Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Septembrie 2019
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Octombrie 2019
LMMJVSD
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031

Online

Vremea
Varful Piatra Scarisoarei
Muntii Godeanu

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Pe firul Vaii Albe (Muntii Bucegi)

În prima ieșire pe munte din 2011 (da, am început anul târziu), la primul contact cu Bucegii din acest an, tură din care v-am prezentat o singură fotografie, am vrut să urc pe Valea Albă, încredințat fiind de cei de la Salvamont că zăpada este aproape topită în întregime și se poate parcurge valea fără echipament de iarnă – fără colțari și piolet. Nu a fost așa, încă din poiana La Verdeață valea fiind plină de zăpadă, și mă întreb ce era în capul interlocutorului salvamontist. Dacă îl credeam pe cuvânt și porneam pe vale, gândindu-mă că dispare zapada la un moment dat?


În fine, dacă atunci nu s-a putut, s-a putut acum. Deși vineri, 19 august, se întrevedea o tură solo către Crai, având loc în mașina unei amice, m-am trezit seara că nu am program pentru weekend, așa că am apelat la abruptul estic al Bucegilor, locul care îmi “salvează” sfârșitul de săptămână pentru a doua oară în vara asta. Am parcurs în întregime traseul pe care am vrut să-l urmez în iunie, și anume Bușteni – V.Albă – vf. Coștila – vf. Omu – vf. Scara – refugiul din șaua Țigănești, în prima zi, a doua urmând să cobor fără bătăi de cap pe poteca Tache Ionescu, de la Mălăiești. Zis și făcut!


Atenție: acest jurnal descrie o porțiune de traseu alpin. Orice pătrundere în abrupt, chiar și pe trasee ușoare, reprezintă, datorită condițiilor specifice, un pericol de accidente grave. Compania unui cunoscător al locurilor și folosirea echipamentului tehnic diminuează acest risc.


Valea Albă este o vale de abrupt ce brăzdează abruptul răsăritean al Bucegilor, separând muntele Caraiman de muntele Coștila. Firul său reprezintă una dintre cele mai directe căi de legătură dintre V.Prahovei și platoul Bucegilor. Firul văii se zărește chiar din Bușteni – cum ieși din gară, la 50m spre dreapta (imediat după pizzeria unde mă opresc de obicei în așteptarea trenului) este podul ce traversează apa. Deși se poate urca pe fir încă de aici, parcursul este anevoios, astfel că cei mai mulți încep ascensiunea văii din poiana La Verdeață, de unde valea se zărește pe aproape întreg parcursul, fiind dominată de șaua în care se lipește de platou – care aduce parcă cu Fereastra Mare a Sâmbetei din munții Făgărași.


/V/dscf1911-edit.jpg


Am făcut în jur de o oră și 15 minute până în poiană. Poteca traversează un izvor la un moment dat, însă debitul era foarte redus și apa acumulată părea stătută, așa că am preferat să-mi continui drumul cu ce aveam deja la mine. În poiană soarele bătea puternic, însă pe vale și pe Peretele Văii Albe norii și ceața se plimbau cu repeziciune, așa că am avut parte și de perioade plăcute de umbră. Peretele Văii Albe, care închide poiana pe partea de nord, este dominat de Fisura Albastră, unul dintre cele mai gree trasee alpine din țară (gradul 6A). A fost urcat în premieră de Emilian Cristea în 1952.


/V/va_4.jpg


Am zăbovit un pic în poiană, mai ales pentru că am auzit chiote în urma mea și mă gândeam că s-ar putea să am companie pe vale, ceea ce s-a și întâmplat. Din potecă au răsărit Roxana și Andrei, iar alături de ei cățăratul pe bolovani parcă a devenit și mai plăcut. Recent întors dintr-o tură pe Valea Seacă a Caraimanului, pe care n-au găsit-o tocmai seacă, Andrei se tot minuna de aderența pe care o ai atunci când totul e uscat și căuta mereu să se cațere pe cei mai mari bolovani, în ciuda protestelor Roxanei – pasionată de botanică, se oprea la fiecare pâlc de floricele și le fotografia, spunea că e “temă pentru la serviciu”, dar noi știm că făcea asta pentru că-i plăcea cu adevărat.


Parcursul văii este relativ neobstrucționat, doar două săritori fiind cu adevărat impunătoare, prima dintre ele, Săritoarea Cârnului, putând pune câteva probleme. Firul văii ia sfârșit în platoul Bucegi, între vârfurile Caraiman și Coștila, direct în poteca marcată cu CR, ce vine de la Babele – Crucea Eroilor. Acolo m-am despărțit de copii, întrucât ei aveau rezervare la cabana Babele, iar eu mi-am continuat drumul pe platou, după ce m-am izolat bine cu polarul și căciula de fetiță, vântul având o putere considerabilă.


/V/va_23.jpg


A fost pentru prima dată când am trecut atât de aproape de vârful Coștila, ușor de recunoscut datorită releului de televiziune. Având o înălțime de aproximativ 80 de metri, adăugați la cei 2490 ai muntelui, vârful acestui releu reprezintă cel mai înalt punct din România. La baza obiectivului se află o unitate militară, iar accesul turiștilor este limitat.


/V/untitled_panorama1.jpg


Pe măsură ce te apropii de hăul Văii Cerbului, Creasta Morarului își etalează silueta dominată de vestiții Colți. Se zăresc și vârful și cabana Omu, într-o permanentă luptă cu ceața. E ceva ciudat cu vârful ăsta. De foarte puține ori am prins zona complet limpede, fără nori sau ceață… Chiar și acum, deși am prins câteva clipe de cer albastru și am putut face câteva fotografii, zările încep să se întunece; nu sunt nori ce prevestesc ploaia, însă întețesc vântul care era deja puternic. Trec pe sub Cerdac și nu pot să nu mă las, pentru a nu știu câta oară, copleșit de amfiteatrul Văii Cerbului, care își etalează pereții sub mine. Pe peretele Cerdacului există o scurgere de apă, probabil din topirea gheții, care mi-a prins tare bine. Știind că până a doua zi nu m ai întâlnesc vreo sursă de apă, am umplut aici toate sticlele pe care le aveam la mine. Probabil că acest izvor nu este permanent, întrucât puțini știu de existența lui și nu e deloc ascuns, se vede ușor din potecă.


La cabana Omu, unde deja se lăsase ceață de-a binelea, îi întâlnesc pe Cristina și Eusebiu, care se pregăteau de montat cortul. Bag de seamă că Bucegii sunt un loc tare bun de întâlnire, cred că în curând voi ajunge să folosesc formule de genul “Vii la o bere, la Omu?”. Beau un ceai cald și pornesc mai departe, e deja ora 18 și mai am cel puțin o oră și jumătate până la refugiul din șaua Tigănești. Sunt acompaniat de un tip care a fost în același vagon de tren de la venire, el urcase cu cei din clubul Floare de Colț pe Brâul Mare al Morarului; cunoștea bine traseele nemarcate din Bucegi așa că am avut ce discuta până la refugiu, l-am “descusut” bine.


Nu pot spune că nu îmi place să merg pe ceață, mai ales în zone de creastă, unde aventura (dar și riscul!) crește considerabil, însă mi-ar fi plăcut să văd întreaga zonă scăldată în lumina apusului, să văd Turnurile Țigăneștiului înroșite de soarele ce, după obicei, pe la ora asta se ascunde după creasta Craiului…


Dimineața a fost superbă, clară, chiar dacă la fel de bătută de vânt. Am putut admira dantelăria Pietrei Craiului în toată splendoarea sa, completată de satele presărate la poalele sale, în timp ce, în spate, Bucșoiul încadra maiestuos orizontul. Zona asta, a culmilor nordice, e o zonă tare frumoasă și mult mai puțin circulată decât partea sudică sau estică a Bucegilor.


/V/va_28.jpg


Deși m-am gândit că m-aș putea aventura coborând peste culmea Velicanu, prin pădure, fără potecă, am ales totuși varianta ușoară – spre Mălăiești. Tălpile reclamau deja urcușul de ieri și nu am vrut să mă aventurez în necunoscut, mai ales că nu pot rezista tentației de a da încă o dată binețe celor de la cabana Mălăiești, un loc atât de drag mie.


În fundul văii Tigănești se află lacul cu același nume, o mică oglindă de apă ce căptușește o formă glaciară, singurul de acest tip din Bucegi. Poteca trece exact pe lângă el, ceea ce mă face să cred că iarna, când totul este acoperit de zăpadă, este un real pericol să cazi în lac, dacă gheața nu rezistă sau nu știi exact unde se află lacul. Mai departe, urcușul lejer, de-a coasta, pe culmea Padinei Crucii, a fost tare gustos: am mâncat primele afine pe care le-am văzut în Bucegi anul acesta! Padina Crucii este culmea ce separă V.Tigănești de V.Mălăiești și este în mare parte împădurită, fiind mai scundă decât suratele sale Tigănești și Bucșoiu. Versantul dinspre V.Mălăiești este mai abrupt decât celălalt, coborârea fiind un pic anevoioasă și necesitând o atenție sporită, mai ales că pământul de pe potecă este spălat și sfărâmicios.


/V/va_38.jpg


Băncuțele din curtea cabanei, superb amplasate cu vedere către măreția văii Mălăiești ce parcă fac fiecare înghițitură mai gustoasă, sunt pline de turiști. Eu intru în cabană și cer un ceai, nu pentru că aș fi avut neapărat nevoie de ceva fierbinte, ci pentru că izvorul este secat și aveam nevoie de hidratare și, nu în ultimul rând, pentru că ceaiul de la Mălăiești este una dintre micile plăceri ale vieții.


/V/va_40.jpg


Îmi iau rămas bun de la cabanier și pornesc mai departe, așa cum hotărâsem, pe traseul Tache Ionescu (marcat cu TR), către Prepeleag și Pichetul Roșu. Poteca este în urcuș continuu până la Prepeleag, chiar abrupt pe alocuri, fiind câteva porțiuni asigurate cu scări și lanțuri. Odată ajuns la Prepeleag, intersecția de unde se desprinde drumul lui Deubel din Bucegi, peste creasta arcuită a Bucșoiului Mare, către Omu, traseul se înscrie pe curba de nivel și coboară către Pichetul Roșu. Mi-am dat seama că aveam timp berechet până la plecarea trenului către București, așa că am încetinit pasul și am transformat coborârea într-o plăcută plimbare. Ba, dincolo de Pichetul Roșu, în apropierea intrării în V.Morarului, am aruncat rucsacul din spate și m-am întins pe iarbă, la umbra copacilor și am tras un plăcut pui de somn. Am coborât direct la Gura Diham, pe lângă casa de vânătoare Colții Morarului, iar în Bușteni i-am reunit pe cunoscuții vechi și noi, Cristina, Eusebiu, Roxana și Andrei la o bere, în așteptarea trenului.


/V/va_44.jpg


Am parcurs, în sfârșit, Valea Albă și m-am oglindit în lacul Țigănești. Am dormit în pădure și m-am plimbat pe promenada Bucegilor și, chiar dacă am trecut prin unele locuri deja cunoscute, de-abia aștept să revin!


andrei, 15 septembrie 2011

Un album foto complet se poate vedea aici: https://picasaweb.google.com/116625059267985636704/PeFirulVaiiAlbeBucegiIII2011




Joi, 15 septembrie 2011 - 15:18 
Afisari: 5,528 


Postari similare:





Comentariile membrilor (4)

turonian
turonian
Rucsac
 
1
Excelentă relatare. Ai o deosebită măiestrie a vorbelor. Exceptând colegii întâlniți pe traseu, ai fost singur în drumeție?


Joi, 15 septembrie 2011 - 21:06  

baumwolle
baumwolle
(admin)

 
2
Ehei, mulțumesc pentru vorbele frumoase, deși eu nu cred că merit atâtea aprecieri, sunt un simplu povestitor. Da, am fost singur - sau nu, că am avut alături Muntele și Natura. Carpati.org


Joi, 15 septembrie 2011 - 21:10  

cosminandrei
cosminandrei..
Busola
 
3
Draguta tura si frumos jurnalul Carpati.org

Uite ca nu m-am gandit pana acum la asemanarea cu Fereastra Mare a Sambetei, ar cam fi ceva, ai dreptate, diferenta o cam face insa peretele mai putin modest de pe stanga vaii, ca nu degeaba-i peretele de capatai al alpinismului romanesc...

Mie imi place foarte mult si portiunea de traseu Scara-Tiganesti, alaturi de Br. Caprelor si Cr. Bucsoiului, mi se pare una dintre cele mai frumoase poteci marcate din masiv (si eu nu ajunsesem pe ea pana toamna trecuta...)


Vineri, 16 septembrie 2011 - 22:30  

baumwolle
baumwolle
(admin)

 
4
Mulțumesc că ai citit!

Eu pe Brâna Caprelor nu am fost încă, dar nu pot să nu recunosc că este un traseu frumos, judecând după pozele pe care le-am văzut. Din Turnurile Țigăneștilor nu am văzut mare lucru acum din cauza ceții, îi știu doar de la depărtare. Bucșoiul Mare are, într-adevăr, un farmec aparte, oferind priveliști greu de egalat în Bucegi. Carpati.org


Vineri, 16 septembrie 2011 - 22:39  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0713 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2019) www.carpati.org