Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Decembrie 2019
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

Ianuarie 2020
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Online

Vremea
Varful Cosana
Muntii Capatinii

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Prima intalnire oficiala cu un urs din salbaticie (Muntii Vrancei)


Desi am vazut si eu ca toata lumea ursii gunoieri din Sinaia, sentimentul de a vedea acei ursi nu seamana deloc cu acela de a vedea un urs in salbaticie, in mediul lui natural. Cei obisnuiti cu oamenii, ursii gunoieri, sunt draguti, dar mi-e mila de ei. Nu mai sunt tocmai ursi adevarati, au ajuns sa fie dependenti de oameni si si-au pierdut capacitatile naturale de a supravietui in salbaticie. Este efectul ignorantei oamenilor in mare parte, care cred ca hranindu-i azi le fac un bine, dar pe termen lung efectul s-a dovedit a fi destul de daunator – si pentru om si pentru animal.


Cand am inceput sa merg singur pe munte acum cativa ani, aveam de multe ori teama de a nu da nas in nas cu un urs prin padure. Poate datorita acestui fapt am invatat eu sa cant :)

Nu am avut insa niciodata o intalnire cu un urs, pentru ca teoria s-a aplicat foarte corect in cazul meu: am facut galagie, mai ales in zonele unde vizibilitatea era redusa (curbe, desis de crengi, varf de deal, stanci mari etc) si probabil orice urs ar fi fost in apropierea traseului meu, a fugit inainte sa apuc sa-l vad.


Cu timpul am inteles mai bine faptul ca ursii prefera sa evite omul, ceea ce a facut sa-mi scada teama – iar acum merg fara nicio grija singur prin padure – respectand regulile de siguranta (mai putin aceea de a nu merge singur – pe care nu va recomand sa o incalcati).


In acelasi timp, a crescut destul de exploziv dorinta de a intalni ursi pe munte, de a-i vedea, de a-i fotografia. In conditii de siguranta desigur, ceea ce inseamna ca nu merg in liniste prin plantatii de braduti tineri unde nu vezi nimic. Riscul cel mare apare atunci cand dai nas in nas cu ursul, cand nu apuca sa te simta (sau tu pe el) din timp, si te trezesti la cativa metri de el. In acel caz, mai ales daca e o ursoaica impreuna cu puii ei, riscul sa te atace este mare. Nu pentru ca-ti vrea raul, ci pentru ca vrea binele puilor ei – ideea e sa elimine pericolul.


Neavand insa prea mult orgoliu, ei nu considera fuga rusinoasa, asa ca daca au alternativa de a scapa de oameni prin fuga, vor face asta. Nici pentru om fuga nu e rusinoasa, doar ca in cazul intalnirii cu ursul ea nu este deloc indicata – ursul fuge mult mai repede decat un om (deci te va prinde rapid) si instinctul de animal salbatic ii va dicta sa urmareasca ceva care fuge (se poate observa asta foarte usor si la caini). Mult mai bine e sa stai linistit si sa te departezi incet, cu fata la el, vorbindu-i calm – eventual aruncand pe jos un obiect, o palarie ceva.


Dar sa revenim la intalnirea mea cu ursul.


De fapt prima intalnire a avut loc in ziua de Paste, in muntii Vrancei. Atunci am mers special in liniste, mai ales ca padurea era larga in zona in care ma aflam (deci riscul sa dau nas in nas cu un animal era foarte mic). Era zi, era soare, atmosfera era placuta si calma, asa cum ma simteam si eu.  E important felul in care te simti, cat de obosit esti, unde te afli, cat mai ai de mers etc. De aceea ma simteam in siguranta si-mi doream sa vad animale salbatice – ma simteam in forma pentru asta in acele momente si totul in jur era potrivit. Mai ales ca prin ultimele pete de zapada era plin de urme de urs (in muntii Vrancei sunt peste 300 de ursi).


/primulUrs/dsc_4040.jpg


Mergand prin padurea de fag, am auzit trosnind o creanga mare, cam la 50 de  metri de mine. Am stiut imediat ca e un urs.  Am apucat sa-i vad doar fundul mare si negru atunci, pentru ca de cum m-a simtit a fugit in tufisuri. Asta nu a fost insa tot, m-am bucurat sa il aud dupa cateva minute cum alearga rupand crengile sub picioare, in valea de langa mine. M-a fermecat sunetul acela, de urs care alearga – parca trecea o turma de cai cu viteza prin padure.


/primulUrs/dsc_4060.jpg


Dar a fost prea putin, desi acel putin mi-a pus un zambet mare pe fata – care s-a largit si mai mult dupa ce, la doar vreo 2 ore distanta, am vazut si o turma de mistreti. Totusi, prea  putin! Ma simteam in acele momente indragostit de animalele din padure si simteam ca nu am langa mine ”persoana iubita”.


Pentru ca acel urs m-a tratat cu fundul, prima intalnire oficiala consider ca a fost alta: cea din data de 9 iulie 2011, cand ma aflam (tot) in muntii Vrancei, pentru a doua parte a actiunii de remarcare a traseelor turistice din zona.


Era trecut de ora 17 si am primit o misiune care m-a bucurat: cineva trebuia sa mearga la distanta de circa 2 ore de tabara de baza, pentru a transmite un mesaj  unei alte echipe ce se afla pe munte. Telefonele  nu aveau semnal, asa ca m-am dus eu – pentru ca stiam mai bine zona. Ma puteam misca rapid (chiar si dupa o zi destul de plina de carat stalpi si sapat gropi) si chiar imi doream sa merg singur undeva. Eram in muntii Vrancei, pe care am ajuns sa-i consider preferatii mei, si simteam ca nu le acordasem suficienta atentie din cauza a ceea ce aveam de facut acolo. Dupa atata galagie, mi-ar fi prins bine o iesire de unul singur.


Asa ca am plecat de la Cârnituri prin Saua Geamana spre zona Golici, pe traseul recent remarcat cu Banda Rosie. Am ajuns rapid acolo, trecand printr-o padure salbatica unde daca nu s-ar fi taiat cu drujba copacii cazuti pe poteca, nu s-ar fi putut trece.


/primulUrs/dsc_9644.jpg


Acolo nu am gasit insa decat niste ciobani cu o turma de oi, nici urma de baietii pe care-i cautam. M-am gandit ca au coborat la drum sau ca au montat corturile in alta parte. Asa ca a trebuit sa ma intorc – mai ales ca se lasa si seara rapid.


Am ales insa pentru intoarcere un alt traseu, un pic mai ocolitor si mult mai obositor, dar in acelasi timp mult mai spectaculos: traseul de creasta, pe golul Cozei. Mai fusesem de 2 ori pe-acolo, dar de fiecare data lumina e altfel, asa ca as fi regretat daca ratam apusul superb ce se anunta, doar din cauza oboselii. Oh, si eram foarte obosit – apa nu mai aveam decat o gurita, dar am hotarat sa urc (cu gandul la izvorul  din zona La Uluce).


/primulUrs/dsc_9657.jpg


Traseul pe care venisem mergea lejer pe curba de nivel, ar fi fost mai usor pe-acolo, dar am reusit sa-mi inving oboseala si sa nu aleg calea mai usoara. Am fost mandru de mine pentru asta si nu mi-e rusine sa o spun - avand in vedere faptul ca de multe ori avem tendinta sa alegem calea cea mai comoda si usoara, desi acea cale nu e neaparat cea care ne poate aduce cele mai multe bucurii.


In urma mea, turma de oi urca si ea, dar eu ma departez usor usor. Reintru in padure pentru o scurta portiune, apoi ajung la marginea ei – de unde incepe o poiana lunga ce se continua pana aproape de culme. La iesirea din padure m-am oprit sa pozez niste crengi de brad ce mi se pareau frumoase, asa ca am stat in liniste sa fac asta.


/primulUrs/dsc_9659.jpg


Apoi am depasit acele crengi si-am iesit in poiana. Am vazut imediat miscare in partea de sus a poienii – un animal mare si maro. In prima clipa m-am gandit ca poate e o vaca sau un cal de la stana, ca n-am eu norocul asta sa vad un urs iesit din padure. Dar imediat am realizat ca intr-adevar era un urs!


/primulUrs/dsc_9663.jpg


Era cam la 100 de metri de mine, deci nu mi-am facut nicio grija ca as fi in pericol. El inca nu ma vazuse (simtise). Am avut timp sa setez aparatul (viteza de expunere, diafragma, mai mult iso ca distanta era mare si lumina cam slaba, sa trec pe formatul Large etc). Desi nu am zoom mare la aparat, am reusit sa-l pozez cat sa pot sa arat si altora ce frumusete de animal am vazut in aceasta mica excursie solitara!


/primulUrs/dsc_9664.jpg

I-am facut mai multe poze de-acolo, pana cand a intrat dupa un delusor si nu l-am mai vazut. Atunci am inceput sa fac galagie, pentru a nu risca sa ma trezesc ca intra in padure si apare undeva mai aproape. Eram sigur ca simtindu-ma, a intrat in padure cu gand sa se indeparteze. Chiar si asa, inainte sa urc spre locul unde se afla am asteptat sa vina din urma si turma de oi cu cei doi ciobani. Le-am spus si lor de urs dar imediat cainii l-au simtit in padure si au inceput sa latre dupa el.


Nu am uitat insa sa ma bucur de peisajele frumoase pe care muntele Coza mi le oferea – si pe care le simteam parca mult mai placut, cu o anumita impacare si multumire in suflet, pentru ceea ce vazusem.


In departare, in centrul imaginii se vede varful Goru, cel mai inalt din muntii Vrancei.


/primulUrs/dsc_9684.jpg


Eu mi-am continuat urcusul linistit, exact pe unde fusese si ursul. Acum insa il aveam sub observatie cel putin auditiv, pentru ca in padure intrasera si cainii, care-l cam haituiau pe bietul ursulet. Cel putin asa stiam cam unde se afla, la ce distanta. Nu-mi faceam griji ca ar putea urca iar spre culme, mai ales ca pe-acolo padurea era rara, erau si stanci si acum… si oameni. A mers spre vale, probabil daca mergeam pe traseul pe care venisem, l-as fi intalnit iar, prin padurea aceea intunecoasa.


Am intrat pe culmea stancoasa a muntelui Coza, o zona superba, cu prapastii verzi si peisaje naturale si salbatice in toate partile.


/primulUrs/dsc_9690.jpg


Apoi a urmat urcusul final, spre varful cel mai inalt din aceasta zona. Ajuns pe varf, peisajul m-a facut sa stau tacut si sa privesc in jur, inregistrand cu aparatul foto o panorama video de jur imprejur. De obicei cand fac cate un filmulet pe un astfel de varf, vorbesc. Spun ce se vede acolo, ce se vede dincolo, unde ma aflu etc. Acum nu. Acum ceva m-a facut sa filmez in liniste, fara sa spun nimic. Ceea ce a dus la a doua mare surpriza a serii: o a doua intalnire cu un al doilea urs!


Am auzit zgomot in tufele aflate la circa 20 de metri de mine, sub varf – pe partea nordica. Am indreptat aparatul intr-acolo in timp ce el filma si am stat tacut. Cand a scos capul triunghiular un ursulet nestiutor, am inceput sa vorbesc cu el imediat, calm, fara frica. Nici n-a stat bietul urs sa vada cine face acele zgomote, a luat-o la fuga inapoi prin desisul de crengi.


/primulUrs/dsc_9709.jpg


Ce mi s-a parut comic a fost faptul ca acestui urs i-am vazut doar capul, in timp ce ursului pe care-l vazusem cu cateva luni inainte ii vazusem doar fundul. Oare a fost continuarea aceluias urs?


Am regretat foarte mult ca nu am amanat macar 2 secunde vorbitul, l-as fi putut vedea intreg, l-as fi putut filma… Din pacate nu era zoom-ul bagat in timp ce filmam, asa ca in filmulet nu se vede ursul – doar se aud crengile trosnind. Chiar si asa, mi s-a parut incredibil sa intalnesc 2 ursi la interval de nici 30 de minute unul de altul! Absolut minunat a fost! Am zis ca voi reveni in zona special pentru asta, dar ma voi pune la panda intr-un loc sigur, si voi astepta… sa fiu pregatit sa-i pozez. Chiar daca obiectivul meu nu e facut pentru asa ceva si nu mi-ar strica deloc un obiectiv tele – care insa este foarte scump. Pot totusi cu al meu sa pozez alte vietati, daca tot se aseaza frumos in calea mea!


/primulUrs/dsc_9699.jpg


Emotia apropierii de aceste animale a fost foarte placuta, mai ales ca s-a petrecut in conditii de siguranta, fara sa simt ca sunt macar un moment in pericol (ceea ce nu inseamna ca nu eram, doar ca eu nu simteam asta). Chiar si cand a scos capul ursul dintre tufe, destul de aproape de mine, am stiut ca nu ma va ataca – chiar daca as fi intarziat 2 secunde sa fac galagie. A primat insa ideea de siguranta, de aceea am vorbit din timp, ca sa nu apuce sa se apropie prea mult fara sa ma simta. M-am bucurat totusi sa constat pe viu teoria cum ca ursul prefera sa fuga de  cum te simte (ea nu e mereu valabila, asa ca atentie!)


Nu trebuie uitat ca e vorba de animale salbatice, care pot fi foarte imprevizibile – indicat este sa eviti apropierea, chiar daca animalul pare ”prietenos”.  Totusi, cele mai multe frici ale oamenilor referitor la animale salbatice vin fie din lipsa de intelegere a comportamentului acestora, fie din cauza imaginatiei prea bogate (m-am confruntat si eu cu aceasta frica, mai ales cand dormeam singur pe la vreo stana parasita si afara se auzeau tot felul de zgomote - vezi jurnalul primei mele excursii in muntii Vrancei).


Cred ca se poate ajunge la un anumit grad de intelegere a naturii inconjuratoare (inclusiv a animalelor), care sa-ti permita apropierea de ea in conditii de siguranta. Dar acest aspect este unul relativ, foarte complex si greu de stapanit, de aceea este foarte riscant. Nu recomand nimanui sa mearga singur prin padure cu gandul sa-l  vada pe Mos Martin.


… 


In drum spre tabara de baza mergeam tot numai un zambet, cred ca si saream de bucurie pe poteca, in ciuda oboselii. Si daca tot am plecat la ”vanatoare”, pana sa ajung inapoi in tabara am vazut si o capra neagra ce venea la izvor sa bea apa. Era insa foarte departe, de aceea pozele nu sunt cine stie ce.


Cand am ajuns in tabara, un amic m-a intrebat in gura  mare: ”ei, ai vazut ursul prin padure?”. Si, probabil total neasteptat, raspunsul meu a venit plin de bucurie: am vazut doi!!


Cu siguranta… va urma!



Ioan Stoenică, 4 august 2011.


Mai multe imagini din acele zile, aici:


https://picasaweb.google.com/Sunt.ioan/RemarcareInMuntiiVrancei2# 


Filmuletul facut pe Golul Cozei e aici:


http://www.youtube.com/watch?v=pxModm6NGWI



Joi, 4 august 2011 - 23:05 
Afisari: 5,187 


Postari similare:





Comentariile membrilor (8)

hana
hana
Coarda
 
1
Chiar ma intrebam cand o sa va intalniti, ca de cand va tot dati tarcoale...
In Baiului parca mai dadusesi de niste urme?


Vineri, 5 august 2011 - 08:39  

silviana26
silviana26

 
2
Dac-ai sti cat am asteptat eu sa te intalnesti tu cu ursul... Carpati.org


Vineri, 5 august 2011 - 14:15  

andrei.st
andrei.st
(admin)

 
3
Ehe.. tare. Eu unul nu prea as vrea sa-l intalnesc. Am vazut urme proaspete de mai multe ori in trasee (la ultima tura in Ciucas pe Izvorul lui Carstocea am auzit chiar si o creanga mare rupta si un marait suparat - nu bag mana in foc pt prezenta dumnealui) dar de fiecare data am folosit fluierul si am vorbit mai tare. Chiar nu ma tenteaza Carpati.org
Felicitari pentru "captura" si daca nu gasesti altceva mai bun te pot ajuta la nevoie (daca nu-l marit) Carpati.org


Vineri, 5 august 2011 - 18:24  

rododendron
rododendron
Caraba
 
4
Esti un norocos ! Sper sa vad si eu ursul ,dar de la o distanta de sigurantaCarpati.org


Vineri, 5 august 2011 - 20:51  

felicia
felicia
Coarda
 
5
Ioane daca erau ursi de Bucegi... nu cred ca era asa fericita intalnirea.

Pentru cine vrea sa vada ursi, sunt la gradina zoo.


Joi, 11 august 2011 - 09:50  

oanafoca
oanafoca

 
6
Foarte dragutz! inca o data se confirma zicala"Ai grija ce-ti doresti, ca s-ar putea sa se si indeplineasca!" dar nu lasa sase confirme cealalta: "a cautat-o cu lumanarea!"....dar nu iti dau eu sfaturi!E clar ca stii ce faci. la cata experienta ai acumulat..
FELICITARI SI CARARI SIGURE!


Joi, 18 august 2011 - 19:33  

elf
elf

 
7
Si eu l-am intalnit pe Mos Martin in Fagaras (undeva pe traseul spre Caltun, dinspre Arges) aproape de zona de gol alpin. Am facut si galagie sa ne auda (de mirosit nu prea avea cum...vantul era potrivnic) moment in care a inceput sa alerge spre noi foarte hotarat...da...s-a oprit intr-un final ca altfel nu mai ajungeam sa scriu aici. Sincer dupa aceasta experienta nu imi doresc sa il vad pe urmatorul prea curand.


Marți, 30 august 2011 - 21:54  

ulise
ulise

 
8
Se vede ursul si in video ? Eu nu l-am vazut.


Sâmbătă, 21 aprilie 2012 - 18:52  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,9252 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2019) www.carpati.org