Cautare:

Doneaza

Calendar

Aprilie 2017
LMMJVSD
12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Mai 2017
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

Online

Vremea
Varful Zascolul Arjanei
Muntii Cernei-Mehedinti

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Prin Oltenia de sub munte (Tura inchisa)

Plecare in data de: Sâmbătă, 18 martie 2017

Nu am mai parcurs acest traseu.

Locul, data si ora intalnirii:
- Bucuresti, zona metrou Pacii, in parcare la Turbotequila, sambata, 18 martie, ora 5.30.
- Polovragi, ora 10.00.

Muntii Parang

Gradul de dificultate a traseului:
mediu

Timpul de parcurgere:
7-9 ore zilnic

Locul in care se innopteaza:
La cort in zona Polovragi sau Baia de Fier, aproape de masina;

Echipamentul minim necesar:
- bocanci
- sac de dormit pentru temperaturi in jur de 0 grade
- saltea/izopren
- cort (impartit intre participanti)
- haine adecvate sezonului (geaca si pantaloni ce protejeaza de precipitatii si vant, hanorac calduros, manusi, caciula, haine calduroase pentru seara/nopatea la cort etc)
- rucsac
- frontala cu baterii de rezerva
- mancare pentru doua zile (se gaseste si in zona, dar as prefera sa nu irosim timp cu asta, seara e posibil sa revenim tarziu din ture, dimineata plecam devreme)
- folie de supravietuire
- ochelari de soare
- recipient cu apa sau ceai (2 litri, nu stiu unde sunt izvoare)

Recomand bete de trekking
In rest, fiecare isi ia ceea ce stie ca ii este necesar (inclusiv trusa medicala minimala, haine de schimb etc), dar bagajul sa nu fie prea greu.

Costurile probabile (optional):
Transport dus-intors + cumparaturi la fata locului

Alte detalii:
TRASEU:
- Ziua 1:
>>> ocolul Cheilor Oltetului pe sus: Manastirea Polovragi - Crucea lui Ursache - Cioaca Padesului - Valea Oltetului (PR) - paraul Prinhodistea (CR) - Sura Haiducilor - La Cerdac (PA) - revenire in zona de intersectie CR, PA din muchia ce desparte bazinele Oltetului si Galbenului (Plaiul Sohodol).
>>> continuare pe deasupra Cheilor Galbenului spre Piscul Lupului - varful Santinela (PR) - coborare in valea Galbenului (CA, PA), la intrarea in chei si in pestera Muierilor.
>>> vizitarea pesterii Muierilor, daca este deschisa publicului (este amenajata, iluminata, dar foarte frumoasa; se percepe taxa 10 lei). Daca nu, se urmeaza drumul prin cheile Galbenului pana la iesire - varful Sohodol (PA,CA,PR) - valea Oltetului - manastirea Polovragi (CA)

- Ziua 2: Cheile Galbenului - Plaiul Ogorului - varful Cerbul - muntele Florile Albe - Transalpina (TA) - retur; numai daca timpul disponibil, starea vremii si starea nostra vor permite, voi propune o alta varianta de intoarcere la masina.

OBSERVATII (asupra traseelor):
- Imi rezerv dreptul de a reconfigura traseele la fata locului, in functie de conditiile din teren, informatiile noi si situatiile ce apar!!!
- Am mai mers in zona, chiar si fara marcaje, dar am parcurs doar o parte din aceste poteci, nu integral, deci unele segmente imi sunt necunoscute.
- Traseele marcate din ziua 1 sunt recent infiintate. Detin o harta noua publicata de o asociatie locala de turism care a marcat traseele, nu le gasiti pe hartile mai vechi. Singurul traseu vechi este cel din ziua 2.
- Traseele propuse in ziua 1 ofera numeroase puncte de belvedere si au unele pasaje destul de abrupte, zona fiind dominata de specificul reliefului carstic.
- Traseul din ziua 2 merita parcurs pentru privelistea ce se deschide spre jumatatea de est a creastei Parangului (daca este vizibilitate).
- Daca e timp, facem si o plimbare de forestierul din valea Oltetului, pentru a vedea cheile si eventual pestera Polovragi, dar acesta nu este un obiectiv prioritar al turei.
- In zona exista si alte locuri mai putin cunoscute si poteci nemarcate, iar daca ne raman intervale de timp, putem include bonusuri.

TRANSPORT:
Masina personala.

INSCRIERE:
- Tura se adreseaza numai doritorilor bine echipati, care au o stare de sanatate si o conditie fizica foarte bune. Nu vom alerga pe traseu, dar ritmul va fi sustinut, pentru ca am propus niste bucle lungi, care sa cuprinda cat mai bine frumusetea zonei.
- Numar de participanti: 3 + organizatoarea. Fiecare participa pe propria raspundere.
- La inscriere, va rog sa specificati daca aveti cort.
- Inscrierea are loc pana vineri, 17 martie, la ora 19.00. Rog fiecare participant care primeste acceptul sa-mi trimita imediat numarul de telefon pe privat.
- Alte detalii de logistica se vor discuta ulterior cu participantii acceptati.

- Nu vom lasa pe nimeni in urma si de asemenea va rog sa nu evadati inaintea colegilor de tura.
- Va rog sa fiti punctuali!

Joi, 16 martie 2017 - 23:21
Afisari: 1,177 

lauramatei
lauramatei
Busola

Comentariile membrilor (10)

demirzeynel77
demirzeynel7..

 
1
Bună Laura , cu acordul tău aș dorii să particip la această tură ( nu am cort ) .


Vineri, 17 martie 2017 - 09:01  

lauramatei
lauramatei
Busola
 
2
Demir, ok. Avem cort.


Vineri, 17 martie 2017 - 14:59  

andreeaf
andreeaf

 
3
Buna. As vrea si eu sa vin. Am cort.


Vineri, 17 martie 2017 - 15:08  

lauramatei
lauramatei
Busola
 
4
Andreea, ne vedem.


Vineri, 17 martie 2017 - 15:20  

jimb
jimb

 
5
Buna, as dori si eu sa particip (cort de 2 persoane).


Vineri, 17 martie 2017 - 16:03  

lauramatei
lauramatei
Busola
 
6
Ionut, ne vedem la Polovragi.

Corturi: Ionut si Laura.
Arzatoare si butelii pentru un ceai sau o gustare calda in jurul corturilor: Andreea si Laura.
Recomand haine calduraose pentru seara si noaptea la cort.

Pe trasee vom merge cu rucsac mic de o zi. Nu caram deloc echipamentul de campare, va ramane la baza, in masini.

In prima zi nu avem zapada pe traseu. In ziua a doua (daca reusim sa parcurgem traseul propus, in conditiile meteo anuntate), e posibil sa gasim zapada in zona inalta, dar putina. In prima zi, vom merge si prin zone stancoase, nu doar pe poteca domoala sau drum forestier.
In consecinta, va rog sa va alegeti incaltarile potrivite. Oricum, obligatoriu bocanci! Nu avem unde sa folosim echipament de alpinism de iarna.

Nu stiu cat de necesare sunt parazapezile (eventual doar in ziua a doua), dar le puteti avea cu voi in masina si vom afla intre timp daca sunt necesare.

Este prognozat vant puternic (mai ales in zona mai inalta in care intentionam sa mergem duminica), deci va rog sa nu neglijati caciula, manusile si eventual cagula sau ceva de protejat fata. Inca nu e varaCarpati.org.

Andreea si Demir, cunoasteti deja locul de intalnire, ne vedem acolo. E indicat sa nu intarziem, avem drum lung si e nevoie de timp pentru traseul propus si pentru instalarea corturilor seara.

Daca aveti vreo intrebare, ma puteti contacta telefonic sau aici.


Vineri, 17 martie 2017 - 19:51  

andreeaf
andreeaf

 
7
Pozele de la mine si Zeynel
http://bit.ly/2o1x7E2
https://we.tl/G9rRZr83FI


Marți, 21 martie 2017 - 22:18  

lauramatei
lauramatei
Busola
 
8
- Locuri faine, unele surprinzatoare!
- Vreme rezonabila (ziua 1: ploaia ne-a urmarit, dar a plouat putin abia cand am pus cortul; ziua 2: soare, fulguiala cu soare, mazariche, vant aspru si ceata spre creasta, apoi soare cu vant turbat care rascolea padurea). Am mers ore bune in tricou de vara, iar alteori ca iarna, cu polare, geci, caciuli, manusi.
- Traseu variat: poteci prin paduri, boscheti sau poieni, forestier, vreo juma de ora de descatarare aproape verticala pe stanca si cablu, trecut apa pe pietre sau desculti, muchii inguste si stancoase, uneori chiar foarte accidentate, inaintare de-a dreptul prin padure, pe unde vezi cu ochii, mersul piticului prin pestera, multe locuri de belvedere cu deschidere foarte faina...
- Oameni dornici de miscare si explorare, care stiu sa se bucure de locuri frumoase si nu dau inapoi la greu.
- Multa miscare, ritm foarte bun, pe alocuri foarte sportiv. Circuitele au fost lungi si solicitante, cu diferente mari de nivel, in succesiuni repetate de urcari si coborari. N-au fost deloc probleme cu conditia fizica si nici cu priceperea sau curajul in abordarea pasajelor mai tehnice (fricoasa grupului am fost eu, descurajata mai ales de niste probleme la incheietura unei maini).
- Padurea cam adormita, dar multe floricele de primavara: am vazut si maseaua ciutei si mai ales m-a entuziasmat covorul de "ghiocei bogati" (specia cu mai multe floricele pe fir si cu marginile verzi-galbui ale petalelor), mai rar intalniti, pe care imi doream de ani de zile sa-i descopar in salbaticie si nu doar in gradini.
- Planetele s-au aliniat, muza a fost cu noi, alegerile au fost inspirate, ne-au reusit din plin abaterile (intentionate) de la traseele marcate sau drumuri cunoscute; pana si o scurta abatere din greseala s-a soldat cu bucuria descoperirii unui superb punct de belvedere.

- Ziua 1: am respectat intocmai traseul propus. (aprox 8 ore; 23 km)
- Ziua 2: dupa atingerea obiectivului mentionat in descriere (varful Cerbu, la releu, insa fara vizibilitate spre creasta), pentru ca timpul, vremea si mai ales echipa intruneau conditiile, am propus un circuit mai lung, asa cum am anuntat in descrierea turei. Am coborat in valea Galbenului de-a dreptul pe o muchie salbatica, impadurita, stancoasa, ingusta, nemarcata (insa avea banda rosie silvica), intr-o zona cu relief foarte accidentat, constienti ca in orice moment e posibil sa apelam la sfoara din dotare (daca e suficienta) sau sa urcam totul inapoi. S-a parcurs fara probleme, dar cu multa atentie. Apoi am urcat lejer pe culmea de pe celalalt mal al Galbenului, intai pe un drum, apoi pe poteci mai mult sau mai putin vizibile. Am urmat drumul de culme (l-am gresit la o ramificatie, dar cu folos, am gasit un loc fain de admirat imprejurimile, apoi am revenit la drumul corect), pana la intersectia cu traseele marcate, pe care am coborat la masina lasata in parcarea de la pestera. (10 ore; 30 km)

Multumesc fotografilor! Mai astept fotografii, as avea nevoie de cat mai multe imagini din aceasta tura, pentru ca intentionez sa descriu locurile intr-un articol si sa folosesc pozele voastre, daca sunteti de acord, desigur. Pe net se gasesc putine informatii despre aceste locuri faine si presupun ca ar fi de folos descrierea mea.

Ne vedem la urmatoarele!


Comentariu modificat de autor!

Miercuri, 22 martie 2017 - 09:03  

jimb
jimb

 
9
Hola, dupa cum am zis, foarte buna tura: ritmul, mersul si traseele, in ciuda maraielilor mele initiale, hehe!
Asa ca iti multumesc Laura pentru organizarea excelenta si pentru locurile minunate prin care am ajuns iar Andreei si lui Zeynel pentru compania placuta.

Sustin complet ideea descrierii traseelor, asa ca poti face ce vrei cu pozele mele. Doar ca pana in weekend nu cred ca am timp sa ma ocup de ele (in mod cert sunt si dubluri si unele neinteresante).

Sigur ne mai vedem!


Miercuri, 22 martie 2017 - 09:52  

jimb
jimb

 
10
Aici sunt pozele mele:
https://onedrive.live.com/?id=B2C5890AE2B3640D%2141512&cid=B2C589
0AE2B3640D


Duminică, 26 martie 2017 - 11:16  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0769 secunde

The lyrics that count | GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante | Getamovie.org | Searchromania.net
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com | Patentsmania.com | Getacd.es | Design
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2017) www.carpati.org