,,Decoperiri” noi in pamantul Dobrogei de Nord. (1)

   Constat ca Dobrogea se bucura de un interes tot mai crescut in ultima vreme si mi-ar placea sa cred ca un foarte mic aport inspre acest scop mi l-am adus si eu si doar prin aceste postari de pe Carpati.org, ori de pe unele retele de socializare...

   Drept pentru care, in primavara acestui an 2021 am facut mai multe ,,expeditii” de descoperire a unor noi locuri vechi de pe pamantul Dobrogei de Nord.

 

1. Castrul roman de pe Muntele Consul

 

Pe platoul dinspre panta de nord, pentru cei care merg pe DN 22F de la Horia spre Izvoarele, ma rog sau in sens invers, daca isi arunca o privire spre Muntele Consul, observa urmele a ceea ce a fost odata o cetate.

Se poate vedea foarte clar traseul zidurilor, turnurilor, dar si zonele de unde in timp s-a scos piatra, poate chiar de locuitorii din Izvoarele.

 

Putinele informatii din literatura de specialitate vorbesc de ruinele unui castru roman (secolele 3-6 d.Hr.), care strajuia firul vaii din apropiere, foarte des frecventata in acea perioada, fiind probabil, un important nod ce reunea mai multe drumuri ce faceau legatura cu centre din interiorul provinciei, cu alte castre, vicus-uri si alte cetati de pe limes, precum Noviodunum (Isaccea) si Aegyssus (Tulcea).

Cu siguranta, pe valea din apropierea castrului militar de pe Muntele Consul, romanii amenajasera, asa cum procedau in zonele cucerite, un mare drum ce facea parte din vasta retea care impanzea provincia Scythia Minor.

 

Trecem peste apa Râului Taiţa în partea de nord a Muntelui Consul, pe un podeţ de lemn construit mai nou, în locul în care ştim că era un stâlp de beton întins de pe un mal pe altul.

Mergem cam 150-200m spre aval, chiar la contactul versantului cu lunca râului şi unde versantul stâncos se sfârşeşte, urcăm în diagonală până la marea poiana înclinată pe marginea căreia se intuiesc zidul şi valul de pământ de la castru.

După câte ne dăm seama acum, fortificaţia avea forma de triunghi, cu vârful înspre deal.

Cel puţin latura dinspre râu, dar şi cea din stânga erau apărate natural, dincolo de poiana castrului adâncindu-se valea care separa cele doua vârfuri principale ale Consulului.

 

La întoarcere prindem o cărare orizontală,  ce pastrează altitudinea relativa a locului şi care va trece putin mai încolo chiar pe deasupra Peşterii de la Moară.

 

   Din drumul national dintre Horia si Izvoarele se vede cel mai bine conturul de forma triunghiulara al fortificatiei de pe coasta Muntelui Consul.

 

 

   Trecem apa Taitei mai nou pe un podet de lemn, pe langa panoul informativ care prezinta traseul marcat cu banda rosie de pe Muntele Consul.

 

 

   Ajungem la partea de jos a fortificatiei dupa ce trecem pe langa gura Pesterii de la Moara.

 

 

   Locul se afla la o inaltime relativa de circa 25-30m fata de nivelul cursului Taitei.

In departare se vad case si silozuri din localitatea Izvoarele.

 

 

 

 

 

 

2. Castrul roman de la Izvoarele

 

Situl arheologic se află pe o terasă relativ înaltă a Râului Taiţa, după ce acesta a înconjurat prin nord şi est Muntele Consul.

Pentru a ajunge la acest obiectiv vom trece apa Taiţei pe podul metalic pe care abordăm în mod constant ascensiunea Muntelui Consul dinspre sud.

Pe malul drept al apei hăţaşele de oi urcă în diagonală la platforma naturală pe care se disting resturile de ziduri acoperite de pamânt şi de vegetaţie stepică, adâncituri care au fost cândva şanţuri de apărare, dar şi resturi de ceramică risipite în tot locul.

 

Informaţii scrise în legatură cu acest castru roman nu am găsit, dar e foarte probabil ca el să fi fost în legătură cu cel din nord-estul Muntelui Consul şi împreună sa fi vegheat la buna funcţionare a drumului roman ce străbatea vechea Scyţia Minor de la sud la nord, chiar prin mijlocul acestei provincii a imperiului.

Se pare că în perioada romană târzie şi în cea bizantină castrul de la Izvoarele nu a rămas decât o aşezare rurală a imperiului.

 

Astăzi nu putem decât să luăm la cunostinţa de locul fostei fortificaţii romane şi de pe platforma naturala a acesteia să facem ceva fotografii cu priveliştile din jur.

 

Şi cu cât vom cunoaşte mai în amănunt aceste locuri uimitoare ale Dobrogei, cu atât ele ne vor deveni mai familiare şi locurile mai pline de conţinut la viitoarele drumeţii ale noastre în ţinutul dintre Dunăre şi Mare...

 

   Pentru a ajunge la platforma Castrului Izvoarele trecem din nou apa Taitei, de data asta pe un pod de beton.

 

P1576

 

   Interiorul fortificatiei este presarat cu resturi de piatra de calcar si cu cioburi de ceramica.

In spate se vede drumul judetean ce duce spre satul Iulia, dar si case din localitatea Izvoarele.

 

P1585

 

   In stanga imaginii se vede podetul langa care am lasat masina si de unde incepe drumul de pamant spre podetul de trecere.

 

P1586

 

   Spre nord se vede firul subtire al Raului Taita, dar si cladirile de la intersectia din care se desprinde drumul judetean din cel national spre orasul Tulcea.

 

P1601

 

 

 

 

 

3. ,,Turris”-ul romano-bizantin de la Mihai Bravu

 

La 1,5km vest de şoseaua Mihai Bravu-Turda se află Dealul Balar Bair, deal pe care se înalţă acum trei turbine eoliene.

Intrăm cu maşina pe drumul pietruit care duce la aceste eoliene şi când drumul devine mai anevoios datorita pantei si pietrelor mai mari, pornim pe jos în căutarea ,,turris”-ului romano-bizantin.

Înainte de a ajunge la dealurile parţial împădurite dinspre drepta, ne apare în faţă o movilă de pământ numită ,,Movila Bisericuţa”.

Pe această movilă antripică a fost ridicat de romani, prin sec.3 d.Hr., un turn de observaţie şi de apărare.

Pentru construcţia fortificaţiei (din piatră şi mortar) a fost amenajată mai întâi o movilă din pământ.

 În lipsa unor cercetări, planul turnului nu poate fi reconstituit; probabil acesta este dreptunghiular.

Astfel de structuri sunt specifice perioadei romane târzii.

 Turris-ul de la Mihai Bravu trebuie legat de drumul roman care traversa provincia Scythia prin centru, pornind de la Noviodunum (Isaccea de azi) şi ajungând la Constantinopolis (Istanbulul de azi), prin cetăţile dobrogene Ibida, Ulmetum şi Tropaeum Traiani, dar şi prin cele bulgăreşti  Zaldapa şi Markianopolis.

La circa 2,5 km SV de limita localităţii Mihai Bravu şi la cca. 1 km V de fortificaţia de tip ,,turris” a fost identificat un punct de locuire cu materiale din perioada romană târzie, iar în intravilanul localităţii Mihai Bravu a fost identificat chiar şi un tronson de drum roman.

 

Şi dacă ţinem seama că prin preajma localităţii Mihai Bravu se mai găsesc încă vreo 250 de alte situri arheologice, înseamnă că vom mai avea mult de ,,săpat” în acest pâmânt dobrogean, mereu şi oriunde, surprinzator…

 

   Ruinele fostului turn de veghe se afla intr-o sa larga dintre un deal cu trei eoliene si unul pe jumatate impadurit.

Prin aceasta sa trecea drumul roman de prin centru Dobrogei spre Cetatea Noviodunum situata mult mai la nord.

 

P1718

 

   Prin spatele fortificatiei trece drumul de eoliene pe care am ajuns noi aici, iar in dreapta e un sant care sa apere lanul de grau de eventuale viituri venite de pe versant.

 

P1724

 

   Pe partea lor interioara, se vede ca zidurile au fost ridicate din piatra de calcar.

 

P1737

 

   Spre est e dealul cu eoliene pe langa care am venit, iar in spate de tot se distinge forma de ,,balena” a Dealului Deniztepe.

 

P1739

 

 

 

4. Quadriburgium-ul de la Mihai Bravu

 

La 1 km V de localitatea Mihai Bravu (fostă Kamher) şi la 3 km de Turda (fostă Armutlia), în dreapta râului Taiţa (la cca. 800 m S de cursul actual al acestuia, în apropierea albiei majore) şi a şoselei Turda – Mihai Bravu, în punctul „Taşlâc” se găseşte o fortificaţie de tip quadriburgium.

,,Quadriburgium” e o denumire latină afortificaţiilor, ori a castelelor medievale de formă pătrată, cu turnuri rotunde la cele patru colţuri. Quadriburgium-ul de la Mihai Bravu a fost menţionat pentru prima dată de către K. Šcorpil în 1917, acesta propunând un plan pătrat, cu turnuri rotunjite la colţuri. Conform unui plan al acestuia, quadriburgium-ul are formă dreptunghiulară, cu laturile de 40 x 34 m pe exterior, grosimea zidurilor de 3 m şi turnuri în formă de evantai la colţuri.

În teren, la faţa locului, e cam greu de surprins în fotografie forma cetaţii, dar cu o dronă, dintr-o fotografie aeriană, imaginea ar fi mult mai elocventă. Poate data viitoare...

 

Pe baza descoperirilor monetare rezultă că fortificaţia a fost construită în sec. 4 d. Hr. şi a funcţionat până în anii 375-378.

În urma săpăturilor a rezultat o cantitate redusă de ceramică (în special amfore de mână şi amfore masive pentru peşte, de factură pontică) sau de alte artefacte.

 În zidul de incintă au fost descoperite mai multe inscripţii funerare de epocă romană timpurie, dar unele au fost luate de localnici în anii ’90.

 Alte patru, scoase din incintă şi abandonate, au fost recuperate de arheologi la sfârşitul anului 2013.

Pe două dintre artefacte, adică nişte frize decorate cu ramuri de viţă de vie, le-am văzut şi noi la o vizită anterioara la situl arheologic, dar acum nu mai erau.

 

 

  

 

Situl arheologic se află în dreapta intrării pe drumul de eoliene dinspre Dealul Balar Bair, drum pe cre noi am intrat cu maşina spre ,,turris”-ul roman.

Fortificație romană de formă patrată cu turnuri rotunde la colţuri, din sec. 4 d.Hr. avea rol de apărare a drumului antic roman ce unea cetăţile Tropaeum Traiani, Ulmetum, Ibida  și Noviodunum, precum și drumul de la Babadag pe Valea Taiței, cel pe care noi mergem astăzi ca boierii, pentru că e asfaltat de curând…

 

Notă: Dealungul istoriei ei, Dobrogea nu a născut boieri.

          Poate doar noi, acuma, pe drumul asfaltat…

 

 

   Un fragment din zidul din mari blocuri ce calcar al unuia dintre cele 4 turnuri rotunde situate in colturile fortificatiei de forma patrata.

 

P1761

 

   Ruinele turnului de nord-est. In spate se vede Dealul Deniztepe.

 

P1769

 

   Turnul de nord-vest.

 

P1771

 

   Vedere a incintei dinspre turnul de nord-vest.

 

P1774

 

 

 

 

5. Fortificaţia romano-bizantină de la Toprachioi

 

Râul Taiţa se varsă în Balta Torachioi în dreptul localitaţii Satul Nou.

La râdul ei, Balta Toprachioi se leagă de Lacul Babadag printr-o gârlă traversată pe pod de dumul Tulcea-Constanţa.

Imediat la sud de pod se face un drum betonat care duce în 300m la o fermă de oi de pe malul Băltii Toprachioi.

Chiar înainte de această fermă, pe un mal de deasupra bălţii se găsesc ruinele unei fortificaţii romano-bizantine.

Cercetarile arheologice au stabilit că e vorba de o fortificatie de tip ,,burgus” perfect dreptunghiular cu dimensiunile de 45x20m.

În teren se vede cum laturile mari sunt orientate perpendicular pe malul bălţii.

 

Săpăturile au relevat 5 niveluri de locuire, datarea acestora făcându-se în principal după tipul monedelor descoperite în fiecare strat de pământ.

Astfel, ,,burgusul” se pare ca a fost construit în vremea împăratului roman Valens, după sfârşitul campaniei sale împotriva goţilor (367-369).

Ultimul nivel de locuire cuprinde monede din vremea împăratului bizantin Teodosius II.

În ce priveşte ceramica, la fortificaţia de la Toprachioi s-a descoperit atât amfore de transport cât şi obiecte casnice şi mai ales ceramică de lux, de import.

Tot pe un fragment de ceramică s-a descoperit o scriere care certicică faptul că pe lângă această fortăreaţă trecea unul din drumurile romane importante din provincia Scyţia Minor.

 

Genul acesta de fortificaţie militara de forma rectangulară se întâlneste dealungul multor drumuri importante din întreg imperiul roman de la începutul sec.4 d.Hr., asemănând-se cu fortificaţii similare din Franţa, Germania şi Câmpia Panonică.

 

Lucru care arată ca noi am fost în rând cu lumea încă de la începuturi...

 

   De data aceasta zidurile se pastreaza relativ bine, ele putand fi confundate cu temelia unei constructii mult mai noi.

 

P1788

 

   Intre zidurile de incinta si Balta Topraichioi se gasesc amenajate cateva locuri pentru pescuit.

 

P1797

 

   Zidurile de incinta vazute dinspre interiorul fostei cetati.

 

P1805

 

   O privire mai de ansamblu la interiorului incintei.

 

P1810

 

 

 

 

 

 

6. Aşezarea neolitică de la ,,Cetăţuia”-Babadag.

 

Aşezarea neolitică ce a dat numele Culturii Babadag se află pe un promontoriu de 23 m înălţime pe malul lacului Babadag din partea de sud-est a judeţului Tulcea.

A fost descoperită în 1953 şi cercetată în 1962-1987. Din cauza eroziunii ţărmului, din aşezare a mai rămas o suprafaţă de 1 ha cu un strat de cultură hallstattiană de maxim 1,5 m grosime.   În numeroase gropi de provizii s-a găsit o mare cantitate de de ceramică fragmentara, oase de animale (bou, porc, oaie, capră, cal, câine) si de peşti, boabe de grâu şi orz, carbonizate, resturi de locuinţe (bucăţi de lut ars cu amprente de pari si nuiele sau trestii) şi puţine obiecte de corn, os, piatră, fier (resturi de cuţite şi două seceri) şi de bronz (vârf de săgeată, fibulă, bucăţi de sârmă). 

 

Epoca fierului a succedat epocii bronzului în cadrul preistoriei, acoperind aproximativ mil. I î. Hr.

 Astfel, Cultura Babadag se împarte în 3 perioade:

Babadag I-sec.11 î.Hr.

Babadag II-sec. 10-9 î.Hr.

Babadag III-sec. 8-7 î.Hr.

Cu perioada Culturii Babadag se încheie în Dobrogea epoca preistorică, urmând ca în acele vremuri să apară grupuri etnice ale geţilor, dar si oraşe-colonii greceşi de la malul Marii Negre, lucruri despre care încep să apară date istorice scrise, bineînţeles, din surse greceşti si romane.

 

În arheologie aceasta perioadă istorică, a metalurgiei fierului, se mai numeşte ,,Hallsttad”, după o aşezare preistorică din Austria, sau ,,La Tenne”, după un sit renumit din Franţa.

 

Noi am lăsat masina înainte de trecerea la nivel cu calea ferată de la intrarea în orasul Babadag, cum vii dinspre Tulcea.

Am mers circa 300m pe rambleul căii ferate, spre Tulcea, dupa care am făcut dreapta, spre malul înalt al Lacului Babadag.

Pentru ca animalele din turme să nu deranjeze situl arheologic, în jurul acestuia s-a montat un gard electric, dar care nu pune probleme de acces la malul lacului.

Sondajele arheologice s-au facut pe o direcţi perpendiculara pe ţărmul înalt.

Ca în orice asthel de sit preistoric, imprejurimile nu mai spun acum mare lucru, în schimb, la ,,Cetăţuia”-Babadag avem peisaje înconjurătoare deosebit de frumoase.

Noi am surprins pe lac un grup relativ redus de pelicani, dar şi multime de alte neamuri de pasari de apă.

Deasemeni, spre NV se ghiceşte siluieta Dealului Deniztepe (Dealul de la Mare), numele lui amintind că în vremuri străvechi ţărmurile Lacului Babadag erau chiar ţărmuri de mare, iar aşezarea preistorică de la ,,Cetăţuia” era una de pe malul marii.

Spre est apare în plan apropiat imaginea unei peninsule cu o clădire de pensiune, iar în plan depărtat siluieta inconfundabilă a cetătii Enisala.

Cu puţină geografie învăţată intuim unde Râul Taiţa se varsă în Balta Toprachioi şi mai departe în lacul Babadag, la fel cum Râul Teliţa se varsă tot pe aici în Balta Zebil şi tot în Lacul Babadag, urmând ca toate aceste ape ale Dobrogei de Nord să ajungă într-un final în Lacul Razelm.

 

Cu aceste imagini de vis rămâi în suflet după doar o mică încursiune în acest spaţiu al Dobrogei, dar şi în istoria stră-străveche a oamenilor care vor fi trăit vreodata prin Dobrogea noastră, împărţind astfel cu noi aceleaşi sentimente de încântare: Dobrogea, tată!...

 

   Versantul sudic pe care se afla sapaturile arheologice de la ,,Cetatuia”-Babadag.

 

P1814

 

   De la calea ferata spre Tulcea venim spre situl arheologic pe o mica coama ce ar putea fi un val de pamant.

 

P1819

 

   Arealul sitului arheologic se termina brusc spre Lacul babadag, rapa de leoss mancand necontenit din dealul cu urle de locuire.

 

P1828

 

   Sapaturi ale cercetarilor arheologice.

 

P1853

 

   Dintre sapaturi, privire spre est, cu un mic sat de vacanta pe malul Lacului Babadag si profilul departat al Cetatii Enisala pe fundal.

 

P1863

 

 

 

 

 

 

7. Cetatea romano-bizantină de la Enisala-Peştera

 

Cu nu mult timp în urmă poate că numaram pe degetele de la o mână numele cetăţilor dobrogene măcar al căror nume îl ştiam.

Ei bine, pe lângă cetăţile care au un nume şi de care se face vorbire încă de la istoricii antici, fie ei greci ori romani, în Dobrogea de astăzi mai găsim încă şi cetăţi ori castre romane ale căror nume nu s-a transmis până în zilele noastre.

O astfel de cetate e şi cea din nordul localităţii Enisala, cetate ale cărei ruine le aflăm acum pe un promontoriu ridicat deasupra apelor si stufărişului Lacului Babadag, dar care, poate, când era ea în putere, era la un ţărm de mare...

Arheologi au numit-o absolut convenţional Cetatea de la Enisala-Peştera, în speranţa noastră că prin zonă ar putea fi şi o peşteră.

 

Aşezarea fortificată din punctul ,,Peştera” nu a fost cercetată îndeajuns, aşa că starea ei de prezervare e încă foarte bună.

Pe lângă materialul arheologic descoperit aici şi datat ca fiind din sec. 2-4 d.Hr., se pare că în zona din interiorul zidurilor s-ar fi descoperit şi un tezaur monetar, lucru care te face să păşeşti cum cu mai multa băgare de seamă...

 

Noi am lăsat maşina la ieşire din Enisala spre Sarichioi, la ultima stradă din localitate, spre stânga.

Deja din acest punct se vede bine promontoriul înalt pe care e situl arheologic al cetăţii, dar şi în spate avem o frumoasă perspectivă şi spre mai ,,noua” Cetate Enisala.

Trecem pe lânga două pensiuni cu vădit specific pescăresc şi la intrarea pe cele 15 ha ale sitului suntem întâmpinaţi de un căţelandru extrem de prietenos.

Facem un tur al zidurilor de incintă şi nu bucurăm mai mult de ce vedem mai spre depăratre, decât de eventualele descoperiri la nivelul paşilor noştri...

 

Nu ne rămâne decât să ne imaginăm cum arăta Dobrogea cu atât de multe cetăţi şi aşezări civile, fie ele getice ori romane, la acel început de ev creştin...

 

   Platforma cetatii vazuta din drumul national Enisala-Sarichioi.

 

P1888

 

   Cetatea se ridica deasupra intinselor ape ale Lacului Babadag.

 

P1900

 

   Spre vest apar casele din satul Enisala si culmea impadurita a Dealurilor Babadagului.

 

1919

 

   De la ruinele fortificatiei se vede spre est profilul svelt al Cetatii Enisala si drumul spre Sarichioi.

 

P1920

 

  

 

 

 

 

 

 

8. Aşezarea neolitică de la Enisala-Palanca

 

Situl arheologic de la Enisala-Palanca, cel care s-a dovedit a fi foarte relevant pentru ultima perioada a preistoriei în Dobrogea, se află cam la 500-600m de ieşirea din localitatea Enisala, pe drumul spre Sarichioi, în locul în care coborârea se termină şi se ajunge cu drumul la nivelul bălţilor.

În preajma e şi podul de trecere peste gârla care leagă Lacul Babadag de Razelm.

Situl arheologic se află pe partea dreaptă a şoselei, la baza unui perete de leoss, dar şi pe poiana înclinata de deasupra acestuia.

Pentru fotograf e importantă imaginea Cetăţii Enisala, vazuta în acest caz inedit dinspre nord-vest.

 

Zona s-a dovedit a fi foarte bogată în vestigii arheologice ce pot fi atribuite mai multor perioade istorice: eneolitic (adică epoca bronzului, respectiv Cultura Gumelniţa), epoca fierului (artefacte atribuite Culturii Babadag), civilizaţia getică, epoca romană si romano-bizantină şi întreaga epocă medievală.

Se pare ca aşezarea a cunoscut cea mai mare înflorire în perioada atribuita Culturii Babadag, respectiv sec.9-7 î.Hr.

Aceasta apreciere trebuie pusă în contextul faptului că în zonă au mai fost descoperite şi alte aşezari atribuite Culturii Babadag, cum ar fi cele de la ,,Bursuci” (sudul satului Sarichioi), ,,La Vărărie” (nordul satului Enisala), ,,La Parcare” (în dreapta drumului de acces la Cetatea Enisala), ,,Ad Salices” (La Sălcii, în satul Sălcioara).

 

Pentru a ne putea forma o imagine asupra modului de viaţă din acele epoci istorice trebuie să ţinem seama de transformările majore pe care le-a suferit peisajul (relieful) zonei.

Cu 11 000-10 000 ani î. Hr.ţărmul Mării Negre forma doua golfuri, respectiv Golful Tulcea şi Golful Halmyris.

Curentul circular al marii a făcut ca aluviunile aduse de fluviu sa formeze un grind transversal, care va închide Golful Tulcea sub forma unei lagune.

Pâna pe la anul 3 000 î.Hr. Dunărea se va varsa în mare prin actualul Braţ Sfântu Gheorghe.

Prin anii 1 500-1 000 I. Hr. începe formarea Braţului Chilia, iar prin anii 500 î.Hr. se formează şi Braţul Sulina.

Grindul de la Gura Portiţei va închide Golful Halmyris în jurul anului 100 d.Hr.

Deci aşezările neolitice din zona Deltei şi lagunei Razelm-Sinoe erau atunci situate cu toate la malul mării.

 

Este posibil ca aceste asezări neolitice sa fi existat şi în sec7. î.Hr., atunci când în zona apar primii colonisti greci, care se vor stabili ceva mai la sud, la Histria şi Orgame (Capul Doloşman).

Totusi grecii amintesc de existenţa la malul marii a unor formaţiuni tribale de geţi, lucru care ne situiază, cronologic, putin în afara preisoriei, cu un pas în istoria antică dobrogeană.

Cercetările arheologice au adus la lumina zilei şi necropole din perioada medievală timpurie (sec.10-13 d.Hr.), cu probabilitatea ca în această zona sa fi fost doar cimitirul locuitorilor din Cetatea romano-bizantina de la Enisala-Peştera.

 

...Dar despre aceasta vom vorbi într-o poveste viitoare, spuse Şeherezada şi, sfioasă, tăcu, la ivirea zorilor...

 

   Vastele sapaturi arheologice de la punctul Enisala-Palanca sant situate la poalele promontoriului stancos pe care se afla Cetatea Enisala, cetate medievala, ceva mai noua...

 

P1932

 

   Situl arheologic e delimitat in 2-3 zone de interes de catre o rapa de leoss.

 

P1943

 

   Vedere dinspre est, dincolo de zona cercetata trecand (de la stanga la dreapta) drumul Enisala-Sarichioi.

 

P1948

 

   Sapaturile sistematice din partea de sus a sitului, de deasupra rapei.

 

P1952

 

   Partea de sus a sitului.

 

P1955

 

   Vedere de pe marginea de sus a rapei, cu sapaturile de jos si drumul spre Sarichioi.

Se vede si un observator pentru pasarile de pe Lacul Babadag.

 

P1957

 

 

 

  

  

 

 

 

 

9. Cetatea getică de la Beştepe.

 

   O alta zona a Dobrogei de Nord foarte bogata in vechi cetati se afla pe malul Bratului Sfantu Gheorghe, intre Dealurile Bestepe si baltile dinspre Dunare, dar si la capatul uscatului dinspre delta, la Dunavatu de Sus.

 

Cu toate ca a fost o cetate relativ mare, adică un mic orăşel getic (ştim că geţii sunt dacii din Dobrogea. Grecii le spuneau ,,geţi”, romanii le spuneau ,,daci”.), adica o ,,davă”, locul e mai greu de desoperit în zilele noastre, el găsindu-se pe un picior estic al Dealurilor Beştepe, pe un promontoriu înalt deasupra Băltilor de la Bălteni.

Din centru localităţii Beştepe (în turceste ,,Cinci Dealuri”) prindrem un drum recent asfaltat dealungul văii care se îndreaptă spre baltă.

La capatul satului se termina şi asfaltul si drumul devine unul de pământ.

În larga depresiune de la est de Dealurile Beştepe ne orientăm jumatate dreapta, spre o lunga râpă de leoss, la baza căreia se află şi o fântăna cu cumpana.

 

De la fânăna prindem un alt drum de pământ care urcă tare spre dealuri.

Imediat ce ajungem mai la înaltime avem o buna perspectivă spre locurile în care se află ruinele a 3 vechi cetăţi getice, respectiv Cetatea Beştepe în faţă, Cetatea de la Piatra lui Boboc mai spre stânga şi Cetatea de la Piatra lui Sava, mai spre stânga şi ceva mai departe.

 

Cetatea Beştepe are o suprafaţă de circa 23ha, acum mai ramânând vizibile în teren doar cele trei valuri de pământ de apărare.

Ea a fost cercetata pe la sfârşitul anilor 70’, imaginile cele mai elocvente fiind cele aeriene, care dau un oarecare rost urmelor actuale din teren.

Perioada de maximă înflorire a fost în sec. 5-3 î.Hr, aici descoperindu-se monede greceşti şi ceramică multă, speciale fiind amforele de Thassos.

Din partea de sud-est a zidurilor de incintă se vede şi promontoriul pe care era odata Cetatea Salsovia de la Mahmudia, la origini fiind şi ea un getică, ulterior devenind un punct important al apărării romane si bizantine de la Dunăre.

Locul are bune perspective spre băltile dinspre nord, ape pe care vedem numeroase păsări de apă, printre care mai vizibile sunt lebedele şi egretele albe.

De pe platoul înclinat al cetăţii coborâm spre nivelul bălţii si prindem un drum de pământ ce ne va conduce, spre stânga, spre Cetatea Piatra lui Boboc.

 

Daca timpul mai avea răbdare cu cele 4 cetăţi getice din zona Beştepe, poate ca ele s-ar fi unit, formând astfel un mere ,,megapolis”, aşa cum se vor unui în zilele noastre oraşele Brăila şi Galaţi... Gen Tokyo-Osaka...

 

   Intr-o echipa de ,,cercetatori” ceva mai numeroasa. Pornim din satul Bestepe pe un drum de pamant spre balti.

 

P2245

 

   Strabatem peisaje cu adevarat iconice pentru Dobrogea...

 

P2257

 

   Privim in spate si vedem drumul de pamant pe care am venit din satul Bestepe spre balti, dar dincolo de fantana cu cumpana noi am urcat pe un picior prelung al Dealurilor Bestepe.

 

P2268

 

   Ne apropiem de promontoriul pe care se afla ruinele stravechii cetati si intram cumva prin poarta de vest.

 

P2290

 

   Accesul spre poarta de vest se facea printr-un scurt defileu relativ adanc.

 

P2291

 

   Dealul cetatii in stanga, santul de aparare si valul de pamant dinspre sud.

 

P2294

 

   Din cetate vedem spre sud-est promontoriul pe care se afla ruinele Cetatii Salsovia (de langa Mahmudia), dincolo de un alt observator pentru pasari.

Pe fundal se distinge linia subtire a Bratului Sfantu Gheorghe, dar si oglinda apelor catorva lacuri din Delta.

 

P2307

 

   Vedere spre aceiasi directie, dar cu teleobiectivul.

Turma de oi e chiar pe Cetatea Salsovia...

 

P2314

 

   Incercam sa identificam obiective din interiorul cetatii getice.

 

P2320

 

   Din interiorul cetatii, vedere spre malul stancos pe care se afla Cetatea de la Piatra lui Boboc.

   Imediat noi vom ajunge acolo pe drumul de pamant de pe malul baltilor, dar si pe langa o minunata insula pe care se afla un singur copac, in care sta agatat un singur cuib de pasare...

 

P2330

 

 

  

 

 

 

10. Cetatea de la Piatra lui Boboc

 

Ca în cazul multor altor străvechi cetăţi dobrogene, nici numele autentic al Cetăţii de la Piatra lui Boboc nu s-a păstrat până la noi.

Mai mult, aş zice eu, în ce cele două povestiri ale mele, ,,Piatra lui Boboc”, dar mai ales în ,,Ostrovul Diavolului”, am încercat să dau o explicaţie privind numele promontoriului stâncos de deasupra apelor Lacului Bălteni, numit Piatra lui Boboc.

 

(vezi: https://www.carpati.org/cultural/ostrovul_diavolului_1_/775/ şi

 

          https://www.carpati.org/cultural/piatra_lui_boboc_2_/776/ )

 

La locul vechii Cetăţi de la Piatra lui Boboc se ajunge plecând din centrul localităţii Beştepe pe un drum spre NE, care e asfaltat până la ultimele case ale satului.

În continuare un drum de pământ, bun şi pentru autoturisme, ne conduce după circa 2km la dealul de piatră de deasupra Bălţii Bălteni.

 

În schimb noi am ajuns la Piatra lui Boboc din partea cealaltă, dinspre baltă, şi asta după ce am coborât de la Cetatea getică de la Beştepe.

Chiar dacă primăvara e cam timpurie şi stufărisul nu a înverzit încă, pe ape am văzut lebede, egrete albe şi alte felurite neamuri de bodârlăi.

O insulă din apropierea malului jos al bălţii ne-a surprins prin imaginea iconică a unui singur trunchi de salcie îngăduit la un colţ al insulei...

 

Versantul de leoss al Pietrei lui Boboc îl urcăm pe un hăţaş de oi, numai că deîndată ce ajungem pe platforma înaltă a cetăţii deja se porneşte o ploaie măruntă, exacerbată de vântul care nu ne-a dat pace întreaga zi.

Facem un tur al ,,cetăţii”, vedem întinderile de ape dinspre nord şi est, vedem spre dreapta locurile cetăţilor ,, getică de la Beştepe” şi ,,Salsovia”, iar spre vest locul ,,Cetăţii getice de la Piatra lui Sava”.

 

Cetatea getică de la Piatra lui Boboc a fost rdidicată ca o aşezare apărată de două valuri de pământ, prin sec. 4-3 î.Hr., deci în perioada ,,La Tene” a Culturii fierului din Dobrogea.

Doar că după cucerirea romana din Dobrogea, la Piatra lui Boboc nu s-au mai găsit indicii care să ateste că ,,dava” getică şi-a mai păstrat importnţa comercială ori militară în aceasta parte a Dobrogei de Nord.

 

Ploaia, devenită orizontală din cauza vântului pătimaş, ne îndeamnă să ne grăbim spre maşina lăsată în marginea satului Beştepe.

Vedem spre nord-vest promontoriul pe care se află Cetatea getica de la Piatra lui Sava, într-un loc ce pare a fi mai aproape de un alt capat al satului Bestepe, şi pe care ne propunem ,, să o călcăm” cu altă ocazie.

 

Ca reper de orientare, la întoarcere spre Beştepe trecem pe lânga o staţie de epurare a apelor, apoi intrăm în sat şi prindem din urma doi localnici care veneau de la stâna de capre cu doi iezişori albi abia fătăţi şi pe care îi luaseră acasă pentru a nu îngheţa pe câmp, în ploaia asta făcută rece de vântul neostoit al Dobrogei...

 

   Promontoriul Cetatii Piatra lui Boboc vazut de pe drumul nostru de mai devreme, spre cetatea getica de la Bestepe.

 

P2280

 

   Piatra lui Boboc, bratul cenusiu Sfantu Gheorghe si padurile dinspre Delta.

 

P2286

 

   Piatra lui Boboc implantata ca o peninsula intre apele baltilor.

Ceva mai departe se distinge si platoul mai inalt pe care se afla ruinele stravechii cetati getice de la Piatra lui Sava.

 

P2332

 

   Capacul cu cuib de pe insula...

 

P2349

 

   De pe Piatra lui Boboc vedem in spate cetatea getica de la Bestepe, indeosebi valul de pamant de pe laturile din dreapta.

 

P2420

 

   Partea cetatii dinspre balta si Bratul Sfantu Gheorghe.

 

P2425

 

   Umblam prin cetate incercand sa identificam urme ale unor cladiri, resturi de ceramica etc...

 

P2435

 

   De pe cetate, vedere spre satul Betepe.

 

P2447

 

   Un dig dintre cateva foste crescatorii de peste ne-ar putea conduce la Cetatea de la Piatra lui Sava, dar asta ramane pentru alta data, acum trebuind sa ne intoarcem in bestepe pe o ploaie mocaneasca...

 

P2448

      

 

 

 

11. Cetatea Salsovia

 

Nici Cetatea Salsovia nu iese cu nimic din tiparele celorlalte cetăţi străvechi ,,descoperite” de noi în zona de nord a Dobrogei: se află pe un promontoriu stâncos, ridicat cu 25-30m deasupra şesului din Lunca Dunării, iar ruinele sale sunt acoperite în mare parte de strate de pământ şi iarbă.

La cetate se ajunge plecând din centrul localităţii Mahmudia, făcând la stânga, pe strada Salsoviei, sau pe un drum de pământ ce pleacă mai de jos, din port.

 

 

Cercetările arheologice, chiar dacă sunt doar la început, au arătat că pe acest pinten ridicat deasupra Braţului Sfântu Gheorghe a existat la începuturi o aşezare eneolitică (deci din epoca bronzului), dealungul timpului suprapunând-se locuiri elenistice, romane, bizantine şi chiar din evul mediu timpuriu.

Din păcate cetatea a fost răscolită în timpul primului război mondial de tranşeele bulgăreşti şi de gropile obuzelor ruseşti.

Fotografiile aeriene evidenţiază o incintă de formă dreptunghiulară, cu laturile de 150x120m.

O diplomă militară din vremea împăratului roman Nerva (94-97 d.Hr., cel care îl va coopta şi pe Traian la conducerea imperiului roman) atestă existenţa Cetăţi Salsovia la gura de vârsare al unui braţ al Dunării.

Alte înscrisuri istorice, sau poate doar o legendă, mai spun că în Cetatea Salsovia a fost omorât împaratul Licinius din ordinul lui Constantin cel Mare.

Cetatea suferă distrugeri pricinuite de primele valuri de migratori în sec. 3, în vremea lui Valens, dar şi din partea kutrigurilor, în vremea împaratului bizantin Justinianus.

Din monedele desoperite la Salsovia, din chipurile şi numele împăraţilor de pe aceste monede, putem creea imaginea că peste aceste locuri au fost cândva stăpâni împăraţi ca Ioan Tzimiskes, Vasile II, Mihail IV, Roman III, Constantin VIII, Constantin IX...

Sintagma ,,Dobrogea-pământ românesc” era ceva mai subţire pe atunci...

 

În prezent e impresionantă aşezarea Cetăţii Salsovia în apropierea altor 4-5 cetăţi străvechi, cu care aceasta a fost contemporană.

Astfel, de pe Cetatea Salsovia se văd bine promontoriile de deasupra Bălţii Bălteni, locuri în care au fost Cetatea getică de la Beştepe şi Cetatea de la Piatra lui Boboc.

Iar de pe Cetatea getică de la Beştepe noi am văzut atât Salsovia, cât şi Piatra lui Boboc, Piatra lui Sava şi Cetatea din Valea Curpenişului, pe ultimele două urmând să le cercetăm  cu altă ocazie.

 

Vizita la cetate prilejuieşte mai degrabă imagini cu împrejurimile bune de fotografiat şi mai puţin cu amănuntele fortificaţiei.

Am coborât la drumul de pământ ce urmează digul braţului Sfântu Gheorghe spre amonte, am mers spre port, după care am urcat printr-un defileu adâncit în malul de leoss, printr-o zonă în care a fost cândva o aşezare civilă romano-bizantină.

În Mahmudia am trecut pe la biserica lipovenească, acoperită mai de curând cu tablă foarte lucioasă, în culorile auriu şi albastru.

Mahmudia a fost după anii 70’ un mic orăşel, după ce s-a descoperit în apropierea sa un zăcământ de calcar dolomitic, exploatat intens (o bandă rulantă de la carieră până la port trece pe sub şoseaua Mahmudia-Murighiol) pentru Combinatul siderurgic de la Galaţi.

 

Doar că pe ,,nava amiral a siderurgiei româneşti” adie o mireasmă de Titanic...

 

   Si accesul la Cetatea Salsovia se face pe un drum de pamant ce strabate si o zona de canion in leoss, venind din marginea de nord a localitatii Mahmudia.

 

P2462

 

   Dincolo de defileul in leoss zarile se deschid frumos spre promontoriul pe care se afla ruinele Ceatatii Salsovia.

 

P2470

 

   De pe platforma cetatii vedem spre nord-vest contactul dintre Dealurile Bestepe si balti.

Identificam observatorul de pasri pe care l-am vazut si de pe cetatea de la Bestepe, dar si zona inalta a castei cetati.

Mai in spate se vede si Piatra lui Boboc si ar trebui sa se zareasca si Piatra lui Sava.

   Rezulta ca zona era foarte bine locuita cu aproape 2000 de ani in urma, pe langa cele 4 cetati gasite de noi mai existand una sin in intravilanul satului Bestepe, dar pe care noi nu am dibuit-o. Inca...

 

P2492

 

   Cetatea era aninata cumva deasupra apelor Bratului Sfantu Gheorghe, sau, poate, deasupra apelor Marii Negre, cand laguna razelm-Sinoie nu se inchisese inca...

 

P2497

 

   Spre balti cetatea era aparata de un perete destul de inalt...

 

P2503

 

   Facem un tur al zidurilor de incinta...

 

P2505

 

   Peretele dinspre balti vazut de jos, de la malulDunarii.

 

P2532

 

   Revenim in actualitate si fotografiez nava de pasageri ,,Mircesti” ce merge spre satul Sfantu heorghe.

 

P2540

 

   Ne intoarcem spre Mahmudia si lasam in urma imaginea frumoasa a bratului de Dunare...

 

P2559

 

 

 

12. Cetatea Ad Stoma

 

În limba latină ,,Ad Stoma” înseamnă ,,La Gură”, în cazul nostru fiind vorba de gura de vărsare a Braţului Sfântu Gheorghe în Mare.

Enigmatica Cetate Ad Stoma apare în scrierile istorice foarte vechi, doar ca referinţă pentru a aprecia distanţele pâna la mai cunoscutele cetăţi Hostria, ori Salsovia...

 

Constantin Moisil o identifică cu cetatea greco-romană Ad Stoma, menționată în Tabula Peuteringiana între Histria și Ssalsovia (la 60 mile de Histria și 24 mile de Salsovia).

 

Se apreciază că Cetatea Ad Stoma a fost construită în contextul expediției împotriva vizigoților din anul 369 a împăratului Valens (Flavius Julius Valens, împărat roman în est între 364 și 378).

 Într-o altă opinie, cetatea ar fi fost construită un pic mai târziu, de către împăratul Grațian (Flavius Gratianus Augustus, împărat în est între 378 și 379).

 

 

Aria continentală a dealurilor din nordul Dobrogei se sfârşeşte în dreptul localităţii Dunavăţu de Sus.

E un deal calcaros, cu un platou somital de mare întindere.

Dincolo de acest ultim deal începe Delta. Oriunde te-ai întoarce, privirea zboară departe-departe, peste întinderile de ape si de stuf.

Doar spre sud, un drum scurt conduce la satul Dunavăţu de Jos, dar nici acesta nu e cumva mai la est decât dealul nostru...

 

La Dunavăţul de Sus a fost construit prin sec.2 d.Hr. o cetate romană de formă pătrată, cu turnuri rotunde la colţuri, un ,,quadriburgium” cum am văzut si la Mihai Bravu.

Dimensiunile cestei fortificaţii erau de aproximativ 50x50m.

Ad Stoma era probabil un punct de aprovizionare si de transbordare de pe vasele maritime pe cele fluviale şi invers.

Cercetările au arătat că între cetăţile Tomis (Constanţa) şi Noviodunum (Isaccea) existau în antichitate doua rute”

-una terestră, numita în scrierile epocii ,,Intinerarium Antonini” si

-una pe apă, numită Tabula Peutingeriana.

Iar Cetatea Ad Stoma era un punct important al rutei pe ape.

 

Astăzi, o vizită la locurile atât de populate în antichitate îţi pot oferi cel mult o belvedere peste întinderea de stuf uscat a deltei de la început de primăvară...

Noi am urcat agale pe dealul ce îşi amqna vârful tot mai spre nord şi am văzut cum lumea de piatra a Dobrogei se sfârşeşte aici.

La baza dealului găsim aceleaşi case dobrogene sărăcăcioase, adăposturi pentru oi şi capre, dar si câte un exemplar de catâr, ori de căluţ, mici-mici si aceştia, parcă respectând si ei regula aceea a animalelor care trăiesc pe insule cu putine resurse de hrană si, în timp devin din ce în ce mai mici...

În legătura cu asta vezi şi rezervaţia de dinozauri pitici din Ţara Haţegului, care si ea a fost o insulă, peste vreme.

 

 

Poate că într-o Dobroge din viitor gospodarul îşi va duce căluţii la teleguţă luându-i pe amândoi la sub braţ...

 

   Drumul de pamant care ne conduce din satul Dunavatu de Sus spre dealul de calcar, aplatizat larg, pe care ar trebui sa se afle locul in care odata-si-oadata a fost Cetatea Ad Stoma, cea de la Gurile Dunarii...

 

P2642

 

   De pe platoul Cetatii Ad Stoma vedem Bratul Sfantu Gheorghe in drept cu Mahmudia si ceva mai in spate de disting si cele 5 dealuri de la Bestepe.

 

P2650

 

   Vedere spre sud, cu satul Dunavatu de Sus in prim-plan si Dunavatu de Jos, capatul lumii din aceasta parte a Dobrogei, mai spre orizont.

 

P2663

 

   De pe platforma cetatii coboram spre primele case din Dunavatu de Sus.

 

P2668

 

   Aceasta e imaginea pentru care strabatem Dobrogea cu atata dragoste!...

P2673

 

   Cai si catari, redusi cu totii de saracia stepei cam la aceiasi dimensiune...

 

P3680

 

 (va urma)

Sâmbătă, 4 decembrie 2021 - 11:52 
Afisari: 1,326 


gigicepoiu