Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Noiembrie 2019
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

Decembrie 2019
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

Online

Vremea
Varful Papusa
Muntii Iezer-Papusa

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Valea Bucșoiului cu bis (Muntii Bucegi)

20 și 26 octombrie 2019


De fiecare dată când iau la picior poteca Take Ionescu, priveliștea din Poiana Bucșoiului mă ține în loc câteva minute. Valea Bucșoiului fascinează pe orice vreme și indiferent de anotimp. Tăindu-și adânc și șerpuit calea în coastele Bușoiului, încadrată de zidurile crenelate ale crestelor Bucșoiului Mic și ale Bucșoiului Mare, ea răscolește sufletul privitorului, trezind admirația și teama deopotrivă. Valea Bucșoiului este sălbatică, pitorească, enigmatică, maiestuasă. Pe scurt, este una din cele mai frumoase văi ale Bucegilor. Dar dură, alunecoasă, capricioasă, supunându-și admiratorii la un examen de câteva ore cu exerciții după exerciții înșirate aproape fără răgaz. Pe scurt, 1B.


Valea Bucșoiului - lumină de august


Și în această vară am trecut prin Poiana Bucșoiului, în două dăți chiar, dar nu mă gândeam că dorința-mi va fi îndeplinită curând. S-a întâmplat că planurile lui Marian pentru weekendul de la mijlocul lui octombrie au trebuit să fie regândite pe ultima sută de metri, adică vineri, iar el ne-a propus o tură pe Valea Bucșoiului pentru duminică. Ziua anunțându-se perfectă iar eu pregătit de noi aventuri după săptămâni la rând de incursiuni prin abrupturile Coștilei, ne-am strâns trei drumeți, Marian, Florin și cu mine, neașteptat de puțini pentru o tură de-a lui Marian, dar ideal de mulți pentru o incursiune în lumea pietrelor și grohotișului. Mișcându-ne cu aplomb și depășind fără probleme obstacolele văii, Marian, care tot căuta capătul brânei pe care intenționase să o urmăm până în Strunga Portițelor dar n-a găsit-o, a decis să urcăm valea până sus. Astfel am avut noroc să urc aproape toată valea, patru cincimi. Ajunși la confluența hornurilor superioare ale văii, Marian a ochit hățașul abia perceptibil al unui brâu și am pornit în explorarea acestuia, căci ne era tuturor necunoscut, abia a doua zi, documentându-mă, având să mă conving că acesta e chiar Brâul de Sus. Drumeția a continuat pe crestele însorite ale Balaurului, de pe care am studiat cu atenție linia Brâului de Sus pe celălalt versant al văii.



Valea Bucșoiului mi-a plăcut din prima. Și mi-am propus să revin la anul, să termin ce rămăsese neparcurs, adică să trec prin fereastra de care mă apropiasem atât de mult, dar și să încerc Brâul de Sus în direcția opusă, brâu ce promitea perspective de excepție asupra abruptului bucșoian. Spre norocul meu vara târzie și-a prelungit șederea cu încă o săptămână, iar pe măsură ce weekendul următor se apropia, planul acesta se contura din ce în ce mai clar, întărit cu informații culese de prin cotloanele netului și cu încurajări de la Mircea Ordean în privința unui pasaj de pe Brâul de Sus ce mi s-a părut problematic de la distanța Balaurului prin vizorul binoclului sau teleobiectivului. Având traseul proaspăt în minte, certitudinea că fiecarui obstacol îi cunosc bine rezolvarea și având în rezervă planul B de retragere via Brâna de Sus spre Balaur dacă nu mă descurc de unul singur în hornul final, am devansat cu un an planul și mi-am asigurat biletele pentru Bușteni. Trebuia să profit de ultima zi lungă de drumeție, sâmbăta de dinaintea trecerii la ora de iarnă, așa că nu ratez ocazia de a avea în același timp vreme perfectă, o vale fără zăpadă și mai ales uscată, traseul bine memorat, ore destule până la apus și chef de explorare. A ieșit o tură perfectă - Valea Bucșoiului integrală, Brâul de Sus al Bucșoiului din Balaur până-n Brâna Caprelor și întoarcerea la Gura Diham înainte de lăsarea întunericului.


G - Vâlcelul Grohotișului, F1 - Vâlcelul Furca 1, F2 - Vâlcelul Furca 2, S - firul sudic, N - firul nordic, VsV - Vâlcelul de sub Vârf


Traseul pornește din Poiana Bucșoiului, unde chiar și acum mai zăbovesc pentru câteva cadre. Pe unul din ele îl voi compara cu o fotografie din trecereile mele din vară prin poiană. Dacă în august valea încă avea multă zăpadă, două luni de toamnă secetoasă cu temperaturi de vară au topit aproape toate obstacolele albe.



După primele cinci minute de plimbăreală prin iarbă sau peste bolovani apare prima săritoare din lunga serie de azi. Valea se îngustează aici într-un minidefileu, prinsă între pereți perfect verticali de peste 10 metri înălțime. Un bolovan ciclopic barează calea, adunând totodată în spatele lui aluviunile torentelor și avalanșelor trecute.


Săritoarea 1


Bolovanul uriaș îl urc prin dreapta, ajutându-mă de câteva crengi uscate dar groase ce se ițeau din grămada de deasupra lui, după ce în prealabil am tot tras de ele să fiu sigur că sunt bine ancorate în încleștarea lor de ramuri și rădăcini. După această scurtă avanpremieră a săritorilor ce aveau să vină, valea se lărgește iară, pereții depărtându-se pentru a face loc văilor și vâlcelelor să se adune aici.



Trecând de gura Vâlcelului Grohotișului, vâlcel în care debușează cu numai vreo sută de metri mai sus Vâlcelul Portițelor, intru pe pajiștea primitoare a interfluviului dintre Vâlcelul Grohotișului și Valea Bucșoiului:



Revin în talvegul Văii Bucșoiului, pe care-l urmez nu pentru mult timp căci urmează un prag foarte înalt a cărui escaladă directă este mult prea dificilă. Este săritoarea cea mai înaltă de pe tot parcursul văii, dar din fericire se poate evita complet urcând fața înierbată din stânga.


Săritoarea 2


Chiar și așa însă, nu e o soluție banală căci panta este accentuată și nu prea sunt trepte pe care să pui ferm talpa într-o poziție cât de cât stabilă. Cu ajutorul unui băț de trecking de încredere sau al firelor de iarbă, tracțiunea integrală sau aproape integrală ne propulsează pe cei vreo 15-20 metri de plan înclinat de pământ sfărâmicios și iarbă. Iarba să fie uscată! O traversare orizontală la dreapta, pe un prag îngust deasupra hornului săritorii, ne readuce în talvegul văii. Planul înclinat rămas în stânga se tot subțiază pe măsură ce înaintăm, pereții văii apropiindu-se treptat iar valea căpătând aspectul unui canion. Intrarea în canion e păzită de un alt bolovan ciclopic pe sub marginile căruia nu se întrezărește vreo continuare:


Săritoarea 3


Salvarea vine din stânga (cu excepția primeia - cea cu crengile - și ultimeia, săritorile din Valea Bucșoiului se cațără sau se ocolesc prin stânga), unde planul înclinat anterior încă se continuă cu trepte stâncoase amestecate cu unele înierbate pentru a lua sfârșit în dreptul bolovanului. Odată intrați în canion nu vom mai avea altă opțiune decât cățărarea tuturor obstacolelor din cale. Un prim obstacol, serios, apare aproape imediat în firul canionului: un prag înalt format de un bloc de stâncă încastrat între pereți, prag ce trebuie abordat urcând fața înclinată a altui bloc de stâncă, perfect lustruită și, ghinion, fără prize. În munca ei de lustruire apa a avut însă bunăvoința să scobească o mică treaptă orizontală în partea de sus a stâncii, ce combinată cu marginea superioară colțuroasă a bolovanului încastrat facilitează saltul pe prag. Necesită mâini și picioare suficient de lungi și flexibile la purtător și, încă o dată, stâncă curată, fără umezeală, altfel toboganul de piatră te trimite cât ai zice "fir-ar" la baza celor 5-6 metri ai săritorii.


Săritoarea 4


Urmează cinci minute de țopăială peste bolovanii de pe fundul canionului până la următorul prag mai înalt.



Pragul ce urmează marchează capătul superior al canionului, unde câteva stânci s-au proptit una-ntr-alta într-o săritoare surplomblată, deloc prietenoasă:


Săritoarea 5


Stânga, stânga! Pragul are în stânga săritorii un horn ceva mai accesibil, dar tot expus. Și mai la stânga e ocolul salvator, un scoc în care s-au adunat bolovani mai mici, pe care cățărarea merge strună. De pe pragul săritorii privim canionul pe care l-am parcurs:



Valea se deschide din nou în partea stângă, oferind posibilități de trecere spre versantul Bucșoiului Mic, al Balaurului adică, peste culmea joasă dintre firele Bucșoiului și Grohotișului:



Pe la baza țancurilor ce încadrează avântul Vâlcelului Grohotișului spre creastă se ghicește un prag continuu, linia Brâului Mare al Bucșoiului.



După pauza de admirat zona mediană a bazinului Văii Bucșoiului urmează a doua repriză de canioning, mult mai scurtă, de numai cinci minute. Moțul de jnepeni de pe creștetul peretelui stâng e cel de pe Turnul cu Jnepeni, de care ne apropiem pas cu pas.



În mijlocul acestui canion stă proțăpită o stâncă de vreo 6-8 metri, de fapt un pinten ieșit mai înafară al pragului stâncos pe care-l vom urca:



Stânga pintenului e urâtă și surplombată, dar nici dreapta nu se lasă depășită en fanfare. Un bolovan - al câtelea din traseul ăsta? - gras cât canionul de lat cere un pic de îndemânare pentru a sui prin culoarul din, ați ghicit, stânga lui:


Săritoarea 6


Dincolo de singura săritoare a micului canion, acesta se lărgește puțin, însă pereții se tot înalță pe măsură ce ne apropiem de ieșire. Normal, pentru că peretele din stânga e acum fix peretele Turnului cu Jnepeni. Ieșirea din canion ne promite o nouă zonă mai blândă:



Însă nu e deloc așa. Mai întâi ne întâmpină limba de zăpadă întrezărită de jos, tocmai din Poiana Bucșoiului, singura urmă de zăpadă rămasă pe vale din iarna trecută. Nu e mare, dar e înghețată bocnă și nu se lasă deloc sculptată - nici prin gând să o încerc fără colțari. Merge ocolită (stânga, stânga!), dar povârnișul este înclinat bine și e tot numai pământ fin ce se scurge de sub talpă oricum ai păși. Negociind cu mica rimaye preț de câțiva metri, depășim obstacolul alb și ne putem odihni după prima oră de ascensiune.



Suntem în centrul Văii Bucșoiului, lângă cel mai important reper al acesteia, emblematicul Turn cu Jnepeni, un adevărat pivot al traseelor alpine. Aici e punctul de inflexiune, atât verticală cât și orizontală, a Brâului Mare. Tot aici se desprind spre creastă două canioane paralele, firul Văii Bucșoiului și, în dreapta acestuia, Vâlcelul de sub Vârf.


Turnul cu Jnepeni


Ascensiunea continuă așadar spre canionul din stânga, cel mai lung și mai adânc dintre canioanele Bucșoiului.



Canionul ne așteaptă cu o săritoare de la bun început. Ramonaj frumos pe stânga (ca-n fotografia de mai jos) sau, pentru cine nu gustă ramonajul, și mai la stânga, inclusiv a fotografiei, pe o prispă diagonală și apoi pe trepte stâncoase.


Săritoarea 7


Chiar la buza săritorii e un cataroi imens, să tot aibă un metru pe fiecare latură, căzut, judecând după culoarea albă ce contrastează net cu griul celorlaltor stânci și pietre, nu de puțin timp, adică câțiva ani, zeci de ani cel mult. Dacă tot urmează o porțiune mai lungă de canion fără dificultăți, vreun sfert de oră de urcuș ca pe Valea Albă, am timp să spun câteva vorbe despre numerotarea săritorilor din jurnal. Având foarte clar în minte traseul parcurs cu numai șase zile în urmă, am pornit de jos cu planul de a-mi nota săritorile ce pun la treabă toate membrele unui drumeț. În final lista s-a oprit la 13. Or fi multe, or fi puține? Valea este cotată 1B. Săritorile nu sunt grele ca pe alte văi de aceeași cotație, nici înalte, dar sunt multe și cam toate cer puțină îndemânare, un mic ramonaj, un șprait, o priză căutată cu răbdare sau un ocol cu atenție la expunere. Datele se schimbă însă în rău dacă stânca e umedă sau înghețată. Fiind la final de octombrie, după o vară secetoasă, talvegul l-am găsit perfect uscat, iar zilele neașteptat de calde și fără vânt au făcut și mai plăcut scramblingul. Singurele bile (nu foarte) negre sunt povârnișul pământos de pe umărul Turnului cu Jnepeni și grohotișul de la baza firului sudic de mai târziu, dar prea puține pentru a detrona poziția fruntașă pe care a urcat Valea Bucșoiului, deși "new entry", în topul personal al traseelor de carpatism din Bucegi.



Peste săritori, peste bolovani, pe grohotiș (cu grijă să nu-l trezim din postura adormită în metastabilitate), câștigăm repede în altitudine. Turnul cu Jnepeni, deși pare încă aproape în linie dreaptă, rămâne tot mai jos:



Urcușul continuu prin canionul îngust și adânc, peste mulțimea de bolovani, pietre și pietricele, are un foarte scurt moment de respiro la debușeul Vâlcelului Furca 1, ce coboară vertiginos din stânga:



De ce Furca 1? Bună întrebare. Răscolind internetul, acum și în alte dăți, în căutare de informații despre versantul Bucșoiului Mic la vest de Vâlcelul Grohotișului nu am găsit nimic, nimic, nimic, cu excepția unei fraze aruncate de Kargel în descrierea Văii Bucșoiului ("coborând către est, paralel cu creasta Bucșoiului Mic, valea primește pe dreapta Vâlcelul Furcilor și Vâlcelul Grohotișului unit cu Vâlcelul Portițelor") și a unei schițe făcute de Mircea Ordean pe care sunt trasate două vâlcele ce taie Brâul de Sus și debușează în Valea Bucșoiului în amonte de Turnul cu Jnepeni, numite împreună "Furcile". Mircea a avut mai demult și un album de fotografii sau un jurnal al unei explorări prin aceste Furci, în care a vâlcelul inferior era denumit "Furca 1", iar cel superior, care se termină printr-o ruptură de pantă deasupra peretelui canionului, "Furca 2". Analizând cu atenție fotografiile mele ale zonei, din diverse unghiuri, din Poiana Bucșoiului, de la Diham, de pe Brâul de Sus sau de pe Balaur, comparând traiectoriile rezultate cu liniile pe care zăpada le trasează iarna pe versant, și coroborând toate acestea cu imaginile satelitare, a rezultat că sunt într-adevăr două vâlcele ce pleacă din creasta Balaurului și debușează în canion. Cel din amonte, Furca 2, pleacă din creastă cu un evantai de fire, din care două foarte bine conturate ce taie Brâul de Sus și se intersectează mai jos de acesta, și sfârșește deasupra canionului, ai cărui pereți înalți nu trădează pe acolo gura de vărsare a vreunui vâlcel. Geamănul lui, Furca 1, are un parcurs mai frământat, părând că se despletește și se împletește pe la mijloc, însă debușeul lui este foarte clar.



Pauza de documentare a luat sfârșit, reluăm ascensiunea Văii Bucșoiului. Intrăm în partea cea mai serioasă a canionului. Pe unii bolovani mai rezistă palide săgeți roșii, roase de ploi și zăpezi, vopsite cu zeci de ani în urmă.



Pereții se apropie la numai vreo 5 metri, uneori chiar mai puțin, dar se înalță, verticali sau chiar surplombați, la 20-30 metri. Un hol îngust, lung de aproape 200 metri până la următoarea cameră mai luminoasă, în pantă și cu bolovani îngrămădiți pe podea unii peste alții ca pe un șantier lăsat de izbeliște.



Reluăm aventura cu un scurt ramonaj, ajutat de o treaptă de picior pentru poziționarea la start:


Săritoarea 8 (Florin și Marian, partenerii din prima drumeție pe vale)


Canionul cotește ușor la stânga și, dacă până aici privirea se izbea de pereții lui, acum lasă să se întrevadă prin deschizătura ivită țancurile din înaltul Bucșoiului Mare. O speranță pentru cei claustrofobi că înghesuiala se apropie de final.



Dar drumul spre lumină este anevoios; o săritoare mai pretențioasă obturează curând priveliștea dătătoare de speranță. Atacul frontal e rezervat oamenilor păianjen, adică celor familiarizați cu șpraitul. Altfel, cum deja ne-a intrat în reflex, căutăm o variantă prin stânga, aici o variantă de ocol ceva mai larg folosind pragurile stâncoase laterale.


Săritoarea 9


O privire înapoi de la înălțimea săritorii relevă diferențele mari de nivel între pragurile succesive ale văii:



Imediat urmează un alt prag, de numai vreun metru și jumătate, o stâncă spălată de ape flancată de două surate mai mici ce închid variantele de ocol facil și ne obligă la improvizații.



Suim ramonând prin stânga. Deasupra pragului găsim semiîngropate în grohotișul talvegului două pelerine de ploaie, posibile relicve ale tragicului eveniment de acum vreo 10 ani.


Săritoarea 10


Holul îngust se termină la capătul unui sfert de oră de muncă intensă. Canionul se lărgește pentru a face loc unui pinten în mijlocul talvegului. Canionul continuă prin dreapta pintenului. Pe stânga e un horn mai muncitoresc ce se pierde pe versant, dar de pe pragurile lui superioare se poate reveni, nu fără emoții, în canionul din dreapta.



Reintrăm în strânsoarea canionului, intrarea căruia e și aici păzită de o mică săritoare, ce se depășește elementar. Tot pe stâ...



N-o trecem pe listă, fiind banală, deși are și ea aproape doi metri. În schimb la mijlocul acestei ultime porțiuni de canion avem de depășit un prag mai înalt. Abordarea directă e posibilă, dar finalizarea se bazează pe îmbrățișarea unui bolovan ce nu-mi pare prea bine proptit. De la înălțimea celor vreo trei metri decid că e mult mai sănătos ocolul. Revin la bază și cotesc stânga fără dubii. Treptele stâncoase sunt friabile, iar prizele de mână trebuie verificate și răsverificate, însă cu atenție și fără grabă revin în talveg deasupra săritorii, trecută a 11-a pe listă. După acest ultim test al canionului pereții se îndepărtează, panta se domolește, grohotișul cedează locul peticelor de iarbă. Valea redevine prietenoasă. Pe flancuri se ghicește linia unui brîu, Brâul de Sus al Bucșoiului, iar în față se etalează turnurile cetății de piatră a Bucșoiului.



Intersecția cu Brâul de Sus e un important nod de comunicații, aici se iau decizii în funcție de timp, vreme, chef, putință sau dorință. Continuarea clasică a ascensiunii văii este pe firul s... Adică firul sudic. Acesta duce matematic în puctul de ramificație a crestelor Bucșoilor Mare și Mic (Să fie Bucșoii pluralul Bucșoiului?). Mult mai dificil est hornul drept, firul nordic. Cine se încumetă să-l urmeze va ajunge pe creasta Bucșoiului Mare, la numai câteva minute de vârf. În dreapta turnului ce străjuiește firul nordic se întrevede un scoc ce pare că se avântă de la nivelul Brâului de Sus tot spre creastă. Acesta se unește în spatele turnului cu firul nordic, dar din poziția în care ne aflăm nu se vede hornul urât cu care începe din brâu. În fine, cei care doresc să evite ascensiunea prin oricare din cele trei hornuri pot ieși elegant, urmând una din ramurile Brâului de Sus, fie în creasta Bucșoiului Mic la stânga, fie spre dreapta în creasta Bucșoiului Mare lângă Brâna Caprelor.




Hornurile superioare ale Văii Bucșoiului



Hornurile superioare ale Văii Bucșoiului - vedere de la baza lor


Intru în hornul sudic. Îmi stăpânesc emoția și îmi concentrez atenția în căutarea celor mai sigure variante de urcare. Întâi și întîi trebuie urcată o pantă apreciabilă de grohotiș, ce se urnește din loc aproape la fiecare pas. La capătul benzii rulante de grohotiș tronează săritoarea de sub fereastră, înaltă, dar totuși etajată, cu o treaptă intermediară pentru relaxare. Luând în calcul variantele cele mai facile pentru toate săritorile văii, aceasta îmi pare cea mai dificilă și cea mai expusă. Nu există variantă de ocolire, trebuie atacată direct. Ramonaj, cățărare, ramonaj.


Săritoarea 12


Ajuns sub fereastră, mă aventurez câțiva metri pe o miniprispă laterală ce mă duce fix deasupra pragului tocmai urcat, de unde am o perspectivă impresionantă asupra înălțimii acestuia, estimez zece metri, chiar mai mult.



Așadar, iată-mă sub fereastra râvnită!



Trec pe sub imensa lespede de conglomerat, iute ca gândul, ca gândul că odată și odată o să se plictisească stând așa. Dincolo de fereastră, taman când speram că începe plimbarea, se proptește în drum o altă, sper ultimă, provocare. Tot o fereastră, dar mult mai mică. Nu am apucat să văd cum e să mă strecor pe dedesubt, căci am ochit o variantă la ... dreapta. Lista mea de săritori, majoritar de stânga, se încheie cu o dizidentă.


Săritoarea 13


Varianta prin dreapta trebuie tratată cu maximă seriozitate, grohotișul nu stă bine sub talpa bocancului, unele prize joacă, iar bolovanii nu sunt toți ferm poziționați. Cele două ferestre înlănțuite:



Panta se domolește, pășesc peste ultimele stânci. În față apare ultimul reper, inconfundabil și el, al văii - o stâncă aproape paralelipipedică, ce pare înfiptă ca o menhiră pe tăpșanul de iarbă, înclinată sub povara miilor de ani:



O privire înapoi, de rămas bun:



Ascensiunea Văii Bucșoiului ia sfârșit pe pajiștea alpină, cu iarbă deasă și încălzită de soare. În sfârșit soare, soare, mult soare! după trei ore de umbră, umbră și numai umbră.




Trei ore fără un pic. Cu fotografii și notat detaliile fiecărei săritori în listă.


Poiana Bucșoiului - Turnul cu Jnepeni 1 h - 1½ h

Turnul cu Jnepeni - Brâul de Sus 1 h - 1½ h

Brâul de Sus - Deubel ½ h - ¾ h


O schiță a traseului, cu poziționarea cât mai precisă a săritorilor numerotate din jurnal, marcate cu liniuțe galbene:


P - Vâlcelul Portițelor, M - Vâlcelul Mignon, G - Vâlcelul Grohotișului, F1 - Vâlcelul Furca 1, F2 - Vâlcelul Furca 2, N - firul nordic, VV - Vâlcelul de sub Vârf. Cerculețul roșu - Turnul cu Jnepeni




Vineri, 8 noiembrie 2019 - 02:45 
Afisari: 308 


Postari similare:





Comentariile membrilor (5)

lauramatei
lauramatei
(admin)

 
1
Sa mai spuna cineva ca nu e activitate pe carpati.orgCarpati.org. Azi-noapte pe la 2-3, doi useri insomniaci posteaza: unul o tura, altul un jurnal atat de documentat si meticulos intocmit, din locuri atat de putin descrise pe aici. Sunt informatii utile celor care sunt obisnuiti cu nemarcatele si vor sa stie la ce sa se astepte cand intra pe Valea Bucsoiului.

Au trecut multi ani de cand n-am mai fost pe acolo (si in general de cand n-am mai mers pe trasee serioase de abrupt). Am parcurs-o integral numai pe zapada (ba chiar si portiunea ei inferioara traseului marcat am mers-o, pe o zapada ca-n povesti), pe uscat am parcurs-o numai partial, iesind in Balaur. Jurnalul tau imi trezeste amintiri si doruri de abrupt. Si dor de cineva care s-ar bucura mult sa vada interesul tau pentru aceste locuri si jurnalul acesta atat de bine lucrat, ingrijit, detaliat si bogat in informatii.

Bravo pentru perseverenta si pentru curajul de a-ti asuma revenirea singur (cu tot ce presupune a fi singur pe o vale de abrupt) pentru a parcurge complet valea. E ceva ce nu-i indicat decat celor cu destula experienta.

Si bravo pentru casca!Carpati.org


Comentariu modificat de autor!

Vineri, 8 noiembrie 2019 - 09:05  

robert84
robert84

 
2
Felicitari pentru tura si jurnal!

Dupa lectura lui sunt pe cale sa rezolv o mare dilema si anume descoperirea Capcaunului cel bun


Vineri, 8 noiembrie 2019 - 14:40  

lawr
lawr
Caraba
 
3
Bravo Zoly.


Vineri, 8 noiembrie 2019 - 16:54  

markbv
markbv
Caraba
 
4
Bravo Zoly! Super jurnalul!


Sâmbătă, 9 noiembrie 2019 - 07:10  

zoly
zoly
Busola
 
5
Mulțumesc pentru aprecieri! Carpati.org


Miercuri, 13 noiembrie 2019 - 00:39  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0725 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2019) www.carpati.org