Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Iunie 2019
LMMJVSD
12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Iulie 2019
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

Online

Vremea
Varful Nascarlat
Muntii Ciuc-Nascarlat

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Trekking in Crai sau cum am dat cu pieptul in Coltii Gainii (Muntii Piatra Craiului)

          E joi seara aproape de ora 23. Pregatirile sunt febrile cand aud melodia telefonului. Era alde prietenul meu, Ionutz, care avea nu-s ce nedumeriri! Dupa ultima recapitulare ma duc si eu linistit la un dus. Era prima data cand nu am uitat nimic acasa!Nu ca as fi avut vreodata nevoie de ceva din ce-am uitat… dar asa… de amorul artei, face bine la increderea in sine!

 

          Ajungem in gara si de acolo, intr-un maxi chinuit, cu-n sofer cam tafnos! Pana la Bacau a fost o nimica toata. In autogara din Bacau ne fixam privirea pe burnita care ne chinuia imaginatia, aparitia lui Dragos curmand chinul nostru cu vorbe de pace! Aproape ca adormeam in picioare! Nu dormisem decat 4 ore si vremea de afara imbia mai mult la o lene piezisa decat o tura ce parea agasanta! Dar m-am tinut batos. Bine c-apare si autocarul baietilor, fix la momentul cand as fi jurat ca sforaiam de-an-picioarelea!

 

         In autocar, hai mare! Din start, domn’ Costel ne daruieste volumul lui de povestiri, „Ofrande Abenonei”, cu dedicatie scrisa cu mana lui! Recunosc ca nazuiam sa am aceasta carte care simt ca are valoarea unui simbol care ne leaga pe toti cei din HPM. Se cadea la pace cu fel de fel de chestii! Tot drumul veselia locului din spatele autocarului nu m-a lasat sa-mi fac somnul de frumusete! Da-l dreaqu!Cine are nevoie de atata pace, cand in jur clocotesc glumele?! Radeanu ar trebui sa-si deschida un post de radio.Creca ar face mai multi bani decat cu tipografia! De fiecare data cand ma intalnesc cu el, imi vin muschii a rade de cand il vad!

 

          Si uite ca ajungem la Fantana lui Botorog! Am vrut sa intreb tehnic daca nu s-a arvunit sa ne duca pana dincolo de Prapastii dar intrebarea imi suna prosteste chiar mie! Se vede treaba ca inca nu m-am trezit si mai si visez frumos! O luam la deal, inspre Curmatura!Eu n-am fost niciodata pe acolo. Mi-o inchipuiam un fel de cosmelie in care se aduna metalisti!Cand am dat cu privirea de cabana, nu fara sa ne mangaiem sufletele cu peisajul din jur (Oana, cea care raspunde la numele de „sor-mea”, nu-s ce tot facea ,se tot mosmondea, de tot ramanea in urma), m-am dumirit ca aducea a han de haiduci mai dinspre zilele noastre.Termopanele m-au pus pe ganduri. Al dracului civilizatie, a ajuns si pe aici!

  

          Pe seara, dupa cina fara taine, s-a ajuns, destul de abrupt, la concursuri! Inca mai digeram impresii si mancari, cand mi-am dat seama ca tocmai am ratat ocazia sa ma procopsesc! S-a stat indelung la cantari, asa cum sade bine unor munteni ca noi. Fara sa fi pus la cale cine stie ce tuici, cantam cu frenezie ca unul care ar fi manga! Dar mi-a placut. Astea sunt un fel de ritual de impartasire….! Desi stiu tipicul, tot raman surprins de frumusetea momentului!Mai ales ca langa mine era dragul de Claudiu, tinandu-ne isonul unul altuia la piesele grupului „Compact”.

  

         A doua zi, bucurie mare.Urmeaza sa se plece in ture!Intelegerea a fost simpla: fiecare pe unde vrea!S-au facut cartile de cu seara.Dimineata foarte putine lucruri mai puteau surprinde! Eu cu Ina am luat startul spre Varful La Om.A incercat gasca sa destabilizeze cate ceva , iar cabanierul sa desavarseasca, cum ca-n iarna asta, inca nimeni n-a incercat maratonul asta!Dar noi ne descurajam destul de greu! Desi celelalte oferte erau stralucitoare ca un pom de Craciun, noi ne-am tinut de canonul nostru: Curmatura- Poiana Martoilui- La Table- Grind- La Om si retur!

 

/Crai/poza_1_noua.jpg 


        Am plecat destul de repede!Aveam drum lung de facut, cam 10 ore! Dupa curba cabanei, traseul urma lin ca pe un bulevard! Prima panta nici n-am simtit-o!Coborand pe partea cealalta a padurii, avem ocazia sa dam fata cu reactiunea! Panta cobora pe o gheata ca de patinoarul Floreasca! Si noi nu ne pusesem coltarii, fiindca nu parea sa fie cazul. Ne dam la tulpina unui brad maret si ne asezam aceste minunate scule care sunt coltarii care dau siguranta pe orice gheata! La poalele pantei ne dam jos coltarii, trecem un raulet si…pierdem pentru prima data traseul.Eu socotesc cum c-ar fi pe dreapta!Evident, era pe partea stanga, plus jumatate de ora de intarzaiere, caci mersesem vreo 200 de metri tot cautand marcajul.Ne intoarcem pe unde venisem, clampanind din rachete caci dincolo de paraias zapada era pana la genunchi, ocolim gardul unei curti a nu stiu cui si o luam in sus pe marcaj, unde ajungem si la niste bancute cu masa, moment in care hotaram ca-r fi cazul de niste ceai si ciocolata! Eram voiosi, chiar daca era ceata si balaurisem in cautarea marcajului! Dupa ce ne incalzim cu ceaiul din termos, urcam pe cea mai faina portiune a traseului (parerea mea) de pana atunci, o alee lunga, strajuita de-o parte si de alta de pante abrupte cu brazi prieteni, drepti ca la o ceremonie! Dupa ce traseul coteste stanga parca zarim si-un petic de cer albastru pur! Voiosia noastra creste la cote maxime! Nu dupa multa vreme ajungem in Poiana Martoiului! Imi place ideea de marcaj din aceasta poiana, un stalp de marcaj… sa-i zicem, la intrare, si unul la iesire! In rest, parca ar fi o invitatie la ratacit. Fiecare s-o ia pe unde vrea! Evident , la coborare, o luam pe directia gresita! Dar n-am mai pierdut multa vreme ca data trecuta! Dupa 10 minute regasim marcajul! Dupa catava vreme, dupa conformatia terenului, te inveti cu logica cu care s-a marcat traseul si te ratacesti mai greu! Inei ii place foarte tare Poiana Martoilui, asa ca facem niste poze!

 

        In vale, am eu fericita idee sa urcam mai sus, pe picior, socotind ca de acolo am avea o perspectiva mai buna de orientare! Iar pierdusem marcajul dar nu mai conta. De fiecare data m-am dezorientat cumplit pe La Table, ultima data cand am trecut pe acolo, ajutat si de niste caini de la o stana. Si marcajul e extrem de generos in a accentua dezorientarea. Odata era sa ajung in Sirnea, ca tot cruce rosie era, ca si marcajul pentru Prapastii! Stiind asta, nu am dat importanta momentului, dar asteptam febril sa marcam „momentul La Table”! Ina vede de sus, de pe platou, niste urme in zapada si coboram la ele spasiti. Stiam ca traseul e mai jos, caci Ina vazuse marcajul dar sperasem sa mai scurtam urcand in platou.Asta ne va da emotii la intoarcere, cand in noapte socotind sa ne intoarcem pe urmele noastre, sa nu ajungem sa ne intoarcem pe ale altora care poate ca n-au plecat de la Curmatura ;). Ajungem la bradul cu marcaje si ne facem poze.Razand zicem ca poate nici nu mai apucam sa ajungem la Grind, de cate ori am pierdut marcajul! Mai ciugulim o ciocolata, mai luam o gura de apa, mai glumim, mai admiram peisajul. Trece vremea!

 

       O pornim a lehamite spre Grind. Peisajul e deprimant pana la urcarea in panta, prin padurea de sub Grind! Ceata acoperea panta despuiata de podoaba padurii cu o tristete desavarsita! Ina ma intreaba de vreo trei ori daca nu cumva am ratacit drumul, caci marcaje nu mai erau. Mergeam pe niste urme, socotind ca n-aveau unde sa duca decat la Grind. Facand un calcul mai mult de complezenta, imi dau seama ca pierdem din timpul turei in mod constant. Eram deja in intarzaiere cu o ora,fata de ceea ce teoretizasem de cu seara!

         Si ajungem la Grind.


/Crai/poza_2.jpg


          Era cam ora 13.10.Intram in refugiu cu gand sa mancam ceva si sa mai bem niste ceai.Inauntru erau lasate un primus de iarna, cu butelie, mancare din belsug, semn ca cineva o luase spre varf. Nu dupa multa vreme mai apar si alti doi montaniarzi. Ne intreaba daca vrem sa urcam mai sus, caci targgetul lor e doar refugiul Grind. Ca din senin mai apar si trei tipi pe schiuri de tura. Noi am ramas in refugiu, desi afara era mai cald. Am mancat cate un sandvis, ne-am mai incalzit cu un ceai… Afara se fuma si se purtau discutii.Nici nu stiu cand ramanem singuri! Ne uitam pe urmele de schiuri si-mi zic in gand daca n-ar fi mai intelept s-o luam dupa aceste urme.Socotesc insa ca schiurile or sa ocoleasca grozav, pe pante mai line si in caz ca zapada o ia la vale, au timpul si reactia care ti le dau schiurile pe cand noi am ramane resemnati de situatie! In stanga regasesc niste urme de rachete si pe ele urcam si noi. Cand am pornit era ora 14 si o ceata de parca mergeam printr-un ecran de camuflaj.Nu vedeam decat urmele pe care paseam. Ina tot ramanea in urma, semn ca i se cam termina gazul! Pe doua pante mai inclinate simt ca are ezitari si ca ar vrea sa se opreasca.


/Crai/poza_3.jpg


             Cred ca se gandea si la avalansa. Cand ceata s-a ridicat, peisajul s-a aratat in toata splendoarea lui, ceea ce ne-a entuziasmat mult, facandu-ne sa uitam de oboseala si stresul pantelor.


/Crai/poza_4.jpg


/Crai/poza_5.jpg


/Crai/poza_11.jpg


/Crai/poza_10.jpg


          Socotesc ca n-ar strica sa lasam rucsacii pititi pe dupa niste brazi si sa urcam mai usori, ceea ce si facem, „incarcand” si doua greseli care vor deveni scadente dupa numai o ora. Pe ultima portiune de sub Coltii Gainii, Ina se opreste. Ma uit spre varf. Parea ca mai e putin dar stiam ca mai este o gramada, cel putin o ora! Ii spun sa ma astepte in saua unde se oprise, la soare,caci eu urc repede spre varf.Eram in raza privirii ei!O iau extrem de repede la deal, cu gand sa n-o las pe Ina expusa prea mult timp. Dupa 30 de pasi simt ca nu mai am aer nici daca m-as despica de la gat pana la glezne. O luasem prea repede la deal. De mai de jos aud glasul Inei care isi daduse seama de moment, ca-mi striga s-o iau mai incet.Dau din cap convins, de parca ar fi fost langa mine si m-ar fi putut vedea.


/Crai/poza_6.jpg


/Crai/poza_7.jpg


              Si ajung la Coltii Gainii. De sus coborau deja cei cu schiurile. Ma tot intrebam ce tot pierd vremea cu coboratul pe acolo!Cand am ajuns si eu sa evaluez cu privirea imi dau seama de ce se cheama Coltii Gainii. Era o stanca care parca fusese scurmata de ghearele unei gaini.Prizele pareau a fi si nu pareau a fi. Imi dau seama ca e de munca aici, cu tot cu coltari. Astept ca grupul celor trei sa degajeze zona, ultimul dintre ei imi face niste poze dupa care isi pune schiurile in picioare si o ia la vale chiar de pe acea muchie, dandu-mi emotii aprige, facandu-ma sa nu mai prididesc la inghitit noduri, mai ales ca dupa o cotitura usoara se dezechilibreaza si cade, oprindu-se milimetric chiar la buza prapastiei!

 

/Crai/poza_8.jpg

Bucegii vazuti din P. Craiului


          Si ma intorc cu fata la perete sa vad despre ce-i vorba acolo! Dau sa ma catar si parca-mi lipsea ceva. Imi dau seama ca uitasem la rucsac pioletul care era chiar de catarare.Brusc imi aduc aminte ca exact la un perete cam la fel n-am reusit catararea nici macar cu doua Quarquri in mana dar macar eram asigurat in mansa. Cred ca gandul asta a inclinat mult balanta. Adevarul e ca eram si cam obosit si mi se cam facea a lehamite, la cat invartisem prin Crai! Totusi imi zic, „hai ca-l urc, da-l dreaqu, dar cum il cobor?!”Ma uit si la ceas, era ora 16. Socotesc ca-mi ia cam o ora si-un sfert s-ajung sus si trei sferturi de ora sa ajung inapoi chiar la peretele care ma pusese pe ganduri. Ar fi fost ora 18, deja intuneric, iar eu pus in situatia sa cobor pe intuneric o portiune unde as avea nevoie de multa siguranta pe care ti-o da lumina zilei, daca vreau sa nu ma vad cazand in haul din stanga sau s-o iau la vale pe panta abrupta din dreapta. Cum stateam eu si tot pitroceam treaba, iaca mai coboara un grup de trei insi si vad live cum scrasnesc din dinti la coborare.Nu pareau sa vada pe unde pun piciorul, caci cautau amarnic cate o priza!Asta m-a amuzat intrucatva dar mi-am adus aminte , iarasi, ca am uitat pioletii la rucsaci!

 

        As fi slobozit un potop de injuraturi ca mi-am lasat pioletul in rucsac dar mi-am zis c-ar fi mai intelept sa nadajduiesc in Dumnezeu si la coborare, ca mai este mult pana la Curmatura :). Evident, nu luasem nici frontalele din rucsaci si, cumva ma stresa grupul care cobora deja pe langa rucsacii nostri. Nu ca nu m-as increde in cinstea crestinului dar imi place sa ma pazesc singur! E clar si limpede ca lumina zilei care inca mai era, ca treaba asta o sa ramana pe altadata.N-a fost sa fie de data asta desi e de socotit ca sa iasa mai bine, caci varful La Om e fix in mijlocul masivului si departe de ajuns de oriunde ai lua-o.Bat usor si impăciuitor stanca cu palma si-i promit ca ramane pe altadata. Am ajuns la concluzia ca, in primul rand, nu se merita sa intinzi coarda la maxim, apoi ca daca e sa fie, este cu un efort si-un risc rezonabil, daca nu e sa fie, inseamna ca pierd vremea, in cel mai fericit caz, daca insist pe o cale care deja se inchide! Cumva ma incomoda si gandul sa nu patesc ceva chiar sub ochii Inei! Asa ca o iau rapid la vale spre Ina care inghetase probabil la maini, caci avea manusile ude. Deh, sprijinitul cu mana are si el neajunsurile lui! Soarele statea sa apuna de cealalta parte a crestei asa ca o luam impacati la vale. Pe doua pante mai abrupte Ina are mari ezitari, asa ca n-o grabesc deloc. De-acum tot aia era si era si multumita ca nu insistasem la Coltii Gainii. Mi-am zis sa nu-i stric linistea, multumirea si bucuria serii, cu vorbe de graba!

 

       Cand am ajuns la Grind aproape ca se intuneca. 


/Crai/poza_9.jpg


       Am stat un pic la Grind, caci Ina a vrut sa fumeze o tigara si sa vorbeasca cu maica-sa la telefon! Era fericita la maxim, desi o ingrijora un pic noaptea ce se lasa grabita peste noi! Mie chiar imi parea bine! Era o experienta inedita pentru Ina iar pentru mine, ultima noapte petrecuta pe munte a fost un cosmar. Acum simteam ca ar fi o revansa.Cabana era acolo si ne astepta, un reper la care sigur vom ajunge, nu era frig, nu batea vantul, nu ne asteptau pasaje nasoale! Asa ca m-am pregatit sa savurez si sa ma bucur la maxim de cele 5 ore de mers inapoi la cabana, noaptea, printre brazi plini de zapada, si luna care se ascundea dupa un val de ceata, de parca ar fi vrut s-o ghicim! Era sublim! Am inceput sa sporovaim, asa ca nici n-am simtit cand am ajuns la Table. Inainte ne-am intalnit pe cale si cu un montaniard care urca spre Grind si am stat un pic la vorbe. Faptul ca purta cagula pe fata, ma intimida intrucatva. Simtind, omul si-a dat jos cagula, si astfel m-am relaxat si eu.Ne-am umplut de sfaturi unii pe altii si ne-am urat succes! Cred ca el avea nevoie de mai mult de-atat, caci voia sa urce pe noapte pana la Grind II. Parca imi parea rau ca-i incurajasem hotararea, spunandu-i ca sunt urme de la Grind, din belsug!

 

       Simteam ca ne ajunge oboseala mai repede decat ne deplasam noi spre Curmatura! Dar cerul era plin de stele deasupra capului nostru! Desi am propus sa ne stingem un pic frontalele sa admiram cerul, Ina n-a vrut sa facem asta decat in preajma cabanei, cand dupa cotitura traseului am vazut si luminile cabanei. Dintr-acolo observam lumina unei frontale care semnaliza. Amuzat, spun Inei ca n-are de ce sa ne semnalizeze dupa noi, caci doar am trimis sms-uri lui Cristache mai mereu cand am ajuns la un punct de reper important. M-a distrat sa ma joc de-a naufragiatii… in infinit! Frumos mai era afara! Dar linistea lui Tudor, caci el ne semnaliza, trebuia implinita!Strigand ca suntem noi, ne indreptam agale spre cabana. Trecusera 14 ore de mers pe munte. Prietenia colegilor ne-a invaluit ca o lumina calda!

 

        Parca m-ar fi implinit sufleteste si-o ciorba si niste ceaiuri…

        Apoi am stat la povestit… Am aflat si noi ce ispravi minunate au facut prietenii nostri… Ma intrebam in gand daca n-ar fi fost mai bine sa fi mers cu ei!Dar pentru Ina cred ca era prea devreme… Noi ne impodobim sufletul cu strasniciile muntelui si muntele se impodobeste cu iubirea noastra, devenind viu… Si astfel devenim una, impartasind acelasi dar al Domnului, sufletul nostru, care in rest, pribegeste!

 

31.01.2013

 Cu stima!


P.S. - un filmulet cu ce si-au umplut ziua ceilalti prieteni ai nostri, in creasta, puteti viziona accesand urmatorul link:

http://www.youtube.com/watch?v=zaXBHNjK91Y



Marți, 28 ianuarie 2014 - 17:02 
Afisari: 2,641 


Postari similare:





Comentariile membrilor (8)

senty
senty
(admin)

 
1
Poiana Martoiului... de fapt e Poiana Vladusca. Traseul cu TR de la Curmatura pana in Poiana Vladusca e unul din cele mai faine si mai linistite trasee.


Marți, 28 ianuarie 2014 - 20:13  

madalinp24
madalinp24

 
2
Mi-a placut, Gabi! Pe undeva parca mi-a adus aminte de alt jurnal al tau "Grandoarea clipei..." (partea I)


Sâmbătă, 1 februarie 2014 - 01:58  

zentai
zentai
Coarda
 
3
@-Madalin-multumesc!Poate doar prin prisma faptului ca Ina ramane in urma!Dar sa stii ca ramane mereu intr-o zona siguraCarpati.org.Si eu nu impun nimanui nimic,asa cum nici eu nu as agreea sa mi se impuna ceva!Mai ales ca muntele, in devenirea noastra, se exprima ca un act de credinta si iubire,niciodata ca un exercitiu de putere!Cel putin, asa simt eu ca sta treaba cu muntele, o iubire "in exces", inexprimabila, dealtfel!


Duminică, 2 februarie 2014 - 19:24  

claudiuiasi
claudiuiasi
Coarda
 
4
Graieste drept: daca ajungeai pe Piscul Baciului asa-i ca strigai" toata lumea ....mainile in aer?"

Acuma sa stii ca: te-am asteptat si pe tine si pe Ina ca-n cantecul lui Alifantis, pe-nserat, dar tu nu veneai asa ca m-am dus si am tras un pui de somn, dar griji mi-am facut noroc de Aurica ca m- a oprit sa fac o operatiune de salvare!

Bine ca v-ati intors sanatosi!


Luni, 3 februarie 2014 - 16:14  

zentai
zentai
Coarda
 
5
@-Claudiu-recunosc ca ne-am fi bucurat sa ajungem pe Piscul Baciului!S-ar fi meritat,caci e lung al dreaqu din Curmatura pana pe varf!Dar nu m-am suparat, ca altadata, ca n-am indeplinit ce ne-am propus! Oricum, a fost fain,desi am ramas cu acelasi sentiment ca Piatra Craiului e u munte care nu ma iubeste, accentuat si de faptul ca nu am cele mai fericite amintiri,loco!Carpati.org.Insa peisajele au fost de pus la locurile nestiute ale sufletului!

Mi-au zis baietii ca era cat pe ce sa ma "vinzi"Salvamontului!Carpati.orgPrietene, sa ai incredere,eu intotdeauna ma intorc, pentru ca stiu cat sa intind nervu'! Carpati.org.
Dar pe traseul facut de noi chiar n-aveai ce sa patesti, nici macar de ratacit nu ne-ar fi iesit, ca aveam urmele noastre in zapada!Insa iti multumesc pentru griji!


Luni, 3 februarie 2014 - 17:34  

claudiuiasi
claudiuiasi
Coarda
 
6
Nu chemam Salvamontul. Ma echipasem eu sa mergem in intimpinare, noroc de Aurica ca m-o oprit.


Miercuri, 5 februarie 2014 - 13:13  

leovit
leovit
Busola
 
7
Frumoasa tura ,am fost in Crai de cateva ori ,nu am mers de la Grind 2 spre Brusturet...intreb daca aveti idee (sau stie cineva )in conditiile cu zapada 40/50 cm cat as face de la ref Grind2 pana in zona Brusturetului ? Ture tot la fel de frumoase Gabi,,Carpati.org


Duminică, 9 februarie 2014 - 19:02  

zentai
zentai
Coarda
 
8
Multumesc!Eu personal as aproxima destul de gresit probabil...Dar daca ai rachete de zapada, acest lucru iti poate ajuta la viteza de deplasare, caci 50 cm.zapada e ceva...
Multumesc de urari si, la fel, sa ai ture faine prin muntii nostri dragi Carpati.org


Luni, 10 februarie 2014 - 08:27  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0778 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2019) www.carpati.org