Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

August 2018
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Septembrie 2018
LMMJVSD
12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Online

Vremea
Varful Nedeia
Muntii Capatinii

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Prin ceata spre Scara (Muntii Fagarasului)


Cele ce urmeaza descriu o tura petrecuta in 24 februarie 2018 in Muntii Fagaras. Atentie: parcurgerea unor astfel de trasee pe timp de iarna necesita utilizarea coltarilor si a pioletului, nefiind recomandate incepatorilor.

Prima tura adevarata de iarna pentru mine, care avea initial ca scop plecarea din Poiana Neamtului si innoptarea la Refugiul Scara.

Echipamentul folosit: coltari, piolet, rachete de zapada, bete de trekking.

Participanti: Dan, Radu, Maria si eu


Totul a inceput sambata dis-de-dimineata, atat de dimineata incat nu stiu daca apucasem sa dorm mai mult de 4 ore. Trebuia sa plec pentru prima data intr-o tura adevarata de iarna, cu dormit intr-un refugiu, asa ca nu exagerez cand spun ca eram fericita ca un copil care a primit o jucarie noua. Nu stiu ce ne face atat de masochisti incat sa preferam inghetatul pe munte iarna in loc de o ciocolata calda in Centrul Vechi, insa orice ar fi... se simte tare bine. Dar sa revenim...


Asadar, pe la 4 si jumatate cobor pe scara caminului cu rucsacul in spate. Jos la intrare salut portarul care ma priveste cu ochii mari ("Ce-o mai fi si cu tacanita asta?!") si ies pe strada. Dan parcase masina pe marginea drumului si deja ma astepta de cateva minute. Dupa ce ne uram buna-dimineata cu niste voci mormaite, ma sui in masina si il apostrofez ca a venit prea devreme si nu mi-a lasat timp sa-mi beau cafeaua.


Ne continuam drumul pana in fata blocului Mariei, care apare energica si hotarata dupa cateva (zeci de) minute, pentru ca apoi sa continuam spre Pitesti. Acolo aveam sa ne intalnim cu Radu, si sa continuam drumul cu masina lui pana in Poiana Neamtului. Dupa o oprire la o benzinarie unde ne-am baut cafeaua si am tras o dusca de visinata de tara de la Dan, am reusit sa dormitez in liniste aproape tot drumul. Fericiti si plini de voie buna, pe la 9 dimineata parcam in Poiana Neamtului. Dupa ce ne prindem urechile cu legarea rachetelor de rucsaci si verificam restul echipamentului, pornim la drum spre cabana Barcaciu. Drumul avea sa dureze undeva spre 3 ore, intrucat rucsacii cantareau destul de mult (aveam la noi saci de dormit de iarna, coltari, pioleti, mancare, haine, ba chiar si niste vin, asa ca va inchipuiti ce fericire a fost pe capul nostru cand i-am pus in spinare). Vremea se arata nu tocmai frumoasa, cerul era innorat si prin padure se asternuse o ceata domoala.




File:/Poze/dsc_0001.jpg




Odata ajunsi in apropierea cabanei ne-au intampinat doi caini ciobanesti imensi, unul alb cu blana lunga, destul de inalt incat sa iti ajunga cu capul peste brau, si altul negru, ceva mai mic dar foarte galagios. M-am apropiat de ei cu bagare de seama, vorbindu-le calm. S-au oprit din latrat si spre fericirea mea au venit la mangaiat. Undeva sub o banca de pe prispa cabanei dormeau inghesuiti si puii lor, fiecare cam cat o manusa de mici.




/Poze/img_20180225_110204023.jpg



/Poze/imgp5704.jpg



Dupa ce i-am mangaiat si ne-am distrat putin pe seama lor luandu-i in brate si smotocindu-i, ne-am asezat la masa. Cabana era aproape plina cu un grup mare de schiori, fericiti si galagiosi. Am mancat, si pe la ora 1 porneam iar pe traseu, echipati cu rachetele de zapada.“Vedeti ca nu sunt urme spre refugiu, s-ar putea sa va intoarceti. Mai bine urcati cu bagaj usor ” ne spune cabanierul. Insa noi decidem sa ne incercam norocul, iar el nu insista. Ne mai sfatuieste sa urmam traseul marcat (de vara) intrucat zapada e destul de stabila si ne putem orienta mai usor, apoi isi ia la revedere si noi o pornim din loc. Vremea nu pare foarte rea, rachetele isi fac treaba, si in scurt timp ne apropiem de marginea padurii. Dan si Radu hotarasc sa ocoleasca totusi traseul de vara si sa iesim direct in creasta, intrucat cu un an inainte urmasera acel traseu si declansasera o avalansa in urma lor. Cotim spre dreapta fata de traseul marcat si in scurt timp iesim din padure pe un versant destul de inclinat, cu copaci indoiti si rupti iesind de sub zapada. Pe sub stratul nou asternut se profilau denivelari destul de mari, probabil de la avalanse cazute cu saptamani in urma si acoperite la ninsorile urmatoare.


Incercam sa ocolim versantul prin dreapta, insa fara sa ne dam seama ajungem intr-o zona si mai inclinata, echipati doar cu rachetele de zapada. Fara coltari nu putem sa mai inaintam, insa cu rachetele in picioare coborarea este imposibila (pentru cei care nu stiu, rachetele de zapada fac extrem de dificil mersul cu spatele, iar in conditiile unei pante cu inclinatie mare – imposibil). Cu morcovii de rigoare intrati sa-nu-zic-unde, ne orientam spre niste bolovani mai mari in dreapta si ne refugiem cu chiu cu vai desupra lor. Ajunsi intr-un loc putin mai plat si mai stabil, ne echipam cu coltarii si o pornim in sus spre creasta, de data asta mult mai usor. Constat putin consternata ca de sus de unde eram panta ce se intindea la picioarele noastre nu mai parea atat de lina. Dar nu e timp de pierdut, iar Radu pornise deja de mult la deal, fara sa se mai echipeze cu coltarii. O luam si noi in sus si in scurt timp iesim intr-o zona mai plata cu zapada inghetata, numai buna pentru coltari.


In creasta ne-a intampinat un vant destul de puternic si ceva ceata, drept pentru care nu am reusit sa vedem nimic din frumusetea locului. Din cate imi amintesc in acel weekend s-a dat cod portocaliu de viscol, pe care pot spune ca l-am simtit numai bine de unde eram.



/Poze/dsc_0019.jpg



/Poze/dsc_0024.jpg




Despre drumul parcurs pe creasta nu sunt foarte multe de spus intrucat peisajele... au lipsit cu desavarsire. Singurele emotii ni le-au dat cateva cornise de zapada pe care din cauza cetii nu le-am putut admira la adevarata lor marime, si niste portiuni mai inguste pe unde nu vrei sa calci stramb.


La toate acestea s-au adunat temperatura foarte scazuta (cred ca undeva sub -25 de grade), vantul, imposibilitatea de a ne opri sa mancam pentru 7-8 ore, si faptul ca undeva foarte aproape de Varful Scara ne-am cam... ratacit. Nu chiar ratacit in adevaratul sens al cuvantului caci aveam track-uri gps cu traseul spre refugiu, insa nu am nimerit ultima coborare spre el. Intre timp se lasase noaptea si ceata devenise destul de deasa, iar vantul si ninsoarea se intetisera. In conditiile astea, dupa ceva bajbaiala ghidati doar de gps si de lumina frontalelor, ne-am dat seama ca nu avem prea multe sanse sa gasim refugiul. Situatia nu era tocmai roz, asa ca am decis sa facem singurul lucru rational: sa o luam inapoi. Ne-am intors pe propriile urme in bataia vantului si cu o vizibilitate destul de redusa, sperand ca dupa ce vom cobori din creasta lucrurile sa devina mai domoale.


Culmea ironiei, am realizat in scurt timp ca trecuseram deja pe langa locul de unde trebuia sa coboram spre refugiu. Se afla cu o vale mai in spate fata de cea pe care crezuseram ca trebuie sa o luam. Panta parea destul de abrupta, avea o cornisa la intrare si zapada prafoasa pe deasupra, numai buna sa te duci la vale cu ea cu tot. Curajos, Radu se opreste si se uita in vale: nu se vede nimic din cauza cetii. Spune ca vrea sa coboare si da sa se avante pe buza haului, insa Maria ii taie elanul: nu se putea cobori in siguranta pe acolo, nu fara sa risti sa cazi pana jos. Cu parere de rau, am ramas la decizia initiala de a ne intoarce la cabana.


In ciuda oboselii si a conditiilor meteo, drumul de coborare a fost mult mai rapid decat cel de urcare. Dupa ce am ajuns destul de jos incat sa lasam vantul in urma, ne-am oprit in sfarsit sa mancam si sa... facem poze. Era ora 21:00 din cate imi amintesc, iar noi aratam foarte caraghios, cu o crusta de gheata pe haine si pe fete si cu turturi cazandu-ne din par.



/Poze/imgp5653.jpg



La cabana am ajuns in jurul orei 22, unde am fost putin luati la rost de cabanier: am fi putut sa lasam bagajele la cabana si sa urcam cu un rucsac usor, asa cum ne sfatuise de la bun inceput. Noi insa facuseram tot traseul cu 'namilele' in spate. Pana la urma ne-a iertat si ne-a dus sa ne arate unde putem sa dormim. Dupa ce ne-am pus frumos la uscat in pod hainele si echipamentul am coborat in sala de mese sa mancam si sa stam la o gluma cu grupul de schiori de azi-dimineata. Erau destul de multi, inchiriasera aproape toata cabana. Am avut noroc sa gasim paturi libere, si cu toate nadejdile noastre ca odata ajunsi la cabana ne vom relaxa la o visinata de tara, in mai putin de o ora si eu si Maria sforaiam duse. Baietii au ramas sa termine visinata cu cabanierul, si nu imi mai amintesc la ce ora au ajuns in camera.





Joi, 19 aprilie 2018 - 19:23 
Afisari: 1,055 


Postari similare:





Comentariile membrilor (4)

victoranica
victoranica
Coarda
 
1
Felicitari pentru initiativa si pentru impartasirea unei experiente mai "altfel" . Asteptam si altele !


Vineri, 20 aprilie 2018 - 15:11  

alexiul
alexiul

 
2
Multumesc! Or sa mai fie si altele cat de curand Carpati.org


Vineri, 20 aprilie 2018 - 16:08  

baumwolle
baumwolle
(admin)

 
3
Misterul iernii e mereu atrăgător. Felicitări pentru decizia luată și mulțumim pentru împărtășire!


Marți, 24 aprilie 2018 - 06:38  

alexiul
alexiul

 
4
Si eu multumesc pentru timpul petrecut citind!
V-am citit cu drag jurnalul "In inima Bucsoiului", a fost o aventura tare frumoasa


Miercuri, 25 aprilie 2018 - 21:18  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0704 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2018) www.carpati.org