Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Decembrie 2017
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Ianuarie 2018
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

Online

Vremea
Varful Vanatoarea lui Buteanu
Muntii Fagarasului

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

RT - Costila, 20-24 septembrie, tabara de alpinism clasic (Muntii Bucegi)

... in sfarsit putin timp liber! Asteptam de duminica seara sa scriu acest RT si sa va impartasesc tuturor tot ce am trait in timpul participarii la stagiul de alpinism clasic desfasurat la Costila, sub indrumarea Ghidului Montan, dl. Marian Anghel. Probabil unii dintre domniile voastre vor stramba din nasuc ... este dreptul fiecaruia!


Totul a inceput acum vreo doua luni, timp in care imi doream sa particip la asa ceva. Si, cum a aparut acest stagiu am spus "prezent" atunci cand s-a sunat adunarea novicilor in ale alpinismului. Infrigurat de atata asteptare, putin inspaimantat si inarmat cu multe incurajari si sfaturi, toate impletite migalos cu propriile incurajari am luat taurul de coarne si, mai in gluma mai in serios mi-am facut testamentul. Nu lasam mult mostenire ... doar cateva randuri unei persoane deosebite si careia ii port multa stima. Atat! Restul... Dumnezeu cu mila!


Ce s-o mai lungesc!! Marti seara (22 septembrie) lupta si lupta, impinge si indeasa in rucsaci (unul mare si altul mic) tot ceea ce credeam ca am nevoie sa ma pot simti in siguranta acolo sus, pe culmi printre vulturii batrani. Singurul lucru de care m-am despartit fiind binoclul meu mult iubit (20x50), renuntand la el pentru un aparat foto performant ce inseamna foarte mult pentru mine si, desigur, un trepied ( nu va faceti sperante in privinta fotografiilor, inca nu le-am scos si sunt doar diferite testari ale aparatului). Dupa verificari si reverificari ale echipamentului si a continutului rucsacilor am catadicsit sa ma primenesc si, mai apoi, razand macabru ca un tamp ce sunt .. mi-am luat ramas bun de la toti amicii mei, rugandu-i sa-si aminteasca zambetul meu in caz de ... Doamne cat de serios privesc lucrurile!! Intr-un tarziu hai la somnic ca tot mai erau vreo 3 ore pana trebuia sa-mi sune ceasul a desteptare. Culmea e ca nu am putut inchide niciun ochisor .. gandurile imi fugeau undeva departe. Teoretic ar fi trebuit sa fie pe cele mai inalte culmi ale Bucegilor insa intr-un acces de luciditate (citeste suvoaie de lacrimi) am constatat ca-s pe undeva in apropiere .. cam la cateva blocuri distanta. As fi fost in stare sa ma ridic din pat si sa alerg dupa ele incercand sa le readuc in tartacuta goala de idei geniale. Acum imi dau seama ca nu as fi reusit sa le aduc inapoi nici legandu-le cu toate nodurile speciale invatate in acest stagiu de alpinism.


Oricum, pe la 5:00 aruncai telefonul cat colo. Il apucase taraitul cand reusi-i sa ma opresc din lacrimat si adormisem ca un prunc. Arunc ceva pe mine la repezeala, mai mult despuiat decat imbracat si fuga prin casa: balaceala-haleala-echipat si Pa casa. Pe .. nu stiu cand!


Ajung in gara CFR GALATI. Nu inainte de a remarca privirile piezise ale celor din maxi-taxi asupra rucsacilor mei si a castii de alpinist. Abia cand am coborat din el mi-am dat seama ca era unul care ducea in Santierul Naval si ca bietii oameni se duceau la munca .. Ajuns in Gara, mare minune mare... Mai a naibii socoteala!! Au facut alta mai noua si mai frumoasa insa au uitat sa schimbe si angajatele. Probabil sperau ca acele comp-uri bengoase sa le mai creasca viteza. Ar fi fost bine sa fure ideea de la scoala primara - "cornul si laptele" si sa faca si ei .. "Red Bull-ul si Gatorade-ul" pentru cocoanele protapite in fata masinilor alea de le spuneti computere. Stand asa pe o bancuta, ca un romantic convins ce sunt, inca de la 6:15, il astept pe Marian .. uitandu-ma lung spre masini si taxiuri si cand colo vad un fost coleg de facultate, taximetrist .. care ma masura din cap pana in picioare: da' unde pleci frate asa cu toata casa?? Pai unde fratane-miu? In concediu. .. ca doar nu puteam la ora aia sa-i explic individului ca ma duc la munte cu un specialist care sa ma invete ce si cum se face pe munte.


Noroc ca apare un taxi din care coboara si Marian (plin si el de rucsaci) si fuguta la bilete, le indesam in portofelul lui si hai la tren ca pufaia ca un tampit (trenul; scrasnea de fapt). Pana sa urcam in el, vad o mandra intr-un compartiment si-i soptesc.. avem locuri langa ea .. Marian rade insa se bucura cand vede ca am ghicit: o mandrete de fatuca, cam la 20 de coti ase. Proaspata ca o primavara. Imediat disparu si ultima urma de somnic. Imi dadu-i drumul la limbuta si asediu ca rumanii pe turci la Plevna. Atentie! Il asediam pe Marian cu intrebari despre stagiu, noduri, "smecherii" si alte lucruri interesante. Asa imi place mie sa pun intrebari. Sunt foarte curios.


Colac peste pupaza, nu era destula ameteala produsa de pantecutul mirabolantei fapturi din fata mea ori de alte forme cu care natura o inzestrase din belsug, din Faurei mai urca si un nenic cu un bidonas (20kg) de tulburel (prietenii stiu ce-i ala) care raspandea o aroma intepatoare din belsug si culmea ... gratis frate, pentru nasucurile tuturor.


Si uite asa, dupa discutii care de care mai tehnice si priviri din ce in ce mai insinuante ajunseram in Busteni unde odata calcand peronul garii, fuseram asaltati de nelipsitele persoane ce ofereau gazduire, care mai de care mai guralive si mai insistente. Nu puteau intelege ca noi, pe o asa vreme cainoasa/ ploioasa vom urca pe munte si vom dormi la cort. Usurel, scaparam de ei si dupa o mica fotografie fugiram la o berica in asteptarea celorlati participanti ( Radu, Gabriel si Marius) din Bucuresti. La 14:00 ne gasiram, baturam palmele a cunostinta si fuguta sa prindem inceputul marii aventuri.


Loc de inceput: Caminul Alpin. Aci lasaram masinuta celor din Bucuresti, apoi inchiriaram niste magarusi si serpasi pentru a ne cara rucsacii (vorba lui Marian) si cu tupeu.. la drum! Deja ploua, incepusem bine, eram motivati si zambeam de fericire toti. Mai putin magarusii care duceau rucsacii cei mari, adica NOI! Si toti aveam cate doua, si pline ochi fratilor!


Si urca, si urca, mai glumind, mai sperand ca drumul macar s-o mai indrepta si la orizontala daca nu macar va cobori nitel sa mai respiram, asa, de pofta, ajunseram in poiana cu surprize. Cica era locul unde trebuia sa campam la cort. Sfat de taina si seful tribului hotari: mai urcam pana la Refugiul Costila urmand ca in week-end sa coboram in poiana daca acesta va deveni neincapator. Zis si facut ... dar mai greu, desigur, ca erau grei al naibii rucsacii aia plini cu de-ale gurii.


Dupa incordari si fandari care de care mai artistice si mai necesare am ajuns si la refugiu, nu inainte de a primi o lectie de pedologie, unde ne astepta o liniste covarsitoare. Il luaram cu asalt si il ocuparam definitiv si irevocabil. Gol .. gol ... gol .. nu, inca nu incepuse derby-ul Dinamo - Steaua. Gol refugiul, cel putin asa am crezut pana cand se facu noapte. Ne-am intins sofa-urile si fotoliile, instalaram cablul, daram drumul la TV-satelit si se facu lumina .. se facu lumina cand Marian ne anunta ca stagiul a inceput din acea clipa. Mancam si incepem cu teoria si cu mult trambitatele noduri - suna vocea ferma a acestuia. Disparura si cadanele si uleiuri eterice, maseuzele si alte vise exotice.


Va dati seama ca nu prea ne pica bine mancarea cu care ne-am imbuibat cand constataram pe pielea noastra, unii mai abitir decat ceilalti ca ii tare greu dom'le cu nodurile iastea. Avantaj celui care avea o imaginatie bolnava si capacitatea de reprezentare in spatiu. Concluzie: daca nu visezi frate cu ochii deschisi niciodata, lasa balta nodurile ca te trezesti cu mainile legate si nu stii cum si cine ti le-a legat. Dupa hlizeala de rigoare si oftica mai mult decat necesara, hai sa mai halim odata, ca meritam acu, dupa istovitorul efort depus si apoi deschiseram sezatoarea: unii spuneau povesti ori bancuri in timp ce altii cautau o buda normala ori dadeau in continare piept cu capetele de cordelina sperand ca macar ase, din intamplare sa le iasa un nod marinaresc simplu ori dublu, sau macar o coada vacii. Ce sa mai spun de nodul ... playboy..


Pe la 24 .. somn de voie .. sau asa speram. Dar dvs stiti ca sperantele sunt desarte .. unul din locatari era mare pasionat de Bach si tinu cu tot inadinsul sa ne dea o reprezentatie. Gratis! Nu puteam sa-l refuzam asa ca .. izolandu-ne in sacii de dormit, alunecaram incet si greu in lumea viselor. Pentru putin timp insa. Cand ne inganam si noi cu somnul, ori petreceam prin vise care de care mai fierbinti aparu stapanul casei. Parsul. Domnul Pars! Aparu sa-si ia tributul din rezervele noastre de hrana. I se cuvenea pe drept. Eu nu prea imi dadeam seama ce se intampla si, curios, aprinsei frontala si-l vazu-i pe masa, in toata splendoarea lui. Nu paru catusi de putin speriat si, tacticos si zambindu-mi gales se intoarse tratandu-ma cu spatele. Mai exact ... imi intoarse fundul. Ce-i drept, rotofei, de .. vine iarna indata. Dupa un timp, l-am lasat si ma cuibarii in sacul de dormit unde era caldut si bine, al naibii de bine desi imi lipsea insistent din stransura bratelor un ingeras scump si drag mie, Zana Albastrelelor, doamna visurilor mele.


Dupa o vreme, logic, se facu dimineata .. si o noua zi promitatoare. Ordine de zi: servitul mesei, noduri, echipament, coborare in rapel si apoi o tura spre Circurile Vaii Albe. La masa nu ne poticniram deloc, eram experti. Nodurile au fost mai delicate chiar decat o noua cucerire amoroasa si apoi .. vremea adevarului: rapelul. Mai bine ii spunea DRAPELUL .. ca te apuca dom'le aceleasi emotii ca si atunci cand ai fi fluturat steagul in fuga spre Vidin prin spangi, prin fum, prin mii de baionete ... Imi veni si mie randul. Ultimul, recunosc. Insa nu de teama prea mare ci doar din intentia de a observa pe ceilalti. Si am facut bine. Clipe memorabile ... ma felicit pentru participarea la acest stagiu. Deci, ajuns pe marginea locului de coborare in rapel facui o cruce mare sub zambetul aprobator si incurajotor al ghidului ...si cu Dumnezeu inainte. Normal ca imi placu, la fel ca si celorlalti. Acu' nu ne mai saturam sa coboram iar si iar. Ne oprira simfonia burticilor noastre ametite de atatea senzatii "delicate" si fugiram iar la masa. Mai domoliram putin razbelul dintre linguri si furculite apoi echiparea si, in sir indian, dupa ce ne insusiram indicatiile sefului de trib, purceseram sus pe munte. Numai bine ca incepu si ploaia, rece si asezonata cu un vant taios, dar nu ne-am oprit, hotarand sa mai urcam. La un moment dat, dupa locul numit "La Panda" am inceput sa punem in practica ceea ce invatasem si am facut o balustrada de care ne-am asigurat, Marian cap de coarda (invatam pe viu ) si eu secund ( o onoare) si mai urcaram pret de vreo 3-4 lungimi de coarda. Deja se intuneca, eram murati si dupa ce am facut o fotografie, am schimbat directia de deplasare. Nu inainte de a observa o Floare de Colt scumpa si imbujorata sub picaturile reci ale ploii. Am schimbat si rolurile, eu devenind cap de coarda (mare incredere a avut Marian!!) si el secund. Intr-un tarziu, mai mult tiras si pe intuneric am ajuns la refugiu murati insa satisfacuti si veseli. Obiectivul fusese in mare parte atins. Surpriza!! In refugiu o adevarata cofetarie: ceaiuri fierbinti, dulciuri la discretie si fete in pielea goala. Pe cuvant! In ceea ce priveste ceaiul fierbinte si dulciurile si mai putin in privinta fetelor .. La sfarsitul turei, cunoscutul hit al muzicianului Bob Marley, "No woman, no cry" devenise .. "No woman, don't cry"!!


Iar povesti, de acum devenite adevarate legende, destainuri haioase si pline de invataminte ale ghidului, teorie si nelipsitul Mars de Fuga trambitat mai mult pe nas insa pe diferite octave, somnic si bineinteles inspectia dlui ori dnei Pars.


Se mai duse o zi. AMR = 3 zile, vorba lui Raducu.


Dimineata batalie pe bordura din fata refugiului pentru a gasi un loc unde sa ne uscam hainele si bocancii. Gasiram pana si pe stanca de langa acesta. Dupa masa obligatorie si ceva vizionari in " d'ale nodurilor" purceseram la urcarea stancii care ne facu placere sa o coboram in rapel. V-ati prins. Am schimbat sensul de deplasare, de jos in sus. Prusicile erau la ordinea zilei. A mers, greu dar a mers, mai ales ca am folosit o coarda statica. Mai dificil fu pentru cei fara o pregatire fizica suficienta. Dupa ceva joaca si rasete pe infundate ori pe fata si in mod languros uneori, mai haliram cate ceva si incepu adevarata morcoveala: cataratul pe stanca, asigurati in sistem salam. Aci m-am surprins pana si pe mine. Recunosc ca imi era ceva teama si nu intelgeam cum se poate cineva catara. Asta nu a durat mult pentru ca in juma de ora ori mai putin, imi veni si mie randul si, de voie ori de nevoie imi facu-i optul prin urmarire la hamul propriu si sus spre top. Si am urcat , si am urcat ... incat uitandu-ma la cei pe care ii intrebam daca ma asigura si nu dorm tinandu-se de coarda sa nu pice, ii vazui jos de tot si mici de parca erau parsi si ei. Atunci nu am mai avut incotro si da-i inainte cu tupeu (mai mult cu cracii, deh mobilitatea si ... cu atentie) am ajuns pana la capat, desi cand eram jos nu ma vedeam nici pana la jumatate. In acel moment am castigat un pariu cu mine insumi. Am trecut la un nou nivel. Am simtit acest lucru si m-am bucurat ca am reusit. Restul e istorie.


Acum stiti ce a urmat: sampanie, mancare, dulciuri si teorie. Nu! Fara sampanie, am glumit... insa toate celelalte din plin. La fel si sforaiturile. Pana dimineata. In aceasta noapte a aparut si replica. Se sforaia pe doua voci .. aveam stereofonie in creierii muntilor. Pana si parsul s-a speriat si nu a mai aparut sa-si serveasca portia de papica special lasata langa cosul de gunoi. A doua zi urma tura cea mare.


Nu a fost sa fie. Inca de cu seara, a inceput sa ploua, la un moment dat, ii tragea chiar lapovita. Ce era nasol, era faptul ca eu semnam condica la buda si in zorii zilei si seara pe la 21... de om chibzuit si ordonat. Asta dura pana cand, intr-o poveste de seara auzii de Vasilica - ursoaica si de vizitele ei la refugiu si abia atunci facui legatura intre fetele celorlalti cand aflau ca iar ma duc la buda pe intuneric si o balega proaspata intalnita cand adusesem apa de la izvor si imi dadu-i seama ca-i de urs. Si inca unul viguros dupa proportiile acesteia.


Cum spuneam, ziua de sambata a fost compromisa total, plouand chiar bine, fara pauza si in rafale. Asa ca am exersat in refugiu diferite tehnici simple si eficiente de coborare si asigurare pe care le poti folosi atunci cand nu ai un echipament specific ci doar o coarda si o cordelina. Apoi trecuram la masuri de prim ajutor medical. Partea cea mai haioasa si interesanta a cursului. Toti am fost pe rand salvatori si accidentati. Mai nasol partea cu respiratia gura la gura .. va imaginati cam ce se putea auzi prin refugiu si ce chicoteli erau. Sunt chiar si dovezi foto ... care mai de care mai compromitatoare, chiar adevarate probe de divort pentru unii ...in cele din urma deslusiram din tainele folosirii unei busole si ale orientarii cu aceasta in teren, utilizand harta.


Si iar se duse ziua, prevestind o ultima zi infierbantata: ziua judecatii, adica verificarea a ceea ce ne insusiram pana atunci. Ori ba!!


Duminica dimineata. Mic dejun copios, impachetat bagaje, desigur, muuult mai usoare si apoi .. mult asteptatul examen.


Sigur ... nelipsitele noduri si test scris. Apoi .. profitand de razbunarea vremii, concurs de urcat pe coarda dinamica utilizand nodurile prusice. A rasunat valea de ambalatul "motoarelor" la maxim si de starturile ratate ori nu, insa mai ales de rasetele noastre ca oricat se straduiau unii tot la baza peretelui erau, deh.. greutatea proprie in combinatie cu elasticitatea. Intr-un sfarsit se scurse timpul si cu tristete, dar impovarati cu rucsacii proprii si gunoaiele de prin si de langa refugiu o porniram catre "civilizatie", spre oras.


Jos, in urbe, am recuperat masina, ciocnit-am un pahar de bere, rasete, strangeri barbatesti de mana, zambete triste si inapoi spre cascioarele noastre. Unii veseli .. altii tristi... in ton cu cantecul .. "oficial ne merge bine", corect ar fi fost "imi" .. M-am simtit liber, insa nu in totalitate, doar am lasat sa se exprime temperamentul meu dinamic in toata splendoarea sa, componenta fizica a fiintei mele. Sufletul nu s-a putut incarca "furand" din maretia si linistea muntelui, nu s-a colorat, nu a zambit ... mi-ai lipsit Albastrea!


Credeam ca fosnetul cetinilor de brad, tipatul acvilei ori curcubeul florilor imi va readuce fericirea in suflet. Sau zborul alaturi de zagani. Oricat am incercat nu mi-am putut spala sufletul, nu mi-am putut curata inima si sa sterg dorul patimas ce salasluieste in ea. Nu am reusit! Poate cineva sa ma condamne??


Am reusit insa alte lucruri, lucruri ce isi au propria importanta in formarea mea ca OM. Cu dragostea, indiferent de natura ei, nu te joci. Doar o oferi. Neconditionat!!




Sâmbătă, 30 septembrie 2006 - 14:06 
Afisari: 1,433 


Postari similare:





Comentariile membrilor (3)

eupaul
eupaul
Caraba
 
1
un jurnal cu sarica! Ma bucur!
Felicitarile de rigoare, si spor la treaba!
Adevarul e ca e un capitol de care as vrea sa ma aproprii si eu la un moment dat.

Cam multe "momente de maxima intensitate romantica", dar..., pana la urma, fiecare cu ce il doare!

Hai noroc!


Duminică, 1 octombrie 2006 - 21:53  

mike
mike
Rucsac
 
2
Frumos..ma bucur ca ai postat jurnalul aici!


Luni, 2 octombrie 2006 - 01:03  

curls
curls

 
3
Azi mi-am facut timp sa citesc jurnalul tau. Frumos scris, atat de bine povestite experientele din tabara de catarare, incat ma gandesc ca adaugarea de poze sa nu strice curgerea textului.
Este adevarat ca frumusetea muntelui nu poate astupa golul din suflet, dar macar il poate pansa. De aici, poate, si expresia "iti unge sufletul".


Joi, 12 octombrie 2006 - 15:27  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0767 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2017) www.carpati.org