Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

August 2019
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Septembrie 2019
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Online

Vremea
Varful Retezat
Muntii Retezat

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Pe potecile muntilor Cerne(i) cu lumina (Muntii Cernei)

Am iesit intr-una din zile afara, nu pe poteci, ci pe strazile de asfalt ale orasului. Ma intorsesem de curand din Muntii Cernei si Mehedinti si incercam sa ma reacomodez cu spatiul limitat in care ma aflam acum, sa-mi regasesc puterea de a ma bucura de fiecare zi ca de un dar, indiferent de loc, de vreme si timp. Muntii iti pot provaca un soc din punctul asta de vedere, ti se infig adanc in inima cu frumusetea si libertatea lor si nu te mai lasa sa respiri la oras, de dorul lor. Soarele era la amiaza, lumina si incalzea totul. L-am privit pe sub mana streasina si m-am lasat mangaiata usor de el. Nu ma mai mirasem de mult timp ca era acolo, deasupra. De obicei as fi trecut mai departe fara sa-l observ,nepasatoare, umbrita fiind de gandurile mele. Astazi insa, voiam sa ma bucur ca traiesc. Lumina se cernea usor din inaltime, peste copii si masini, peste cei care imbratiseaza si peste cei care ucid, peste blocurile de un gri fad si pe potecile de munte, pe chipul senin al unui nou nascut si pe chipul celui care astazi vedea pentru ultima oara lumina soarelui. Lumina patrundea peste tot si imbratisa toate, fara diferenta. Asa se cerne probabil si dragostea peste oameni si peste lume din inimile celor care iubesc cu adevarat.

/Muntii/cernei15.jpg

Excursia a venit dupa o perioada destul de arida pentru mine, dupa un sfarsit de an scolar dificil (chiar daca copiii cu care lucrez sunt abia la gradinita) si dupa o luna de pregatire si studiu pentru examenul de definitivat. De doua luni de zile nu mai fusesem deloc pe munte, iar in ultima luna petrecusem majoritatea timpului in casa, inconjurata de carti. Eram obisnuita sa ma misc destul de mult inainte, asa incat a sta uneori cu zilele pe loc, mutandu-te de pe pat pe scaun poate deveni foarte frustrant, dar am supravietuit, cu siguranta am dobandit mult mai multa rabdare, am invatat sa pretuiesc zilele simple in care ma puteam bucura de o plimbare in parc si slava Domnului am trecut si examenul. Dupa o astfel de perioada, cinci zile pline de miscare, cu peisaje vaste si diverse,de o frumusete de nespus, inconjurata de oameni cu suflet cald si iubitor, le-am simtit ca pe o binecuvatare, ca pe o inviere si de aceea le multumesc lui Ioan si Irinei pentru dar. Stiu, ca s-au gandit si la mine cand au amanat cu cateva saptamni excursia.

/Muntii/cernei_66.jpg

Pe deasupra, m-am trezit si rasfatata de Irina cu un tricou de lana pentru munte(la care visam, dar nu ajunsesem inca sa mi-l cumpar) si cu o oprire in Craiova, la expozitia lui Ioan si a tatalui sau Adrian Stoenica. Imi dorisem atat de mult sa ajung la una din expozitiile lor, dar mereu intervenea cate ceva si acum iata-ma picata din bunatatea inimii lor chiar acolo. De cum intru, parintii ne intampina cu zambet si bucurie sincera pe chip, tata o imbratiseaza pe Irina cu gingasie, cum ai strange un prunc abia nascut la piept. Mie imi intinde mana calda si ii raspund cu o intindere de mana, dar ma trezesc ca mi se saruta mana si ma fastacesc toata. Parintele si artistul Adiran Stoenica are o gingasie cu totul aparte, pare ca mangaie fiecare cuvant atunci cand il rosteste, pastelurile lui sunt ferestre catre peisaje scaldate in lumina (unele probabil inspirate din fotografiile lui Ioan) si icoanele surprind chipuri pe care lumina izvoraste dinlauntru. Fotografiile lui Ioan si tablourile tatalui sau, toate purtand nume pline de intelsuri, se completeaza reciproc in sala parca neincapatoare a expozitiei. E de mirare cum poate sa incapa atata frumusete intr-o camera oarecare, cum se poate transforma o incapere banala in oaza de frumusete, daca o camera se poate transforma in felul asta, cu cat mai mult o inima de om. De la expozitie ca si de la munte nu poti sa pleci cu sufletul gol, flamand sau insetat, ci pleci cu inima plina de frumusete, de pace si de binecuvantarea artistului, care se umple la randul sau de bucuria si lumina pe care operele sale ti le-au nascut pe chip. Vorba cuiva drag mie:,,nu e alta bucurie mai mare decat sa-i bucuri pe ceilalti.”

/Muntii/cernei9.jpg

Pe drum verificam prognoza meteo si lucrurile nu sunt deloc roz, ci galbene, se anunta cod galben, ploi. Nu am fi vrut sa ne prinda sus pe Arjana ploaia, asa incat, Ioan hotaraste sa parcurgem traseul in sens invers si sa dormim undeva in apropierea scolii din Inelet in prima seara. Eu si Marius mereu avem parte de cate-o ploicica sau ceva viscol cand pornim pe drumuri de munte, foarte adesea ne-a prins si sus in creasta si suntem caliti ca sa spun asa. Radem putin pe seama faptului ca unde mergem noi, vine si ploaia. Irina se minuneaza si ea, caci mai stie din pataniile povestite de mine si cu totii speram sa nu se adevereasca prognoza si sa mearga totul bine.

/Muntii/cernei38.jpg

Ajungem in Baile Herculane care ne intamplina cu miros de ape termale si sulfuroase, dar si cu aerul ionizat (ioni negativi) extrem de benefic pentru sanatate. Pe marginea drumului, pe malurile apelor corturi, masini, rulote si oameni, multi oameni dezgoliti, multi dintre ei bolnavi, cu trupurile suferinde, deformate adeseori, cauta aici alinare. Imi amintesc de bolnavii care asteptau vindecarea la scaldatoarea din Vitezda si omul paralitic care nu avea prieteni care sa-l arunce in scaldatoare si astepta acolo pe mal de 38 de ani vindecarea. Cata rabdare...cata credinta si nadejde trebuie sa fi avut. Imi amintesc apoi de tata, de anii in care a asteptat si el vindecarea, de trupul lui bolnav, mancat de boala. De obicei o boala (daca ai dobandit-o in timp si nu te-ai nascut cu ea) incepe din interior, poate fi cauzata de ganduri, socuri, suferinte, care se manifesta apoi in exterior in obiceiuri nesanatoase si vatamatoare de sine. Mai mereu oamenii incearca insa vindecarea dinspre exterior inspre inauntru (sau mai degraba se limiteaza doar la exterior, la trup), ignorand adesea cauzele adevarate ale bolii...si raman asa, pe mal, in asteptare, ani si ani, fara sa se schimbe mare lucru. Sanatatea este un dar, e ceva minunat si suntem responsabili pentru felul in care o folosim...nu vom putea sa ne pastram sanatosi daca nu depunem eforturi pentru asta zi de zi. Ca orice dar, il constientizam si pretuim de obicei abia dupa ce l-am pierdut si nu ne mai putem bucura de el. Il putem insa redobandi, avem capacitati de vindecare uriase si niciodata nu e prea tarziu sa punem inceput unei noi vieti. Mersul la munte, iesirile in natura, efortul depus ne pot ajuta sa intretinem acest dar, ne curata de toxine si ne intaresc trupeste, ne curata de ganduri si ne hranesc sufleteste. I-am imbratisat cu privirea si cu nadejdea pe toti cei ramasi acolo pe mal, in asteptare, toti au nevoie de un gand bun, de prieteni, de sprijin, de incurajare, de iubire si compasiune, care adesea sunt mai importante decat toate remediile exterioare...dar, sunt si mai greu de gasit astazi intre oameni.

/Muntii/cernei1.jpg

Intrarea in traseu/ in munte se face ca in basme, e nevoie sa treci o punte care uneste cele doua lumi, lumea de la sosea si minunile care se ascund dincolo, cum ar spune Ioan. Ca orice trecere intr-o alta lume presupune sa respiri adanc, sa deschizi larg inima ca sa o poti cuprinde, sa intri intr-o alta stare de a fi, mai linistita si bineinteles, sa treci probe si obstacole, ca in povesti . Prima proba pentru mine a fost declansata de intrebarea lui Ioan, privitoare la filmuletul pentru emisiune pe care voia sa il faca in Cernei. Stia ca ma cam feresc de aparat si se gandea cum sa faca sa nu apar eventual in emisiune, sa nu fie asta o povara pentru mine. Am pendulat un timp intre cele doua variante si incet incet m-am linistit si statornicit in cea de-a doua. E normal sa nu te simti tocmai firesc sub un ochi rece, mecanic, care te priveste. Dincolo de aparat insa, e inima calda a unui om si dorinta lui de a oferi ceva mai bun, mai curat celorlalti (comparativ cu intunericul si mizeriile care se prezinta zilnic pe micile ecrane),dorinta pe care am observat-o pe parcursul excursiei in Ioan. Am trecut podetul si odata cu el si prin teama si durerea din mine, respirand-o odata cu aerul, ascultand-o odata cu murmurul apelor si cerand ajutor ca ea sa se transforme in curaj, in bucurie si lumina. Si pe nesimtite, transformarea s-a petrecut si am putut pe cat mi-a stat in putinta in acele momente sa particip si eu alaturi de ceilalti la acel film.

/Muntii/cernei65.jpg

Am inceput urcusul, abrupt si nu dupa multa vreme am ajuns la cea de a doua proba... scari inalte pe care trebuie sa le urci ca sa poti merge mai departe. Aici se aplica bine una din vorbele pe care mi le-a spus Ioan pe traseu: ,,de departe traseul, o anumita portiune din drum poate parea infricosatoare, insa cand te apropii si o parcurgi pas cu pas, perspectiva se schimba si nu ti se mai pare greu de parcurs”. Si chiar asa este...si scarile, dar si portiunea aceea de pe culmea Arjana care parea mai dificila de departe, abordate pas cu pas, cu grija, nu mi s-au parut deloc grele.

/Muntii/cernei2.jpg

Aceastea sunt valabile si in urcusul launtric si depasirea obstacolelor interioare...important e sa pui primul pas si sa pasesti inainte cu nadejde, daca ai cazut sa te ridici iar si iar si pe nesimtite te vei trezi ajuns in varf. Simeon Kraiopoulous descrie acest urcus launtric ca pe o scara inalta, noi, cei ce vrem sa o parcurgem suntem asemeni unor copii, care desi micuti, vor sa urce si nu se descurajeaza deloc atunci cand cad iar si iar si pentru stradania lor si nadejdea lor, mama, vazandu-i, ii va ridica pana sus in capatul scarii. Cam asa si cu noi...pe nesimtite ne vom simti purtati pana sus.

/Muntii/cernei6.jpg

La capatul urcusului o bancuta minunata, ne astepta parca pentru odihna. Si aici, la popas, am intalnit vorbe de duh si cruci inscrise pe tablite de lemn, tablite care apareau din cand in cand pe drum, indemnandu-ne sa cugetam asupra lor. Muntele e in sine un indemn la cugetare si linistire...asa incat aceste inscriptii mi s-au parut foarte firesti si foarte folositoare. Fiecare pas pe munte necesita atentie si grija, mintea nu-si mai permite sa umble aiurea, ci e nevoita sa fie prezenta si atenta...poate de aceea ne si indragostim de munte, pentru ca el ne readuce in fire...ne trezeste. Cam acelasi este si rolul inscriptiilor, zabovind asupra lor mintea este atenta si se hraneste cu intelesuri. Probabil ca asta ar fi o buna metoda pentru a scapa de dependenta de guma de mestecat...sa mestecam mai des cuvintele, sa cugetam asupra lor. Asa cum era de asteptat acest drum ne-a purtat catre o biserica, o bisericuta mica din Scarisoara.

/Muntii/cernei22.jpg

O batranica din unul din filmele lui Tarkovski spunea la un moment dat: ,,la ce bun un drum care nu se termina cu o biserica?” Intrebarea cu siguranta e nefireasca pentru un om al zilelor noastre...mai normal cred ca ni s-ar parea: ,,la ce bun un drum care nu se termina cu un supermarket?” sau ceva similar, pentru ca traim vremuri in care oamenii isi umplu sacosele, dar raman cu sufletele goale, flamande. Inainte insa, oamenii banuiesc ca in alt fel priveau lucrurile...dovada ca drumurile noastre sunt toate strajuite de troite si cruci vechi, iar in China pe orice varfulet de munte era un mic templu sau un altar. Eu am inteles mai bine intrebarea asta a batranei, tot acolo, departe, in China...un loc in care nu bateau clopotele niciodata. Acolo pentru prima oara duminicile si timpul mi s-a parut ca se scurg fara sens...la ce bun o duminica fara batai de clopote? Acolo Craciunul, Pastele nu aveau nici o valoare...poate doar una comerciala, artificiala. Acolo am invatat sa pretuiesc tot ce aveam acasa, de-a gata.

/Muntii/cernei5.jpg

Nu am putut intra in bisericuta, dar ne-am odihnit in cimitirul din curtea ei...din nou liniste si rost de a te gandi la sensul vietii, la cei dragi care nu mai sunt aici, la dorul de acasa, de cer. Nu degeaba multi intelepti au numit acest loc ,,cea mai buna scoala”, si daca tot a venit vorba de scoala, cuvantul cimitir provine din limba greaca si inseamna ,,dormitor”, iar cei ce se odihnesc in el sunt cei adormiti. Apartamentul unde locuiesc are vedere chiar la cimitir si nu de putine ori am fost intrebata daca nu mi-e frica...nu, nu-mi e, dimpotriva, ma bucur ca am prilejul sa-mi amintesc mai des de cat de valoroasa este viata, de vesnicia ei si mai ales sa ma bucur de liniste.

/Muntii/cernei7.jpg

Parasim bisericuta si ne indreptam spre scoala din Inelet, in preajma careia urmeaza sa punem corturile in aceasta seara. Am cumparat impreuna cu Irina niste carticele pentru copiii care invata aici, in ciuda conditiilor nu tocmai favorabile. Copiii insa sunt in vacanta si lasam carticelele in casa unui localnic. Pe un copacel din vecinatatea casei descoperim o icoana a Sfintei Maria Magdalena (Irina a recunoscut-o dupa oul rosu pe care il poarta in mana). Oul rosu, spune parintele Paisie Aghioritul, prin forma sa simbolizeaza pamantul care a fost botezat prin sangele lui Hristos si astfel lumea care zacea in intuneric a cunoscut Lumina, Iubirea, Bucuria, Viata cea Adevarata. Traditia spune ca Sfanta s-a dus la un banchet al imparatului Tiberiu sa-i vesteasca invierea lui Hristos. Ea avea in mana un ou fiert, alb. Imparatul insa a luat-o in ras spunandu-i ca sansele ca Hristos sa fi inviat din morti sunt la fel de mici ca sansa ca acel ou din mana ei sa se prefaca din alb in rosu. Si pe data oul din mana Mariei Magdalena s-a inrosit. Coincidenta este uimitoare, pentru ca ne aflam in data de 22 iulie, exact cand este sarbatorita Sfanta, careia ne rugasem impreuna cu Irina cu o seara inainte. Irina e uimita si aproape sare in sus de bucurie...eu sunt mai rezervata, ma mir si eu, dar totodata mi se pare firesc sa fie asa...nu este zi in care sa nu ai parte de minuni, dar sunt multe zile in care poti sa treci pe langa ele fara sa le observi.

/Muntii/cernei8.jpg

Mirarea, minunarea e o stare specifica copilariei...dar care se pierde pe parcurs si pe care e nevoie sa o redobandim, pentru ca ea umple sufletul de bucurie, de iubire, de sens. Ce altceva avem mai bun de facut decat sa contemplam si sa multumim pentru minunea care suntem si pentru minunile care ne inconjoara? Ce altceva mai bun?...din pacate, mereu gasim ceva mai important de facut si ramanem astfel risipiti in gandurile noastre, nemultumiti si nerecunoscatori. Putem insa exersa, putem face exercitii de recunostinta, de mirare, de atentie si linistire, zi de zi, si astfel viata noastra interioara, cat si exterioara incet incet se schimba, pentru ca viziunea asupra ei se schimba.

/Muntii/cernei3.jpg

/Muntii/cernei4.jpg

Un scurt popas la scoala din Inelet. O casuta simpla, cu panouri solare montate pe acoperis de voluntari, imprejur, multa vegetatie si o bancuta vopsita tricolor. Ce mai privelisti...aici orele se pot tine afara cand e vreme buna. Cat de limpede trebuie sa-ti fie mintea si sufletul cand te trezesti in fiecare dimineata cu astfel de imagini inainte. Cat de diferit...fata de copiii de la oras, ale caror priviri sunt, mai ales in ultima vreme, acaparate de tablete, telefoane, televizoare, calculatoare si tot felul de ecrane. Suntem ceea ce mancam, gandim, traim...ce ganduri/sentimente poate naste un astfel de peisaj? Dar un joc pe computer? Iata diferenta.

/Muntii/cernei19.jpg

Urcam catre locul de cort indicat de Ioan, o poienita superba, strajuita de capite de fan, in vecinatatea unei casute, langa care rasuna talangile unei turme de oi. Atmosfera e asemanatoare celei din poezia ,,Sara pe deal”...cantec pe care il cant adesea atunci cand apusul ma prinde undeva pe dealuri (http://www.youtube.com/watch?v=YwMqvnzT8yY ).

/Muntii/cernei10.jpg

Formele copacilor de aici sunt uluitoare, mai ales sub mangaierea razelor de soare. Punem corturile si ne bucuram impreuna de masa de seara, de discutii la apus de soare, ne bucuram mai ales unii de altii...astazi inseamna atat de mult sa ai cativa prieteni de suflet, prieteni adevarati, reali. E o lume cu orase suprapopulate in care oamenii se simt atat de singuri,o lume a comunicarii artificiale intense prin diverse retele de socializare si mijloace mass media, prieteniile de acest gen insa raman prietenii superficiale sau virtuale...o prietenie reala presupune mult mai mult...presupune multa daruire, renuntare la sine, grija, atentie, timp petrecut impreuna, dar si rabdare si acceptarea celuilalt asa cum este, cu partile lui bune si mai putin bune, presupune o iesire din egoism si o largire a inimii. Cata tristete se poate simti cand vezi copii sau tineri care au iesit ,,impreuna” in parc, dar fiecare este absorbit de telefonul sau tableta lui...nu se privesc in ochi, poate schimba cateva vorbe din cand in cand si intre timp tasteaza. Dovada ca virtualul e mai important decat prietenul pe care il au langa ei...cat de dureros de singuri trebuie ca se simt in adancul inimii lor.

/Muntii/cernei13.jpg

/Muntii/cernei11.jpg

Ne pregatim de somn...corturile erau puse cam departe unul de altul, astfel incat eu si Irina nu putem sa vorbim si sa radem in voie cum facem de obicei inainte de culcare...renuntam in favoarea unui somn odihnitor si fara griji. Cateva poze cu luminile aprinse in cort ca niste lampioane uriase, un catel care se trezeste latrand pe la miezul noptii - alungat de Ioan si vise frumoase pana dimineata.

/Muntii/cernei14.jpg

E o noua zi...ne trezim devreme(mai putin Irina din cate-mi amintesc...de, invatatorii se trezesc foarte devreme in timpul anului) si Marius iese din cort sa faca poze la rasarit. Lumina este blanda si fotografiile ies foarte bine.

/Muntii/cernei16.jpg

Un ceiuc de dimineata cu ceva spirulina, chlorella si cateva fructe uscate, strangem tabara si o pornim spre Arjana, acolo ne-am fi dorit sa urcam azi. Se anuntase cod galben, dar deocamdata vremea e fantastica, asa incat inaintam fara grija.

/Muntii/cernei17.jpg

Drumul curge lin, ca un drum de tara, la capatul lui ne asteapta Bisericuta din Dobraia de aceasta data.Trecem pe langa garduturi de lemn frumoase, in jur gospodarii risipite ici si colo printre muntii domoli si inverziti, portiuni cu padure, chiar si o moara de apa si putin stufaris. Vedem si niste maci roz...eu nu mai vazusem asa ceva niciodata si ne minunam. Adunam si cateva fragute ratacite pe marginea drumului. Radem, povestim, cantam, ne intrebam cum ar fi viata noastra daca am locui aici...Irina spune ca ea ar ramane acasa sa spele rufele si sa se ocupe de gospodarie, iar eu, daca tot n-am probleme cu urcatul, pot sa merg sa strang fanul...asta bineinteles dupa ce ne-am ocupa de copilasi, care ar avea astfel si o educaoare si o invatatoare in sat. In cele din urma ajungem in Dobraia, la bisericuta, unde luam masa de pranz.

/Muntii/cernei20.jpg

/Muntii/cernei21.jpg

/Muntii/cernei25.jpg

/Muntii/cernei24.jpg

De aici ne pregatim sa urcam pe Arjana, dar mai intai mergem sa cautam un izvor pe care il stia Ioan, sa avem apa suficienta pe creasta.

/Muntii/cernei26.jpg

Ioan o ia inainte la fuga, in cautarea izvorului, timp in care Irina si cu mine ne tot gandim cum sa-i facem o surpriza, sa deschidem aparatul si sa spunem ca l-am pierdut pe Ioan si ca de acum emisiunea se va numi ,,Cu Irina si Oana, pe poteci spre inima ta”(Marius bineinteles nu ne incurajeaza deloc si nu vrea sa ni se alature). Punem bine la cale replicile si cand sa apasam pe buton auzim de undeva: ,,Irina!!! Ia mana de pe aparat!” Ufff, Ioan asta, s-a intors tocmai la momentul nepotrivit si pe deasupra inca n-a gasit izvorul ala buclucas.

/Muntii/cernei23.jpg

Intre timp insa norii s-au strans gramada deasupra noastra si nu arata prea prietenos. Ne indreptam spre o padurice sa ne adapostim si cum era de asteptat se porneste o ploaie...strasnica. Trag repede geaca si suprapantalonii si ma bucur, da ma bucur ca de data asta macar nu sunt pe creasta sus, ci suntem la adapost. Ioan nu renunta si pleaca iar in cautarea izvorului, Irina incearca sa-l convinga sa renunte la izvor, ca nu e nevoie de apa si in timpul in care el e plecat se straduieste sa stranga apa de ploaie cu cana. Eu si Marius ne asezam ca doi batrani intelepti langa trunchiul unui copac si asteptam in tacere. Eu respir cat pot de adanc si ma bucur de sunetul ploii. Ioan se intoarce in sfarsit si concluzioneaza ca izvorul trebuie ca a secat, de vreme ce nu-l gaseste. Se poate sa fie asa...oricum nu conteaza, ploua. Asteptam ce asteptam, ploaia se mai domoleste si hotaram de comun acord sa incercam sa urcam pe Arjana. Hmmm, nu stiu cat de buna e ideea asta, dar hai, sa mergem. Ce ziceam eu inainte de ploaie si de creasta? Poate ma bucurasem prea devreme?

/Muntii/cernei27.jpg

Incepem urcusul printre picaturi, in spatele nostru se ridica aburi si nouri cu forme ciudate...privelistile iti taie respiratia, insa in curand si fulgerele si tunetele fac la fel, ploaia reincepe destul de puternic si Ioan ne conduce inspre padure. Zona e destul de abrupta, nici vorba de poteci. Daca e sa coboram pe aici e nevoie de genunchi tari, de bete si rabdare pana jos. Coboram asa o bucata, dar Irina nu are bete si ii vine greu astfel incat pana la urma iesim din padure, in ciuda amenintarii fulgerelor. Probabil am trecut deja prin destule astfel de incercari, incat nu ma tem nici de coborare, nici de fulgere, nici de perspectiva unei ploi indelungate(ce-i drept si echipamentul ma ajuta). Ceea ce a urmat insa a fost pentru mine mai de temut decat toate cele mai sus mentionate...si anume(nu radeti): gandaci. Da, am ajuns pe drumul care ducea inapoi spre Dobraia, speram sa ajungem la bisericuta sa ne adapostim acolo, dar Irina era prea uda si nu mai putea, astfel incat am gasit un fel de grajd in care ne-am oprit. Era ok, am dormit si in locuri mai rele, insa, spre deosebire de acelea, aici era plin de paianjeni, urechelnite si alte cele.

/Muntii/cernei28.jpg

Perspectiva de a dormi acolo mi s-a parut initial de nesuportat. Mi-am strans genunchii la piept si nu mai voiam nici sa manac la gandul ca dormim acolo. Frica asta o am inca din burtica mamei, care mi-a povestit ca a avut o fobie fata de aceste insecte cat timp a fost insarcinata cu mine(si nu numai). Cei din jur nu par sa empatizeze prea mult cu ceea ce simt...fireste, daca ei nu au o astfel de problema, poate parea chiar absurda. Incerc sa aplic ce stiu si sa vorbesc cu acel copilas din mine care se teme,ma straduiesc sa-l inteleg si sa-l incurajez, sa-l ajut sa traiasca acea durere si frica pe care o simte: frica de gandaci si de a fi respins, neinteles, criticat pentru ceea ce simte. Blandetea si acceptarea durerii au efect si in curand totul se linistete launtric si simt un curaj care mi se pare putin ciudat, nu mai conteaza daca dorm acolo sau nu, imi e bine oricum. Irina ma mangaie si ea cu cuvinte de incurajare, ploaia se opreste si Marius pune cortul afara, in gradina. Ioan si Irina hotarasc si ei sa doarma afara si cu totii ne invioram la vederea licuricilor care zboara ici si colo, pretutindeni in jurul nostru, luminand alaturi de stele corturile noastre. Adormim cu nadejde ca maine nu vom porni spre casa, ci ne vom continua drumul spre Arjana.

/Muntii/cernei30.jpg

Dimineata inrourata si semne ca ziua va fi una frumoasa, calduroasa. Strangem bagajele si pornim spre Arjana pe un alt drum de data aceasta.

/Muntii/cernei32.jpg

Urcusul nu e chiar pe placul Irinei, asa ca incepe sa urce in zig-zag si tot pomeneste de stanci, de varf, unde o sa-i vina mult mai usor, doar sa se catere. Exact invers decat gandesc eu, urcusul, nu mi se pare prea greu, pe cand stancile despre care unii spun ca sunt periculoase nu ma atrag prea mult. Irina a reusit insa sa urce foarte bine si la randul meu am vazut ca mi-am facut griji degeaba, odata ajunsa acolo mi-am dat seama ca portiunea de stanca nu e greu de parcurs...adica am fost prin locuri mai greu de catarat/coborat. ,,Cum iti sunt gandurile, asa iti este si viata” spunea un batranel intelept, in cazul de fata, cum iti sunt gandurile asa iti este si drumul, urcusul sau coborarea. Gandurile dau nastere starilor sufletesti, iar o stare de frica, de nemultumire, frustrare, tristete, poate sa iti consume foarte mult din energie si sa iti ingreuieze pasii, sa faca totul sa para mai greu. Pe cand un gand bun, nadejdea, pot sa te ajute sa supravietuiesti in conditii foarte grele. ,,Daca astazi supravietuiesc, maine voi fi libera” spunea o tanara inchisa in lagarele de la Auschwitz...gandul acesta a ajutat-o sa reziste si sa iasa din acel loc si inca sa iasa cu un chip plin de lumina, dint-un loc al intunericului si al deznadejdii. 

/Muntii/cernei40.jpg

Urcusul este unul spectaculos...mai ales datorita vremii. La inceput soare si foarte cald, apoi spectacol de nori, care se involbureaza si iau forme diverse, uneori acoperind ca o patura intreg orizontul. Marius e fascinat si ramane in urma mult, pentru poze.

/Muntii/cernei34.jpg

/Muntii/cernei35.jpg

/Muntii/cernei36.jpg

/Muntii/cernei37.jpg

Ajunsi aproape de portiunea stancoasa, ceata, multa ceata, care da farmec si mister urcusului. Ajunsi pe creasta ne bucuram de privelisti, multumim pentru tot ce ni se ofera si facem o mica pauza de masa. Ioan vrea sa filmam un final pentru episod si ne straduim sa spunem cate ceva, dar nu ne iese...plus ca e finalul...ar trebui sa fie ceva deosebit. Cuvintele insa se incapataneaza sa nu iasa uneori, mai ales cand esti sus, deasupra norilor, simti nevoia mai mult sa taci, sa te bucuri in liniste de tot ce te inconjoara, sa multumesti in inima ta. Las’ ca facem noi si finalul ala, pana atunci sa ne bucuram de linistea si de marea de verde care ne inconjoara.

/Muntii/cernei42.jpg

/Muntii/cernei39.jpg

/Muntii/cernei46.jpg

/Muntii/cernei43.jpg

/Muntii/cernei41.jpg

/Muntii/cernei47.jpg

Coboram de pe Arjana, ne bucuram pe drum de afine si de calutii intalniti in cale. Langa un izvor unde ne oprim sa luam apa e strans un grup de caluti, unii se indeparteaza, altii raman indiferenti, dar vreo doi se apropie de noi. Au simtit ei ceva. Stiau ca am smochine in rucsac si pe deasupra si inima buna si nu pot sa nu le dau si lor. Ii dau lui Ioan o smochina si el o da calutului care o manaca pe nerasuflate.Unde o sa mai gaseasca el asemenea bunatati? Mai ca-mi venea sa i le dau pe toate, dar nu m-au lasat ceilalti si bine au facut, caci mai aveam ceva timp de petrecut pe munte.Ioan nu ii da doar smochine, ci il si imbratiseaza...o imbratisare pe care cred ca n-o s-o uit niciodata, atat de frumoasa mi-a parut. Poate m-a impresionat atat pentru ca as fi vrut si eu sa imbratisez calutul...dar mi-era teama sa ma apropii atat de mult. O mangaiere de obicei imi e de ajuns. Alteori e destul si o privire iubitoare si plina de mirare si atentie. Ochii animalelor si ai copiilor mici sunt ochi care vorbec despre o alta lume, uitata de noi, o lume de dincolo de nori, de norii inimii.

/Muntii/cernei48.jpg

/Muntii/cernei49.jpg

/Muntii/cernei50.jpg

/Muntii/cernei51.jpg

Ne indreptam spre locul de cort pe care din nou il stie Ioan. Pentru a ajunge acolo o luam ca de obicei pe nemarcate, dar intram si pe traseul punct rosu. O minune de traseu. A fost portiunea mea preferata...o padurice si o cararuie superba, ca in povesti. Si apoi in sfarsit, locul de cort. Am mers ceva azi si ma jeneaza putin piciorul, dar in general mi-e bine, asa ca odata ajunsi ma trantesc pe spate in iarba cu fata catre cer si respir adanc...ma bucur de albastru, iar firele de iarba ma mangaie usor mladiindu-se in bataia vantului. Ioan ma intreaba daca sunt bine...sunt bine, nu sunt bolnava...sau daca sufar, sufar si ma doare inima de prea multa frumusete si liniste.

/Muntii/cernei53.jpg

/Muntii/cernei54.jpg

/Muntii/cernei57.jpg

Punem corturile si Marius se baga in cort sa gateasca, pentru ca se pusese pe un vantulet de nu puteai sa-ti faci de mancare afara. Sau puteai, daca te piteai dupa niste stanci, cum au facut Ioan si Irina. Imi fac si eu ceva de mancare, dar n-apuc sa iau decat cateva inghitituri, ca iar se porneste o discutie despre finalul emisiunii. Uff...hai sa ne gandim impreuna ce facem. Propun sa scriem o poezie, dar Ioan refuza, cu gandul ca o sa fie ceva gen gradinita sau cantecele pe care le-am tot cantat pe drum. Hei...oi fi eu educatoare, dar am scris si altfel de poezii si texte...ba chiar nu prea ma pricep sa scriu texte pentru copii. Unul asa, altul asa, ce sa fie, cum sa fie, nu stiu de unde tasneste ideea cu Miorita si cadem toti de comun acord sa incercam sa facem niste versuri pornind de la frumoasa balada. Ioan vine cu cateva idei amuzante, eu cu figurile de stil si partea mai serioasa (aha...cine era cu gradinita???), Irina cu fraza de final, il convingem cu totii pe Marius sa rosteasca si el impreuna cu noi ultimele doua versuri si gata: filmam finalul la apus de soare. Versurile sunt memorabile, dar si usor de memorat, le voi reda aici, ca sa le aveti si in forma scrisa: ,,Pe-un picior de plai/Pe-o gura de rai/Iata vin in cale/Se cobor la vale/Patru tinerei cu patru rucsacei/Doi bucuresteni si doi buzoieni/Pe l-apus de soare/Ei se chinuira/Si se sfatuira/Pentru o incheiere/De la revedere./De un timp incoace/Bocancul nu le tace/Orasul nu le place./Haideti sus la munte/Cu sudori pe frunte/Aerul e altul/Sub cerul inaltul/Pace si Lumina/Caci inima-i plina/Cand aduni in tine/Frumuseti divine/ Noi muntilor Cernei le-am spus da/Venim pe poteci spre inima ta!”. Totusi nu eram sigura ca asta a fost finalul, pentru ca pe Ioan mai mereu il auzeam vorbind singur, cand te asteptai mai putin si dintr-o data tresaream toti intrebandu-ne ce a patit, apoi ne dadeam seama ca filmeaza din nou pentru emisiune. Emisiunea asta parea fara sfarsit...mereu mai era putina baterie si Ioan mai filma inca ceva. Intre timp mancarea mea era inghetata tun, dar am mancat-o asa cum era si mi s-a parut mai buna, pentru ca ii stiam pe toti din jurul meu bucurosi si linistiti. A urmat o noapte instelata...Irina si Ioan au iesit sa priveasca cerul, l-au admirat si i-au vorbit cu voce tare, mai mult decat mine, desi si eu i-am inaltat in taina cateva soapte. Sa ne bucuram, caci suntem inca aici, inca impreuna...si nimic nu ne trebuie sau ne lipseste. Cata usuratate simti atunci cand nu mai ai nici o dorinta...dar ai atatea motive pentru a multumi. Noapte buna!

/Muntii/cernei55.jpg

/Muntii/cernei56.jpg

/Muntii/cernei58.jpg

Zori de zi plini de lumina si mic dejun cu veselie, strangem tabara si pornim din nou pe traseul punct rosu. Urmeaza sa ne intoarcem in Inelet si apoi din nou pe scari spre masina. Irina ar trebui sa ajunga undeva maine, deci excursia se va incheia in curand. Eu ma simt putin abatuta la gandul ca vom pleca deja, raman putin in urma si pastrez tacerea...imi iau in acest fel ramas bun, admirand locurile ce ma inconjoara si care mi-au devenit atat de dragi ca nu le-as parasi inca. Pe deasupra am si ceva usturimi...da, m-a ars soarele, nu m-am protejat destul, nu-i grav, in urmatoarele iesiri nu vor mai fi probleme pentru ca deja voi fi bronzata. Prefer sa suport usturimea asta usoara o data, de doua ori, decat sa folosesc produse chimice.

/Muntii/cernei60.jpg

Pe drum admiram peisajul si impreuna cu Irina strangem cimbrisor...mirosul de cimbrisor e unul din preferatele mele...cat de uimitoare sunt florile, fiecare cu infatisarea si parfumul ei, atat de diferite si atat de minunate totodata...cu cat mai mult este minunat si tainic fiecare suflet in parte cu parfumul si lumina pe care o raspandeste. Cum sa ne cultivam si noi aceste daruri de a inflori zambete pe chipurile celor din jur, de a raspandi buna mireasma si lumina prin atitudinea, cuvintele, gandurile noastre...cum sa oprim otrava si puroiul din ranile sufletului nostru sa nu mai curga inlauntru sau ranindu-i pe cei din jur, in afara? Putem invata si de la flori si de la celelalte minuni din jur...insasi padurea, natura, curata, linistete sufletul, ca o rugaciune. Florile sunt roadele pamantului, un pamant pe care toti calcam, dar care in schimb ne ofera toate...roade, frumuseti, bogatii. Si inima noastra tot un fel de pamant e...care chiar daca e calcat si zdrobit, rodeste felurit si minunat...doar sa cultivam in ea Dragostea si Dorul de Cer. Sunt oameni ale caror inimi cu cat au fost mai zdrobite cu atat s-au largit, in ele a incaput mai multa Dragoste si au rodit mai mult...oameni ale caror vieti sunt exemple vii, care ne cheama sa le urmam.

/Muntii/cernei18.jpg

Eheii, vesti bune, Irina nu mai trebuie sa ajunga maine nicaieri, deci excursia se poate prelungi cu o mica vizita in Muntii Mehedinti, pe care i-am tot admirat de la distanta. Asta chiar ca e o minune!! Frumusetea drumeagului parcurs la intoarcere ne imbie sa mai zabovim putin, frumusete curata, cu tuneluri de ramuri si frunze prin padure, cu casute de lemn cochete presarate ici si colea, cu privelisti care te fac sa ramai mut, tacand, admirand, cu oameni simpli, cu ochi mijind de bucurie.

/Muntii/cernei63.jpg

/Muntii/cernei59.jpg

/Muntii/cernei64.jpg/Muntii/cernei62.jpg

Ajungem la masina, mancam ceva si ne pregatim sa urcam in Mehedinti...inca o zi, inca impreuna. Eu manac ceva usor, stiu ca daca manac mai mult imi incetinesc urcusul...pe deasupra cine s-a mai gandit la mancare zilele astea...ca mai mereu, m-am intors cu multa mancare acasa, ba am mai dat si altora, pentru ca in astfel de excursii sufletul mi se hraneste cu frumusetea naturii si cu bucuria comuniunii si nu mai simt atat de mult nevoia de hrana materiala. Marius insa, slabit fiind manaca ceva mai mult si nu se simte bine...lucru pe care l-am aflat abia la Buzau, a rabdat in tacere, ca sa nu strice bucuria celor din jur. Urcam pe traseul CR, prin Foeroaga Tamnei spre Crovul Mare si Poienile Porcului. Acesti munti sunt cu totul diferiti de Muntii Cernei...initial, datorita trecerii bruste Cernei-Mehedinti, impresia mea a fost asemanatoare cu a Irinei, niste munti reci, nu atat de atragatori. Apoi insa am iesit din capcana comparatiei, si mi s-au parut atat de frumosi...de o frumusete stranie, de pe alta lume, incat i-am simtit foarte aproape de sufletul meu, unici, asa cum au fost si muntii Cernei...nu stiu daca se pot compara doua astfel de frumuseti, asa cum nu e bine sa compari nici doua suflete (comparatia da nastere adesea complexelor de superioritate sau inferioritate)...fiecare din noi suntem unici, diferiti, dar atat de minunat alcatuiti. Prima parte a drumului incepe cu urcusul printr-o padure de piatra...o padure unde timpul s-a opri, pesemne gandurile – pasari ale trecatorilor s-au transformat in pietre si s-au asternut tacute pe pamant, fiecare stanca acoperita de muschi atrage privirea si se transforma la loc in pasare-gand, fiecare grupare de pietre alcatuieste un model cu maiestrie pregatit care te indeamna, sa te opresti, sa il contempli.

/Muntii/mehedinti1.jpg

/Muntii/mehedinti2.jpg

Traversam o poiana cu ierburi mari, inalte, in care-mi amintesc si de o casuta simpla, frumoasa. Apoi intram in Foeroaga Tamnei, zona cu grohotis strajuit de pereti de stanca, un grohotis din acela placut, care nu-ti aluneca de sub picioare, pe care il poti urca usor, cu atentie. La iesirea din Foeroaga dam peste zone intinse, goale, strajuite de pereti inalti de stanca. Sentimentul este unul bizar, m-am simtit ca si cum as fi pasit pe luna...poate datorita pustiului, inaltului si totodata adancului, nepamentescului acelor intinderi. In jur pereti inalti si aglomerari de stanci, de parca ar fi fost palate de piatra adormite, de ai caror strajeri uitati de timp ma simteam privita uneori.

/Muntii/mehedinti3.jpg

/Muntii/mehedinti5.jpg

/Muntii/mehedinti6.jpg

/Muntii/mehedinti9.jpg

Am pus corturile intr-o zona superba, imi aduc aminte mai ales de copacul minunat, cu ramuri intinse prelung pe fundaul cerului albastru.

/Muntii/mehedinti10.jpg

Apoi am dat o fuga pe una din marginile de stanca care strajuiau locul. Sentimentul...unul familiar: China. Ziduri de stanca din care se inaltau pini precum lumanarelele, poate le lipseau doar ondularile specifice arborilor din China, care adeseori sunt destul de intortocheati. In zare: muntii Cernei, o schimbare de perspectiva. Ne-am intors la cort, baietii intre timp au plecat intr-o zona mai frumoasa, dar si mai greu accesibila, unde Ioan a scapat si aparatul foto, intamplare care nu l-a demoralizat, ci dimpotriva l-a impulsionat sa lupte pentru dobandirea unui aparat mai bun si astfel a transformat o aparenta pierdere, intr-un castig. Eu si Irina am ramas la cort si am purtat discutii, ca intre fete, Irina mi-a impletit parul intr-un fel frumos, cum nu mai intalnisem pana atunci, apoi am urcat inapoi la locul cu privelisti de pictura chinezeasca ca sa intampinam apusul soarelui cu cantecul ,,Lumina lina” si am tot cantat in lumina amurgului pe care abia pe munte, undeva in Muntii Baiului am simtit-o si trait-o pentru prima data ca fiind...lumina lina.

/Muntii/mehedinti12.jpg

/Muntii/mehedinti11.jpg

/Muntii/mehedinti15.jpg

/Muntii/mehedinti16.jpg

O seara linistita, plina de pace, caldura sufleteasca si iertare...semana intrucatva cu noaptea de Pasti si cu cantarea ,,Ziua Invierii” ale carei versuri mi se par atat de frumoase, e un cantec dintr-acelea pe care sufletul poate cu usurinta sa-l cante la nesfarsit, curge firesc, ca si respiratia si incantarea melodiei si a cuvintelor e inepuizabila(,,Ziua Invierii! Si sa ne luminam cu praznuirea si unul pe altul sa ne imbratisam. Sa zicem fratilor si celor ce ne urasc pe noi; sa iertam toate pentru Inviere. Si asa sa strigam: Hristos a inviat din morti, cu moartea pe moarte calcand si celor din mormanturi Viata daruindu-le!).Noaptea m-au trezit doua pasari care se strigau una pe alta...strigate prelungi, imi parea ca una era la un capat al lumii, alta in celalalt capat. Aceeasi frumusete stranie si in aceste chemari...ca de pe alta lume.

/Muntii/mehedinti13.jpg

Dimineata cu tunete si fulgere...si vai, cat de puternic pot sa rasune tunetele in aceste locuri. Irina ma intreaba daca mi-e teama...imi e, tresar cand le aud, dar ma simt in siguranta. Curand ploia se opreste, strangem si coboram spre masina. In drum intalnim ciobani, oile lor si bineinteles sa nu uitam de caini, care desi se arata fiorosi se imblanzesc auzind cuvinte spuse cu blandete, fara teama. Coborarea e putin alunecoasa pe anumite portiuni din pricina ploii, dar ne descurcam cu totii. Eu insa fac o intindere de ligament posibil (dupa spusele unei prietene doctorite) si jumatate de drum il cobor cu dureri destul de mari. Stiu si cauza...niste ganduri care mi-au tot dat tarcoale in ziua aceea, putina graba si iata ca m-am ales cu intinderea care m-a tinut acasa vreo 2-3 saptamani dupa aceea. Slava Domnului ca nu a fost ceva mai grav si mai ales ca s-a petrecut la sfarsitul excursiei, astfel incat nimeni afara de mine nu a fost nevoit sa suporte consecintele. Ajunsi la masina ne schimbam si pornim la drum, drumul cel lung spre casa, spre Bucuresti, apoi de-acolo spre Buzau. Ne interesam de trenuri pentru noi (eu si Marius) si pe ultima bucata de drum ba Ioan, ba Irina conduc foarte repede...speram cu totii sa reusim sa prindem trenul spre casa. Ajunsi in Bucuresti imbratisari pe goana, Irina ne duce cu masina pana la Gara de Nord, odata intrati aici am inca un soc (alergatura si goana au fost primul soc)...o aglomerare de oameni, invalmaseala de cuvinte, zgomote si culori, de panouri pentru reclame, geamantane si calatori grabiti, fiecare scufundati in gandurile sau problemele lor, fiecare singur cu ale lui intr-o mare de oameni. Ii spun Irinei: ,,Irina, asta e iadul!” . In contrast cu locurile in care am fost, cu frumusetea si linistea pe care am trait-o, acel loc mi s-a parut in acel moment a fi un iad, un chin pentru un suflet care tanjeste dupa liniste, dupa pace. Bineinteles ca dupa ceva timp m-am adaptat si toate mi s-au parut din nou firesti, dar socul acela mi-l amintesc bine. Insa nu acela e iadul cel mai de temut, cel mai dureros, ci iadul launtric pe care il avem in noi fiecare...acel intuneric, acea parte dureroasa, mai putin frumoasa si buna din noi, unde e nevoie sa intram cu dragoste, cu compasiune si iertare, sa ne legam ranile si sa-l umplem cu lumina. Precum Lumina Invierii a venit dupa pogorarea la iad, tot astfel si bucuria si pacea launtrica vor veni dupa ce vom fi intrat in acest iad din noi, dupa ce ne vom fi curatit toate ranile si durerile. Un maestru spiritual a dat cuiva un raspuns foarte sugestiv legat de asumarea acestui iad launtric:,,-Eu doresc sa fie pace in lume. Detest razboiul. Ce pot sa fac in aceasta directie? -Inceteaza sa mai fii cauza razboiului.Omul a ramas socat.-Bine, dar eu nu militez pentru razboi, ci pentru pace.-In interiorul tau salasluieste cauza tuturor razboaielor. Violenta ta ascunsa si negata este cea care conduce la toate tipurile de razboaie, indiferent daca se petrec acasa la tine, intre diferite comunitati sau intre natiuni.”(,,Efectul umbrei”, Deepak Chopra, Debbie Ford, Marianne Williamson) 

Drumurile de munte si potecile inimii par anevoiase, preupun obstacole si incercari, necesita efort si staruinta, dar pot fi strabatute cu ajutorul Dragostei, asa incat sa nu ne oprim din drum si sa nadajduim ca si pe potecile muntilor/inimii noastre va cerne intr-o zi cu Lumina.

/Muntii/mehedinti8.jpg


Puteti de asemeni viziona cele doua episoade realizate de Ioan, ce prezinta excursia in Muntii Cernei, accesand link-urile de mai jos :

Episodul 19: http://youtu.be/R6jGtx_dIog

Episodul 20: http://youtu.be/ILNsTJ7Ykm0




Vineri, 9 ianuarie 2015 - 20:41 
Afisari: 2,795 


Postari similare:





Comentariile membrilor (20)

mihaita_39
mihaita_39
Busola
 
1
Foarte frumos, atit jurnalul cit si traseul ... Felicitari !


Sâmbătă, 10 ianuarie 2015 - 02:08  

mastroiani
mastroiani
Caraba
 
2
Foarte frumos Oana...ca de obicei. Am spus eu bine ca esti pe maini bune in ale muntelui. Ma bucur tare mult de prietenia voastra cu Ioan...va imbratisez cu drag !


Sâmbătă, 10 ianuarie 2015 - 22:10  

oanaburnichi
oanaburnichi..

 
3
Multumesc, Mihaita! Ma bucur ca ti-a placut si ti-a adus poate putina bucurie in suflet.

Edy, multumesc mult pentru cuvinte si sustinere (ca de obicei Carpati.org ). Si da...si eu multumesc pentru prietenii care mi-au fost daruiti. Te imbratisez si eu cu gandul si sufletul!


Duminică, 11 ianuarie 2015 - 15:02  

virgiliordache
virgiliordac..

 
4
Arjana și crovurile, un traseu de vis.


Duminică, 11 ianuarie 2015 - 16:22  

smara_n
smara_n

 
5
Foarte frumos jurnal, Oana! Eu intai am urmarit episoadele emisiunii...intre timp am inceput jurnalul tau, apoi dupa ce am terminat de vazut tot episodul 20, am citit si restul jurnalului Carpati.org

Am cam ramas fara cuvinte, nu stiu ce sa spun in afara de... "frumos!", cu adevarat frumos Carpati.org jurnalul tau completeaza emisiunea foarte bine...in felul asta am ajuns si eu acolo, in Cernei si Mehedinti. Am fost anul trecut acolo dar am stat mult mai putin si nu am stat la cort. Insa oricum, am fost impresionata! Iar acum am vazut cat de frumos e si prin zonele unde nu am ajuns.

Bineinteles, mi-a placut cel mai mult si in emisiune si in jurnalul tau, cum toata frumusetea peisajelor se regaseste si in voi! Carpati.org


Duminică, 11 ianuarie 2015 - 20:19  

oanaburnichi
oanaburnichi..

 
6
Asa este, Virgil! Tocmai am citit jurnalul pe care l-ai scris...ultimul din Mehedinti (era postat in perioada cu definitivatul si nu l-am vazut atunci). Este minunat, multumesc! Cateva detalii care mi-au mers la inima: darul pe care l-ai primit in urma acelei incurcaturi (privelistile frumoase), soricelul cu care ai impartit biscuitii, casuta asteptand copilasul sa revina in vacanta, catelusul ce a refuzat ciocolata, stana inundata de lumina care mi-a adus aminte de o poezie a lui V.Voiculescu(,,Luminatorul")...si cred ca ar mai fi, dar ma opresc aici. Mi-a adus multa bucurie,multumesc din nou!

Multumesc mult, Smaranda! Stiu ca ai fost si tu prin zona...am citit jurnalul tau candva in trecut...parca ti-am si scris ceva pe privat...patania aia din Leaota, ca sa te incurajez, nu mai tin minte bine Carpati.org. Ma bucur mult ca ai scris si ca te-ai bucurat si tu de film si de jurnal! Te imbratisez cu mult drag si dor! Cu putin ajutor de Sus poate ne si revedem!


Luni, 12 ianuarie 2015 - 15:49  

ottohauck
ottohauck

 
7
Dupa ce am vazut pe doua ultimele epizoadele de emisiunea "Pe poteci..." despre Muntii Cernei am gasit si acest jurnal.

Mai intai credeam ca a fost scris de Ioan, dar citind primele randuri am descoperit ca jurnalul a fost scris de altcineva (ca un strain recunosc foarte bine cand cineva foloseste diferite expresii, si vocabular). Si nu numai pentru asta. Imi place si stilul cum jurnalul a fost scris. Felicitari si pentru pozele frumoase!

Pentru ca stiu bine zona aia (am fosta acolo de trei ori), si stiu pe Ioan si pe Irina,am simitit ca am fost acolo alaturi cu voi. Multumesc pentru descriere excursiei prin Muntii Cernei si Mehedinti. Abia astept sa ma revin in zona primavara.


Luni, 12 ianuarie 2015 - 19:46  

leovit
leovit
Busola
 
8
Foaaarte frumos Oana,locuri pe care le am descoperit si eu acum cati va ani cu carpatistii nostri dragi...Ture frumoase in continuare ,Ioan....te urmareste toata tara... Carpati.org


Luni, 12 ianuarie 2015 - 20:03  

virgiliordache
virgiliordac..

 
9
Oana, mulțumesc și eu, mi-ai făcut o mare bucurie cu acest jurnal și cu gândurile frumoase. Mulțumesc !


Luni, 12 ianuarie 2015 - 22:22  

oanaburnichi
oanaburnichi..

 
10
Otto, ma bucur mult ca tu stii atat de bine limba romana incat poti sa citesti un jurnal ca asta, care nu mi se pare tocmai usor de citit de catre un strain, ba mai si scrii jurnale Carpati.org. Pentru aceasta te felicit si-ti multumesc ca esti aproape de sufletul nostru, al romanilor si de Romania! Multumesc mult pentru aprecieri si Marius se bucura ca ti-au placut pozele facute de el. Si excursia si jurnalul, pozele, filmul, toate sunt facute cu dragoste...dragoste care se transmite de la inima la inima precum flacara de la o lumanare la alta. Ma bucur ca excursia noastra a adus putina lumina si in inima ta!

Leontin, multumesc pentru cuvinte Carpati.org! Am citit acum jurnalul tau din Cernei, ce experienta frumoasa! Ai renuntat la o zi e munte, dar ai castigat o imagine mai clara asupra masurii tale…lucru foarte pretios…poate cel mai greu lucru e sa te vezi asa cum esti cu adevarat (nu ma refer numai la munte). Uneori dobandim mai mult folos din renuntari, din caderi, decat din urcus. Important e sa nu ne pierdem nadejdea, oricat de mult sau de greu am cadea. O sa-i transmit lui Ioan ce i-ai scris Carpati.org. Toate cele bune! Bucurie multa pe munte si in suflet!


Marți, 13 ianuarie 2015 - 17:24  

casian
casian

 
11
Fain jurnal, extraordinare fotografii ! Cu părere de rău, nu am reușit să găsesc și cele "...câteva poze cu luminile aprinse in cort ca niște lampioane uriașe..." care, sunt convins, mi-ar fi produs aceleași emoții la revederea Micului Nepal, așa cum îmi place să numesc acea zonă a bazinului Cernei !


Marți, 13 ianuarie 2015 - 18:35  

oanaburnichi
oanaburnichi..

 
12
Multumesc, Casian! Pozele cu corturile-lampioane le-a facut Ioan, nu Marius...apar una sau doua poze in episodul 19, minutul 46. La acele poze ma refeream. Imi cer iertare pentru confuzie. Multumim din nou(eu si Marius)...ce frumoasa asociere(cu Nepalul)!


Marți, 13 ianuarie 2015 - 18:51  

ottohauck
ottohauck

 
13
Da, acest jurnal despre excursia prin Muntii Cernei si Mehedinti a pus lumina in inima mea. Imi place zona aia si sunt de acord cu "casian" ca zona aceea se seamana cu Nepalul. Dupa prima mea visita in Valea Cernei am zis ca ma simt ca in Nepal acolo. Stilul de viata de oameni de acolo si peisajul (mai ales primavara) cu padurile verzi si varfurile muntilor inca inzapezite sunt imagini luate din Muntii Himalaya pentru mine.


Miercuri, 14 ianuarie 2015 - 18:21  

jujea
jujea
Cort
 
14
Frumos, comentariile mele sunt de prisos!


Miercuri, 14 ianuarie 2015 - 20:19  

oanaburnichi
oanaburnichi..

 
15
Multumim, Valentin! Am citit jurnalele tale din Cernei si Mehedinti (pe toate Carpati.org ). Multumesc pentru ele! Imbratisari lui Darius, copilul muntilor! Ma bucur mult pentru voi ca puteti urca asa...in familie. Bucurie si pace iti doresc!


Joi, 15 ianuarie 2015 - 15:32  

mitza
mitza

 
16
Oana, iti multumesc frumos!... iti multumesc pentru acest jurnal ! Scrii minunat...! Pozele sunt deosebite,felicitari lui Marius! ...mi s-a facut un dor''nebun'' de munte,de oameni frumosi ca voi,...de lumina lina Carpati.org Multumesc !


Joi, 22 ianuarie 2015 - 11:32  

oanaburnichi
oanaburnichi..

 
17
Eu multumesc, Mihai, pentru cuvintele tale frumoase, scrise din inima! Ma bucur ca jurnalul si pozele au aprins si in inima ta dorul de munte, de Lumina, de Frumos. Cu dor am scris si eu sa stii...si cer in fiecare zi sa invat si sa traiesc si eu Dorul acesta tot mai adanc, pana la capatul lui, pana-n vesnicie.


Joi, 22 ianuarie 2015 - 15:38  

paulu
paulu

 
18
Un jurnal scris din inima, foarte frumos! Am ajuns sa-l citesc dupa ce am accesat linkul trimis de Ioan, dupa ce am urmarit episodul 19 al emisiunii sale. Pe pagina emisiunii spunea un nene (dintre cei care nu-si pot tine gura) ca tu si Marius erati dintr-un film mut, probabil pentru ca ati vorbit putin (Ioan l-a si apostrofat). Unii oameni asa sunt, vorbesc putin, dar reusesc sa transmita mult, au sufletul plin, dovada acest jurnal. Acum... nu sunt multi cei care reusesc sa receptioneze ce pot transmite unii oameni fara cuvinte. O intelegere din ochi poate spune mai multe decat o discutie intreaga. Am fost pe munte cu oameni tacuti si am inteles mult, am reusit sa admir mai atent peisajul. Am fost pe munte cu oameni vorbareti si nu-mi amintesc clar unele locuri prin care am trecut. Oricum, marturisesc, imi plac si sunt deschis la ambele variante Carpati.org
Si mie imi place cum picteaza tatal lui Ioan. La expozitie mi-au ramas in minte detaliile de la coaja unor mesteceni si caramizile de la Biserica Neagra.
Interesant cum ai spus acolo ca multi asteapta vindecarea din exterior. Si cum trebuie sa depunem eforturi pentru a ne pastra sanatatea. Marturisesc, nu as putea trai doar cu semnite si fructe uscate pe munte, am incercat si m-a racait stomacul, aveam o stare continua de rau, simteam ca nu mai aveam suficienta energie Carpati.org


Joi, 19 februarie 2015 - 12:35  

oanaburnichi
oanaburnichi..

 
19
Multumesc din inima Carpati.org, Paul! Ma bucur ca te-a bucurat si ti-a fost de folos! Am citit si eu unul din jurnalele tale...l-am ales pe cel din Cozia si de asemeni mi-a placut foarte mult. Voi citi si alte jurnale scrise de tine. Multumesc! L-am citit pentru ca simt nevoia sa raspund unei persoane, nu unui ,,comentator" despre care nu stiu mai nimic.

Bine ar fi sa fie eu asa de tacuta cum sunt in film Carpati.org, am si momente cand sunt asa...tacuta, dar am si momente cand vorbesc destul de mult. Noi oamenii de azi vorbim mult si adesea fara substanta, iar tacerea am uitat-o si ne e greu sa o invatam in lumea plina de zgomot in care traim, dar incet incet, cu ajutorul lui Dumnezeu se poate. Baiatul acela care a comentat a observat bine, eu si Marius avem aceasta problema, nu ne simtim in largul nostru in fata camerei, a aparatului de filmat si ne vine greu sa na exprimam in acele momente (desi Marius face filme superbe...uite unul de exemplu, sper sa te bucure: https://www.youtube.com/watch?v=wT0A22Qhyu0 ). Au fost si cateva comentarii negative, le stiu si e bine ca au fost, ma asteptam sa fie. Si acestea isi au locul lor, te ajuta sa iti pleci capul, sa nu te umfli prea tare in pene. E o vorba frumoasa, dar care inca ramane doar o vorba pentru mine, nu pot sa spun ca o si traiesc cu adevarat: ,,vrajmasii nu sunt vrajmasi, ci prieteni severi". Si eu am in fiecare zi poate ganduri negative la adresa cuiva, ganduri de care imi pare rau apoi, asa incat il inteleg pe cel care a comentat. Partea cea mai dureroasa e ca ne otravim pe noi insine cu aceste ganduri negative, nu ii ranim pe ceilalti, ci in primul rand pe noi.

Inteleg ce spui legat de seminte si fructe uscate(eu mai iau si ceva alge gen spirulina, chlorella, care imi dau energie), probabil corpul tau e obisnuit cu mancaruri mai grele si de aceea te-ai simtit in felul acela. Nici nu e recomandat sa treci brusc la o astfel de alimentatie, trecerea se face treptat. Eu manac asa de mult timp si pentru mine e un chin sa manac ceva mai greu, ma simt epuizata si grea daca manac altfel. Am avut cazuri de oameni foarte bolnavi in familie, care au luat si au incercat mii de tratamente si pastile, dar nu au facut la timp legatura intre sanatate si stilul de viata: gandurile, faptele, alimentatia, miscarea. Am avut la randu-mi destul de suferit din pricina unui stil de viata haotic si vatamator, dar asta m-a ajutat sa imi doresc sa ma schimb si Domnul incet incet a schimbat lucrurile. Lumea de azi e atat de plina de boala...Domnul sa-i ajute pe toti cei care sufera fara mangaiere sa se ridice! Nu tine de medici si medicamente...tine mai ales de noi, de a ne asuma responsabilitatea. Bucurie si pace in suflet iti doresc, Paul!


Joi, 19 februarie 2015 - 17:39  

paulu
paulu

 
20
Multumesc, Oana! Mi-a placut filmuletul lui Marius. Candva, sper sa ajung si eu in acele locuri. Si, candva, o sa mergem pe munte impreuna, sunt convins de asta, comunitatea noastra e destul de mica. In ultimul timp am avut parte de tot felul de surprize, am cunoscut pe munte oameni despre care pot spune ca-i cunosteam deja prin intermediul a ceea ce scrisesera anterior pe acest site, dar si pe altele.
Interesante cuvintele despre vrajmasi. Eu am intalnit oameni care m-au urat pur si simplu, pentru ceea ce sunt, pentru stilul meu de viata, fara sa le fac vreun rau. Sunt oameni care ma invidiaza ca merg pe munte, dar carora nu le place muntele.
Avem mare noroc ca intelegem ceea ce este frumos, ca ne putem bucura intr-adevar de cea mai impozanta parte a naturii.
Legat de alimentatie, n-am dat pana acum atentie. Am mancat ce mi-a cerut organismul. Iau in rucsac cam ce cred ca as simti nevoia sa mananc. Dar, am observat ca in ultimul timp mi-a fost greu sa mananc conserve, m-am tot intors cu ele intregi acasa, parca am inceput sa simt gustul chimicalelor. Mi se pareau hranitoare cele de fasole cu costita sau carnati, dar nu mai sunt cum erau odata cele ceausiste, la borcan, indiferent cine le fabrica acum.


Vineri, 20 februarie 2015 - 01:02  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0896 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2019) www.carpati.org