Marcaj:
Durata: 7.30 ore.

---

Poteca pe Bistre

Timp de parcurs: Bicazul Ardelean (Ţepeşeni: 0,00 h) - Bistra Mare (1,00 h) - Piciorul cu Strungile (3,30 h) -Curmătura Stănilelor (5,00 h) - Jgheabul lui Vodă (6,00 h) Cabana Dochia (7,00-7,30 h).

Fiind un traseu lung de aproximativ 19 km, el poate fi parcurs cu mijloace auto pana la Scaune. Starea drumului este urmatoarea:
Bicazul Ardelean - Telec - drum asflatat
Telec - Confluenta Bistrelor - drum forestier pietruit
Confluenta Bistrelor - La Scaune - drum forestier cu multe denivelari, iarna exista pericol de inzapezire, fiind abolsut necesare lanturi si echipament de iarna pentru auto.

Obiectiv de vizitat:
- Biserica de lemn din Bicazul Ardelean, datand din 1632, cu o arhitectura originala din cuie de lemn de tisa cu profil de coada de randunica

Exista varianta auto ca de la Confluenta Bistrelor sa urmeze drumul care urca in dreapta spre schitul “Sf. Antonie” fiind un drum forestier pietruit acceptabil vara, iarna fiind necesare lanturi si existand risc de inzapezire. La schitul Sf Antonie” exista cazare cat si campare in cadrul schitului, plus sursa de apa potabila. De la schit exista varianta de a merge pe jos pe drumul forestier ce duce desupra Curmaturii Stanilelor.

Din comuna Bicazul Ardelean se urmareste soseaua ce duce spre Telec din centrul satului (posta, primarie).

Traseul din şoseaua ce leagă Cheile Bicazului cu localitatea Bicaz. Porneşti la drum din centrul satului Bicazul Ardelean în direcţia Telec, urmînd şoseaua care se îndreaptă spre Tulgheş. Mergi astfel cale de 5 km pana in centrul satului Telec unde vei vedea indicatorul spre schitul Sfantul Antonie Stanile.

Dacă ai însă timp şi eşti dornic de a cunoaşte toate frumuseţile şi comorile regiunii prin care treci, poţi continua drumul dincolo de confluenţa Bistrei, încă 2 km pe şoseaua Tulgheşului, pentru a vizita peştera Toşoroc. Nu însă fără un însoţitor. Ajuns în dreptul peşterii Toşoroc său Jgheabul cu Gaură, după cum îi mai spun localnicii, te abaţi la stînga spre sud-vest, trecînd prin zmeuriş şi o vegetaţie foarte deasă.

Panta e destul de aspră, iar în apropierea peşterii străbaţi un teren cu grohotiş - semn că te apropii. Minunăţiile frumosului castel din basme, imaginea fermecată a bolţilor, splendoarea minunilor aflate, frumuseţea coloanelor sînt elemente demne de văzut. Privirile aleargă acum lacome să cuprindă lumina soarelui şi gingăşia florilor. Sorbi cu mult nesaţ aerul curat. Cauţi cu privirile crestele înalte ale Ceahlăului, cu dorinţa nestăvilită de a ajunge cît mai iute acolo sus, cît mai sus, în lumină, spre soare.

Te înapoiezi la intersectia din centrul satului , la confluenţa Bistrei cu V. Bradului, de unde ai întrerupt traseul şi urmăreşti acum drumul care se îndreaptă spre nord (indicatorul Schitul Sf Antonie). Mergi mai întîi pe şoseaua peste care apele Bistrei au cărat prundiş din belşug. Mergi mai întîi pe şoseaua peste care apele Bistrei au cărat prundiş din belşug. Drumul trece de nenumărate ori de pe un mal pe altul, iar după ce ai lăsat în urmă şi ultimele case grupate pe V. Bistrei, intri într-o minunată alee de brazi pe unde fusese odata o cale ferata forestiera cu sine de lemn.

După o oră de mers pe V. Bistrei, ajungi la întretăierea dintre poteca care vine de la Pintec şi poteca pe care mergi mai departe, marcată cu bandă albastră. Pe nesimţite intri în pădure. Cărarea largă urcă domol printre poiene înflorite şi brădet tînăr, pînă cînd o vale luminoasă arată locul unde cele două Bistre, Bistra Mare şi Bistra Mică, îşi împletesc apele culese de prin văgăunile ştiute şi neştiute ale Bîtcii Negre şi din Piatra Sură. De la confluenţă, valea se strîmtează şi are orientarea de la sud-vest spre nord-est.

Pe salba de argint a rîului se înşiră poieni îmbălsămate de mireasma florilor peste care privirile uimite lunecă domol, cuprinzînd cu nesaţ tot ceea ce se poate numi podoabă a pămîntului; pîrîul aleargă voios şi murmură cine ştie ce frîntură de poveste adusă de prin hăurile Ceahlăului; pe pajiştea cu iarbă crudă cresc mii de părăluţe şi iarba ciutei, flori comune, dar pe care le vezi cu alţi ochi, pentru că abia aici descifrezi adevărata taină a frumuseţii lor. Şi nu o dată ai impresia că urci prin aleile unui parc. Din aceste poieni vezi ridicîndu-se în faţă parte din Ocolaşul Mare.

La intretaierea Bistrelor drumul se ramifica: o parte o ia spre Durau, in stanga un drum forestier partial pietruit pe care se poate circula in conditii de primavara -vara -toamna cu atentie si un drum in stanga care duce in Poiana Stanilelor la schitul Sf Antonie, drum forestier partial pietruit. Ambele drumuri sunt greu d estrabatut in perioada de iarna, fiind necesare lanturi pentru anvelope si multa atentie din cauza riscurilor de inzapezire. Noi mergem pe drumul din stanga pana in zona “La scaune”sau putem scurta drumul acolo unde vedem carare cu marcaj.

În întregime, V. Bistrei Mari, privită în amonte, e străjuită în lung de Piciorul dintre Bistre (1274 m alt.) pe dreapta şi Obcina Tablei (1261 m alt.) în stînga. După ce ai străbătut cale de un ceas printre minunăţiile de pe V. Bistrei Mari, ajungi la confluenţa acesteia cu Pîrîul Larg, un afluent pe dreapta Bistrei. Aici se află o poiană deosebit de întinsă, Poiana Largu". Drept din faţă, pe marginea poienii, vine Pîrîul Largu, care se varsă în Bistra Mare, după care apele fac un cot către dreapta. Traversezi poiana împrejmuită cu răzlogi şi apuci la dreapta, avînd în fund silueta dantelată a Pietrii Sure.

Mergi pe sosea cateva sute de metri, apoi o parasesti urcand poteca marcata, care trece de cateva ori peste parau. Soseaua este taiata in panta abrupta din Piciorul cu Strungi, descriind mai multe serpentine. Poteca marcata merge pe langa apa Bistrei, apoi din locul numit Fundu Bistrei, paraseste paraul si urci panta aspra pe Piciorul cu Strungile, traversand una din buclele soselei. Dupa aproape o ora ajungi in curmatura la Scaune (1326 m) und eintalnesti soseaua pe care ai parasit-o si care traverseaza aceasta cumpana d eapa dintre valea Bistrei si valea Slatinei. Soseaua coboara apoi pe coastele Piciorului Calului pe paraul lui Martin si Slatina dar atentie este de perefrat sa aevite mersul cu masina, drumul fiind destul de deteriorat, fiind potrivit doar pentru masini de teren.

Un stalp d eorientare plasat in Curmatura la Scaune si un panou apartinand Parcului National Ceahlau iti indica poteca marcata.

Tot aici întîlneşti cărarea care vine de pe Obcina Lacurilor, rîul Rupturi. După ce urcă pe Piciorul Calului, urmînd cumpăna apelor, ajunge în Obcina Lacurilor şi apoi în Piciorul cu Strungile. Piciorul cu Strungile apare în ansamblul reliefului făcînd parte din şirul de crenele care înconjoară partea inferioară a Ceahlăului. El este rănduit în linia Bîtcii Negre şi a Pietrii Sure, fiecare în parte sugerînd cîte un turn din zidul ce înconjoară masivul propriu-zis în partea lui vestică. Sînt turnurile care păzesc închipuita cetate a Ceahlăului.

De la Bicazul Ardelean pînă în culmea Piciorului cu Strungile, drumul străbate în întregime roci caracteristice, denumite “Straturi de Sinaia", care au în complexul lor: calcare vinete compacte, calcare marnoase, argile marnoase şi gresii calcaroase. Un aspect deosebit îl dau fisurile umplute cu calcit, formînd o reţea de vine albe.

Urmînd firul potecii peste Piciorul cu Strungile, ajungi după aproape un ceas în Curmătura Stănilelor. Cu puţină atenţie vei putea observa că de aici înainte poteca se desfăşoară în depunerile conglomeratului de Ceahlău, dînd un aspect deosebit rocii pe care calci, aspect caracteristic acestui masiv.

Prin şaua din Curmătura Stănilelor se face legătura dintre zidul exterior care înconjoară masivul şi partea superioară a Ceahlăului. Pe această cumpănă de ape a fost aşezat un indicator cu două săgeţi: una arată spre stînga drumul ce vei urma spre cabana Dochia, iar cealaltă spre dreapta, la vale (vechiul marcaj potecii punct roşu), arată una din cele mai frumoase poteci peste poienile Stănilelor care leagă drumul nostru (al Bistrei), pe care te afli, cu drumul ce urcă de la Neagra (marcat cu cruce albastră) prin Poiana Văraticului, spre cabana Dochia.

Din Curmătura Stănilelor, privirile pot cuprinde toată faţa sud-vestică a Ceahlăului cu jgheaburile abrupte, care adună în ansamblul lor, pînă la Tumul lui Budu frumuseţi nebănuite, dăltuite în pereţii aibrupţi de sub care porneşte brîul pădurilor de brad. La marginea inferioară a brîului se aştern tăcute poienile Stănilelor.

Sus, peste ţancurile de stîncă, ţîşneşte spre limpezime muchia prăpăstioasă a Ocolaşului Mare (1907 m). Din Curmătura Stănilelor, mergi pe sub poale de pădure, ţinînd direcţia spre nord, dar după cîteva serpentine cărarea trece peste şaua numită "La Scaune", pentru a urca în zig-zag alte serpentine. Unghiul de înclinare a pantei e din ce în ce mai mare, dar încet ajungi la marginea Jgheabului lui Vodă, pe care-l treci de-a curmezişul. Poteca urmează o curbă de nivel, cam la mijlocul pantei peretelui drept al jgheabului, şi trece prin desişuri de tufe de afine", “merişori" şi "ienuperi". Uriaşa căldare a Jgheabului lui Vodă se deschide între Piciorul Şchiop şi partea nordică a Curmăturii Stănilelor. Faţa nordică a Jgheabului lui Vodă se deschide între Piciorul Şchiop şi Gardul Stănilelor.

Serpentinele scurte se îndreaptă acum spre platoul Piciorul Şchiop, unde un stîlp de marcaj cu trei săgeţi vesteşte că te afli iar la o răscruce de drumuri: cruce roşie - marcajul potecii spre Duruitoarea (nord), bandă albastră - marcajul potecii spre cabana Dochia (est), iar cea de a treia săgeată arată direcţia înapoi a potecii pe care ai urcat. De aici, marcajele înmănuncheate pe aceeaşi potecă merg pînă la cabană.

Odată ajuns pe Piciorul Şchiop, înseamnă că ai trecut în zona cu floră alpină, unde întîlneşti o vegetaţie caracteristică. De aici, privirile domină întreaga parte din vestul Ceahlăului; se desprind limpede culmile Hăghieşului (1505 m), Piatra Roşie (1510 m) şi Măgura Grinţieşului (1551 m), după care depărtările se închid în zarea ceţoasă cu lanţul viguros al Călimanilor, cu înălţimi care depăşesc 2000 m.

Te afli acum pe platoul masivului. În drum spre cabană, la stînga, se ridică mîndra cupolă a Vf. Toaca (1904 m). Treci printr-un grup de stînci din gresie între care distingi unele avînd înfăţişarea unor babe", iar alta în formă de cub, numită “Piatra Lăcrimată". In partea stanga a traseului poti poposi la schitul “Schimbarea la Fata” Treci pe marginea de nord a Bîtcii Ghedeonului şi numai la 2-300 m în faţă apare cabana Dochia. În jurul cabanei care poartă numele frumoasei fete a lui Decebal, rătăcită prin hăurile Ceahlăului, vei zări ca în vis legendele acestui munte, legenda Panaghiei, a lui Budu, dar mai ales a Dochiei, împietrită undeva pe la obîrşia Izvorului Alb.

Priveşte dar muntele cu stîncile lui, cărora un popor cu o imaginaţie atît de bogată le-a dat un nume, le-a creat o origină înflorită în legende pe care le ştiu povesti atît de frumos bătrănii din partea locului.

Bibliografie:
* Iacomi Gheorghe - Ceahlaul, ghid turistic. Invitatie la pelerinaj, Editura Trinitas, Iasi, 2000
* Nicolau Sanda, Simpliceanu Virgil, Popescu Demetru, Iacomi Gheorghe - Ceahlaul, ghid turistic, Editura Educatie Fizica si Sport, Bucuresti, 1961
* www.neamt.ro
* www.ceahlaupark.ro

Data actualizarii: 26.10.2009