Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Septembrie 2019
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Octombrie 2019
LMMJVSD
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031

Online

Vremea
Varful Grindusu
Muntii Tarcau

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Pe urmele marelui urs (Muntii Harghita)


Nu mai ieșisem de aproape un an singur pe munte și-mi era dor să umblu prin păduri în căutare de animale. Munții Harghitei erau de mult pe listă, iar acum toată agitația asta pe seama urșilor care au invadat secuimea mi i-a readus în actualitate. Pentru cine nu știe, anul acesta s-a dat din nou liber la vânătoare. Ca să rezum în câteva cuvinte situația, la presiunea grupurilor cu interese vânătorești, Ministerul (Distrugerii) Mediului a afișat o nouă mostră de amatorism scoțând în bătaia puștii, printr-o derogare dată din pix, animalele protejate prin legislația locală și internațională și declarate monumente ale naturii. Cei care se erijează în protectori ai animalelor le-au ușurat misiunea prin poziția adoptată, care s-a rezumat la același pix. La durere în pix. 


În derogare sunt prevăzute cote de recoltare – a se remarca faptul că animalele sunt culese precum fructele de pădure – la capră neagră, urs, râs, pisică sălbatică într-un limbaj de lemn specific ce evită brutalitatea acțiunii, drept pentru care îmi permit să fac o simplă analogie: într-un stat în care pedeapsa capitală nu există și drepturile omului sunt respectate, printr-o derogare s-ar permite punerea în ștreang a unui număr de 100 de deținuți din fiecare pușcărie, indiferent de motivul pentru care au fost închiși, pentru evitarea suprapopulării. Cam asta se întâmplă acum, deși comparația nu e întru totul corectă. Animalele sunt ucise cu toate că nu au greșit cu nimic, pe când dacă privești nenoricirile făcute de unii dintre pușcăriași... Pe de altă parte, suprapopularea e un mit fiindcă o numărătoare corectă a indivizilor dintr-o anumită specie nu este posibilă cu mijloacele actuale. Ea vine ca o consecință a distrugerii habitatului animalelor prin tăierea pădurilor.


Înainte ca pădurile din secuime să devină istorie și marele urs legendă, îmi doream să merg pe urmele animalelor care au băgat spaima în vânători. Mi-am ocupat dimineața cu strângerea bagajului și mi-a rămas foarte puțin timp de verificat traseele. Am prins pe fugă trenul de 1 spre Brașov, iar de acolo am luat un regio spre Miercurea Ciuc. Aproape de Băile Tușnad peisajul te ține lipit de geam: Oltul, cu malurile lui verzi, însoțește calea ferată, iar dincolo de el sunt culmile Ciomatului, un munte foarte sălbatic unde aș vrea de asemenea să ajung în viitorul apropiat. 


/harghita/img_8194.jpg

În Miercurea Ciuc ajung la 18:30 și dau fuga în autogară. Verificasem sumar harta pe tren și urcarea din Căpâlnița pe marcaj cruce albastră spre Mădăraș îmi scotea în cale un refugiu la 5 km distanță. Trebuia doar să ajung la intrare în traseu cât mai curând posibil. Pe autogări.ro găsisem un microbuz spre Vlăhița la ora 19, dar orariile înscrise pe site nu au nicio legătură cu realitatea. În autogară aflu din 3 vorbe în română și 10 în maghiară că la Căpâlnița nu ajunge nimic azi, iar la Vlăhița mai e o cursă la ora 8, ceea ce m-ar obliga să urc pe întuneric sau să pun cortul la marginea satului. Singura variantă rămânea să ies la ocazie pe șoseaua spre Odorhei. De pe pod am o primă panoramă cu muntele în care aveam să petrec cele aproape 3 zile.


/harghita/img_8196.jpg

În 5 minute oprește o dubiță. Șoferul vorbește stricat limba română, dar ne înțelegem. Zice că este din Budapesta, căsătorit cu o româncă, dar cred că așa spun toți secuii de când guvernul Orban a dat liber la pașapoartele de Ungaria. Vorbim despre munte deși el nu a avut niciodată curiozitatea să afle ce e dincolo de șosea. De pe geamul mașinii, întinderile lungi de pășune cu pâlcuri de conifere sau molizi singuratici mi-au adus în memorie Călimanii. De altfel, ambele masive au origine vulcanică. 


Cobor în Căpâlnița, în stația de autobuz, de unde începe marcajul cruce albastră peste culmea Ascuțită spre Mădăraș. Și din Vlăhița urcă un traseu cu același marcaj și aceeași destinație, dar din câte am reușit să aflu scotocind netul pe tren e marcat slab. Cele două trasee converg în poiana Csihányos. Pe străduțele Căpâlniței oamenii erau ieșiți în fața porților la răcoare după ziua de muncă. Pe drum dau cu bună seara câtorva doamne; unele îmi răspund în barbă, altele scutură din coarne. 


/harghita/img_8197.jpg

/harghita/img_8198.jpg

Porțile și casele tradiționale secuiești m-au încetinit o vreme.


/harghita/img_8199.jpg

Odată cu înserarea, varianta de a pune cortul în sat devenea tot mai ademenitoare. Într-o curte am văzut chiar un loc bun de cort, dar nu era nimeni la vedere să întreb dacă pot să rămân peste noapte.


/harghita/img_8200.jpg

Aproape de ieșirea din sat se întâlnește pe partea stângă un izvor captat, curge dintr-o țeavă prin gardul unei curți. Alături de fântânile localnicilor, e ultima sursă sigură de apă până la cabana Mădăraș. La ultima gospodărie, într-o răspântie, marcajul nu se mai vede pe niciunul dintre sensuri. Aleg creștinește dreapta, pentru că drumul la stânga cobora pe lângă niște case și nu mi s-a părut de încredere. 


/harghita/img_8201.jpg

Înaintez pe câmp spre munte, dar după numai 5 minute și acest drum începe să coboare și nu-i nicio urmă de marcaj. Găsesc pe GPS un forestier care ieșea din sat pe varianta la stânga și se pierdea în pădure, dar îl puteam urma până la un punct în siguranță, iar mai departe aș fi ajuns urmând curbele de nivel, așa că m-am întors și am luat-o pe acolo. O spun din capul locului că a fost decizia greșită, probabil că marcajul apare în cele din urmă pe drumul care merge la dreapta, cert e că orientarea la ieșirea din sat e deficitară. În fine, merg la stânga și după ce cobor un pic, încep din nou urcarea și trec de ultimele case. În spatele meu se vede clar culoarul Oltului ce desparte munții Baraolt și Bodoc.


/harghita/img_8203.jpg

Ora târzie și muntele ivit în față mi-au dat avânt. Urc până la o altă răspântie, de unde la stânga șerpuiește un drum spre apus.


/harghita/img_8204.jpg

Singura opțiune la îndemână era să merg la dreapta spre pădure. Mai în dreapta se desprind câteva potecuțe firave ce duc la o stână părăsită. Marcajul tot nu apărea, iar drumul se aventura tot mai tare în inima pădurii. Am mers fără frontală prin făgetul și mestecănișul tânăr, apoi chiar și prin desișuri întunecoase de molid, sperând că ursul nu mi se va înfățișa chiar din prima zi. Vorbeam din când în când, atât cât mă lăsa panta să și respir, pentru că pe măsură ce lumina zilei se stingea urcam cu și mai multă înverșunare. Nu mă puteam opri la cort în inima pădurii. Dacă ziua omul este evitat de animale, noaptea situația se schimbă. În cele din urmă am văzut prima cruce albastră și numai ce nu m-am închinat la vederea ei! 


/harghita/img_8205.jpg

Poteca marcată venea pe lângă un desiș din dreapta drumul meu, ceea ce m-a făcut să cred că dacă aș fi continuat pe drumul urmat inițial la ieșirea din sat aș fi ajuns aici mai repede. O privire înapoi.


/harghita/img_8206.jpg

Într-un târziu am aprins frontala. Sperasem că voi ajunge pe lumină la refugiu, dar am socotit greșit distanța și timpul. Refugiul mi-a ieșit înainte ca o nălucă într-o poieniță aflată la puțin peste 5 km de la plecare și o oră și jumătate de mers întins, alert în ultima parte. 


/harghita/img_8209.jpg

Am găsit curățenie în refugiu, dar atât. Probabil că a fost călcat de ciobani și fiecare a luat ce i-a trebuit. Nu mătură, nu saci de gunoi, nu lumânare, nu trusă de prim ajutor, doar insecte moarte și un muc de țigară aruncat pe jos. În dulăpiorul care ar trebui să găzduiască trusa de prim ajutor era o furnică moartă. Poziția ei arată disperarea cu care se luptase pentru a ieși. Încremenise ridicată pe picioarele dinapoi, rezemată de ușă. Imaginea înfățișată mi s-a părut dramatică! În încăpere supraviețuiseră un țânțar dintr-ăla cu cracii imenși plus câțiva păienjeni la fel de crăcănați. Mai târziu am observat și alți păienjeni, mari și negri, care stăteau ascunși în crăpături și vânau tot ce le trecea prin preajmă. În fine, în tura asta nu știu ce a fost cu păienjenii că au tras la mine ca la Spiderman. Îi tot găseam pe tricou, în păr, pe rucsac. Într-una dintre dimineți, din tocul aparatului foto au ieșit la un moment dat doi de specii diferite… Cred că odată cu exterminarea mamiferelor, insectele vor căpăta proporții uriașe. Să vezi atunci derogări de recoltare la păienjeni!


Cât am gătit la arzător niște paste cu hribi de la Travellunch am mai stat pe afară. Începuse să picure, iar înspre sat fulgera. Asta e, noapte fără perseide… M-am băgat la somn târziu, după ora 11, dar de dormit nu am putut să dorm. Dacă în poiană fusese liniște cât m-am plimbat pe acolo și am ținut ușa deschisă, la culcare atmosfera s-a animat. Mai întâi am auzit o creangă pârâind în pădure, apoi foșnituri prin iarbă și în cele din urmă refugiul a început să trosnească din toate încheieturile de parcă era asaltat. M-am speriat puțin, dar am vorbit cu voce tare și s-a făcut liniște. Ațipisem când au început din nou zgomotele. De data asta m-a trezit scârțâitul scării de lemn de sub ușă. Cred că între timp animalele își constituiseră un sindicat și au trimis liderul la negocieri. Am sărit ca ars și am așteptat următoarea mișcare, dar făcusem și eu zgomot și animalul s-a îndepărtat. Nu știu ce a fost, dar nici nu-mi doream cu ardoare să aflu. Pesemne că mirosul mâncării gătite l-a atras. Teama îți pune mintea la contribuție. Am ieșit din sac și am conceput un sistem anti-efracție cu un băț fixat sub clanță. Cine știe, m-am gândit, un urs ar putea apăsa accidental pe ea și ar deschide ușa. Bine, dacă ar vrea cu tot dinadinsul să intre tot ar putea, ar sparge ușa sau geamul. 


/harghita/img_0888.jpg

Câteva minute mai târziu, afară a răsunat un guițat lung, ca atunci când unul dintre oponenți e lovit în luptă cu colții. Erau mistreți, poate și alte animale, dar sigur au fost mistreți. M-am bucurat când a început ploaia, picăturile ce loveau constant acoperișul făceau mai ușor de suportat trosniturile. M-au mai trezit de câteva ori păienjenii care-mi treceau peste față, poate și prin alte locuri dar fiind în sac nu îi simțeam. Noaptea a fost departe de a fi liniștită, iar la 6 când a sunat ceasul eram vraiște. Am închis alarma, oricum afară ploua. M-am uitat puțin pe fereastră și am văzut câțiva pitpalaci care umblau prin poiană. Păi bine mă, voi ați făcut toată larma azi-noapte? M-am culcat la loc și abia pe la 9:30 am ieșit din sac. 


/harghita/img_8215.jpg

Ploaia încetase, dar încă era înnorat. Afară nu se vedeau urme de animale. Am băut cafeaua și la micul dejun mi-am făcut lapte cu cereale. Rămăsesem doar cu jumătate de litru de apă, așa că am plecat în căutarea unui izvor. Tot ce am găsit a fost o fântâniță cu apă stătută, la 10-15 metri în fața refugiului. De altfel, aveam să aflu mai târziu că refugiul se numește Fântâna lui Csihányos. Nu am băut apă de acolo, dar probabil la nevoie se poate fierbe și m-am gândit că e bine de știut că există dacă ajungeți aici ca mine pe întuneric.


/harghita/img_8217.jpg

Fântâna îi priește unei rușulițe.


/harghita/img_8219.jpg

Din cauza experienței trăite peste noapte, curajul din instalație era pe sfârșite. Într-adevăr, am venit pentru animale, dar încă o noapte în munții ăștia, mai ales la cort, nu sună prea tentant. Sun la cabană să întreb de locuri, iar cabanierul îmi spune că nu e nimeni sus și că urcă numai pentru grupuri, dar că pot pune cortul liniștit în apropierea căsuțelor. Liniștit?! Vorba maestrului, așa liniște să ai dumneata toată viața! Deja îmi făceam planuri pentru a prinde trenul spre București. Pe la 11 mi-am revenit în fire și încurajat de câteva reprize timide în care s-a arătat soarele am plecat mai departe. Urcarea e lină prin pădure, asemeni potecilor din Călimani. În pământul umed observ urme de oi în mai multe rânduri, niciuna de urs. În poiana lui Csihányos e o stână păzită de un singur câine, în rest nimeni. În fundal se văd releele de pe vârful Harghita Ciceu.


/harghita/img_8224.jpg

Deviez din traseu spre stână pentru a găsi izvorul. În vale răsar casele din localitatea Vlăhița, cred că noaptea luminile se văd foarte frumos de sus, așa cum se vede Brașovul de la cabana Piatra Mare.


/harghita/img_8226.jpg

Pe măsură ce mă apropii, câinele mă latră și mai tare, dar păstrează distanța. Încerc să-l îmbunez, îl chem, scot biscuiții, dar nu-i chip să-l potolesc. Mi-e milă de animalele care fac ce trebuie, oricât de întemeiat e motivul lor atunci când sunt portretizate în fabule: câinele apără casa, caii și măgarii cară povara stăpânului, boii trag la jug sau la căruță și tot așa pentru beneficiile unei vieți aparent lipsite de griji. Admir sălbăticiunile pentru că sunt libere să facă ce vor, chiar și când aleg să fugă în loc să lupte, dar animalele domestice nu aleg nici fuga nici revolta.


/harghita/img_8227.jpg

Sub stână, delimitat de un gard, un firicel de apă se scurge printr-un șleau de noroi dintr-o fântână acoperită. Sub tăblia ruginită, apa e mâloasă și plină de vietăți. Îmi era destul de sete după cerealele de la micul dejun, însă mi-am pus pofta în cui. O bea ciobanul de aici, dar eu n-am stomacul lui și nu vreau să petrec două zile prin tufișuri. Iau ultima gură de apă din sticlă și plec cu bidonul gol, sperând să găsesc alt izvor pe traseu. La ieșirea din poiană e marcată intersecția traseului meu cu cel care vine din Vlăhița. 


/harghita/img_8233.jpg

Mistreții au râmat pășunea, iar în potecă mai apare câte o copită de cerb ce a traversat. De urs nici urmă! Totuși, mai sus găsesc alte indicii într-un zmeuriș. Câțiva lujeri rupți și iarba culcată la pâmânt sugerează trecerea unui animal mare. În apropiere, un buștean spart e singurul semn ce ar indica ursul aflat în căutare de insecte în lemnul putrezit. 


/harghita/img_8238.jpg

Printre pietrele din potecă găsesc una mai deosebită, de culoare turcoaz. Mă întreb ce este și dacă-i de origine vulcanică.


/harghita/img_8241.jpg

După urcarea unui vârf fals, golaș, ies foarte aproape de Muntele Ascuțit, cel mai înalt punct al culmii.


/harghita/img_8245.jpg

Fac o pauză și-mi potolesc setea cu un măr. Până la cabană nu mai e mult, deja să văd acoperișurile clădirilor, iar acolo sigur voi găsi apă! 


/harghita/img_8249.jpg

Privit de la distanță, vârful Muntele Ascuțit pare sălbatic, dar în apropiere găsesc un nenorocit de observator de vânătoare.


/harghita/img_8251.jpg

Mai sus e și puțină pădure, pentru că aia multă s-a tăiat. Expunerea la soare a favorizat creșterea vegetației pitice, rugi de zmeură împânzind marginile potecii. De care profit și eu.


/harghita/img_8252.jpg

Dincolo de vârf cobor spre o poiană unde e o stână părăsită și un indicator. Un alt traseu, marcat cu punct albastru, merge la vest spre Zetea.


/harghita/img_8254.jpg

La doi pași de stână e drumul forestier ce urcă pe vale din Vlăhița la Mădăraș, care mă scoate într-un sfert de oră în zona cabanei. Per total, durata traseului de astăzi s-a rezumat la două ore și un sfert. 


/harghita/img_8257.jpg

Rămân gură-cască la vederea pensiunilor și pe de o parte sunt cumva bucuros că nu voi rămâne singur peste noapte. Eu credeam că sus e doar cabana Mădăraș, dar sunt cel puțin 3-4 pensiuni mari și se mai construiesc încă pe atâtea, iar oamenii mișună ca într-o stațiune. O fi Păltinișul sibian stațiunea construită la cea mai mare altitudine, dar în curând acest record va fi spulberat de harghiteni! 


Dacă tot am venit pe munte, zic să-mi iau ceva de la bar! Fiindcă e devreme, îmi cumpăr o apă minerală și un radler și rămân vreo oră tolănit la soare. Apa minerală e bună după efort pentru că recapeți mineralele pierdute prin transpirație. Nu e indicat să bei ca ghiolbanul o vadră pe zi fiindcă te balonezi. Radlerul nu e bun la nimic, dar parcă aș fi băut o bere și parcă aș fi vrut să nu beau nicio bere…


La ora 3 plec spre vârf, dar trec întâi pe la izvorul situat în spatele cabanei, în zona unei parcări. La vârf se poate ajunge pe mai multe căi, dar cea mai ușoară e o scurtătură ce pleacă de lângă cabană din dreptul câtorva panouri cu informații. Pe ele este semnalată și existența unui tinov. Marcajul până la vârf este triunghi albastru, iar timpul de parcurgere este de 35-40 de minute.


/harghita/img_8258.jpg

/harghita/img_8261.jpg

Poteca trece prin dreptul căsuțelor ce aparțin de cabană, situate pe stânga, iar în dreapta se ciocănește de zor la construirea unei noi pensiuni. Într-o șa vântuită aflată puțin mai sus se despart trasee spre mai multe vârfuri, dar eu deocamdată îl vizez pe cel principal, Harghita Mădăraș, care se vede destul de aproape, în capătul unei poteci străjuite de jepi. 


/harghita/img_8263_2.jpg

În perimetrul tinovului accesul nu este permis.


/harghita/img_8265.jpg

Dacă până în stațiune n-am găsit gunoaie pe drum (excepție făcând desigur stâna), spre vârf sunt multe șervețele, bidoane dosite în tufele de afin, mucuri de țigară aruncate la întâmplare… într-un cuvânt: civilizație. Iar spre vârf merge puhoi de oameni, unii urcau chiar cu un cărucior de copil după ei. Am grăbit pasul și când am ajuns sus am fost singur câteva minute. 


/harghita/img_0893.jpg

Pe lângă un monument dominant ce înfățișează un vultur (simbolul național al maghiarilor), la vârf sunt nenumărate totemuri împodobite cu panglici cu stema Ungariei, care au aspectul unui cimitir. 


/harghita/img_8267.jpg

Am aflat mai târziu că locul simbolizează un fel de altar, pentru că vârful Harghita Mădăraș este punctul cel mai înalt din secuime: 1.800 m. Am citit că din secolul al XII-lea aici a fost chiar o capelă unde secuii veneau în pelerinaj.


/harghita/img_8284.jpg

/harghita/img_8302.jpg

În platoul cel mai înalt al vârfului, pe lângă obeliscurile și momâile ridicate sunt și două console cu vedere spre sud, respectiv nord, de pe care se pot afla numele masivelor ce se ivesc la orizont. Vederea de aici este fantastică, presupun că în lunile de toamnă când zările sunt limpezi punctul de belvedere este inegalabil. Din poză remarc poziții inedite ale unor masive cunoscute, multe dintre ele greu de recunoscut. 


/harghita/img_8271.jpg

Spre sud e cale liberă până la Făgăraș și Parâng, dar ar trebui să se vadă și Leaota, Bucegii și Iezerul. Către vest sunt culmi din Apuseni, greu de observat din cauza luminii spălăcite, iar în prim plan sunt munții Gurghiului.


Celălalt promontoriu e îndreptat spre Călimani, Bistriței, Ceahlău. Cel mai clar se văd munții din apropiere, aflați la est, adică Hășmașul, Tarcău, Noșcolat și Ciucului. 


/harghita/img_8287.jpg

La o privire mai atentă, prin pâclă se întrevăd și culmi mai îndepărtate precum Ceahlăul și Bistriței.


/harghita/img_8290.jpg

Termin turul vârfului devreme, înainte de ora 4, așa că mă întorc în stațiune să mănânc ceva. Urșii gunoieri din zona pensiunilor au și ei barul lor, probabil se vor strânge pe seară când se deschide Piratu Panda.


/harghita/img_8313.jpg

Mă întorc pe drumul mai lung. La prima căbănuță e un mic țarc, inițial am crezut că e un animal sălbatic sau o pasăre înăuntru, dar când m-am apropiat am văzut că era un câine.


/harghita/img_8316.jpg

Intru la masă la Súgó Panzio, unde pentru 15 lei primesc două farfurii imense de cartofi și legume la cuptor, plus castraveți murați. În meniu era multă carne și practic eu am asortat garniturile, fiindcă de aproape un an am luat-o razna și nu mai mănânc carne. Pe la 5 și jumătate plec spre o cascadă pe care o văzusem marcată pe harta de la cabană. Traseul trece pe la o stână pe care o zărisem de la vârf și m-am gândit că aș putea să o inspectez mai bine și poate chiar să rămân peste noapte acolo dacă e locuită. De la indicatorul din șaua vântuită ce duce la vârf fac de această dată dreapta și mă las ușor la vale pe platoul înierbat. Întinderea ce pare nemărginită îmi dă o stare de bine, mai ales că iese și soarele. Marcajul spre cascadă e unul mai ciudat care seamănă cu o țintă de darts în culori alb și roșu. 


În dreptul stânei e o intersecție de trasee. La dreapta coboară un drum de exploatare spre Vlăhița, pe acolo am văzut că e amenajat și un traseu de downhill. Marcajul spre cascadă e la stânga, dincolo de stână, iar înainte se bifurcă potecile cruce albastră spre valea Oltului și bandă albastră către Harghita Băi, pe care vreau să continui ziua următoare. Stâna nu doar că nu e locuită, dar e împărăginită rău. Îi lipsește aproape în totalitate peretele frontal și nu poate constitui deloc un adăpost sigur peste noapte, plus că înăuntru e mizerie de n-ai unde pune cortul. Locul are însă pitorescul său. Privind spre munții Hășmaș, luminați acum de soare, se poate vedea distinct Piatra Unică în stânga culmii Ecem.


/harghita/img_8327.jpg

/harghita/img_8325.jpg

Când ies din nou în potecă dau de câteva urme interesante. Forma și mărimea sugerează că ar putea fi de lup. În zăpadă e ușor de aflat cui aparțin pentru că la lup se observă clar imprimați perișorii ce acoperă ghearele. Elucidez cazul când găsesc alături alte urme, de oi, ce semnalează prezența unei stâne în apropiere. Pornesc spre cascadă pe un drum larg, din care cotesc la un moment dat la dreapta pe o potecă ce se strecoară printre afini și coboară printr-un molidiș des câteva trepte înalte până la nivelul căderii de apă.


/harghita/img_8331.jpg

La cascada Szökö (în traducere Seche sau cascada Pârâului Săritor), doi băieți făceau poze. Îi întreb dacă știu de existența unei stâne și îmi spun că au văzut ciobanii undeva deasupra cascadei, cumva în continuarea drumului din care am ieșit mai devreme. Îmi spun și ei că nu-i o idee bună să înnoptez în platou pentru că locul e suprapopulat de urși. 


/harghita/img_8336.jpg

După ce fac și eu câteva poze urc deasupra cascadei și mă abat din poteca pe care am venit la dreapta peste firul apei. Urc până la un drum și găsesc din nou urmele turmei, pe care însă o caut zadarnic prin hățașurile din desișuri. Terenul coboară mult și simt că mă îndepărtez de intrarea în traseul de a doua zi, așa că mă întorc. Nu știu ce-i cu aspectul straniu al acestui munte, dar parcă și buturugile albe arată ca un cimitir al pădurii.


/harghita/img_8337.jpg

În drum spre stațiune surprind sclipirea soarelui înainte de a se cufunda dincolo de culmea ce urcă la vârf. 


/harghita/img_8341.jpg

Găsesc o ieșire din platou la stânga și merg puțin într-acolo să aflu unde duce. Descopăr astfel o potecă nemarcată ce mă scoate mai repede în stațiune decât traseul pe care venisem. De pe ea se vede în plan îndepărtat culmea Ascuțită și vârful omonim pe care am urcat astăzi spre cabană.


/harghita/img_8343.jpg

Dincolo de valea împădurită care a fost cândva o calderă vulcanică, peste vârful Harghita Ciceu cad ultimele raze roșiatice ale soarelui.


/harghita/img_8346.jpg

În perimetrul pensiunilor sunt multe locuri de cort, dar pentru că sunt fie în grădinițe cu gazon, în locuri de joacă sau în parcări, prefer să nu-mi bat capul întrebând dacă e în regulă să campez acolo și aleg să cobor ceva mai jos, în zona pârtiilor, unde văzusem o palmă de pământ înierbat. Cerul roșiatic al apusului mă grăbește să găsesc un loc favorabil pentru câteva poze cu apusul.


/harghita/img_8350.jpg

Îl aflu cu greu, pentru că pe micul platou sunt înghesuite pensiunile dincolo de care nu vezi nimic, iar mai jos fie te încurcă pădurea, fie culmea dinspre vârf.


/harghita/img_8360.jpg

După apus ridic cortul și agăț mâncarea și gunoiul sus într-un molid, bine sigilate. Locul de cort mi s-a părut inspirat, pentru că iarba a fost cosită, terenul este plat și sunt suficient de aproape de pensiuni în caz că vin animale noaptea, respectiv suficient de departe pentru a nu auzi gălăgia teraselor.


/harghita/img_8378.jpg

Înainte să mă culc am scos capul prin plasa de țânțari să privesc cerul, pentru că printre nori se iviseră câteva stele. Cum stăteam eu rezemat într-un cot cu frontala stinsă (că doar nu caut perseidele cu frontala), prin iarbă se furișează înspre mine un animăluț. În câteva fracțiuni de secundă mi-au trecut mai multe gânduri prin cap: e pisică. N-are cum, nu-s pisici pe aici. Câine? N-am apucat să-mi răspund că m-am trezit cu animalul la o palmă de față. M-am speriat foarte tare și din instinct i-am aprins frontala în față. Am văzut numai cum închide ochii, se întoarce și o șterge prin spatele cortului. Era o vulpe. Am ieșit după ea și am strigat-o sperând că-i voi putea face o poză. La așa primire, dusă a fost în întuneric!


Când am intrat înapoi în cort a încolțit în mine un mugur de teamă. Când pozam apusul văzusem porțiuni râmate de mistreți. Plus că am realizat că nu-i niciun câine sau alte orătănii domestice pe la pensiuni… în afara celui închis în țarc. Dacă inițial crezusem că stă închis pentru că e rău, mi-am dat seama că măsura era luată pentru siguranța lui! Lupii mănâncă frecvent câini și dacă vulpea nu s-a temut mai devreme să-mi facă o vizită, probabil că nici ei nu vor fi jenați. Poate ar fi fost mai bine să iau o cameră la o pensiune, dar scenariile pe care le faci noaptea în astfel de clipe nu-ți trec deloc prin cap la lumina zilei. Îmi fac de lucru pe telefon ca să mai uit că sunt în natură, dar din cauza norilor pică semnalul. Să murmur un cântecel? Stau singur și mă-ntreb de ce am plecat de acasă…


Nu știu ce s-a întâmplat cu mine în ultimul an de când n-am mai ieșit singur cu cortul. Eu, care dormeam neîntors de cum puneam capul pe pernă, n-am reușit decât să ațipesc în reprize și chiar și atunci în stare de veghe, semi-conștientă. La auzul oricărui sunet prin iarbă tresăream, la fiecare rafală de vânt care îmi scutura cortul deschideam ochii. Pentru a putea vedea cât mai repede umbrele din poiană și să am timp de reacție în caz că vin animale la cort, am închis doar plasa de țânțari, nu și tenda. Aerisirea din tavan a rămas neancorată pentru a evita condensul, iar vântul mi-a scuturat-o în cap până la ora 3 când s-a mai potolit. O oră mai târziu m-a trezit ceva ce mi se urcase pe picioare. Nu mi-am dat seama imediat ce se întâmplă, dar m-am ridicat în cot și am început să vorbesc. Îmi înghețase sângele în vene. Umbra care se cățăra pe cort și pe picioarele mele a coborât și imediat a băgat nasul în plasa de țânțari. Era tot vulpea, așa că m-am mai liniștit și am lăsat-o în pace. 


/harghita/img_0912.jpg


Neavând mâncare în cort, avea să plece, m-am gândit. Au urmat ture în jurul cortului, împiedicat de firele cu care-l ancorasem, urcat din nou pe mine și băgat nasul prin plasă. M-am și temut să nu cumva să mă muște de picioare, așa de… curiositate. Mușcătura de vulpe nu e tocmai o glumă, are colții cel puțin la fel de bine dezvoltați ca ai unui câine, dacă nu cumva chiar mai ascuțiți, așa că am ieșit cu frontala și am speriat-o. Pe la 5 am adormit înapoi, iar când a sunat alarma la 5:30 pentru răsărit mi s-a părut o glumă proastă. Te sun eu înapoi mai târziu! La 6 m-am ridicat totuși în capul oaselor, trebuia să ajung jos și drumul e lung. Norii de mai devreme mă descurajaseră, credeam că nu se va vedea mare lucru la răsărit, dar m-am înșelat. În spatele cortului meu cerul era în flăcări. Pun pe mine pufoaica și încep să mă zbengui de colo-colo să mă încălzesc.


/harghita/img_8380.jpg

Frumos răsăritul secuiesc!


/harghita/img_8390.jpg

Chiar și clădirile dau un anumit farmec peisajului.


/harghita/img_8393.jpg

/harghita/img_8384.jpg

/harghita/img_8394.jpg

Cât mă învârt în jurul cortului cu gătitul, pe lângă mine trec multe grupuri de localnici cu gălețile și piaptănii de afine. Dacă se întreabă cineva de ce coboară urșii la gospodării, e pentru că nu mai găsesc mâncare pe munte. Și nu mai au pădure!


/harghita/img_8395.jpg

Pe la ora 8 sunt gata de drum. Urmez poteca nemarcată ce mă scoate mai repede în platou și în 20 de minute ajung la stâna părăsită. Întrec un alt grup de afinari și urc ușor printr-o zonă despădurită parțial până la un vârfuleț cu belvedere spre stațiunea Mădăraș.


/harghita/img_8401.jpg

Și din nou, culmea Ascuțită pe care am urcat până la Mădăraș.


/harghita/img_8400.jpg

Odată cu intrarea în pădure dispar și punctele de belvedere. 


/harghita/img_8402.jpg

Dispare și liniștea, pentru că de-o parte și de alta a potecii se aud chiote ale afinarilor. Poteca merge pe brâul vârfului Harghita Racoș, care se înalță în stânga mea. Aș vrea să urc măcar pe unul dintre cele 3 vârfuri, dar acesta pare cel mai inaccesibil din cauza distanței dintre potecă și punctul maxim. În puțin mai mult de o oră de la plecare ajung în fața unui nou refugiu, de existența căruia nu știam. E identic cu acela în care am dormit, curat înăuntru, iar aici găsesc și un caiet de impresii în care mă iscălesc și eu sub câteva cuvinte. 


/harghita/img_8404.jpg


Ultimele persoane care trecuseră pe aici o făcuseră sâmbătă, pe 12 august. Închid ușa, probabil că afinarii intraseră și o lăsaseră deschisă, și mă uit pe harta lipită în lateral. Nu-i nicio potecă spre vf. Harghita Siculeni, dar curbele de nivel indică o urcare de numai 100 de metri din potecă până sus și culmea pare abordabilă dinspre nord, pe unde urcarea e mai domoală. La 5 minute de la refugiu găsesc o potecă nemarcată la stânga, ce conduce exact spre zona de nord a vârfului, așa că o urmez la inspirație. 


/harghita/img_8409.jpg

Pe aici e liniște, nu se mai aud afinarii, așa că pot să fac o pauză. 


/harghita/img_8406.jpg

Mai încolo dau de primele urme de urs. Reziduale. Poteca ocolește complet vârful pe la nord și iese din pădure într-o poiană de unde se văd localitățile din valea Oltului. 


/harghita/img_8407.jpg

Firul potecii se pierde în iarbă și sunt tentat să mă întorc, dar decid să urc până în capătul de sus al poienii, unde nimeresc un hățaș ce mă conduce în urcare prin pădure. Zona e foarte sălbatică.


/harghita/img_8410.jpg

Mai sus, hățașul e aproape imposibil de urmărit prin tufele înalte de afin și ienuperii stufoși. Chiar ajung în dreptul unui zid natural de molizi pe care-l străpung cu greu, dar în cele din urmă ajung sus. În primă instanță, credeam că n-am făcut nicio brânză că am urcat pentru că vârful e împădurit, dar după câțiva pași ies într-un mic gol alpin înconjurat de ienuperi. Punctul cel mai înalt e marcat printr-o momâie. Sunt la 1.710 m.


/harghita/img_8411.jpg

Dincolo de șaua împădurită de sub mine este vârful Harghita Ciceu, în direcția căruia voi merge și eu. 


/harghita/img_8412.jpg

Dintr-un alt unghi al vârfului se vede în depărtare stațiunea din care am plecat de dimineață, precum și vârful cel mai înalt, Harghita Mădăraș.


/harghita/img_8416.jpg

În partea opusă, ceva mai jos, e un vârfuleț foarte ascuțit.


/harghita/img_8413.jpg

Un bolovan scos din pământ îmi spune că ursul a trecut pe aici în căutare de insecte.


/harghita/img_8417.jpg

Decid să nu mă întorc pe poteca pe care am urcat pentru a nu mai pierde vremea și caut o scurtătură direct spre traseul marcat. De la vârf coboară câteva hățașuri care se pierd însă în linia de apărare formată din brăduți.


/harghita/img_8418.jpg

Insist să cobor mai mult pe unul dintre ele și mare greșeală fac! În spatele brăduților sunt ienuperi, praguri ascunse numai bune de exersat trânta, apoi molizi atât de compacți și cu crengile atât de apropiate de pământ încât trecerea pare imposibilă. Să urc înapoi îmi va fi tare greu și acum dacă am intrat în horă, hai să joc! Forțez trecerea, mă dau spartan și mă aleg cu zgârieturi pe brațe, mi se agață toate chingile rucsacului și tocului foto și adun cu nemiluita ace de brad în cap, pe sub tricou, în pantaloni și bocanci. Înjurăturile vin de la sine, ce, spartanii nu înjură? Dacă vă mănâncă-n extremitatea sudică a aparatului digestiv, urcați la vârful Harghita Siculeni! Vă provoc! Când mă gândeam că pe aici îmi vor rămâne oasele, ies într-o potecă îngustă pe care o urmez la dreapta în coborâre, iar curând găsesc și un indicator: înainte spre monument (cred că se referă la cel de pe vf. Mădăraș), înapoi spre vârful Csompoly. 


/harghita/img_8422.jpg

Mă gândeam că Csompoly e denumirea în maghiară a vârfului Siculeni și aceasta era o altă potecă de coborâre pe care nu o nimerisem eu de la vârf, dar mai târziu am aflat că Csompoly e chiar vârfulețul acela conic pe care-l vâzusem de pe Siculeni, iar numele său în română este Colțul Teșit. Dacă aș fi știut atunci, aș fi urcat și la acel vârf, sigur era aproape! Am urmat potecuța foarte frumoasă mai întâi prin desiș, apoi pe stânga mi s-a deschis un hău foarte spectaculos și în cele din urmă am ieșit într-o poiană cu multă zmeură. Am făcut aici o pauză mai lungă, cât am umplut un bidon de 500 ml cu perla Harghitei pentru acasă.


/harghita/img_0921.jpg

Revin în poteca marcată și dintr-un punct liber văd un vârfuleț ascuțit în continuarea unei culmi împădurite, care presupun că sunt Colțul Teșit și culmea vârfului Harghita Siculeni. 


/harghita/img_8423.jpg

Mă opresc în potecă deasupra unui zmeuriș să verific pe GPS căile de acces și distanța până la vf. Harghita Ciceu. Cât măsuram eu pe hartă, la numai 20 de m de mine scoate capul o ciută din zmeuriș. Speriată, se zbate să scape din desiș, iar din două salturi grele se afundă în pădure. Am încercat să bag telefonul în buzunar pentru a scoate aparatul și a o fotografia, dar ea s-a mișcat atât de rapid încât mi-am dat seama că nu voi avea timp să o surprind. Auzind zgomotul, de la 5 metri de unde a sărit ciuta, saltă capul un urs buimac. Se uită spre ciută, apoi mă vede fiindcă m-am grăbit să scot aparatul. S-a speriat atât de tare încât s-a întors într-o clipă și s-a dus ca bolovanul în pădure, arătându-mi fundul. Am făcut poza târziu și numai cu zoom i se vede puțin din coamă. A fugit printre arbori și după câteva trosnituri de crengi pădurea a amuțit din nou. 


/harghita/img_8424.jpg

Tind să cred că dormeau amândoi, pentru că un minut cât am zăbovit deasupra zmeurișului nu am văzut nicio mișcare. Și totuși mi se pare straniu că dormeau atât de aproape unul de celălalt. Am rămas pe loc o vreme și am rememorat întâmplarea. Știam că ar fi nesăbuință să urmăresc ursul, dar mi-am dorit să se întoarcă. Desigur, n-a făcut-o. Din acel punct am mers cu aparatul foto în mână, pregătit pentru eventualitatea în care voi mai avea norocul întâlnirii altui urs. Am adaptat aparatul la lumina pădurii, am pus autofocusul să urmărească în permanență mișcarea altfel riscam să nu focalizeze pe animal, am ajustat viteza obturatorului pentru a nu ieși poza mișcată și am setat fotografierea în rafală. Un minut după isprava asta am auzit un animăluț și am zărit cu coada ochiului o umbră care s-a furișat în crăpătura asta de stâncă, dar nu știu ce a fost.


/harghita/img_8425.jpg

… și alte 5 minute mai târziu a zburat în pădure o găinușă de munte, iar cocoșul alerga printre trunchiurile de brad. M-am apropiat tiptil, dar el se îndepărtase deja și în cele din urmă a zburat prin desișul de nepătruns al coroanelor. La scurt timp poteca începe să urce. Abandonasem ideea de a merge la vârf, acum voiam să găsesc animale. Dacă mai devreme nu eram convins că a supraviețuit vreun urs pogromului din Harghita, acum aveam certitudinea și voiam neapărat să mai văd unul! Zona e perfectă pentru a vedea animale, pentru că turismul în acești munți e preponderent de stațiune și oamenii fac ture scurte și ușoare în apropierea cazării, traseele lungi sunt nebătute de drumeți. 


Mi-am dat seama că nu pot juca la două capete: dacă mergeam în liniște aș fi putut surprinde animale treze, dar le-aș fi ratat pe cele care dorm în tufișuri, pe când dacă aș fi făcut zgomot aș fi putut vedea animalele care dormeau, dar le-aș fi speriat pe cele care mă auzeau de la distanță. Când urcarea se mai potolește, ajung într-un platou deschis. La dreapta se vede vârful Harghita Ciceu, iar la stânga până la limita pădurii nu e nicio mișcare.


/harghita/img_8427.jpg

/harghita/img_8429.jpg

Mai jos, când începe coborârea serioasă de vreo 250 m până în stațiune, întâlnesc primii oameni și-mi dau seama că spectacolul s-a încheiat. 


În stațiune ajung la 3,5 ore de la plecare, tot atât cât am văzut că se estima la plecarea din Mădăraș. Cred că timpul dat în Mădăraș este foarte permisiv, eu am făcut o pauză de jumătate de oră cât am cules zmeura și m-am abătut și până la vârful Siculeni, deci cu mers normal și câteva pauze scurte cred că se face mai puțin. Tot atât se estimează și în sens invers, dar aici timpul e justificat de urcarea accentuată de la început.


/harghita/img_8430.jpg

Pe vârful Cetatea Bufniței urcă un teleschi care acum e în revizie, probabil funcționează numai iarna oricum. Acolo se poate ajunge și pe traseul marcat triunghi albastru.


/harghita/img_8431.jpg

De la prima căbănuță traseul urmează șoseaua asfaltată, dar eu aleg să mai merg prin pădure puțin, pe o culme cu covor moale de ace.


/harghita/img_8435.jpg

Singura bestie pe care o prind în poză este un cucoș mândru. Pe păienjeni nu i-am fotografiat.


/harghita/img_8440.jpg

Poteca marcată cu bandă albastră continuă la sud și dincolo de stațiune, așa că decid să o urmez. Aș fi putut să caut ocazie din Băi, dar trenul meu pleacă tocmai la 5 după-amiaza și prefer să petrec mai mult timp pe munte decât în gară. La ieșirea din stațiune trec pe lângă un parc de aventură asemănător celui din Brașov și după o curbă la stânga larma rămâne în urma mea.


/harghita/img_8441.jpg

După o porțiune de pădure de conifere, drumul ajunge pe o fâșie golașă, oferind vedere spre o stâncă proeminentă: stânca lui Kossuth, spre care pleacă din stațiune un scurt traseu de drumeție.


/harghita/img_8442.jpg

Locul e perfect pentru cort! În depărtare se vede Miercurea Ciuc.


/harghita/img_8444.jpg

/harghita/img_8446.jpg

Intru iar în pădurea mixtă, conifere și foioase, și fluier imitând trilurile păsărelelor, dar din niciun zmeuriș nu mai sare ursul. Mai jos e pădure curată de fag, ce-o fi cu ea în picioare nu știu! 


/harghita/img_8447.jpg

În pădurea de foioase e imposibil să te furișezi pentru că foșnește covorul de frunze la fiecare pas, iar sub el mai trosnește și câte o creangă. Iar blănoșii care mă aud de la distanță se cocoață sus în siguranța coroanelor.


/harghita/img_8448.jpg

De la ieșirea din pădure mai e de mers cam un sfert de oră până la șosea. 


/harghita/img_8450.jpg


Marcajul încă apare pe copaci, dar se poate coborî și la nimereală prin iarbă. La șosea e un fost complex cu câteva clădiri abandonate, iar traseul iese la asfalt la numai 500 de metri de intersecția cu drumul spre Băi. Din stațiune am ajuns la șosea în puțin mai mult de o oră, iar de la locul de înnoptare și până aici am făcut 5 ore și un sfert. 


Dincolo de șosea, surpriză: traseul marcat cu bandă albastră continuă! 


/harghita/img_8454.jpg

Am avut marele noroc de a găsi la ocazie spre Ciuc un domn mai în vârstă pasionat de munte și de la el am aflat multe informații prețioase. Printre altele mi-a zis că dacă aș fi mers înainte, în 10-12 ore aș fi ieșit în Tușnad! Am vorbit tot drumul despre munții din secuime, mi-a povestit despre linia de apărare pe care au construit-o maghiarii în al doilea război mondial pe culmea Ciucului și i-am spus și eu pe unde am umblat. Cred că l-am impresionat cât de cât, pentru că m-a dus până la gară și nu a vrut să-mi ia niciun leu pe transport. Dacă va citi vreodată jurnalul ăsta, îi transmit multă sănătate și îi mulțumesc pentru ajutor! 


În gară, nebunie. Duminică am avut suficientă minte să-mi cumpăr bilet de întoarcere în București, altfel aici mă uitau sfinții. Așa plec acasă cu amintiri fabuloase din munți al căror peisaj e în continuă schimbare din păcate. Cândva l-a modelat forța vulcanului, acum a venit rândul lăcomiei omului. Cu toate astea, eu îmi voi aminti mereu că într-un august, demult, am plecat pe munte singur pe urmele marelui urs. Și l-am găsit!


/harghita/img_8405_2.jpg

Ziua 1 (roșu): Căpâlnița – Ref. Poiana lui Csihányos: cruce albastră (1,5 ore)


Ziua 2 (galben): Poiana lui Csihányos – stațiunea Mădăraș: cruce albastră (2 ore ¼)

2a (galben): cabana Mădăraș – vf. Harghita Mădăraș și retur: triunghi albastru (1,5 ore) 

2b (galben): cabana Mădăraș – cascada Szökö și retur: punct roșu (1 oră ¾)


Ziua 3 (albastru): stațiunea Mădăraș – vf. Harghita Siculeni – Harghita Băi – DN 13A: bandă albastră (5 ore ¼)






Cristi Iliescu


august 2017





Luni, 21 august 2017 - 18:26 
Afisari: 1,691 


Postari similare:





Comentariile membrilor (13)

yegesmedve76
yegesmedve76..

 
1
Respect omule !!!


Luni, 21 august 2017 - 23:56  

xoreax
xoreax
Coarda
 
2
E intotdeauna o placere sa citesc despre muntii mei de suflet!
Pe undeva prin jurnalul tau mi-am adus aminte de emotia descoperirii locurilor noi pe vremea cand eram fascinat sa vad cat mai multe din acest masiv.

Daca mai mergi si nu gasesti informatii suficiente pe internet, te pot ajuta cu cea mai mare placere.


Marți, 22 august 2017 - 08:27  

lauramatei
lauramatei
(admin)

 
3
Niste munti prin care n-am umblat deloc. Ma tot gandesc sa-i cunosc si eu candva.
Faine imagini!


Marți, 22 august 2017 - 10:48  

gabir
gabir
Busola
 
4
O vulpita tare curioasa cumatra din povestea ta Carpati.org! A reinceput serviciul si ...cititul jurnalelor de munte (in pauze Carpati.org!). Si eu am remarcat ca daca fac o pauza mai mare de munte si ajung singura prin locuri chiar si familiare am o teama mai mare de animale salbatice, cred ca tine de exercitiu, sa zic asa. Frumoase si aceste meleaguri si interesant acel varf cu tot felul de totemuri. Multumesc, Cristi si eu pt impresii si pentru imaginile atat de placute! Deja imi e dor de munteee!

O toamna cat mai bogata, asa cum ti-o doresti!


Marți, 22 august 2017 - 12:05  

adriannegoita
adriannegoit..
Caraba
 
5
M-am conversat recent cu Ministerul Mediului și cu alte autorități din domeniu pe tema urșilor. Se pare că mult criticatul ordin care va permite recoltarea urșilor problemă are uciderea animalului ca ultimă soluție, vânătorii urmând să împuște ursul (sau alt animal) doar dacă este vorba de unul care a atacat omul (caz în care, presupun, este suficientă o primă abatere a animalului) sau dacă este vorba de un animal relocat care insistă să facă pagube și în noul habitat.

Ministerul Mediului zice așa: https://4.bp.blogspot.com/-ZAPr2yhN94A/WYxSHlhtxwI/AAAAAAAAEkY/W5
UEhnPtgPgpQvzRJvcJJJGMTNZjxjJbQCLcBGAs/s1600/Raspuns%2BMinisterul
%2BMediului%2B31%2Biulie%2B2017.jpg

APM Prahova (că un incident din PH m-a făcut curios) zice așa:

"Referitor la proiectul de Ordin pentru aprobarea nivelului de intervenție in cazul speciilor de ursi si lupi, in interesul sanatatii si securitatii populatiei si in scopul prevenirii unor daune importante, facem precizarea ca acest act normativ prevede ca:

Art. l (I) Prezentul ordin reglementeaza conditiile de implementare a derogarilor de la statutul de specii strict protejate, stabilit prin legislatia nationala de mediu in vigoare, pentru speciile lup si urs, cu condiția să nu existe o alernativă acceptabilă, iar masurile derogatorii sa nu fie in detrimentul menținerii populațiilor speciilor mentionate intr-o stare de conservare favorabila in arealul lor natural, numai in urmatoarele situații:

a) pentru prevenirea producerii unor daune importante, in special asupra culturilor agricole, animalelor domestice, pentru prevenirea producerii unor daune importante asupra altor bunuri;

b) in interesul sanatatății și securității publice.

Ca urmare, ordinul nu prevede acordarea unor cote de recolta pentru fiecare gestionar de fond cinegetic, ci este menit sa faciliteze interventia in cazurile mentionate la Art. 1, motiv pentru care se aloca un numar de derogari la nivel national, nu pe judete. Procedura de obtinere a derogarii este prevazuta la Art.3 si va putea fi initiata de orice autoritate a administratiei publice locale pe al carei teritoriu administrativ au fost produse pagube de catre urs, cu respectarea etapelor descrise in ordin. In consecinta, nu poate fi estimat numarul de exemplare de urs ce ar urma sa fie capturate si relocate sau recoltate..."

Deci, dacă cele mai multe incidente legate de urși au avut loc în secuime, este posibil ca acolo să dispara marele urs pe care l-ai surprins adormit (dacă eram acolo, în locul tău, era necesar să port pantaloni maro și să am cuțit de lemn, știi tu de ce Carpati.org ) dar restul județelor ar putea păstra populația actuală de mormăitori.

În rest, jurnalul tău mi-a stârnit amintiri despre o tură din 2009 (parcă) în care am trecut și prin Harghitei (Vlăhița- Cabana Mădăraș- Racu, cu campare în aceiași zonă în care ai dormit și tu, ceva mai aproape de Cab. Mădăraș parcă). Dacă vreodată intenționezi să abordezi Harghitei din/ spre Racu, țin minte că, aproape de intrarea în localitate (dinspre munte) erau niște pajiști imense tocmai bune pentru pus cortul.


Marți, 22 august 2017 - 17:10  

cristi.iliescu
cristi.ilies..
Busola
 
6
Ordinul de ministru prevede recoltarea prin metoda "la pândă", apreciată de vânători pentru că (citez) "oferă numeroase posibilități de observare a comportamentului vânatului din libertate și de petrecere a unor ore liniștitoare în natură". Pânda asta care liniștește vânătorul și-l conectează cu natura se aplică vânătorii pentru trofee. Cum ar putea să identifice vânătorul un exemplar ce a cauzat pagube într-un loc dacă el stă și așteaptă cocoțat în copac, în cu totul altă parte?

Vor fi ucise animale cu scopul prevenției daunelor agricole sau a altor bunuri. Adică e suficient ca animalul să adulmece la cucuruz pentru a-și lua una în scăfârlie. Sau, mai concret, dacă se arată în bătaia puștii, aia e...

Marele ordin care propune recoltarea ca măsură ultimă și numai în lipsa unei alternative acceptabile are o anexă în care nu se zice nici pâs despre relocare sau metode ce prevăd alungarea din zonele agricole/rurale/urbane, ci conține un raport despre cum a fost ucis animalul. Ca să fie flexibili, au băgat și un paragraf în care îi cer vânătorului să descrie metoda de recoltare, după ce în ordin au scris clar că se recoltează doar prin pândă.

Nu mai spun că în finalul documentului vorbesc fără rezerve despre evaluarea și destinația trofeului, deci niște aberații care nu au nicio legătură cu conservarea și protejarea mediului. E clar că a fost redactat de celebrii vânători brașoveni.

În fine, cum am spus, oamenii nu protestează pentru că fie nu le pasă, fie le e frică de urs și salută măsurile. Văd și campanii zilnic în Media în care ursul e personaj negativ. În loc să educăm, împușcăm. Personal, mă bucur că am văzut ursul și sper să nu-l ajungă glonțul. Era probabil un mascul dezvoltat după cât era de mare și după culoarea blănii. Îmi pare tare rău că nu am putut să-l fotografiez, v-ar fi plăcut și vouă.

Vă mulțumesc pentru mesaje!


Miercuri, 23 august 2017 - 11:20  

zentai
zentai
Coarda
 
7
Mișto!Poate nu are importanță pentru tine dar Vârful Mădăraș nu e cel cu monumentul, ci pe platoul următor,din stânga,în sensul de mers.Desi am facut poze la greu cu fel de fel de stâlpi despre cate credeam că marchează vârful,desi aveam GPS-ul,am remarcat troița care marchează vârful din pură întâmplare,fix când sa plecăm.Are marcajul turistic la baza troiței.Nouă ne-a plăcut cum arăta vesantul din față (in sensul de mers la întoarcerea pe platoul cu monumentul), uimitor de frumos acel verde si linia coamei...Ne-a luat vreo juma' de oră reveria (plus o țigară). Sentimentul de cimitir e pregnant din cauza crucilor pentru că gândim arhetipal...desi lumea părea pioasă pe acolo si pe cruci erau nume. Eu m-am plimbat curios mai pe la toate.Oricum, n-am mai văzut asa ceva.Mă întrebam cum o fi iarna pe platourile acelea! Dar asta mă întreb pe orice vârf pe care ajung vara! Carpati.org


Miercuri, 23 august 2017 - 15:23  

xoreax
xoreax
Coarda
 
8
@zentai

https://goo.gl/photos/BxSwFp7bEGJQMWtn8

https://goo.gl/photos/kPhsMfgng8xKViDW7

Sau in varianta cu soare dar mai putina zapada:

https://goo.gl/photos/1irFTqALJDGskpjz5


Miercuri, 23 august 2017 - 15:41  

cristi.iliescu
cristi.ilies..
Busola
 
9
Vârful e mai sus de monument, practic e între cele două console, dar n-am identificat baliza. Și eu am petrecut aproape jumătate de oră printre totemuri și am fotografiat multe dintre ele să caut acasă traducerea Carpati.org

Tare frumos e iarna, cred că e grozav răsăritul și apusul acolo! Sună tentant o tură pentru la iarnă, aș putea vedea apusul pe vârf și apoi aș mai merge la frontală o oră și ceva până la refugiul de sub vf. Siculeni Carpati.org


Miercuri, 23 august 2017 - 21:29  

zentai
zentai
Coarda
 
10
Sincer, as fi mai burghez...As pune lanturile la masina, as urca pana la cabana Madaras, as da un iures pana pe varf si retur (cred ca n-ai uitat ca zona e polul frigului in Romania) dupa care as cobori la una din pensiuni si m-as deda cu multa voluptate la o tuica, apoi o sunca cu ceapa si apoi musai un gulas, stropit cu mult vin rosu...dupa care as asculta nelinistea iernii din fata unui semineu cu o cafea buna si-un trabuc...eventual si-un Leonard Cohen bantuind prin preajma, asa...in surdina! Carpati.org

Toate astea cu conditia sa nu fie o zapada pana la gat si un frig de sa-ti inghete globul ocular! Carpati.org


Miercuri, 23 august 2017 - 21:49  

cristi.iliescu
cristi.ilies..
Busola
 
11
Ah, de frig uitasem! Aș prefera totuși refugiul, la cabană sau pensiune n-o să auzi decât iureșul boxelor, pe când pe la refugiu mai vine un mistreț, un iepuroi... și mai faci și pe revenantul de-o fi frigul crâncen Carpati.org


Miercuri, 23 august 2017 - 21:55  

zentai
zentai
Coarda
 
12
In ultimii doi ani am tot perindat prin zona Harghita-Covasna si nu am vazut/auzit nimic indecent,frapant, dezamagitor.La Lacul Sfanta Ana se vorbea in soapta! Carpati.org
Si in nici una dintre ocazii nu am purtat insigna de capitanul omenirii, sa zic ca as fi intimidat lumea. Deci, astea e starea lucrurilor pe acolo, man! Carpati.org
Mergi pe mana mea!Pe cale,se poate gasi o pensiune linistita si izolata, la care sa se poata ajunge cu masina.


Miercuri, 23 august 2017 - 22:06  

silviana26
silviana26

 
13
Mi-a placut mult jurnalul tau. De mult nu m-a tinut un jurnal sa il citesc cap-coada. Foarte incantator!


Joi, 24 august 2017 - 12:13  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,9009 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2019) www.carpati.org