Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Decembrie 2019
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

Ianuarie 2020
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Online

Vremea
Varful Buila
Muntii Capatinii

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Raport de tură Parâng 31 dec 2013 - 3 ian 2014 (Muntii Parang)


Traseu : Gura Roșia - Valea Sliveiului – creasta la Gemănarea – Coasta lui Rus – Coricia – Schitul Jieț – Gura Roșia, cam 32 km


Echipament folosit : de iarnă de bivuac, o cordelină cu carabă pentru tras rucsacul în caz de nevoie, GPS, frontală, colțari, bețe, piolet, condiție fizică și psihică bune.


Tura a fost foarte frumoasă. Mi-ar fi prins bine niște rachete de zăpadă, ar fi ușurat deplasarea pe destul de multe porțiuni. Ar fi trebuit să mai renunț la niște haine de corp și să am rachetele. A fost o reușită și datorită vremii bune, conform prognozei. Pe vreme rea nu se poate face tot, are porțiuni de orientare dificilă, cu spații largi și/sau jnepeni deși și zăpadă adâncă, iar poteca pe curbă de nivel cruce galbenă pe valea Sliveiului devine total impracticabilă, cu risc mare de avalanșe. În astfel de situații poate că merge mai bine creasta Sliveiului sau Mija cu trecere pe Cârja (la asta preferabil doi oameni cu asigurare) pentru acces în creastă.


Am dormit trei nopți afară în condiții de bivuac (sac, suprafolie, izopren), prima în pădure, a doua într-o căldare sub creastă între niște pietre, iar a treia pe creastă lângă o stâncă mare care adăpostea de vânt. Am avut primus cu protectie de vant si am topit zapada seara si dimineata, o dată și ziua. Tehnica de somn a fost cu foit de pe o parte pe alta periodic, iar când mă lua frigul mai ronțăiam ceva dulce sau o felie de salam uscat din buzunarul hanoracului și mă încălzeam la loc. Este uluitor cum poți sta-dormi de la 19 la 7 în condițiile astea, noaptea a treia deja mă specializasem. Cel mai bine e să lași termosul plin cu ceai fierbinte de cu seară bine izolat între haine în rucsac (asta înseamnă să ai răbdare să fierbi doi litri), până se face apa fiartă dimineața numai bine te hidratezi și strângi lucrurile. Sticla de apă de plastic se poate ține strivită în rucsac și se folosește doar intermitent, când se face o supă sau o cafea cu consum direct din sticlă, fără stocare. Ținerea sticlei de plastic în sac în timpul somnului nu rezolvă mare lucru, nu se păstrează cald conținutul.


Ziua lumină de mers a fost scurtă, cam opt-nouă ore, iar mersul lent în condiții de iarnă și rucsac greu, plus greutate din care trebuie sa mai dau jos. Mi-ar mai fi trebuit si niste ciorapi de iarnă de schimb, seara se incalzeau greu picioarele (cu tot cu plastici in sac) si dimineata se răceau rapid cand ii scoteam uzi la mers (se incalzeau dupa vreo ora de mers, dar în cazul picioarelor mele foste degerate treaba asta nu e prea bine de tolerat, că nu ști cum se termină – tura asta a fost destuld e cald, nu s-a dus spre -20). M-am ales si cu ceva rosături la sfarsit de la ciorapii uzi, dar putine față de ce ma așteptam, si nici nu mă dor prea tare picioarele, față de alta dată, după fracturile de la avalanșa de pe Coștilei din 2002.


Ziua cea mai dificilă a fost pe Valea Slăveiului porțiunea centrală unde am luptat din greu cu jnepenii care aveau zăpadă insuficient înghețată pe ei, a trebuit să ies din traseu la pârâu ca să scap din zonă și să urc la loc. Nu sunt convins că am ales varianta cea mai bună, dacă aveam niște puncte încârcat în GPS cu intrarea potecii în jnepeniș cred că scăpam mai ieftin. Ocolirea cascadei care vine de la căldarea cu lacul verde nu se putea face pe poteca normală care urcă spre lacul înghețat din cauza zăpezii prea mari și epuizante. A trebuit urcat pârâul înghețat direct la colțari vreo 20 de m și tras rucsacul, dar luarea deciziei mi-a luat ceva timp. S-a dormit bine în căldarea de sub Gemănarea, sigură, dar cam friguroasă.


Ziua de mijloc a fost paradisiacă, soare, cald, peisajele minunate, toate zonele sub 1200 m în mare de nori, popase de însorire și hidratare cu supă la primus, cornișe puține și deja lucrate bine de doi oameni înaintea mea. Nimeni nu coborâse direct spre lacul Roșiile prin horn, se urcase pe Pontul Roșu, se vedeau urme.


Ziua finală de coborâre dinspre vârful Găuri putea fi la fel de dificilă ca cea de pe Slivei, dar niște oameni tăiaseră urme înainte câțiva km buni și am mers pe urmele lor. În plus zona dificilă ca orientare printre jnepeni fusese făcută deja de niște oameni cu rachete de zăpadă pe urmele cărora m-am scufundat nu prea des. Doar la final am decis să nu mai țin traseul, o potecă de gropi-urme și încă doi km plus șosea mai multă de luat în plastici, și am coborât direct prin pădure la neve, profitând de absența desișurilor și niște tăieturi proaspete, folosind GPS-ul direct spre schitul Jieț.


Una peste alta, am intrat în traseu marți pe la 2:00 p.m.pe la gura Roșiei și am ieșit în național înapoi lângă Schitul Jieț vineri. Schit pe care îl știam de acum doi ani și unde am intrat și acum, se pare că între timp a devenit mânăstire de maici. Când am ajuns lângă mașină vreo 2 km mai jos bateria era descărcată de la alarmă cred, se aprinsese de la vreun animal, și m-a ajutat cabanierul de la Groapa Seacă să o încarc. A fost un gest de mare omenie, nu mi-a luat nimic. Îl cheamă Romulus Rîbu. Pe viitor o să las mașina în curte la cabana Groapa Seacă (cinci lei ziua să o lași înăuntru), acum am aflat ca e functionala si iarna, vine lume care merge la schi langa coada lacului Vidra, peste șa, iar șoseaua e întreținută de drumari care stau la el. M-a intrebat de ursi, lupi, dacă am armă, i-am spus ca n-am armă și n-am văzut (am văzut însă capre), dar că am mers vreo cativa km pe urme de urs spre Valea Sliveiului, pe drumul spre stână (pe urmele lui zapada nu se mai rupea asa usor). Mulțumită acestui om am ajuns cu bine acasă vineri pe la 22 după ce am condus înapoi cei 360 de km (prin Tg. Jiu).


În drum spre intrare pe 31 mă oprisem la mănăstirea Lainici și mă rugasem la Sf. Irodion și la Maica Domnului, au o icoană primită de la Athos. Pe traseu în general am spus rugăciunea inimii și m-am încredințat cu totul Domnului. Este o atmosferă cu totul specială la mănăstirea Lainici, probabil datorită sfântului care a fost stareț aici.


Nu am facut poze, nu am cărat aparatul, iar mobilul nu l-am folosit la asta (semnal e doar pe creastă între Gemănarea și Parângul Mare), am vrut să mă bucur de ceea ce văd și simt fără să mă mai gândesc la altceva. Câteva imagini facute folosind track-ul si waypoint-urile GPS sunt mai jos.


Cu un bonus de interpretare spirituală acest raport este disponibil și pe blogul meu la adresa de mai jos:

http://virgiliordache.blogspot.ro/2014/01/raport-de-tura-in-parang-sau-progres.html


La mulți ani tuturor și numai bine !


/Parang2014/view1.jpg

/Parang2014/profilgurarosiaschitjiet.jpg

/Parang2014/somn1.jpg

/Parang2014/somn2.jpg

/Parang2014/somn3.jpg



Sâmbătă, 4 ianuarie 2014 - 18:02 
Afisari: 12,060 


Postari similare:





Comentariile membrilor (7)

lauramatei
lauramatei
(admin)

 
1
Interesanta atmosfera turei, aceea pe care o intuiesc, chiar daca n-ai descris-o; e ceva acolo si cred ca inteleg ceva-ul acela, mi-e tare cunoscut de undeva. O fi vreun sindrom? O fi grav? Nu glumesc... Ma gandesc tot mai des daca e normal ce ni se intampla si mai ales daca e bine. Si oscilez (dureros) intre bucuria momentelor acelea in care traim si simtim intr-un anumit fel, de care avem nevoie ca de un drog, si tristetea faptului ca poate nu degeaba am ajuns atat de departe incat sa traim momentele acelea si sa le cautam. Am sentimentul ca in urma noastra, cand ne bucuram de ceea ce povestesti in acest jurnal, abandonam ceva, platim un tribut si nici nu ne dam seama pe moment. O fi mai bine sa cautam bucuria aceea in alta parte? Si e interesant ca vrem, totusi, sa o povestim si altora, si nu simt ca o facem ca sa ne laudam cu ceva, ci dintr-o alta nevoie, pe care incerc sa o inteleg.

Locurile imi sunt dragi, foarte dragi, am povestit acum cateva zile de ce. Mi-ar fi placut sa le revad in niste fotografii, dar inteleg perfect si nevoia aceea de a nu mai face fotografii, pur si simplu. O sa revin pe acolo, as vrea sa mai umblu prin zona, sa mai descopar colturi minunate de lume, mai am niste idei si niste curiozitati. La vara...daca s-o mai putea...

Oare are zona aceea ceva? E ceva acolo, chiar acolo? Ciudat, cand erai in tura asta, pe acolo, cautand ce cautai, eu scriam jurnalul din locurile acelea, cautand, inconstient, ce? Si era noaptea de Revelion. Nu cumva e nefiresc ceea ce facea fiecare dintre noi?

Am urmarit pas cu pas traseul tau, inclusiv pe imaginile postate, dar nu mi-e clar un detaliu: ce treaba aveai cu poteca ce urca la lacul INGHETAT? De ce-ar fi ea langa cascada care vine de la lacul Verde? In dreapta cascadei, cum privesti de jos, e poteca cu marcaj cruce galbena. Ea urca pe terasa cu iarba ce gazduieste, in stanga, in zona cu jneapan, lacul Verde, iar la dreapta se urca mai sus, la lacul Carja. Inghetatul stiu ca e in dreapta imediat ce sfarseste brana pe care vine crucea galbena, faci dreapta inainte de cascada de sub Verde; e si acolo o caldare. Gresesc cumva? Poti sa ma lamuresti cum e, te rog, ca poate stii mai bine locurile?

Inteleg pana si neplacerile cauzate de mai vechile degeraturi....de ce oare? Eu am mai reusit sa gasesc ceva solutii pentru problemele cu pricina, am grija in mod special de labele mele in turele de iarna, mi-am gasit incaltarile potrivite, sosetele potrivite, rezolvarile potrivite... pot detalia pe privat, daca iti e util...

In rest, e clar ca a fost nevoie de multa vointa si tenacitate, conditie fizica si psihica din belsug, si da, te-ai hranit din ceva..., de undeva... Sunt momentele acelea cand esti singur pe munte, e greu, poate e si periculos si stii asta, nu esti acolo nicidecum ca sa bravezi, ai putere mai multa decat in viata de zi cu zi si te intrebi de unde vine si de ce o ai numai acolo. Am mers singura pe munte de multe ori, o zi, doua, trei, dar intensitatea maxima a acestei stari am resimtit-o intr-o calatorie lunga si draga, din vara anului 2012. Pana atunci, nu intelesesem mare lucru.

Am citit inca de aseara acest jurnal, intr-un context destul de...altfel, si parca mi-a deschis mintea. Am facut niste conexiuni intre ce-am citit, faptul ca l-am gasit postat tocmai acum, jurnalul meu, alte experiente ale mele, de pe munte si din viata, mai vechi sau foarte foarte noi. Am ezitat sa scriu din prima. Imi fac curaj acum, chit ca poate parea ca bat campii. Sper sa nu deranjez cu ceva, prin ceea ce am scris sau cat am scris, sper sa nu para nimic deplasat. In plus, m-am adresat cu singularul persoanei a doua, fara formalitati, e de inteles de ce, sper ca n-am parut nepoliticoasa.

Numai bine si un an in care sa gasesti ceea ce cauti!


Duminică, 5 ianuarie 2014 - 22:22  

virgiliordache
virgiliordac..

 
2
Iti multumesc mult pentru comentariu, Laura. In primul rand am sa iti spun ca iti citesc articolele si am sesizat aceasta cautare si bucurie care are ceva similar cu a mea, doar ca tu ai un nivel tehnic mai ridicat, dar pe fond e ceva comun tuturor celor care merge pe munte. Cand eram copil citeam despre cei din Himalaia, batranii, ca Herman Bull, etc, trairile sunt probabil similare cand iti atingi limitele sau tinzi sa ti le atingi, chiar daca la unii sunt mai sus tehnic vorbind si la altii mai putin sus.

Am sa incep cu partea tehnica. Da, m-am referit la poteca cruce galbena, care coboara pe un valcelus de pe terasa cu lacul verde si lasa in stanga cum coboara pe ceva spre lacul inghetat, iar varianta de coborare se strecoare pe sub baza abruptului pragului glaciar cateva sute de m si la un moment dat o ia in traverseu pe sub Mija spre jnepeneii de sub valea Sliveiului, nu mai stiu exact unde traverseaza paraul care vine de la lacul inghetat.

Eu nu am putut merge pe traseul marcat direct, spre acel valcelus cu care se urca pragul glaciar, din cauza zapezii moi intre jnepenei, am ajuns la baza cascadei si se pune problema sa merg pe la baza pragului glaciar in dreapta (directie generala spre lacul inghetat), sa interceptez poteca unde va fi fost si sa fac stanga pe valcesul. Chestia asta era impracticabila. Dar cascada a fost mai lejera decat ma asteptam, practic se putea urca la cramponj si cu rucsacul de 20 kg, doar ca nu am vrut sa risc o alunecare la o rupere de zapada sau gheata si sa ma duc pe topogan cateva sute de m. Asta te consuma mult chiar daca nu ti se intampla nimic rau, stiu din experienta, mi s-a intamplat de cateva ori in trecut. De-asta am tras rucsacul cu cordelina.

Legat de raportarea a asa ceva. Am avut rezerve sa raportez, pentru ca ar fi putut parea ca ma mandresc. Mi s-a mai intamplat sa am reprosuri din astea de ex la un articol vechi despre moartea pe munte postat pe alpinet. La momentul vechi nu stiam exact ce caut pe munte. Acum cred ca stiu.

Legat de cautare pe munte, am primit doua mesaje in privat la acest articole de la carpatisti, si redau mai jos o parte dintr-un raspuns. Nu trebuie sa fie luat ca un adevara, dar la varsta mea si dupa doua avalanse (aproape 45, una in valea Costilei in care m-am dus 400 de m diferenta de nivel si una in Baiului in care eram cu fiul si mama lui si in care in avalansa a murit mama lui) am o anumita intelegere a lucrurilor, care imi permite sa revin pe munte, dar altfel decat o faceam inainte. Am facut o aluzie la asta in finalul articolului, care este cheia de interpretare o motivatiei postarii.

Iata citatul din raspunsul dat unui carpatist pe mesaj privat, dupa ce imi impartasise si el experiente deosebite pe munte:

"Cred că oamenii care iubesc muntele în mod profund caută de fapt și dincolo de munte ceva. Muntele este astfel un mijloc de a ne cunoaște pe noi înșine mai bine și de a găsi ceea ce e dincolo de noi înșine. Mă bucur să aud că ai găsit în momentele critice sprijin de acest fel. Nu este o întâmplare. Dumnezeu există.

Nu înseamnă că dacă se va întâmpla să ne dăm seama și ceea ce anume căutăm exact, asta trebuie să ne îndepărteze de munte, ca de un instrument de care nu mai avem nevoie. Din contră, muntele atunci ne va apărea și mai valoros decât era înainte.

Fiecare găsește ceea ce caută atunci când este potrivit pentru el însuși. Nu trebui grăbit nimeni de către cei care deja cunosc sau simt mai mult. Trebuie doar spus câte ceva din experiența personală, atunci când simțim că putem face asta.

Dacă o facem prea devreme ne poate fi teamă de ridicol, sunt destui pentru care a crede în Dumnezeu e un semn de slăbiciune, iar când suntem tineri nu ne dăm seama prea bine dacă e așa sau nu și nu vrem să fim crezuți slabi. La 45 de ani pot spune că din contră, credința îți dă o putere pe care altminteri nu ai putea-o avea."

ganduri bune,
Virgil


Luni, 6 ianuarie 2014 - 06:27  

lauramatei
lauramatei
(admin)

 
3
Multumesc pentru raspuns. Dumnezeu sa va dea putere mai departe in viata, tie si fiului tau! Numai bine!


Luni, 6 ianuarie 2014 - 08:59  

oanaburnichi
oanaburnichi..

 
4
Ma bucur ca am citit si eu ce ati scris, desi lectura a venit in urma comentariilor care m-au impresionat. Am fost si eu pe munte de pe 28 pe 31, undeva in Leaota...am ajuns la Manastirea Adormirea Maicii Domnului si am trecut si pe langa Schitul Negru-Voda la intoarcere. Acasa am aflat ca pe drumul spre Schitul Negru Voda, in pesteri, locuisera inainte pustnici (gen asezarile rupestre de la Bozioru - Buzau), printre care si Sfantul Ioanichie ale carui moaste se afla in manastire. Pe munte si mai ales in astfel de locuri se aplica foarte bine ce ati spus - ,,progres fara efort nu exista", am simtit asta tot drumul, pas cu pas, efort nu numai fizic, ci si efortul de a depasi intunericul din tine, de a trece haul simtirilor si gandurilor inca bolnave si de a-i putea accepta pe cei de langa tine, dar si pe tine insuti asa cum esti, invatand sa-i ierti si sa te ierti..de fapt lasandu-l pe Domnul sa o faca in inima ta, pentru ca tu singur ai vazut cine esti si cat poti. Fiecare urcus la munte coincide cu o coborare spre adancul inimii tale..la capatul urcusului si coborarii - Domnul, dar chipul Lui parca nu poti sa-l zaresti decat printre lacrimi si sudoare (cred ca Savatie Bastovoi a spus asta sub o alta forma undeva - da, am gasit: http://savatie.wordpress.com/2011/12/13/sintem-adevarati-doar-atu
nci-cind-plingem-fragment-din-romanul-fuga-spre-cimpul-cu-ciori-a
mintiri-dintr-o-copilarie-ateista/).
Eu nu pot spune ca am cine stie ce experienta pe munte, dar am vrut sa va scriu cateva cuvinte din suflet. Domnul sa va dea mangaiere si bucurie alaturi de copilul dumneavoastra pe munte si in viata! Multumesc pentru experientele impartasite!


Luni, 6 ianuarie 2014 - 15:33  

virgiliordache
virgiliordac..

 
5
Oana, îți mulțumesc foarte mult pentru comentariu ! Este foarte frumos și folositor. Suntem pe aceași lungime de undă, și eu îl apreciez pe Savatie.

Gânduri bune,
Virgil


Luni, 6 ianuarie 2014 - 16:03  

leovit
leovit
Busola
 
6
Parangul ,,,un munte mirific ,,,ture la fel de frumoase.Carpati.org


Joi, 9 ianuarie 2014 - 16:06  

virgiliordache
virgiliordac..

 
7
Mulțumesc, Leontin ! Ture frumoase și ție ! Carpati.org


Joi, 9 ianuarie 2014 - 20:12  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0758 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2019) www.carpati.org