RT 23-24 septembrie 2006 Busteni - Valea Alba - Vf. Omu - Creasta Balaurului - Gura Diham - Busteni
RT 23-24 Septembrie 2006 Busteni - Valea Alba - Costila - Vf. Omu - Creasta Balaurului (Bucsoiul mic) - Gura Diham - Busteni
Participanti : Eu (lilian_marius) impreuna cu o parte din membrii Ursului Trubadur (Ramona , Simona , Nicha , Lolek(Laura) , Vladimir , Vladut , Dorin , Hike , Paul , E-Cucu , Dragos, Anca , Razvan , Claudiu)
Motto: " O sa va namoliti si o sa muriti !!! " by Alex "o sa muriti" Cretu
Ziua 1 Sambata 23 sepembrie Busteni - Valea Alba - Cabana Omu
Vineri seara ajung acasa de la serviciu , suparat si trist ca din cauza vremii tura pe Seaca Caraimanului la care trebuia sa iau parte se anulase si tot navigand pe net , am dat pe site-ul ursilor trubaduri (www.ursultrubadur.ase.ro) de o tura pe Valea Alba pentru weekendul asta ; desi mai fusesem pe Alba acum o saptamana am zis ca decat sa stau acasa mai merg inca o data pe ea asta cu conditia sa ma primeasca si "ursii" cu ei;
Zis si facut sambata dimineata eram in Gara de Nord , m-am intalnit cu ei , am facut cunostiinta , le-am spus ca le-am citit toate RT-urile de pe site si am plecat cu personalul 3001 spre Busteni sperand sa scapam de ploaia mocaneasca din Bucuresti si sa facem Valea Alba chiar si pe ploaie ;
Pe drum am facut cunostiinta cu Dorin - unul din cei care a facut Mont Blancul vara asta pe fata italiana (pe la refugiul Gonella) si pe Hike - celebru printre Ursi pentru performanta sau contraperformanta de a dormi acum vreo 3 saptamani alaturi de Alex Cretu in Seaca Caraimanului sub hornurile finale ; Dorin venise croit sa faca Acele Morarului dar deoarece nu a gasit pe nimeni cu echipament pentru ace a mers cu noi desi a incercat sa ne convinga sa mergem pe Valea Costilei - eu unul as fi mers - pe valea Costilei ;
Ajunsi in Busteni am pornit-o spre Valea Alba , pe o ploaie la fel de mocaneasca ca cea din Bucuresti ; dupa aproximativ 1 ora am ajuns la "La Verdeata" unde eu am fost tare mirat vazand cum curgeau suvoaiele in cascade pe vale deoarece acum o saptamana era uscat uscat pe acolo ; dupa o pauza de masa si de tigara am inceput sa urcam pe vale pe stancile ude si pe langa zapada inghetata ;

Busteni vazut din poteca dinspre "La Verdeata"

Inaintand prin ceata deasa de pe Vale

Valea cea Alba dar mai ales uda

In apropierea primei saritori " Saritoarea Carnului"

Cascade reci pe Valea Alba
Dupa ce am trecut de prima saritoare pe care am ocolit-o pe dreapta ceata s-a mai ridicat un pic permitandu-ne sa admiram si noi valea macar in partea ei inferioara

Valea Alba intr-o scurta pauza fara ceata

In drum spre cea de-a doua saritoare
Adata ajunsi la a 2 a saritoare unii dintre noi au abordat-o catarandu-se pe bolovanii din stanga acesteia care erau brazdati de ape si apoi pe brane prin stanga ei ; Dorin a trecut direct pe fisura din stanga ei peste o spalatura pe care aveai cam aderenta 0 iar unii dintre noi au trecut chiar pe sub ea prin fisura de dedesubt (evident cei care erau mai slabuti);
Dupa ce-a dea doua saritoare , vantul a inceput sa bata mai puternic , temperatura a scazut si mie efectiv imi inghetasera degetele incat a trebuit sa stau vreo 10 minute cu ele bagate sub brat pentru a le dezmorti ; in drumul nostru am vazut si cadavrul descompus al unui pui de capra neagra care probabil cazuse de pe stancile din jurul nostru


Se ridica ceata - Braul mare al Costilei si Creasta Vaii Albe

Grasu(Simona) si Vladut la o pauza de incalzire a mainilor

Vin si cei mai intarziati
Am ajuns pe platou in jurul orei 3 .20 dupa aproximativ 5 ore de urcat din Busteni ; aici Hike , Paul si E-Cucu s-au despartit de noi trebuind sa ajunga pana seara in Bucuresti si au pornit-o spre cabana Caraiman iar noi ceilalti am pornit-o spre cabana Omu unde ne facusem rezervare ;

Vladimir si Vladut 2 membri fondatori ai Ursului Trubadur


Mergand prin ceata peste prima zapada de anul acesta spre cabana Omu

Eu in imensitatea platoului Bucegilor

Prima Zapada
Dupa cateva probleme de orientare datoarte cetii extrem de dense rezolvate cu ceasul super dotat al lui Dorin (busola , altimetru ) , am ajuns la Cabana Omu in jurul orei 5 seara , si am gasit cabana aprope goala , lucru nemaivazut de mine in vara asta (am ajuns pentru a 6 oara ) - probabil zapada proaspata depusa a alungat pantofii unora ; la cabana mai era un cuplu si inca doua femei; ne-am cazat la priciuri , am pus hainele la uscat , pentru prima oara nu era aglomeratie in prici cat despre sala de mese sa spun ca batea vantul la figurat , usa fiind inchisa.

Zapada la Cabana Omu
Unii dintre noi s-au bagat in paturi iar altii au mai ramsa pana in jurul orei 10 seara in sala de mese la un vin fiert , la o bere si la o aluna ; Vladimir si Vladut s-au apucat sa-mi povesteasca inceputurile clubului lor cu toate aventurile si nebuniile (in curand implinesc 5 ani de existenta a Ursului Trubadur) ;

Unii dintre noi au mai si mancat

Grasu , Vladut , Vladimir si Lolek (cu spatele) la o cana de vorba

Impreuna cu Ursii Trubaduri (sau o parte din ei)
Ziua 2 - 24 septembrie 2006 Cabana Omu - Creasta Balaurului - Gura Diham - Busteni
Dupa o noapte calduroasa (in care soba a mers tot timpul) ne-am trezit stresati un pic si de soneria mobilului Ramonei care tot intona "nu mie frica , nu mi-e frica de Bau Bau " si dupa ce ne-am dezmortit , am strans bagajele si ne-am indreptat catre... sala de mese - a urmat o masa copioasa de dimineata dupa care in ciuda cetii extrem de dense - nu se vedea la 2 metri in fata - am plecat care incotro - Grasu si Vladut - pe Scara spre Bran , eu cu Dorin si Dragos ne-am hotarat sa mergem pe Creasta Balaurului (Dorin o mai facuse si iarna si vara de vreo 4-5 ori) iar ceilalti urmau sa coboare la Malaiesti si dupa aceea pe Tache Ionescu ;

Ursii la masa de dimineata
Am plecat in jurul orei 9.10 de la cabana prin ceata si vant spre Bucsoiu Mare pe banda rosie ; dupa vreo 10 minute dupa plecarea de la cabana ceata a devenit si mai densa incat orice posibilitate de vedere a crestei Balaurului sau de a vedea vreo vale era exclusa;

Spre Bucsoiu Mare

Dorin cauta creasta Balaurului
Dupa aproximativ o jumatate de ora de cautat creasta prin ploaie si ceata , Dragos a renuntat si s-a intors pre Omu urmand sa coboare si el la Malaiesti; cum Dorin e un tip ambitos (Mont Blanc , Creasta Fagarasului iarna , Creasta Pietrii Craiului iarna - la liber ) a continuat sa caute impreuna cu mine intrarea in creasta ; ca printr-o minune pt doar 2 minute s-a ridicat ceata si am vazut Valea Morarului deasupra careia ne aflam (as fi jurat ca suntem mai departe si nu deasupra vaii morarului) ; am gasit apoi intrarea pe Creasta Balaurului si am inceput sa inaintam pe creasta prin ceata care incepuse sa se ridice;

Si-am gasit creasta Balaurului

Balaur maroniu spre verde

Marele perete al Morarului si valea cu acelasi nume

More Balaur ...

Valcelul Grohotisului (duce in Valea Bucsoiului)

Din nou peretele grandios al Morarului

Privind inapoi pe creasta Balaurului

In spate peretele Bucsoiului Mare vazut de pe fratele lui mai mic

Si am ajuns in zona cu vegetatie jnepenoasa pe care poti pierde foarte usor poteca (nu ca ar fi o poteca pe Balaur)
Dorin a intuit foarte bine pe unde vine asa zisa "poteca" (care nu exista - exista doar brane ierboase si jneapan) si am trecut de pe versantul dinspre Valea Bucsoiului pe versantul dinspre Valea Moraruluii in coborare cu mare atentie datorita ierbii ude

Valcelul Portitelor (duce in Valea Bucsoiului)

Coborand spre Timabal

Acele Morarului (de la stanga la dreapta : Acul Mare , Degetul Rosu , Acul Crucii) si rapele : Rapa Mare , Hornul dintre Ace , Rapa Crucii si Rapa Adanca(Valea Adanca)

Timbal from Bucegi
Dupa aproximativ 2 ore in jurul orei 11.30 am ajuns la baza Timbalului chiar la intersectia dintre firul vaii Morarului si poteca ce face dreapta (in sensul de urcare ) spre Creasta Balaurului

Acele Morarului vazute de la intrarea in traseu (atata in valea Morarului cat si in Creasta Balaurului)

Trisete ca s-a terminat "balaureala" prin boscheti (Eu)
In curand am ajuns la intersectia cu triunghi rosu care duce la Pichetul Rosu si mai apoi am taiat-o prin padure pe un drum pe care il stia Dorin pe langa Casa de Vanatoare " Coltii Morarului " si dupa aproximativ 45 de minute dupa ce am trecut si de un rau involburat care mi-a creat un pic de probleme la traversare am ajuns la Gura Diham dupa numai 3.10 minute de la plecarea de la cabana Omu ;
Aici i-am asteptat si pe ceialalti care veneau pe Tache Ionescu; ne-am plictisit cu o bere in fata ,am "admirat" pantofarii care incercau sa urce "Panta Prostului" , Dorin mi-a povestit aventurile lui prin Alpi si mi-a facut o scurta descriere a vailor alpine si a crestelor care se vedeau pe Costila (Costilei , Galbinele , Malinului , Urzicii ) si amandoi am murit de foame cu ciocolata in fata uitandu-ne la turistii care bagau fripturi dupa fripturi in ei

Cabana Gura Diham

Si-au ajuns si ceilati in jurul orei 2 si jumatate (in mijloc Dorin si ceasul lui cel destept)
Am pornit-o pe jos pre gara , in jurul orei 4 si 20 eram la gara , am luat bilete la personalul de 5 , Dorin s-a reintalnit cu un tip cu care fusese pe Mont Blanc si care lucra la Salvamont Retezat ,am mai frecat menta vreo juma de ora prin gara si am luat in sfarsit trenul spre Bucuresti ; la ora 8 30 eram in Bucuresti ; m-am despartit cu parere de rau de baieti cu promisiunea ca voi veni la intalnirea lor de 5 ani din octombrie ;

Spre Busteni o bufnita cocotata pe-un ciot de copac privea impasibila
A fost o tura reusita in ciuda vremii instabile care nu a prea tinut cu noi si nici cu aparatul meu foto !!! Astept tura din weekendul viitor organizata de nea Nae si sper sa avem vreme mai buna decat in acest weekend !!!
Si referitor la ce zicea Alex Cretu - cel mai celebru si mai umblat dintre Ursi , pe topicul turei : ne-am namolit dar n-am murit !!!
P.S. Aici este jurnalul facut de baietii de la Ursul Trubadur pentru aceasta iesire - merita citit , credeti-ma !!!
http://ursultrubadur.ase.ro/modules/news/article.php?storyid=160
Va Multumesc !!!
Marți, 26 septembrie 2006 - 16:02
Afisari: 2,164
lilian_mar..
Marți, 26 septembrie 2006 - 14:57