2. Toponimia păstorească

Ceahlăul, un munte de toponimii

Păstorii au fost primii care au cioplit, ca orientare, o dungă verticală în coaja copacilor, semne cunoscute sub numele de ”cioplaş” sau ” cioplaj” şi ”ceaplaz” iar răspântiile le-au însemnat cu o cruce. Ei i-au condus pe speologi în avene şi după numele celor care le-au descoperit au fost botezate peşterile: Peştera/Grota lui Savu, Peştera lui Lucuţă. Ciobanilor localnici li s-au alăturat de-a lungul vremurilor şi alţii, ţuţuienii şi bârsanii veniţi de prin părţile Ardealului ori ale Transilvaniei sau şi de mai departe, oltenii, adică cei veniţi din Ţara Oltului. Aceşti păstori ori baci, neştiutori de carte, erau oameni ”pricepuţi la toate” și căliţi cu traiul aspru din munţi. Ei se mândreau cu ”viaţa trăită în cetatea de piatră a Ceahlăului, în pădurile de brazi şi jnepeni alături de jivine şi păsări, păşune pline de flori, scăldate-n soare şi de ploi”.

Transhumanță în Ceahlău. Foto Constantin Panaite, 1984. Medalion: Perimetrul lacurilor, schiță I. Stănescu, 1973

Privind cerul şi norii, ştiau schimbările vremii, îndrumau drumeţii, cântau doina din fluier şi sunau din bucium. Dar cel mai important lucru: păstorii ne-au transmis legendele muntelui, toponimele actuale şi după numele cărora au fost denumite locurile lor preferate: Piatra Ciobanului, Poliţa lui Răcilă, Poliţa Chirilenilor, Jgheabul lui Trifan, Poiana Savului, Adăpostul lui Soceanu, Poliţa lui Pârhan, Poliţa lui Cozma, Poliţa lui Prună, Poliţa lui Calistru, Drumul Ţuţuienilor, Stâna / Târla La Bourie, Cuculeul Bârsanilor, Poiana Bârsanului, Căciula lui Ciupercă, Pârâul Berbecului, Peretele Berbecului, Poiana Văratec, Clăile lui Miron, Degetul lui Butunoi, Anezătoarea Oilor, Jgheabul lui Marcoci, Jgheabul Oilor, Jgheabul lui Olteanu, Târla Oltenilor, Poiana Lui Olteanu, Poiana Niţătoare.

Claia lui Miron, fotografie interbelică.

Din relatările ciobanilor locali mai ştim că o mare parte a oierilor transhumanţi păstoreau pe versantul apusean, pe când cei din satele învecinate, partea sudică a Ceahlăului.

Ciobani la masă. Foto Adolph A. Chevalier, 1930.

În zona vestică găsim Poiana Niţătoare, locul spre care îşi mânau ciobanii oile printre două stânci despărţite de un spaţiu îngust să le tundă ”niţele”/miţele, adică să le ia lâna.

Moş Baroi. Foto Adolph A. Chevalier, 1930.

Şi tot în vest se află Pârâul şi Valea Slatina, locul în care păstorii au descoperit că izvoarele acestei văi au apele sărate, le-au numit ”slatină” şi le-au folosit la închegatul laptelui pentru a scoate brânză foarte gustoasă.

Mulsul oilor. Foto Adolph A. Chevalier, 1930.

Spre sud, între Poiana Văratic şi Turnul lui Budu întâlnim Anezătoare Oilor, denumire de loc foarte adesea confundată şi folosită ca aşezătoarea oilor. Termenul corect, cel de anezătoare, are la bază cuvântul amiază, spus în grai viu moldovenesc anează, perioadă a zilei în care ciobanii aveau să ajungă în acest loc după un traseu anume stabilit şi parcurs de ei, ori pentru un popas ori pentru adăpat într-un loc numit la troci şi tot de ei amenajat.

Treptele Berbecului, Piscul Berbecului şi Anezătoarea Oilor. Foto Paul Airinei.

Denumirea în sine a Ocolaşului, vârful cel mai înalt menţionat astăzi în lucrările de specialitate și hărți (1907 m) face trimitere la Ocoalele aflate pe munte pentru diverse utilizări, în speță pentru stâne. În general, în afara denumirilor amintind de activităţile păstoreşti, o parte a toponimelor se referă la diverşi proprietari sau utilizatori ai unei zone sau terenuri. În cazul de faţă, numele de Ocolaş se referă mai curând la deţinătorul sau utilizatorul ariei respective. Acesta avea titulatura/titlul de ocolaş - anume de şef de ocol.

Ocolaşul Mare. Aerofotografie Tedy Budulan.

Denumirea iniţială de ocolaş se referea la ocoluri de tip obşte, prezente şi în zonă, iar nu de ”ocol silvic”. Zona denumită Ocolaş era destinată folosinţei ocolaşului - conducătorul ocolului de proprietari în comun. Prin Ocolaş nu se referea la vreun vârf, ci la păşunea care era ”apanajul” ocolaşului. Denumirea a fost extinsă relativ târziu, iar distincţia de tip Mic şi Mare era strict de utilitate militară la început şi mai apoi cadastrală.

Ocolaşul Mare. Aerofotografie Tedy Budulan

(Va urma)

Reproducere parțială după articolul ”Ceahlăul, un munte de toponimii". Revista Invitaţie în Carpaţi, Mai 2008. 

Miercuri, 21 august 2013 - 12:28 
Afisari: 13,759 


daniela