Povestea Izvorului Italienilor

Măcinul are multe locuri despre care merită spusă o poveste. Azi este rândul Izvorului Italienilor, unul dintre cele mai cunoscute izvoare din munţii Măcin, situat în Şaua Ţuţuiatu, într-un loc frecventat de drumeţi, căţărători, biciclişti, localnici şi turmele lor. Aspectul lui deosebit, robust şi frumos integrat în peisajul cu granit al munţilor Măcin este un punct de atracţie prin aceste locuri. Totul până într-o zi, când nişte specimene de porcus turisticus, care ştiu să polueze prin orice mijloace tot ce ne înconjoară şi ne face viaţa mai frumoasă, după un 1 mai prea încins, au devastat şi distrus construcţia care rezistă din 1963.

Îmi aduc aminte că Marian Anghel a anunţat pe grupul C.A. Galaţi „evenimentul” şi ideea că trebuie refăcut s-a ivit firesc, doar timpul necesar pentru o astfel de activitate a fost mai greu de găsit. Nici eu, nici Marian şi nici veşnicii îndrăgostiţi de Măcin, Marin Baltă şi Constantin Ceapchi, nu am abandonat planul, doar am aşteptat momentul potrivit.

Anul trecut erau două izvoare programate pentru reparaţii. Nu am reuşit decât unul şi anume cel din drumul de carieră aflat tot pe triunghi albastru. Faptele le-am relatat aici:
http://www.carpati.org/jurnal/s%C4%83_facem_s%C4%83_fie_frumos_s%C4%83_fie_bine_adic%C4%83_s%C4%83_nu_fie_r%C4%83u_/1392/

Alois povestind despre acţiunea de anul trecut

Ştiam că Izvorul Italienilor ne aşteaptă în continuare să terminăm binele început, dar a venit vara cu atmosfera de cuptor încins, toamna când toţi avem atâtea şi atâtea de făcut şi apoi iarna când fără să vrem trebuie luată o pauză.

Cum a dat căldura, am reluat „negocierile” cu Marin Baltă. A rămas tot planul în picioare, fiind la fel de hotărâţi să terminăm ceea ce am început. Printre ture, biclă, delegaţii sau alte obligaţii trebuia să găsesc timp şi pentru Izvor. În sfârşit, am stabilit o dată care să fie agreată de toţi cei implicaţi.

Până la reparaţiile propriu-zise, am restabilit legătura cu Primăria comunei Greci, cu localnici care au dorit să se implice ca voluntari, cu sponsori locali care ne-au oferit materialele de construcţie necesare şi am anunţat de acţiune Parcul Naţional Munţii Măcinului, în numele Asociaţiei Montane Carpaţi, care a dorit să organizeze totul, la iniţiativa noastră, a celor din zonă.

Au urmat anunţurile prin care solicitam sprijinul voluntarilor, pe site-ul www.carpati.org şi pe lista de discuţii a Clubului Alpin Galaţi. Din Greci am beneficiat de sprijinul domnului Sava Dumitrel, care cu energie şi multă dorinţă de a susţine refacerea Izvorului, a mobilizat meşteri zidari şi pietrari, ne-a pus în legătură cu sponsori locali, care fără să stea pe ganduri, ne-au oferit toate materialele pe care­ le-am solicitat pentru lucrări.

Domnul Sava Dumitrel

Au început telefoanele de colo-colo, emoţii că vremea nu va ţine cu noi sau că nu vom avea suficient sprijin din partea iubitorilor de munte. Ultima presupunere s-a dovedit nefondată, pentru că spre marea mea bucurie, mai există încă foarte mulţi oameni gata să dea o mână de ajutor fără niciun câştig, decât satisfacţia că laşi în urmă, prin ceea ce faci, o părticică din sufletul tău.

Aşteptam ziua X, când trebuia să se concretizeze tot ceea ce am stabilit până atunci, pentru că ştiam că, în practică, unele chestii nu ies chiar aşa cum au fost planificate. De aceea am stat cu sufletul la gură până în ultimul moment. Ştiam că obligatoriu ceva nu va respecta planul iniţial, dar mă gândeam să nu fie o chestie esenţială pentru bunul mers al acţiunii.

Pe bac cu o parte dintre voluntari

Sâmbătă am ajuns în Greci unde ne-am întâlnit cu meşterii din localitate, cu viitorii colegi de muncă veniţi din Galaţi, Brăila, Focşani. Am încărcat materialele într-o rabă pe care am solicitat-o anterior Primăriei, maşina urmând să urce pe drumul forestier care trecea prin Parcul Naţional, iar noi urcam pe traseul marcat cu triunghi albastru, întâlnindu-ne toţi la izvor.

Pregătiţi pentru Izvor

Aici a fost momentul în care s-a produs ruptura pe care nu o aşteptam, dar ştiam că se va întâmpla şi, din păcate, nu a fost de mici proporţii, de ea depinzând absolut toată acţiunea. Noi, voluntarii, eram deja la izvor, când ne sună meşterii, din maşină, să ne spună că, datorită ploii de cu o seară înainte, raba nu mai putea să urce pe munte cu toate eforturile depuse. Ăsta a fost un moment foarte dramatic pentru noi. Mă gândeam cu regrete la toate eforturile depuse până atunci, la oamenii care au venit unii de la sute de km, la vremea care se anunţa bună şi culmea ironiei, noi ne învârteam în jurul izvorului neputincioşi.

Soferul maşinii a procedat foarte tranşant, întorcându-se în Greci, descărcând tot conţinutul maşinii, adică saci de ciment, plasa sudată, balast (vreo doi metri cubi), unelte şi multe altele. După ce a trecut bulversarea din primele momente am încercat să găsim rapid un plan B. Am alcătuit o echipă de comando formată din Alois, Marin şi Marcel. Au fost extrem de eficienţi aceşti oameni şi au găsit, după ceva peripeţii, un tractor cu remorcă, în care au încărcat cât s-a putut de mult şi au urcat până la izvorul ce-l reparaserăm anul trecut. Noi am coborât până la el, evaluând cu jale drumul pe care îl aveam de făcut cu sacii de ciment şi nisip în spate. Tractorul abia a ajuns, opintindu-se din greu pe drumul de carieră, până a sosit la izvorul de jos.

Un grup imens de copii care urcau spre Ţuţuiatu, foarte miraţi de desfăşurarea noastră de forţe

Am avut şi o carpatistă micuţă şi foarte veselă

Pot să spun că, deşi nimeni nu era fericit să care atât de multă greutate, pe o pantă despre care vă voi povesti cât de solicitantă este, carpatiştii au pus umărul şi au cărat două zile materialele până am terminat toată treaba la izvor. Efortul lor a fost considerabil şi epuizant, cu atât mai mult au fost de apreciat cei care au participat. Au glumit, au transpirat, au mai oftat, au bombănit, au mai făcut pauză când erau prea obosiţi, dar nu au dat înapoi.

Iniţial s-a golit bazinul de colectare de mâl, de bucaţi din vechiul planşeu care a fost făcut bucăţi şi au scos piatra de granit pe care erau consemnaţi întemeietorii izvorului. De această activitate s-a ocupat preponderent Alex, care a rezistat în mediul acela umed şi rece cu mare tenacitate.

Pe de altă parte, o echipă a început verificarea şi desfundarea ţevii care transporta apa de la bazinul de colectare la jgheabul de scurgere. Nici aici nu a fost simplu. Ţeava, cu un diametru de 10 cm, era înfundată, asta era clar, dar nici nu ne trecea prin gând ce putea să fie în interiorul ei. Desfundarea a luat foarte mult timp, încât era clar că devenise o problemă de viaţă şi de moarte, după hotărârea cu care băieţii s-au concentrat pe ea. Au extras câteva cutii de conserve ruginite, o ceaşcă mare de plastic, un PET şi multe pietre care se grupaseră într-un dop consistent consolidat cu mâl.

Ridichea uriaşă în varianta Măcin

De aici, munca noastră s-a redus la cărat nisip şi mortar pentru meşteri. Era momentul să intre ei în acţiune, mai ales că materialele au ajuns sus la izvor cam pe la ora 14, deci foarte târziu.

Deocamdată este nisip, dar nu pentru mult timp

Ei fiind pietrari foarte pricepuţi, care lucrează în granit, ce necesită o tehnică deosebită fiind o rocă dificilă, au început să caute printre pietrele din jurul izvorului pe cele potrivite să refacă totul aşa cum a fost el iniţial.

Munca alături de aceşti oameni a fost aproape o lecţie de viaţă pentru mine.

Am aflat din legendele locului, mi-au dat un exemplu de dorinţă de a face un bine fără vreun folos material, aşa cum nu prea credeam că voi mai găsi printre locuitorii greu încercaţi din aceste zone sărace. Au vrut să rămână anonimi, dar au pus atât suflet în ceea ce au făcut, încât eu îi voi ţine minte ca un exemplu viu de dăruire.

De la ei, împărţind berea aşa ca între camarazi vechi de muncă, am aflat poveştile locului sau amintiri din anii în care, fiind mult mai tineri, cutreierau aceste locuri plimbând o fată sau jucând o minge duminica, în zi de sărbătoare. Poate aşa se explică ajutorul pe care ni l-au dat.

Din fotografie am văzut cum trebuia să arate izvorul

Sub teii umbroşi am mâncat brânză "de la vecina" stropită cu bere, ţuică etc etc

Istoria şi legendele acestor locuri le ascultăm încântaţi, pe când soarele Dobrogei arde nemilos, sacii de ciment atârnă mai tare şi doar berea ţinută la rece mai îndulceşte greul. Ca Şeherezada vă voi vorbi de ele, aşa cum le-am auzit de la localnicii din Greci.

Panta atât de grea pe care băieţii au urcat-o de nenumărate ori are povestea ei şi localnicii o denumesc „iese sufletul”. Greci este o comună cosmopolită, un amestec de urmaşi ai italienilor care au adus cu ei meşteşugul pietrăritului, ruşilor lipoveni, grecilor (mai puţini), croaţilor, turcilor şi cine mai ştie câte alte naţii. Legenda spune că unul dintre turcii din zonă şi-a găsit o iubită şi, pentru a o cuceri şi a o convinge să fie a lui pentru totdeauna, i-a promis că o va duce în braţe până la acest izvor pe care acum, noi, ne străduim să-l refacem. Turcul a pornit cu iubita lui în braţe exact pe panta atât de dură care ducea la izvor şi probabil că dragostea l-a ajutat să termine drumul. Dar, ajuns în şa, la Izvor, a murit epuizat şi, de atunci, localnicii îi spun acelui loc „iese sufletul”.

Izvorul dădea apă cine ştie de câţi ani, însă, în 1963, fraţii de origine croată Bruno şi Anton Pastorcici, pădurari prin aceste locuri, au decis să facă o construcţie a cărei formă noi am încercat să o restaurăm. Meşterii ne-au ajutat foarte mult pentru că au avut cu ei, în primul rând, propriile amintiri şi, în al doilea rând, fotografii din care am reuşit şi să înţelegem cum a fost iniţial. Unii dintre ei se înrudesc oarecum cu fondatorii construcţiei de la izvor, aşa cum se întâmplă în comunităţile mici, unde legăturile de rudenie suntnenumărate.

Denumirea de Izvorul Italienilor a fost desfiinţată de meşteri, care ne explică faptul că nu a fost făcut de nişte italieni, dar eu cred că numele fondatorilor a fost cauza confuziei. Este prea târziu de a mai schimba ceva: toată lumea îl ştie şi îl denumeşte drept Izvorul Italienilor şi sigur aşa îi va rămâne numele cât va mai exista.

­

Vorbind şi povestind vrute şi nevrute ziua a trecut prea repede şi, sâmbătă seara, izvorul încă mai avea nevoie de ajutorul nostru

Se pare că trebuia să apelăm la omenia meşterilor să ne ajute şi duminică la muncă. Şi ei, parcă cuprinşi de entuziasmul nostru, au acceptat să mai urce o dată, iar noi să mai carăm materiale din comună până la izvor.

Pe la ora 20 ne-am retras la corturi. Am fost tare mulţi, vreo 17 corturi pline de oameni cu dragoste de munte şi de natură.

Tabăra asa cum se vedea de sus, de pe Ţuţuiatu

Prietenii de la Clubul Alpin Galaţi au strâns lemne pentru foc şi bine au făcut, pentru că noi, după o zi de muncă, nu mai aveam puterea s-o facem.

Strânşi la foc, am ascultat muzică bună, cântată de Gabi şi Florentina de la Clubul Montan Proilavia Brăila.

Cele două fotografii preferate

Am avut un singur regret, că eram atât de obosită şi nu m-am putut bucura suficient de sunetele care pluteau în seara blândă de mai.

Luminile din Greci

Duminică era ziua pe care o plănuisem pentru o tură prin zonă, dar pe care trebuia s-o dedicăm tot izvorului. Meşterii au mai adus ciment din sat, iar noi ne-am reluat treaba în jurul izvorului.

Încet-încet locul îşi schimbă faţa. Acum bazinul de colectare avea din nou piatra de frontispiciu amplasată la locul ei şi un planşeu boltit cu aspect de sarcofag, foarte solid, care să înfrunte fără teamă anii care vor trece peste el.

Zona dintre bazin şi jgheab era frumos împrejmuită de un mic zid de piatră menit să protejeze ţeava şi să delimiteze terenul ocupat de izvor. Jgheabul şi-a recăpătat pietrele cu care a fost zidit şi bordura de ciment distrusă în timp.

Aşa am găsit jgheabul de scurgere

În timpul lucrărilor

Forma finală

Totul a fost refăcut de meşteri, piatra cioplită cu migală cu dalta şi ciocanul, lipită una de alta cu ciment şi aranjată la linie după regulile ştiute de zidari.

Bucuroasă că am ajuns la această etapă

La bazin, Marin a ţinut să realizeze o uşiţă pentru fereastra de vizitare, o mică ştreaşină deasupra ei, iar eu am „împodobit” totul, cu ajutorul lui Marius, cu o plăcuţă care consemna munca plină de dăruire a tuturor celor ce au pus umărul, pentru ca izvorul să mai reziste măcar cât până acum.

Aşa arăta iniţial bazinul de colectare

Bazinul de colectare la final

Băieţii au cărat fără încetare şi când auzeau cum se strigă „numai este nisip, mai trebuie adus” deja cred că intrau în criză. E drept că nu s-au plâns, au făcut „haz de necaz” şi n-au lăsat lucrurile baltă.

Pe la 3 după-amiaza am decis că am terminat ce aveam de făcut. Era şi cazul: mai rămăsesem destul de puţini, destul de obosiţi, iar norii începeau să se adune de ploaie.

O ultimă privire, o ultimă fotografie şi mândria care o simţim când observăm ce am lasat în urmă.

M-am bucurat sincer că AMC a aderat la ideea de a repara izvoarele din Măcin, că am avut parte de o aşa o susţinere deosebită din partea iubitorilor de munte din Greci, Tulcea, Galaţi, Brăila, Bucureşti sau Focşani. Cred cu tărie că atât timp cât mai avem dorinţă să facem astfel de lucruri, încă nu este totul pierdut.

Cătălin, în plină activitate de "racolare" de noi membri AMC :)

Şi nu m-a impresionat atât de mult aportul nostru, al celor care mai mergem pe munte, cât m-a impresionat munca oamenilor din localitate, care s-au oferit, de bunăvoie să ne ajute. Cel care a fost sufletul lor, Sava Dumitrel, mi-a spus cu modestia omului simplu, dar cu inimă mare: Păi, cum să nu venim să dăm o mână de ajutor, chiar noi, cei din localitate? Ar fi o mare ruşine. Cei care au dorit să ajute au cutreierat cu ani în urmă aceste plaiuri şi odată ce le-ai călcat, ele ţi-au rămas veşnic în suflet ca într-o vrajă. Spre cinstea lor îşi iubesc aceste locuri, nu se dezic de ele, deşi viaţa este atât de grea şi necazurile nu i-au ocolit.

Nu par de nici 500 de metri :)­

În final, abia aştept să revin să revăd locul în care, aşa cum minunat a spus Cătălin, ne-am împlinit un vis, abia aştept, în cei mai frumoşi munţi pentru mine, în Măcin, Izvorul Italienilor să vă primească cu apă rece şi curată.

Foto: kya, alex_sandrin, andrei.fratu, mariusadx, mariusfm, baltarel, catalinlamunte. Imi cer scuze pentru ca nu am reusit sa scriu la fiecare imagine autorul ei

Marţi, 8 iunie 2010 - 00:21 
Afisari: 1,610 


kya