Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

August 2019
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Septembrie 2019
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Online

Vremea
Varful Gugu
Muntii Godeanu

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Valcelul Grohotisului si Creasta Balaurului, 14 noiembrie 2015 (Muntii Bucegi)

          Acest jurnal descrie un traseu alpin nemarcat, care conține unele pasaje expuse și periculoase, în special pe vreme nefavorabilă și care poate solicita folosirea pe unele porțiuni a materialelor specifice de alpinism. Modul de abordare a traseului este subiectiv și ține de inspirația de moment, fără a avea pretenția de a reprezenta cea mai bună soluție.


          MERSUL DE UNUL SINGUR NU REPREZINTĂ CEA MAI SIGURĂ METODĂ DE A CUNOAȘTE MUNTELE.


          Echipa: subsemnatul (markbv).


          Traseu: Gura Diham – Cantonul de vânatoare Colții Morarului – Poiana Bucșoiului – Valea Bucșoiului – Vâlcelul Grohotișului – Creasta Balaurului – Curmătura Bucșoiului – Vârful Omu – Valea Cerbului – Poiana Coștilei – Gura Diham.Dificultate: Vâlcelul Grohotișului și Creasta Balaurului sunt trasee alpine cotate gradul 1B. Având în vedere condițiile la fața locului în această perioadă (multă umezeală sau chiar pojghiță de gheață pe unele pasaje, hornuri și săritori), gradul de dificultate poate crește. Nu am folosit materiale specifice alpinismului decât pentru recuperarea rucsacului la o săritoare mai dificilă – o bucată de 22 de metri de cordelină.


          Weekend. Se anunță tip frumos pentru sâmbătă. Doar pentru sâmbătă. Așa că fac degrabă bagajul și dimineață devreme plec spre Bușteni. La 07.00 ajung la Gura Diham. Nici o mișcare în zonă. Doar o dimineață de toamnă târzie, liniștită, cu geamuri aburite la cabană și brumă peste tot. Pe bord îmi indică 0 grade Celsius. Totuși, afară nu pare frig, mai degrabă este e o răcoare plăcută, aerul rece mă înviorează.


          Pierd vreo zece minute cu echipatul, îmi pregătesc rucsacul, mai citesc o dată harta și plec agale către poteca ce duce la Cantonul de Vânătoare Colții Morarului. Știu drumul, am mai fost de vreo două ori pe aici – o dată în coborâre și o dată în urcare. Îmi place senzația pe care o am când pășesc pe covorul gros de frunze uscate. Las drumul forestier să meargă în treaba lui și trec apa spre primul luminiș de pe partea cealaltă, prin care se ghicește poteca timidă ce însoțește firul firav al Morarului. În spatele meu, la cabană, aud câinii lătrând furios. După zgomot pare să fie undeva spre traseul de Poiana Izvoarelor. Nu știu ce i-a provocat, dar mă felicit că nu sunt pe acolo ca să aflu.


          Îmi continui drumul și într-un sfert de oră ajung la prima bifurcație: o potecă merge în continuare pe malul apei, iar cealaltă urcă spre stânga pe o pantă repede.


/grohotisului/foto_1.jpg

          Foto nr. 1 – Intersecție de poteci: înainte se merge pe firul văii până în Poiana Morarului, iar stânga sus, pe pantă, spre Cantonul de vânătoare.


          Fac stânga pe pantă, direct către canton, astăzi pe aici duce drumul meu. Traseul nu este marcat, în sensul turistic, dar urmărește cam pe tot parcursul un marcaj forestier – o bandă roșie orizontală, aplicată din loc în loc pe trunchiul arborilor.

Câștig altitudine, printre copaci începe să se zărească Morarul. Din loc în loc, câte un copac doborât de vânt în drum a fost tăiat de curând cu drujbele, ca să se poată trece fără probleme, semn că poteca este folosită destul de des, e îngrijită. 


         Încă este devreme, pădurea pare că nu s-a trezit, iar liniștea din jur este liniștitoare. Farmecul momentului este distrus doar de gâfâitul meu când dau de o pantă mai repede și de o ciocănitoare pe care o aud din când în când căutându-și probabil micul dejun. După frecvența zgomotelor pe care le face nu pare prea hotărâtă – ori e somnoroasă și n-are chef, ori încă doarme și visează urât. 


          În 45 de minute ajung la cantonul de vânătoare – record personal. Nu am alergat, dar fiind singur, am ținut un ritm constant, nu a trebuit să îmi potrivesc mersul cu altcineva. Dau ocol cantonului și admir gratiile de la ușă și ferestre. Frumoase, întreținute, vopsite de curând. Mă întreb ce faci pe vreme urâtă, dacă ești prin zonă și te afli într-o situație mai complicată (a se citi periculoasă). Probabil te adăpostești în budă, că măcar aia e deschisă. Și pare și destul de spațioasă…. 


          Prind traseul TR, trec de v. Bujorilor, iar la intersecția cu v. Morarului mă abat puțin ca să văd cum mai arată vechiul refugiu. Îl găsesc într-o stare jalnică, e dărâmat aproape de tot. Păcat, îl aveam în planuri pentru la iarnă, dar se pare că trebuie să trebuie să reconfigurez.


/grohotisului/foto_2.jpg

          Foto nr. 2 – Vechiul refugiu din Valea Morarului, sau ce a mai rămas din el.


          Mă consolez cu gândul că priviți de aici, Colții Morarului sunt superbi.


/grohotisului/foto_3.jpg

         Foto nr. 3 – Colții Morarului, văzuți de la vechiul refugiu.


         Plec mai departe, trec de Pichetul Roșu și în 2 ore de la plecare ajung în Poiana Bucșoiului. Mă așez pe un bolovan, admir locurile, mă orientez puțin și încerc să schițez traseul. Valea Bucșoiului e o cunoștință mai veche, vâlcelul Grohotișului o să îl descopăr astăzi, iar cel al Portițelor urmează și el, e în plan. Mai trag de timp, parcă aștept să mai apară cineva, ca să nu fiu singur. Pe carpati.org e trecută o tură în zonă, dar pentru mâine. Nu cred că pot să aștept atâta. Admir încă o dată cum soarele luminează plăcut stâncile de sub vârful Bucșoiu, mai fac un tur de orizont, îmi fixez obiectivul și pornesc la drum.


/grohotisului/foto_4.jpg

          Foto nr. 4 – Marele amfiteatru al Văii Bucșoiului.


          Intru printre bolovanii de pe fir și îmi fac încălzirea cu vreo două săritori mici și ușoare. Le abordez direct, nu le ocolesc pe potecă, vreau să mă dezmorțesc. Mai sus îmi măsor puterile, preț de un minut, cu o săritoare mai mare și puțin mai dificilă, până când rămân cu o ditamai bucata de stâncă în mână. Renunț și ocolesc cuminte pasajul pe poteca din dreapta. Ar fi culmea să pățesc ceva, nici măcar nu am ajuns la începutul traseului. Pereții se apropie, dar valea nu pune încă probleme. Ocolesc pe dreapta încă un bolovan mare, apoi unul mai mic și valea se deschide într-un soi de amfiteatru, ca să primească din stânga, în sensul meu de deplasare primul afluent, vâlcelul Portițelor, spre care mă îndrept și eu. Simt deja răcoarea văii și mă gândesc la stâncile scăldate de soare de la ieșire. Trebuie să fie cald și bine acolo!


          De unde stau nu ghicesc încă intrarea pe vâlcelul Grohotișului, ținta mea de azi, dar știu că trebui să mai urc puțin pe Portițe. Mai sus descopăr intersecția, mascată de un contrafort acoperit cu jnepeni. Debutul mi se pare destul de șters față de cel al vecinului său, care pare mai îngust și mai neprimitor privit de aici, dar sunt sigur că lucrurile se vor schimba pe parcurs.


/grohotisului/foto_5.jpg

          Foto nr. 5 – Intrarea în Vâlcelul Portițelor. 


          Abordez pe dreapta o treaptă mare de piatră care blochează intrarea, după care pereții încep să se apropie. Totuși, vâlcelul nu pune probleme deocamdată, îmi scoate în întâmpinare o înșiruire de bolovani și săritori mici pe care le trec direct, ignorând poteca ce ocolește câte un pasaj care pare mai complicat.


         Țin firul și ajung curând la o săritoare interesantă, un fel de jgheab cu un bolovan înfipt în partea de sus. Abordez jgheabul, care pe o parte e destul de spălat, execut un șpraiț și ajung deasupra bolovanului. Urmează o mică treaptă orizontală, după care jgheabul se continuă pentru încă vreo 10 metri, dar mai blând de data aceasta. 


/grohotisului/foto_6.jpg

          Foto nr. 6 – Săritoare cu bolovan.


          Mai sus valea se deschide puțin, lăsând să se vadă în toată splendoarea lor colții impunători din apropierea crestei. Țin firul văii, mergând pe lângă peretele din stânga. Jos, în valea Bucșoiului se aud voci. Pare o echipă de 3, dar nu îi văd, sunt cumva mascați de pereții vâlcelului. Pe unde or merge oare?


          Între timp îmi apare în cale o săritoare cu o pojghiță consistentă de gheață, care mă pune puțin la încercare. De menționat că săritoarea e opțională, ea se poate ocoli pe poteca ce trece prin dreapta. 


/grohotisului/foto_7.jpg

           Foto nr. 7 – Încă o săritoare, plină de gheață.


          Câștigând în altitudine, ajung să văd Turnul cu Jnepeni dintr-un unghi inedit. Iau o mică pauză pentru fotografii și admir finalul Văii Bucșoiului și Vâlcelul de sub Vârf.Vâlcelul Grohotișului se abate spre stânga și se depărtează treptat de muchia ce ne desparte de Valea Bucșoiului. Apoi urcă hotărât peste o înșiruire de bolovani care se pot trece destul de ușor, cu puțină atenție, sau se pot ocoli pe pantele de iarbă din dreapta. 


          Mai sus valea se deschide și mai mult, iar traseul devine puțin neclar în apropierea Turnului cu Jnepeni. Mai urc puțin și o potecă destul de slab definită taie firul vâlcelului – probabil este Brâul Mare al Bucșoiului, dacă e să mă iau după schița din cartea lui Cristea si Dimitriu pe care o am cu mine.


          Vâlcelul se desface în 2 fire. Îl aleg pe cel din stânga și mă bag într-un fel de jgheab sau horn umed și alunecos. Puțin mai sus, în peretele din stânga, în sensul de urcare, descopăr spintecătura abruptă a unui mic afluent, ce coboară pentru câțiva zeci de metri de sub o fereastră mică și drăguță. În descrierea traseului, de altfel sumară, pe care am găsit-o prin cărțile de specialitate se face vorbire despre o săritoare cu fereastră. Până acum nu am dat de alta, dar nici asta nu poate fi, pentru că micul vâlcel pare să coboare din muchia ce desparte vâlcelul pe care mă aflu și un fir secundar al Vâlcelului Portițelor.


/grohotisului/foto_8.jpg

          Foto nr. 8 – O mică portiță în muchia ce desparte Vâlcelul Grohotișului de un secundar al Portițelor.


          Continui urcarea pe jgheabul meu, a cărui parte finală se îngustează și se închide cu o bolovan mare, pe post de capac. După un ramonaj de 4-5 metri pe partea dreaptă ajung deasupra hornului și apoi continui pe o porțiune expusă, aproape verticală, cu iarbă, care îmi dă o senzație puternică de nesiguranță, în special din cauza posibilității de a aluneca pe o solul încă acoperit cu brumă în locurile mai umbrite.


/grohotisului/foto_9.jpg

          Foto nr. 9 – Bolovanul care “a pus capac” jgheabului.


          Încerc să fac o traversare către dreapta, către pieptul de piatră care mai jos a împărțit vâlcelul în două. Panta se mai îmblânzește și puțin mai sus prind un hățaș care mă scoate deasupra firului din dreapta. Privit de sus acesta pare mai prietenos. Continui să merg spre dreapta, luând la țintă un colț mare de stâncă. Urcând, îmi dau seama după reperele din teren că am deviat prea mult, pentru că mă apropii iar destul de mult de v. Bucșoiului. 


          Urc pe fir până într-o mică strungă situată deasupra colțului și ghicesc o potecuță destul de bine definită. Alt brâu? Nu știu să mai fie altul, poate e doar un hățaș de capre negre. Urmez poteca spre stânga până revin deasupra firului pe care urcasem inițial, într-un loc unde pereții se apropie destul de mult, luând aspectul unui canion. Prin eschiva pe care am făcut-o am ocolit probabil o săritoare dificilă, sau măcar o poțiune expusă, dar pot să spun că nici pe unde am trecut eu nu a fost chiar a nice walk in the park. Îmi caut un traseu pe treptele de piatră și ajung în talveg. Urc puțin și ajung la un fel de horn lung, în trepte, ud și întunecos. Abordez hornul direct, deși acesta se poate ocoli inițial pe dreapta pe un prag ascendent, iar apoi pe stânga, după traversarea pe o lespede aproape orizontală, situată pe la jumătatea săritorii. Pojghița de gheață mă face să exersez poziții de balet pe alocuri, dar cu grijă ajung pe platforma orizontală. De aici abordez etajul superior al hornului. Intru în el până la jumătate, dar gheața de pe stâncă mă face să nu pot să mai înaintez. Ies în stânga pe perete și ajung la o zonă cu iarbă, pe care urc puțin și revin în fir deasupra.


/grohotisului/foto_10.jpg

          Foto nr. 10 – Horn alunecos pe parcursul văii.


          Imediat în amonte, o săritoare dificilă și surplombată blochează drumul. Intru sub blocul de piatră care închide săritoarea și constat că totul în jur este ud sau acoperit cu pelicule de gheață. Nu găsesc din prima cheia săritorii. Prizele din perete sunt destul de mici și, în marea lor majoritate, alunecoase. Las rucsacul jos și încerc să urc printre perete și bolovanul surplombat. Nu găsesc nici acum soluția. Mă bag mai adânc în scobitură și undeva mai sus prind o priză bună pentru mâna dreaptă. Mă răsucesc și reușesc să pun piciorul stâng în perete. Pun și piciorul drept pe stâncă, stau într-un echilibru precar, poziția este foarte incomodă. Mă sprijin când cu spatele de bolovan, când cu câte un umăr de perete. Mă foiesc câteva momente, timpul pare să aibă altă dimensiune acum. Trece o veșnicie până când găsesc o poziție care îmi dă senzația că e cât de cât stabilă. Încercând să înaintez, fac pași minusculi și nesiguri din cauza gheții, dar și a locului strâmt, care nu te lasă să te desfășori. Cu chiu, cu vai, reușesc în cele din urmă să trec prin gaură și să ies pe perete. Fac o traversare de un metru pe o porțiune cu prize mici și ude, ferindu-mă de zonele unde s-a format gheață. Găsesc un loc unde mă pot opri ca să trag rucsacul. Strâng cordelina, mă echipez din nou, urmează încă un hop și gata, sunt deasupra săritorii. Aceasta a fost cea mai dificilă săritoare de pe tot parcursul traseului.


/grohotisului/foto_11.jpg

          Foto nr. 11 – Cel mai greu pasaj al traseului de astăzi (Părerea mea!).


          Urmează alte 2-3 obstacole, care în mod normal se depășesc fără probleme prin șpraiț sau opoziție, dar care astăzi sunt mult mai redutabile din cauza petecelor de gheață. Mai sus dau de o nouă potecă destul de bine definită care taie firul vâlcelului. Deasupra acesteia, o nouă săritoare blochează calea. Mă angajez inițial pe treptele de piatră din stânga, apoi execut un șpraiț regulamentar și depășesc obstacolul.


/grohotisului/foto_12.jpg

          Foto nr. 12 – Încă o săritoare dificilă. A câta o fi oare?


          Urc pe fir încă 20-30 de metri și întâlnesc o nouă potecuță care taie valea și se îndreaptă spre stânga spre un colț de piatră. Mai sus, o săritoare destul de mare se abordează pe partea dreaptă, iar după aceea o muchie răsare brusc în mijlocul văii și o împarte în 2 fire. Mă bag tot pe partea stângă, că de aici pare mai spectaculos. Firul debutează cu un horn mic, pe care îl trec fără probleme. Urmează un horn mare, pe care îl abordez mai din exterior, printr-un șpraiț larg. Pe măsură ce urc, mă apropii treptat de fundul hornului și depășesc cu atenție porțiunea finală a acestuia, care este destul de expusă.


/grohotisului/foto_13.jpg

          Foto nr. 13 – Imagini spre finalul vâlcelului Grohotișului.


          Deasupra săritorii valea pare să se lărgească încă o dată, într-un haos de stânci prăvălite, iar puțin mai sus se împarte din nou în 2 fire. Îl aleg pe cel din stânga, pentru că pare mai sălbatic. Urc ce urc și la un moment dat văd pe muchia dintre fire un hățaș firav. Mă uit la ceas: am destul timp cât să dau o fugă să arunc o privire și la vecinul din dreapta. Traversez, urc puțin și ajung deasupra celuilalt fir. De pe muchie acesta pare mai domol, așa că mă întorc să atac din nou firul din stânga.Urmează un încă un horn lung, cu 2 etaje, despărțite de o platformă orizontală. Abordez primul pasaj prin șpraiț și, către partea lui superioară, trec pe peretele din stânga, urc puțin și ajung pe platformă. Urmează al doilea etaj, ceva mai dificil, pe care îl depășesc depunând ceva efort.


          Urmează o porțiune unde firul îngust, dar nu neapărat dificil, al vâlcelului este presărat cu 1-2 obstacole pe care le trec prin șpraiț, apoi valea se deschide într-o pâlnie cu iarbă, destul de înclinată, din care ies în Creasta Balaurului (Bucșoiul Mic), la un mic colț de piatră situat în mijlocul strungii din care coboară Vâlcelul Grohotișului.


/grohotisului/foto_14.jpg

          Foto nr. 14 – Șaua Grohotișului.


          În strunga Grohotișului mă răsfață razele calde ale soarelui. Bucuros că am scăpat de răcoarea de pe vale, îmi propun să îmi îngădui un mic popas. Dar mai întâi să mai urc puțin, către 2 colți mari de stâncă pe care îi vad mai sus, ca să am o privire de ansamblu mai bună.


          Ajung între cei 2 colți și privesc în vale cum secundarul din dreapta (în sensul de urcare) al vlc. Grohotișului, de care mă despărțisem mai devreme, urcă domol și se pierde pe pantele de iarbă ce ajung până aici. Bate cam tare vântul. Mă adăpostesc și admir peisajul cu adevărat spectaculos. Printr-un ciudat efect de perspectivă, Morarul pare lipit de Coștila, sau mai bine zis, pare că releul alb-roșu s-a mutat pe Morar. Continui pe Creasta Balaurului și mă tot opresc pentru poze. Ar fi și păcat să nu imortalizezi astfel de peisaje.


/grohotisului/foto_15.jpg

          Foto nr. 15 – Privire spre vlc. Grohotișului, de la obârșia unuia din firele finale.


/grohotisului/foto_16.jpg

          Foto nr. 16 - Tur de orizont: stația meteo de la vf. Omu, releul de pe Coștila, Piatra Mare și Baiului.


/grohotisului/foto_17.jpg

          Foto nr. 17 – Imagini de pe Creasta Balaurului.


          Urmăresc suișurile și coborâșurile crestei, trecând peste țepii din spinarea Balaurului. Ajung la un obstacol mai impunător, o stâncă înaltă. Deși mă tentează să o cațăr, de data asta urmez cuminte poteca ce ocolește prin stânga, pe lângă un mic ac de piatră. Urmează o muchie îngustă, dar nu prea lungă, pe care o trec cu atenție și mă apropii din ce în ce mai mult de Curmătura Bucșoiului.


/grohotisului/foto_18.jpg

          Foto nr. 18 – Muchie îngustă de pe parcursul Crestei Balaurului.


          Fac deja pauze mici și dese, semn că am nevoie de puțină odihnă. Îmi e cam foame, până acum am mers pe consum redus – vreo 2 batoane de cereale cu ciocolată, dar mă gândesc să o mai lungesc puțin și la cabană la vf. Omu să mă bag la o ciorbă fierbinte și un rom cu ceai. Aaaa, un ceai cu rom am vrut să zic, că doar am de făcut și drumul de întoarcere.


         Mă întind puțin pe iarbă, să stau la soare, că e așa de plăcut! Îmi găsesc de lucru cu aparatul foto și cu notițele pe care le am cu mine, căci îmi e frică să nu ațipesc, mai ales că de dincolo de Omu par să se strângă ceva nori.Mai ard gazul vreo 15-20 de minute, timp în care vântul începe să prindă putere iar soarele începe să se vadă din ce în ce mai puțin, ascuns în spatele unor nori grăbiți și cam închiși la culoare. Îmi iau bagajul și mă îndrept voinicește către Curmătura Bucșoiului. În câteva minute vremea se schimbă total: un vânt puternic bate dinspre văi, iar norii coboară din ce în ce mai jos. Pe traseul dinspre vf. Bucșoiu Mare văd o echipă de 2 persoane cum grăbește pasul. Cred că e echipa pe care o auzisem în urma mea pe valea Bucșoiului.Vântul devine și mai puternic, bate în rafale care uneori aproape că mă dau jos din picioare. Pe ultima porțiune de urcare până la stația meteo înaintez cu greu prin valurile de ceață care parcă sunt aruncate împotriva mea cu ritmicitate de vântul iute. Când ajung la cabană, surprize - surprize: un lacăt mare stă la loc de cinste pe ușa de acces. Mă așteptam să fie încă deschis, având în vedere că toamna a fost foarte blândă până acum, deci și mulți potențiali clienți. Asta e, s-a dus ciorba mea, și ceaiul și …. Caut cu năduf prin rucsac după un sandviș.


          Câțiva turiști se adăpostesc de vântul tăios stând lipiți de peretele cabanei. Intru în vorbă cu ei, aflu că marea majoritate pleacă spre platou, la telecabină, sau merg mai departe până la Piatra Arsă, unde au lăsat mașinile. Dinspre stația meteo apare cineva și ne spune că în curând intră în vigoare o informare meteorologică de vânt puternic, în special în zonele de creastă.


          Cam asta a fost pentru azi: vizibilitatea a scăzut îngrijorător de mult, iar vântul se întețește. Termin de mâncat, cam cu noduri, bag apă până la semn și mă pregătesc de plecare. Planul era să cobor pe v. Morarului, dar având în vedere condițiile atmosferice mă răzgândesc, prefer siguranța traseului de pe Cerb. Renunț la adăpostul oferit de peretele cabanei și iau din nou vântul în piept. Abia dacă se mai vede la câțiva metri în față, noroc că traseul e ușor de urmărit. Cobor de-a dreptul, ca să pierd cât mai repede altitudine și scap de rafalele puternice. Mă apropii de fundul căldării superioare a văii, ies treptat din nori și văd pe traseu grupuri de turiști care se grăbesc către Bușteni. În fața mea o echipă coboară în viteză. Pentru o perioadă merg în ritmul lor, depășim câteva grupuri și ne afundăm și mai adânc spre firul văii.


         Spre deosebire de creastă, aici e senin și nici vântul nu mai are putere. Dincolo de Priponul Văii Cerbului reduc motoarele, nu mai e nevoie să mă grăbesc. Mă opresc pentru câteva poze, apoi continui. În dreptul Urzicii ajung din urmă alt călător solitar - Cristian. Discuția se leagă și nici nu știu când ajungem în Poiana Coștilei. Eu trebuie să ajung la Gura Diham, să recuperez mașina, el ar trebui să meargă pe Munticel până în Bușteni. Nu e contratimp, așa că se hotărăște să facă un ocol. Povestim de trasee, de înaintași în ale alpinismului (pe unii dintre ei Cristian i-a cunoscut), bloguri, cărți și jurnale cu ture de munte. Ne trezim în drumul de Gura Diham, unde ne luăm la revedere și plecăm în direcții opuse.


          Asta a fost încă o zi frumoasă petrecută pe munte!



Vineri, 27 noiembrie 2015 - 20:53 
Afisari: 1,541 


Postari similare:





Comentariile membrilor (9)

rupi2003
rupi2003
Caraba
 
1
Buna descrierea, o salvez in mapa de restante pentru 2016.
In cat timp ai parcurs valcelul?
As avea cateva observatii:
1. Creasta Balaurului asa cum este parcursa de cvasi majoritatea turist-alpinistilor - pe fete in cea mai mare parte si nu matematic - as zice ca este 1A.
2. Exista pe internet o schita a versantului facuta de Mircea Ordean, mai buna decat cea din Cristea.
3. Daca tot vorbim de Cristea, ghidul respectiv are 2 autori: Emilian Cristea si Nae Dimitriu.
4. Asteptai mult si bine tura pe valcelul Portitelor : se pare ca au renuntat si au fost tot sambata pe Albisoara Crucii.


Comentariu modificat de autor!

Sâmbătă, 28 noiembrie 2015 - 10:57  

macaz2006
macaz2006
Caraba
 
2
Foarte frumos jurnalul. O zona ce o am pe lista, la fel ca si Adi.
@rupi2003 - tura pe valcelul portitelor era programata pentru duminica. Pe Albisoara Crucii am fost sambata, dar tura s-a prelungit cu rapeluri pana spre ora 24, drept pentru care s-a amanat pana la o data ''necunoscuta'' tura pe Valcelul Portitelor.


Duminică, 29 noiembrie 2015 - 01:30  

alexalex
alexalex

 
3
Felicitari !!! Deci tu erai calatorul pe care l-am vazut din creasta Bucsoiului Mare...Chiar ma gandeam cin' sa fie asa...singur pe vantul ala pe Balaur....Bravo !!!


Duminică, 29 noiembrie 2015 - 15:57  

scufitul_rosu
scufitul_ros..
Caraba
 
4
Utila descrierea! Multumim.
Ciocanitoarea ta nu era somnoroasa, ci se dadea cu capul de copac exasperata: "ia uite, inca unul care crede ca dungile alea rosii sunt marcaje forestiere!!" Carpati.org au aparut anul trecut, nu m-ar mira sa fie acelasi "binevoitor" genial care a marcat si drumul spre Refugiu. Parca recunosc tusa ;-)


Luni, 30 noiembrie 2015 - 12:59  

markbv
markbv
Caraba
 
5
@rupi: multumesc de apreciere.
Valcelul propriu-zis mi-a luat intre 3h si 3h1/2.

Raspuns la observatii:
1. As zice ca 1B e overrated oricum. Din strunga Grohotisului in sus poteca nu ocoleste decat vreo 2 obstacole, nici alea prea fioroase. 1A e mai aproape de realitate, cred, dar nu am facut decat sa citez din ghid.
2. Acum ca ai zis, mi-am adus aminte ca am vazut schita aceea mai demult, dar uitasem complet de ea. Deh, varsta, ce sa-i faci.....
3. Ai dreptate, deja am facut modificarea in jurnal.
4. Da, am aflat cum au stat lucrurile, am luat legatura cu organizatorul.

Toate bune!


Luni, 30 noiembrie 2015 - 22:33  

markbv
markbv
Caraba
 
6
@macaz2006 si alexalex: multumesc frumos!

Macaz, poate ne vedem prin zona, desi data viitoare as prefera sa facem schimb de valcele (adica eu m-as baga pe Portite).

Alex, bucuros de revedere, chiar daca de la distanta. Se pare ca si tu ai avut parte de o portie zdravana de vant, ca erai mai sus decat mine.

Bafta! Sa ne vedem / revedem cu bine pe munte.

Scufitule, nu cred ca e acelasi autor, semnele de pe drumul spre refugiu sunt mult mai urate!

Lasand gluma la o parte, daca e cum zici tu, inseamna ca tipul a depus ceva efort, pentru ca pe tot parcursul semnele par sa respecte un fel de tipar (dimensiuni, amplasare) si seamana destul de bine dpdv al culorii, orientarii etc cu un marcaj forestier care delimiteaza 2 subparcele sau cum naiba le zice. Si nu inteleg de ce s-ar fi obosit cineva sa fie asa de riguros, eventual sa care si vreo matrita, cand ar fi putut pur si simplu sa mazgaleasca ceva pe copaci, ca doar sunt pline padurile de exemple. Dar mai stii, poate era omul odihnit ......

PS: ma bucur ca ai gasit jurnalul ca fiind util.
Bafta!


Luni, 30 noiembrie 2015 - 23:02  

scufitul_rosu
scufitul_ros..
Caraba
 
7
Azi m-am gandit la tine! (stiu, sunt de un romantism incurabil...) Si totul a pornit de la o sageata rosie pe Munticel, care pointa catre cabana de vanatoare, executata riguros si cu culoarea corecta...Am si poza!

Da, ai dreptate, s-ar putea sa fie doi. Nasol Carpati.org se pare ca prostia e contagioasa. Eu zic sa stam cu totii in case. Scapam si de gripa in banii astia.


Marți, 1 decembrie 2015 - 20:12  

markbv
markbv
Caraba
 
8
Scufitule, stiu sageata de care zici. Daca e sa imi dau cu parerea, as zice ca e doar un indiciu, de genul celui care se gasea acum vreo 10-12 ani pe un bolovan la intrarea in V. Bucsoiului, a celor care iti indicau acum cativa ani ca ai nimerit pe BMM, sau a celor care iti arata acum pe unde sa ocolesti o saritoare pe unele din nemarcatele din Bucegi. Si lista e ceva mai lunga .....

Eu sper ca totusi sageata adusa in discutie nu are legatura cu marcajul, forestier sau amator, cum o fi el, de pe poteca spre Gura Diham. Si in nici un caz cu semnele care impanzesc drumul spre Alba sau padurile si stancile din Fagaras sau din multe alte locuri.

Dar deh, asa sunt oamenii: unii romantici incurabili, unii doar naivi si altii mult mai aplicati (in sensul ca aplica chestii prin natura ...).

Toate bune!


Marți, 1 decembrie 2015 - 21:50  

scufitul_rosu
scufitul_ros..
Caraba
 
9
Offf ce bine ar fi daca ti-as putea impartasi optimismul si calmul in privinte legate de diversitate umana si formele ei "aplicate" de manifestare...poate ne intersectam pe munte si ma inveti si pe mine. Eu spumeg la fiecare sageata sau bulina sau dunga pe care o vad si nu ar trebui sa fie acolo Carpati.org


Joi, 3 decembrie 2015 - 17:50  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0751 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2019) www.carpati.org