Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

August 2019
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Septembrie 2019
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Online

Vremea
Varful Vladeasa
Muntii Bihor-Vladeasa

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Pasiune (Muntii Trascaului)

Zilele trecute am prins curaj si, intr-un demers timid de a-mi recupera camera, am deschis calculatorul si am intrat pe mess.

Statusul inca anunta "pregatiri" pentru concediul pe care de 2 ani mi-l iau la sfarsitul lui iulie si inceputul lui august.

 

De data aceasta destinatia - Mtii Trascau - mi-am stabilit-o cu saptamani bune inainte si nu ca anul trecut, in ultimele 2 zile. M-am interesat de trasee, cabane, obiective turistice; am trecut pentru a nu stiu cata oara peste lista cu lucruri de luat, care era impartita in casa, imbracaminte, mancare, igiena si prim ajutor. Urmand principii de necontestat rucsacul si betele de trecking erau trecute la rubrica casa iar trusa de prim ajutor era musai sa fie dotata cu desfasurator continand "pentru ce? cand si cum? si asa nu!" al fiecarui medicament.

 

Printre lucrurile de luat, insirate de-a lungul camerei, multe urmau sa primeasca botezul acum, in urmatoarele 2 saptamani de hoinareala. Aveam emotii bineinteles dar si un neastampar, stari care s-au mentinut pe tot parcursul calatoriei mele.

 

Duminica, 26.07.09, am primit rucsacul "greu" din mana cumnatului meu si, dupa negocieri scurte ( baiatul:"...stiti as vrea sa stau impreuna cu prietenii mei.." eu:"ok") ma cocot in patul de sus al compartimentului vecin celui harazit; aici 2 familii dintre care una cu 2 copii mici; inspirata alegere imi zic. Insa noaptea a fost linistita, intrerupta doar de constiinciozitatea conductorului care ma scutura sa ma anunte ca e statia....unde eu nu cobor...

 

La primele ore ale diminetii ma trezesc si trec in revista emotiile care ma incearca ori de cate ori ajung in muntii: copacii crescuti liber, stancile solitare si aerul racoros imi starnesc de fiecare data admiratia si o bucurie imensa.

 

Pana la Teius mai trag de somn vreo 2-3 ore, apoi iau personalul pana la Alba-Iulia; de aici ma urc intr-un microbuz pentru Tauti. Pe drum ma razgandesc si hotarasc sa-mi incep traseul de la Cheile Ampoitei, numai ca soferul nu stie unde ar trebui sa cobor asa ca tot la Tauti ajung ca sa ma intorc vreo 2 km pe sosea pana la Lunca Ampoitei.

Pe drum ma suna sora mea si ii dau, conform traditiei, coordonatele si urmatoarea destinatie. Acesta a fost singurul loc in care am avut semnal pe connex pe tot traseul Lunca Ampoitei - Cabana Ramet.

 

La o rascruce de drumuri - Popasul motilor - ma opresc si incerc sa fac rost de o ocazie pentru a ajunge mai repede la Cheile Ampoitei, microbuzul lasandu-se asteptat. Dupa cateva incercari nereusite, vad 2 persoane coborand dintr-o masina. Imi atrag atentia intrucat fata ramane pe marginea drumului in timp ce barbatul fuge cativa metrii pana la o dacie rosie parcata in tufisuri. Cand opreste in dreptul fetei ma apropii si-mi formulez rugamintea.

Am mers cu ei cativa km si, dupa ce mi-au aratat pe unde sa ajung la ei acasa, ne despartim, ei indepartandu-se cu rucsacul meu iar eu, cu harta, bete si frontala ma indrept spre Pestera Liliecilor.

 

Pana sa incep sa urc, trec un parau, unde primesc botezul dintr-o prostie: am incercat sa-mi mentin echilibrul proptindu-ma cu betele de pietrele din apa...Am invatat-o si pe asta.

 

Cararea este ingusta, sunt inconjurata de pereti de stanca dar urcusul e scurt: cateva minute. La pestera imi fac curaj, aprind frontala si intru. Mi se spusese ca pot sa o traversez si sa ies putin mai sus. Despre lilieci nu stiam decat ca scot un zgomot ascutit si ca le place sa ti se aseze in par. In drumul meu nu am lasat nici un coltisor de stanca neluminat si chiar daca nu as putea sa spun ca a fost pas de plimbare am putut observa ca sunt destul de putini lilieci, probabil in jur de o suta. Mai tarziu mi s-a explicat ca asta se datoreaza in mare parte faptului ca multi semeni de-ai nostri intra cu torte.

Ies din pestera onorabil si anume asa cum imi propusesem, pe cea de a doua iesire-intrare, si pornesc in cautarea ghizilor mei.

 

Dupa ce urmez drumul vreun km incep sa ma indoiesc de capacitatea mea de orientare dar nu-mi trag inca palme si aman momentul pana cand voi termina de strabatut tot satul. Dupa cateva miscari inainte-inapoi descopar pe dreapta dacia rosie; ma apropii si-l zaresc pe Geani care-mi face cunostiinta cu vorbareata lui fiica, de 4 ani, Geanina. Apoi, in timp ce-si repara masina iar eu, docila, aduc plantele de care Geanina are nevoie pentru a face parfumuri, imi creioneaza in linii mari restul familiei. In casa, pana la care am tot urcat cateva sute de metri, stau 4 generatii, iar din cea mai tanara fac parte, alaturi de fetita de 4 ani, alti 3 copii primiti in grija de soacra sa - asistent maternal.

 

Sus, dupa prezentarile de rigoare, ne asezam la masa unde mananc pentru prima data supa de salata (lapte, salata verde si putin otet dupa gust). Apoi imi impart dulciurile cu cei mici si ajut putin la treburile gospodaresti. Refuz cu toata delicatetea oferta gazdei de a mulge vaca si ma concentrez asupra intrebarilor ce veneau una dupa alta de la batrana casei :"....am inteles...traseista....da' singura?!?..... da' sot n-ai?.....da' parinti?"

 

Peste noapte dorm in casa lor pentru a pleca a doua zi cat mai devreme. Inainte de culcare imi iau la revedere de la Geani si sotia lui Janine intrucat ei plecau la serviciu in Alba inainte de 6 dimineata. Facem schimb de nr. de telefon si promit sa sun cum ajung in urmatorul loc de popas - Iezerul Ighiel. Apoi ma bag in pat, ma fac covrig si-ncerc sa-mi domolesc putin bataile inimii rememorand toate povestile gazdelor cu ursi, lupi, porci mistreti, caini ciobanesti si de ce nu ciobani veseli. Dar dimineata, in timp ce ma pregatesc bucuroasa de plecare ma gandesc ca asta trebuie sa fie ori nebunie ori pasiune.

 

Dupa un mic dejun copios, iau cele doua pachete de tigari pe care trebuia sa le dau pe ascuns verisoarei gazdelor si pornesc la drum. Dupa vreo 20 de minute de mers aud strigatele noului meu ghid iar dupa alte 10 dau binete. Verisoara ma astepta fiind anuntata prin telefon pentru a-si tine cainii. Sunt intampinata cu binecunoscuta intrebare "....singura?" la care-i raspund cu o alta intrebare "dvs. cum de v-ati asezat tocmai aici, la marginea satului si a padurii, pe creasta?" Apoi ii dau pachetele de tigari, o rog frumos sa ma lase sa vad si eu puiul de caprioara pe care-l ingrijea si-mi continui drumul in strigatele doamnei care incerca sa vorbeasca la telefon cu sotul sau - urmatorul meu ghid.

 

La vreo 200 de metri de casa aud trosnituri, ma intorc si vad alergand 2 caini dezlegati din lant si vorba stapanei. Unul dintre ei abandoneaza urmarirea dar cel mai mare, de a carui vigilenta si muscatura se dusese vestea pana la padurarul de la Iezerul Ighiel, continua sa alerge. Am grabit pasul dar, vazand ca e tot mai aproape, m-am oprit si am incercat sa-i insuflu respect prin comenzi ferme: "mars acasa caine!" Probabil urmand vreo regula a jocului si-a incetinit pasul continuand sa se apropie. Dupa un rationament primitiv care asociaza respectul cu violenta, ma proptesc bine pe picioare si, cu rucsacul in spate ma aplec dupa o piatra. Pierderea din inaltime pare sa incurajeze animalul care prinde viteza apoi se domoleste cand ma ridic. La vreo 100 de metri se opreste, se aseaza, latra din ce in ce mai rar dar nu ma pierde din ochi. Eu am un moment de mandrie, inchipuindu-mi ca oprirea lui are vreo legatura cu fermitatea comenzilor mele apoi imi revin si pornesc usor, cu grija, cu spatele, fulgerand din ochi animalul. Dupa o cotitura a drumului ne pierdem din vedere, dar din prudenta nu-mi parasesc pozitia si bine fac pentru ca numai ce apare alergand si hamaind, apoi, dand cu ochi de mine, se opreste. Potaia lui Caragiale ma face astfel sa merg cativa zeci de metri cu spatele pana cand plictisit ma lasa in plata Domnului iar eu incetez a mai pipai drumul si ma pot uita pe unde merg.

 

Mai incolo pe coama altui deal, intreb la o casa de drumul spre Piatra Bulzului si impreuna cu indicatiile necesare primesc o carticica pentru suflete ratacite si o punga de pere. La baza pietrei il intalnesc pe celalalt stapan al Potaii si urmeaza un sfert de ceas de cerut si primit indicatii. Totul este uitat cand ajung pe varful Pietrei Bulzului unde imi umblu ochii si sufletul cu frumusetea imprejurimilor.

 

La coborare iau cea de a doua masa pe ziua aceea: covrigei vanilati si cateva pere care s-au dovedit a fi forte gustoase in ciuda infatisarii pipernicite. Mai departe, ma intorc pe drumul pe care venisem pana la un punct de unde urmez un traseu marcat, destul de rar pentru gustul meu, cu cruce galbena.

 

La marginea unei paduri mi se pare ca zaresc cararea indicata de ultimul meu ghid ca fiind scurtatura pana la iezer. Merg pe ea, prin padure, pana dau intr-un luminis cu 2 case de lemn parasite, de unde in ciuda eforturilor mele nu-mi dau seama pe unde sa continui. Imi zic ca drumul cel mai scurt e cel cunoscut, in cazul meu marcat, si ma intorc. Pierdusem probabil mai bine de o ora (intrucat connexul meu nu avea semnal am preferat sa-l inchid pentru a nu consuma bateria degeaba).

 

Ajung iar la o rascruce de vreo 6 carari daca te uitai atent (probabil nici prea atent nu-i bine), marcaj neam....Din 6 una a fost usor de eliminat: era cea pe care venisem eu; alta nu ma convingea directia luand-o putin inapoi; alta nu respecta "coama dealului" si daca se lipise ceva de mine din explicatiile ghizilor era expresia asta "coama dealului" care se tot repeta. Imi mai ramaneau 3; pe una am eliminat-o dupa vreo 20 de minute de mers pe ea; cu celelalte 2 puteam foarte bine sa dau cu banul. Ambele deschideau drum in tufaris; langa una era o vatra dar cealalta parea mai batuta. Am luat-o pe cea mai batuta si dupa vreo 30 de minute am dat intr-un drum forestier.

 

Nu pot descrie starea de fericire chiar, pe care am incercat-o. Nu era prima oara - o simteam ori de cate ori reuseam sa gasesc cate un marcaj - dar era de departe cea mai intensa. O comparam in mintea mea cu linistea pe care o simti atunci cand, dupa framantari indelungate, gasesti un drum, o iesire. Nu conteaza cum se termina ci putinta de a actiona intr-un fel sau altul. Nimic nu mi se pare mai descurajant decat sa simti ca nu ai cum merge mai departe, ca esti blocat intr-o situatie sau intr-un loc.

 

Asa ca-mi urmez drumul meu lat, batatorit bine si nu bag in seama oboseala. Padurea prin care merg mai bine de 2 ore ma incanta si inspaimanta totodata. Iar uruitul avionanelor care tot survoleaza cerul nu ma ajuta prea mult, mai ales ca unul slab imi pare a fi un mormait de urs. Apoi vin la rand 4 soricei morti insirati la cativa zeci de metri unul de altul. Incerc sa destind putin atmosfera cu construirea unei teorii gen C.S.I. cu privire la disparitia lor.

 

La un moment dat dau de o poteca si de crucea galbena, ambele par sa vina pe cea de a sasea carare. Vad la marginea drumului o alta vatra si un morman ordonat de lemne subtiri, taiate parca dupa aceasi masura. Le las pe toate in urma... mi-e prea drag drumul meu lat, batatorit, prietenul meu, pentru a urma crucea galbena prin padure. Cele doua alegeri imi lungesc drumul cu cateva ore bune.

 

Ma insotesc cu paraul ce susura in dreapta mea si, parca ascultandu-mi rugamintea de a intalni o asezare omeneasca, dau intr-o poiana cu 5-6 cabane. Intreb de Iezerul Ighiel incercand sa ignor mirosul de gratar. Mi se raspunde ca mai sunt vreo 2-3 km. Nu pare mult, iar vederea oamenilor imi incarcase bateriile - senzatie iluzorie dupa cum aveam sa simt dupa vreun km.

 

Ultima parte a calatoriei pana la iezer parea sa fie cea mai solicitanta. Oboseala isi spunea cuvantul iar rucsacul parea sa ia in greutate pe masura ce inaintam. Nu ma pricep la apreciat distante dar eram foarte sigura ca mersesem mai mult de 3 km. M-am oprit langa un panou cu reguli de urmat in Rezervatia Iezerul Ighiel: nu se pescuieste, nu se face foc, nu se pune cort. Glumesti, nu?!?

 

Imi continui drumul si dau de ceea ce parea sa fie o gluma cam sinistra: un schelet de animal, curat, alb, caruia nu-i lipsea parca nici un oscior si ar trebui sa stiu la cat l-am privit fascinata.

 

Nimic nu era incurajator: nici campatul interzis, nici scheletul care zacea in drum la nici 500 de metri de cabana padurarului, cabana care impreuna cu o alta erau singurele locuinte in zona si nici una nu parea sa aiba dus sau bucatarie deschise publicului. M-am indreptat catre celalalt capat al iezerului unde mai erau asezate 2 corturi. Acolo urma sa stau cel mai probabil urmatoarele 2 nopti.

 

O data ajunsa, am stat lungita pe bluza de trening, cu capul pe rucsac, pana cand unghiul razelor soarelui m-au trezit la realitate si am realizat ca nu e cazul sa-mi pierd concentrarea. Am asezat cortul cat de repede am putut si s-a vazut. Cortul meu este de 2-3 persoane, cu 2 intrari si verande care impreuna ar mai da un loc de dormit. De asta faptul ca l-am asezat cu fata dand intr-un mal de pamant nu m-a tulburat prea tare. Cine nu stie nu cunoaste. Urma sa ies si sa intru prin spate.

Apoi, desi era suficient loc, eu a trebuit sa ma asez pe plan inclinat, ceea ce m-a facut sa ma invart cu salteaua si sacul de dormit in sensul acelor de ceas vreun sfert de ora. La un moment dat, exasperata, am asezat salteaua de-a curmezisul cortului, la intrare. Nu mai aveam unde sa alunec, m-as fi proptit in peretele cortului. O idee satisfacatoare in conditiile in care nu te deranjeaza sa dormi cu genunchi indoiti in orice pozitie: pe o parte e ok - e chiar pozitia normala; pe spate ...merge, dar pe burta....pe burta e alta poveste; dormitul pe burta cu talpile in aer chiar nu se face asa ca a trebuit sa-mi pun creierul adormit la contributie si am reusit sa normalizez putin conditiile de cazare prin imbracarea saltelei cu un tricou si bluza de trening. A trebuit doar sa am grija sa stau cu fundul pe bluza de trening, sa rezolv, cu un strepsils si dormit cu fata in sus, problema nasului infundat si totul a fost bine..

 

"Sunt plecata de acasa de 2 nopti si 2 zile.." fu ultimul meu gand inainte de a adormi.



Vineri, 11 septembrie 2009 - 16:51 
Afisari: 1,989 


Postari similare:





Comentariile membrilor (12)

miparv
miparv
Rucsac
 
1
Bune pozele ...


Sâmbătă, 5 septembrie 2009 - 10:09  

renutzu
renutzu
Busola
 
2
super! dar n-ai terminat povestea, asa-mi pare....
uite ca eu am scapat de acele intrebari Carpati.org "asa curaj mare??? eu n-as avea.." asta auzeam mereu! toti suntem curajosi intr-un fel sau altul. felicitari!


Sâmbătă, 5 septembrie 2009 - 10:38  

simoon
simoon

 
3
...intradevar aparatul de fotografiat se afla inca pe lista de cumparaturi.... Ma gandesc insa miparv ca pentru un iubitor de munte ca tine pozele ar fi oricum prea putin...
multumesc renutzu, esti prea amabila ... si ai dreptate nu am terminat povestea...


Duminică, 6 septembrie 2009 - 05:16  

sfiuda
sfiuda

 
4
Cred ca pozele ar "strica" frumusete de jurnal, opinia mea. E o relatare excelenta, pe gustul meu, care te face sa-ti inchipui pozele cu ochii mintii. Frumos, frumos, de trei ori frumos! Partea cu cararile pare desprinsa dintr-un roman despre destinul omului ... Jos palaria! Carari senine!


Luni, 7 septembrie 2009 - 11:22  

simoon
simoon

 
5
am intarziat putin dar superlativele tale m-au cam luat prin surprindere....multumesc
simt totusi nevoia si a unui carcotas. poate la continuare.....


Marți, 8 septembrie 2009 - 19:53  

sfiuda
sfiuda

 
6
abia astept...continuarea, cat depre partea carcotitului sunt sigur ca exista persoane care sa o faca...eu doar sper ca nu o sa reusesti cu mine lucrul asta...abia astept continuarea.


Marți, 8 septembrie 2009 - 22:39  

snowbest_of
snowbest_of
Cort
 
7
Interesant,si altadata ai grija la catei care au de gand sa scape din lant Carpati.org


Vineri, 18 septembrie 2009 - 20:55  

simoon
simoon

 
8
o sa-i fulger cu privirea......


Vineri, 18 septembrie 2009 - 21:11  

mihaiburo
mihaiburo
Busola
 
9
Bine ai venit cu un jurnal scris cu sufletul. Frumoase experiente ai trait: supa de salata, mulsul vacii Carpati.org ; "mars acasa caine"; "traseista" Carpati.org si altele. Razbate bucuria de a fi "traseista ... fara sot" ... calator ce isi urmeaza drumul cautand implinirea ... descoperind bucurii in lucruri, gesturi, oameni (aparent) marunte. Sa nu renunti sa te bucuri ... macar la sfarsit de iulie si inceput de august.


Marți, 22 septembrie 2009 - 21:17  

danielw
danielw
Rucsac
 
10
Frumoasa experienta si ai ales si bine muntii.Eu de ani buni merg in Trascau si in imprejurimi da nu ma pot satura de ce vad.Is niste peisaje incredibile.Sa faci cat mai multe excursii aici si sa nu uiti sa ne scriCarpati.orgCarpati.org.Mai ai multe de vazut acolo.Carpati.org


Joi, 31 decembrie 2009 - 19:44  

simoon
simoon

 
11
Sunt bucuroasa sa anunt pe cine vrea sa stie ca pe 1 octombrie ma voi duca la botezul celui de-al doilea copil al cuplului Geani si Janine, familie la care am innoptat in prima mea noapte din excursia de noua zile pe traseul Cheile Ampoitei - Cabana Ramet.
Sa fie sanatosi, sa se iubeasca in continuare si sa-si vada nepotii mari!


Marți, 27 septembrie 2011 - 11:59  

simoon
simoon

 
12
S-a terminat si aceasta calatorie.
Am facut cunostiinta cu Tudor, cel mai mic membru al familiei, un copil cuminte care mi-a daruit cateva zambete foarte frumoase. I-am raspuns si eu cu cativa pasi de vals.
Mergand pe carari de munte, continui sa invat ... o parte importanta a calatoriei sunt oamenii pe care ii intalnesti. Unii trec mai departe, altii raman.. raman prieteni.


Joi, 13 octombrie 2011 - 13:03  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0760 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2019) www.carpati.org