Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Noiembrie 2017
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930

Decembrie 2017
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Online

Vremea
Saua Bucurei
Muntii Retezat

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Olimp (Muntii -- Munti din afara Romaniei --)

OLIMP – O VACANȚĂ PRINTRE ZEI!


„Și zeii plâng și zeii sufăr,
În baldachinele de fier
Și-n floarea lor de nufăr…
Și zeii aleargă după soare
Fug răvășiți de întuneric,
Cu tot statutul lor feeric.
Și zeii plâng și zeii sufăr,
În baldachinele de fier
Și-n floarea lor de nufăr…”


                Mihaela Dumitru


Ieșirea pe Muntele Olimp, discutată de multă vreme la club, rămăsese în așteptare la prăfuit și la dospit, într-un colț de sertar al minții.


Data inițială pentru plecare a fost propusă pentru 21 iulie 2008, dar eu nu puteam veni înainte de 24, așa că am anunțat clar: „daca mă așteptați până pe 25 iulie, pot să vin și eu și totul se va lega, altfel nu va ieși nimic…” Așadar … „Cere și ți se va da!”


Sunt la Ponoarele,  în Podișul Mehedinți, la o tabără de corturi, când încep să se miște apele… De toată logistica și organizarea, se ocupă cum era și firesc Nicu, cel care a venit cu propunerea. Eu din podiș nu pot face mare lucru, rezolv toate problemele prin telefon și aștept confirmări de la centru… Din momentul în care data plecării a fost stabilită pentru 25 iulie 2008,  numărătoarea inversă a început. Miercuri la ședință se stabilesc ultimele amănunte.


Echipa este formată din: Nicu Posta, Gigi și Maria Nedelcu, Roxana Stăncescu, Cătălina Posta și subsemnata. Hotărâm de comun acord ce echipament să luăm, mâncare, apă etc. Prețul plătit până acum este de 500 lei pentru transport  până în Grecia și retur, cazare în stațiunea Olimpic Beach (cu firma Europa Travel), asigurare medicală și ceva provizii la comun (apă minerală, bere, energizante).


Vineri 25 iulie 2008 – Ziua I – ROMÂNIA – BULGARIA


Plec din Fieni cu Săgeata Albastră, la ora 17:00 și beneficiez de reducere de la naș (!) deoarece casa de bilete este închisă la ora asta. Din Pucioasa urcă Roxana și Cătălina iar din Târgoviște Gigi, Maria și Nicu. Toți avem cel puțin câte 2 bagaje, iar trenul este destul de aglomerat. Ajungem însă repede, în atmosfera presărată cu bancuri proaspete! Din Gara de Nord, luăm metroul pană la stația Izvor, iar în parcul omonim, așteptăm ca si alți călători, sosirea autocarelor.


La ora 20:30 ne descoperim numele pe liste și locurile pe scaune iar la 21:00 plecăm! După două ore, trecem în Bulgaria peste Podul Prieteniei  (Giurgiu – Ruse) lung de 2,8 km, pod dat în folosință în anul 1954.


Sâmbătă 26 iulie 2008 – Ziua a II-a – OLIMPIC BEACH


Peste încă circa trei ore și jumătate, facem o altă pauză. Intrarea la toaletă se plătește (20 euro cenți), aerul este rece și tare, iar o cafea ne prinde bine. Traversăm aproape în totalitate teritoriul bulgăresc și mai facem un popas pe valea râului Marița, la Kresna, renumită pentru multitudinea și varietatea de bomboanele și alte dulciuri pe care le poți găsi aici.


În intervalul 7:30 – 8:00, trecem din Bulgaria în Grecia și ni se controlează buletinele, o simplă formalitate. La ora 11:00, pe o căldură nimicitoare, după o noapte nedormită și destul de chinuită în autocar, sosim în stațiunea Olimpic Beach. Nu suntem cazați imediat, deoarece curățenia în camere nu este gata, după plecarea grupului dinaintea noastră, dar între timp ni se face un scurt instructaj și ni se prezintă ofertele de excursii pentru care putem opta pe perioada sejurului. Suntem încurajați să participăm cu încredere la aceste programe, dar nu ne grăbim să ne înscriem, pentru că scopul nostru principal este altul: urcarea pe Olimp.


După ce ni se repartizează camerele, care au condiții mai mult decât decente (televizor, frigider, plită electrică, ustensile pentru gătit și servit masa și mai ales terasă cu vedere la munte) ne pregătim pentru a merge la baie… Și nu la duș ci la Marea Egee. Plaja nu este departe, străzile sunt dispuse perpendicular unele pe altele și este foarte simplu să te orientezi. Facem un prim tur de orizont, pentru a ne forma și o idee despre prețuri iar în scurt timp dăm cu ochii de azurul mării. Nu stăm prea mult pe gânduri și încercăm apa. Plaja este generoasă, nisipul fin și curat iar apa neînchipuit de limpede, însă mai sărată decât cea din Marea Neagră. Mă cam ustură ochii și nasul, dar nu mă pot abține și mă scufund într-una, bucurându-mă ca un copil de fiecare clipă. Întorși la hotel, oboseala își spune cuvântul și după o masă binemeritată, un somn reconfortant ne prinde tare bine.  Spre seară, mergem la o plimbare după ceva cumpărături, apoi la somn pentru că avem încă restanțe.


Duminică 27 iulie 2008 – Ziua a III-a – DEFILEUL ENIPEAS


Deșteptarea bruscă la ora 5:30, ne obligă la micul dejun, la tabieturi cu cafeaua, dar și la verificarea bagajelor pregătite de cu seară. Suntem hotărâți să nu pierdem nici o zi și să plecăm spre Olimp. La 7:15 avem autobuz și pentru 1,5 euro de persoană suntem transportați până la Katerini. De aici, luăm o altă mașină la ora 8:05 (de fapt un autocar mai elegant chiar decât cel cu care venisem noi din țară…) până în orășelul de sub munte, Litohoro. Preț… 2,1 euro. Pe la 8:30, suntem în mica piață cu fântână arteziană, pe care o recunoaștem din descrierile de pe internet și pentru că este sărbătoarea Sfântului Pantelimon, facem și o vizită scurtă la Biserica Sf. Nicolae, biserică aflată în imediata apropiere, flancată de un turn impunător din care clopotele răsună impresionant.


La ora 9:00 dăm startul spre canionul Enipeas. E deja cald, iar bagajele nu sunt deloc ușoare. Am luat tot ceea ce am considerat necesar pentru două zile de stat în munte. Urcușul până la Cada lui Zeus se face pe o potecă formată din dale, care acoperă de fapt canalul de aducțiune prin care curge apa captată pentru oraș. După fotografiile obligatorii la marmitele uriașe, revenim pe o scurtătură,  la poteca amenajată (în așa fel încât se poate circula cu calul) ce străbate defileul, marcată cu E4. Urcușul e greu, e cald de curg apele pe noi, dar valea adâncă, tăiată în calcare e splendidă.  După circa trei ore de mers, dăm de primul podeț, arcuit și solid construit, încadrându-se cum nu se poate mai bine în peisaj, iar pe la 13:30 sosim în sfârșit la mica bisericuță din grotă și facem un popas puțin mai lung. Mulți turiști vin aici de sus, de la Prionia și faptul ca majoritatea sunt în papuci, ne derutează, făcându-ne să credem ca mai avem foarte puțin de mers. Continuăm urcușul prin căldura omniprezentă, cu convingerea că foarte curând vom mânca și vom bea o bere rece, în celebrul de acum loc de popas.


Dar abia peste o oră, ne oprim în sfârșit, la un loc de intersecție. De aici se ajunge în circa 10 minute la mănăstirea Dionissos. După ce mâncăm cu spor, Gigi, Roxana, Cătălina și Nicu se duc la mănăstire, în timp ce eu și Maria preferăm să rămânem să ne odihnim.


Sunt obosită, am tras din greu de mine până aici și simt că o scaldă religioasă, cu picioarele acoperite de o fustă fățarnică, nu mi-ar pica tocmai ca o mănușă în acest moment. Cu toate acestea, paradoxal, cu ochii la cer și gândul aiurea, îmi dau seama că demult nu mi-am simțit sufletul atât de aproape de zei…


Pe la 15:15 ne aruncăm din nou bagajele în spate și iar la drum, către Prionia, devenită între timp Fata Morgana. Colac peste pupăză (mă tot întreb de unde vine expresia asta…) începe și ploaia care ne scoate și mai tare din sărite. Suntem oricum transpirați și murdari așa că pelerina nici nu prea mai contează. Sosim în fine la ora 16:30, după șapte ore și jumătate (nicidecum cinci cât arăta indicatorul din Litohoro) rupți de bagaje, dar cu moralul încă ridicat pentru că bancurile se țin lanț, sub acoperișul de la toaletă, unde ne-am găsit loc pe niște bănci. Prionia este de fapt un fund de sac până la care poți veni cu mașina, cu o mare parcare și un restaurant.  Tot întrebând pe unul și pe altul, din cei care coboară de la Refugiul A, dăm în sfârșit și de omul nostru. Îl cheamă Dimitri, e român stabilit de mulți ani în Grecia și ne lămurește în amănunt cum stă de fapt problema.


Într-adevăr, până la refugiul A se mai fac trei ore, dar la oboseala noastră s-ar putea să facem cinci… În plus plouă, iar in treimea finală traseul devine destul de abrupt. La refugiu sunt deja trei grupuri, care au epuizat tot stocul de pături și dacă nu avem saci e posibil să dormim pe jos în sala de mese, cu hainele pe care le mai găsim uscate prin rucsacuri… Dar argumentul hotărâtor este altul: la bar, Dimitri întreabă de vreme și află că pentru următoarele 48 de ore nu se așteaptă nimic bun, doar vreme închisă cu ploaie și furtună…


Hotărâm așadar întoarcerea. Comandăm două taxiuri, pentru că alt mijloc de a ajunge în Litohoro nu este. Prețul este fix, 23 euro de mașină. Taxiurile sosesc în circa o jumătate de oră, timp în care ne mai revenim în compania unei beri. Gândul la o baie fierbinte și la paturile primitoare care ne așteaptă la Olimpic Beach ne mai alungă din amărăciune. Pe parcursul celor 18 km până la Litohoro, Nicu se întreține de zor cu șoferul, în engleza-i inconfundabilă cu accent iliescian. În Grecia mai toată lumea vorbește engleză, mai mult sau mai puțin, suficient însă pentru a transmite informațiile de care ești interesat. La 18:30 avem autobuz, apoi imediat spre Olimpic Beach, astfel că la 19:30 suntem „acasă”, obosiți, uzi, murdari și învinși… De pe terasă, vedem muntele zeilor în neguri. Târziu, o ultimă rază de lumină, ne dezvelește o spinare albită… Sus a nins! 


Mergem la o agenție de lângă stația de autobuz (Tramp Travel) și plătim pentru următoarele două zile excursii la insula Skiathos (24 euro față de 40 euro cat cereau cei de la Euro Travel cu care am venit) și la Meteora (11 euro față de 30). Diferențele mari de prețuri ne fac să alegem această variantă.


Seara  stăm de povești până târziu, în aerul curat și răcorit după ploaie, chiar dacă a doua zi urmează să ne trezim din nou foarte devreme. Rememorăm traseul făcut azi și ajunge la concluzia că a fost de fapt o tură minunată. Dacă ajungi în zonă, Defileul Enipeas trebuie obligatoriu văzut, ideal cu bagaj minim.


Luni 28 iulie 2008 – Ziua a IV-a – INSULA SKIATHOS


Plecăm din Olimpic Beach la ora 6:00 cu un autocar elegant, cu etaj. Stăm sus, chiar pe locurile din față, cu perspectivă maximă. Suntem incluși într-un grup masiv de polonezi iar ghidul vorbește pentru cei alohtoni doar în engleză. Nu ne deranjează asta, mai ales că în circa două ore ajungem la locul de îmbarcare spre insula Skiathos. Ne urcăm convinși pe vasul Elisabeta a II-a, condus de căpitanul Costas, un tip care știe ce vrea de la viață. Plimbarea turiștilor până la insula Skiathos a devenit afacerea lui e familie. Are două nave pe care le încarcă cu călători dornici de senzații noi și timp de două ore și jumătate, distracția e în toi. Totul e regizat până la cel mai mic amănunt, pentru ca fiecare să se simtă în largul lui, respectat și totodată băgat în seamă. Împreună cu copiii săi, căpitanul Costas te învață să dansezi grecește iar drept recompensă îți oferă Metaxa dintr-o sticlă enormă cu robinet. Muncesc cu toții cot la cot, sincronizându-se perfect, citindu-și din ochi comenzile. Atmosfera e incendiară, mai ales că începe și întrecerea între cele două nave și bătălia cu baloane pline cu apă. Gigi și Maria sunt mai rezervați, eu fac poze, dar Nicu și fetele dansează de zor, distrându-se de minune.


Pe insulă, străduțe pavate, înguste și cu miros îndoielnic, iar în punctul cel mai înalt, obișnuita biserică și turnul ei cu ceas. Eu și Nicu bem câte o bere la o terasă, îmbiați de o chelneriță drăguță foc (fiindcă era româncă desigur) iar fetele preferă câte o înghețată asortată.


Revenim la vas și mai mergem o vreme până la o plajă unde vom avea o oră și jumătate pentru baie. Nisipul este într-adevăr mai fin decât am văzut în orice altă parte de lume iar apa de-a dreptul cristal. După multe scufundări văd în sfârșit o scoică, dar când o scot la suprafață constat că este doar o gumă de mestecat… Nu mă îndur să ies din apă, mă duc până în apropierea vasului unde copiii căpitanului se distrează de minune aruncându-se unii pe alții în mare. Doar cu 10 minute înainte de plecare ies și mă spăl de apa sărată. Mi-a plăcut tare mult baia la Skiathos! La întoarcere, petrecerea este și mai îndrăcită, toată lumea vrea să se distreze, robinetul la Metaxa se tot deschide, astfel că la sosire, familia Costas reunită (căpitanul, soția și cei cinci copii) pe teren stabil, între cele două vase, dansează în aplauzele noastre la scenă deschisă. Remarcabili acești oameni, care și-au făcut din pasiune muncă și din muncă pasiune. Nu ne mai vine să ne despărțim de ei și de ritmurile muzicii grecești, dar autocarele ne așteaptă. Am sosit la Olimpic Beach abia la ora 23:00…


Marți 29 iulie 2008 – Ziua a V-a – METEORA


Am plecat de data asta mai târziu, adică la 7:15, cu aceeași agenție. Pentru că somnul din nou nu mi-a ajuns, mi-am luat perna de la hotel și am dormit în autocar. Prima oprire, la „fabrica de icoane” ne-a dat o primă impresie despre ceea ce înseamnă comerțul cu sfinți… Am luat și noi desigur, ca toată lumea, amintiri, lănțișoare și alte fleacuri, cheltuindu-ne banii, cu gândul că le vom face o bucurie celor de acasă. Vederea Meteorelor, pe mine personal m-a lăsat chiar mai rece decât mă așteptam. Mi-a plăcut doar un nene, care vindea cărți cu zâmbetul pe buze, în muzeul bisericii marii Meteore, căzut acolo din altă lume… La ieșire, am luat pe lei, o icoană pe care la „fabrică” aș fi dat dublu și un clopot tradițional care mi-a plăcut cel mai mult. O bere rece a anihilat senzația amară din suflet cu o nuanță firească și mult mai plăcută pentru limbă!


La Mănăstirea Sf. Paraschiva, parcă m-am mai încălzit puțin, cred că și din cauza poveștilor spuse de ghida noastră cea simpatică isteață și plină de har. Ne-a vorbit cu pasiune despre mănăstire, despre minunea făcută de o oarbă, despre Podul Iubirii și tradițiile legate de el și despre multe altele. Mi-am lăsat la mănăstire ecusonul (evident însoțit de o dorință secretă) pentru că Sf. Paraschiva nu vrea neapărat bani, ci doar inima deschisă pentru a-ți îndeplini dorințele. Am luat un porumb copt, o cană amintire și am rămas cu gândul la o praștie teribilă care sigur i-ar fi plăcut lui Mihnea…


Cu toate că ne-am întors mai devreme ca de obicei, până ne-am pregătit pentru a doua zi, atât pe noi cât și bagajele (reduse de astă data la minim) s-a făcut din nou târziu. Hotărât, în astfel de excursii, somnul e mereu în deficit.


Miercuri 30 Iulie 2008 – Ziua a VI-a – REFUGIUL A


Plecăm la 7:15, cum ne-am obișnuit. Până la Prionia ajungem fără nici o problemă. De aici, dăm startul la 9:45. Vremea e bună și mulțumim încă o dată zeilor pentru îngăduința de a păși pe tărâmul lor. Poteca marcată în continuare cu E4 este la fel de bine întreținută (de la Prionia se pot închiria cai sau măgari pentru a duce oameni sau bagaje la Refugiul A) cu trepte din bârne groase, fixate cu fier beton. După exact 50 de minute, apare și primul loc de popas, cu băncuțe și umbrare. E cald tare, mâncăm câteva dulciuri iar eu (știind că am) nu beau apă mai deloc. În ultima treime a potecii, așa cum ne spusese și Dimitri, traseul devine mai abrupt, facem popasuri mai dese și mâncăm zmeură, mititică dar foarte aromată. La 13:00 suntem la Refugiul A. Refugiu, pentru că așa îl numesc grecii dar mă gândesc că la noi cu greu găsești o cabana care să arate așa… Este o construcție impunătoare, din piatră, cu săli de mese, bucătărie, dormitoare toalete în interior foarte curate, iar la recepție găsești dulciuri, răcoritoare, lanterne frontale, bețe telescopice și alte nenumărate obiecte și amintire de care poți avea sau nu nevoie, toate la prețuri „pentru alpiniști” cum spunea taximetristul cel simpatic.


Întrebăm dacă putem rămâne la refugiu peste noapte și ni se răspunde că da, având în vedere ora la care am sosit și faptul că încă mai sunt locuri. Ne trecem numele și datele personale într-un registru apoi ni se explică foarte clar regulile refugiului: bocancii se lasă la intrare în rafturi speciale, în interior se merge numai cu încălțăminte de interior, papuci sau sandale, dacă nu avem, vom primi; în camera cu 16 locuri în care am fost repartizați, este o răcoare tăioasă, cu toată căldura e afară și ni se dau câte trei pături de fiecare, imense și pufoase; rucsacurile nu au voie să stea pe paturi, numai pe podea; la ora 21:00 toată lumea se retrage la culcare iar la 22:00 lumina se stinge; de mâncat evident se mănâncă numai în sala de mese unde jocul de cărți și gălăgia sunt interzise.


Deocamdată mâncăm în curte, la soare, pentru că și aici sunt mese și bănci peste tot. Apoi, toropiți de căldură, ne retragem în cameră să ne odihnim puțin. Nicu zice că el e un tip deștept, doarme în 10 minute cât alții într-o oră și se așează pe o margine de pat. Eu, văzând-o pe Cătălina care e deja la orizontală, mă învelesc sănătos cu două pături  și în trei minute trec în lumea viselor. Mă trezesc cu greu, ca din altă lume, peste vreo două ore, odată cu Cătălina. Roxana ne spune că Gigi, Maria și Nicu au plecat într-o plimbare până la Refugiul C. Peste încă vreo oră pe la 19:00, se întorc și ne împărtășesc impresiile plăcute și regretul că nu am mers și noi. După masa de seară, pe care o completăm cu o salată generoasă de roșii de la bucătăria refugiului (2,7 euro –  o nimica toată la cât de greu se aduce până acolo și la cât de bună a fost…), ne mai reducem odată drastic bagajele pentru a doua zi. Cu toate că azi a fost ziua Roxanei și toți am felicitat-o, am căzut însă de acord să o sărbătorim abia mâine, pe vârf, așa că ne băgăm în pături, cu gândul smerit către zei.


Joi 31 iulie 2008 – Ziua a VII-a – VÂRFUL MYTICAS - 2918m – ZIUA ROXANEI


Ca de obicei, deșteptarea este matinală, în jur de ora 6:00. Strângem păturile, ducem restul de bagaje în hol, pe rafturile special destinate iar la ora 7:00 plecăm, după ce eu mă întorc în fugă după sigla orașului Târgoviște. Mai grav e că ieri mi-am uitat bateria de la camera foto la Olimpic Beach așa că voi fi privată de plăcerea de a face poze pe Olimp. Toată nădejdea e în Gigi și în Cătălina care au și ei aparate, iar eu… voi căra astfel mai puțin! (haz de necaz…). Pornim așadar odată cu soarele care iese sângeriu tremurând din mare, pentru a ne ura drum bun. Merg prima, că altfel nu e chip, păstrând ritmul domol dar constant. După fix 48 de minute, apare și băncuța pentru popas și mâncăm câte ceva pentru că am sărit peste micul dejun tradițional.


Toată lumea se simte bine, chiar dacă Maria și Roxana acuză ceva simptome de răceală. Bucuria momentului, atmosfera curată și rece, măreția peisajului din jur, le fac să nu ia în seamă asemenea fleacuri, care oricum vor fi uitate apoi. După încă circa 45 de minute de urcuș, intrăm fără dubiu în ceață și ne întâlnim cu niște tineri, care ne recomandă politicos să ne întoarcem pentru că sus nu se vede nimic… Le mulțumim și pornim mai departe cu convingere, ajungând în Șaua Scala fără nici o problemă. Aici dăm de alți doi tineri cu care schimbăm câteva vorbe. Și ei vor să urce pe Myticas, drept pentru care încep cu o coborâre printr-un horn abrupt. După ce mai luăm câte un întăritor și ne lămurim cum stau lucrurile cu traseul, pornim pe urmele celor doi băieți, prin horn. De aici, traseul este foarte bine marcat, cu punct sau pătrat galben încercuit de o dungă roșie iar ora care urmează, este o adevărată plăcere și un spectacol permanent.


Cu toate că este ceață, abruptul se întrezărește impresionant, doar atât cât să nu le dea emoții Cătălinei și Mariei. Toată această porțiune de creastă, cu suișuri și coborâșuri se numește Scara Iadului, dar sincer, nu înțeleg de ce. Toată structura este calcaroasă semănând foarte bine cu creasta Pietrei Craiului, doar că aici, stratele fiind dispuse aproape orizontal, prizele sunt efectiv niște trepte pe care calci cu toată nădejdea. Roca este solidă, foarte rar friabilă și chiar dacă mai sunt zone cu depuneri de unde pot pleca pietre, cu atenție și răbdare se poate înainta fără nici o problemă. Cu toată ceața din jur, mă bucur de fiecare pas și de bucuria celor de lângă mine! La exact trei ore de la plecare, suntem cu toții pe Vârful Myticas, la 2918m. Zeii sunt îngăduitori cu noi și le mulțumim în gând… Ne îmbrățișăm și abia acum o felicităm cu adevărat pe Roxana! Frumos loc pentru aniversare…


Apoi scriem și semnăm în caietul de pe vârf, rugându-i pe cei doi tineri să ne facă o fotografie de grup. Stăm cam o jumătate de oră, timp în care și mâncăm, pentru refacerea forțelor. La coborâre însă, întâlnim mai multe grupuri, semn că noi am plecat totuși destul de devreme. Forțez un pic ritmul, pentru că mi-e cam frig și Cătălina din spatele meu, mă tot somează să stau mai încet, dar în sinea mea mă distrez pentru că o văd că merge bine, mult mai relaxată decât dacă ar vedea hăurile ce ne înconjoară. Mă mai uit înapoi, Gigi o ajută când și când pe Maria, Nicu vine puțin mai încet dar curat, fără ezitări, iar Roxana e natural sprintenă, încordându-și mușchii frumos conturați ai picioarelor.


Poate că nu e bine s-o spun dar mă simt mult, mult, mai bine și „mai în viață” aici în neguri, alături de prieteni, decât cocoțată cu autocar cu tot pe Meteora. Sufletul îmi zburdă liber peste stânci, mi-e plin de bucurie și de mulțumire în același timp. Sosim în Șaua Scala și abia aici Cătălina îl îmbrățișează (plângând ?) pe Nicu cu adevărat. Asta înseamnă că într-adevăr i-a plăcut și sunt convinsă că toți suntem pătrunși de o trăire aparte.


După pauza obligatorie, pornim spre Vârful Skolio (2911m), care îmi amintește de Vârful Bucura din Bucegi și pe care ajungem fără nici o dificultate la ora 11:50. Scriem și aici în caiet, după care dăm startul pentru întoarcere. La coborâre, chiar dacă avansăm mult mai repede, nu e chiar ușor, din cauza pantei accentuate, care ne solicită destul genunchii…La 13:30 suntem înapoi la refugiu, pe un soare prietenos, care ne va însoți apoi până jos. În circa o oră ne refacem bagajele, cumpărăm ceva amintiri de la refugiu iar Nicu rămâne cu părerea de rău și cu mirosul de ciorbă de fasole în nări.


Coborâm până la Prionia în viteză destul de mare, dar panta ni se pare mult mai abruptă decât la urcare. Încordarea este maximă și eu simt de pe acum că voi face febră musculară. Sosim la parcare la 16:45 și o bere rece ne merge la inimă, chiar dacă costă 2,5 euro. Comandăm taxiurile, dar din păcate scăpăm mașina de 17:30, așa că mai pierdem vreo oră în Litohoro. Vorba lui Nicu: mai bine stăteam la refugiu să mâncăm fasolea! Din Katerini prindem mașina la limită și la 19:30 suntem în sfârșit pe terasă cu ochii pe vârful acum curat, de pe care tocmai coborâsem. Relaxare, sărbătoare, ciocnim vinul adus de Roxana din țară și ne bucurăm pentru reușita noastră.


Târziu, Nicu propune o baie în mare. Cătălina percutează imediat, eu nu refuz niciodată o baie, Roxana se culcă obosită iar Gigi cu Maria se retrag politicos din schemă. Așa că plecăm în trei prin stațiunea care abia își începe viața de noapte. Pe plajă, pe scaune și șezlonguri mai sunt și alți întârziați care gustă această noapte fermecătoare. Apa este mai caldă decât aerul, care abia s-a răcorit puțin de peste zi. Ne bucurăm de apă, eu mai în larg, Cătălina, temătoare, mai la mal. Ne întoarcem agale, obosiți dar și puțin înviorați de apa sărată a mării.


Vineri 1 august 2008 – Ziua a VIII-a – SALONIC


Somnul e scurt, mult prea scurt! Cătălina la îndemnul lui Nicu a pus ceasul să sune pentru a merge să vedem cum răsare soarele din Marea Egee… Asistăm la nașterea unei noi zile, fiecare cu gândurile lui, mai mult sau mai puțin ascunse…     


După micul dejun (dacă mai merg în câteva ture cu oamenii ăștia, o să mă spurce și pe mine la cafea!) strângem bagajele și eliberăm camera, apoi facem o ultimă plimbare prin stațiune și mai  cheltuim câțiva gologani pe cadouri. Eu fac o ultimă baie după care ne întoarcem la vilă pentru a ne lua bagajele și ne îmbarcăm în autocar la ora 14:00. Mai oprim la Salonic, unde mai facem ceva cumpărături, vizităm Biserica Sf. Dumitru iar apoi mâncăm cartofi prăjiți și bem bere, într-un parc, la umbra platanilor. La ora 21:00 trecem prin vamă, luându-ne rămas bun de la Grecia.


             Sâmbătă 2 august 2008 – Ziua a IX-a – BULGARIA – ROMĂNIA


Traversăm Bulgaria și ne oprim desigur la magazinul de dulciuri, de unde toată lumea cumpără într-o veselie. Iau și eu niște bomboane pentru copiii mei și un baton de rahat, pe lei, pentru că euro nu mai am (ultimii i-am dat lui Nicu, care îmi ia o cafea fierbinte și frumos mirositoare numai pentru mine – am zis eu că dacă mai stau mult în preajma acestor cafegii  o să mă contaminez de-a binelea…). Până acasă încerc să dorm și chiar reușesc, în câteva reprize. Sosim în București pe la 6:00 și recunoaștem din prima fața și mirosul patriei dragi…


La final de tură:


Știu că ar trebui să dau mai multe amănunte care ar putea fi ulterior folositoare celor care ar dori să urce pe muntele Olimp. Dar închei așa cum am început: fără a mișca un deget… Am fost pur și simplu în vacanță, nu am vrut să știu nici de organizare nici de altceva. Pur și simplu am trăit fiecare clipă, m-am răsfățat și am pus o întrebare zeilor. Am primit răspuns și pentru a doua oară în viață, am înțeles cum se răsfrânge o culoare în nuanțe…


Mulțumesc pentru vacanță!


Ileana Bocanciu - 3 august 2008



Miercuri, 13 august 2008 - 12:40 
Afisari: 1,418 


Postari similare:





Comentariile membrilor (6)

kya
kya
Coarda
 
1
Multumim, Ileana, pentru relatare.
In septembrie, cu putina bafta, cativa pinguini vor calca pe urmele voastre.


Miercuri, 13 august 2008 - 13:19  

vintila
vintila

 
2
Minunat Rt-ul si ma va ajuta mult in organizarea turei pe care cum bine zicea si pinguin Kya dorim sa o facem in septembrie.

Minunata tura, una pe gustul meu - adica cu mancarica. berica multa, bai lungi in mare, varfuri de aproape 3000 m, cu excursii sa vezi cum este si pe la altii, ce sa mai.... beleaCarpati.org.

Multumim pentru Rt si ture cel putin la fel de frumoase ca aceasta iti doresc.


Miercuri, 13 august 2008 - 13:48  

curls
curls

 
3
Iti trebuie putin timp si rabdare sa citesti tot RT-ul, insa merita pe deplin. E povestit cu mult farmec. Si cu multa iubire pentru munte. Si asta se simte.
Felicitari!


Miercuri, 13 august 2008 - 15:36  

dan_golopentia
dan_golopent..

 
4
Frumos jurnal, l-am citit cu placere, mi-a adus aminte de propria noastra vizita in PN Olimp in prima parte a lunii iunie 2006. Tot cu o companie turistica, Christian Tour, si am stat tot la Olympic Beach. Un avantaj, inafara de pretul redus al excursiei in acea perioada, temperatura moderata, pe Mytikas era chiar frig. Muntele era verde si apa din belsug. Petecele de zapada care ramasesera nu puneau probleme. Am stat 3 zile in Parc si am fi putut sta chiar mai mult, mai sant multe locuri de vazut. Canionul Enipeas l-am facut la coborare.


Joi, 14 august 2008 - 16:59  

ileanachindia
ileanachindi..
Caraba
 
5
Multumesc pentru gandurile frumoase. Pentru orice amanunte suplimentare va stau oricand la dispozitie. Nu ezitati!
Ileana


Luni, 18 august 2008 - 16:33  

mvc
mvc
Caraba
 
6
Aprecieri !
A propos de calcat pe urmele predecesorilor, ma bucur ca ati concretizat pana la urma aceasta actiune pe Olimp dupa discutiile purtate intre noi la vremea respectiva cand revenisem eu din Olimp (in 2006).
De altfel, pt cine este interesat sa mearga pe Olimp (pe cont propriu !), ajut cu placere ! Ar mai fi si alte obiective pe Muntele Olimp...

Numai de bine !
Mihai


Marți, 26 august 2008 - 15:57  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0725 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2017) www.carpati.org