Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Octombrie 2019
LMMJVSD
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031

Noiembrie 2019
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

Online

Vremea
Varful Buhaescu
Muntii Rodnei

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

14,79 ha de pădure vor fi „eliberate” langa Tampa, Brasov

Petitia: https://brasov.usr.ro/stop-taierilor-de-pe-tampa-vrem-padure-parc?fbclid=IwAR1r4pEgEz37LDgN0YDjfQt2S1ktMEnHYETtTd--6gGCZpmcQoOXTayHuDA


Articolul din bizbrasov:


Edilii brașoveni au urma să amenajeze un nou drum forestier, astfel încât să accesibilizeze zona dintre cartierul Răcădău și Poiana Brașov și, în același timp, să creeze o nouă rută pentru drumeții și plimbări pe bicicletă ținând cont că șoseaua nu va fi deschisă circulației publice.


Specialiștii care au realizat proiectul tehnic au stabilit, împreună cu RPLP Kronstadt, pe teren, traseul viitorului drum, Drumul Gorița, care va avea o lungime de 11 km. Documentația a fost avizată de Ministerul Mediului, Garda Forestieră, Agenția de Mediu și toate instituțiile cu responsabilități în domeniu, iar RPLP Kronstadt derulează și procedura de obținere a autorizației de construcție, deși acest lucru nu este obligatoriu în cazul drumurilor forestiere. În conformitate cu declarațiile lui Dan Olteanu, directorul Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt, suprafața totală ocupată de drumul forestier este de 14,79 hectare, unde ar urma să fie efectuate tăieri de pomi, însă, odată ce drumul va fi amenajat, ca și în cazul Drumului Crucur (care leagă cartierul Noua de Timișul de Jos) marginile și taluzurile vor fi reîmpădurite, fie prin regenerarea naturală, fie prin plantări, astfel că peste 5 hectare din această suprafață va fi reîmpădurită.


„Suntem în momentul în care s-a făcut inventarierea și marcarea masei lemnoase de pe culoarul trasat de proiectant. Urmează procedura de licitare a acestei mase lemnoase și eu sper să se adjudece, astfel încât să putem pune la dispoziția constructorului, anul viitor, acest teren. Parte din suprafață va fi reîmpădurită în momentul în care va fi gata drumul. Accesibilizarea fondului forestier este condiția de bază a dezvoltării durabile a pădurii: nu poți să îngrijești pădurea dacă nu poți să ajungi într-un anumit punct, atât din punct de vedere tehnic, cât și în cazul unei calamități. În acest moment ,este o suprafață foarte mare de pădure în care nu poți ajunge și în care nu poți desfășura alte activități. De exemplu, dacă e un incendiu, nu poți interveni. În lipsa unui drum forestier într-o exploatare, pădurea va fi prejudiciată mult mai mult decât prin prezența acelui drum. În momentul în care acest drum va fi gata, se va scoate doar lemnul care va fi exploatat conform prevederilor legale, fie că va fi vorba despre exploatare în sine sau de lucrări de întreținere. În plus, la fel ca în cazul drumului Crucur, de exemplu, au de câștigat și iubitorii de natură, care îl pot utiliza pentru agrement, pentru mersul cu bicicleta sau pentru plimbare“ a explicat Dan Olteanu. Acesta a mai adăugat faptul că lemnul de pe acest traseu nu este unul de calitate, astfel încât valorificarea acestuia va fi o problemă, în contextul în care și autorizațiile pentru transport sunt destul de scumpe, ținând cont că cei care îl vor exploata vor trebui să plătească permise de liberă trecere prin oraș.


Culoarul stabilit de proiectanți, conform normativelor în vigoare, are maxim 23 de metri lățime, iar după finalizarea lucrărilor, drumul va avea lățimea de 3,5 metri. După cum a spus șeful Regiei Kronstadt, traseul nu este situat în aria de protecție Muntele Tâmpa și nu face legătura cu străzile din cartierul Șchei, iar dacă vor exista porțiuni de trasee turistice afectate de amenajarea drumului, acestea vor fi refăcute.


Construcția drumului face parte din contractul de finanțare nerambursabilă pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii silvice din proprietatea Municipiului Brașov, în valoare de aproximativ 1,5 milioane de euro, sumă care acoperă 100% cheltuielile eligibile. Această finanțare este obținută prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, submăsura 4.3 – “Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea și adaptarea infrastructurii agricole și silvice – infrastructură silvică” pentru proiectul ,,Investiții pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii silvice în fondul forestier proprietate publică a Municipiului Brașov”.Drumul Goriaț ar urma să fie legat mai apoi de un nou drum care să ajungă în apropiere de Zoo, de unde pleacă traseul Crucur spre Timișul de Jos.


Proiectul își propune dezvoltarea rețelei de drumuri forestiere din fondul forestier al Municipiului Brașov, obiectivele sale fiind construcția Drumului Gorița și reabilitarea a încă patru drumuri forestiere existente – Baer – 3,167 km ( zona Săcele), Pârâul Cailor – 2,631 km ( zona Săcele), Roșca – 2,600 km (zona Săcele) și Valea Căldării -1,243 km (zona Cristian).


Valoare totală a întregului proiect este de 8.078.271,63 lei, fără TVA.


Suprafața deservită de proiect este de aproximativ 2.900 ha, iar lungimea totală a drumurilor forestiere care fac obiectul finanțării este de 20,644 km.


Sursa: https://www.bizbrasov.ro/2019/09/27/1479-ha-de-padure-eliberate-pentru-se-amenaja-un-nou-drum-forestier-cu-rol-turistic-care-va-lega-poiana-de-racadau-peste-5-ha-vor-fi-reimpadurite-dupa-finalizarea-lucrarilor/





Vineri, 4 octombrie 2019 - 12:33 
Afisari: 439 


Postari similare:





Comentariile membrilor (4)

yo6ial
yo6ial
Coarda
 
1
Păi normal... că dacă nu pot merge cu mașina - nu poți ajunge.
Și nu, lemnul nu e de calitate... doar fag de 0-60 ani, molid tot pe acolo, puțin stejar, puțin larice... slab. Se va da greu și ieftin... cui trebuie și poate face profit.


Comentariu modificat de autor!

Vineri, 4 octombrie 2019 - 15:13  

miparv
miparv
Rucsac
 
2
Asta e o treaba buna. Oricum, au si ursii de castigat - ajung mai repede in Racadau ... si in Saua Tampei mai apar cateodata "urme" de urs.


Duminică, 6 octombrie 2019 - 15:25  

passa
passa

 
3
REPLICA SOCIETATII CIVILE - CEA CARE NU A FOST CONSULTATA
- aveti mai jos link youtube in care sunt prezentate argumentele de impotrivire
https://www.youtube.com/watch?v=BN3hRpfWJ0c
- link catre petitie (a fost deja depusa de USR cu 6000 semnaturi):
bit.ly/stoptaierilor
...................

Maxmilian Radu Munteanu:

Regia Locală a Pădurilor ”Kronstadt” din Brașov a prezentat în 2017 ideea unui drum forestier care să facă legătura între cele deja existente. La final de septembrie 2019 a fost prezentat proiectul drumului forestier, care are 11 km și se dorește a fi un ”Transfăgărășan de Brașov”, în viziunea lui Dan Olteanu, directorul RLPK, distrugând o bună parte din natura existentă pe Tâmpa și niște poteci vechi de sute de ani, toate părți ale patrimoniului comunității locale. Viitorul drum va acoperi o arie de circa 15 hectare și în jur de 8000 de copaci urmează a fi tăiați. Deși este un proiect cu un impact major și lucrările cu finanțare din fonduri europene prevăd în mod specific așa ceva, nu a avut loc nici o dezbatere publică și nici o consultare a comunității. Brașovenii au fost pur și simplu puși în fața faptului împlinit, iar regia se grăbește acum să înceapă lucrările în pădure.

Drumul forestier Gorița NU ARE VOIE să fie făcut! Nu AȘA!

Vă rugăm frumos, INFORMAȚI-VĂ și urmăriți postările în social media despre acest proiect sub: #DrumulForestierGorita.

Puteți semna aici petiția împotriva acestui proiect: bit.ly/stoptaierilor

Mulțumesc Kha Leen pentru filmare și montaj! Mulțumesc Cătălin, Mateffy, Tibi și Ionuț pentru imaginile suplimentare!

Găsiți acest film și pe YouTube aici: https://www.youtube.com/watch?v=BN3hRpfWJ0c

Mulțumim!

.............


Comentariu modificat de autor!

Luni, 7 octombrie 2019 - 09:23  

meetthesun
meetthesun
Busola
 
4
Un filmulet al lui Maxmilian Radu Munteanu despre impactul drumului si MTB-ul pe poteci versus forestier (daca mai era nevoie): https://www.youtube.com/watch?v=BN3hRpfWJ0c

Vineri, Alex Coliban de la USR Brasov a cerut dezbatere publica pe acest proiect si a depus primele 6000 de semnaturi (una e sa mergi sa spui ca-s oamenii nemultumiti, alta e sa ai si dovada ca sunt cel putin 6000 nemultumiti).

Semnati in continuare, proiectul este de-a dreptul odios și scopul este exploatarea lemnului si acordarea ulterioara de puz-uri (sunt multi care vor case cat mai sus in munte...)


Luni, 7 octombrie 2019 - 09:37  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0786 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2019) www.carpati.org