Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

August 2019
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Septembrie 2019
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Online

Vremea
Varful Piciorul Porcului
Muntii Padurea Craiului

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Pe urmele visurilor, partea 3

Prima parte: http://www.carpati.org/jurnal/pe_urmele_visurilor_partea_1/3567/

Partea a doua: http://www.carpati.org/jurnal/pe_urmele_visurilor_partea_2/3568/


Aiguille du Midi



Au urmat două jumătăți de zi de odihnă. Ziua următoare pe la ora 12 mă întâlnesc cu Zoli la stația de teleferic Aiguille du Midi. E recomandat ca să faci rezervare la teleferic, altfel poți aștepta 1-2 ore până la îmbarcare, dar în ziua acela de joi nu era lume multă, puteam intra mai devreme de timpul rezervat. La Plan de l'Aiguille facem o pauză scurtă, și urcăm cu al doilea teleferic până la Aiguille de Midi (3777m) . Urcare spectaculoasă, e un vârf și o perete impunător. Nu urcăm până la restaurantul și punctul de belvedere de sus (3842m). Pentru a urca trebuie să aștepți rândul la lift, timp de așteptare de 20 minute sau mai mult. Mai este și o cușcă de sticlă unde poți ieși, se pare interesant, dar timpul de așteptare e și mai mare.


Aiguille du Midi văzut de la balconul apartamentului



Aiguille de Midi în nori, văzut de la Brevent



 Urcăm pe acoperișul stației pe niște trepte, și suntem surprinși că acest lucru ne obosește. Priveliștea e excelentă, se văd multe vârfuri importante, și se vede aproape tot drumul pe care-l trebuie să parcurgem: urcarea pe Mont Blanc de Tacul, Mont Maudit și Mont Blanc. După descrieri probleme sunt pe Mont Blanc de Tacul (crevase, seracuri, avalanșe), Mont Maudit (seracuri, o porțiune destul de înclinată care poate fi gheață, asta fiind punctul cheie - cruxul - rutei). Drumul e diferit de la an la an, și chiar de la lună la lună, totul depinde de condițiile actuale de zăpadă, câte crevase sunt deschise, dacă au fost avalanșe, ninsori recente sau nu.

Crevase imense, și chiar la prima se vede că trecerea nu e ușoară. Multă lume coboară, încercăm să vedem ce e acolo. Ni se pare că ori e o coardă sau altceva pus. Mai sunt sunt alte crevase, dar la prima vedere fără problemă.

Pe Mont Maudit sunt vizibile două rute alternative, se pare că oamenii cobor pe stânga (cum urcăm). Pe ambele părți probabil e gheață, vezi porțiunile murdare pe imagini.


Ce văd mă pune la gânduri. Oare voi fi capabil? Nu mai sunt sigur. Muntele e impunător, oamenii sunt niște furnici mici pe el.



Grand Jorasses



Dent du Geant



Drumul propus, se văd toate cele trei vârfuri



Crevasa de pe Mont Blanc du Tacul care ne dă de gând


 

Mont Maudit. Porțiunea cheie e în dreapta imaginii, cu cele două variante



Refugiul Vallot și începutul crestei Bosses văzut de la Aiguille du Midi


După ce am căscat gura ca turiștii, mergem la ieșirea pentru alpiniști. Coborârea din stație spre ghețar se face pe o creastă destul de îngustă, deci ne echipăm cum trebuie. Creasta însuși n-ar fi o problemă dacă nu ai probleme cu golurile din stânga și dreapta, dar e o porțiune cu gheață, unde chiar trebuie atenție. Trecem cu bine, restul e numai plimbare până la refugiu, cu o urcare mai susținută în ultima parte. În total facem 40 minute.

Încă nu e lume multă la refugiu, primim locul nostru în dormitor, mâncăm ceva, bem ceva. Vremea e schimbătoare, mai vine un nor, mai trece, dar totuși nu plouă sau ninge.

Din păcate nu ne-am întâlnit cu Előd și partenerul lui care au făcut creasta Brouillard pe Mont Blanc (3 zile pe drum), și au coborât spre Aiguille de Midi. Noi eram în cabană când ei au ajuns acolo și se grăbeau spre teleferic. Ceva informații am primit: să fim atenți.



Pe Mont Blanc, partea franceză, campare e interzisă, dar contrar informațiilor primite aici nu au verificat rezervarea, mai mult un grup de alpiniști din Europa de est au montat corturile sub Cosmiques. Totuși amenda e foarte mare, fiecare trebuie să decidă personal dacă merită.

Refugiul Cosmiques e destul de OK, angajații sunt prietenoși, zâmbitori.  Mâncarea chiar dacă nu ieftină, e bună, am luat o omletă generoasă și un espresso. Da știu, nu e bine să bei cafea, că te deshidratează, nu poți dormi, etc. Mie mi-a plăcut.

E apă în toaletă, care teoretic nu e potabilă. Noi nu am avut probleme. Altfel cred că e 5 euro apa de 1.5l. Cina nu am luat acolo, omleta era pentru prânz, ci am mâncat afară, singuri, evitând aglomerația. ;)

 Nu mai știu când ne-am culcat. Cred că în jur de ora 20-21. Am avut și o perioadă de odihnă între prânz și cină. Somnul cel mai bun e imediat după mâncare și cafea.


Revenim la partea care arată mai greu, încercăm să aflăm cum trec oamenii pe acolo



Refugiul Cosmiques și drumul prin Tacul



Viața la cort


Trois Monts (Trei Munți)

Ne-am culcat, am încercat să dormim ceva. Au venit mai mulți oameni, dar refugiul nu era arhiplin. Noroc că nu aveam pe nimeni lângă mine, locurile nu fiind foarte generoase pe priciuri. Micul dejun (bufet suedez mai simplu) e servit la ore fixe (1, 3, 5 dimineața), noi am optat pentru cel de la ora 1. Deci trezirea era în jur de 12, luam micul dejun, ne echipăm și plecăm. Nu știu exact, eram echipa nr 6- 7 sau așa ceva. E noapte, dar avem lună plină și nu e foarte frig. Îmi place. Văd un meteorit cum trece prin spatele muntelui. Frumos.

Pe ghețar mergem după o echipă și ritmul lor mi se pare lent, dar Zoli nu vrea să-i depășească. Urmează urcarea pe Tacul… Până la urmă și Zoli pierde răbdarea și intră în depășire. E mai bine dacă nu trebuie să așteptăm la rând în punctele cheie. Evident pe deal e mai greu, ne încurcăm puțin coardele, dar până la urmă trecem.

Ajungem la crevasa mare. Într-adevăr e o coardă fixă cu noduri pe el. M-a ajutat mult, urcarea fiind verticală pe o porțiune de 3-4m. Totuși era mult mai ușor decât credeam. Restul urcării era înclinat, dar nu greu. Mai treceam pe lângă crevase unde nu vedeai fundul, era și un pod de zăpadă de trecut, dar ajungem fără probleme pe umerii Taculului. Vârful este ocolit, și decidem să nu urcăm pe vârf. 2 ore de la refugiu, timpul făcut e bun.


Încerc să fac poze, dar nu prea îmi iese, Ar trebui să am un trepied... Locurile sunt extraordinare, uitând înapoi se vede Chamonixul, Aiguille du Midi. Lipsește însă șirul de frontale, și nu mă plâng. În față mai sunt echipe, dar totuși nu suntem în mijlocul mulțimii.


Zoli trece crevasa



De acolo venim


Mont Maudit


Urmează o coborâre iar după acela urcarea pe Mont Maudit. Aici drumul trece pe sub niște seracuri amenințătoare, mergeam cât de repede puteam. Vedeai blocuri imense de zăpadă căzute pe lângă traseu și știu că au fost accidente mortale pe acest versant (cât și pe cel anterior).

O echipă mai lentă cu ghid lasă pe noi să trecem, iar după un urcuș mai susținut ajungem la bifurcație. Toate echipele din față merg spre dreapta, dar noi am văzut că lumea coboară la stânga. După o discuție scurtă, decidem să mergem spre stânga. De la dreapta se aud voci, discuții, probabil e o porțiune mai grea acolo. Trecem sub un serac și lângă o crevasă mare, ocolim cu o mișcare atentă, o parte a seracului e deasupra traseului. Acest loc e de fapt bergshundul - crevasa de bază. Și urmează porțiunea cea mai tehnică… Aici am scos și al doilea piolet, pe care l-am cărat chiar pentru această secțiune, altfel e de ajuns un piolet clasic. O traversare pe o pantă înclinată, cu potecă îngustă, uneori trebuia să stai cu fața spre pantă, în unele locuri fiind gheață pură, nu zăpadă întărită. E un loc unde nu ai voie să faci nici o greșeală. Se poate asigura cu șuruburi de gheață, dar acest lucru e destul de anevoios și ia mult timp. Ajungem până la urmă la porțiunea finală, panta de ieșire, înghețată complet. Pe prima parte e o coardă fixă unde se poate asigura. Chiar și aici se poate merge cu un singur piolet, dat fiind posibilitatea de a sprijinii în coarda respectivă. Cum coarda nu ajunge până la ieșire, la sfârșit am lăsat coarda dintre noi mai lungă, și eu am așteptat la capătul corzii fixe până ce Zoli a ieșit. Era o cățărare faină, chiar dacă aici am mers mai lent, o echipă germană ne-a ajuns în urmă. Ei erau printre puținii care au venit pe urmele noastre. Când am ieșit cei din dreapta noastră încă cățărau pe cealaltă variantă (unde după descrieri se pare că e la fel o coardă fixă, dar mai lungă). Nu știu care variantă e mai bună, mai ușoară, înclin să cred că celălalt, că ghizii acolo au mers. Cu această variantă am depășit o mulțime de echipe, numai doi erau în față, iar unul din ei au pornit cu o oră mai devreme.

3 ore, 20 minute de la refugiu. Suntem în grafic, timpul estimat până la vârf e 5-8 ore, depinzând de condiții.


Luna plină deasupra vârfului, ce ne mai trebuie? Se văd cele două echipe din fața noastră. Vedere de pe umărul Mont Maudit




Mont Blanc



C-am de aici a început să bată vântul. Pentru o perioadă lungă nu m-a deranjat, dar totuși nu am stat mai mult de 1-2 minute, trebuie să ne mișcăm.

Dacă te uiți la descrieri urmează o coborâre, iar după acela o urcare lungă, fără probleme tehnice pe Mont Blanc. Dimineața a venit, luna a dispărut după vârf, mergeam relaxat. Eram pe la 4400m, dar mă simțeam bine. La un moment dat decid să pun deoparte al doilea piolet, că mă deranjează. Vedem că drumul urcă pe un picior, undeva la Col de Brenva, dar nu ni se pare greu. Panta devine însă din ce în ce mai înclinată, zăpada mai tare, urmele nu prea se văd. Sunt praguri interesante de zăpadă, arată ca și o scară lungă. E un loc destul de expus, verific fiecare pas, nu e bine să cazi aici. Nu știu cât durează (în jur de 20-30 minute), parcă nu se termină niciodată. În final, ieșim pe un mic platou. Aici ne întâlnim cu prima echipă, care deja s-a întors.


Înainte de ultimul urcuș


Se vede ultimul urcuș. Însă e destul de frig, vântul bate nu foarte tare, dar enervant. Nu prea ai chef de odihnă, aici pun pe mine al treilea strat (până acum am urcat cu o bluza de mânecă lungă din lână merinos de la Zajo – recomand! și un softshell M3 Marmot, al treilea strat fiind un Marmot Precip, ușor dar bun – se vede și se simte diferența față de echipamentul folosit acum 12 ani). Plecăm în serpentine lungi și la un anumit timp...gata, nu mai pot. Același simptome intestinale ca în 2007, simt că glicemia scade. Trebuie să opresc și să mănânc ceva. Consum un gel energetic, un baton de ciocolată, beau apă. Se pare că mă ajută. Plecăm mai departe, dar trebuie să iau pauze de odihnă scurte de câteva secunde, dar relativ dese. Îmi lipsește bățul, vreau să-l scot, dar Zoli spune că aproape am ajuns.


Și da, în nici 5 minute se dă la o parte ca să urc primul pe vârf. Am ajuns. Incredibil. Nu e o realizare tehnică mare, dar … e prima dată când simt o emoție puternică pe un munte, lacrima intră în ochi. Nu am plâns, dar eram aproape. Se pare că totuși era important pentru mine ca să fiu aici. Că chiar cu problemele avute și chiar cu cei 4 decenii în urma mea, am reușit (evident erau oameni mult mai vârstnici acolo).


Vedere spre sud-est



Vedere aproximativ spre nord

Nu stăteam mult, max. 10 minute (bătea vântul, mâinile partenerului erau puțin înghețate), nici nu am o poză ca lumea pe vârf. Dar nu e important. Am pornit spre creasta Bosses.

Au trecut 5 ore și un sfert de când am părăsit refugiul.


Coborârea


La urcare nu am simțit că muntele e aglomerat. După depășirea echipelor eram de fapt singuri. La coborâre era altfel. Mulți oameni urcau, majoritatea aveau fețe obosite. Probabil că și eu arătam similar pe ultimele 100-200m. Dar momentan noi ne simțeam bine. Nu mai eram obosit, gelul și faptul că am ajuns sus a rezolvat problema. Creasta e destul de îngustă, e o potecă adâncă, clară pe ea, problema e ocolirea celor care vin din sens opus. Ne-am dat la o parte în locurile considerate mai sigure, pe partea nordică sunt cornișe, pe partea sudică e înclinată. Preferam partea sudică. Ajungem cu bine la refugiul Vallot, unde ne odihnim puțin în soare, fac ceva poze, sun pe prietenul Barni care a petrecut câteva ore nu prea plăcute acolo în 2007.


O formațiune mai interesantă



Partea inferioară a crestei Bosses



Refugiul, sau "frigiderul" Vallot

Urmează o coborâre mai abruptă unde am greșit drumul și am prins o porțiune de gheață, apoi urcare ușoară pe Dome du Gouter (vârful e ocolit și aici) și coborârea lungă, uneori printre crevase înspre Aiguille du Gouter.

Ne ia puțin peste 2 ore coborârea până la noul refugiu. Nici nu intrăm mergem direct spre refugiul vechi. Surpriză...peisajul s-a schimbat. Aici era un loc plat, folosit pentru montarea corturilor. Acum nu e decât o creastă îngustă.




Panoramă cu tot drumul făcut de la Aiguille du Midi până la Dome du Gouter


Panta lungă de pe Dome du Gouter


Noul refugiu Gouter


Loc pentru corturi pe creasta Gouter în 2007



Creasta Gouter acum. Corturile erau pe partea dreapta.


La vechiul refugiu plănuiam un popas mai lung, dar Zoli decide (corect) că e mai bine să coborâm până nu încep căderile de pietre în Grand Couloir. Chiar dacă se poate urca și coborî fără a fi legat în coardă, cer să păstrăm coarda. Era deja o zi lungă, mă simt mai bine așa. Drumul e abrupt cu multe descățărări. Nu e foarte grea, sunt multe cabluri fixe, dar trebuie atenție. Sunt lent, dar nu-mi pasă. Ajungem la culoar și se vede că deja soarele bate pe munte. Chiar după ce trece echipa din fața noastră, încep căderile de pietre.

Culoarul arată altfel decât îmi aminteam. Mai puțină zăpadă, mai multă gheață. Un cablu fix trece peste culoar, dar parcă e și mai departe de drum, comparativ cu acum 12 ani. Se poate asigura în el cu o coardă lungă (de obicei se pune o carabinieră pe cablu și coarda între coechipieri trece prin acesta), dar e anevoios și aici trebuie să te miști repede. Scot pioletul și pornim. Se vede că nici lui Zoli nu-i pe plac locul, aproape că mă trage de coardă. Numai 50 de metrii, dar e destul de enervant, mai ales pe gheață. Am mai trecut de două ori culoarul, dar atunci era mult mai ușor, pe zăpadă tare, cu colțari, puteai mișca în siguranță. Acum nu m-am simțit deloc bine aici, cred că era punctul cel mai greu din tură. Odată trecut, restul e ușor, am trecut ghețarul Tete Rousse fără colțari, zăpada deja devenea moale. Am avut un popas lung lângă punctul de verificare, și urma lunga (aproape 2 ore) coborâre pe stânci și grohotiș până la tramvai. Drum pe care am făcut deja acum câteva zile.

Am ajuns la Nid d'Aigle după aproape 12 ore. Tramvaiul e plin, telefericul din Bellevue plin, mai aveam câteva stații de mers cu autobuzul, și ajung obosit, dar bucuros în apartament, unde spre surpriza mea plăcută mă aștepta un litru de Coca Cola în frigider. Chiar spuneam lui Zoli, că nu beau Cola de obicei, numai după exerciții fizice sau ture, și acum chiar aș dori să beau. Buna mea soție a citit gândurile. Restul familiei era pe Aiguille du Midi în ziua aceea.



La revedere


Concluzii



Mont Blanc chiar dacă nu e un vârf foarte frumos (e plat), e impunător ,care chiar cu aglomerația și cu restricțiile introduse merită urcat. Nu aș merge pe ruta Gouter unde e complicat să ai rezervare la cabană, și chiar e foarte aglomerat. În condiții bune, tehnic e mai ușor, chiar și cu urcarea feței de sub cabană. creasta Bosses e foarte frumoasă, păcat că cei mai mulți sunt obosiți deja când ajung acolo. Bine, am văzut multe fețe obosite chiar de la urcarea de la Nid d’Aigle...

Trois Monts însă mi-a plăcut. E un drum variat, dificultățile nu-s mari, dar sunt, și sunt diferite. Mergi mult timp peste 4000m, priveliștea e extraordinară. Nu e atât de aglomerat, și simți puțin senzația de a fi numai tu în mijlocul naturii. Panta de la sfârșit însă nu e plăcută. Nu aș folosi însă ca o rută de întoarcere. Dacă zăpada devine moale și alunecoasă, coborârea de pe Maudit și Tacul probabil nu e plăcută. Sunt pericole obiective pe rută și în fiecare an sunt accidente grave sau mortale. Și anul acesta înainte de tura noastră au fost morți. Noi am prins condiții excelente. Citind alte jurnale de pe carpați.org, și din experiența din 2007, condițiile bune nu sunt o regulă, iar dacă e vânt tare, ceață sau zăpadă proaspătă, greutatea traseului crește, și trebuie luat în considerare că traseul acesta e lung.

Noi am ajuns prea târziu la Grand Couloir când au început deja căderile de stânci. Cu 30 de minute mai devreme era mult mai sigur traversarea culoarului. Trebuie luat în considerare acest lucru.

Cred că oricine a mai fost iarna în văile de abrupt din Bucegi sau Crai  poate face traseul. Nu am avut un program de pregătire foarte exigentă. Am mers la ture, 1-2 pe lună, 9 ture în total în anul acesta, iar în ultimele două săptămâni am alergat de 4 sau 5 ori cca. 5 km.

E recomandat să ai ori un ghid, ori cineva în care ai încredere și care are experiență. Mersul pe ghețar e oarecum ușor, dar totuși diferit de ce avem noi aici. Am citit din alte rapoarte de aici că unii au mers fără coardă. Nu recomand, e ușor să cazi într-o crevasă acoperită, chiar și pe o potecă bătută

Dar ce a făcut diferența mare între 2007 și 2019 era abordarea turei: fără grabă, cu timp alocat aclimatizării și selectarea unei zi cu prognoză meteo bună pentru urcare. Cred că acest lucru era cel mai important aici și nu numai. Am avut noroc, am avut o săptămână excelentă cu vreme bună, astfel am putut face atât aclimatizarea (care e o tură faină chiar dacă nu reușești să urci până la urmă pe Mont Blanc) cât și urcarea finală în condiții optime.

Diverse

Echipament folosit:

- bocanci de iarnă La Sportiva Nepal Evo GTX. E a treia tură în care foloseam, sunt bune, pe un picior nu am pus pansament înainte de folosire și am avut bășici, dar pe care l-am observat numai după coborâre.

- colțari Grivel G12 semi-automată – sunt mai grei, e de ajuns un colțar ușor din aluminiu

- am avut un ham Petzl Corax,  confortabil, care e relativ greu, sunt hamuri pentru ture pe ghețar mai ușoare

- eu am avut doi pioleți Singing Rock tehnici și un piolet de tură Camp. Normal e de ajuns un piolet de tură. Tura de aclimatizare am făcut cu Camp-ul, pe Mont Blanc am mers cu cei tehnici. Nu spun, am folosit pe ambele, dar se poate și cu una singură.

- prusic-uri și dacă se poate ceva pentru autosalvare sau salvarea coechipierului din crevase (de exemplu Mamut RescYou). Normal nu ai nevoie de ele, dar....

- 1-2 anouri, 2-3 carabiniere cu filet, 1-2 șuruburi de gheață (dacă e gheață pe Mont Maudit). Un anou și o carabinieră am folosit pentru auto-asigurare suplimentară la coarda fixă.

- cred că aveam o coardă de 40m, ~8mm

- dispozitiv de coborâre, de exemplu Petzl Reverso. Normal nu ai nevoie de el, dar poate fi util.

- cască

- frontală cu baterii de rezervă

- rucsac de 30-40l. Pentru prima tură am folosit unul de 48l, dar pentru Mont Blanc cel cu 30l era de ajuns. Comparativ în anul 2007 am mers cu un rucsac plin de 60l+.

- am avut la mine două perechi de mănuși (unul cu 5, celălalt cu 2 degete) și o supra-mănușă subțire, totul din Decathlon. Am folosit numai Simondul cu 5 degete și când a început să bată vântul supra-mănușa. Conform predicției erau -15 grade cu vânt de max 25km/h.

- căciulă, noroc cu soția, că eu am uitat să-l iau

- cagulă dacă se anunță vânt (eu am folosit un guler polivalent plus gluga de pe softshell)

- pantaloni Simond și sub el unul pentru confort termic, noname

- cum am mai scris aveam bluza cu mâneca lungă din lână merinos, softshell și o geacă subțire de ploaie/împotriva vântului. Ca extra mai aveam în rucsac o jachetă cu puf de la Decathlon și o bluză cu mânecă scurtă, tot din lână merinos.

- batoane de ciocolată, cereale și ceva geluri energizante

- căram cca. 1.5 l de apă și un termos cu ceai de la refugiu. Nu aș mai lua termosul...

- folie de supraviețuire, ceva medicamente și pansamente

- o lenjerie de sac de dormit, util ca lenjerie în refugii. Prețuri între 22-40 euro în Chamonix, acolo am luat, că până atunci nici n-am știut de ele.

- cremă de protecție solară, recomandat 30+; balsam pentru buze

- telefon cu baterie de rezervă/externă, cu aplicație GPS care nu are nevoie de internet, trackuri pe hartă

- aparat foto (nu căram DSLR-ul, ci unul mic)


Am mai avut ceva mâncare liofilizată pe care am mâncat la refugiu. Sincer, dacă te duci la refugiu nu merită să duci mâncare și primus. Da, e mai scump, dar vei avea un rucsac mai ușor. Pentru prima tură eu căram primusul, pentru al doilea Zoli. :)



Despre Chamonix și alte cheltuieli:  am găsit apartament pe siteurile de specialitate c-am la prețul unuia de pe litoralul românesc. Turiștii primesc gratuit abonament pentru autobuz și tren. Prețul pentru teleferic, telescaun, tramvai, etc. e mare, pentru un sejur mai lung mai degrabă merită un abonament pentru mai multe zile, care include folosirea a tot ce este pe cablu sau pe șine în vale. Scump, dar astfel poți să te duci mai ușor pe ture de aclimatizare sau relaxare.

Mâncarea, restaurantele sunt scumpe, dacă stai la apartament e mai bine să te aprovizionezi din supermarket.

Drumul până acolo e lung, e recomandat cel puțin un stop undeva, noi am stat o noapte lângă Salzburg. Hotelurile sunt scumpe, alternativa e campingul, dar trebuie să cari mai mult cu tine. O alternativă ar fi cu avionul, nu știu prețurile. Dacă aș merge singur de acasă, aș prefera avionul.


Epilog


Sâmbătă, ultima zi în vale. Zoli mai face o tură pe un vârf de 2500m. Noi avem program cu familia. Vizităm o cheie lângă Servoz și urcăm la un lac frumos, care oarecum mă amintește de Lacul Sf. Ana din Ciomad. Urcăm de la o parcare pe potecă, numai să aflăm că se poate urca până la lac cu mașina. Asta e. ;)

Duminică mergem până la Graz, unde am ceva de lucru, însă unde avem și o sesiune scurtă de cățărare pe stâncă, iar cu încă o oprire de câteva zile în Ungaria ajungem în final acasă, prinzând o ploaie de nu vedeai nimic pe autostradă lângă Arad. Lucru destul de neplăcut.



Gorges la Diosaz


Lac Verte



Klettersteig Andritz, Graz



Felicitări și mulțumiri tuturor care au citit seria de jurnale.


PS: Poze mai multe și în calitate puțin mai bună https://photos.app.goo.gl/V3kiLozJbyHkn7pW7

PS2: Track GPS: https://www.endomondo.com/users/1840465/workouts/1358916939




Sâmbătă, 3 august 2019 - 23:55 
Afisari: 262 


Postari similare:





Comentariile membrilor (2)

teo77
teo77

 
1
Felicitari pentru jurnal(e) si pentru perseverenta si reusita varfului. Traseul catre Mont Blanc pe ruta celor trei varfuri este cu mult mai dificila decat cea clasica pe la Goutier. Felicitari inca o data pentru un vis implinit!


Luni, 5 august 2019 - 20:25  

andras
andras

 
2
Mersi. Ce să spun, da, traseul probabil e mai greu decât cea clasică, dar mie nu mi-a părut atât de greu. Totuși greutatea unei rute e foarte subiectivă, în unele locuri creasta Picătura sau Arpășel mi s-a părut mult mai grea Carpati.org.
Ce e important, pe traseul Trei Munți sunt mai multe pericole obiective, pe la Gouter problema e numai în culoar și crevase pe Dome sau înainte de Bosses.
În vreme bună și în condiții bune ambele mi se par accesibile, în vreme rea lucrurile sunt destul de diferite. Cum scriam cred că greșeala cea mare - descrisă și în multe alte jurnale, chiar și pe Carpati.org - e dacă forțezi urcarea, fără aclimatizare, fără a ține de cont cum e vremea. Știu e greu să te abții, timpul, banii, etc. te forțează, dar cum poți vede și din descrierea mea, dacă nu reușești prima dată, muntele tot acolo va rămâne, și poate vei avea o altă șansă mult mai bună.


Vineri, 9 august 2019 - 12:21  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0730 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2019) www.carpati.org