Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

August 2019
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Septembrie 2019
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Online

Vremea
Varful Nemira Mare
Muntii Nemira

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Prin grădinile Bucegilor (Muntii Bucegi)

/V/batr_36.jpg


… și-apoi, dacă nu ni-i dor de Bucegi, că-s ai noștri, că-s aproape și ni-s dragi, de cine ne-ar mai fi dor? Mi-era dor de vară, cu adierile ei calde și cu zilele lungi, care parcă nu se mai termină, și mi-era dor de abruptul prahovean, deoarece – cum, nu v-am spus? – e prima dată în acest an când bat potecile Bucegilor. Dar, poate mai mult ca orice, mi-era dor de florile lui iunie, care prefac văile și căldările în grădinile anticei Semiramide, transformând o minuni glaciare în minuni vegetale, într-un rai de parfum și culori.


/V/batr_1.jpg


Cu privirile ațintite spre Claia Mare și vârful Jepilor Mici, îmi încep obișnuita-mi tiradă de toponime – colo-i Valea Seacă, colo-i Peretele cu Florile și Răducul, colo-i asta și dincolo astalaltă… Nu știu câte vorbe se lipesc de Adelina, însă îi dau înainte, egoist. Sunt un visător. În stilu-mi caracteristic, de multe ori îmi construiesc din vorbe planuri montane pe care nu reușesc intotdeuna a le duce la bun sfârșit, însă, deși deplin conștient de acest aspect al firii mele, fac exact același lucru și de data aceasta. Făuresc gânduri despre ture viitoare, despre locuri spectaculoase și despre priveliști frumoase. E frumos să visăm.


Am ales să urcăm pe drumul Schiel din două motive. În primul rând, Adelina nu mai fusese niciodată pe aici și își dorea și, în al doilea rând, îmi era dor de frumoasele serpentine ale potecii, căci nu le mai văzusem de ceva timp.


E de-abia dimineață, însă deja simțim căldura verii, la mijloc de iunie. Depășim rapid câteva grupuri de plimbăreți de ocazie și ne trezim în mijlocul pădurii. E liniște. Auzim doar foșnetul frunzelor uitate de iarnă prin cotiturile cărării. Mă bucur de poteca frumoasă și mă bucur de frumusețea pădurii, o revăd ca pe un prieten drag. Urcăm cu spor, n-avem bagaj prea mare, căci intenționăm să profităm de spațiul generos al unui refugiu și-am lăsat acasă cortul, și, pe nesimțite, ne trezim în spatele Clăii Mari și ne plimbăm privirile pe impunătorul perete sudic.


/V/batr_5.jpg


Zgâiesc ochii la însoritul perete sudic al Clăii Mari, gazda unor trasee de dificultate mare, multe dintre ele fiind deschise de echipa Armatei, condusă de Aurel Irimia, același om care a dus greul Fisurii Albastre, varianta Moșului. Mintea îmi scoate la suprafață frânturi de amintiri din literatura de specialitate. Este interesant de remarcat că în această zonă traseele cotate cu gradul 6 au o diferență de nivel de aproximativ 200 de metri, deși nomenclatorul Federației din epocă impunea, pentru traseele alpine de dificultate maximă, o diferență minimă de nivel de 300 de metri…


/V/batr_6.jpg


Ne continuăm urcușul, privind cu drag către domoala creastă a Baiului, care se profilează peste apa Prahovei. Nu după mult timp ajungem în apropierea zonei “La scări”, unde încă rezistă scheletele metalice ale pilonilor funicularului Schiel și profit de prilej pentru a-i povesti Adelinei câte ceva despre istoria potecii pe care o parcurgem astăzi.


Numele fraților Karol și Samuel Schiel este strâns legat de istoria orașului Bușteni, așezarea dezvoltându-se în jurul fabricii lor de hârtie, deschisă în anul 1882. În anul 1909 s-a deschis linia de funicular ce aproviziona fabrica cu lemn din Valea Brăteiului, de la hotarul Leaotei. Odată cu acest funicular a fost construit și un drum de întreținere, nimic altceva decât poteca turistică de astăzi. Poteca urmărea fidel instalația pe cablu, la schimbările majore de direcție fiind construite adăposturi pentru muncitorii care se îngrijeau de buna funcționare a cablurilor (“La Vinclu” si Cantonul Schiel). Scoasă din funcțiune în anii ’60, urmele instalației de “cale ferată aeriană” se pot vedea și astăzi, sub forma pilonilor metalici, fundațiilor acestora și chiar bucăți de cablu.


Astăzi, fabrica de hârtie este demolată, iar în locul ei a fost luat de un supermarket străin, care strivește producătorii locali, iar Cantonul Schiel, care a servit ca unul dintre primele adăposturi turistice de pe platoul Bucegilor, este uitat în paragină. În schimb, oaza de verdeață din centrul Bușteniului a fost ocupat cu un odios centru “sportiv”, lucru de firească mândrie pentru autoritățile înfometate de bani, ignorante la adevărata față a sportului, a naturii și a omului frumos. Sunt oameni care nu-și merită munții din curtea lor și natura ce-i înconjoară.


/V/batr_10.jpg


Traversarea platoului, din marginea sa, de la temelia Cantonului Schiel, și până spre pantele Cocorei, este, pentru mine, cea mai grea porțiune a traseului. Nu din cauza soarelui care arde deasupra capetelor noastre și nu din cauza rucsacilor care ne apasă pe umeri, ci din cauză că, la fiecare pas, ni se reamintește că omul zilelor noastre nu trăiește decât pentru consum, având o existență materială, ignorând orice este natural și spiritual. Platoul este împânzit de mașini, zona Pietrei Arse devenind o veritabilă cloacă de altitudine în ultimii ani… Pardon, am vrut să spun “parcare”! Zeci, sute de automobile, gunoaie și sentimentul apăsător că te afli în Piața Romană sunt o nebuloasă care mă copleșesc emoțional. Trecem pe lângă un anunț imobiliar – “Teren de vânzare”. Răbufnesc. Înjur. Îmi vărs dezgustul. Mi-aș dori să am în față o persoană publică, o persoană răspunzătoare de acest mod de a “promova” turismul românesc, și să-mi storc toate ocările asupra sa. Să îi explic unde greșește și s-o fac să înțeleagă că turismul nu se face cu masele. Turismul se face cu responsabilitate!


Complexul Piatra Arsă, odinioară bază sportivă pentru olimpici, este astăzi parte integrantă a problemei. Vechea cabană, ajunsă magazie în curtea noului complex de beton, a fost demolată, pe motiv că “s-ar fi putut prăbuși oricând” și era pericol public, în locul său răsărind o nouă construcție de lemn, proaspăt tăiat și plin de mirosul bradului mort.


Nu știm să ne respectăm natura în care trăim. Am inventat un Dumnezeu invizibil, dar distrugem pe Dumnezeul cel adevărat din jurul nostru.


/V/batr_14.jpg


Covoarele pline cu dediței reușesc, într-o măsură, a mă face să uit netrebnicia. Coborâm spre Peștera, iar soarele ne bate în cap mai tare ca oricând. Poteca este puternic erodată de pașii oamenilor și al oilor, fiind create adevărate șanturi prin care ne strecurăm în căutarea umbrei mult-dorite.


Ajungem repede la Peștera, unde situația este ceva mai blândă decât în platou, căci cohortele de  mașini se adună în zona Padina, ferită astăzi de ochii noștri.


/V/batr_19.jpg


Ne umplem sticlele cu apă și continuăm către refugiul Bătrâna, urcând pe Valea Doamnele, un traseu pe care mi-l amintesc de acum trei ani. În drumul nostru traversăm Valea Obârșiei, o vale glaciară, și arucăm priviri către o alta -Valea Șugărilor.


/V/batr_23.jpg


În total, în Bucegi sunt nu mai puțin de unsprezece văi modelate de ghețari, toate concentrate în jurul vârfului Omu și prezentând relieful specific, cu profil transversal în formă de “U” și profil longitudinal în trepte succesive, separate prin trepte. Acestea sunt: Țigănești, Mălăiești, Morarului, Cerbului, Priponului, Căldărilor, Șugărilor, Obârșiei, Doamnelor, Gaura și Ciubotea.


/V/batr_24.jpg


Trecem pe lângă stâna din Valea Ialomiței fără peripeții, căci turmele erau deja strânse și câinii moțăiau liniștiți. Ne minunăm deja de miile de flori și de știrigoaiele gigantice ce sunt peste tot în jurul nostru. Zărim chiar și câteva brândușe uitate de o primăvară și nu mă pot opri să nu le fotografiez și, dacă tot sunt atât de aproape de apă, spăl și roșiile și cepele luate din Bușteni special pentru cina din această seară.


/V/batr_28.jpg


/V/batr_27.jpg


/V/batr_31.jpg


Poteca urcă pe stânga văii și șerpuiește printre jnepeni și arini de munte, la început. Cascada Doamnele, spectaculoasă vara, prin debitul ei, este încă acoperită de zăpadă, însă îi ghicim susurul de vară sub pătura iernii. La adăpostul umbrei, urcușul este plăcut și ne bucurăm de el ca de o plimbare răcoroasă, care ne încarcă bateriile golite de soarele ucigător al amiezei. Ajungem astfel, pe nesimțite, în căldarea mijlocie a văii, unde pătrundem într-o lume minunată. Suntem în împărăția florilor, în grădinile suspendate ale Bucegilor!


/V/batr_35.jpg


Cu atâta bucurie în jurul nostru, mi-e greu să nu arunc rucsacul din spate, să nu-mi lepăd bocancii din picioare și să mă întind pe iarbă. Și chiar facem asta și lenevim așa minute bune, sub blândele raze ale soarelui de după amiază. Ne lipim de peisaj și cu greu ne vine să plecăm din acest loc minunat.


Urcușul continuă pe coastele văii, până în culme având de trecut încă o treaptă glaciară. Soarele încă are putere în această zonă, dar razele-i sunt însoțite de o adiere răcoroasă, de care mă bucur din plin. Au început să apară tufele de smârdar și, prin lumina difuză, ghicesc rozul lor îmbrăcând coastele muntelui. Mai avem puțin, doar câțiva pași, și-am ieșit în culme, unde zările se deschid. Un scurt tur de orizont ne înfățișează vârfurile din dreptul Sinaiei – Furnica, Vârful cu Dor și Vânturișul, iar spre nord admirăm brânele vârfului Lancia, un vârf atât de atrăgător prin eleganță, și vârful Omu, cel aflat la întâlnirea culmilor înalte ale Bucegilor. Spre apus, înecată în lumina difuză a înserării, domnește mândra Craiasă, peisaj nelipsit al drumețului vestic de Bucegi.


Ne tolănim pe iarbă în fața refugiului, sacii de dormit fiind un cocon plăcut în calea vântului rece ce a început să bată. Viața pare atât de simplă si de lipsită de griji în aceste momente! Pe Adelina o fură repede somnul, iar eu caut să îmi fac de lucru prin jur, cu aparatul de fotografiat atârnat la gât. Hoinăresc în zonă în căutarea unor cadre simpatice, iar privirile mi se opresc asupra peretelul parcă taiat de o secure al Colților Țapului, pe care îi văd pentru prima dată. Deși știam că zona vestică a Bucegilor este o zonă calcaroasă, nu mi-am închipuit până acum pereții albi, măreți, ce scapă din culmea domoală a Strungii. Sunt martor la istoria geologică a acestor locuri, privind dovada clară a rudeniei dintre fratele Bucegi și sora Craiasă.


/V/batr_40.jpg


/V/batr_42.jpg


În fundal, Creasta Bucșa îți etalează îmbrăcămintea de ultimă modă – covoarele de smârdar. Soarele își aruncă ultimele raze ce parcă încerc să amâne frigul nopții care se apropie cu pași repezi. Liniștea muntelui este tulburată doar de adierile vântului care mângâie tufele de jnepeni aninate pe marginea crestei și de turmele de oi din vale, acum retrase în țarcuri și pregătite de culcare.


A trecut deja o oră de când am lăsat-o pe Adelina pradă somnului în sacul călduros. Soarele a coborât deja în spatele crestei dantelate a Pietrei Craiului și frigul s-a făcut stăpân peste munte. Cu gândul la roșiile, ceapa și brânza pe care le-am cumpărat azi dimineață, urc în fugă către refugiu și aștern o cină pe cinste. Suntem singurii oaspeți ai refugiului, așa că puțin ne sfiim să amestecăm gustul cepei, usturoiului și berii și, chiar de n-am fi, ce crește din pământ și lichid se face, are trecere la toți și toate!


/V/batr_47.jpg


Am dormit neîntorși toată noaptea, în liniștea deplină a muntelui. Deși am făcut ochi la răsărit, nu m-am sinchisit a-mi abandona culcușul la ceasul dulce al dimineții. O facem însă câteva ore mai târziu, când, cu soarele sus deasupra Babelor, deja afară se făcuse mai cald decât înăuntru, așa că se impune mutarea patului pe iarba din fața refugiului pentru o nouă repriză de somn.


După micul dejun, care a constat în cam aceleași bunătăți rămase de la cină, facem planul de bătaie pentru ziua de azi. Plecasem de acasă cu gândul de a ajunge la Omu și de a coborî pe Creasta Balaurului, un traseu alpin nemarcat cu priveliști extraordinare către Morarul nordic. Doar eu, vreau să spun, căci Adelina a protestat necontenit față de acest gând al meu, ba că-i prea expus, ba că-i prea abrupt, ba că altă dată, că aia sau că aialaltă. Uite-așa se face că-mi piere și mie cheful de Balaur astăzi, se pare că cedez insistențelor Adelinei, însă, ca să nu recunosc, îmi zic că n-am chef să mai urc pâna la Omu și prefer să coborâm spre Bran, prin Poiana Guțanului. Ideea pare fericită, căci nu mai fuseserăm niciunul în această direcție a Bucegilor și era de mult timpul să o facem.


/V/batr_52.jpg


Cărarea șerpuiește la început pe coastele de smârdar ale muntelui, pentru ca apoi să se strecoare printr-o zonă de calcar strălucitor, care mă face să cred că n-aș fi în Bucegi, dacă n-aș ști mai bine. Pereți albi și verticali ne apără de soarele care a început să își facă iar de cap, de parcă ar fi într-o zi de vară, și astfel coborârea este foarte plăcută. Ici-colo ochesc câte o gențiană și câte un dedițel ciufulit care lasă loc jnepenilor și, mai jos, pădurii cu poienile cele pline de știrigoaie și ștevie, semn că zona este de mult folosită de ciobani și turmele lor.


În Poiana Guțanului ne întâlnim cu câțiva drumeți, unul dintre ei împingând cu sârg o bicicletă la deal, cu gândul de a ajunge în șaua Bătrâna și de acolo la Omu. Ne dăm binețe și îi lăsăm cu ale lor, noi alegând să coborâm pe Valea Șimonului, către Bran, prin pădure și apoi pe lungul drum prin sat.


/V/batr_62.jpg


În pădure este liniște. Până și păsările au amuțit în zăpușeala verii și le luăm noi locul, pare-mi-se c-am fost prea mult bătuți de soare în cap și ne-am transformat în soprane și privighetori. Uite-așa ajungem la marginea satului Șimon, unde deja se aventurează șoferii grătăriști de sfârșit de săptămână și locurile trădează prezența umană, căci, odată cu ei, gunoaiele și resturile menajere și-au făcut apariția. Ăștia suntem…

Urmăm drumul asfaltat al satului către Bran și ne moleșim rapid de la căldură și asfaltul încins. Abia ne târâim. Tălpile ne dor și îmi zic, încă o dată, că nu mai las sandalele acasă, orice ar fi. După câțiva kilometri buni parcurși, să fi fost vreo șase, se îndură cineva de noi și ne duce pâna în Bran, unde așteptăm autobuzul de Brașov, cu o bere rece în față.


/V/batr_68.jpg


Prima plimbare de anul acesta în Bucegi ne-a găsit în zone pline de farmec și frumos. Culmea Strunga și văile ce coboară dinspre ea sunt mici bijuterii ce așteaptă să fie descoperite de drumeți în căutare de alteceva decât traseele suprapopulate și poluate ale Văii Prahovei. Odată rezolvată problema apei, puteți campa fără probleme în creastă, fără teamă de urși sau alți vizitatori nocturni neplăcuți, și cu certitudinea că veți avea ce vedea la apus și răsărit.

Bucegii sunt un loc minunat, unde oricât vei fi umblat, cu siguranță vei descoperi ceva nou cu proxima ocazie. Fie ca această povestire să-ți trezească gustul descoperirii, drumețule!


andrei,

iulie 2015





Marți, 28 iulie 2015 - 19:13 
Afisari: 4,048 


Postari similare:





Comentariile membrilor (9)

zentai
zentai
Coarda
 
1
Frumos, dom'le!Frumos! Carpati.org

Prima dată, in Bucegi, am urcat pe la Bran (Ciubotea), socotind că cine știe când o să mai vin în Bucegi și să mă încânt și cu castelul...Deci, iti dai seama ce m-ai "lovit"la suflet! Carpati.org

E de încântare că pui atâta pasiune și iubire de Bucegi, in ce povestești! Carpati.org


Miercuri, 29 iulie 2015 - 13:51  

adelina.mitrofan
adelina.mitr..

 
2
Ce fain jurnaaaaal! Carpati.org
M am intristat tare, ce i drept, cand am ajuns la adevarurile alea dureroase de pe la mijlocul jurnalului dar m am bucurat ca ai avut grija ca cititorul sa plece cu un gust dulce pana la final Carpati.org
Mai asteptam ! Carpati.org


Miercuri, 29 iulie 2015 - 16:06  

cristi.iliescu
cristi.ilies..
Busola
 
3
Bravo, Andrei! Foarte frumos jurnalul, îngrijit scris. La fel și fotografiile, bine realizate și prelucrate cu atenție.
Poate vei strecura printre turele pe care le organizezi și una de fotografie. Eu unul m-aș înscrie și cred că nu sunt singurul Carpati.org Numai să o ții la orizontală Carpati.org

Acum două săptămâni am urcat și eu din Bran spre Țigănești prin Clincea. Citind rândurile scrise de tine, mi-am amintit de pofta de bere pe care o aveam seara la refugiu, de-mi venea să dau o fugă până la Mălăiești Carpati.org văd că voi v-ați asigurat în privința asta.

Îți mulțumesc pentru detaliile istorice/antropice mai puțin cunoscute și pentru povestire! Ți-am mai spus că scrii frumos? Parafrazând-o pe Adelina: mai poftim! Carpati.org


Joi, 30 iulie 2015 - 17:14  

baumwolle
baumwolle
(admin)

 
4
Salutare! Vă mulțumesc pentru aprecieri!

Cristi, crezi că turele foto nu se pot face și pe verticală? Carpati.org În ceea ce privește asiguratul cu... lichide hrănitoare și relaxante, am observat acum ceva vreme că în viața drumețului există trei etape: momentul în care nu știe ce să care, are prea multă mâncare, prea multe haine și echipament nepotrivit, momentul "trezirii", în care alege hainele tehnice, mâncarea la limită și echipamentul la gram, și momentul "de aur", în care și-a dat seama că merge bine, are rucsacul cam gol și-l umple cu bere. Carpati.org


Joi, 30 iulie 2015 - 19:51  

cristi.iliescu
cristi.ilies..
Busola
 
5
Tocmai de alea pe verticală mă tem! În loc să te întreb ce setări să fac la aparat, te-aș întreba cât mai e până în platou.
Parcă mă și văd, făgăduind orice numai să mă văd la liman, cu o mână pe aparat - să nu ratez minunatele peisaje -, o mână în priză și cu celelalte două mâini acoperindu-mi ochii să nu mi se facă rău Carpati.org


Vineri, 31 iulie 2015 - 09:01  

baumwolle
baumwolle
(admin)

 
6
Aș, cu atâtea mâini, nici c-ai de ce te teme la verticală. Carpati.org


Vineri, 31 iulie 2015 - 09:03  

lawr
lawr
Caraba
 
7
@ Andrei- fain scris.
@ Cristi- ai luat prea multe maini in rucsac, mai lasa si pe acasa.


Vineri, 31 iulie 2015 - 10:19  

edo
edo
Caraba
 
8
Un jurnal cu suflet, felicitări Andrei!


Joi, 6 august 2015 - 13:37  

baumwolle
baumwolle
(admin)

 
9
Vă multumesc frumos, Laur și Edi!


Joi, 6 august 2015 - 17:19  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0707 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2019) www.carpati.org