorului” de care sufăr tot mai des în acesta primăvară dobrogeană, aşi fi avut mari probleme de fiecare dată...

 

   Zona ,,La Gradini” de la intrarea in localitatea Jijila. Intinderea agricola din spate a fost pana nu de mult timp Balta Jijila, alimentata de paraul omonim ce izvora de pe clina estica a Culmii Pricopanului.

 

P1082

 

   Lucrari arheologice de decopertare si sondare in spatiul stravechii Cetati Ghermea, ori Ghermeea...

 

P1099

 

   Nu stiu daca aceste lucrari le vom vedea dupa ce drumul de peste pod va trece prin zona, ori va trece exact peste ele...

 

P1121

 

   O varta de foc, probabil din interiorul unei cladiri a cetatii.

 

P1136

 

 

 

 

2. Cetatea ,,La Milan”

 

Motto: ,,Când ai fost ultima dată într-un loc în care ai fost pentru prima dată?”

 

Eu?! Astăzi.

 

Pentru început Cetatea ,,La Milan” m-a intrigat prin faptul ca se afla la doar 25km de Galaţi şi era aproape necunoscută, cu toate că e mult mai mare decât Cetatea Dinogeţia şi se află în acelaşi complex de fortificaţii al ,,limesului” dunărean.

Doar că promontoriul stâncos al Dealului Milan, 48m alt. se află mult spre lunca Dunării, în alte vremuri deasupra apelor nesfârşite ale Lacului Crapina.

 

Din centrul localităţii Luncaviţa facem stânga pe o strada asfaltată şi după numai 30-40m ajungem la Strada Cherhanalei, pe care o urmăm cu maşina tot spre stânga, pană la un grup de silozuri din partea de nord a satului.

De aici pornim drumeţia pe drumul de pământ ce trece printre vii şi câmpuri cu grâu.

După mai bine de 1,5km de la silozuri ajungem la partea de sud a incintei cetăţii.

Suprafaţa fostei cetăţi romano-bizantine (sec. 3-6 d.Hr) este de circa 2,5-3ha şi are o expunere înclinată a reliefului spre sud.

Nu sunt cunoscute mențiuni ale vreunei trupe, legiuni sau flote fluviale şi nici indicii asupra numelui antic al cetății.

 

Din câte am înţeles, dintr-o fotografie aeriană se poate vedea mai bine că cetatea avea  15 turnuri, 4 în colţuri şi 11 pe laturi, acestea în formă de ,,U”, la fel ca cele de la Cetatea Dinogeţia.

În partea de sud-vest a incintei se distinge conturul de ziduri ale unei bazilici paleocreştine.

Partea cea mai înaltă se află pe latura nordică, de sus peretele de stâncă parând inaccesibil.

Am ocolit prin latura vestică si am coborât la Gârla Ciulineţu, cea care ocoleşte promontoriul cetăţii prin nord si est.

Un drum de pământ ocoleşte şi el prin nord şi est şi de pe el fotografiile arată mai bine înalţimea Dealului Milan şi abruptul său nordic.

Pe acest nou drum de întoarcere spre zona silozurilor am zarit un iepure în marginea unei arături, care părea ca vrea să iasă în drumul meu.

Cu mişcări atente am schimbat obiectivul la aparatul foto şi am asteptat nemişcat.

Iepurele a ieşit în drum,dar s-a uitat în partea cealaltă, dupa care a traversat în hopuri mici şi a fgăcut un salt superelastic peste gârlă, pierzându-se în stufăriş.

 

Atunci când datele istorice nu sunt prea generoase, să ne bucurăm totuşi de descoperirea unui loc nou şi nebănuit de frumos, cu perspective spre taoată lunca Dunării, de la Galaţi la Isaccea, dar şi de micile surprize pe care natura ni le oferă în genul ,,2 în 1, instant”!...

 

De la silozurile din marginea localitatii Luncavita mai mergem 1,8-2km pana la popina pe care se afla Cetatea ,,La Milan”.

 

P921

 

   Din zona cea mai inalta a catatii, vedere spre coltul de nord-vest, ce se ridica odata deasupra apelor Baltii Crapina.

 

P943

 

   Vrsantul nordic al popinei pe care se afla ruinele cetatii.

Dealul stancos e inconjurat prin nord, est si sud de Garla Ciulinetu.

 

P986

 

   Cand esti ,,descoperitor” solitar si mai esti si cu gandurile aiurea, cu aproape 2000 de ani in urma, nici nu mai esti bagat in seama de lumea inconjuratoare...

 

P991

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3.Situl arheologic ,,Cetăţuia”-Luncaviţa

 

Din câte ştiu eu, locul acesta de pe malul stâng al Pârâului Luncaviţa, la 3km pe drumul Luncaviţa-Nifon, era cunoscut ca amplasament al unei cetăţi romane, sau măcar al unui castru roman.

Poate că şi denumirea de ,,Cetăţuia” poate induce în eroare, iar acest toponim poate fi întâlnit în numeroase locuri în care se găsesc ceva vestigii istorice.

În fapt, în teren se află un sit arheologic ce cuprinde o aşezare omenească aparţinând Culturii Gumelniţa, dar şi o necropolă din acele vremuri.

Pentru a putea avea o imagine cât de cât realistă a ceea ce înseamnă ,,Cultura Gumelniţa”, să încercăm lămurirea unor termeni, timpuri ale preistoriei şi moduri de viaţă ale oamenilor acelor timpuri.

 

Termenul de ,,preistorie” este denumirea dată epocii din istoria omenirii situată înainte de apariţia scrisului. Asa că studiul preistoriei se poate face doar din artefactele şi obiectele naturale descoperite de arheologi.

Epoca neolitică sau epoca pietrei șlefuite a fost cea de a treia și ultima epocă a pietrei, din cadrul preistoriei, fiind caracterizată de producerea hranei prin cultivarea plantelor și creșterea animalelor.

Neoliticul este datat cu aproximaţie între anii 5500 î.Hr. şi 700 î.Hr.

 

Termenul arheologic „cultură” reprezintă totalitatea vestigiilor materiale și spirituale de același tip descoperite într-un ansamblu de așezări de pe un anumit teritoriu.

Aceste ,,culturi” au fost denumite după locurie reprezentative în care au fost descoperite artefactele specifice.

Unele ,,culturi” se pot întinde pe perioade istorice mai îndelungate, iar altele pe perioade mai scurte.

Deasemeni, unele dintre ele pot fi sincrone, adică să existe în acelaşi timp,dar în spaţii geografice relativ distincte.

 

Succedarea câtorva culturi reprezentative pentru Dobrogea ar fi cam aşa:

-Cultura Boian, 5500-4800 î.Hr.

-Cultura Hamangia, 5000-2000 î.Hr., aceasta întinzându-se pe cea mai lunga perioada a neoliticului.

-Cultura Gumelniţa 4800-4000 î.Hr. A fost sincronă cu Cultura Cucuteni-Tripolie din Moldova (Iaşi) si Ucraina.

-Cultura Cernavodă 4000-3000 î.Hr., deci a urmat Culturii Gumelniţa, cel putin în Dobrogea.

-Cultura Coşlogeni sec.14-12 î.Hr. E sincronă cu Cultura Monteoru din Muntenia. Tot în această perioadă istorică apar tracii, marele neam al dacilor, geţilor etc.

-Cultura Babadag sec.11-7 î.Hr. Este aşa-zisă ,,epocă a fierului”. Ea se împarte în 3 perioade:

-Babadag I- sec.11

-Babadag II-sec.10-9

-Babadag III-sec.8-7

Tot aşa, această perioadă, cea mai apropiată de perioada ,,istoriei”, se subîmparte în 2 faze: ,,La Tene” şi ,,Hallstatt” dupa numele unor localităţi din Elveţia, respectiv Austria, unde au fost descoperite artefactele cele mai multe specifice celor doua ,,faze”.

 

Trecerea de la preistorie la istorie s-a facut în momente diferite ale timpului, astfel că la greci s-a scris despre razboiul troian, care ar fi trebuit să dateze din secolele 12-11, în vreme ce la noi era doar Cultura Coşlogeni.

Dealtfel locuitorii zonei dunarene nu le-au prea avut cu scrisul şi cu constiinţa de sine ca popor, ci altii au scris despre istoria locurilor de prin sec.2-1 î.Hr.

 

Cercetările arheologice în Dobrogea au început la scurt timp dupa ce această regiune a intrat în componenţa statului român, la 1879.

În 1895, topograful militar Pamfil Polonic (1858-1943) a fost trimis de Grigore Tocilescu, profesor la Universitatea București și directorul Muzeului Național de Antichități (1881-1909), să facă prospecţiuni în Dobrogea. În 3 ani, Polonic a găsit zeci de puncte arheologice. Deoarece atunci încă nu fuseseră identificate culturile neolitice din regiunea dintre Dunăre și Marea Neagră, multe descoperiri au fost notate doar ”preistorice”.

 

 

 

Așezările culturii Gumelnița din câmpie erau de tip tell, care nu sunt comparabile în dimensiuni și vestigii cu cele din Orient, dar atestă totuși o locuire îndelungată în același punct.

Termenul arheologic „tell” este un cuvânt de origine arabă și desemnează o movilă rezultată din acțiunea îndelungată a omului.

La Cetăţuia-Luncaviţa se vede şi astăzi aşezarea de tip tell, cu o înalţime de circa 2-3m.

Aici au fost descoperite chiar 4-5 niveluri de locuire, pe o înălţime a straturilor de circa 1,5m.

Artefactele descoperite aici au fost în număr mare, fiind vorba de ceramică (vase, greutăţi pentru pescuit, dar şi obiecte plasice, ca unele reprezentari ale chipului omenesc), de unelte de bronz, cuţite, topoare, ace fine etc.

Vasele de ceramica erau de culoare închisă şi bine lustruite la exterior.

Locuinţele erau de tipul celor ,,în paiantă”, împletituri de lemne completate cu lut. Asta pentru ca au fost descoperite locurile rotunde din bucăţi de lut în acre trebuie că erau stâlpii de lemn, desiguri putreziţi...

Economia se baza pe cultivarea plantelor și creșterea animalelor, scăzând aportul vânătorii, pescuitului și culesului, apărând însă mineritul și metalurgia. Aceste ocupații recente erau legate de aramă (cupru), primul metal cunoscut de om. Mineritul era practicat, foarte probabil, la zăcământul de la Altân Tepe.

Dealtfel, perioada neoliticului de până la aparitia fierului (Cultura Babadag) se mai numeste si ,,eneolitic”.

 

În necropola de lânga ,,tell”-ul de la Cetătuia au fost descoperite resturi umane ale unor persoane de vârste mai mici, numărul mare de schelete de copii si tineri arătând că speranţa de viaţă din acele timpuri era de circa 30-35 de ani.

 

În stratele de suprafaţă au fost găsite obiecte care atestă că tellul a fost locuit şi în evul mediu timpuriu.

Aşezarea de la Cetăţuia, de pe Valea Luncaviţei, nu a fost singulară în peisajul preistoriei, alte aşezări străvechi mai fiind descoperite pe Valea joiţei, în apropiere, dar şi în punctele ,,Cioara” şi ,,Mocuţa” din apropierea localităţii actuale Luncaviţa.

 

Pentru ce toate aceste ,,cercetări”, documentări şi aducerea lor în lumina Facebook?

Pentru a înţelege că spaţiul dobrogean a fost dintotdeauna unul foarte ocupat de oameni, că oriunde ne-am întoarce astăzi privirea, putem da peste situri arheologice care vorbesc de oameni şi iar oameni...

Au fost cei care au trăit şi au reuşit să supravieuiască în condiţii naturale foarte dificile. Şi numai datorită puterii lor de adaptare la condiţiile naturale şi de a transforma această natură în folosul lor, am avut si noi şansa să ne naştem şi să trăim în acest minunat colţ de lume.

Pentru multă vreme, chiar o ,,margine de lume”: Dobrogea.

 

Dintr-un cot la 90 de grade spre stanga al drumului Luncavita-Nifon ne apare aceasta imadine, a unui versant impadurit, cu o constructie ciudata la baza.

Doar ca mai trebuie sa trecem si peste apa Paraului Luncacita piedut prin stufarisul uscat.

 

P893

 

   Urme de sapaturi arheologice pe terasa de sus, sub crengile unor stajari seculari.

 

P896

 

   Vedere a sitului dinspre coltul de nord.

 

P899

 

   Platforma zonei de locuire se ridica cu 25-30m deasupra campurilor agricole din jur.

 

P900

 

   O mica unitate de relief al sitului arheologic de la ,,Cetatuia’-Luncavita vazuta de pe campul dinspre sud.

 

901

 

Panoul care evidentiaza existenta rezervatiei arheologice in zona.

 

P902

 

   

 

 

   Urme de ziduri in incinta sitului arheologic.

 

P906

 

 

 

 

 

 

 

4. Situl arheologic ,,Mocuţa”-Luncaviţa

 

Consideraţii asupra vârstei unei pesroane o faci şi funcţie de vârsta ta. Astfel, la 20 de ani consideri că o persoană de 60 de ani e bâtrână rău de tot...

Când tu însuţi ajungi la această vârstă constaţi că lucrurile s-au mai îmbunătăţit şi că cei de 60 de ani parcă au mai întinerit, iar bătrâni sunt acum cei de peste 80 de ani...

 

La fel stau lucrurile şi cu percepţia despre timpurile vechi şi foarte vechi în care oamenii au trăit pe întinsul Dobrogei.

După ce te preocupi de situri arheologice neolitice, de aşezări omeneşti din diverse culturi dobrogene, Cernavodă, Hamangia, Babadag, ai percepţia că timpurile romanice, din secolele 1-6 d.Hr., devin mult mai apropiate, de parcă am vorbi de pandurii lui Tudor Vladimirescu...

 

Aşezarea omenească de la Movila ,,Mocuţa” se situa pe un bot al unei râpe adâncite în leoss de Valea Luncaviţa, în partea de sud a actualei localităţi omonime.

Situl arheologic a fost deschis în acest loc odată cu cercetarea locurilor din preajma tellului gumelniţean de la ,,Cetăţuia”-Luncaviţa.

Săpăturile de la ,,Mocuţa” au adus la lumina zilei două locuinţe eneolitice (Cultura Gumelniţa) realizate la suprafaţa pământului, din vălătuci de chirpici fixaţi pe împletituri de nuiele.

Acestui nivel de locuire i-au fost atribuite numeroase artefacte: unelte de silex, ciocane de piatră cu gaură pentru coadă, sule de os, dar mai ales obiecte de ceramică. Având în vedere ca în acea perioadă a preistoriei nu era cunoscută roata olarului, vasele de ceramică, chiar dacă au forme rotunde, sunt realizate din pasta prelucrată cu mâna.

Un alt nivel de locuire, mai aproape de suprafaţă, a fost atribuit Culturii Cernavodă, aici vasele de ceramică fiind lucrate mai bine, cu forme de amfore, oale, platouri etc.

Se pare că în această perioadă bărbaţii erau mult mai atenţi cu consoartele lor, găsindu-se în zona numeroase podoabe, de la pandative de silex lustruit, la unele de ceramică neagră bine lustruită si frumos decorată.

 

Am lăsat maşina la intrare în Luncaviţa venind dispre Valea Fagilor şi am pornit pe marginea malului abrupt dinspre vest.

Botul de mal e uşor de reperat în teren, iar fotografii ceva mai bune se realizează privind mai ales spre sat.

La traversarea unei pâlnii de vale am găsit şi o vizuină de vulpe, iar la sfârşitul incursiunii de ,,descoperire” am fotografiat şi lacul antropic de pe Valea Luncaviţei, pentru a poziţiona şi mai bine locurile în discutie în zona de sud a Luncaviţei.

 

Postarea nu e decât o Dobroge luată la bani mărunţi, pentru a înţelege că din populaţia autohtonă aveau să ia naştere spre începutul epocii fierului geţii, din neamul mult mai extins al tracilor.

Dar despre toate acestea atunci când vom ajunge la situl arheologic de la ,,Cetăţuia”-Babadag, (altă ,,Cetăţuie”), sit revelator pentru epoca fierului din Dobrogea secolelor 9-7 î.Hr. şi pentru apariţia geţilor în istorie.

 

   Lunca Paraului Luncavita si casele satului vazute de pe cararea spre situl arheologic.

 

P1047

 

   Pintenul pe care campul il intinde spre lunca Paraului Luncavita si pe care se afla urmele de locuire preistorica de la situl arheologic ,,Mocuta”-Luncavita.

 

P1050

 

   Vedere de pe platforma sitului spre sat.

 

P1056

 

   De pe platforma sitului, vedere spre nord.

 

P1070

 

  

 

 

 

 

 

5. Tabia Veche-Suhat

Dacă ,,tabie” numeşte o fortificaţie de trunchiuri de lemn şi valuri de pământ executată de trupele turceşti în zona de nord a Dobrogei, ,,suhat” este un cuvânt la fel de vechi, care denumeşte o zonă de păşunat, mai precis un islaz din marginea localităţii.

Astfel că fortificăţia turcească Tabia Veche-Suhat o vom descoperi la intrarea în oraşul Isaccea, la baza rampei pe care drumul naţional urcă de la nivelul bălţilor spre zona mai înaltă a oraşului.

E o zonă destul de deschisă, unde Valea Capaclia (Valea Lupăriei) se varsă în Gârla Ciulineţu, cea care urmăreşte pe marginea bălţilor conturul Dealurilor Niculiţelului de la Balta Lăţime şi până spre Parcheş.

Situl arheologic căutat se află pe un promontoriu înalt din partea stângă.

Săpăturile au adus la lumina zilei artefacte ale unei aşezări omeneşti de acum 7000 de ani, locuri care atunci aparţineau Culturii Boian.

Acum în zonă se disting urmele unei tabii turceşti, fortificaţie menită să apere înfloritorul oraş comercial Isaccea din capătul de nord al Imperiului otoman.

În zona cea mai înaltă se conturează forma zidurilor de incintă, imediat sub acestea fiind săpate şanţuri de apărare şi vreo trei rânduri de valuri de pământ.

Se pare că locul înalt şi cu bune perspective atât spre luncă, spre Dunăre şi Ucraina, dar şi spre dealurile Niculiţelului, din vest, a fost folosit în cele două razboaie mondiale ca loc de observare, dar şi de postare a unei baterii antiaeriene.

Fortificaţia turcească se continuă spre sud-est cu o aşezare civilă, ale cărei urme se văd şi acum întinzându-se pe marginea înaltă a dealului dinspre baltă.

E drept că nici fotografiile nu sunt deosebit de spectaculoase, dar trebuie avut în vedere că despre aceste tabii turceşti nu se vorbeşte foarte mult ca făcând parte din zestrea turistică a Dobrogei...

Şi probabil că pe aici nu a mai fost nimeni, niciodată...

Păi, tot Pricopanu, tot Ţuţuiatu, tot Chediu?!...

   Din zona mai inalta a Tabiei vechi-Suhat, vedere spre vest. In zona primelor case din nordul oraselului Isaccea trece drumul national Galati-Tulcea.

P144

Vedere spre rasarit, cu santurile de aparare si valurile de pamant ale cetatii turcesti.

P148

Si aceasta fortificatie se ridica deasupra apelor Baltii Crapina. Mai in spate se vede Dunarea in dreptul localitatii Isaccea.

P181

   Zona pe unde am urcat de la sosea la tabie. Se vede bine in peisaj si Garla Ciulinetu.

P185

 

 

 

 

 

6. Tabia Mare de la Isaccea

 

Cultura generală este ce ne-a mai rămas în cap după ce am uitat tot ce am învăţat în şcoală...

Spre exemplu eu îmi mai amintesc de la Revoluţie doar că am învăţat să silabisim: ,,Li-ber-ta-te!” şi ,,Jos dicta-to-rul!”  În rest nu-mi mai amintesc nimic. Sau nu vreau să-mi mai amintesc!...

 

Puţin despre istoria turcilor din Dobrogea...

Imperiul otoman a ocupat ţinutul Dobrogei încă din anul 1420, deci cu 33 de ani înainte de Cadereaa Constantinopolului. Asta pentru ca turcii trecuseră de capitala Bizantului si ocupaseră deja Gallipoli (1376), Adrianopolele (Edirne de astăzi) (1377 de catre sultanul Murad I), Thesalonicul şi Velico Târnovo.

În acea vreme în Moldova domnea Alexadru cel Bun (bunicul lui Ştefan cel Mare), iar în Ţara Românească era Mihai I, fiul lui Mircea cel Bătrân.

Chiar dacă turcii o mai luau pe coajă câteodată, când făceau expediţii de pedepsire a domnilor români neascultatori, aceştia din urmă nu au trecut niciodata Dunărea, în spaţiul otoman, pentru a-şi consolida victoriile.

Asa că turcii nu au fost nevoiţi să apere cumva şi spaţiul dobrogean.

Singurul cu care s-au hârjonit turcii dealungul secolelor a fost Ţaratul rus. Pentru ca ruşii au considerat în permanenţă că după Caderea Bizanţului Moscova trebuie să fie a treia Romă. În fapt continuatorii Bizanţului au fost tocmai domnii romani care au ţinut sus steagul ortodoxiei şi au şi sponsorizat manastirile din Muntele Athos... (Vezi lucrarea ,,Le Bizanţ apres Bizanţ” a lui Nicolae Iorga.)

Urmare a acestor consideraţii istorice, vom găsi în Dobrogea fortificaţii turcaşti doar sub forma tabiilor şi palăncilor, un fel de cetăţi-redute din lemn si pământ.

Dealtfel, ştim că şi la Razboiul de independenţă redutele turceşti de la Rahova, Plevna etc. erau tot cam de acelaşi fel.

În jurul oraşului turcasc Isaccea erau ridicate cinci tabii de pământ, care găzduiau garnizoane militare gata pregarite să apere flancul nordic al imperiului de ingerinţele ruseşti.

 

O ipoteză definește tabia ca fiind traducerea termenului din limba arabă

pentru bastion și turn, care înseamnă structură militară din pământ bătătorit

 

 

 

Tabia Mare de la Isaccea a fost ridicată de turci chiar pe ruinele vechii cetăţi romano-bizantine Noviodunum şi are un contur sub formă de trapez.

Şi astăzi se observă bine în teren conturul zidurilor exterioare, a spaţiului de intrare prin poarta vestică şi ceva ruine la interior.

 

Ocupată de tătari, stăpânită o vreme de Mircea cel Bătrân, cetatea este destructurată după cucerirea ei de către turci în 1420, care au construit ulterior, în sec. 16, sus pe cetate, o tabără trapezoidală înconjurată cu val de pământ (tabie) ce adăpostea o garnizoană.

În paralel, centrul de greutate al aşezări s-a mutat, încă în sec. 14, spre nord, unde fusese întemeiată, probabil de către tătari, o aşezare numită Isakdji, de la care va deriva numele oraşului de astăzi.

 

Toate cetățile construite de otomani în Dobrogea (Babadag, Tulcea,  Isaccea, Macin) au avut același sfârșit tragic, fiind distruse în anul 1829. în urma Tratatului de la Adrianopol, când turcii au pierdut un război în faţa ruşilor.

 

 

 

 

 

Ruinele fortăreţei medievale Yeni-Sale se află la 2 km de localitatea Enisala, pe un deal calcaros care domină zona lacurilor Razim şi Babadag. Cetatea a fost construită în a doua jumătate a sec.XIV, cu scop militar, de supraveghere a drumurilor de pe apă şi de pe uscat, de către o autoritate interesată de zona de la Gurile Dunării, foarte probabil negustorii genovezi, care dispuneau de mari sume de bani câştigate din comerţ şi care erau deţinătorii monopolului navigaţiei în Marea Neagră. Cetatea are un plan poligonal neregulat, care urmează sinuozităţile masivului de calcar jurasic pe care este amplasată.

 Zidurile şi bastionale se păstrează în unele puncte pe o înălţime de 5-10 m.

 Între 1397 şi 1418, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, cetatea a făcut parte din sistemul defensiv al Ţării Româneşti. Datorită înaintării stăpânirii turceşti la nord de Gurile Dunării, până la Cetatea Albă şi Chilia (1484), şi ca urmare a formării cordoanelor de nisip ce separă lacul Razim de Marea Neagră, cetatea a fost abandonată.

 

 

 

 

 

Situată pe colnicul Hora, azi Dealul Monumentului, în partea de est a oraşului Tulcea, cetatea a fost construită la sf. sec.IV. p.Chr., constituind o importantă factorie grecească. Numele cetăţii, de origine celtică, derivă de la un legendar întemeietor, Caspios Aegisos. Relatând evenimentele petrecute în anul 12 p.Chr. când oraşul Aegyssus a fost cucerit de către dacii nord-dunăreni, Ovidius îl considera uetus urbs. La începutul sec.I I p.Chr. cetatea era inclusă în limes-ul dunărean, devenind apoi, din sec. III, important sediu militar şi, ulterior (sec. VI), reşedinţă episcopală.

 

Viaţa urbană ia sfârşit în primul sfert al sec. VII. Zona este din nou locuită în sec. X-XI, dar, după o distrugere masivă, în sec. XI, aşezarea se mută la poalele fortificaţiei. Începând cu sfârşitul sec. XIII şi începutul sec. XIV, şi pe toată perioada stăpânirii otomane, colnicul Hora este din nou locuit. Prima atestare a aşezării şi cetăţii în forma Tulcsa apare într-un registru vamal otoman din 1506. Călătorii străini vorbesc în sec. XVII despre o mică cetate cu 7 turnuri, zidită pe malul stâncos al Dunării, care controla traficul fluvial

 

 

 

Cetatea de pe Valea Slavei, identificată de V.Pârvan cu polis Ibida, pomenită de izvoarele antice, a fost construită de romani în punctul de intersecţie al celor mai importante drumuri din Dobrogea romană, într-o zonă cu urme de locuire din epoca pietrei (paleoliticul mijlociu, neolitic), epoca bronzului, epoca fierului. Cetatea constituie cel mai mare sistem defensiv de epocă romană târzie din Dobrogea, compus din cetatea mare de pe Valea Slavei - cu o suprafaţă fortificată de 24 ha, 24 de turnuri şi 3 porţi -, fortificaţia-anexă de pe Dealul Harada – cu o suprafaţă fortificată de 3,5 ha, 8 turnuri - şi un fort – situat în punctul cel mai înalt de pe deal. Cercetările arheologice au scos la lumină Poarta de Vest, cu podul de traversare a râului Slava, o porţiune din zidul de incintă, turnurile 8 şi 10, o bazilică paleocreştină cu 3 nave, cu coloane şi capiteluri din marmură, un cavou de familie şi peste 150 de morminte din necropola romano-bizantină a cetăţii. În teritoriul oraşului antic a fost descoperit un complex monastic paleocreştin ce a funcţionat între a doua jumătate a sec.IV şi prima parte a sec.VII p.Chr.

 

   Din coltul de nord-est, vedem forma de dereptunghi a fortificatiei Tabiei mari, cu interiorul si poarta principala, cea dinspre vest.

 

P219

 

   De pe coltul de nord-vest al tabiei mari, vedere spre movila Kurgan Vizir.

 

P221

 

   De pe malul de pamant al fortificatiei turcesti avem o priveliste lacustra spre nord, cu malul Dunarii si baltile din dreptul Isaccei.

 

P206

 

   De pe cararea spre movila Kurgan Vizir privim in spate si vecem foarte bine cum Tabia Mare-Isaccea se suprapune peste ruinele Cetatii Noviodunum, cea care se ridica cu aproape 2000 de ani deasupra apelor dunarii.

 

P406

  

 O privire mai atenta, cu teleobiectivul.

Bineinteles ca dincolo de Dunare se afla Ucraina…

 

P408

 

 

 

 

 

7. Tabia turcească de la Groapa Cailor

Tabia este una din denumirile fortificaţiilor turceşti ridicate în fruntariile cele mai nordice ale Imperiului otoman.

Stabilirea dominaţiei turceşti asupra Dobrogei, începând cu sec.15, pentru mai bine de patru secole, a condus la o răspandire a culturii islamice, rezultând o oglindă a Anatoliei în aceste ţinuturi dintre Dunare şi mare.

Centrul administrativ al administraţiei turceşti în Dobrogea a fost la Babadag, însă centrul comerciel mai important s-a situat pe Dunăre, la Isaccea.

Pe lânga cetatea turcească a Isaccei (a nu se confunda cu Cetatea Noviodunum), în aceste locuri din malul Dunarii au mai fost ridicate înca 5 fortificaţii, în mare parte palisade de lemn, înconjurate de şanţuri de apărare şi valuri de pământ.

Turcii nu au fost niciodată buni constructori în cetăţi de piatră, aşa că de la ei au rămas în marginea de nord a Dobrogei urmele a mai multor fortificaţii de pământ, numite tabii.

Tabia de la Groapa Cailor se află pe vârful unui deal din partea de sud-est a oraşului Isaccea.

Astfel că de la Cetatea Noviodunum urmăm drumul betonat spre sud încă 1km, pâna la staţia Transgaz de pompare a gazelor pe sub Dunăre, spre Ucraina.

Urcăm dealul printr-o livada bătrână de migdali (de făcut o tura cănd aceştia sunt înfloriţi roz, ca piersicii, sau în vară, când sunt copţi) şi pe la jumătatea coastei găsim săpăturile de la un mormânt antic.

Cetatea turcească de pământ se afla în punctul cel mai înalt al dealului (67m alt.), cumva în stânga Gropii Cailor, o depresiune naturala în stânca locului, probabil locul unde se adăposteau de vântul stepei caii lăsaţi liberi.

Fortificaţia e de formă pătrată, cam 60x60m. Ea era destinată supravegherii întregului spaţiu de dincoace de Dunăre, dar şi cel dinspre sud, spre bălţile de la Parcheş şi Saon.

Cercetările arheologice au arătat că înainte de fortificaţia otomană, pe acest deal a fost o locuinţă romana civilă de tip ,,villa civitas”.

Deasemenea, săpaturile au scos la lumina zilei două sarcofage romane din piatră. Pentru ridicarea lor a fost necesară amenajarea unui drum de acces al unei macarale.

O plimbare pe conturul de pământ al tabiei prilejuieste perspective pe 360 de grade, atăt spre Dunăre şi localităţile ucrainene de pe celălalt mal (satul Orlivka), dar şi spre oraşul Isaccea şi dealurile înalte care îl înconjoară spre vest.

O privire mai aproape, ne dezvăluie gura unei vizuini de vulpe, săpată chiar în pământul moale al fortificaţiei dinspre nord.

 Străvechile cetăţi turcesti dobrogene nu îţi vor mulţumi lăcomia ochilor (ele nemaiavând mare lucru să îţi arate), ci dorinţa inimi de a se lumina prin cunoaştere

 

   Groapa Cailor este o depresiune carstica adancita in calcarele recifale de pe malul Dunarii, ceva mai in aval de Isaccea.

 

P277

 

   Tabia turceasca de la Groapa Cailor. Partea dinspre vest a fortificatiei, cu santul de aparare si valul de pamant aferente...

P283

 

   Urme de constructii bine evidentiate in interiorul fortificatiei.

 

P289

 

   De pe zidurile cetatii se vedea frumos cum Dunarea curge spre Tulcea...

 

P311

 

   Zona sitului arheologic este inconjurata jur-imprejur de o frumoasa livada de migdali...

 

P314

 

   De la Groapa Cailor se vede bine si zona Cetatii Noviodunum, cu Tabia Mare asezata chiar peste vechea cetate.

   In zona e si locul de trecere a retelei de inalta tensiune, care in trecut ducea curent de la URSS spre Bulgaria.

   Pe promontoriul cetatii se mai disting si politistii de frontiera care m-au legitimat si s-au interesat de scopul si durata vizitei mele prin zona de granita...

 

P320

 

 

 

 

 

8. Kurgan Vizir, adică Movila Vizirului

În zona vechii necropole a cetăţii Noviodunum, de la Isaccea, există mai mulţi tumuli funerari, morminte cercetate de-a lungul timpului de către arheologi şi în care s-au descoperit numeroase vestigii de mare importanţă.

Una dintre movilele de lângă Isaccea refuză însă cu încăpăţânare să îşi dezvăluie tainele. Este Kurgan Vizir, cea mai mare movilă dintre toate, şi a cărei poveste trezeşte, de mai bine de un secol, aprigi controverse.

Este o movilă artificială, creată aşadar de mâna omului, care are o circumferinţă de aproximativ 400 de metri, cu o înălţime de 73 (o altă sursă indică 75 de metri) şi o pantă de 75-90 de grade.

Astăzi, acoperită de vegetaţie, este mai puţin impresionantă faţă de acum două-trei secole, când diverşi călători străini prezenţi în nordul Dobrogei o descriau ca pe un veritabil munte.

În războiul ruso-turc din anul 1829 Kurgan Vizir este un punct strategic extrem de important pentru armata otomană. Movila este un excelent punct de observaţie şi în acelaşi timp un loc înalt pe care este amplasată artileria armatei Semilunei.

Potrivit lui Hector de Bearn, un călator francez al acelor vremuri, movila fusese ridicată de către un paşă otoman care a vrut să-i arate unui sol rus forţa armatei pe care el o conducea.

Astfel, paşa ordonase fiecărui soldat să aducă câte o mână de pământ în locul pe care el îl indicase. Soldaţii lui erau însă atât de mulţi, încât au adus pământ destul pentru a ridica movila de 70 de metri înălţime.

O legendă oarecum similară, povestită prin satele din zonă, spune că soldaţii care au construit movila şi care trebuiau să plece la război şi-au lăsat fesurile pe Kurgan şi şi-au jurat un lucru: când vor termina luptele, să se întoarcă la movilă şi să îşi ia înapoi fesurile, cu tot cu pământ. Din păcate, aproape nici unul dintre acei militari turci nu s-a mai întors de la război şi astfel, Kurganul a rămas la fel de înalt.    De unde însă numele Kurganul Vizirului?

Numeroasele legende din zonă ne spun că movila uriaşă nu este altceva decât un mormânt, un tumul la baza căruia s-ar afla osemintele unui paşă, ale unui vizir, comandant otoman.

 S-au vehiculat chiar şi unele nume de paşi care să fi fost înmormântaţi aici, dar aceste ipoteze nu au nicio acoperire istorică şi arheologică.   O variantă foarte interesantă a acestor legende (variantă prezentată în sursa "Dobrogea, sâmbure de legendă") este următoarea: în timpul unui război purtat contra Moldovei, comandantul armatei otomane a avut noaptea un vis ciudat.

 El l-a visat pe profetul Mahomed în vârful unei movile, iar profetul i-a prezis ofiţerului că va pierde războiul.

Când s-a trezit, comandantul a poruncit să fie îngropat de viu, cu tot cu arme şi cal, aşa că soldaţii săi au ridicat deasupra lui movila aducând fiecare câte un coif de pământ. Chiar şi în urma acestui sacrificiu, otomanii au pierdut războiul.

O altă legendă legată de Movilă ar fi că aici ar fi fost înmormântat chiar Isac Baba, considerat de unii întemeietorul oraşului Isaccea. ( o altă variantă, a lui Nicolae Iorga, este că numele localităţii vine de la Saccea, conducător local din sec.11, pomenit într-un izvor bizantin).   Potrivit legendei, Isac Baba ar fi fost ucis (decapitat), în timpul unei bătălii purtate contra lui Ştefan cel Mare. Trupul "turcului" ( al comandantului tătar, mai degrabă) a fost dat jos de pe cal de către oamenii săi. Calul a fost şi el omorât, apoi soldaţii au ridicat movila, în amintirea comandantului lor.

Movila Vizirului există şi astăzi, este o realitate. Dealul Misterios are, se pare, cel puţin patru secole vechime şi o mare putere de atracţie pentru iubitorii Dobrogei...

   Mivila Kurgan Vizir vazuta dinspre Cetatea Noviodunum.

In fotografie se mai vede srumul de acces din Isaccea spre zona cetatii si a tabiei mari, dar si cladirea Politiei de frontiera. Accesul spre movila se face pe langa gardul institutiei, apoi printre migdalii batrani ai livezii din stanga, livada cam parasita in prezent.

 

P214

 

   Ne apropiem de versantul estic al movilei, fara carare, printre randurile de migdali batrani.

 

P337

 

   Din varful Movilei Vizirului, vedere spre nord, spre zona de trecere a Dunarii cu bacul, trecere de frontiera spre o localitate din Ucraina.

 

P368

 

   Din varful Movilei, vedere spre sud, spre sirul de tumului funerari care in antichitate se aflau pe marginea drumului principal ce pornea de la Cetatea Noviodunum spre centrul Dobrogei si, mai departe, spre localitati stravechi din intreaga peninsula Balcanica.

 

P403

 

  

 

 

9. Mormântul lui Isac-Baba

Unele din localităţi au ca piatră de fundamentare o legendă cu un personaj ce va rămâne peste timp ca întemeietor al locurilor.

Astfel Bucureştiul îl are pe ciobanul Bucur, iar Babadagul pe ,,Tatăl Muntelui”, adică ,,Baba-Dag”.

Legenda întemeierii asezării Isaccea îl are ca protagonist pe Isac-Baba, adică Isac-Tatăl, un ofiţer din armata otomană care ar fi întemeiat localitatea şi care şi-a găsit sfârşitul într-o bătalie cu oştile lui Ştefan cel Mare.

După aceste două episoade istorice, lucrurile intră într-o ceaţă a necunoaşterii, a ipotezelor si parerilor de tot felul...

Astfel ca unele surse, cu chiar hărţi explicite, plaseaza mormântul întemeietorului Isac-Baba în Kurgan Vizir, adica în marea movila de pământ de lângă Cetatea Noviodunum ( vezi postarea nr.62).

Alte surse spun ca mormântul s-ar afla pe teritoriul actualului oras, undeva în vecinatatea vechii cetăţi turceşti din partea de nord-est a localitaţii.

Daca lucrurile s-ar fi petrecut undeva, în spaţiul sovietic, cu siguraţă că vrednicul ofiţer turc ar fi avut o statuie de el putin 67m înălţime pe cel mai înalt promontoriu din zona...

Doar ca aici lucrurile stau infinit mai rău, astfel că, pariez ca fara informatiile ce vor urma, nimeni nu va gasi mormântul lui Isac-Baba din Isacea!...

Nu mai povestesc cum am ajuns eu în preajma locului respectiv, doar amintesc ca a trebuit să mă învârt ceva vreme până să-mi dau seama că monumentul căutat se găseşte ascuns într-o curticică anostă, cu poarta încuiată şi gard viu înalt, care obturează orice speranţa de a zări mormântul.

Fotografiile le-am putut face numai dupa ce am sărit poarta metalica de la întrarea in curtea pustie...

  

   Isac Baba Turbesi. Foarte greu de gasit!...

 

P422

 

   Caligrafie araba de pe frontispiciul mormantului.

 

P424

 

   Un monument, pe cat de impornant pentru orasul Isaccea, pe atat de anonim si pierdut in peisajul prafuit al localitatii!...

 

P428

 

   Iata, se vad si liniile trasate de cel care a executat scrierea cu rugaciune de pe mormant...

 

P429

 

 

 

10. Cetatea Noviodunum

 

. „Călătoriile te transformă într-o persoană modestă. Pentru că îți dai seama de locul mărunt pe care îl ocupi tu în lume. ” (Gustave Flaubert)

 

Cetatea Noviodunum este situată pe malul drept al Dunării, în locul numit ”Pontonul Vechi”, lângă orașul Isaccea, în apropierea celui mai important punct de trecere al fluviului.

Se știe că 514 î. e. n. Darius cel Mare al perșilor a trecut Dunărea aici, pe un pod de vase, în campania lui militară împotriva sciților.

Spre Cetate se merge pe un drum asfaltat, din centrul orașului, existând un indicator ce te îndeamnă să mergi la stânga, drumul de acces fiind în stare bună. Distanța de parcurs este de maximum trei kilometri.

Numele este de origine celtă, format din celticele ”novio” = nou și ”dun” = fortăreață. Acesta este doar unul dintre argumentele ce susțin originea celtică a cetății, veche de 2.300 de ani, când tribul celtic al britolagilor a stăpânit vremelnic teritoriul din sudul terenului dintre Siret și Nistru.

Alte cetăţi celtice de la Dunăre au mai fost la Arubium (Măcin) şi Durostorum (Silistra, în Bulgaria).

Vechea cetate a celților a fost cucerită, apoi, de romani, care au văzut importanța ei în ceea ce privește apărarea cursului Dunării.

Cetatea, amplasată pe un promontoriu înalt de 24 de m, ajunge principalul port al flotei Classis Flavia Moesica, dar devine și garnizoana unor importante legiuni: a V-a Macedonica, Prima Italica, Prima Jovia Scythica.

Am găsit Cetatea ușor, după indicatoare. Dar, întreg complexul este acoperit de pământ, de buruieni și pare aruncat în nepăsare. Sunt câteva panouri explicative care ne arată ce s-a descoperit până în prezent.

 

S-a stabilit că acest castru a fost și un centru important pentru populația din jur, că s-a trăit atât în interiorul cetății cât și în exteriorul acesteia, probabil de cei care munceau pământurile și-și vindeau produsele în cetate.

Astfel, în apropierea cetății, pe dealurile din jur, a fost descoperită o necropolă tumulară, formată din circa 60 de movile, care adăposteau morminte.

Din obiectele descoperite în aceste morminte s-a putut demonstra nivelul de civilizație atins de populație, cercetându-se obiectele de îmbrăcminte și obiectele găsite în acești tumuli.

Unii istorici cred că aici s-a găsit aşezarea medievală ”Vicina”, construită de genovezi şi transformată de aceştia într-un centru destul de prosper în secolele XII-XIII.

 A fost ulterior stăpânită de tătari, care au avut capiatala a hanatului la Isaccea,apoi, de Mircea cel Bătrân şi ,în fine ,de turci.

Turcii au mutat centrul asezarii de la Noviodunuym mai spre nord, în schimb au ridicat pe ruinele cetăţii bizantine o fortificaţie de pământ vizibilă si astăzi în teren.

 

   La Cetatea Noviodunum s-au facut doar cateva sapaturi la zidurile de incinta dinspre sud-vest.

 

P416

 

   Ziduri de aparare masive, cu randuri de piatra de calcar intercalate cu randuri de caramida arsa.

 

P243

 

  

 Sapaturile de decopertare a zidurilor sunt prezervate neglijent de ceva folii de plastic…

 

P246

 

   Promontoriul cetatii vazut de pe movila Kurgan Vizir.

 

P370

 

 

 

11. Cetatea de la Golful Tichileşti

La şcoală am învăţat că în Dobrogea au existat în perioada antică trei cetăţi: Histria, Tomis şi Callatis. Şi atât.

Ce alte cetaţi greceşti în Dobrogea, ce cetăţi celtice, getice, romane, bizantine, genoveze, ori turceşti?...

Nimic. Mintea mea era o ,,tabula rasa”, o foaie alba de hârtie pe care nu mai scria nimic despre asta.

Drept pentru care nu mai subliniez încântarea cu care continui sa descopăr astăzi (la rândul meu) alte si alte vestigii istorice, arheologice şi locuri de legendă pe întreg cuprinsul Dobrogei...

E drept ca cetăţile din Dobrogea nu mai vin astăzi dinainte-ne ca cele din Transilvania, spre exemplu, cu ziduri masive, cu săli de consiliu, ori temniţe subterane.

De multe ori eşti nevoit ca să-ţi imaginezi singur cam ce a fost odată în aceste locuri dobrogene viaţă omenească, poate chiar mărire şi fală...

De acest exerciţiu de imaginaţie am avut parte şi doar cu câteva zile în urmă, când am încercat să găsesc locul unei vechi cetăţi getice, apoi ale unei fortăreţe romane şi în cele din urmă ale unei aşezări din evul mediu timpuriu, frumos situată pe un bot de deal, într-un colţ al bălţilor, numit de arheologi Golful Tichileşti.

Când mergem din Galaţi spre Tulcea, între localităţile Rachelu şi Revărsarea şoseaua urmareşte trei coturi ale Bălţii Crapina, care intră spre zona mai înaltă ca trei golfuri marine.

Din cel de-al treilea cot porneşte spre dreapta un drum spre Sanatoriul de la Tichileşti.

E locul de unde privim spre ,,fundul” golfului, spre o terasa mai înaltă, străjută de-a dreapta şi de-a stânga de locuri mai joase şi mai largi.

Pe această terasă fară copaci, de forma ovoidală şi întinsă pe mai bine de 2ha, a fost descoperită o cetate romană, suprapusă peste una getică, la rândul ei ridicată pe locul unei aşezări preistorice din epoca fierului.

Aşezarea cea mai veche făcea parte din Cultura Babadag, pe lângă fibule metalice descoperindu-se şi resturi umane ce au putut fi datate.

Astfel că din perioada getică au rămas în zona artefacte ale populaţiei locale, dar si ceramica grecească datata din sec. 4-2 î. Hr.

Pe fragmentele de amfore descoperite aici s-au putut citi ştampile care conduc la posibilitatea că acestea proveneau din insula Thassos.

Astăzi, ca vizitator al acestor locuri străvechi, nu ai altceva de fotografiat decât îmrejurimile văzute de pe chiar înălţimea platoului de deasupra bălţilor, cu şoseaua ce se înscrie aici pe conturul reliefului...

 

   Intersectia drumului national Galati-Tulcea cu drumul secundar ce duce la sanatoriul Tichilesti.

 

P432

 

   Locul unde am lasat masina pentru a putea merge pe platforma mai inalta a sitului arheologic din Golful Tichilesti.

 

P466

 

   Cararea de acces la ditul arheologic.

 

P439

 

   De pe platforma sitului, o privire spre ,,Golful Tichilesti”, cu soseaua care altadata chiar ocolea un golf al Baltii Crapina.

 

P447

 

 

 

12. Cetatea de la Rachelu

 

În multe cazuri poziţionarea în teren şi aspectul actual al unui loc istoric, al unei cetăţi, poate fi înşelătoare şi, de cele mai multe ori, dezamăgitoare.

Legenda spune că Trecătoarea Termopile era o trecere îngustă în locul în care coasta înclinată a Muntelui Parnassus cobora în apele Mării Egee.

Acolo au luptat pâna la unu cei 300 de spartani conduşi de regele Leonidas în luptele cu pesrşii.

Astăzi locul nu mai e la fel de dramatic, apele mării retrăgându-se la peste 5km de coasta muntelui.

 

La fel de nefireşti par astăzi unele din cetăţile dobrogene aflate cândva pe ,,limesul” roman de pe malul Dunării, cetăţi ca Dinogeţia, La Milan, Rachelu (şi o să vedem mai încolo si cazul Cetăţii Ghermea) dominând astăzi doar întinse câmpuri agricole.

 

Cetatea de la Rachelu a fost amplasată pe un promontoriu stâncos, situat la marginea

zonei inundabile a Dunării, în partea de nord a satului.

 Accesul se realizează pe o stradă nou asfaltată a satului, la 200 m de drumul Isaccea-Galaţi.

În prezent fortificația este acoperită în mare parte de grădina unei case. În anul 1991 au fost efectuate săpături de salvare care au dus la identificarea turnului circular de Nord-Est (diam. 3 m), construit din blocuri de piatră legate cu mortar.

Pe acest promontoriu de deasupra apelor au fost, pe rând, o aşezare aparţinând Culturii Gumelniţa, dar şi un getică, de la sfârşitul epocii fierului, deci a fazei Halsstatt.

Romanii au ridicat încă din sec.1 d.Hr. o fortificaţie militară pe locul numit acum Botul Rachelului, intercalând-o astfel între apropiatele cetăţi mai mari de la Noviodunum şi La Milan.

Nu s-a păstrat numele vechi al cetăţii, iar o vizită ,,de descoperire” în zona stâncoasă de deasupra Gârlei Ciulineţu şi a câmpurilor întinse va pune la grea încercare imaginaţia istoricului de ocazie.

Importantă va rămâne cunoaşterea locurilor din această parte de nord a Dobrogei, aşa că, la un drum cu treburi personale de la Galaţi la Tulcea, ne vom reaminti de toate aceste locuri surprinzătoare, de parcă am frunzării, din mers, o veche carte de istorie adevărată.

 

   Locul de parcare si de acces la situl arheologic e mai usor de identificat cand vii dinspre Isaccea spre Galati...

 

P470

 

   Un drum local proaspat asfaltat ne conduce in coborare spre Botul Dealului rachelu.

 

P472

 

   De pe marginea ,,botului” cu situl arheologic, vedere spre nord, spre marginea fostei balti Crapina.

 

P477

 

   Versantul nordic, dinspre balta, al promontoriului pe care se ridica castrul roman de la Rachelu.

 

P493

 

   Sapaturi si formatiuni din incinta vechiului castru.

 

P497

 

  

Si toate acestea pentru a arata cat  de bogata poate fi vazuta Dobrogea.

    Pentru ca de n-ar fi, nu s-ar povesti...

 

  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Marţi, 7 decembrie 2021 - 10:23 
Afisari: 931 


gigicepoiu