Remarcare in Fagaras, banda albastra Arefu – strunga Doamnei, zona Runcurelei, 24-25 iulie 2010

Asociația Montană Carpați (AMC) în colaborare cu Salvamont Argeș a organizat acțiunea de remarcare pentru tronsonul din zona Runcurelei, al traseului bandă albastră Căpățâneni – Arefu – M. Ștubeaua – M. Marginea – M. Florea – M. Podeanu – Strunga Doamnei, ultima remarcare datând din 1991 cu ocazia unui concurs de turism montan în zonă.

În urma anunțului lansat de către AMC, în ordinea înscrierii, participanții au fost următorii:

1. Radu MARINESCU (radmar)

2. Silvana MARINESCU

3. Tudor CRISTEA (tud)

4. Stefan DRAGOI (dragois)/Stan

5. Sorin CRISTIAN (sorincrtr)

6. Stefan DUMITRIU (tesla4536)

7. Nicoleta MARIN (amemont)

Pentru a putea marca o lungime cât mai mare de traseu am dorit să începem activitatea chiar de sâmbătă dimineața (24.07.2010), drept pentru care am plecat toți participanții din București spre Pitești de vineri seara, cu trenul. În gara din Pitești am fost așteptați de către seful Salvamont Argeș, Ion Sănduloiu (Adi) cu o Dacia Pickup. La puțin timp a ajuns și șoferul Jean cu o camionetă încărcată cu stâlpi și săgeți indicatoare, saci de nisip și ciment, cutii cu vopsea, pensule, perii de sârmă și alte materiale necesare la remarcare.

Când noaptea deja se lăsa am plecat din Pitești spre Curtea de Argeș și apoi ne-am regrupat la Vidraru, camioneta ajungând ceva mai târziu. Până aici drumul a fost acceptabil, dar mai apoi am mers pe drum forestier până în Curmătura Runcurelei, iar acesta nu mai era prea bun.

La Vidraru, în jurul orei 23

În Poiana Runcurelei am ajuns cam pe la miezul nopții și totul era într-o stare de așteptare. Tocmai plouase și aburi curgeau pe lângă noi. După ce am descărcat materialele din camionetă, pentru ca aceasta să plece înapoi la Pitești, ne-am întins repede corturile și ne-am culcat toți pentru a fi odihniți a doua zi la marcaj.

În lumina dimineții

De-abia când ne-am trezit și se luminase am putut observa cât de întinsă este poiana, și stâna ce avea să ne ofere mai târziu și ceva supărare, dar și bucurie ca recompensă. Ne-am apucat să punem masa, apoi să organizam tabăra – noaptea instalând-ne doar corturile.

Pregătirea 

Momente artistice ale diminetii

Nu am pierdut timpul și ne-am apucat de treabă. Astfel, am început să montam primul stâlp indicator la intrarea în poiana, venind dinspre Arefu. S-a săpat groapa, s-a pregătit cimentul, s-a montat placa indicatoare pe stâlp si apoi acest s-a îngropat și fixat.

eu si Adi pregatind cimentul

Adi, bucuros de primul stâlp instalat

Detaliu săgeată indicatoare

Pentru că mai rămăsese destul ciment am instalat tot atunci alt doilea stâlp, cam pe la jumătatea poienii, bucurându-ne de mașina salvamont ce a cărat toate materialele până acolo.

Zona nefiind prea umblată de turiști și pentru că nimeni nu dorea să rămână la corturi am plecat toți la remarcare spre Arefu deși nu prea am fost împăcat cu gândul de a lăsa tabăra de corturi singură.

Remarcare

După vreo oră de remarcat, pentru că eram prea mulți și nu aveam spor ne-am împărțit în două echipe, Nicoleta, Ștefan și Sorin întorcându-se pentru a remarca în sens opus, din poieniță spre Strunga Doamnei, restul continuând marcajul pe drumul forestier spre Arefu.

Traseul nu este greu, mergându-se pe drumul forestier ce ocolește vârful Munțișorul. Trebuie spus că mai demult a fost o altă variantă a traseului, putin mai la vest. Pe aici era traseul inițial pe unde se urcau la stâne animalele, dar odată cu apariția drumului forestier traseul vechi a nu a mai fost practicat, unii ciobani mai tineri neştiind exact pe unde este. Acum el este neumblat si sălbatic, nefiind uşor de găsit o intrare în varianta veche şi punând serioase probleme de orientare este nerecomandat, folosindu-se aşadar noua variantă pe care se poate face o tura frumoasă cu bicicleta.

Am remarcat spre Arefu aproape o ora după care Adi a trebuit să se intoarcă, fiind chemat la o intervenţie, ramand astfel 4 in aceasta echipa. Afara era cald, dar norii se strangeau in jurul nostru si izbucneau uneori in tunete indepartate facandu-ne sa ne intreb daca sa continuam marcarea sau nu. Speram sa intarzie ploaia pentru a putea prinde cat mai multa stanca si copaci uscati.

Intai se peria bine

Si ca lucrurile sa mearga bine am avut noroc si nu a venit ploaia la noi pana sa terminam ziua de lucru, scurtata in echipa noastra de un mic accident ce a facut sa pierdem jumatate din vopseaua ce am luat-o la noi si nemaivand suficienta pentru a inainta.

Intre timp Nicoleta, Sorin si Stefan, dupa s-au despartit de noi si s-au intors la tabara de corturi, au inceput marcajul in sensul opus, din poiana Runcurelei spre strunga Dracului.

Traseul banda albastra trece longitudinal prin poaiana, urmand spre nord si apoi nord-vest drumul pe culmea, nefiind probleme de orientare.

Cei trei au fost foarte harnici si atenti, nepierzand din vopsea, astfel ca au inaintat mult cu refacerea traseului.

Acum revin cu povestirea la echipa „sud”. Odata ce am terminat vopseaua ne-am intors in tabara din poaiana si marea ne-a fost mirarea, sperietura si indignarea cand am vazut corturile intr-o stare jalnica. Unele rupte, altele mai putin sifonate, dar deloc intregi.

La inceput ne-am gandit ca au fost oamenii, poate ciobanii, dar dupa rupturi si alte semne ne-am dat seama ca au fost animale. Foarte suparati am dat vina pe cainii de la stana care au venit si au mancat destul de multe. Mai tarziu am aflat si ne-am dat seama ca de fapt nu au fost nici cainii, ci porcii stanii.

Acestia au mancat toata carnea (salam, sunculita), branza, painea, ceva rosii, chiar si ceapa. Mancarea ce nu a fost in tendele corturilor nu a fost scoasa fortat, prin gaurirea corturilor.

Astfel, dupa ce ne-am intors de la marcaj, flamanzi cum eram am inceput sa vedem ce-am mai putea manca si am avut noroc ca sa mai gasim ceva legume si fructe neatinse, ciocolata si niste plicuri de ciorba si fulgi de nu mai stiu ce. Am mai avut si ceva conserve de care nu s-au atins, desi alte cutii de tabla nu au avut aceasi soarta.

Dupa ce am mai aranjat prin tabara si ne-am mai astamparat foamea, alaturi de Stan am plecat sa pregatim montarea urmatorului stalp indicator, cam la 30 de minute de tabara, dupa ce se iesea din poiana.

La intoarcere, inca suparati pentru paguba, am discutat la stana cele intamplate, iar la cererea noastra pentru niste mamaliga si branza ne-au spus ca or sa ne cheme ceva mai tarziu, peste 1-1,5 h cand o fi gata.

Intre timp aveau sa se intoarca de la marcaje si Nicoleta, Sorin si Stefan, noi incercand sa mai incropim o masa din ce mai aveam.

In jurul orei 20, am fost strigat de un cioban sa mergem pana la stana si sa aducem un vas. Era un prilej de mare bucurie. Am plecat cu cel mai mare vas pe care il aveam disponibil pentru primi mamaliga si branza de la ciobani. Pe drum, de la corturi pana la stana fiind cateva sute de metrii, ciobanul se tot agita, dar datorita cainilor nu prea intelegeam ce mai vroia de la mine. Ajuns aproape mi-a zis ca sa nu vin doar eu si sa ma intorc sa-i iau pe toti cei din tabara. La inceput parca nu am fi vrut sa lasam iar tabara asa singura pentru porci, dar deja se insera fiind si inorat, iar mancare nu prea mai aveau ce lua de la noi.

Aproape de stana a aparut si a doua echipa de la marcaj, careia i-am spus ca avem sa-i dam o veste proasta, dar intai am pregatit-o cu una buna si cu o mancare si mai buna.

Ciobanii ne-au poftit in stana si am ramas foarte placut surprinsi de primirea si masa pe care ne-au aranjat-o.

Pe masa erau aranjate frumos 6 farfurii cu furculite si o minunatie de bulz, branza si cas.

Ne gresisera la numar, dar imediat s-a mai pregatit inca o portie.

Desi mai aveau treburi, ciobanii, doi baieti tineri ne-au raspuns frumos la toate intrebarile si ne-au facut sa ne simtim foarte bine la masa, fara a mai lua in seama parca deloc fumul dinauntru.

Masa a fost foarte buna si satioasa, invesilindu-ne dupa intamplarea de dupaamiaza.

Noaptea am avut parte de averse de ploaie si niste tunete ce parca iti cutremurau cortul, dar nu au fost mari probleme cu apa sau cu vantul.

Duminică de dimineata baietii am plecat sa punem si ultimul stalp, carand sacii de ciment, nisip, apa si lopetile si ne-am intors cam dupa o ora si jumatate, timp in care fetele au aranjat si pregatit tabara pentru plecare, izgonind deseori porcii care se apropiau de corturi si incercau mereu scheme de invaluire.

Alungand inca o data porcii

Odata stranse corturile au ramas pe loc Sorin si Stefan pentru a-l astepta si Jean soferul, iar restul am plecat in jurul orei 11 sa continuam marcajul pana in Arefu.

Am avut parte si de ceva ploaie mai rece, dar spre norocul nostru nu a fost de lunga durata si am putut sa continuam remarcarea in conditii bune.

Pe traseu am mai gasit putine semne vechi, de aproape 20 de ani, insa ele mai mult se ghiceau.

Forestierul este ursor de parcurs si odata ce se iese din padure, langa o troita, ofera o panorama deosebita, care este bine sa fie prinsa pe vreme buna. De aici se poate continua pe un drum mai ingust decat cel principal, coborandu-se in sat pe valea Marita, traseul marcat cotind spre est, pe drumul ce trece prin poienile Marita si Obarsiei, coborand serpuind pana in Arefu, parasind culmea Caprioarei pe unde a fost candva poteca spre Capataneni.

Traseul se termina la intersectia drumului forestier cu drumul principal din Arefu ce face legatura catre Capataneni. Aici am instalat si ultimul stalp, dar dupa ce am rezolvat niste probleme oamenii ce aveau casa langa intersectie, pentru ca nu se bucurau de montarea stalpului si doreau sa-l mutam ba intr-o parte, ba in alta, ba ca nu avem voie.

Pana la urma s-au linistit iar noi ne-am putut apuca de treaba.

Odata terminat de instalat si pozat stalpul am fost dusi inapoi cu autoutilitara pana la gara din Pitesti, ajungand apoi cu bine in Bucuresti.

In final vreau sa multumesc inca o data pe aceasta cale participantilor seriosi, muncitori si receptivi la anuntul AMC, salvamontului Arges prin seful Ion Sanduloiu si tuturor celorlalte persoane implicate.

Foto: Nicoleta, Stefan, Silvana, eu

Joi, 24 martie 2011 - 14:33 
Afisari: 1,659 


radmar