Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Septembrie 2017
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

Octombrie 2017
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

Online

Vremea
Varful Pasec
Muntii Aninei

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Pe muchia dintre munte și suflet (III) (Muntii Calimani)


A doua parte a drumeției poate fi citită aici: http://www.carpati.org/jurnal/pe_muchia_dintre_muntesi_suflet_ii_/3479/



PARTEA a III-a – Munții Călimani



Ziua 6 (joi, 11 august): Gura Haitii (1.100 m) – vf. Pietrosu (2.100 m) CR + BR – șaua Negoiului (1.690 m) – cab. Roza Vânturilor Rețițiș (2.020 m) BR: 7 ore 


Nopțile petrecute la cort s-au dovedit mai odihnitoare decât răsfățul într-un pat încăpător și moale. Pesemne că aflat la drum mi-a fost suficient minimul de confort ce venea din inerția situației, din liniștea sufletească de la sfârșitul zilei. Ca pe un veritabil nomad, tihna orașului m-a bulversat și am avut parte de un somn scurt și zbuciumat. 


La prima oră străbat năuc străduțele spre autogara Șincarom să prind mașina de 6:30 spre Gura Haitii. Mă așteaptă două zile în Călimani, fără traseu stabilit, ca să nu existe regrete. Planurile creează obligații. E suficient că am entuziasmul de a descoperi ceva nou, indiferent unde mă vor duce potecile. Ploaia a stat, dar prognoza arată rău de tot, nici eu nu sunt sigur că vreau să urc pe munte. Poate mi-ar prinde bine o zi de pauză. Multe haine îmi sunt încă ude, le-am luat de pe sârmă și le-am împachetat în punguțe, iar bocancii mă strâng îngrozitor. Bine, știți cum e, când cauți motive să renunți le găsești din nimic! Renunțarea e maladie grea de care te molipsești ușor. Dar mersul pe munte e boală incurabilă, iar cum eu am ratat Călimanii în urmă cu un an, parcă nu aș renunța așa ușor la idee. 


Zorii vestesc o zi mohorâtă. Și spectaculoasă. 


/calimani/img_2263.jpg

Aleg să fiu responsabil (sau înconștient?) și plec spre munte. Mașina gonește prin ploaie, casele par zgribulite sub cerul ce lasă mai curând impresia de sfârșit al zilei. Sau al lumii. Cad pe gânduri cu fruntea lipită de geamul aburit și, asemeni tânărului Creangă trimis de părinți la studii, îmi doresc ca drumul să nu se sfârșească. Sau măcar să se prelungească această clipă în care îmi e atât de bine pe muchia dintre frig și cald. În Gura Haitii debarc ultimul sub privirile compătimitoare ale șoferului care invocă toate evidențele în încercarea de a mă convinge să mă întorc. La mine persuasiunea are efect advers: mă înverșunează. Roagă-mă să fac ceva și de afurisit fac invers! Desconsideră-mă și prind curaj. Dacă unii oameni nu ies din casă cu zilele și nu pot concepe să stai în natură când plouă, eu nu sunt așa! Cum spunea un mare scriitor, cele mai importante două zile din viața ta sunt cea în care te-ai născut și aceea în care afli de ce. Eu am aflat, iar pentru mine fiecare zi pe munte e o zi câștigată. Oricare ar fi acel moment semnificativ din viața voastră, nu irosiți timpul precum Ivan Ilici, ci ieșiți-i în întâmpinare! Închid ușa mașinii și-i bat pe aripă să plece. Pe un afiș din stație tronează sentința pentru sfidare: următoarea mașină e la 14, iar ultima la 17. 


Și uite așa, visător și cu clișeele în buzunar, rămân captiv ploii zdravene în adăpostul stației de autobuz. Plouă de umbrelă și e un frig crâncen, nu scot nici nasul din gulerul softshellului. Frumos. Cum vin eu în Călimani, Călimanii se fac că plouă. Bine bine, m-am dat viteaz, dar ce am să fac eu aici 6 ore? Încep cu un ceai și-i îngădui ploii să se dea în spectacol. Încălzit, mă zgâiesc pe o hartă lipită de perete. La 12 Apostoli aș putea merge chiar și pe ploaie. Totuși Pietrosul e la numai 5 ore distanță, iar mare parte din traseu e pe drum forestier, ceea ce-mi dă încredere că mă pot apropia mai rapid decât se estimează. Ca variantă de siguranță am drumul Mariei Tereza spre Rețițiș, în caz că nu voi putea urca în creastă. Iar de mâine socotesc că s-ar îndrepta vremea.


Când se mai domolește ploaia o iau ușor din loc. Depășesc ultimele căsuțe și fac stânga la un podeț peste pârâul Haita. Apropo, toponimele Haita și Gura Haitii nu provin de la lupii fioroși care ar umbla pe aici. Hait este un baraj artificial pe apele de munte pe care se lansau în trecut plutele către fabricile de cherestea din aval.


/calimani/img_2265.jpg

Peisajul este neîntrecut în frumusețe pe o vreme ca asta, dar sunt conștient că drumeția nu se anunță ușoară. În câteva minute ajung la un izvor captat. Cu toate că am apă la mine, fac un scurt popas de hidratare – pe umezeala asta uiți să bei apă – și oricum vreau să ascult glasul pădurii. De la gluga pelerinei auzeam numai un hârșâit sinistru în timpul mersului. Cu capul gol e mult mai bine. Vreau să spun descoperit, deși cred că și cu capul gol poate fi bine în anumite privințe. Ploaia foșnește ușor la atingerea covorului de ace. E un sunet liniștitor, aș putea sta ceasuri în șir ascultându-l în surdină. Sunt atent și la zgomote. Când mergi prin pădure nu poți vedea prea departe, de aceea trebuie să te bazezi pe auz pentru a fi în gardă cu ceea ce se întâmplă în jurul tău. 


Drumul e destul de monoton. Se văd câteva vârfulețe împădurite pe care nu le identific pe hartă, abia mai târziu apar altele mai înalte, probabil că unul dintre ele este vf. Măieriș. După o oră de mers îmi iese în cale o căbănuță forestieră.


/calimani/img_2267.jpg

Înaintea ei este un panou cu reclama unui centru de înfrumusețare. Chiar mă gândeam ce bine mi-ar prinde să-mi fac unghiile și părul, ba aș încerca până și tratamentele rase pe care le recomandă, însă îl caut zadarnic prin pădure că nu-l găsesc. S-o fi desființat între timp din lipsa clienților... Grijă mare, dacă vii nearanjat în Călimani, așa rămâi!


/calimani/img_2269.jpg

Cabana e încuiată, probabil este proprietatea Romsilva sau a parcului național. Trec un pod și apoi poteca se bifurcă: la dreapta înaintează în pădure un drum forestier, eu continui la stânga de-a lungul pârâului Tarnița și intru în perimetrul parcului național. După câteva curbe ajung într-o poiană cât un teren de fotbal de unde se vede vârful Haitii, ușor de reperat datorită înălțimii și a poziției. Versantul din dreapta a fost despădurit de oameni cu suflet frumos care au plantat în locul coniferelor un câmp întreg cu flori superbe! Până în dreptul unei căsuici dărăpănate mai fac doar câteva minute. În două ore nu am urcat cine știe ce, numai 300 de metri de-a lungul celor 6-7 km câți o avea forestierul. 


/calimani/img_2273.jpg

Drumul traversează albia pârâului și se transformă treptat în potecă. Începe și urcușul care mă poartă printr-o pădure întunecoasă și umedă pe unde cred că nici duhurile nu se avântă! Încerc să-mi abat gândul că voi da nas în nas cu un – pfaaai, mi-e și frică să rostesc – un... cocoș de munte. Mă rog, nas în cioc... și mă lupt cu ramurile aplecate sub greutatea apei. Bocancii au ajuns la un punct critic de la umezeală, i-am tratat din belșug cu spray de impermeabilizare când am plecat din București, însă au mai avut de înfruntat de atunci roua Rodnei și a Suhardului. Evit pe cât pot vegetația îmbibată cu apă și cu ajutorul bețelor scutur crengile din cale. Trec pe lângă o dărăpănătură și ies într-o poieniță plină de știrigoaie, înclinată spre valea Tarniței. De aici văd pentru prima dată coama Pietrosului. 


/calimani/img_2274-2.jpg

Prin rariște poteca nu se distinge. Caut marcajele cu atenție, dar trunchiurile sunt acoperite cu crengi și nu permit aplicarea marcajului. În principiu trebuie mers înainte și coborât în albia pârâului. Pentru că am înfruntat vremea, culeg primele roade: Coada Pietrosului se înalță în toată splendoarea sa deasupra pădurii. 


/calimani/img_2275.jpg

Zona e foarte sălbatică, doar niște cutii negre montate din loc în loc sugerează că ar mai fi călcat cineva pe aici.


/calimani/img_2276-2.jpg

Multă vreme m-am întrebat la ce folosesc aceste cutii negre, asemănătoare unor candele. Le veți găsi amplasate îndeosebi în pădurile mature afectate de uscături sau în pepiniere (pentru prevenție). Ele conțin o soluție și au rolul de a atrage în cursă insectele dăunătoare. Statele din vest s-au confruntat cu invazii ale acestor insecte pe zone vaste și s-a dispus arderea controlată a întregi hectare de pădure pentru a distruge cuiburile și dezvoltarea lor. Sper să nu fie nevoie de astfel de măsuri drastice la noi.


În terenul dificil marcajul e greu de sesizat, de aceea prefer albia pârâului. Apare timid și soarele, iar îmbunătățirea nesperată a vremii îmi saltă moralul! Fac dreapta pe un alt fir de apă ce vine din Poiana Izvoarelor, dar după o vreme nu mai pot continua prin vad pentru că se adâncește între maluri și urc de-a dreptul pe unde consider mai nimerit. 


/calimani/img_2277-2.jpg

Puțin mai sus e plaiul înierbat al Poienii Izvoarelor. Creasta e atât de aproape! 


/calimani/img_2278.jpg

La polul opus al poienii e un izvor. Loc bun de ridicat tabăra, marcat ca atare pe harta parcului național. Alte posibilități de cazare la 3 ore distanță, la cabana Roza Vânturilor de la vf. Rețițiș.


/calimani/img_2279-2.jpg

Eu fac dreapta în direcția 12 Apostoli și urc printre jepi până într-o șa cu o măsuță și alte câteva indicatoare. E și un panou cu informații istorice interesante. Lăudabilă inițiativa celor de la Tășuleasa Social, cei care au amenajat via Maria Tereza sub forma unei poteci tematice!


/calimani/img_2281.jpg

Coada Pietrosului e la numai o oră distanță. Marcajul cruce roșie (CR) merge întâi pe curba de nivel – nu mult, 10-15 minute – porțiune pe care este comun cu banda albastră ce urcă în creastă ceva mai departe prin șaua Gruiului. Chiar dacă terenul îmi permite să lungesc pasul, nu mă grăbesc nevoie mare ci mă las ademenit din când în când de afinele și merișoarele crescute lângă potecă. La vest se deschide foarte frumos valea sălbatică a Dornei.


/calimani/img_2283.jpg

CR urcă în creastă printr-un jgheab plin de bolovani și grohotiș. Inițial am trecut pe potecă prin dreptul lui fără să văd marcajul și am crezut că nu ai cum să urci pe acolo. M-am întors bocind până am reușit să disting câteva semne CR aplicate din loc în loc pe stâncă. Dacă din priviri pare istovitor, ei bine chiar este! Urcarea îmi scoate sufletul și când ajung sus bucuria îmi e umbrită de norii care mă învăluie. Intru pe bandă roșie (BR) – poteca de creastă și mă orientez la stânga după câțiva stâlpi indicatori. Pe măsură ce urc, terenul înierbat cu pâlcuri de jepi lasă loc treptat stâncii.


Muntele e templul unde cerul s-a pogorât în lume, e altarul de pe care omul atinge cerul. 


/calimani/img_2286.jpg

E umiditate mare în aer, însă norii mă cuceresc prin jocul lor lin, cum urcă de sub creastă și trec dincolo de ea, îmbrăcând în mister văile aflate dedesubt. Sunt clipe incredibile păstrate în memorie pentru zile mai puțin incredibile. Emoția mă împinge de la spate și la 11:30 sunt înghițit de liniștea ce tronează pe vârf. Priveliștea e formidabilă, doar că nu se vede nimic! Poza... de buletin!


/calimani/img_2292.jpg

Aștept câteva minute în ceață, dar nu se dă dusă. Sub vârf sunt aglomerate lespezi de piatră care îmi îngreunează puțin coborârea. Platoul e rece și sterp, nu există stâlpi de marcaj și mă ghidez după firul potecuței. Pe Negoiu Unguresc sunt 3 drumeți care așteaptă vremuri mai bune (sau măcar vreme mai bună). Intrăm în vorbă și aflu că în urmă cu jumătate de oră sus era vizibilitate. Le spun că eu am avut ghinion și în urmă cu un an în Călimani, când am mers tot cu norul deasupra capului. 


- Poate eu sunt piaza rea!, concluzionez. După o scurtă pauză unul dintre ei îndrăznește: 

- Atunci vă rugăm să plecați! și izbucnim toți în râs.


De pe Negoiu Unguresc coborârea e mai dificilă decât de pe Pietros. Pe muchie este multă stâncă și grohotiș mărunt care alunecă. Înclinația mare mă obligă să cobor cu spatele în câteva locuri. 


/calimani/img_2298-2.jpg

Mai jos poteca părăsește muchia și mă îmbrâncește în jnepeniș. De sub poalele norului zăresc șaua Negoiului și potecuța pe care voi merge în continuare. În fundal, aspectul fostei exploatări de sulf deranjează peisajul. Văzusem înainte câteva poze, dar la fața locului arată mai dramatic. 


/calimani/img_2299.jpg

În șa converg mai multe trasee: PR – via Maria Tereza ce trece pe sub creasta Pietrosului, BR – traseul de creastă, CA spre Lunca Bradului prin valea Ilva Mare. Aici este amenajat un alt loc de campare cu izvor la 150 m spre vest sau mai jos la stână, dar n-am fost să verific pentru că mai aveam apă. 


/calimani/img_2306.jpg

Înspre nord se ridică un vârf ca o gâlmă – vârful Haitii, pe la baza căruia am trecut cu câteva ore înainte.


/calimani/img_2309.jpg

Exploatarea minieră și rănile adânci priciuite muntelui exprimă viziunea viitorului din trecut. Fără orizonturi. Zona a fost ecologizată, mi-e groază să-mi imaginez cum arăta înainte. Va mai trece mult timp până când muntele va înverzi și își va acoperi rănile.


/calimani/img_2311.jpg

În zona haldelor de steril poteca redevine drum în toată regula și trece pe la baza vârfului Pietricelul, făcând legătura între fostul platou de exploatare și stația meteo. Din el se desprinde la un moment dat o mică ramură ce urcă de-a curmezișul pe versantul din stânga până în șaua Nicovala. Dacă nu ești atent nu o sesizezi, dar eu verificasem GPS-ul în căutarea unei poteci mai scurte spre Rețițiș și am găsit ușor intrarea. Urc cu încăpățânare spre un indicator pe care-l văd lucind în culme și odată ajuns la el constat că sunt stâlpi de marcaj până la cabană. 


/calimani/img_2316.jpg

La stația meteo mă întâmpină un munte de om cu vorba blândă. Soția lui era în vizită și m-au invitat înăuntru la căldură, oferindu-mi o cană de cafea și gogoși. Seara a fost cu totul diferită față de cea din urmă cu un an. Cu focul arzând în vatră, cabana a devenit un loc foarte primitor! Mi-a prins bine, pentru că am putut usca rufele umede pe calorifer. Am adormit cu sacul de dormit desfăcut, dar spre dimineață când focul s-a stins s-a făcut rece și mi-am tras fermoarul până sus.



Ziua 7 (vineri, 12 august): Vf. Rețițiș – Gura Voievodesei (CR) – Drăgoiasa (nemarcat): 5 ore 


Ziua a început cu ploaie măruntă și ceață lăptoasă. În condițiile date m-am temut să merg pe creastă. Studiasem de cu seară hărțile în căutarea unei alternative spre Vatra Dornei și găsisem pe GPS un drum de aproape 20 km până în Drăgoiasa, iar de acolo speram la ocazie. Nu știam cum se prezintă în teren, dar aveam track-ul lui și certitudinea că până la Gura Voievodesei e comun cu crucea roșie către Toplița. 


/calimani/img_2328.jpg

Mă înham la drum târziu, pe la ora 10, după câteva ezitări și speranțe deșarte. Iar am de pătimit! Cu ochii pe marcajul meu, o tai la (ne)inspirație prin jepi și iarbă înaltă, iar când ies din nou la drum bocancii sunt fleașcă. Strike one! La capătul poienii pe care trebuie să o traversez mișcă o mogâldeață roșcată. Mă opresc și încerc să identific turma împrejur, că doar n-o fi lup! Mai fac câțiva pași, dar nu observ nimic, e numai...chestia. Strike two! Într-un târziu aud lătrat de câine. Biscuiți nu mai am, i-am abuzat seara de poftă, dar în cele din urmă un năpăstuit de cioban se arată de sub un brad și-mi vine în întâmpinare. Are o folie de sac peste umeri, dar brâul și pălăria îi sunt leoarcă. Dacă mie îmi e greu după o zi, lui cum i-o fi o vară întreagă? În întreb de drumuri dar nu înțelege nimic. Tulai doamne, e ungur! Omul arată bunăvoință și-mi vorbește pe limba lui, dar de data asta nu înțeleg eu! Găsesc un indicator vechi la o răscruce, cu informații despre o potecă spre Toplița. Prin excludere, aleg celălalt sens. În depărtare e o stână de unde probabil venise turma. Trec printr-un pâlc de pădure și ies la o nouă răspântie unde merg înainte. La dreapta se desprinde poteca CR spre Toplița. 


Mersul prin ploaie, fără oprire, este istovitor. La fiecare pas simt apa fleoșcăind în bocanci și știu că nu-mi va fi bine după ziua asta, dar nu am ce să fac decât să merg înainte cu și mai mare dorință de a ajunge la capăt. Trebuie să mențin un ritm bun, constant, de 4-5 km pe oră și să pun capăt calvarului cât mai curând cu putință. Terenul e drept și nu am niciun obstacol. E, nu! Din ceață răsare o turmă și ditamai dulăul, cred că un câine corcit cu dog german, vine spre mine mârâind. Strike three! Singura mea armă e încrederea. Apuc să îi vorbesc pe un ton blând și dau să-l mângâi pe creștet. Dă din coadă. Întâmplarea e incredibilă! Adevărul e că la ce moral aveam pe moment, nu-mi păsa dacă mă va mușca, eu înapoi nu aș fi bătut pasul! Ciobanul e tinerel și-mi spune că sunt pe drumul bun, că mai am mult de mers până în Drăgoiasa, dar direcția e bună. A avut o drăguță pe acolo și mai fugea noaptea la ea...


/calimani/img_2330.jpg

După o vreme mă pierd în gânduri, de parcă nu aș fi pe potecă. Ca un fel de Robinson Călimansoe, visez la mare, la nisipul fierbinte. Mersul este gest reflex, oricum pânza de ceață și apă e pretutindeni în peisaj și nu am idee cât am mers și cât mai am. Acolo unde ar fi trebuit să fie creasta cu vârful Călimanul Cerbului e un pustiu gri. Doar când se mai apropie poteca de pădure se mai schimbă peisajul, altfel am impresia că merg în gol. Oricum din ziua asta mi-au rămas prea puține repere, am trăit un fel de clear cache.


/calimani/img_2332.jpg

Exceptând zona de creastă, Călimanii mi se par un loc foarte bun să-ți testezi capacitățile de reacție pe vreme rea. Afli cum se comportă organismul la frig, ploaie, drum lung, delir... Până și delirul e acomodarea psihicului la condiții. Vezi cum te descurci cu orientarea, cum e să mănânci în ploaie și vânt și îți poți imagina cum e să campezi după o astfel de zi. Partea bună în Călimani e că atâta vreme cât nu e zăpadă, poți urma drumurile ce te scot întotdeauna într-un sat.


În capătul unui vârfuleț de deal poteca face câteva curbe bruște și mă scoate lângă o stână veche, părăsită. 


/calimani/img_2334.jpg

Apoi kilometrii se succed din nou fără istoric. Trec printr-un sector ceva mai lung de pădure unde vorbesc cu voce tare, pentru că numai ursul mai lipsea ca să-mi facă ziua! Sunt și câteva firicele de apă și un izvor lângă potecă în pădure, de pe hartă cred că e vorba despre izvoarele Voievodesei. Apoi iar pustiu până când prevăd apropierea unei stâne în drumul noroios. La un cot de 90 de grade unde drumul face dreapta, alarmat de câine, un baci iese la mine dintr-un adăpost. Se miră tare să mă vadă pe vremea asta bănănăind singur. Dar e bucuros să stea de vorbă câteva minute. Și mie îmi prinde bine pauza, pe care nu aș fi făcut-o de bunăvoie. Îmi spune să merg pe drum tot înainte și în 3 ore voi ajunge. Încep să cobor curând și după ce trec de o căbănuță forestieră încuiată intru iarăși în pădure. 


/calimani/img_2336.jpg

La marginea ei se termină parcul național. Convenabil pentru țapinari ca parcul național să cuprindă pășunea, iar pădurea să fie la cheremul toporului.


Mersul se transformă în chin, bocancii uzi încep să mă bată și simt tălpile ca și cum aș fi fost supus unor lovituri. Mi se pune câte un cârcel de mă ghemuiesc pe vine fără voie, am crampe în mușchi, dar nu mă opresc. Dacă aș face-o, nu aș mai porni. Hai, mai mergi puțin! De-ar veni acum o mașină din pustiul lăsat în urmă, i-aș da luna de pe cer! Sau de-aș găsi un cal să-l încalec, ori măcar o mătură... După ore în șir de privit la pământul de culoare deschisă al potecii și în bălțile ce-l acoperă pe alocuri, am impresia că îmi văd umbra. Oboseala mă cuprinde tot mai tare. Iar pădure. Câteva serpentine. Le tai de-a dreptul și în capăt mă intersectez cu un drum ce vine din dreapta. Socotesc orele trecute și când mă străduiam să mă conving că mai am puțin până la șosea, în fața mea apar primele locuințe. 


/calimani/img_2340.jpg

Nu e Drăgoiasa cel mai frumos loc de pe pământ, dar cât de bucuros sunt că am ajuns aici!


/calimani/img_2343.jpg

/calimani/img_2344.jpg

Când ies în vatra satului se oprește ploaia. Mă odihnesc câteva minute lângă o casă dărăpănată cât încerc să găsesc rețea de telefon pentru a verifica orarul curselor regulate spre Vatra Dornei. E inutil, aici între munți telefonul e un moft.


/calimani/img_2345.jpg

Singurele mașini care trec sunt niște camioane încărcate cu lemn, care trag la un depozit sau gater din localitate. Îmi rup picioarele încă 4 km pe asfalt până în Păltiniș, unde începe din nou să plouă. Game over! Sunt epuizat. Am avut și zile mai bune... De nicăieri oprește o mașină și mă ia până în Dorna. Merg țintă la campingul Autoturist, unde o doamnă cu fire de artist mă cazează într-una dintre căsuțe. Apă fierbinte la duș, aer curat și discuții simpatice cu doamna de la recepție. Peste noapte a fost cam rece fiindcă a plouat încontinuu, dar mi-am făcut un ceai fierbinte la culcare și m-am cuibărit în sacul de dormit.


(va urma)




Cristi Iliescu


septembrie 2017







Vineri, 8 septembrie 2017 - 08:16 
Afisari: 462 


Postari similare:





Comentariile membrilor (7)

danutzvasile
danutzvasile..

 
1
Da-mi voie sa fiu primul care-ti strange mana,placut la citit si cu foto pe masura,inclusiv cea cu "beauty center''.
Keep going.


Vineri, 8 septembrie 2017 - 11:40  

lauramatei
lauramatei
Busola
 
2
Cristi, din ce in ce devin o fana a taCarpati.org.
Recunosc locuri si mai ales recunosc stari.
Foarte frumos!
Si bravo!

Doamna de la camping era o tipa un pic hippie, cu parul lung, negru, si o cheama Amira? Daca e ea, faina femeie, si eu m-am inteles tare fain cu ea si-am povestit despre ea cu mare drag in jurnalul "Munti si oameni de la nord la sud".

Tre sa unim fortele intr-o tura, ma, da' tre sa gasim cei mai obscuri, neumblati, nemarcati, salbatici munti!!!Carpati.org


Vineri, 8 septembrie 2017 - 19:26  

cristi.iliescu
cristi.ilies..
Busola
 
3
Mulțumesc, mă bucur că place!

Laura, treaba asta cu fanii mă depășește Carpati.org Dacă privim obiectiv, suntem toți fanii muntelui, el ne creează emoția!

Nu știu cum o chema pe doamna de la camping, dar sunt convins că e aceeași persoană cu care te-ai întâlnit tu. Ne-am înțeles ca și când am fi fost prieteni vechi ce nu s-au mai văzut de ani de zile Carpati.org Poate simpatizează drumeții.

Cât despre tura în locuri obscure, dacă tu vrei Tarcău, atunci Tarcău să fie Carpati.org rămâne de stabilit numai data!


Luni, 11 septembrie 2017 - 09:22  

miparv
miparv
Rucsac
 
4
Casa din ultima poza trezeste o oarecare emotie, de curiozitate as fi intrat in ea - evident, se pare ca ar fi trebuit sa sar gardul pentru asta ... aveai cui sa ceri voie ?


Luni, 11 septembrie 2017 - 12:02  

lauramatei
lauramatei
Busola
 
5
Tarcau sa fie! Intre toamna si iarna!


Marți, 12 septembrie 2017 - 00:57  

xoreax
xoreax
Coarda
 
6
As avea o intrebare: la locul de popas Iosif al 2-lea (de unde ai admirat valea Dornei) ai vazut/pozat vreun indicator cu punct galben pe el? Sunt curios de timpul estimat de pe el.


Comentariu modificat de autor!

Miercuri, 13 septembrie 2017 - 13:41  

cristi.iliescu
cristi.ilies..
Busola
 
7
De la popas am o singură fotografie (din luna martie a.c.) cu un panou pe care e indicat traseul marcat PG spre Dornișoara, durata e de 3 ore:

https://we.tl/tfeUYquMrE

De pe harta parcului național afli că poteca merge pe valea Dornei, așadar cred că nu-i greu de urmat. Dinspre Dornișoara mai mult de 4-5 ore nu cred că ai de urcat.
Succes!


Miercuri, 13 septembrie 2017 - 14:14  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0687 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2017) www.carpati.org