Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Mai 2018
LMMJVSD
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031

Iunie 2018
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

Online

Vremea
Varful Rusu
Muntii Baiului

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Aplicație iPhone cu hărți montane offline

/Users/hikepack-3d-view.jpg


Hikepack este o aplicație cu hărți montane și turistice (hiking maps) care acoperă principalele parcuri naționale din România, Statele Unite și Finlanda (pentru moment). 


https://hikepack.earth


 Cu un singur download de hartă, utilizatorul primește:

- toate traseele și informații despre marcajele lor

- puncte de interes (vârfuri, cabane, hoteluri, refugii, izvoare, telecabine, etc)

- o hartă topografică

- în cazul Finlandei și al Statelor Unite, și o hartă satelit. 

În mod complet offline, utilizatorul poate planifica rute noi, măsura distanțe, vedea distanța rămasă de parcurs până la orice destinație, vedea profiluri de altitudine, timpi estimați de parcurs și calorii estimate.


În acest moment avem 35 de hărți în România (inclusiv pentru zone populare precum Munții Bucegi, Piatra Craiului, Ciucaș, Făgăraș, Retezat, Ceahlău, Gilau-Muntele Mare, Poiana Brașov). Pentru Statele Unite avem 50 de hărți ce acoperă toate parcurile naționale (de exemplu, Grand Canyon, Yosemite, Yellowstone), iar pentru Finlanda avem 20 de hărți.



/Users/hikepack-route-planning.jpg


Mai în detaliu

----------------


Spre deosebire de alte aplicații cu hărți generice (Google, Apple sau Here Maps), hărțile din Hikepack sunt dedicate excursiilor pe jos sau cu bicicleta. Am dezoltat un program care extrage automat din datele OpenStreetMap toate rutele și atracțiile pentru astfel de activități în aer liber, și le procesează pentru a arăta utilizatorului o hartă dedicată drumețiilor. OpenStreetMap este un fel de Wikipedia a hărților, în care voluntari sau organzații pot adăuga noi informații geografice în mod liber. Asta înseamnă și că, spre exemplu, un utilizator Hikepack poate cartografia noi trasee, le poate încărca în OpenStreetMap, iar apoi vor apărea în Hikepack când hărțile noastre sunt actualizate.


În plus, hărțile topografice și satelit din Hikepack sunt create tot de noi, pornind de la Open Data (date furnizate în mod gratuit de diverse organizații precum NASA, U.S. Geological Survey, sau Departamentul pentru Cadastru al Finlandei). Cu un singur download, utilizator primește deci o hartă de înaltă rezoluție ce acoperă întreaga zona de interes, ceea ce este o funcționalitate rară printre aplicațiile de drumeții, mai ales în cazul hărțiilor satelit. Pentru asta, am dezvoltat și algoritmi de compresie speciali, care permit ca aceste hărți să aibă o dimensiune rezonabilă pentru a putea fi descărcate pe un telefon mobil.


O altă funcționalitate Hikepack, unică printre aplicațiile de drumeții, este că navigația se face în mod offline, pe telefonul utilizatorului. În mijlocul unei drumeții, utilizatorul poate vedea distanța și timpul rămas de până la orice destinație, sau planifica o nouă rută, complet diferită de cea planificată acasă.


Fiecare traseu împreună cu punctele de interes se pot vedea și pe o hartă satelit 3D (dacă exista o conexiune la internet). In cazul grupelor muntoase mari, o astfel de hartă poate fi chiar impresionantă.


În Hikepack se pot descărca în mod gratuit un număr nelimitat de hărți. Însă, pentru a folosi anumite functionalități (precum planificarea unei rute noi), utiliazatorul trebuie să cumpere un abonament pe una sau trei luni, sau pe un an.


Dezvoltăm în continuare Hikepack și avem multe planuri pentru noi funcționalități. Am vrea însă să dezvoltăm aplicația așa cum doresc utilizatorii noștri! Așteptăm feedback prin e-mail la hello@hikepack.earth sau prin intermediul formularului de feedback din aplicație.


In România acoperim în acest moment următorii munți (35 hărți în total): Bucegi, Piatra Craiului, Iezer-Păpușa, Făgăraș, Ciucaș, Ceahlău, Parâng, Poiana Brașov, Piatra Mare - Baiului, Gilău, Trascău, Retezat, Țarcu, Semenic, Cozia, Leaota, Căpățânii, Bârgău, Bihor - Vlădeasa, Cernei, Cindrel, Țibleș, Igniș - Gutâi, Locvei - Almăjului, Măcin, Rodnei, Hășmaș, Calimani, Gurghiu, Nemira, Harghita, Maramureșului, Suhard, Vâlcan, Brețcu. Numarul de trasee existente în fiecre hartă depinde de cât de complet au fost cartografiate de voluntarii OpenStreetMap. Însă principalele destinații precum cele menționate mai sus sunt bine acoperite.


/Users/hikepack-homepage-romania.jpg




Joi, 26 aprilie 2018 - 20:57 
Afisari: 729 


Postari similare:





Comentariile membrilor (9)

arsenic
arsenic

 
1
Si astialalti, amaratii cu Android? Ca nici aplicatia Muntii Nostri nu mai e functionala...


Vineri, 4 mai 2018 - 16:11  

stephane
stephane

 
2
Muntii Nostri functioneaza...poate trebuie sa o reinstalezi


Luni, 7 mai 2018 - 14:37  

arsenic
arsenic

 
3
Functioneaza doar pentru unii...
https://play.google.com/store/apps/details?id=com.mountains&hl=en
&showAllReviews=true


Luni, 7 mai 2018 - 14:52  

hikepack
hikepack

 
4
Din pacate, nu avem inca versiunea de Android, insa este sus pe TODO list!


Marți, 8 mai 2018 - 12:07  

hikepack
hikepack

 
5
Un mic update: pana venim cu verisunea de Android, am pus toate hartile noastre in format PDF si JPG pe site:
https://hikepack.earth/maps
Dimensiunile sunt A4 si A3. Ele sunt gratis, si se pot copia si distribui gratis in scopuri necomerciale daca nu se modifica. Deci pot fi incarcate si pe carpati.org.


Sâmbătă, 12 mai 2018 - 21:57  

diciu
diciu

 
6
Salut

Înainte de toate felicitări, sper să aveți succes comercial și să fiți motivați să faceți actualizări și în următorii ani.

Înțeleg că localizarea depinde de "Pro Pass" [1].
Personal prefer plata o singură dată și vasta majoritate a aplicațiilor comerciale pe care le folosesc le-am ales pe acest model.
Nu vreau să spun prin asta că nu aș cumpăra vreodată un "Pro Pass" - poate o voi face - dar e un model pe care-l găsesc mai greu de acceptat.

Acum folosesc o aplicație comercială care afișează dataset-ul OSM și pe care am plătit undeva între 5 și 10 euro, nu mai țin minte exact.
Hikepass are avantajele ei - cele interesante pentru mine ar fi cele folosibile off-line: hărți aparent vectoriale, rutare prin puncte (deși de obicei planificarea rutei o fac acasă pe ecran mare), profile de altitudine.

Dar cum ziceam mai sus modelul cu abonament e un semn de întrebare. De exemplu dacă deschid aplicația în Bucegi unde n-am semnal la 2 luni după ce mi-a expirat Pro Pass-ul -> fără semnal nu pot cumpăra abonament, fără abonament nu pot folosi aplicația. Asta ar însemna să am grijă să fie abonamentul activ înainte să plec în tură?

Toate bune,
Cristi
[1] Dacă încerc "See your location" îmi apare o eroare "In order to purchase a Pro Pass, you must either be logged in into iCloud in your device's Settings, or be logged in with E-mail in Hikepack (in Hikepack Settings->Restore Purchases)". În momentul ăsta a expirat pro pass-ul gratuit cu care a venit aplicația.
La mine iCloud e permis pentru un set restrâns de aplicații și iCloud Drive e oprit complet, n-am idee dacă are legătură cu eroarea de mai sus.

PS Ca o considerație generală e frustrant pentru un voluntar OSM să citească terms of service de la Hikepack. Citez "By using the Service, you agree: to use the Service and the Pro Pass only for private, non-commercial purposes". Asta ar însemna de exemplu că un ghid montan nu are voie să folosească aplicația voastră - ori unul din scopurile OSM era fix a rezolva această problemă, a politicilor de utilizare arbitrare asociate unor hărți (e.g. Google Maps, etc).


Joi, 17 mai 2018 - 06:41  

hikepack
hikepack

 
7
Salut!

In primul rand, mii de multumiri si felicitari pentru voluntariatul in OSM! Datorita celor ca tine, si noi, dar si toata lumea are de castigat! Datele pentru Bucegi (unde inteleg ca contribui) chiar sunt super misto! Am vrea sa iti dam un abonament gratis, poti sa ne trimiti un e-mail la hello@hikepack.earth ?

Cateva raspunsuri mai jos.

Modelul cu abonament Pro Pass e folosit si de alte aplicatii mari, gen AllTrails, sau TopoMaps+. Avand un abonament:
- putem sa platim si costurile de noastre hosting si pentru harti, si pentru server (unele harti din SUA chiar sunt mari, si hostingul nostru pentru harti (Azure) se plateste si pe trafic)
- putem sa ne finantam ca sa dezvoltam aplicatia in continuare, si sa actualizam hartile mai incolo
- acum imaginile satelit sunt doar pentru Finlanda si SUA, unde sunt distribuite ca open data de statele respective; pe viitor, daca crestem, am putea licentia imagini satelit si pentru restul lumii (spre exemplu, o optiune, poate nu cea mai buna, este https://www.mapbox.com/pricing/ unde din nou, costul este pe trafic)
- da, din pacate trebuie ca userul sa se asigure ca abonamentul e activ; avem si abonament pe 1 an (gen un intreg sezon), statusul se poate verifica in aplicatie, iar cu cateva saptamai inainte de expirare apare un mesaj in Home despre asta
- intr-adevar, pretul nu este tocmai mic pentru Romania, insa nu putem (sau ar fi prea complicat) sa avem preturi diferite in functie de tara. Tier-ul curent de 1 an (cu reducere de 50%) este de 4,99$ iar Apple converteste pretul in moneda locala.

Da, rutele sunt vectoriale (gen se pot selecta rute, planificare turelor se face prin rutele din harta), insa harta topo de fundal cu curbele de nivel nu este vectoriala.

Scuze pentru confuzia cu "See your location". Deci da, pentru a vedea locatia pe harta trebuie un Pro Pass, insa pentru a vedea efectiv locatia trebuie mai intai descarcata o harta. Acel card cu "See your location" este doar o reclama la Pro Pass, si a fost o greseala de user experience sa-l punem acolo sus de tot. In ultima versiune de pe App Store (1.0.3) am clarificat mai bine lucrul asta.

Pentru a cumpara un Pro Pass, intr-adevar, trebuie fie ca userul sa aiba iCloud, fie sa fie logat in Hikepack (la Restore Purchases) cu e-mail. Ideea e daca userul pierde telefonul nu trebuie ca abonamentul sa se piarda. Cum abonamentul nostru e mai custom decat ce ofera Apple ca default (gen nu se reinnoieste automat, si poate fi reinnoit oricand), nu putem stoca/restaura Pro Pass-ul doar prin App Store, si trebuie sa stocam ceva si pe serverul nostru.

Mersi ca ne-ai atras atentia la utilizarea comerciala. Sincer sa fiu, am luat lucrurul asta de la alta aplicatie care foloseste date OSM: https://pages.fatmap.com/end-user-agreement/ Insa clar, vrem sa permitem utilizarea de catre ghizi. Zilele astea o sa ne gandim mai bine ce vrem de fapt, si vom modifica termenii (trebuie sa ne clarificam si daca noi avem vreo raspundere legala in plus).


Joi, 17 mai 2018 - 10:03  

diciu
diciu

 
8
Mulțumesc pentru oferta de abonament - dacă oferta rămâne valabilă o voi folosi anul viitor.

Deocamdată am testat varianta cu confirmarea de adresă de email (Restore Purchases) și a funcționat fără probleme fără să activez iCloud. Scopul era să văd cum merge achiziția de abonament - am și alte cunoștințe care au iCloud-ul dezactivat și poate își doresc să folosească aplicația.

Revin cu ceva impresii după ce ajung să folosesc efectiv aplicația undeva pe munte.
O ultimă întrebare - cu ce frecvență actualizați dataset-ul OSM în aplicație?


Joi, 17 mai 2018 - 14:18  

hikepack
hikepack

 
9
Sigur ramane valabila oferta. Daca mai stii alti voluntari OSM (sau altii de aici care citesc comentariile), trimiteti-ne mail (hello@hikepack.earth) si vom da Pro Pass.

Ok pentru cumparaturi, si asteptam mai multe impresii!

Referitor la actualizari... buna intrebare. In momentul asta lucram la cele 154 de National Forests din SUA, care sunt mari si dureaza destul de mult (au si imagini satelit), si tot piepline-ul de generare dureaza de la zero vreo 6-12h pe harta. Cred ca in urmatoarele doua luni ne concentram pe noi harti, iar apoi putem reveni cu update-uri, daca cineva ne semnaleaza ca e nevoie.


Joi, 17 mai 2018 - 14:32  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0783 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2018) www.carpati.org