Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Decembrie 2017
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Ianuarie 2018
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

Online

Vremea
Varful Setea Mare
Muntii Parang

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Vant de primavara in muntii Buila-Vanturarita (Muntii Capatanii)

Acest jurnal cuprinde descrierea unei ture cu dificultatea ridicată din munții Buila-Vânturarița. Jurnalul oglindește impresiile mele personale despre tura și nu un ghid turistic pentru zonă. :) Am încercat totuși să fiu cat mai exact cu putința. Puteți să mă contactați dacă doriți informații despre traseul parcurs.


În loc de introducere


Era o zi obișnuită de lucru. Nu mai știu ce zi era, dar știu că se apropia de final. Am intrat pe Yahoo! Messenger să văd dacă am primit ceva mesaje. Nu primisem niciunul. Am povestit un pic cu Cristina și din vorbă în vorbă, m-a întrebat dacă vreau să vin într-o tură în m-ții Buila. Mai era loc de întrebare? Normal că vroiam să merg. În următoarea jumate de oră m-am dat de trei ori peste cap să caut variante de transport convenabile. E nasol cu transportul din Cluj până acolo. În final, pentru dus am găsit o cursă de la Fany care mă putea lăsa la Râmnicu Vâlcea sau Pitești. De aici urma să mă merg cu mașina, cu cei din București, până la Bărbătești, locul de unde începea tura. Iar pentru întors m-am hotărât să merg cu Mugurel până la Tg. Jiu de unde aveam un Acc la 22:42 pentru Cluj. După ce am făcut rezervările necesare, i-am dat răspunsul final Cristinei: „vin în tură”. Eram foarte entuziasmat.


În timpul săptămânii dinaintea excursiei am ținut permanent legătura cu Cris prin mail. Înainte să plecăm în tură avem planificat următorul traseu pentru sâmbătă:

           Satul Bărbătești - Valea Otăsăului - Valea Bulzului - Vf. Țucla - Curmătura Builei (Cruce Albastră)

Din Curmătura Builei avem de ales între două variante de coborâre în funcție de cât de mare era zăpada.

           v. 1: Curmătura Builei - La Troița - Muntele Cacova - Poiana Scărișoarei - Sat Bărbătești (Triunghi Rosu)

           v. 2: Curmătura Builei - Vf. Piatra - Muntele Cacova (Punct Rosu) apoi prin Poiana Scărișoarei - sat Bărbătești (Triunghi Roșu)

Iar pentru duminică:

           Băile Olănești - Plaiul Piatra Tăiată - Șaua Prislopel - Șaua La Lac - retur (Cruce Rosie)

Traseul până la Cabana Cheia dura numai dus 8 ore, deci nu se putea parcurge în întregime.


Vineri, 25 martie, cam cu o oră înainte să-mi termin programul mi-am făcut o scurtă listă cu lucrurile pe care vroiam să le iau cu mine în tură. Îmi cam terminasem treaba pe ziua respectivă și nu mai vroiam să pierd vremea acasă agitându-mă și gândindu-mă ce trebuie să pun în rucsac. Ar fi fost un stres în plus. Totodată îmi doream, ca și un exercițiu, să nu duc cu mine mai mult decât era necesar.

După ce am ajuns acasă, în mai puțin de jumătate de oră mi-am terminat efectiv bagajul. Până la ora 20:30 când aveam autobusul spre Pitești, aveam timp să citesc și să mă odihnesc. Acest lucru era necesar pentru că nu știam dacă voi putea dormi în autocar iar traseul de sâmbătă începea devreme, la ora 8.

Seara deci, la opt jumate, am plecat cu pas voios spre autogară. Cerul era înstelat iar atmosfera liniștită și plăcută. Se anunța o tură serioasă iar eu eram bucuros. De mult timp îmi doream să merg într-o tură în care, la sfârșit, să pot spune că sunt cu adevărat obosit și că am umblat după pofta inimii.

Visând astfel, am ajuns la autogară. Aici am fost trezit brusc la realitate. Lumea se îmbulzea la intrarea în autocar de parcă urma să vină sfârșitul lumii iar acela era ultimul autocar salvator. Nu am înțeles rostul acestei acțiuni pentru că întotdeauna urcă mai întâi cei care au bilete și rezervări și abia apoi cei care s-au înscris mai târziu.

În fine, după ce toată lumea și-a ocupat locul, am încercat să dorm. Era deja întuneric afară, telefonul era setat să sune la ora 3, cam pe când trebuia să ajungem în stația Pitești iar eu până atunci, nu aveam nimic altceva de făcut. Totuși, soarta nu a fost de partea mea sau poate eram prea odihnit ca să pot adormi. Cert este că până la ora 3 nu am putut pune nici măcar geană peste geană. Știu că au difuzat 4 filme, dintre care eu am reținut tot frânturi și și pe acelea le-am amestecat între ele. Mai știu doar că unul dintre ele era Gone fishin'. Pe lângă filme, în autocar se asculta Europa FM care difuza în paralel cu sonorul filmului. Iar în spatele meu erau 2 doamne care au fost angajate toată seara într-o discuție aprinsă.


Sâmbătă, 26 martie 2011, ziua 1


S-a făcut ora 3:15. Autobusul a ajuns punctual în stația Pitești, taman la hotel Bascov, locul unde trebuie să mă întâlnesc cu Cris. Ajunsesem la destinație. Am răsuflat ușurat. Cu câteva ore în urmă, o doamnă care trebuia să coboare la Teiuș nu a auzit numele stației. A coborât așadar cu 10 km după ce ieșisem din Teiuș. Noroc că a avut cine să vină după ea. Nu-mi doream sub nicio formă să ajung la București în loc de Pitești.

În stația de la Bascov, m-am confruntat cu o problemă pe care nu o luasem în calcul: frigul. Aveam echipament de tură, rezista la frig, eram bine îmbrăcat, dar stăteam locului și eram nedormit. Deci tot echipamentul pe care-l aveam nu-mi ajuta la nimic. Cum mai erau cel puțin 2 ore până să vină Cris să mă ia, am vorbit cu o vânzătoare de la benzinăria Rompetrom din zonă să mă lase să stau înauntru până atunci. Îi mulțumesc frumos că a acceptat.

După ce am rezolvat astfel problema frigului, am scos telefonul să-i scriu la Cris un mesaj ca să știe că am ajuns cu bine. No signal. Ciudat. Întreb dacă este semnal acolo și mirați, angajații benzinăriei îmi răspund că este semnal. Nici nu se putea să nu fie. Normal. Atunci de ce nu merge telefonul? Doar acumulatorii erau încărcați. M-am făcut alb la față. S-o fii stricat SIM-ul. Așa a fost. Am încercat diverse metode de curățire & resetare a telefonului, dar rezultatul a fost același: Telefonul nu vroia să descopere rețeaua. Rămăsesem oficial fără telefon. Nasol moment.

Totuși, la ora 4:30 am reușit să-i trimit un mesaj la Cris ca să știe că am ajuns cu bine. M-a ajutat aceeași vânzătoare de la benzinărie care de data asta mi-a împrumutat telefonul ei. De atunci în colo m-am putut relaxa. Tot ce îmi rămăsese de făcut era să o aștept pe Cris să vină cu mașina să putem porni în tură. Asta nu era greu de făcut. Cum nu puteam să dorm în benzinărie, am citit dintr-o carte pe care o începusem mai de mult.


La 5:45 au ajuns Cris, Răzvan, Andreea și Sorin la sensul giratoriu Bascov. După ce mi-am instalat bagajul în mașină și am băut cu toții tradiționala cafea de dimineață, am pornit spre Bărbătești. Aici era punctul central de întâlnire unde ne-am întâlnit cu colgeii veniți cu Mugurel și Irina. Mugurel a venit doar Mircea, în timp ce cu Irina au venit Marius, Petru și Bogdan. Julien a venit singur cu taxiul din Râmnicu Vâlcea. Totalul se ridica la 13.

Când am pornit la drum din Bascov, în mașină am ascultat niște piese unde cânta solistul de la SOAD. Eu mă tot așteptam să înceapă tobele și chitările, dar nimic. În așteptarea rockului am adormit. Am fost de netrezit timp de o oră, între 6 și 7. La 7 mi-a curmat somnul ... starea drumului. Avea câteva hârtoape, nu multe, așa ceva de genul Grand Canyon 2, dar nu erau încă suficient de mari încât să cazi cu mașină cu tot în ele ... încă. Nu știu cum va fi peste câțiva ani pe acolo.

La un moment dat ne-am oprit pentru că GPSul lui Răzvan nu avea harta României actualizată și ne ducea pe un drum secundar către destinație. Lucru evident, având în vedere starea drumului. Am fost nevoiți să schimbăm ruta. Cert este că la ora 8 fără câteva minute am ajuns cu toții, teferi și nevătămați la locul de întâlnire, la intersecția între DN către Tg Jiu și DJ către Bărbătești.


Cu Irina în frunte, am mers până în Bărbătești și apoi, cum era uscat drumul, pe drumul forestier până la o anexă a mănăstirii Pătrunsa. De aici urma să urcăm pe cruce albastră până în Curmătura Builei.

Față de traseul inițial propus, traseul pe care l-am făcut sâmbătă a suferit câteva modificări:

Valea Otăsăului - Valea Bulzului - Vf. Țucla - Curmătura Builei(1540m) (CA)Apoi, Curmătura Builei - Vf. Albu - Vf. Buila - Șaua Ștevioara - Vf. Vânturarița Mare (1885m) (PR)

De aici am continuat prin Vf. Vânturarița Mare - Șaua Ștevioara - Muchia Frumoasă - Stâna Ștevioara - Schitul Pahomie (PA) și în final Mănăstirea Pătrunsa - Valea Otăsăului (CA).

La anexa mănăstirii Pătrunsa, unde am început traseul, Cristina ne-a arătat pe hartă drumul pe care aveam să îl parcurgem până în Curmătură. Înainte să pornim, am luat micul dejun ca să avem energie pe traseu. M-am hotărât să-mi schimb suprapantalonii cu pantaloni de trekking fiindcă era suficient de cald. Nu am regretat această decizie.


/Vanturarita_03_11/dsc_0001.jpg

[pregătire de plecare în traseu] – (C) Mugurel


Traseul a început cu un râuleț pe care l-am tot trecut în stânga și în dreapta. Procesul s-a repetat de cel puțin 5 ori. 2 treceri am reținut că au fost mai dificile, fiind distanțe mai mari între maluri, dar ne-am folosit de bețele de trekking ca punct de spijin și totul a fost în regulă. Nu s-a udat nimeni acolo.


/Vanturarita_03_11/dsc_0002.jpg

[trecerea râulețului] – (C) Cristina


După aceste mici obstacole, am lăsat râulețul în stânga noastră și am urcat ușor spre dreapta. După o scurtă pantă, fiind în față, am intuit că marcajul ne va duce pe vârful unui deal din apropiere așa că am urcat direct până acolo fără să mai fac un ocol prin pădure. Avusesem dreptate. Oricum, văzusem o cărare destul de bine bătută ce urca până sus și ceva urme mai vechi de marcaj pe marginea pădurii așa că nu aveam mari dubii. Cum am ajuns primul pe coama dealului, am putut să-mi văd colegii de tură cum cresc din siluete negre, abia deslușibile și umbrite de coama dealului, în oameni în toată firea. Scena a fost superbă și regret că nu aveam cum să o fotografiez.

Din coama dealului, drumul ne-a purtat într-o splendidă poieniță verde, cu iarbă proaspătă, unde, în fundal, se profilau case vechi, făcute într-un stil tipic rustic-țărănesc. Aveau acoperișuri de paie, pereți din lemn vechi, ros de carii și geamuri mici, precum își mijesc câteodată copiii ochii. Cărarea mergea șerpuit pe cealaltă parte decât casele, nedorind parcă să le sperie sau să le perturbe liniștea.


/Vanturarita_03_11/dsc_0003.jpg

[case din poienița verde] – (C) Cristina


Iar după această poieniță am pierdut marcajul. Cum am uitat că Mugurel și Mircea au GPS, am pornit să-l caut mergând pieptiș în sus, prin pădure, pe direcția Curmăturii. Recunosc că nu am procedat ortodox, dar îmi propusesem să urc doar până pe coama dealului de unde aveam o vedere de ansamblu asupra zonei și puteam să mă uit după marcaj. Dacă nu aș fi văzut nimic, m-aș fi întors la ceilalți. Am urcat pentru că, în fond, se putea la fel de bine ca ceilalți să nu găsească deloc marcajul. Am răsuflat ușurat o dată ajuns sus, când am văzut marcajul și totodată un panou informativ care arăta și traseul punct galben. Acesta continua spre Mănăstirea Pătrunsa.


/Vanturarita_03_11/dsc_0004.jpg

[popas în intersecție] – (C) Mircea


După ce ne regrupăm și facem un popas în această intersecție, pornim cu forțe proaspete spre Curmătură. La intersecție ne-am pomenit cu un nou tovarăș de drum, un câine cam slăbuț dar cu blană mare ce era veșnic flămând și mereu vesel. Mi-am amintit, zâmbind, de Claudiu care sigur ar fi strigat câinele cu numele „Patrocle”.

Drumul ne poartă mai departe printr-o pădure de foioase ce se termină cu un izvor într-o insuliță de brazi. Ne luăm apă de la izvor pentru că nu știm când o să dăm de următoarea sursă de aprovizionare ... După ce trecem de izvor ne facem loc printre brazi, peste pietre ude și frunze. Chiar înainte să intrăm în golul alpin dăm de o porțiunea mai serioasă cu zăpadă ce nu putea fii ocolită. În mintea mea aveam un singur gând: binecuvântate să fie parazăpezile & cel ce le-a inventat. În golul alpin ne aștepta o priveliște splendidă: erau parcă mii și mii de ghiocei și brândușe ce sclipeau în lumina soarelui. Creșteau pâlcuri – pâlcuri precum păpădiile vara pe câmpie. Deși trecuse puțin timp de la ultima noastră pauză la izvor, nu se putea să ratăm această priveliște, așa că ne-am oprit pentru o poză de grup și am admirat zona.


/Vanturarita_03_11/dsc_0005.jpg

[poză de grup în gol alpin] – (C) Mircea


De aici, drumul până la refugiu și Curmătura Builei mergea lin, pe curbă de nivel și nu avea porțiuni dificile. Sus, în Curmătură, bătea un vânt destul de puternic dar nu suficient încât să mă poată ține. M-am uitat cu jind la niște stânci ce se profilau în stânga refugiului, pe care mi-ar fi plăcut să mă cațăr, dar traseul nostru avea să fie altul. Refugiul era foarte bine întreținut și avea un aspect primitor. Ne-am hotărât să luăm prânzul aici iar Cris ne-a servit cu slăninuță și ceapă. Cu toate că îmi propusesem să mănânc slănină cu ceapă în această excursie, am refuzat pentru că nu simțeam nevoie de așa ceva. Probabil că era și datorită lipsei de somn ...

După masă, fiind vreme bună și încă devreme, am stabilit să mergem mai departe pe Punct Roșu până la vârful Buila. Nu avea rost să ne întoarcem așa devreme la cabană ...


/Vanturarita_03_11/dsc_0006.jpg

[refugiul din Curmătura Builei & masa de prânz] – (C) Mugurel


Drumul spre creastă a început mai ostil, cu un urcuș prin pietriș. Au urmat apoi porțiuni unde marcajul lipsea cu desăvârșire. Nu după mult timp însă, am trecut de aceste obstacole și ne-a rămas să ne luptăm doar cu troienele de zăpadă. Unii au fost nevoiți să se oprească și să se echipeze cu parazăpezi. Până pe creastă, deschizător de drum a fost Marius, urmat îndeaproape de Patrocle. Mie îmi era o ciudă de nedescris pe câine, pentru că tipu' nu avea nicio grijă și dădea vesel din coadă în timp ce noi ne scufundam în zăpadă până după genunchi. Ce să zic, pe el zăpadă îl ținea la suprafață. Ajunși pe creastă am făcut din nou o pauză pentru admirat priveliștea, timp în care Cristina a făcut câteva poze specifice ei împreună cu Mugurel.

De aici am mers pe creastă până pe Vânturița Mare. Scopul nostru inițial era să ajungem pe vf. Buila, dar se pare că am trecut de el fără să ne dăm seama. Deși nu era lung sau greu drumul, l-am parcurs destul de încet și cu multe pauze pentru că era vreme bună și nu ne grăbeam.

Pe vf Vânturarița am rămas mirat de mâncarea lui Marius. A reușit să se hrănească toată ziulica doar cu un pumn de semințe, curmale, smochine și ceva stafide. Și rezista foarte bine la efort. Eu în ziua respectivă am mâncat vreo 6 sandvișuri serioase și mari (specifice mie) și tot aș mai fi putut mânca. După ce am ajuns cu toții în vârf, am făcut o poză de grup și am supus la vot drumul de întoarcere. A fost sugerată o variantă în care să nu coborâm pe aceeași parte pe care am venit și să vedem alt traseu. Dacă drumul de întoarcere pe același drum ar fi durat 5 ore, pe drumul nou ar fi durat cu doar 1 oră în plus.


/Vanturarita_03_11/dsc_0007.jpg/Vanturarita_03_11/dsc_0008.jpg

[poze de pe creastă] – (C) Cristina, Mircea


/Vanturarita_03_11/dsc_0009.jpg

[poză de grup vf Vânturarița] – (C) Mircea


După ce am coborât de pe Vânturarița, în șaua Ștevioara, am supus din nou la vot traseul de întoarcere. Spre bucuria mea s-a ales următorul traseu:

Șaua Ștevioara - Muchia Frumoasă - Stâna Ștevioara - Schitul Pahomie (PA) și în final Mănăstirea Pătrunsa - Valea Otăsăului (CA).

Prima parte a coborârii, pe Muchia Frumoasă, a fost, recunosc, mai dificilă. Cris și Mugurel ne-au asigurat însă că nu ne-am fi dus pe acest traseu dacă aveam persoane care nu l-ar fi putut termina sau dacă nu aveam pe GPS track-ul cu traseul. Panta pe care am mers la început a fost destul de abruptă iar poteca era îngustă și presărată cu multe, multe pietre. Totuși după vreo 10 minute de coborâre, panta a început să se domolească și am dat de zăpadă. Dar să fim bine înțeleși: multă zăpadă. Primul de data asta era Mugurel pentru că el avea traseul pe GPS și ne arăta pe unde trebuie să o luăm. Au fost momente când mi-a trecut zăpada de brâu iar eu nu mai puteam de bucurie că înot în zăpadă. Evident, iar am lăudat parazăpezile și inventatorul lor precum și bocancii impermeabili.


/Vanturarita_03_11/dsc_0010.jpg

[prin zăpadă mare] – (C) Mugurel


După porțiunea asta cu zăpadă mai mare, am dat din nou de o pantă mai serioasă care ne-a scos direct la Stâna Ștevioara. Într-o oră am reușit să facem o diferență de nivel semnificativă (peste 600m) ceea ce era un semn bun. După stână am intrat direct într-o pădure de foioase ce-mi imaginez că este foarte frumoasă vară sau toamna. Acum însă era formată doar din trunchiuri fără frunze și arăta ușor tristă. Nici mugurii nu se vedeau. Poteca pe care mergeam era ascunsă de zăpadă, pietre și frunze. Fiind alunecoasă am căzut de vreo cinci ori până jos. Nu mi s-a mai întâmplat până acum. Am ieșit din pădure în drumul forestier ce face legătura între schitul Pahomie și mănăstirea Pătrunsa. Aici am realizat că am scurtat drumul cu cel puțin o oră jumate și deci o să ajungem cu bine, poate chiar pe lumină, la mașini.

După ce mi-am mâncat ultimul sandviș cu Nutella, am plecat împreună cu Marius și Petru să vedem schitul. Fiind doar la 5 minute de locul unde poposeam, ne-am gândit că ar fi păcat să-l lăsăm nevăzut. O parte a schitului era direct săpată în stâncă, iar în spatele lui, vara, se poate vedea o cascadă. Am admirat organizarea călugărilor de acolo și felul în care și-au aranjat locul. Cum am zăbovit cam mult pe acolo, a trebuit să pedalăm un pic să-i ajungem pe ceilalți, dar s-a meritat.

Am continuat să mergem pe drumul forestier încă 2 ore, până ce am ajuns la o intersecție cu drumul ce ducea la mănăstirea Pătrunsa. Ultima partea a drumului, înainte de intersecție, a fost cam neplăcută pentru că era mult, mult noroi. Cred că mi-ar fi ajuns până la genunchi dacă aș fi călcat în el. După ce am trecut de mănăstire, am mers mai departe pe drumul cu marcaj cruce roșie, prin pădure, până jos la mașini. Partea asta din traseu mi-a plăcut cel mai puțin, chiar mai puțin decât noroiul, pentru că era mult praf pe drum. Către sfârșit ne-am aprins frontalele. Nu a fost nevoie de frontalele mai mult de 20 de minute. Chiar înainte să ajungem la mașini, am întâlnit 2 drumeți, care la ora aceea târzie, străbăteau drumul în sens invers. Și pe deasupra nu foloseau nici frontale sau lanterne. Ajunși la mașini, ne-am schimbat și ne-am pornit spre Râmnicu Vâlcea să mâncăm ceva. Toți aveam chef de o mâncare caldă și să stăm jos să povestim. Din păcate, toate restaurantele erau închise așa că am ajuns la Mac. Nu am zăbovit mult acolo, pentru că nu ne simțeam în mediul nostru.

De la Mac am mers direct la pensiune unde ne-am împărțit pe camere. După un duș scurt (pe care eu l-am prins abia mai târziu) ne-am strâns cu toții în bucătărie să ciocnim un pahar de vin și să stabilim pe unde să mergem mâine. După discuție m-am dus în cameră și m-am trântit în pat. Am adormit înainte să pun capul pe pernă. Plecarea în tura de duminică avea să fie la ora 10 dimineața ca să apuce lumea să-și revină un pic după traseul de sâmbătă. Am înțeles apoi, că au fost persoane care sâmbătă au stat la povești până spre dimineață. Nu m-a interesat. Eu dormeam la ora aceea.


Duminică, 27 martie 2011, ziua 2


M-am trezit la ora 9. Până la ora 9:30 îmi făcusem bagajul și mai trebuia doar să-mi pun mâncarea de drum. La 10 fără un pic terminasem cu masa și eram pregătit de drum. Așteptam cu nerăbdare să pornim pe traseu. Am făcut un ușor detur ca să-i lăsăm pe Bogdan, Andreea și Sorin la autogara din Râmnicu Vâlcea. Andreea era foarte obosită de la tură iar Bogdan nu mai putea cu nici un chip să rămână și duminica. De la Râmnicu Vâlcea am mers până în satul Pietreni de unde urma să urcăm pe cealaltă parte a munților. Traseul era propus de Mugurel și presupunea să mergem până în Curmătura Builei pornind din satul Pietreni. Totuși, datorită orei târzii la care am pornit pe traseu, am reușit să ajungem doar până pe Muntele Cacova, urmând triunghiul roșu.

Traseul a început cu un drum de o oră jumate pe un drum forestier. Porțiunea a fost complet lipsită de dificultăți și nici nu am simțit când am făcut o diferență de nivel de 300m. Pe alocuri erau panouri informative care spuneau despre animalele, plantele sau istoria pădurilor din zonă.


/Vanturarita_03_11/dsc_0011.jpg

[poză simpatică de pe drum] – (C) Cristina


Ajunși la intersecția cu Punctul Galben ce o ia către Mănăstirea Pătrunsa, noi am urmat drumul forestier ce mergea în stânga. Nu am mers bine. Vina îmi aparține pentru că eu am considerat drumul ce urca ca fiind drum de exploatare. Abia după vreo 300m pe drumul greșit ne-am dat seama că nu pe acolo e traseul. Ne-am întors deci la intersecție de unde am luat-o în sus și, nu după mult timp am redescoperit vechiul marcaj: triunghi roșu. În scurt timp am ajuns în Poiana Scărișoarei. Aici am făcut un popas, am ronțăit ceva batoane cu cereale și, după ce ne-am aprovizionat cu apă, am pornit din nou la drum. În timp ce urcam am admirat florile din poiană ca apoi să intrăm în pădure. După o porțiune de câțiva metri ce trecea peste niște pietre, am început să urcăm mai puternic până ce am ajuns la o stână.


/Vanturarita_03_11/dsc_0012.jpg

[popas în Poiana Scărișoarei] – (C) Mugurel


De aici drumul ocolea vârful Cacova, și mergea spre Curmătură dar noi ne-am hotărât să ne încercăm forțele și să urcăm drept în sus. Pe vârf am ajuns împreună cu Marius, Cristina și Mircea. Aici mi-am săturat ochii de depărtare și am fost bucuros să revăd vârfurile pe unde umblasem ieri.

După ce am analizat pe unde ar putea merge traseul pe care venisem (triunghi roșu) și am botezat vârfurile de ieri am făcut câteva poze de grup restrâns. Chiar înainte să plecăm, Cris a descoperit un marcaj punct roșu ceea ce spunea clar că ajunsesem pe creastă. Eu personal am sărbătorit acestă urcare mâncând vreo 3 sandvișuri. Aveam o foame de lup în mine.


/Vanturarita_03_11/dsc_0013.jpg

[în drum spre vârf] – (C) Cristina


/Vanturarita_03_11/dsc_0014.jpg

[poză cu noi pe vârf] – (C) Cristina


Coborârea de pe vârf am făcut-o în fugă ușoară până ce am dat de prietenii noștri Mugurel, Adriana, Petru și Răzvan. Se opriseră strategic într-o splendidă poieniță cu ghiocei și brândușe unde am și făcut poze.


/Vanturarita_03_11/dsc_0015.jpg

/Vanturarita_03_11/dsc_0016.jpg

[poză de grup + focus special pe ghiocei] – (C) Cristina & Mugurel


De aici am mers pe drumul pe care am venit direct până la mașini. Am luat-o în față cu Marius ca să vedem cât de repede putem merge. Rectific: am încercat să mă țin de Marius care a pornit vitejește înainte. Nu vroiam să alerg după el așa că am ajuns ușor decalați la mașini. Cred că ar fi fost mai puțin solicitant pentru genunchi dacă aș fi fugit pe drum în jos. Sau poate nu. Oricum, nu am încercat ... În Pietreni ne-am întâlnit cu Irina care s-a dus să viziteze trovanții. Sunt niște bolovani care au forme cu totul deosebite. Era foarte bine dispusă. Se pare că a reușit să facă niște fotografii frumoase. http://ochi-si-urechi.blogspot.com/2011/03/trovantii-pietrele-ciudate-din-oltenia.html

După o regrupare la mașini, m-am despărțit de colegii mei de tură cu care sper să mă revăd curând de tot.


/Vanturarita_03_11/dsc_0017.jpg

[final de tură] - (C) Irina


Am mers apoi împreună cu Mugurel și Mircea la Târgu Jiu de unde aveam tren spre casă la ora 22:42. Cum aveam de așteptat vreo 3 ore în gară, mi-am scos carnețelul și mi-am notat câteva idei despre tură. Am o memorie de Schweizer, mai mult cu găuri decât caș așa că, dacă vroiam să țin minte tura, trebuia să notez câte ceva. Sala de așteptare a CFR-ului era bine întreținută așa că am putut scrie în tihnă. În tren am dormit până în gara de la Cluj cu mici treziri în care mi-am verificat bagajul.


Mulțumesc pentru tot și aștept să ne vedem cu bine în următoarele ture. M-am simțit excelent. Mulțumesc în special Cristinei și lui Mugurel pentru organizarea turei și pentru invitație.



Miercuri, 6 aprilie 2011 - 02:43 
Afisari: 3,475 


Postari similare:





Comentariile membrilor (14)

rhadoo
rhadoo

 
1
Mulțumesc lui Cristina, Irina, Mugurel și Mircea pentru pozele pe care mi le-au pus la dispoziție. Carpati.org


Miercuri, 6 aprilie 2011 - 02:45  

siriso21
siriso21
Coarda
 
2
Radu, am (re)citit cu placere jurnalul tau si imi pare tare bine sa vad povestea si din ochii altcuiva. Si eu iti multumesc si tie cat si celorlati care au acceptat invitatia mea acestei escapade de primavara intr-un munte drag mie si sper sa ne revedem curand sa strabatem si celelalte poteci pe care acum, datorita zapezii, le-am amanat pentru vara.

Spuneam eu anul trecut cand am fost prima oara in Vanturarita ca m-am simtit ca intr-o mare familie si am vrut sa am parte de acelasi sentiment ca atunci si mi-a reusit, si asta nu pot sa va multumesc decat voua care ati fost alaturi de mine.

Cat despre tine si scrierile tale in carnetel in asteptarea trenului catre casa, eu te incurajez ca de fiecare data cand vei avea timp sa asterni pe hartie amintirile frumoase ce le traim in ture sa o faci, ca mai tarziu, sa le impartasesti si celorlalti daca vei vrea. O data cu trecerea timpului amintirile scrise raman unul din darurile cele mai de pret pe care ni le putem facem.

Te astept cu drag si pe alte carari de munte,
Criss.


Miercuri, 6 aprilie 2011 - 08:15  

mugurel64
mugurel64
Coarda
 
3
Si alta data Radu.
Ma bucur ca ai pus poze in jurnal, arata altfel, nu?


Miercuri, 6 aprilie 2011 - 08:48  

rhadoo
rhadoo

 
4
Cris, poți să fii fără grijă. Carnețelul în care am notat mai are muulte file libere ce așteaptă să fie umplute... Abia aștept turele următoare.

Mugurel, ai perfectă dreptate: Jurnalul arată mult mai bine cu poze. Și acuma de când se pot pune poze cu 700 width e și mai bine Carpati.org

Cris și Mugurel, mulțumesc amândurora pentru lectură.


Miercuri, 6 aprilie 2011 - 09:28  

ciux
ciux

 
5
Salut!

Am urcat si eu pe 1 aprilie de la Pahomie in saua Stevioara. Deci ale voastre erau urmele. Multumesc!


Miercuri, 6 aprilie 2011 - 09:30  

illonna
illonna
Busola
 
6
Fain! mi-ai reamintit tura! eu duminica, in cele cateva ore pe care voi le-ati facut pe traseu, am vizitat pe indelete cariera de piatra de la Pietreni, trovantii din costesti si o manastire. aveam chef de facut poze. apoi v-am asteptat luand la rand baruletele din Costesti si Pietreni si degustand cafeleCarpati.org

a fost fain...abia astept urmatoarea tura!


Miercuri, 6 aprilie 2011 - 15:26  

rhadoo
rhadoo

 
7
@ciux: daca erau multe, multe urme (ca si cum ar fi trecut o tabara intreaga pe acolo) atunci eram noi. Daca nu, poate ca o fost ursu pe acolo Carpati.org Mersi de lectura si de comentariu.

@ilonna: mersi de comentariu. Si eu astept sa ne vedem cat de curand. Am pus un link la blogul tau in jurnal ...


Miercuri, 6 aprilie 2011 - 15:33  

micro
micro

 
8
Deci am facut bine ca m-am dus la rude in Targu-Jiu si te-am lasat sa scrii in liniste cat ai asteptat trenul Carpati.org Excelent jurnalul, si ce ma mira, dupa ce ne-ai povestit aici ce noapte alba ai avut inaintea plecarii, tot mai aveai energie sa mergi in fata - bravo !


Joi, 7 aprilie 2011 - 09:30  

rhadoo
rhadoo

 
9
Mersi Mircea. Nu as fi renuntat pentru nimic in lume la tura sau sa ma declar obosit. Statusem oricum prea mult in casa ...


Joi, 7 aprilie 2011 - 09:32  

leovit
leovit
Busola
 
10
Frumoasa tura a ti facut, nu am avut liber caci veneam si eu cu Ciux{imi propusese} ca nu am ajuns niciodata in Buila-Vinturarita.Frumoase locuri ...


Joi, 7 aprilie 2011 - 11:29  

rhadoo
rhadoo

 
11
@leovit: Nu-ti fa griji, vara cred ca e si mai frumoasa zona si cred ca o sa se mai faca ture pe acolo.

Astept sa ne vedem.


Joi, 7 aprilie 2011 - 11:31  

victor.bucur
victor.bucur..

 
12
Felictari pentru jurnal. A fost o placere sa-l citesc. Imi pare rau ca nu am fost cu voi in tura.


Joi, 7 aprilie 2011 - 17:59  

rhadoo
rhadoo

 
13
Mersi Victor.


Joi, 7 aprilie 2011 - 17:59  

leovit
leovit
Busola
 
14
Sigur Radu ,astept si o tura in Crai prin Aug-Sept .Multa sanatate si ture frumoase in continuare.


Vineri, 8 aprilie 2011 - 18:36  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0751 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2017) www.carpati.org