Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Noiembrie 2019
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

Decembrie 2019
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

Online

Vremea
Varful Papusa
Muntii Iezer-Papusa

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Vrancea-n cort (Muntii Vrancei)


Crescând în Vrancea, cu niște părinți care au știut să ne învețe și ceea ce înseamnă viața la cort încă de foarte mici, din lipsa banilor, norocul nostru, ți-e greu să renunți la acest obicei „dubios”, și anume camparea cu tot ceea ce înseamnă asta, mai ales când ajungi ca la vârsta de 14 ani (2002) să stai 18 nopți la cort în creierii munților Vrancei (cabana Hârboca, pe Valea Zăbalei, 45.724438, 26.500542) și, cumva, în același an, din curiozitate, am ajuns să urcăm pe Vf. Pietrosu (1676 m), iar de atunci până peste 16 ani m-am „bucurat” doar de amintiri și nostalgii - nimeni dintre cei cunoscuți nu mai ajunsese acolo din cauza drumurilor inaccesibile și a logisticii, deși tuturor ne era dor de acel loc.

Așa că o dată cu trecerea anilor ai două șanse: ori îți devine o dragoste orice ieșit pe munte și nu numai și încerci să profiți cât poți de orice ieșire (atât fizic, dar mai ales psihic), ori ajungi să abandonezi aceste ieșiri obositoare la capătul cărora oricum nu găsești niciun pat, sau, măcar o bere. Dar cumva, pentru mine, a doua opțiune a încetat să mai fie o opțiune de prin 2014, singura mea sarcină fiind aceea de a încerca să anticipez cât pot de bine orice disconfort care-mi poate ieși în cale și să mă pregătesc cel puțin psihologic pentru el - dar, în ziua de azi, pentru niște costuri acceptabile, putem să ne procurăm echipament adecvat oricărui tip de trekking, cu sau fără campare. În 2018, la 3 luni după o vertebră fracturată (L3) am reușit să ajung unde nu mai ajunsesem din 2002, la cabana Hârboca (foto) și pe Vf. Pietrosu într-o zi de trekking care a durat cam 14 ore, cu ajutorul unei hărți puse la dispoziție de Adrian Coviltir (Șef Formație Salvamont Vrancea) - mulțumesc frumos!


/Muntii/0001.jpg


După această tură absolut nostalgică, mi-am dat seama că trebuie, neapărat, să fac un circuit mult mai dificil și ambițios: Coza - Lăcăuți - Goru - Pietrosu - Coza. Astfel, am început planificarea turei cu ceea ce mai știam din turele precedente (fusesem tot în august 2018 pe Lăcăuți și pe Goru), cu ajutorul proaspetei hărți create de Salvamont Vrancea (https://cjvrancea.ro/wp-content/uploads/2019/10/PtlucruhartatraseePNPV60-min-1.jpg), am trasat circuitul în care am trecut toate datele care ne interesau, dar, cel mai important, cât de plauzibil va fi să-l parcurgem în 4 zile cu locurile de campare aferente/sperate: în prima seară pe Vf. Lăcăuți pentru că plecam foarte dimineață în tură și nu aveam decât de mers (fără decampat), a doua seară undeva pe Vf. Pietrosu, a treia seară undeva pe Coza (Golici) - entuziasm, nu glumă, iar în a patra zi ajungeam „țac-pac” la mașină. Mi-am permis să bag și o oarecare eroare așa că ne-am dus spre un traseu de 95 de km, asta însemna că trebuia să „băgăm” cam 25 de km/zi, cum ar veni, floare la ureche, căci noi cu asta ne ocupăm - mergem. 


/Muntii/001.jpg



ZIUA I-a


Planul a fost făcut, greutatea bagajului a fost estimată greșit, ajungând la 21 de kile față de cele 15 sperate de a le avea (cu cort de 2 kile), 10 august 2019 fiind ziua de plecare din satul Coza, pe dungă roșie, a grupului format din mine, Dan (stânga) și Bogdan (dreapta), aceștia având cam aceeași greutate în spate. Ținând cont de faptul că nu mai făcusem niciodată mai mult de o noapte de campare cu rucsacul în spate, surplusul de bagaj la care am estimat că puteam renunța după cele 4 zile coclauristice a fost de 2 kile - deci data viitoare voi fi mai „deștept”, dar până să fiu „deștept” aveam să fiu „prost”. 


Ăștia suntem noi, la 06:00, înainte de a ne pune „cartofii” în spate - „entuziasm” se poate citi pe fețele noastre, sau, în fine, cel puțin a mea - fix 60 de secunde mai târziu ne luptam cu rucsacurile ca să ni le cocoțăm în spate. :)


/Muntii/01.jpg


De la acest buldozer abandonat de vreo 4 ani aflat la capătul satului Coza se merge prin și pe lângă albia râului Coza pe un teren destul de plat - am plecat cu atât de mult entuziasm încât după 15 minute îmi făcusem speranțe chiar mari că vom ajunge seara la Lăcăuți.

Unde te uitai, stânga, dreapta, peste tot numai entuziasm, inclusiv când treci prin râul Coza. 


/Muntii/02.jpg


Treaba a început să dea semne de scârțâială în momentul în care am început să urcăm prin Strâmtura Cozei - parcă începeam să simțim magnitudinea provocării.


/Muntii/03.jpg


O oră mai târziu, resimțeam din plin greutatea rucsacului în umeri - oricât de bine ne-am reglat noi rucsacurile să șadă pe fund, n-ai cum să nu simți cele 21 de kile care te trag de umeri în spate. 

După 3 ore am ajuns la abandonata stână Cârnituri care, pe lângă faptul că e poziționată fantastic, mai are un pic și se dărâmă la fel de fantastic - tind să cred că poate fi folosită doar ca paravan de vânt, căci are mai multe orificii ca o sită cu care se cerne cocaina la Sf. Gheorghe (TL).


/Muntii/04.jpg


După încă o oră am ajuns în locul de unde eu nu mai fusesem niciodată, aproape de Șaua Geamăna, dar, cumva, chiar dacă mă chinuia rucsacul, faptul că aveam să ajungem, în prima seară pe Lăcăuți, îmi dădea un surplus de energie psihică să trec peste durerea crâncenă pe care începusem s-o simt în tălpi și în umeri. „Durere în tălpi ?”... da, fix în tălpi, indiferent că aveam niște încălțări fabuloase, cu branturi de silicon, la 21 de kile în „schinare”, te cam macină la nervi - te rupe. Ce e drept, cel puțin la mine, astea au fost durerile: de umeri și de tălpi, dar durere crâncenă, care te face să te îndoiești dacă e bine să continui „rahatul”, mai ales că începusem să ne ieșim binișor din ritmul pe care l-am avut la plecare. 

Un sfert de oră mai târziu (11:13), în Șaua Geamăna, știam că există un marcaj în zonă: „Sper să ne zică cât mai avem până pe Lăcăuți.”, iar afirmația asta a mea a continuat în gând: „Sper să nu fie mai mult de 8 ore, că vom face mult mai mult în stilul ăsta al nostru ...”


/Muntii/05.jpg

Marcajul ni s-a arătat (10 - 11 ore) și am știut imediat că pică Lăcăuți pentru prima seară, dar asta nu ne arunca din grafic dacă ajungeam în Șaua Tișiței ca să campăm - ăsta fiind planul inițial - Lăcăuți fiind doar o speranță puerilă. 

Ne-am reîmprospătat rezervele de apă cu 4 L de „La Uluce” - e de profitat maxim la acest izvor și am „băgat” mai departe, că n-ai ce face decât să mergi. Cât să mergi ? Cât se poate...


/Muntii/06.jpg


Începuse să se întrevadă ceea ce urma să străbatem mai departe, în a treia zi, Muntele Pietrosu. Tălpile ne „țipau” de durere, iar umerii erau varză. Cum treci peste aceste dureri ? Cu ajutorul creierului, cânți, înjuri toți zeii cunoscuți și, eventual, cânți dacă n-ai niște ketamină. 


/Muntii/07.jpg


În prima zi ne-am oprit după 12 ore de mers și doar 20 de km reușiți, cu 5 mai puțin decât ar fi trebuit pentru o zi lungă de mers și cu 10 mai puțin decât am sperat, dar am găsit un canton silvic lângă Șaua Tișiței și n-am putut să refuzăm lipsa personalului de acolo, așa că ne-am campat în curte. 


/Muntii/08.jpg


Cantonul era deschis, dar mirosea a ceva ce-mi imaginez a fi un om care a murit după ce a spart o eprubetă cu cea mai nasoală boală inventată, la care se adaugă un miros înțepător de transpirație amestecat cu fum. Așa că am închis repede ușa ca să nu murim și noi.

Ce faci după ce-ți trece moartea prin nas ? Mănânci. Amestec de orez cu legume de la Uncle Ben's cu cârnați „sticks” și gălbiori găsiți în pădure, de la care nu trebuie să lipsească rozmarinul. Masa de seară era compusă dintr-o cantitate de 250g de orez cu legume (ardei sau ciuperci), un pachet de cârnați de 150g care rezistă până la 25°C și condimente (sare, piper și rozmarin).  Cum te simți după o zi de mers ca nici o alta după ce te descalți ? Ca după căderea Zidului Berlinului.

/Muntii/09.jpg


A fost unul dintre cele mai bune orezuri pe care le-am mâncat vreodată și nu era de la foame - pur și simplu gătesc extraordinar. 


ZIUA a II-a


După un somn bine-venit, ne-am trezit la 08:00, mi-am pus cortul la uscat și am întins pe bancă și pe masă tot bagajul meu ca să încerc să-l bag cât mai eficient în rucsac - să-ncapă - acasă încape într-un fel, iar după aceea nu mai încape. :) 

Dimineața mă hrăneam cu o pungă de orez prefiert de 125g și miere, ca să mă ajute peste zi. 


/Muntii/10.jpg


Planul nostru a fost ca în fiecare dimineață să plecăm la 10:00 și să nu ne trezim mai devreme de 08:00, dar absolut în fiecare dimineață ne-a luat 3 ore să decampăm: strâns bagaje din cort, uscat cort, făcut ceai, strâns bagaje, strâns cort, făcut rucsac și făcut și mâncat micul dejun - 3 ore.

Înainte de a pleca în tura de a doua zi, părea să fim fericiți - ne simțeam bine, pregătiți pentru o zi în care știam că trebuie să mergem pe întuneric, bazându-mă pe o hartă topografică „offline” și pe cea de la Salvamont. 


/Muntii/11.jpg


Am ajuns la stația meteo Lăcăuți la 17:15, unde am făcut o pauză de mâncat și deja știam clar că vom apela la frontale pe coborârea din Goru pentru că voiam să stăm la apus pe sus. 


/Muntii/12.jpg


Ziua a fost suficient de senină încât să vedem Masivul Bucegi care se putea observa cu ochii, dar care nu se putea distinge suficient pe cameră, așa că m-am limitat doar la Masivul Ciucaș. 


/Muntii/13.jpg


Tot de pe Lăcăuți se poate vedea extraordinar de bine Vf. Goru și suficient de bine, atât Muntele Coza, cât și Vf. Pietrosu (foto: stânga față de Goru). 


/Muntii/14.jpg


De pe Vf. Goru, la apus, Pietrosu (stânga) și Valea Zăbalei (de sub Pietrosu spre Lună) se văd fabulos. Ne-a încărcat foarte bine psihologic apusul pentru ceea ce urma - mers pe întuneric pe o porțiune pe care nu am mai mers niciodată. 


/Muntii/17.jpg


Traseul dinspre Lăcăuți spre Pârâul Goru (în vale spre Zăbala) este cruce albastră, și tot crucea albastră face stânga timp de jumătate de oră ca să te ducă pe Vf. Goru dinspre Lăcăuți. La întoarcerea din vârf, în locul de unde abandonasem traseul ca să urcăm spre vârf, am mai găsit un marcaj, aceeași cruce albastră care ducea spre vale (pârâul Goru), unde trebuia să coborâm și noi. La lumina frontalei care bătea cam 70 m în spectru foarte vizibil, n-am mai văzut niciun marcaj cruce albastră pe nicăieri - lucru pe care nu l-am luat în considerare - cum să nu găsim marcajul ? asta e, trebuie să ne descurcăm cumva. Am lăsat rucsacul jos și am făcut o tură în cerc prin pădure cu raza de aproximativ 200 m - nimic - niciun marcaj nicăieri. Tot în acest perimetru am găsit foarte mulți copaci tăiați așa că am presupus că marcajele au fost doborâte o dată cu copacii și nu făceam decât să căutăm în zadar. Am încercat să mă iau după cărare, dar nici aceasta nu s-a lăsat găsită. Am făcut o tură rapidă de „consiliere” în grup, și pe baza celor două hărți care nu ne ajutau foarte mult, dar combinate cu niște instincte de orientare în spațiu și cu niște experiență destul de limitată am hotărât să coborâm pe un drum forestier care foarte repede s-a transformat într-o albie de pârâu care ne-a consumat ultimele forțe - ne-a lăsat doar speranța că mergem bine. După o oră de „orbecăială la ghici” am realizat că suntem și coborâm cum trebuie - eram pe Pârâul Guru care se intersecta în aval cu Pârâul Goru și apoi cu râul Zăbala - exact ce doream. Am ajuns la un alt canton silvic, duminică seara la 23:15 - „rupți”. Ne-am campat cele două corturi în foarte mica curte în care nu ar mai fi fost loc de pus un al treilea cort. Gardul îți oferă oarece sentiment de siguranță în sălbăticia lu' Dracu.


/Muntii/18.jpg



ZIUA a III-a


Dimineață, aceeași poveste: trezit la 08:00 și plecat la 11:00, deși n-a stat nimeni nicio secundă să piardă timpul - cam la o oră după ce au început să apară în zonă camioanele care ne fură pădurile. 


/Muntii/19.jpg


După două zile de liniște, știai ce zi a săptămânii este pentru că se auzeau drujbe, TAF-uri, tractoare și camioane, iar albia Zăbalei pare să fie cel mai „bun” drum pentru activitatea asta forestiero-furto-dubioso-hoțească. 


/Vrancei/20.jpg


Iar lemne, cât cuprinde. Cam la câte 2-3 km mai apărea câte un fel de bază de campare pentru recoltatul lemnelor tăiate din pădure, care părea că pot susține viața pentru foarte multe zile mai multor „silvicultori”.


/Vrancei/20a.jpg


La cabanele Giurgiu este amenajată o cabană care nu exista în 2002, cu un fel de bazin cu peștișori - pare ceva în genul cabanei de protocol pentru cei mai norocoși dintre hoți. Nu era nimeni p-acolo, așa că le-am furat niște apă de băut din ceea ce se vede că curgea în lac. 


/Vrancei/21.jpg


După ce ne-am încărcat „bateriile”, am continuat spre Vârful cu Lespezi, dar nu înainte de a ne năuci de umezeală un urcuș de deal, pe o caniculă de te dă în insolație. 

După o înfruptare rapidă cu merișoare, am mai continuat cam 20 de minute până am ajuns pe Vf. Pietrosu. Se poate observa Goru între coarne.   


/Vrancei/22a.jpg


Tot de pe Pietrosu n-ai cum să nu vezi hectarele de pădure dispărute „legal” - e practic imposibil - zone întregi absolut rase, iar activitățile continuă în zonă; dar cu cine poți să te cerți atunci când „Mama mea sunt eu.”? (Marian Oprișan, Președintele Consiliului Județean Vrancea, „România te iubesc”, 6 August 2019). 


/Vrancei/22.jpg


Din Pietrosu, se coboară pe o porțiune de vreo 2 km de pădure deasă, care părea să nu mai fi văzut picior de om de la remarcarea traseului, spre Șaua Tișiței pe dungă roșie (cel mai lung traseu marcat din Vrancea), marcaj ce în momentul în care întâlnește drumul forestier, l-a luat dracu. N-am văzut niciodată sectoare întregi de drum cu șanțuri atât de pline de mâl care te făceau să te expui în cel mai fericit caz la înnămolire, pe lângă faptul că pe o distanță considerabilă dispăruse și marcajul, moment în care am apelat iar la intuiție mai mult decât la știință. 


/Vrancei/24.jpg


Într-un final, părea să se fi liniștit treaba cu urmele violente de defrișare și noi eram din nou pregătiți să mai mergem cam o oră pe întuneric. 


/Vrancei/25.jpg


Ne întorceam deja acolo unde mai fusesem în prima seară, „decât” că acel canton era acum ocupat cu oameni care cu siguranță au ceva nesănătos în ei - n-ai cum să dormi în cantonul ăla - ai fi preferat să dormi cu oile în staul, sub oi. Am urcat nițel mai sus și am campat într-o mare poiană, cam la 150 m deasupra Lacului Negru, lângă un izvor care avea un pui de salamandră în el.

După un mic foc de încheiat ultima noapte de campare, după o noapte foarte călduroasă, am avut cel mai odihnitor somn din toată tura.



ZIUA a IV-a


Am pornit dimineață, înainte de decampare, spre Lacul Negru - acest „monument al naturii” sau ceva de genul, din Vrancea. 

Pe marginea lacului erau scoase platformele de lemn care te purtau peste stratul de mușchi care par să plutească deasupra lacului  ca să nu calci pe acolo - dintr-ăia de calci pe ei și te afunzi cam 15 cm și speri să nu te duci deodată la fund și mai cauți un copăcel de care să te ții, sau câte o insuliță de pământ stabil, deși noi n-aveam de unde ști atâtea detalii pentru că era ilegal să parcurgi acele pâlcuri fascinante, mai ales că nu era nimeni în jur.


/Vrancei/26.jpg

Nici „n-am găsit” un pui de salamandră în acea „burețeală” de mușchi „plutitori” pentru că repet, era o pancartă pe care scria că e ilegal să faci orice pe lac sau în jurul lui, așa că nu i-am făcut poză și nici n-am deranjat-o în vreun fel - lumina din poză e de la Soare, iar poza este făcută cu zoom 500x. Dar, sincer și serios vorbind, dacă de obicei m-aș fi scăldat în astfel de lacuri, ăsta avea o culoare dubios de închisă și-ți dădea un sentiment foarte straniu, așa că am stat departe de balauri - adică dacă în Izbucul Tăuzului m-am scăldat, aici chiar n-am îndrăznit să încerc să mă motivez să fac o baie.


/Vrancei/27.jpg


Așa că după tura scurtă la Lacul Negru, am decampat în aceleași 3 ore și am pornit spre cea mai lejeră zi de mers, deși era ziua cu cei mai mulți metri de parcurs - peste 27.000.

După 2 zile pline și foarte obositoare, începi să resimți faptul că organismul începe să sufere, iar după 3 zile pline, acesta este absolut extenuat de tot ceea ce înseamnă condiții normale de trăit și intră într-o stare de conservare, lucru pe care l-am simțit în a patra zi dimineața, când nu mi-a fost pic de foame - „De mi-o fi foame, sau fac vreo criză de glicemie, bag repede un gât de miere și cu asta basta, dar nu pot să bag mâncare cu forța în mine dacă organismul nu-mi cere asta.”


/Vrancei/28.jpg


Un singur „obstacol” mai aveam de depășit în ultima zi, și anume, un urcuș de „jumătate” de oră crâncen, exact ca drumul forestier care urcă din DN1A la cabana Ciucaș - pieptiș. Și am plecat, iar în timpul urcușului cel mai crâncen am constatat că aveam debitul de o picătură de transpirație la 2 secunde fix din vârful șepcii - aveam atât de multă transpirație pe față, cam echivalent cu cât bea un somalez într-un an - am băut în fiecare din cele 4 zile între 4 și 5 L de apă, apă pe care vă recomand s-o aveți la voi din start și să vă adăpați ori de câte ori aveți ocazia pentru că cam asta era distanța între surse bune de apă - de pe o zi pe alta. 

Un „șoc” foarte plăcut, în adevăratul sens al cuvântului, l-am avut în momentul în care noi am plecat de la ultima campare, am ajuns cam după 20 de minute la sfârșitul pieptișului unde am găsit un indicator pe care scria „Golici: 3h - 3h30m”. Noi am făcut de la decampare până la Golici 2h10m („Poftim ?! în loc de 3h30m ?!”), moment în care am scos din rucsac ultimele 2 pachete de biscuiți BelVita (d-ăia absolut fabulos de gustoși), cu gândul de a-i mânca... și am reușit să mănânc doar un pachet format din 4 biscuiți... în 15 minute, atât de „distrus” îmi era organismul, celălalt pachet de biscuiți chiar nu intra, deși mă gândeam la mâncare cu poftă. 

/Vrancei/29.jpg


Am coborât din Golici pe punct galben, am făcut o deviere de traseu pe la Cascada din Horn ca să fie treaba treabă și ca să bag un pic și „scăfârlia” să se ude, dacă tot am stabilit traseul cu peste  jumătate de an înainte. 


/Vrancei/31.jpg


Înainte de a pleca în tură, m-am gândit: „4 zile la mama dracului, izolați, jegoși, doar noi 3... cu siguranță va ceda cineva nervos la un moment dat... n-are cum... sper să nu fiu eu ăla - nu mă văd să-mi sară țandăra - adică tind să cred că anticipez cam orice disconfort mintal pe care l-am putea întâlni, pe cât posibil...”.

De la cascadă, unde m-am înviorat, mai aveam de tras 3 ore până la mașină, și nu-mi doream decât să ajung cât mai repede la mașină ca să scap de rucsacul din spate, iar umerii și tălpile parcă simțeau asta pentru că durerea devenise aproape insuportabilă - știi momentul ăla când te rogi să mai ai piele pe talpă ? - noroc că dorința de a ajunge cât mai repede la mașină a fost mai mare ca dorința de a face pauze, cel puțin la mine - ca și cum dacă mă opream mi-ar fi trecut durerea - voiam doar să scap de rucsac - nu-l mai suportam, dar în același timp eram fericit că „Uite bă, n-a cedat nimeni... n-a avut nimeni nicio problemă psihică, să cedeze, să ceva... am reușit”. 

Fix faptul că eu voiam să ajung cât mai repede la mașină ca să scap de rucsacul din spate a făcut pe cineva să răbufnească pentru că eu am spus, și mi-am cerut scuze pentru această chestie care mi-a ieșit pe gură, gândindu-mă strict la situația mea: „Ca și cum dacă te oprești, îți trece durerea...”. Din păcate, nu eu, a avut o cădere pe care eu am înțeles-o întru totul - chiar râdeam pentru că chiar credeam că n-o să mai cedeze nimeni atât de aproape de sfârșit, deși m-am așteptat tot timpul să cedeze cineva - se pare că au fost niște inconveniente minore acumulate de-a lungul zilelor, care n-au fost comunicate la timp, și de aici n-a fost nevoie decât de o părere nu tocmai potrivită din partea mea. Și „ne-am” calmat, relativ repede, adică el, că eu eram calm oricum, și s-a terminat totul fabulos - o zic cu cele mai bune intenții și cu toată considerația pentru tot efortul depus de gașcă.

Frate-miu mi-a spus că nu păream suficient de obosit la sfârșit. Nu se vede în poză, dar simțeam că-mi iese durerea prin ochi. Evident că ne-am urcat în mașină și am mers la Lepșa unde am băgat o ciorbă de burtă, o pizza și o bere fără alcool că, ce dracu ? organismul meu suferea. 


/Vrancei/32.jpg


Am avut baftă maximă cu vremea - abia ce se terminase „sezonul” ploios - oricât de pregătit credeam că sunt pentru ploaie, mă și imaginam cu 21 de kile de rucsac în spate, alunecând prin tot felul de cotloane - adică abia reușeam, aproape, să parcurgem ce aveam de parcurs pe vreme uscată, darămite cu alte disconforturi și ruperi maxime de ritm. Și, după ce s-a terminat am spus că nu mai fac d-astea, că e prea mare efortul depus... o lună mai târziu îmi făceam deja niște idei de planuri și mai lungi - cam cu două zile mai lungi - tot în Vrancea, și tot pe la jumătatea lui august ca să avem afine, zmeură, fragi și uneori mure.

Încă o dată le mulțumesc băieților că mi s-au alăturat! 


/Vrancei/33.jpg


Tura a însemnat 97 km și poate fi vizualizată aici, sub formă de tracking: https://www.relive.cc/view/vKv2MB7zMoq

În cele 4 zile de trekking, nu ne-am întâlnit cu niciun turist - niciunul - fapt care pe mine nu m-a surprins absolut deloc. Vrancea are printre cele mai pustii trasee montane, și, astfel, cam cele mai sălbatice păduri (cât vor mai rezista) prin care puteți merge. Cel mai mare dușman al traseelor turistice care sunt marcate corespunzător în Vrancea este hoțul de lemne. 

Ce pot să vă recomand dacă vreți să faceți o astfel de drumeție este, în primul rând să vă documentați cât puteți de bine despre ceea ce aveți de făcut și să încercați să conștientizați toate slăbiciunile posibile sau lucrurile care v-ar putea crea disconfort. Anunțați formația Salvamont care se ocupă de zona tranzitată de prezența voastră p-acolo. Nu vă abateți de la traseele marcate decât dacă știți sigur ceea ce urmează să faceți! 

Încercați să fiți cât se poate de eficienți cu greutatea rucsacului - eu am avut două perechi de ghete la mine, una de rezervă pe care am folosit-o pentru că cineva dintre noi nu a ținut cont de sfatul meu să-și aducă și a doua pereche de ghete în caz că situația o impune, așa că dacă știți că ghetele pe care le aveți sunt impermeabile și nu vă deranjează deloc nici după mai mult de 20 km de mers, nu e nevoie de a doua pereche de ghete. 

Limitați-vă la două mese pe zi, a câte 400 - 500 de grame. Trebuie ceva proteine, fibre și carbohidrați (orezul, cârnații uscați și biscuiții integrali oferă tot ce aveți nevoie pentru o tură de mai multe zile - trebuie și ceva dulciuri/glucoză). Nu cărați fructe pe traseu - consumați-le în prima zi până să puneți rucsacul în spate - sunt grele și ocupă spațiu „degeaba” în rucsac în astfel de ture lungi. 

Dacă fără mâncare putem rezista ceva zile, fără apă nu merge - se pierde foarte multă apă pe caniculă - organismul suferă crâncen așa că luați în calcul cam minim 4 L de apă pe zi.

Faceți-vă câte un ceai din frunze de zmeură, fragi, mure, afine și pini de brad dimineața - ajută la psihic. Cu cât reușești să-ți aduci cât mai mult din „confortul” de acasă, cu atât te vei simți mai bine (un ceai, niște condimente ca să dai gust mâncării, etc.), dar limitează-te la strictul necesar.

Iar la haine - păi o pereche de pantaloni e suficientă și cam o cămașă la cel mult două zile. Da, știu, oamenii muntelui zic că pe caniculă e bine să porți tricou de plastic că se usucă repede. Nu-l suport - prefer un bumbac subțire care chiar nu mă deranjează că e fleașcă în spatele meu. 

Chiar nu consider că am fost surprinși de ceva negativ pe care să nu-l anticipăm - chiar dacă am avut dureri mai mari decât credeam - ideea e să te aștepți la ele pentru că vor fi și te vor năuci și se vor juca cu nervii tăi. Prefer să știu tot răul ce mi se poate întâmpla dinainte de a pleca în tură, ca să nu fiu luat prin surprindere de chestii nașpa. Și m-am așteptat la rele deși speram la bune, iar relele chiar nu prea au fost. A fost absolut fabulos. 

Oricum, să nu țineți cont de recomandările mele pentru că nu sunt o persoană avizată - eu știu să am grijă doar de mine și de cei ce merg cu mine.   

Între timp am descoperit LocusMap :)



Miercuri, 23 octombrie 2019 - 20:51 
Afisari: 448 


Postari similare:





Comentariile membrilor (1)

edo
edo
Caraba
 
1
Ce tura frumoasa prin locuri minunate! Felicitari pentru tura si mai ales pentru jurnal!


Luni, 28 octombrie 2019 - 12:28  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0686 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2019) www.carpati.org