Tura Garofita Pietrei Craiului

26-27 martie 2011Traseu: 1. Valea Dragoslavelor - Cabana Garofiţa Pietrei Craiului 2. Cabana Garofiţa Pietrei Craiului – Marele Grohotiş – Cerdacul StanciuluiEchipa: Club Alpin Montaniero aniversare 2 ani

Ne-am dezmeticit fiecare cam pe la 5 dimineaţa... unii mai cu voinţă.. alţii mai în reluare.. cert este că ne-am adunat în cele din urmă şi am pornit cu microbuzul până spre Valea Dragoslavelor. Toate bune şi frumoase fericiţi că avem doar o oră de mers până la cabană. Numai bine că ne mai dezmorţim un pic.Ce să zic.. oameni primitori ne aşteptau cu un ceai cald şi căldură, nici nu îţi mai venea să pleci. Vremea a fost de vis: soare, cald, câteva adieri de vânt le simţeam şoptind la ureche iar creasta Pietrei Craiului care se vedea falnica din faţa cabanei ne făcea nerăbdători. Planul era ca şi făcut, ne-am luat un rucsac cu noi şi-am pornit. Cruce galbenă şi 2 ore în faţă până la Cerdac să tot mergem. Ici colo se mai vedea câte un petec de zăpadă, ba chiar erau unele porţiuni unde nu aveai pe unde să o iei şi încă îţi mai ajungea până la genuchi. Am luat-o la pas prin pădure, chiar simţeam nevoia să mai cutreierăm potecile, să întâlnim siluetele copacilor pierzându-se în numărul lor. Ajunşi la Marele Grohotiş am "pedalat" pe pietrele mărunţite. Livia, una dintre noi ne-a întrecut la tăvăleli şi căzături. Eram destul de distraţi pe tema asta... până când stâncile pe care le priveam de la baza au devenit giganţi în faţa noastră. Mă şi întreb prin ce minuni s-au mai format şi stâncile astea. Mai mergem un pic şi întâlnim Peştera Stanciului, cu uimire constatăm că de curând cineva s-a şi "cazat" acolo. Hmm... parcă nu ar fi rău pentru o noapte… însă cred că ar fi mai bine pe timp de vară. Nu a trecut mult şi am ajuns la Cerdac. Deja sus erau câţiva care urcaseră, însă unii dintre noi erau puţini ezitanţi să urcăm până la fereastră. Era destul de multă zăpadă iar scăriţa dintre stânci nu părea foarte sigură… însă nu ne-am putut abţine. De jos se vedea superb... o piatră proptită în mijlocul unui inel, parcă cineva o mutase cu mâna ca pe o simplă pietricică special în acel loc. Ne-am organizat să ne susţinem fiecare pe celălalt sau mai bine zis băieţi să ajute fetele, monom băiat-fată. Scara dintre stânci ne-a dat o uşoară adrenalina – fiind zăpadă şi ud, puteai să aluneci destul de uşor. Ajungând cu toţii la fereastră am descoperit peisajul superb. Parcă era un tablou înrămat în stâncă. Am mai stat un moment şi-am mai zăbovit întinşi pe spate, cu privirea către cer, moment în care ne-a întâmpinat din nou sentimentul acela de libertate, linişte şi frumuseţe. E un sentiment poate unic, pe care numai muntomanii îl simt, este acel ceva pe care îl simţi atunci când ajungi unde ţi-ai propus şi nu singur aşa cum poate se întâmplă în viaţa de zi cu zi, ci cu prietenii aproape. Acel sentiment care face să simţi că eşti fericit acolo unde eşti. Ne întoarcem perpedes spre cabană, rămăsesem şi fără apă.. noroc că la peştera găsisem un ţurţure şi am împărţit câteva guri de apă la 13 persoane câţi eram. Cum se întâmplă de multe ori, coborârea ni s-a părut o veşnicie, poate că am mai oprit să pozăm mai un ghiocel ieşit la soare, măi să ne amuzăm de ce va urma.. că doar era seara noastră aniversară de 2 ani de când tot hoinărim cărările munţilor. La cabana o căldură sufocantă, în camera nici nu puteai să stai, am rugat cabanierul să nu mai bage lemne şi el insistă să ne fie bine. Ne-am gospodărit în bucătărie şi am făcut şi un grătar... aşa ca o masă festivă. Deja în câteva minute am ras mai tot, îi felicit pe băieţi, cei care s-au ocupat de grătar şi mai ales şi pe Nea' şofer care până la urmă s-a cazat cu noi şi credem că s-a simţit destul de bine în compania noastră. Cu burţile pline a urmat primirea diplomelor pentru membri care au participat constant la ture şi să nu uităm că Mariusica (instructorul) a primit bine meritata cupă pentru simplul fapt că fără el nu am fi fost împreună în această zi. Ne-am adus aminte cum am serbat aniversarea anul trecut la Cuca. Parcă ne-am adus aminte de tot ce a fost... zâmbete, voie bună, prieteni aproape, situaţii limită... toate ne-au legat, ne-au apropiat şi uşor, uşor am mai câştigat câte un prieten. Se făcuse deja vreo 22 jumătate şi am ieşit afară, zăpăciţi cum suntem ne-am apucat să ne jucăm de-a v-aţi ascunselea prin păduri pe lângă cabană. Bineînţeles că nu ne vedeam om cu om, copac cu om... am jucat până s-a dat stingerea la 23. Apoi a urmat un lung şir de mimat la foc sub foişor.. unii au rezistat până la vreo 2 noaptea, alţii au tras pe dreapta mai devreme. De dimineaţă ploua mărunt. Aveam în plan să facem o orientare, dar după seara cu pricina majoritatea nu era în starea ideală. Pe la 13 am plecat mulţumiţi de traseul perfect şi de seara bine meritată. În microbuz, mai jos, a început un "concert" de telefoane care mai de care, căci 2 zile nu am avut semnal.. deci vă daţi seama în secolul 21 ce tragedie înseamnă să stai fără să vorbeşti la telefon atâta timp. Ajunşi în Bucureşti era un frig mai, mai de îţi clănţăneau dinţii, iar aglomeraţie, stres... nu mai înşir că nu îşi are rostul. Măcar ne-am reîncărcat şi am rămas cu amintiri frumoase.

http://montaniero.tk/   http://clubmontaniero.blogspot.com/

Cabana Garofita

O luam in sus prin poiana Tamaselului

Creasta Pietrei Craiului

Eu... adica Edy

O pauza mica in padure

Livia

Ne apropiem de baza crestei

Mihai

Iar o pauza... (drumul ala prin padure e mai obositor decat pare :))

Diana

Pe curba de nivel spre Cerdac

Noi vazuti din pestera Stanciului

Un "turture"

Ne apropiem de cerdac...

Si... iata-l! Cerdacul Stanciului

Si urcaram...

...pe Cerdac

Iata-ne... fotogenici

Un evadat...

Lorena

Alex

Cazaturi la intoarcere

Alina

In zare muntii Iezer-Papusa

Alexa

O lampa

Cristina

Si... seara la cabana

Ne pregatim de lupta

... si cantaram in foisorul din fata cabanei

Apoi Mariusica ne imparte diplomele de aniversare

Si noi ii multumim in felul nostru

Mima

Fara cuvinte...

Miercuri, 30 martie 2011 - 02:05 
Afisari: 1,170 


edodix