Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Septembrie 2019
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Octombrie 2019
LMMJVSD
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031

Online

Vremea
Varful Secarea Mare
Muntii Leaota

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Piatra Craiului: pe cumpana apelor de la Plaiul Foii la Fundata (Muntii Piatra Craiului)

   Când se parcurge Creasta Carpaților, legătura dintre masivele Piatra Craiului și Bucegi se realizează de obicei coborând pe la Grind și satul Peștera până la Bran, după care se revine la înălțimea Culmii Scara pe valea glaciară a Ciubotei.

   Geografic acest segment de creastă a Carpaților e materializat de cumpăna de ape dintre bazinele hidrografice ale Dâmboviței-Ialomiței și cel al Oltului.

   Vechea graniță urma și ea în mare parte elementul geografic, doar că evita Westwandul Lanțurilor, preferând să treacă peste creasta Craiului prin zona mai joasă din sud, pe la Crucea Grănicerului.

   O tură având ca obiectiv acest ocol amplu al crestei prilejuiește descoperirea de locuri și peisaje încântătoare, dar și momente de încercare și reflexie pentru echipă.

 

   Ajungem la Plaiul Foii puțin înainte de ora 10, în echipă de cinci: Adriana și Lucian Cepoiu, Costel Ceapchi, Edy Munteanu și cu mine.

   Nu ținem seama de norii care se zburlesc pe creastă și ne apucăm să ne pregătim rucsacii.

 

/Lanturi2/dsc06659-j3.jpg

 

   Cum noi nu intenționăm să parcurgem cresta Craiului, ci doar să o trecem, țup!... în partea cealaltă, nu ne lăsăm învăluiți de gânduri negre. Și nici de turma de oi.

   Gata, plecăm.

 

/Lanturi1/img_3329-j3.jpg

 

   Prindem drumul de pe Bârsa Tămașului și ne oprim să admirăm o minunată ,,sculă” a secolului 21.

   Ne-am tras mai în spate, doar om ghici marca si modelul...

 

/Lanturi1/img_3332-j3.jpg

 

   Intenționam să pornim în tura noastră fiind fideli de la început conceptului de creastă matematică.

   Pentru aceasta ar fi trebuit ca de la Plaiul Foii să urcăm în Șaua Tămașului, locul unde se sfârșesc Făgărașii și începe Piatra Craiului.

   Dar cum stătea să plouă, cu un optimism moderat, sperăm să urcam azi măcar până la Refugiul Șpirlea.

   ...Și-apoi după un astfel de ocol, pe oriunde am lua-o, tot sub Zaplaz am ajunge.

 

   E drept ca de cele mai multe ori pe munte nu se alege varianta de traseu cea mai ușoară. Dimpotrivă.

   Filosofia mersului pe munte prețuieste mai mult satisfacția data de parcurgerea traseului și mai puțin rezultatul final al turei.

   Asta pentru că ne întoarcem acasă cu doar o punga de gunoi în rucsac și, cel mult, cu câteva fotografii pe card.

 

   O poveste spune ca trei negri aflați pe malul bălții, la pescuit, au norocul sa scoata din apa peștișorul de aur.

   Cum acesta le promisese în schimbul vieții îndeplinirea câte unei dorințe, primii doi negri deveniră pe dată albi...

   Doar că dorința celui de-al treilea a făcut ca primii doi să redevină, ca și el, negri.

   Rezultatul e zero, dar povestea merită atenție...

 

   În alt plan și cele mai extraordinare povești de dragoste riscă un final obscur...

 

   Din acest punct de vedere simplul drumeț poate fi luat peste picior de vânător sau de  pescar. Mai ales dacă acestora le merge bobul și se intorc acasă cu tolba plină. Eventual doar cu povesti...

 

   Ne îndreptăm spre munte având ca țintă intermediară Refugiul Șpirlea.

 

/Lanturi1/img_3334-j3.jpg

 

    Facem plinul cu apă la izvorul din dreapta potecii și nu ne mai oprim până la masa de lânga refugiu.

 

/Lanturi1/img_3338-j3.jpg

 

   Vremea nu virează spre a se strica și mai rău, ci se menține în continuare închisă și doar atât.

   Ne afundăm în padurea de dinsus de Refugiu Șpirlea.  

 

/Lanturi1/img_3347-j3.jpg

 

   Trecem peste un colț de stâncă răsărit chiar în potecă, apoi locurile parcă se mai deschid.

   Ne apropiem de peretele Craiului și urcăm cu atenție pe grohotișul instabil.

 

/Lanturi1/img_3357-j3.jpg

 

   Sub peretele înclinat ieșim din grohotiș și ne bucurăm de covorul de floricele.

 

/Lanturi1/img_3358-j3.jpg

 

   Ajungem pe terasa de sub Zaplaz și ne oprim pentru a ne trage sufletele și pentru a vedea daca e cazul să continuăm tura. De obicei aici se iau cele din urma hotărâri.

   Gata, suntem hotărâți cu toții să facem saltul peste Crai. Ne pregătim rucsacii pentru zona cu lanțuri.

   Eu sunt nevoit să leg cele două perechi de bețe de schi de marginile rucsacului cu cadru, manevră care îmi va produce multe neplăceri in spațiile mai strânse de pe traseu.

 

/Lanturi2/dsc06670-jj.jpg

 

   Pentru început lucrurile evoluează spre bine. Ieșim din hornul primului ,,lanț” și constatăm că deasupra lui răsare și soarele.

 

   Nu e cazul să mă grăbesc cu concluziile, dar trebuie spus de la început că cel mai bine s-a mișcat în perete Adriana.

   Mai în spate eu mă concentrez să urc cu cea mai mare parte a efortului pe picioare, de cabluri să mă țin cu mâinile doar pentru echilibru.

 

/Lanturi2/dsc06678-j3micmic.jpg

 

   Aparatul de fotografiat a trebuit să-l bag în rucsac și abia când am ajuns acasă am regretat că nu am făcut mai multe poze în zona cablurilor.

   Cu toată tehnica mea curată de cățărat mai mult pe picioare nu am reușit decât ca pe ultima porțiune a peretelui să fiu chinuit de crampe musculare la ambele picioare.

   A fost pentru prima dată când mi s-a intâmplat așa ceva și am văzut că e tare neplăcut.

 

/Lanturi1/img_3360-j3.jpg

 

   Mai sus de Brâul de Mijloc am intrat în ceață, iar la ultimul cablu, cel care te scoate în creastă, am înțeles că nu mă mai pot folosi de picioare la cățărat.

   Mi-a săltat Edy rucsacul până sus, iar eu m-am tras pe cablul din perete mai mult în mâini.

  

 

   Acum, când scriu jurnalul, socotesc ca problemele astea au fost floare la ureche fața de altele. Doi cârcei rebeli și atât.

   Îmi amintesc de o tură cu adevărat obositoare pe care am făcut-o tot pe aici cu câțiva ani în urmă...

   Și atunci plecasem tot din Plaiul Foii spre abruptul Craiului și când am ajuns sub Zaplaz s-a văzut partea de sus a crestei sub nori.

   Eram vreo 7-8 adulți și doi copii: Ema lui Vova Titisnaider și Lucian al meu. Mai rebela din fire Ema a insistat să urcăm Lanțurile.

   Când am intrat în nori s-a pornit să plouă mărunt. Incomodați de pelerinele lungi și de stânca udă ajungem cu greu în Șaua Grindului. Refugiul de acum nu era construit.

   Nu s-a ținut cont de propunerea mea de a coborî pe versantul estic și iată-ne risipiți prin ceața de pe creasta nordică.

   Colac peste pupăză, dincolo de Țimbale începe să plouă torențial și se aud tot mai aproape trăsnete prin ceață.

   Mergem încet, la distanță unul de altul, fiecare cu norocul lui...

 

   Lucian e nerăbdător să ajungem la refugiul de la Vârful Ascuțit. În infernul de pe creastă își închipuie că pe vârf ne așteaptă o cabană caldă, cu ceaiuri fierbinți și arome de friptură...

   Găsim refugiul plin-ochi.

   Rugăm să ni se facă loc să schimbăm copiii cu tricouri și șosete uscate.

   Nu zăbovim mult, căci era spre seară și nu se putea, sub nicio formă, să rămânem peste noapte în creastă.

   Trecem pe lângă Găvan și mai jos înnotăm prin noroaiele clisoase de dinainte de Brâna Caprelor. Aici distigem tot mai greu coturile și rupturile potecii, iar înainte de adăpostul de scânduri de la Diana se întunecă de tot.

  

   Nu știu cum am orbecăit pe întuneric până jos, căci la mașini am ajuns după miezul nopții.

   Salvamontul s-a mulțumit să asigure familiile îngrijorate că dacă în grup sunt și adulți care cunosc zona n-o să se întâmple nimic rău.

   De oboseală, mergeam de 16 ore, n-am mai putut nici mânca din bunătățile ce ne așteptau călduțe lângă foc.

 

   Credeam că nu voi mai repeta vreodată experiența trăită atunci. Frica, o fi păzind ea bostana, dar se pare că are picioarele scurte... Iată-ne acum într-o formulă asemănatoare în capătul de sus al acelorași Lanțuri!...

 

   Ajungem la Refugiul Grind și înainte de a mai lua o nouă hotărâre ne oprim să mâncăm.

 

/Lanturi1/img_3362-j3.jpg

 

   E destul de târziu și în starea fizică în care ne aflăm socotim ca nu e cazul să mai forțăm și o coborâre până la Refugiul Grind de jos, așa cum era planul zilei de azi.

   Întindem lânga refugiu cortul mare, de mașină, cărat de noi pe bucățele.

   Până pregătim izoprenele, sacii de dormit și hainele uscate pentru noapte se înserează deabinelea.

 

 

   Îmbătați de căldura sacilor de dormit ațipim imediat.

   Apoi mă trezesc cu grija unei trebi neterminate. O neliniște coborâtă probabil din grija ancestrală a strămoșului care și-a amintit în miez de noapte că n-a tras bolovanul in gura peșterii.

   Mi-am dat repede seama ce se întâmplă: fără foc de tabară și fară o tarie poștită cu prietenii, fără un cântec de munte și fară discuții interminabile nu se poate dormi niciunde la cort.

   Îl înghiontesc pe Edy: ,,Dormeai?” ,,Da.” ,,Credeam că nu dormeai...” Și reluăm discuția întreruptă nici nu mai știm când... despre al doilea țarat bulgar și slavizarea ilirilor, strămoșii sârbilor...

   Apoi ne-am lămurit definitiv asupra originilor poporului român și formarea primului stat centralizat în Valahia.

   După noi lucrurile sunt limpezi: popor fără o cultura a războiului, slavii au copleșit pe daco-geții găsiți aici nu prin luptă, ci pașnic, prin număr.

   Cum nici băștinașii nu dădeau pe afară de dorul războaielor, a trebiut să trecă sute de ani până ce în spațiul carpato-dunărean aveau sa ajungă cumanii, neam nobil, cu căpetenii puse pe organizare a supușilor și pe înființarea de formațiuni statale.

   Nu întâmplator neamul Basarabilor, făuritorii de țară în secolul 14, erau cumani...

   Bun, dacă poporul se credea scobrâtor din Traian și Decebal, statul nu putea fi decât cuman.

   (Și rușii au pretenția că marea masă slavă din stepe a fost organizată ca stat de un neam venit din nord, russi, vorbitor de limbă finlandeză.)

 

   Un colț al cortului se zbătea leneș la adierile vântului, de parcă cineva trăgea din când în când de una din legâturi pentru a nu ne lăsa să adormim. 

   În lumina albastră a telefonului vedem ca e trecut deja de miezul nopții, însă nu putem adormi daca nu rezolvăm odată pentru totdeauna și problema peceneilor...

   Popor de luptători, dar sosiți cam târziu la granițele imperiului bizantin, pecenegii n-au impresionat prea tare la început pe împăratul de la Consatntinopol.

   Prin tratative acesta i-a făcut ,,federați”, adică le-a dat terenuri în nord-vestul peninsulei balcanice și i-a oblogat să pazească granița de aici.

   Când pecenegii i-au subjugat ei înseși pe iliri și s-au indreptat spre zidurile Bizanțului, împaratul a organizat o expediție pentru rezolvare problemei pecenege.

   Și au rezolvat-o cum nu se putea mai bine: au ras tot. N-a rămas nimeni viu, nici luptatori, nici femei nici copii de pecenei...

 

   Încet-încet am închinat și noi steagul...

   Am dormit puțin. M-au trezit zmuciturile cortului și... a picat cerul pe mine când am înțeles că trebuie să ies din cort.

   Când am văzut ce e afară, m-am speriat. De obicei te sperii de ceva urât, dar acum spaima era venită din uimire.

   Un cer spuzit de stele mari, lucitoare, se vărsa spre vale în luminile satelor brănene, de aceeași marime cu stelele, dar de un galben palid.

   Pe loc mi-am amintit de versurile Luceafărului: ,,un cer de stele dedesubt, deasupra cer de stele”.

   Ce fotografie ar fi putut ieși!...

 

   Apoi o lumină palidă, virând spre bleu și galben, venită din spate, profila pe cer siluieta Piscului Baciului.

   Măreția naturii poate uneori să aprindă scânteia divinității din noi!...

   Minunea m-a urmat și în vis.

 

/Lanturi1/img_3364-j3.jpg

 

   Totuși nimic nu-i mai frumos pe lumea asta decât atunci când te trezești și vezi prin pânza cortului că afară a rasărit soarele!...

  

/Lanturi2/dsc06691-j3.jpg

 

   ,,Se face ziuă. Încearcă să trăiești!...”

   Chiar dacă îndemnul vine dintr-un ghetou de negri, el poate deveni de actualitate în unele situații mai dificile.

   În război, spre exemplu.

   Un prieten mai în vârstă, ofițer de trupă în rezervă, îmi povestea cu sinceritate despre faptul că soldații nu au decât 20 de ani pentru că acum instinctul de conservare e cel mai slab, acum ține păcăleala cu ,,moralul” ridicat cu fraze relativ simple și e vârsta la care dorința de bravadă e exploatată la maxim.

   Pe timp de pace astfel de trăiri pot refula prin sporturi extreme și înfruntatrea condițiilor  dificile pe munte.

 

   Când înnoptezi la cort, împrejurimile taberei îți devin familiare chiar de a doua zi.

   Aici ni s-a părut că cioporul de capre negre venite din creasta sudică parcă ne-a pătruns în curtea casei.

   Am remarcat cum ,,santinela” vigilentă dădea alarma cu un fluerat când noi ne miscam de colo-colo.

 

   Strângem cortul uscat de vânt și pregătim rucsacii de drum.

   Nu vom mânca de dimineață în refugiu ori pe iarbă, la soare, pentru că înca de aseara am rămas fără apă.

 

   Aseară, pe ceață, când încă mai gândeam să coborâm la refugiul de jos, am consultat harta și am constatat consternați că pe hârtie poteca de coborâre pornea chiar de aici de la refugiu și nu din Piscul Baciului, cum știam noi.

   De aici, din fața refugiului, vedem poteca pe care o să coborâm până la intrarea în pădure. Apoi traseul poate fi urmărit cu ușurință pentru prima jumatate a zilei.

   La fel se vede pentru multa vreme Stația meteo de pe Vârful Omu când urci pe Valea Gaura.

 

/Lanturi1/img_3376-j3.jpg

 

   ,,Poza de vârf” e o poză de tipul ,,yola”: io la Piscul Baciului. Aici io sunt la aparat.

 

/Lanturi1/img_3371-j3.jpg

 

   Am cu muntele o relație mai specială: aceea dintre un trădător care și-a asumat fapta și cel trădat, care l-a iertat pe primul de la bun început.

   Povestea e scurtă și aș putea-o spune dintr-o suflare.

 

   Terminasem clasa a 10-a la Liceul din Mâneciu și o măsura de restructurare a învățământului (a câta oare?) a hotărât desființarea școlii și risipirea noastră pentru treapta a doua de liceu.

   Mânat de resorturi încă neclare mie chiar și acum, am văzut în asta o oportunitate să descopăr lumea. Să mă fac marinar, de exemlpu.

   Și cum opțiune mea nu era una obișnuită (cum poate le părea multora dintre colegii mei marinari) m-am pus cu totul la dispozitia ei și am terminat Liceul de marină ca șef de promoție, cu cunostințe teoretice la nivelul unui ofițer maritim III.

   Doar că revelația din cei doi ani de școală avea să fie una inversă: am înțeles că viața de marinar devenea un nesfârșit șir de privațiuni și activități de rutină.

   Am prieteni ajunși comandanți pe supernave și care povestesc cum se întâmplă să nu pună piciorul pe uscat chiar și câte 6 luni...

 

   Apoi s-a întâmplat ca din chiar primul an de facultate ,,terestră” să descopăr la Galați un grup de oameni cu nemăsurată dragoste pentru munte.

   Grupul ,,Mecanturist” a fost pentru mine un fel de soluție revelatoare: m-am reinventat.

   Minunea e că vremurile bune de atunci par să se reîntoarcă, asta în noul ,,MecanTurist”,grupul carpatiștilor gălățeni care crește ca voinicul din poveste, cu ture frumoase, oameni minunați și un sait rebotezat chiar așa ,,www.mecanturist.ro”.

 

   Muntele despre care se făcea vorbire.

 

/Lanturi1/img_3372-j3.jpg

 

   De pe cel mai inlt vârf al crestei vedem spre vest cumpăna de ape dintre pâraiele Tămaș și Bârsa Tămașului.

   Chiar sub noi zona Lanțurilor nu poate fi închipuită ca un traseu, ci doar ca o prăpastie fără fund.

   Ne intoarcem spre est și urmărim creasta principală care e undeva jos de tot, în zona numită La Table, ca o cumpănă de ape între izvoarele Vlădușcăi și Văii Seci a Pietrelor.

   Mai facem un tur de orizont și pornim să coborâm pe grohotișurile potecii de pe sub Colții Găinii.

 

/Lanturi2/dsc06700-j3.jpg

 

   Pe brâna lată de sub colțanii de jos ai peretelui ce materializează în teren Creasta Carpaților.

 

/Lanturi1/img_3379-j3.jpg

 

   Începem să distingem Refugiul Grind 1 ca pe un patrățel roșu în marea de culoare verde.

 

/Lanturi1/img_3382-j3.jpg

 

   Ajungem la ultimele revărsari ale râurilor de grohotiș și constatăm că iarba udă de la rouă alunecă mai puțin decât pietrele instabile.

 

/Lanturi1/img_3387-j3.jpg

 

   Sub impunătorul amfiteatru al Colților Grindului.

 

/Lanturi1/img_3390-j3.jpg

 

   Adriana stoarce ultimele picaturi de apa pentru echipă.

 

/Lanturi1/img_3391-j3.jpg

 

   De la limita pădurii vedem continuarea traseului nostru pe partea cealalta a Văii Seci a Pietrelor.

   Drumul urcă până în Șaua Joaca și continuă spre dreapta spre Poiana Frumoasă.

 

/Lanturi1/img_3396-j3.jpg

 

   Ne apropiem de Refugiul Grind de jos.

 

   Costel ne povestește că într-o tură cobora singur spre Refugiul Grind.

   L-a prins întunericul pe aici, în zona cu iarbă. A încercat să ajungă la adăpost, dar cum noaptea era de smoală, fără lună și stele și cum nu avea la el lanternă, a fost nevoit să rămână pe loc.

   A scos neoprenul, sacul de dormit și dupa ce s-a cuibarit a tras peste el o folie de plastic.

   A avut noroc de o noapte fără ploaie ori rouă prea groasă, iar când s-a trezit a descoperit că n-ar mai fi avut prea mult de coborât.

 

   Altădată, în Făgăraș, Vova Titisnaider urma să ne iasă în față pe creastă, în zna Șerbotei.

   Cum cortul era la noi, Vova își luase, pentru orice eventualitate, o folie de plastic și două bețe de bambus de la niște undițe dezafectate.

   A fost nevoit să înnopteze în improvizația asta de plastic, asemănătoare cu un coviltir fără funduri.

   Dimineața a băgat de seamă că era înconjurat de 4-5 nemțălăi care analizau ,,invenția” și se cruceau...

 

/Lanturi1/img_3398-j3.jpg

 

   Nici padurea nu ne mai scapă de arșiță și de sete. Asta pentru că pe mai suprafețe ea a fost tăiata aici pe ras.

 

   Ajungem la Izvorul Vlădușca și dăm de apă.

   Ați văzut cum bea apă un cârd de rațe abia ajuns la baltă... Beau toate odată, apoi își ridică ciocurile late în sus... Se opresc, se mai gândesc, apoi beau din nou...

   Și noi la fel: beam, ne mai opream, iar beam...

 

/Lanturi1/img_3402-j3mic.jpg

 

   Ajungem în Șaua Joaca și privim în spate Piciorul Grindului, cel pe care tocmai am coborât din creastă.

 

/Lanturi1/img_3409-j3.jpg

 

   Străbatem umbra răcoroasă a unei pânze de pădure, apoi ieșim la marea deschidere a Poienii Frumoase.

 

/Lanturi1/img_3412-j3.jpg

 

   De la cătărăturile de ieri la plimbarea de astăzi...

 

/Lanturi1/img_3415-j3.jpg

 

   O fotografie facuta chier din capul poienii unde ne-am oprit să mâncăm.

   Se vede în spate ,,tabloul din sufragerie”.

 

/Lanturi1/img_3418-j3.jpg

 

   Continuăm drumul spre sud.

 

/Lanturi1/img_3419-j3mic.jpg

 

   Apoi drumul se lasă spre vale și marcajul bandă rosie ne poartă printr-o zonă care nu seamănă neam cu Creasta Carpaților.

 

/Lanturi1/img_3420-j3.jpg

 

   ...Și totuși suntem pe drumul cel bun, pe marcajul bandă roșie...

 

/Lanturi2/img_3422-j3.jpg

 

   Prin ,,poienile închise” din toate părțile de zidul verde al brazilor. Marcajul se vede pe copac.

 

/Lanturi2/img_3423-j3.jpg

 

   Ieșim din desiș la intersecția de trasee din Curmătura Groapelor.

   Noi ne menținem direcția spre sud-est.

 

/Lanturi2/img_3426-j3.jpg

 

   Lăsăm in dreapta Colțul Spărturilor și ieșim la poienile de unde se văd casele din Peștera și Măgura.

 

/Lanturi2/img_3437-j3.jpg

 

   Ne risipim dealungul potecii ce străbate vasta depresiune carstică dintre Colțul Spărturilor (dreapta) și colțanii de la Crucea Florichii (stânga).

 

/Lanturi2/img_3440-j3.jpg

 

   Prin fereastra unei văi carstice privim la casele din Șirnea și, mai departe, la versantul vestic la Bucegilor.

 

/Lanturi2/img_3442-j3.jpg

 

   La capatul de sud al poienii se deschide priveliștea spre casele din satul Ciocanu, sat ce ține de comuna Dâmbovicioara.

 

/Lanturi2/img_3446-j3.jpg

 

   Vedm drumul pe care vom urca și noi după ce vom traversa o a doua depresiune carstică.

 

/Lanturi2/img_3449-j3.jpg

 

   Privind spre nord, spre muntele Piatra Mică din Crai.

 

/Lanturi2/img_3455-j3.jpg

 

   Spre stânga se văd casele din Șirnea, cu școala mai spre stânga și biserica cu cimitir ascunse printre brazi.

 

/Lanturi2/img_3457-j3.jpg

 

   Ajung aici singur. Sunt înainte de intersecția potecii mele de creastă cu drumul Șirnea-Ciocanu.

   Costel, Edy și Lucian trebuie să fie mult mai în față, iar Adriana a rămas prin poienile înflorite pentru a culege sunătoare și cimbrișor.

   Nu-mi rămâne decât să mă trântesc în iarbă, să aleg un pai cu spic tremurator și să-l tin in dinți... și să aștept.

   După o vreme de pe drumul meu răsare un bătrân ducând pe umăr hamuri de cal. Spune că n-a vazut pe nimeni culegând flori...

   Mă întorc pe drum până trec de o muchie, dar în jur nici țipenie.

   Nu am decât o variantă de ales: să continui să merg singur până la Fundata, unde sper să ajunga fiecare pâna la sfârșitul zilei.

 

/Lanturi2/img_3459-j3.jpg

 

   Niște bucureșteni (după numerele de înmatriculare ale mașinilor) din curtea unei vile îmi confirmă că mai înainte trecuseră pe aici trei bărbați. Lucru total neadevărat, cum aveam să constat la capătul traseului. De acum mă voi teme nu numai de gipanele bucureștenilor, ci și de adevărurile lor.

 

/Lanturi2/img_3463-j3.jpg

 

   Într-o viroagă întâlnesc un cal priponit chiar în potecă. A trebuit să sar gardul și să ocolesc prin dreapta.

 

/Lanturi2/img_3464-j3.jpg

 

   Prin locuri deosebit de pitorești, dar care numai a traseu de creastă nu seamănă...

 

/Lanturi2/img_3465-j3.jpg

 

   Ajung într-o altă zonă cu case. N-aș putea spune de ce localitate țin și nici cam pe unde mă mai aflu. Uite că e motivant și genul acesta de tură, când descoperi locuri noi de unul singur.

 

/Lanturi2/img_3467-j3.jpg

 

   Merg ,,la orb” cam jumatate de ceas printr-o pădure întunecoasă, dupa care ies mai la lărgime sub linia unei rețele de înaltă tensiune.

 

/Lanturi2/img_3473-j3.jpg

 

   Marcajul mă poartă dealungul unei văi seci.

 

/Lanturi2/img_3475-j3.jpg

 

   Ajung deasupra unei serpentine a drumului DN73 Brașov-Pitești și încerc să cobor pe un taluz înalt.

   Niște copii care strâng fânul pe partea cealaltă a drumului îmi spun să țin mai departe poteca mea spre vale, căci la capătul ei sunt asteptat de doi oameni...

 

   Mă întâmpină Edy și Lucian și ascult mut povestea lor.

   Îmi spun că încă din drept cu casele din Șirnea au pârăsit traseul de creastă și, ca dezertorii, s-au dus glonț la cârciuma din centrul satului.

   Când au dat telefon pentru a ne spune unde sunt au vorbit numai cu Adriana, care n-a rămas indiferentă nici ea la gândul unei beri reci.

   E bine că după ce au ajuns la Fundata cu o ocazie s-au gândit și la mine, cel neînduplecat în a termina traseul de creastă început ieri.

 

   Ne îndreptăm spre centrul localității povestindu-ne fiecare pățaniile.

 

/Lanturi2/img_3479-j3.jpg

 

   Prin locurile pitorești de dinainte de Pasul Giuvala.

 

/Lanturi2/img_3480-j3.jpg

 

   Ajunși la destinație Adriana și Costel făcuseră deja un ,,tur telefonic” al pensiunilor din Fundata, dar actul final al zilei avea să fie jucat de Edy și de mine.

 

   În curtea unei pensiuni suntem surprinși de Victor, un ciobanesc mioritic ce și-a scos lejer capul din laț.

   Mai întâi l-a alergat pe Edy până în casă, apoi s-a întors spre mine. Fără a avea de ales, l-am întâmpinat ,,cu toată dragostea”, punând un genunchi în pământ... Am ghicit că Victor e un câine prietenos.

 

   Pe seară am ieșit cu Victor să cercetez locurile. Acestea mi-au amintit că prin acest pas al Carpaților au trecut primele unități ale armatei române în acel an 1916, de mare jertfă românească.

   Visez să scriu un fragment de poveste despre cele întâmplate în toamna anului 1916 la Tabla Buții, ,,Termopilele românesc” din Munții Tătaru.

   Aș putea lua identitățile soldaților și ofițerilor chiar de pe crucile din cimitirul eroilor ridicat acolo, iar faptele din evocările profesorilor de istorie și al preoților auzite de mine cu ocazia unei comemorări.

 

   Monumentul și o piesă de artilerie care amintesc de vremuri de glorie nepieritoare.

 

/Lanturi2/img_3482-j3.jpg

 

   Palinca oferită de gazde nu ne-a ajutat decât să mai forfecăm o dată tura din aceste două zile, cu bunele și relele ei, epilogul final rămânând să-l scrie doar Eduard Munteanu, când avea să ajungă singur la Gura Diham.

  

 

    (Fotografii: Costel Ceapchi si Gigi Cepoiu)

 

  

  

 

 



Luni, 31 octombrie 2011 - 16:55 
Afisari: 4,126 


Postari similare:





Comentariile membrilor (4)

miparv
miparv
Rucsac
 
1
Buna tura cat si pozele, ce aparat foto s-a folosit ?


Luni, 31 octombrie 2011 - 19:26  

leovit
leovit
Busola
 
2
Frumosa tura..neobositi mereu.Carpati.org


Marți, 1 noiembrie 2011 - 12:25  

edo
edo
Caraba
 
3
Frumoase amintiri de vara acum in prag de iarna Carpati.org


Marți, 1 noiembrie 2011 - 19:56  

gigicepoiu
gigicepoiu
Coarda
 
4
Multumim de aprecieri!
Cred ca au fost doua aparate, un DSC-H5 si un Canon 400D.
De cand am inceput sa scriu jurnalul si pana l-am postat am mai facut o tura de trei zile in Hasmas.


Miercuri, 2 noiembrie 2011 - 16:22  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0721 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2019) www.carpati.org