Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Mai 2019
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Iunie 2019
LMMJVSD
12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Online

Vremea
Varful Lespezi
Muntii Fagarasului

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

OFRANDE ABEONEI -XXII- Frica. (Muntii Obcinele Bucovinei)

FRICA

 

(Obcina Mare a Bucovinei, 15-17 mai 1991)

 

 


Miercuri

Zile de mai de o excepțională frumusețe ce-mi crează impresia că mă aflu în plină vară și-mi biciuiesc imaginația care o ia razna pe munte trăgându-mă, irezistibilă, după ea.

Gata! Nu mai pot rezista tentației. Mă afund în ghiduri și reviste și hotărăsc: Obcina Mare, cea mai impozantă ca lungime, număr de vârfuri și altitudine dintre Obcinile Bucovinei. Din experiența excursiilor trecute știu că la altitudini mari încă mai este zăpadă care-mi poate provoca necazuri. Aceasta, însă, este puțin probabil să persiste la altitudini de sub 1500 m.. Deasemenea sunt nerăbdător să-mi pun cortul la încercare. Din „deturnarea“ fondurilor destinate regiei tutunului am adunat o sumă suficientă să-mi cumpăr un „cort proprietate personală“. Ziua cumpărării cortului a fost una din cele mai încărcate emoțional din viața mea. Mergând spre casă cu pachetul de 3,8 kg sub braț mă simțeam cea mai importantă persoană de pe trotuarele Iașiului. Este un cort izoterm, având capacitatea de două persoane (dar pot să încapă și trei persoane), marca Păltiniș, fabricat la Urziceni. Primul experiment în ceea ce privește instalarea l-am făcut imediat pe malul râului Nicolina. Apoi, bucuros de achiziție, uit că a doua zi (adică astăzi) mi-am propus să plec spre munte și-mi cam fac de cap neținând cont de numărul de pahare și de grade.

Călătoria cu trenul de la Iași la Putna mă dărâmă; nu-mi este somn dar mă simt frânt de oboseală. Ajung totuși cu bine la capătul călătoriei și, fără a mai trece pe la mănăstire, urc direct pe Dealul Crucii ajungând la punctul de maximă vizibilitate, lângă crucea de beton, la ora 12.30.


Carpati.org

Mă așez pe o mică ridicătură de pământ și privind, ca din avion, imaginile desfășurate semicircular la câteva zeci de metri mai jos de mine îmi imaginez scene din legenda care spune că, de aici, Ștefan cel Mare a săgetat cu arcul marcând locul viitoarei mănăstiri. Pentru că tot m-am oprit, și este ora prânzului, îmi refac rezerva de energie consumând din rezerva de alimente. Cu foamea potolită, simt că buna dispoziție mă cuprinde și pofta de drum îmi dă ghes. Vizibilitatea este bună, cerul este înnorat dar plafonul de nori este sus. Câte un nor mai morocănos își scutură, uneori, câteva picături de ploaie; chiar și Sfântu' Ilie își face cunoscută prezența salutându-mă cu un tunet prelung, preluat și multiplicat de ecoul dealurilor din jur. Remarc, ca pe o noutate, jos, în apropierea zidului mănăstirii, un pătrat proaspăt asfaltat, marcat cu un uriaș cerc alb în interiorul căreia se află închisă litera H; probabil sfinții călugări așteaptă întoarcerea marelui Ștefan și i-au amenajat un ... „calodrom“ (litera H din interiorul cercului poate veni de la latinescul hippodromus).


Carpati.org

Plec la drum hotărât să aplic tactica, deja obișnuită mie, a orei școlare: 50 minute mers, zece minute pauză. Abia plec, că de sus începe a țârâi mărunt. Intru în pădurea de molid, presărată ici-colo cu tufișuri de foioase; poteca este largă, cu aspect de drum de căruță, marcată cu bandă galbenă (nu roșie ca în ghid), frecvența semnelor fiind foarte bună. Diferențele de nivel sunt minore, urcușurile line alternând cu coborâșuri la fel de dulci. Harta după care mă orientez (din „Ghidul turistic al Obcinelor Bucovinei“) este destul de zgârcită în detalii, iar punctele de reper mai mult le bănuiesc decât am certitudinea denumirii lor. După o serie de pendulări în plan vertical poteca urcă abrupt spre un vârf ce-l bănuiesc a fi Poiana Socilor (908 m.)apoi coboară într-o șa, prin marginea unei poieni, de unde se îndreaptă în ascensiune ușoară spre vârful Poiana Bulaiului (1063 m.). Continuă să cearnă din nori, iar dacă la plecarea din Dealul Crucii pădurea răsuna de cântecul păsăretului, aici este liniște, ploaia alungându-le poate. Treptat panta se asprește devenind la un moment dat destul de abruptă; urc greu din cauza solului alunecos, udat de ploaie și, ca să pună capac la toate, la un moment dat ploaia se transformă într-o măzăriche deasă lăsându-se cu frig. Ajung pe vârful Poiana Bulaiului frânt de oboseală, udat de ploaie și transpirație. Mă prăbușesc pe un locușor uscat de la rădăcina unui copac să-mi trag sufletul. Cât stau curgerea ploii încetează, soarele își face loc printre nori încălzind pământul, iar păsăretul începe din nou a cânta. Această schimbare îmi reface moralul cam șifonat așa că plec voios să-mi continuu drumul.

În pădure, printre molizi, au început să apară și frasinii. Marcajul dispare așa că mă las condus de unul forestier care, după un coborâș prelung, mă scoate la un drum pe valea unei ape în preajma unei mici căbănuțe nelocuite. Mă așez la masa făcută din niște pari înfipți în pământ, aflată în fața ei, și-mi pun în față harta pentru a mă dumiri asupra locului în care mă aflu; așezând cap la cap ce văd pe hartă și ce am în fața ochilor; cele două drumuri care (venind pe văile a două ape) se unesc puțin mai sus de locul în care mă aflu, distanța parcursă de la Putna precum și direcția din care am venit ( vest) trag concluzia că mă aflu pe valea râului Steja; deci m-am abătut de la linia crestei. De pe cele două drumuri apar oameni cu topoare și țapine pe umeri, coborând spre Putna. La indicațiile lor stabilesc drumul pe care-l am de urmat pentru a reveni la linia crestei și o apuc în sus pe valea apei. După vre-o cinci minute de mers întâlnesc un pădurar și socotindu-l un bun cunoscător al locurilor îl abordez pentru a-i solicita amănunte asupra traseului care pe hartă apare ca marcat cu triunghi roșu (dar în realitate lipsește). Îi explic că vreau să ajung în locul numit „La Palmă“ urmând linia crestei. Omul, cu amabilitatea specifică bucovinenilor, mă îndrumă înșiruindu-mi o sumedenie de amănunte care mă buimăcesc. Rețin doar că trebuie să merg până la capătul drumului forestier care se află la confluența a două râuri, iar de aici să urc pe piciorul de munte ce le desparte, prinzând o potecă foarte slab conturată... de aici nu mai reușesc să recepționez avalanșa de vorbe din care se aude pronunțat adesea cuvântul „huci“ (îl mai auzisem într-o situație asemănătoare dar încă nu știu ce înseamnă)

Plec mai departe ghidându-mă după cele ce reținusem din explicație. Merg pe drumul forestier încă vre-o oră, ajung la unirea celor două râuri, iar de aici, negăsind poteca despre a cărei existență fusesem informat (de altfel este imposibil să găsesc așa ceva pe abruptul foarte pronunțat năpădit de tufișuri dese), recurg din nou la hartă și busolă. Ajung la concluzia că informația conform căreia ar trebui să urc piciorul de munte este eronată; harta îmi indică o cu totul altă direcție. Mă hotărăsc să am încredere în instrumentele mele așa că îmi îndrept pașii pe o părere de drum ce urmează râul din dreapta și urcând un timp ajung la traseul de creastă unde întâlnesc și marcajul care de data asta corespunde cu cel de pe hartă, bandă roșie. Însă din cauză că am părăsit pentru o vreme linia crestei nu mai am posibilitatea de a stabili cu precizie punctul unde am atins-o din nou. Voi avea posibilitatea să stabilesc lucrul acesta doar când voi ajunge în Pasul Ciumârna, loc pe care-l cunosc cu precizie. Urmez în continuare marcajul prin pădure până ajung într-o poiană, la o ramificație unde dau de un indicator turistic nu prea bine fixat în pământ. De aici treburile se cam încurcă; nu prea am încredere în indicatorul al cărui stâlp este dislocat din sol ( îl bănuiesc a fi răsucit de vreo... sălbătăciune umană) dar îi urmez totuși indicația. Țin un timp marcajul ce se strecoară prin tufișuri, pentru ca după un timp să dispară. Mă ghidez în continuare după marcajul forestier care îi ia locul și ajung din nou în valea unui râu pe malul căruia descopăr o linie ferată îngustă (Decovil). Găsesc și un triunghi roșu dar nu dau de el pe hartă pentru a afla încotro duce. Îl urmez totuși în amonte și ajung la o exploatare forestieră, la capătul unui funicular.


Carpati.org

Seara se află pe undeva pe aproape, cerul este în continuare înnourat, eu mă simt foarte obosit, iar bănuiala că m-am abătut din nou de la linia crestei mă sâcâie și lehamitea a-mi da târcoale; ca să pună capac, de o bucată de timp printre copaci se strecoară ceața. Hotărăsc să fac popasul de noapte. Îmi aleg loc pe malul apei, lângă o masă cu două bănci confecționate din leațuri. Instalez cortul la rădăcina unui molid imens, la vreo patru metri de firul apei, pe o ridicătură. După ce tabăra este gata stau o vreme admirând, plin de extaz, cortul meu de culoare verde care se închide perfect, de jur împrejur,cu fermoare, dându-mi un surprinzător sentiment de siguranță ce nu ține cont de pânza firavă din care este confecționat. Aprind focul și-mi prepar un ceai pe care-l beau cu mare plăcere, după care mă pun la adăpostul cortului sperând că mâine, în sfânta zi de Înălțare, voi avea mai mult noroc. Pe coasta muntelui văzusem urcând spre vest un drum forestier; iau la puricat în amănunt harta pentru a vedea unde duce marcajul, poate voi urca pe el. Deasemenea nu este exclus să vină oamenii la lucru în pădure și să iau relații de la ei.

Joi

Prima noapte petrecută de unul singur în mijlocul unei păduri, în cortul ... proprietate personală. Nu s-a întâmplat nimic deosebit doar că m-a vizitat un ciopor de căprioare, iar un urs a trecut prin preajmă, în vârful picioarelor să nu-mi tulbure somnul. Bineînțeles că toate acestea s-au petrecut în vis. Căprioarele din vis au fost, probabil, cele văzute de-a lungul zilei de ieri, singurele sălbătăciuni ce le-am întâlnit. Susurul pârâului ce mi-a murmurat cântec de leagăn aseară și mi-a indus vise frumoase azi-noapte, mă cheamă afară pentru a mă avânta într-o nouă zi a aventurii mele. Mă simt excelent, odihnit, după un somn din care m-am trezit doar de două ori. După ce-mi alung resturile de somn cu câțiva pumni de apă din râu aprind focul și-mi pregătesc un mic dejun copios alcătuit din salam, cacao fierbinte și cafea. Cât mănânc încerc să-mi dau seama unde mă aflu ca să știu în ce direcție să plec pentru a-mi continua drumul. În consecință iau din nou harta la buchisit.

Refac cu atenție traseul pe care l-am urmat și găsesc un marcaj cu triunghi roșu ce venind de la Putna pe valea Stejii traversează creasta principală pe la sud de vârful Hotaru trecând pe valea Săcrieșului din bazinul Moldoviței. Mintea începe parcă a mi se lumina și luând în calcul elementele pe care mi le furnizează harta: marcajul triunghi roșu, existența drumului forestier, existența unui traseu nemarcat (pe care bănuiesc că l-am urmat) ce, pornind de la capătul drumului forestier, trece peste culme de pe valea Stejii pe ce a Săcrieșului, ajung la concluzia că mă aflu pe valea Săcrieșului, la capătul drumului forestier de aici. Pentru continuarea drumului îmi propun să nu mă întorc pe poteca marcată cu triunghi roșu care, deși mă va scoate la traseul de creastă mă va plasa mult înapoi, spre Putna, ci mă voi întoarce pe drumul pe care am venit, până la indicatorul turistic, iar de aici mă voi reorienta.

Planul fiind făcut, îmi adun bagajele și când ceasul arată ora 10.30 încep etapa de azi a călătoriei. Cerul este înnourat, temperatura aerului este de 7˚C (printre ultimele din achizițiile mele se numără și un termometru), iar din când în când picură. Trebuie să protejez rucsacul de stropii ce cad din copaci altfel risc să mi se ude hainele de schimb. Cobor puțin pe firul râului apoi prind, spre stânga,poteca pe care am venit aseară și o abordez în urcuș. Ajung la marcajul cu bandă roșie unde observ un lucru pe care aseară, din cauza oboselii, a ceții și a vopselei slabe cu care este desenat, un X roșu care anulează un semn de marcaj cu bandă roșie. Urc în continuare și-l prind pe cel bun. De aici mă orientez spre SSE către pasul Ciumârna până la care harta arată că nu este drum prea lung. La un moment dat, din dreapta, apare un marcaj cu triunghi roșu. Consult harta și nu găsesc decât un singur traseu marcat cu acest semn; acela care urcă de pe valea Stejii și, trecând peste vârful Hotaru, coboară pe valea Săcrieșului. Dar după calculele mele acest traseu se află mult în urmă! Merg în continuare pe bandă roșie lângă care, sporadic, incepe să apară și bandă galbenă. De când am ajuns la creastă plouă continuu, mărunt. Urc din greu pe un vârf abruptși înnoroit după care un coborâș prelung mă scoate în marginea unei poieni. De câtva timp a mai apărut un marcaj: triunghi albastru. Mă bucur socotind că am ajuns în Poiana Ursului, la o azvârlitură de băț de Pasul Cimârna unde pot fi în maximum jumătate de oră (acum este 14.40). Dar bucuria îmi este de scurtă durată; doar până descopăr în cealaltă margine a poienii un indicator care-mi demonstrează că eu vin de la Pasul Cimârna și nu de la Putna! Pentru a fi venit de la Putna trebuia să fi descins de pe traseul marcat cu triunghi albastru. Caut din nou pe hartă și văd că respectivul traseu (triunghi albastru) pleacă de la Putna, urmează valea Putnei, urcă pe dealul Oglinda și coboară în valea Moldoviței. Deci eu aș veni de la Pasul Ciumârna și aș merge la Brodina. ... Absurd! Oricât mă holbez la hartă și dau ocol poienii nu dezleg enigma. Simt cum mă înfurii pe autorii acestui mizerabil ghid turistic al Obcinelor Bucovinei cu trasee care ar fi marcate dar pe teren sunt inexistente, precum și pe cei care și-au găsit să se joace vopsind copacii cu semne de al căror sens habar nu au. Mă cuprinde lehamitea și hotărăsc să mă retrag spre Moldovița sperând că traseul cu triunghi albastru este corect indicat pe hartă; mă angajez în coborâre spre sud-vest. Ajung pe valea unei ape, întovărășită și aceasta de o linie ferată îngustă. Gândul abandonului îmi dă târcoale Când ceasul arată 16.10 o iau pe firul apei, la vale. După un timp zăresc niște case,iar pe malul apei găsesc un copil ce păzește niște vaci. Îl întreb cum se cheamă pârâul și aflu că este Rașcova, iar prima localitate pe care o voi întâlni este Rașca.

De când am coborât la firul apei ploaia s-a potolit așa că, încet-încet, buna dispoziție îmi revine. După mai bine de o oră de mers ajung în sat. Abia trec de a doua casă când aud din față gălăgie mare; dintr-o curte țâșnește în goana mare un om, urmat îndeaproape de un altul care agita o furcă cu colți de fier intenționând să-l lovească în cap. Mă opresc îngrijorat așteptând deznodământul; urmăritul izbutește să pătrundă într-o curte punându-se la adăpostul unei porți zdravene, iar urmăritorul după ce mai scuipă o serie de înjurături se întoarce spumegând din drum. Trecem unul pe lângă altul; el aruncând ocări, iar eu îmi țin respirația și îl ocolesc cât îmi permite gardul de pe marginea drumului, având tendința de a merge în vârful picioarelor să nu-l supăr mai tare.

Drumul însoțește serpuind firul apei, străbătând satul care nu se mai termină. Pe marginea drumului, între acesta și malul apei, se strecoară linia Decovil ale cărei șine lustruite arată că este circulată. Deodată, din urmă, se aude un urlet ca al unui fluier de locomotivă cu abur. Caut într-acolo dar din cauza dealurilor nu văd nimic altceva decât o imensă coloană de fum negru care se repede spre cer. Urletul sirenei se repetă insistent, la intervale scurte, inducându-mi o nelămurită stare de alarmă, făcându-mă să privesc mereu în urmă. Coloana de fum care se ridică de după dealuri se apropie exasperant de încet; într-un târziu aud și pufăitul unei locomotive cu abur, puternic și des de parcă ar alerga mâncând pământul. Nerăbdător să dau mai repede ochii cu „monstrul“ ce mă urmărește ascuns pe după cotituri mă opresc, mă așez, rezemându-mi și rucsacul, pe balustrada de beton a unui podeț. Acum pot să ascult mai bine și sunt aproape convins că ce se aude venind năvalnic în urma mea este o locomotivă cu abur. Îi urmăresc traseul după cum se mișcă stâlpul de fum ce se ridică până la norii ușurați de ploaie. Într-un târziu, de după spinarea unui pinten de deal, apare coșul care scuipă vălătuci negri de fum și snopi de scântei. Curiozitatea-mi este ațâțată la culme; coșul gâfâie muncind strașnic, arătându-și cu zgârcenie, milimetru cu milimetru, din dosul dealului cei vre-o doi metri din înălțimea sadar locomotiva nu mai apare încât mă pomenesc îndoindu-mă de existența acesteia ... va fi fiind doar coșul ... dacă-i așa de înalt la ce-i mai trebuie locomotivă!? Într-un târziu apare totuși un mic cărăbuș negru, nevolnic sub măreția impozantului hogeag vrâstat, ca o jambieră, cu trei cercuri galbene, suflând un șuvoi de abur într-un tub de alamă făcându-l să chiuie asurzitor. Înaintează trăgând din greu trunchiuri imense de copaci, sprijinite la capete pe niște roți nu cu mult mai mari decât nasturii de la palton; la fiecare capăt al trunchiului stă câte un om care învârte, ba într-un sens, ba în altul, niște manivele nelăsându-l pe nărăvașul cărăbuș s-o ia prea tare la goană. Merge cu o așa viteză că aș putea arunca rucsacul pe unul din bușteni apoi să mă cațăr și eu pe el. Doar privirea severă cu care mă privește unul ce scosese capul pe un gemuleț pentru a admira o clipă măreția coloanei de fum negru mă împiedică să-mi pun gândul în aplicare. Dar, totuși, norocul îmi apare în cale sub forma unui camion care vine din aceeași direcție și oprește la semnul meu. Îl rog pe șofer, iar el acceptă,să mă ducă până la Vatra Moldoviței. Când intrăm în sat întâlnim lume îmbrăcată de sărbătoare și mulți dintre bărbați se manifestă ca adevărați iubitori ai lui Bachus. Cobor din mașină în apropierea mănăstirii spre care mă îndrept cu gând să cer găzduire. Intru în incinta ei și mă adresez unei măicuțe, ce mi-a ieșit în cale, spunându-i păsul. Îmi răspunde că problema aceasta o pot rezolva numai cu maica stareță care în momentul de față este la slujba de vecernie. Îmi las bagajele la ușa micii bisericuțe aflată sub chilii (slujbele nu se țin în biserica mare căci este monument istoric), după care mă strecor printre măicuțe și credincioși din sat să asist la slujba care se încheie cam după un sfert de oră.

Sunt pus în legătură cu maica stareță, o persoană încă tânără, cu trăsături distinse și vorba blândă. Îi adresez rugămintea de a mă găzdui pentru o noapte dar mă refuză, scuzându-se, și-mi spune că spațiul pentru oaspeți al mănăstirii, foarte mic, este complet ocupat în acest moment. Nu știu ce mă face să nu o cred. Mă îndrumă la o doamnă, Popescu, învățătoare pensionară care mai găzduiește turiști. Auzind că nu cunosc localitatea mă roagă să aștept puțin paznicul pe care-l va trimite să mă conducă. Cât aștept însoțitorul mă gândesc să renunț la găzduirea doamnei Popescuși să-mi instalez cortul fie pe malul Moldoviței, fie pe al Ciumârnei dar amintindu-mi întâmplarea de la intrarea în satul Rașca și de oamenii beți care bântuie prin sat simt că mi-e frică să înnoptez în cort; uit că astă noapte am dormit în mijlocul pădurii printre sălbătăciuni (ghidul turistic menționează printre acestea mistrețul, lupul, râsul) fără să am nici cel mai vag sentiment de teamă. Ajung la concluzia că este mai înțelept să accept sugestia dată de maica stareță și plec urmându-l pe paznicul care mă smulsese din adânca-mi cugetare. Mă pomenesc introdus în gospodăria unui om cu stare, în fața doamnei Popescu, o femeie care iradiază multă severitate și care pare a nu mă primi cu prea multă bucurie, poate impresionată neplăcut de cuțitul ce-mi atârnă la curea și coada securii care se vede ieșind din rucsac (cred că doar recomandarea maicii starețe a făcut-o să mă primească).

Îmi arată unde să-mi las bagajele și unde-i baia, apoi se scuză spunând că mai are puțină treabă. Cât rămân singur, cam o jumătate de oră, mă spăl de praful drumului și, cât îmi pemite apa foarte rece, înlătur eventualul miros de transpirație emanat de subțiorile mele apoi mă îmbrac cu un trening curat. Exact când am fost gata, de parcă m-ar fi urmărit de undeva, doamna Popescu apare cu un șiștar plin cu lapte înspumat. Mă întreabă dacă accept o cană cu lapte și la răspunsu-mi afirmativ mă invită în bucătărie rugându-mă să mai aștept un pic; pune lapte la fiert pe un ochi de aragaz și, până când acesta dă în clocot, mă chestionează subtil despre obârșia mea și împrejurările care m-au adus pe aici. După ce beau cana cu lapte fierbinte care-mi înmoaie oasele, parcă,doamna Popescu mă duce în camera unde-mi voi petrece noaptea, o cameră curată, mobilată modern, cu covor persan pe jos; totul strălucește de curățenie și parcă mă tem să ating ceva ca nu cumva să murdăresc.

Este destul de devreme (este abia ora 21.25) și oboseala a fugit de la mine. Mă așez la masa care se află într-o margine a camerei și-mi întind harta în față. Privesc la ea și simt cum mă cuprinde revolta; mor de necaz că nu-mi pot da seama cum am părăsit creasta principalăa Obcinei Mari și am ajuns pe o creastă secundară formată pe linia Brodina-vf. Arșița-vf. Stirigoaia-Dealul Oglinda-Dealul Roșului-Poiana Buzava-Moldovița. Cum oare am putut să ajung de pe Obcina Mare pe această culme? Nu sunt decât două explicații, ambele absurde: fie că o forță paranormală m-a purtat cu cort cu tot de pe valea Săcrieșului în altă parte, într-un peisaj identic cu cel în care mă culcasem aseară, fie că busola mea indică sudul în loc de nord. Și chiar așa să fie, nu-mi explic cum am ajuns pe dealul Oglinda unde se intersectează cele două trasee (Putna-Valea Moldovei, marcat cu triunghi roșu, cu cel de la Brodina la Moldovița, nemarcat)


Vineri.

După o noapte în care am dormit buștean, mă scol odihnit și dornic de a lua din nou muntele în piept. Ies în curte să iau „pulsul meteo“. Elanul mi se domolește brusc. Culmile care mă înconjoară, înecate în ceață, prevestesc o zi cel puțin la fel de mohorâtă ca cea de ieri. Doar deasupra satului se deschide o gaură imensă prin care se vede albastrul ireal al cerului Bucovinei. Stau totuși la îndoială răscolit de dorul după crestele muntelui, revoltat împotriva ideii de abandon.

Din spatele construcției în care se află bucătăria, pășind pe aleea betonată ce o înconjoară, apare doamna Popescu ducând o găleată plină ochi cu lapte, „recolta“ de dimineață. Îi mărturisesc lupta ce se duce în sufletul meu dar îmi taie elanul spunând că a ascultat buletinul meteo de dimineață, la radio, și prognoza pentru munte este de vreme închisă și ploaie. Atunci mă decid: îmi fac bagajele și cu trenul care pleacă la ora 12.30 voi merge la Câmpulung Moldovenesc, iar de aici la Iași. Parcă, pentru a scăpa mai repede de mine, doamna Popescu mă informează că la ora 9.30 pleacă un autobuz care merge la Câmpulung.

Plătesc pentru găzduire, aburc rucsacul în spate și mă îndrept către intersecția cu șoseaua care vine de la Sucevița unde este amenajată stația de autobuz. Fac o adevărată călătorie de plăcere pe valea Moldoviței prin satele Frumosu și Strâmtura, apoi pe valea Moldoveiprin Vama și Prisaca Dornei la Câmpulung Moldovenesc. Privesc cu regret la crestele munților pe care se zbenguie neguri de ploaie și, cu toate că-mi jurasem să nu mai calc prin Obcini, încep să visez la o noapte ce s-o petrec în mijlocul pădurii cu auzul încântat de boncăluit de cerbi. Cobor din autobuz când încă mai am destule ore până la plecarea trenului (un accelerat care venind de la Vatra Dornei merge la București, urmând să schimb la Pașcani).

Depun rucsacul la bagaje de „mână“, în gară, și încep o alergătură prin oraș să cumpăr daruri pentru fetele mele dragi care mă așteaptă acasă. Fosta sărăcie generală care era cu vreo doi ani în urmă prin magazine s-a transformat acum într-o abundență de lucruri inutile, scumpe și de proastă calitate; pe marginea trotuarelor sunt improvizate tonete, patronate de persoane a căror aroganță este direct proporțională cu tenta închisă a tenului, la care se vând, cu prețuri exagerate, tricotaje de contrabandă din Turcia sau Iugoslavia. Reușesc să aleg un trening pentru Antonella și un capot Ceciliei apoi, cuprins de febra cheltuielilor, mai achiziționez un ventilator de cameră, la un preț acceptabil, iar de la un magazin de produse lactate un articol extrem de rar în trecutul nu prea îndepărtat, o roată de cașcaval afumat. Mă opresc la patiseria pe care o caut de fiecare dată când vin prin orașul de la poalele Rarăului și mă îndop cu o porție zdravănă de plăcintă cu brânză pe care o stropesc cu o halbă de bere. Pentru a nu rămâne mai prejos de roata de cașcaval ... afumat intru în restaurantul hotelului Zimbru să mă delectez cu o sticlă de Cotnari. Timp mai am destul până la plecarea trenului așa că mă așez la o masă de lângă geam pentru a privi spectacolul străzii.

Restaurantul este aproape pustiu; în afară de mine, la o masă din colțul opus locului în care mă aflu, se mai află o pereche care discută în șoaptă, iar la alta, mai aproape de ușă, un bucovinean cât un urs de voinic privește la paharul de rachiu din fața lui ca Sfinxul în deșert. La un moment dat un zgomot violent mă catapultează speriat de pe scaun; bucovineanu cel mare s-a prăbușit sub masă ca un brad tăiat de drujbă. După un minut, de la locul catastrofei, un sforăit teribil izbucnește alungând tăcerea care domina localul. Deranjate, ospătarele încearcă să-l scoale; dar parcă poți mișca Rarăul?

Se lasă păgubașe și se retrag în bucătărie închizând ușa prin care, din când în când, câte una își scoate nasul să vadă dacă nu a mai apărut vreun client.

După ce golesc sticla cu vin îi fac din deget, a amenințare, cașcavalului pentru că e cam afumat și mă îndrept spre gară. În tren nimeresc într-un vagon necompartimentat plin cu tineri care,după câte înțeleg, tocmai s-au eliberat din armată. Fumul de țigară este gros de să-l tai cu cuțitul.

- Măi băieți, încerc eu să-i iau cu blândețe, în compartiment nu se fumează.

- Dar în capătul lui se fumează, glumește unul gata să-și rupă dinții în sticla de rachiu ce tocmai o ducea al gură.

- Aceasta se cheamă lipsă de bun-simț, constat eu cu voce tare.

- Da, mă aprobă unul, dar ... știți ...

-... noi abia am scăpat ... îi ia vorba din gură un altul care-și aștepta rândul la sticlă.

Această discuție se duce pe fondul muzicii urlate dintr-un radio-casetofon sovietic de dimensiunile unei lăzi de zestre, construit în ideea că un lucru pentru a fi bun trebuie să fie cât mai mare.

                            „ ...Chihlimbar, măi chihlimbar,

                                  Bine-i să fii bișnițar ...“

... îmi zgârie auzul versurile de prost gustale melodiei cântate de formația Azur sau mai nu știu care de aceeași factură.

Îmi impun să nu mai aud nimic, îmi abandonez materia și călătoresc, spirit, peste crestele Rarăului ce-și arată incitant, din când în când, colții stâncoși de sub releul de pe vârf apoi, pe măsură ce trenul înaintează, îmi simt sufletul mângâiat de culmile domoale, ușor rotunjite, ce coboară treptat, ca într-un final „dolce“ al dumnezeieștii simfonii a naturii. După ce trec de Gura Humorului, apoi de ultima zvâcnire de orgoliu a muntelui, dealul de la Păltinoasa, care-l va fi inspirat pe Ciprian, ce se pune în calea trenului (acesta, șiret, se strecoară pe sub el prin tunelul de la Stupca) pătrund pe valea Sucevei, preludiu al viitoarei văi largi Siretului. Un scurt popas la Pașcani, între două trenuri, apoi iată-mă ajuns acasă, scoțând din rucsac darurile aduse fetelor mele dragi care mă fericesc cu bucuria cu care le primesc.


------------------------------

----------             ----------

----------             ----------



Miercuri, 8 iulie 2009 - 19:15 
Afisari: 2,337 


Postari similare:





Comentariile membrilor (3)

pisti2004
pisti2004
Cort
 
1
Foarte frumoasa descriere !! Corturile Cerna Carpati.org)


Miercuri, 8 iulie 2009 - 19:27  

kya
kya
Coarda
 
2
Multumesc pentru clipele placute pricinuite de aceasta lectura! Cred ca si plimbarea pe un drum forestier ar avea farmec povestita de d-voastra! Carpati.org


Miercuri, 8 iulie 2009 - 20:10  

claudiuiasi
claudiuiasi
Coarda
 
3
Ce bine e ca ne putem plimba si fara pasi , numai cu mintea,cu ochii si cu inima, asta dupa o savuroasa lectura. Si mai ales prin locuri foarte dragi Putna, Vatra Moldovitei, Brodina.


Joi, 9 iulie 2009 - 23:15  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0708 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2019) www.carpati.org