Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Mai 2019
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Iunie 2019
LMMJVSD
12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Online

Vremea
Varful Stevia
Muntii Baiului

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Valea Costilei 2008 sau cum era sa dau ortul popii (Muntii Bucegi)

Cu muntele nu poti face tocmeala; nu te poti bizui numai pe vreme frumoasa. Capricioasa schimbare a vremii, varietatea ei, naste scenarii de neuitat.

Ion Simionescu

Patania cu pricina e de data mai veche, sa tot fie un an si ceva de zile de atunci. In urma unei intamplari aproximativ similare a unor prieteni si fosti colegi de liceu, si citind un sfat din topicul de pe forumul nostru, am simtit ca nu ar strica sa „spovedesc” aceasta intamplare, ca oricine, aflandu-se in situatia prietenilor mei, sa afle ca pe aceste vai se pot intampla si neplaceri, iar moartea pandeste la tot pasul pe pseudoalpinistul nesabuit, si ca de pe ele nu te intorci doar inconjurat de lauri de staniol, asa cum poate rezulta eronat din unele jurnale pe care le gasim pe net, ci te poti intoarce la fel de bine infasurat intr-o patura.



Sa tot fi trecut vreo 2 saptamani de la intalnirea noastra din Leaota si am hotarat cu prietenii mei sa mergem la munte, sa facem o vale, cea mai vehiculata posibilitate fiind cea a Bucsoiului. Cum la aceasta tura se anuntau tot mai multi priteni, unii dintre ei fara o prea mare experienta pe un asemenea stil de traseu, am ales sa spargem grupul in doua: o parte din baieti sa mergem pe vale iar restul pe Tache, pentru a ne intalni seara la Malaiesti.

In final trenul ne-a dus in Gara Busteni; vremea era una destul de capricioasa, ca mai mereu la finele lui septembrie. Muntii erau acoperiti de nori, din cand in cand lasandu-se sa se vada fina poleiala argintie care ii imbraca la peste 1800-2000 m altitudine.



Norii ne ascundeau stratul destul de gros de zapada de mai de sus

Carpati.org



Dupa o scurta consfatuire, alegem sa plecam pe Valea Costilei, eu cu doi baieti si o fata cu o mai putina experienta montana, dar in gratiile sefului de grup. Urcam binisor pana la refugiul Costila unde ne oprim sa facem un popas, mancam ceva, mai vorbim cu cei de pe acolo, suntem avertizati ca pe sus e un pic cam naspa, dar pe o ureche ne intra si pe alta ne iese.


Judecand la rece, ceea ce evident nu am facut acolo chit ca ne ieseau aburi pe nas de frig :D , situatia nu era taman cea mai potrivita pentru urcat pe o vale alpina: de pe la circa 1800 m altitudine pana pe la 2000 pe stanca se aflau cativa centimetri de zapada ce se topea. Acum era pranz si zapada topita era apa, dar, trebuia sa ne gandim ca, in cateva ore va veni frig si apa va ingheta pe stanca, formand o pojghita fina de gheta pe care piciorele si mainile noastre cu greu vor mai gasi o priza sigura, iar mai sus, in amfiteatrul de deasupra, zapada proaspat cazuta, intr-un strat al carui grosime nu o stiam, aflata in contact direct cu iarba, ne putea pune tot felul de probleme.


Asa arata valea de la 100 de metrii de refugiu, nici urma de zapada de mai sus

Carpati.org

Privind inapoi

Carpati.org



Ne avantam , insa, cu entuziasm si foarte repede lasam in urma Tancul Ascutit. Gresim un pic firul vaii, ne jucam un pic de-a rapelul pe cordelina pe o panta de vreo 50-60 de grade, dar cheful nu ne paraseste. Continuam sa urcam; fata, ca majoritatea fetelor, nu face fata la fel de bine ca si noi si ramane ultima, ajutata de seful de grup. Urcand, nici nu bagam de seama faptul ca, pasaj cu pasaj, zapada este tot mai multa in jurul nostru, iar stanca este deja aproape peste tot umeda si cu ceva mazga pe ea.


Deja cand ajungem la despartirea dintre firul principal al vaii si Valcelul de sub Perete, incepem sa simtim ca suntem in bucluc. Planul era sa facem valea repede pentru ca apoi sa coboram spre Malaiesti, la o adica si la lumina frontalelor, dar, fara ca nimeni sa spuna nimic, deja am acea senzatie launtrica cum ca nu toate decurg asa cum ar trebui; dar, cum noi suntem niste „Adevarati” profesionisti ai muntelui, nu scot nici o vorba; am mai prins si alte momente care mi se pareau grele pe munte si cu rabdare si mergand pana la capat le-am trecut, oricum 90% sunt sigur ca voi fi luat in ras de ceilalti, sau daca nu voi da glas indoielii si in sufletul lor si atunci obstacolele din tantari vor deveni armasari.


Continuam, cu greu, sa urcam. Deja nu ne mai incredem in prize si pentru a salta peste o saritoare ne suim unul pe umerii celui de-al doilea iar apoi primul ne asista, legati in cordelina, ca sa urcam si noi, si rucsacii nostri. Deja timpul trece, si simt asta; discutam, clar nu prea ne mai arde noua de Malaiesti diseara; speram sa ne primeasca cei de la releul de sus.


Lupta pentru fiecare metru in altitudine devine crancena, pe viata si pe moarte; simtim asta! Tremur ca varga! Frigul imi sageteaza degetele aproape paralizate de frig. La ragazul dintre saritori profit de scurtul ragaz pe care il gasesc cand nu trebuie sa tin de cordelina pe care urca un prieten sau sa trag vreun rucsac pentru a-mi baga degetele la cald, la inceput in haine, la subrat apoi pana si in gura in colturi de care nici macar nu aveam habar ca le am, doar pentru a-mi repune mainile in functiune.


Picioarele la fel, si ele, pe limba lor gem, dar fluxul de adrenalina nu ma lasa sa le simt. Incerc cum pot sa-mi protezez degetele si sa pot sa apuc cu ele. Livid de albe contitua sa apuce de cordelina sau de stanca sub impulsul unei vointe care stie ca, o data ce scapa nu e de bine. Pentru a face priza, orice e bun, pana si polarul de pe mine care se lipeste de zapada; deja mi-a intrat in reflex sa ma folosesc de el.

Lumina scade, e inca alba, reflexie de la marea de zapada din jur, dar se simte, vine noaptea. Speram numai sa ajungem mai repede in amfiteatru; de acolo nu ar trebui sa ne mai chinuim atat pentru inaintare.


Sunt in fata; plec sa caut drum pentru tovarasii mei; o pojghita de gheata e fin acoperita de o spuma de zapada, nu mai groasa de un centimetru; dupa pojghita saritoarea. Calc, cam aluneca, nu e nimic, am mai trecut cateva astfel, la cate pericole de genul am fost expus astazi, doar nu s-o imtampla taman aici sa am o problema! Pun si celalalt picior, calc, mai fac un pas. Caut cu disperare o priza de mana in amestecul de gheata cu vegetatie si zapada din fata mea.


Dar... nu gasesc una buna si piciorul drept imi pleaca de pe gheata; timpul se dilata, slava cerului si din mintea chinuita de frig imi vine un indemn, sa fac la fel cum faceam priza cu pantalonii de polar pe zapada si acum. Cad pe piciorul stang si pe fund, zbrobind cu polarul spuna de zapada care se lipeste precum adezivii din reclamele de TV intre pantalonii mei si gheata de dedesupt.


Nu realizez riscul in care am fost, iarasi slava cerului, puteam face o criza de panica, ceea ce sigur insemna ca auzeati povestea aceasta de la ceilalti si mai continuam sa ne mai luptam pret de inca doua saritori; fizic, privind retrospectiv incepeam sa simt ca sunt la capatul puterilor, dar nu cred ca m-as fi oprit pentru nimic in lume. Ajung ultimul, mai mult tras cu coarda de tovarasii de sus (caci toata saritoarea era numai o greata, eu inaintam ca un urs pe patine).


Ei zic sa ne oprim sa puneam acolo cortul; am gasit un loc mult prea bun: o saritoare ce in spate a strans pietre, foarmand o platforma aproape dreapta acoperita cu o saltea de zapada. Punem cortul. Eu imi lasasem sacul de dormit acasa; desi nu aveam obiceiul acesta, fiind de parere ca, Doamne fereste, e foarte bun in situatii limita; am ales sa-l las acasa pentru ca vroiam sa merg la cabana la Malaiesti. Iau un sac de la un partener de tura; suntem 3 in cort iar unul dintre noi doarme afara in veranda; cortul e prea mic.


A doua zi de dimineata plecam in sus; eram chiar la baza amfiteatrului. Am luat-o in sus pe o culme evitand sa mai dau in vreun horn sau valcel. Eu deschideam drumul; acum e mai usor, e si ziua si drumul pe acolo e mai usor, plus ca nu-mi mai folosesc degetele ci doar ma sprijin cu maneca de malul de iarba. In ceva timp ajungem in Brana Mare a Costilei. Fruntile ni se mai descretesc; si ne bucuram ca suntem teferi. Iesim pe Hornul lui Gelepeleanu si apoi cautam in ceata releul.


Mai departe nu mai are sens sa povestesc. Dupa vreo 2 saptamani am inteles in ce situatie dificila ne-am aflat; in special eu.


 Privind la valeCarpati.org


Otilia cu un baiat pe Brana Mare a Costilei

Carpati.org




Inaintea Craciunului, in jur de12 noaptea ma uitam la un film, cand ma contacteaza pe mess Costin de pe carpati : (spicuiesc din discutia noastra)



Costin Mircea (12/21/2008 12:24:38 AM): mai, m-a sunat un prieten acum cu care merg pe munte si mi-a zis de Liviu ca a cazut pe munte

Costin Mircea (12/21/2008 12:25:01 AM): pe el l-a sunat o prietena si i-a zis

Costin Mircea (12/21/2008 12:25:13 AM): cica i-au gasit casca plina de sange dar pe el nu... atat mi-a zis

..................................................

Costin Mircea (12/21/2008 12:52:58 AM): Dumnezeu sa-l ierte

Vlad Lazar (12/21/2008 12:53:08 AM): :|

Costin Mircea (12/21/2008 12:53:18 AM): a cazut in costila :(



Va dati seama ce soc a fost vestea pentru mine; un amic la care tineam, sanatos tun disparea; nu puteam sa inteleg. Sunt tanar, inteleg sa moara un amic de-al bunicului, dar de-al meu, cu nici 10 ani mai in varsta; e un soc. In cuvinte mi-e greu sa descriu cu acuratete acele momente; si fiecare ne-am exprimat, asa cum am putut prin vorbele noastre socul pe care l-am resimtit si durerea sincera pentru omul care nu mai era printre noi.


La inmormantarea lui am avut senzatia ca mie mi se canta prohodul, nu lui. O vedeam pe mama in doliu plangand cand groparii coborau sicriul; semana leit cu sora lui. La mine Biserica nu e asa aproape de bloc; aveau ceva de mers saracii pana acolo... Pentru urmatoarele cateva luni m-am tot framantat neintelegand de ce eu am supravietuit iar el nu.


Inchei aici, nu vrea sa mai rascolesc amintiri dureroase...




Ca o concluzie, scriu acest jurnal pentru a arata cat de greu se plateste increderea nemarginita in propriile puteri. Sper ca cei interesati de vreo vale sau alta isprava cand vor cauta printre jurnale pentru a-si face o idee asupra acestor vitejii sa vada si jurnalul meu. Cu totii facem RT-uri la ture pe care le-am dus cu bine la sfarsit si, cel interesat de munte vede numai o fateta a realitatii. Acesta este un jurnal al unei tragedii, doar o minune m-a tinut in viata. Marturia mea nu se diferentiaza cu mult de cea pe care ar putea-o spune oricare dintre cei al caror nume il gasim pe crucile atat de controversate pe munte.


Inchei acest jurnal rugandu-va sa criticati cum puteti mai bine aceasta patanie; critica argumentata este foarte buna, numai fiind criticati vedem defectele noastre si trag nadejde ca multi se vor folosi de sfaturi. Si daca macar pe un singur dornic de aventuri il temperez prin acest RT, eu ma simt impacat si multumit ca nu mi-am pierdut degeaba cateva ore redactandu-l.




Numai bine, Vlad



Joi, 1 octombrie 2009 - 22:38 
Afisari: 4,339 


Postari similare:





Comentariile membrilor (19)

lbzk
lbzk
Caraba
 
1
am ramas prost... :|


Joi, 1 octombrie 2009 - 22:57  

odin
odin
Rucsac
 
2
Ai dreptate. Se pun numai jurnale "castigatoare", putini au curajul sa spuna ca au patit ceva.
Toti trecem prin momente grele, delicate, dificile...e bine cand totul se termina cu bineCarpati.org
In rest, fiecare cum ii dicteaza lui pe moment situatia. Carpati.org
Sa auzim numai de bine!


Joi, 1 octombrie 2009 - 23:09  

mihaiburo
mihaiburo
Busola
 
3
E bun si forumul la ceva!
Jurnal de luat aminte iar patania e mai "scurta" de un an daca timpii sunt corecti ... Liviu avea 30 ani si 2 luni cand te-a contactat prietenul.


Vineri, 2 octombrie 2009 - 00:04  

vasile.popescu
vasile.popes..
Caraba
 
4
Mult respect pt curajul tau de a relata intamplarea!

Sper ca cei cel citesc sa se gandeasca de 2 ori inainte de a face pe Batman-ul.


Vineri, 2 octombrie 2009 - 08:19  

felicia
felicia
Coarda
 
5
Ma bucur ca totul s-a terminat cu bine in cazul vostru!

Liviu va ramane profund intiparit in gandurile si inimile celor care l-au cunoscut! Dumnezeu sa il odihneasca in pace!

Referitor la aventurieri: cate stiri nu au fost iarna asta despre accidente in Bucegi? Atat la televizor cat si pe site s-a tot vorbit!

Dar degeaba... avem exemplul de saptamana trecuta a "copiilor" cu Seaca Caraimanului.

Omul pana ce nu da el cu nasul nu isi imagineaza ca pe munte nu e joaca. Nu se gandeste ca daca ploua, daca e ceata, daca ninge, riscurile unei accidentari, rataciri sunt de doua ori mai mari decat pe vreme cu soare!


Vineri, 2 octombrie 2009 - 09:06  

kya
kya
Coarda
 
6
Adevaratul curaj nu este in infruntarea nebuneasca a pericolului prin care ai trecut, ci in puterea de a recunoaste ca ai gresit (mai ales) in fata celorlalti.

Nu meriti nicio critica pentru ca ai inteles ce s-a intamplat si ai invatat de aici. Asa cum sper ca si noi am invatat ceva. Sper.


Vineri, 2 octombrie 2009 - 12:03  

alllx
alllx

 
7
Imi sta umpic mintea in loc cand citesc cuvintele tale. Si eu is "patit"...

Natura si viata te pun la respect cand te simti prea invulnerabil, prea puternic, prea increzator.


Vineri, 2 octombrie 2009 - 12:48  

gabicolea
gabicolea
Caraba
 
8
Offfff ... Vladutz, ma bucur pentru tine ca ai inteles deja unele lucruri, putini sunt cei care la 20 ani gandesc asa.
"Unii trebuie sa cada pentru ca altii sa invete!" spunea un mare alpinist. Din pacate nu foarte multi vor sa invete.


Zile senine


Vineri, 2 octombrie 2009 - 13:12  

daimbeg
daimbeg

 
9
sincer si eu ajung la aceasta concluzie vlade dupa ce am patit-o in seaca caraimanului. Si vorba lui kya, adevaratul curaj e puterea de a recunoaste ca ai gresit in fata celorlalti. sper ca si amicii mei care m-au dus pe seaca vor ajunge la concluzia aceasta. Dar experienta aceasta m-a facut sa fiu mult mai precaut si sa capat mai multa experienta prin cine pot.


Vineri, 2 octombrie 2009 - 15:38  

meetthesun
meetthesun
Busola
 
10
Stiam eu ca pot empatiza cu foarte multe stari ale celorlalti, dar sa ma ia frigurile si sa simt ca-mi fuge scaunul de sub mine... n-am mai patit. Carpati.org

Ma bucur ca ati scapat toti cu bine si sper sa-i tragi de urechi de fiecare data pe cei care vor cu tot dinadinsul sa risce.

Muntele nu pleaca nicaieri, anotimpuri frumoase vor mai fi, iar anii nostri pot fi suficient de multi (asta daca traversam cu atentie si prin locuri permise).


Vineri, 2 octombrie 2009 - 16:46  

miparv
miparv
Rucsac
 
11
Toate ca toate, bine ca n-ai dat ortul popii.


Vineri, 2 octombrie 2009 - 18:17  

renutzu
renutzu
Busola
 
12
te-ai salvat prin forta interioara si gramul de noroc. bine e sa nu te mai pui in astfel de situatii. si eu ma sperii uneori ca la cat este de frumos muntele la fel de periculos poate sa se prezinte atunci cand nu te astepti....jurnalul tau lasa de gandit ptr cei care nu-si cunosc limitele si se aventureaza ca supermanii. daca nu-ti recunosti greselile nu evoluezi


Vineri, 2 octombrie 2009 - 18:38  

lotte77
lotte77

 
13
Eu sunt fata din poveste si dupa aceasta aventura am avut degeraturi la maini, o saptamana nu am putut tasta/scrie, plus ca tot corpul imi era plin de vanatai pentru ca a trebuit sa imi folosesc genunchii, coatele, tot corpul, ca sa inaintez, si vorbesc de centimetrii, in unele situatii.
Decizia de a urca pe Valea Costilei in acea zi a fost una nesabuita, insa ii multumesc lui Vlad ca a fost de mare ajutor cand a fost cazul, tinand cont ca Valea Costilei pe o vreme ca acea era moarte curata pentru mine.
Pericolul mortii l-am ascuns dupa, sau nu am vrut sa il recunosc, am evitat sa ma gandesc, important a fost ca am ajuns cu bine sus a doua zi.

Culmea e ca in tura din Ciucas de la inceputul lui decembrie, i-am povestit lui Liviu de experienta mea si m-a mustruluit bine ca m-am dus pe Valea Costilei, spunandu-mi ca nu am ce cauta acolo cand e zapada sau gheata.

Si apoi, am fost anuntata de Felicia ca Liviu a cazut pe Valea Costilei.
Abia atunci am realizat ca singurul motiv pentru care nu mi-am pierdut viata pe Valea Costilei a fost ca nu era timpul meu acolo.
De ce a trebuit Liviu sa se piarda? De ce nu se tine cont de experienta, de aptitudini? De ce nu a existat sansa lui de a se salva? Nu am putut sa nu ma gandesc la asta atunci, ma gandesc si acum, inca.

Il felicit pe Vlad pentru jurnal, pe munte nu exista numai soare, exista si experiente neplacute din care e bine sa invatam fiecare cate ceva.

Poza mea din avatar e din acea zi, ca sa va dati seama cam cum era vremea in septembrie.


Duminică, 11 octombrie 2009 - 21:38  

lbzk
lbzk
Caraba
 
14
multa sanatate! ca altceva nu stiu ce sa mai spun...


Duminică, 11 octombrie 2009 - 22:03  

vladonne
vladonne
Coarda
 
15
Da; si eu mult timp m-am tot intrebat de ce noi, si in special eu, avand in vedere situatia destul de critica in care m-am aflat la alunecarea aceea am supravietuit? Si nu doar atunci, am mai facut eu magarii pe munte...
Si eu ma gandesc acum la fel, poate noua, celor care de cele mai multe ori scapam din situatii grele, Dumnezeu ne mai da o sansa, pentru a ne indrepta viata, macar atunci cand incepem sa constientizam ce mare lucru e sa existi Carpati.org

Cred ca am sa si adaug cateva poze, desi nu am decat de la iesire (nimanui nu i-a ars de facut poze pe vale Carpati.org )

Ture faine!


Luni, 12 octombrie 2009 - 21:49  

lotte77
lotte77

 
16
Vlad, ai omis sa spui cum iti erau mainile inghetate si totusi ai tras de cordelina pana ti-a dat sangele.

Ca si participant al acestei ture, pot mentiona doar ca eu fiind fata din grup, cei trei baieti nu si-au aratat frica sau nesiguranta ca nu vom ajunge pana sus, fara suportul lor de a-mi depasi limitele cred ca nu mai faceam vreun pas la un moment dat.
Uneori omitem sa spunem ceea ce simtim/gandim, si ma bucur ca a facut Vlad acest jurnal, cu cat constientizam mai mult efectele, cu atat sper sa avem grija de noi si de ceilalti parteneri de tura, si sa stim sa le spunem NU, nu este vreme de urcat pe traseul acesta!

De multe ori uitam ca viata nu ni se cuvine, ci este un dar pe care trebuie sa il pretuim.


Luni, 12 octombrie 2009 - 22:39  

vladonne
vladonne
Coarda
 
17
Cel mai bun alpinist este cel care se intoarce acasa, spune un "proverb muntomanesc". Da, viata e cea mai scumpa, infinit mai importanta, bunul nostru suprem, un dar din partea Domnului atat de scump incat cu nimic nu il putem rascumpara Carpati.org

Aaa si taietura am facut-o de la stanca, de la o priza, nu de la cordelina Carpati.org


Luni, 12 octombrie 2009 - 22:52  

vladut
vladut

 
18
Acum am vazut jurnalul asta Carpati.orgmi-aduc si acum aminte cum urcam hornurile alea cu polei pe ele fara asigurare, fara nimic,(cand dadeam de stanca uda eram fericit) si tin minte apasarea si respiratia rapida ,nu din cauza frigului sau oboselii.Frica tipa in mine,fapt ce mi-a dat putere sa trec anumite obstacole ca lider pe care nu as fi crezut ca pot sa le trec in conditiile alea, nici nu-mi aduc aminte prea mult despre traseu... doar FRICA mi-o aduc aminte foarte clar si gandurile... Sper sa nu mai am niciodata senzatia aia, si nu doresc nimanui asa ceva.

Pe mine tura aia m-a facut sa-mi schimb radical mentalitatea si modul de a aborda traseele...(better safe than... dead)

Cocluzie:
-Importnt sa va intoarceti daca aveti dubii in legatura cu vremea pe genul asta de trasee.
-Lasati-va mereu cale de retragere, pe vai e nevoie de coarda in primul rand pentru retrageri.(noi am fost mai smecheri...)


Joi, 20 mai 2010 - 02:40  

leovit
leovit
Busola
 
19
Prinde bine si astfel de RT uri..de multe ori nu vrei sa gresesti ..Dar,,,


Marți, 25 ianuarie 2011 - 16:24  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0751 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2019) www.carpati.org