Trascau, "Piatra Secuiului" - tura de initiere

De un an de zile, ca membru al Asociaţiei Montane Carpati şi ca profesor, am incercat să promovez în randurile elevilor, dragostea faţă de munte. Să le arăt grandoarea lor splendoarea peisajelor, dar şi modul cum putem păstra intacte aceste frumuseţi. Să le spun, că respectul firesc pe care trebuie să-l arătăm muntelui, precum şi prin respectarea unor reguli ce ţin de bunul simţ, de educaţie şi civilizaţie când păşim în împărăţia lui, va face ca şi el la rându-i să ne dezvăluie acele comori inaccesibile celorlalţi.

Astfel că după ce cu câteva săptămâni în urmă, am întreprins o acţiune de educaţie montană cu un grup de elevi de la Liceul “Andrei Bârseanu” din Târnăveni, a venit şi ziua promisă, în care să urcăm pe munte.

Am ales “Piatra Secuiului” din m-ţii Trascăului, deoarece este un traseu relative uşor, spectaculos, mai ales prin “Jghebul Mare”, stâncile sunt impresionante. O zonă foarte fotogenică. În afară de vreo 2-3 elevi, nimeni nu a mai fost pe munte. De aceea, cu toate că le-am specificat cu cea mai mare convigere că fără bocanci nu au ce căuta pe munte, totuşi doar câţva au venit cât de cât echipaţi corespunzător. Acest lucru m-a cam îngrijorat puţin. Noroc că stânca a fost uscată, iar elevii deosebit de ascultători şi serioşi, lucru care chiar ma făcut să am încredere în ei şi să mă mai liniştească.

Ne aflăm în dimineaţa zilei de 8 mai îmbarcaţi în microbuzul ce urmează să ne poarte în “expediţia” noastră. Suntem 15 elevi şi 3 profesori dintre care unul (adică je) reprezentantul A.M.C.

Cum am ajuns în Rimetea, imediat am făcut o poză de grup, după care ne-am îndreptat cu paşi hotărâţi, nerăbdători să face cunoştinţă cu traseul.

La baza urcuşului ne-am oprit. Acolo le-am ţinut o prelegere destul de aprinsă despre cum trebuie sa urce, cum trebuie să fie atenţi la paşi, cum să se ajute între ei.

Adevărul este că încă de la plecare, dezamăgit că nu sunt echipaţi corespunzător, le-am comunicat că voi modifica traseul, şi că vom merge la Huda lui Papară unde traseul se desfăşoară numai pe drum amenajat. Am observat pe feţele lor dezamăgirea, lucru care sincer m-a mişcat, deoarece dintr-o dată m-am transformat în “bed boy” în ochii lor, înşelâdu-le aşteptările. Ce să fac? mă întrebam retoric. Până la urma mi-am zis că totuşi ar fi bine să vedem la faţa locului cum stăm, cum arată terenul. Tot odată am observant că totuşi chiar dacă nu aveau bocanci, erau încălţaţi cu pantofi de sport cu tălpi ce au oarece aderenţă (daca nu ar fi fost soare, şi stânca uscată, poate acţiunea s-ar fi desfăşurat altfe).

În sfârşit am început urcuşul. Ascultători elevii s-au aşezat în şir indian şi cu paşi potriviţi am început escaladarea jghebului. Toţi se comportau admirabil, citidu-le pe faţă mulţumirea şi satisfacţia pe care în general ţi-o dă urcatul pe munte. De un mare ajutor au fost şi cei doi profesori , d-nul prof. Atila şi d-na profesoară Hârşan Maria care împreuna cu fetiţa dânsei au dat dovadă de mult curaj şi tenacitate.

Din când în când ne oprim pentru un mic popas de hidratare şi de a ne trage sufletul.

În urma noastră a mai apărut un grup destul de numeros, astfel încât tot acel “şarpe” pare să se mişte fluid ca o procesiune spre cine ştie ce locuri sfinte.

Capătul jghebului

Toată admiraţia pentru cei ce urcau

Trecem de porţiunea cea mai abruptă şi pătrundem locul înierbat în apropiere de şa.

Ce a fost greu a trecut. Ne-am oprit pentru câteva momente pentru a face câteva poze, după care în scurt timp am ajuns în şa.

Crucea din şa

Acolo toată lumea în pauza de voi. Rupţi de foame, au început să-şi înfulece sandwich-urile cu o poftă pantagruelică.

Atmosfera era una plină de veselie, de bună dispoziţie, plus de asta a mai apărut şi un dulău care imediat s-a împrietenit cu grupul, după ce a primit câte ceva de mâncare. De altfel ne-a însoţit tot drumul.

După ce şi-au potolit foamea am urcat până pe “Piatra Secuiului” la cele două blocuri de beton.

Era destul de aglomerat acolo deoarece a urcat şi celălalt grup. Însă ei au plecat pe traseul cruce albastră spre Colţeşti. Noi am vrut să coborâm prin pădure pe sub “Colţii Trascăului” pe bandă roşie. De altfel am şi ajuns până aproape de intersecţia pe unde urma să coborâm, când din direcţia aceea au apărut o pereche de turişti învârstă (toată admiraţia pentru ei) care ne-au spus că prin pădure este foarte alunecos pământul, făcând coborârea foarte periculoasă. Atunci ne-am decis să coborâm şi noi pe traseul cruce albastră până în Colţeşti. Totul a decurs foarte bine până am ajuns la porţiunea de coborâre. Întradevăr o coborâre care ne-a solicitat serios musculatura.

Dar încet, încet, cu atenţie, la un moment dat ne-am trezit jos.

În sfârşit pe loc drept

Numai că microbuzul era în Rimetea la vreo 4 km

Doi flăcăi viguroşi, sportivi, au hotărât să facă jogging până la microbuz şi să-i transmită şoferului să vină în întâmpinarea noastră. Nici nu am ajuns în Colţeşti ca microbuzul ne aştepta la capătul drumului.

Ne-am urcat în maşină şi am portinit spre o nouă destinaţie, Cetatea Trascăului.

Trebuia să o luăm prin cetrul comunei unde era în desfăşurare o sărbătoare locală. Era destul de aglomerat. Dar şoferul abil a reuşit să se strecoare şi să ne ducă până aproape de cetate.

Imediat ce am coborât, toţi elevii au luat cu asalt pantele ce duc la cetate, cu o vigoare extraordinară. După ce au “cucerit” cetatea, victorioşi au urcat în microbuz.

Aprovizionarea cu apă de izvor

Drumul de întoarcere mi s-a părut mult mai scurt. O dată ajunşi la destinaţie, nu ne-a mai rămas decă să selectăm întâmplările petrecute, să medităm la ele şi să tragem învăţăminte, care în viitor să ne ajute.

Important pentru mine, a fost că am avut ocazia să cunosc nişte copii extraordinari, frumoşi inteligenţi şi care précis că dacă vor mai urca pe munte vor şti ce să facă şi cum să se comporte.

În încheiere le multumesc pentru faptul că mi-au oferit o tură neaşteptat de reuşită.

Luni, 10 mai 2010 - 21:03 
Afisari: 2,152 


oleg