Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

August 2019
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Septembrie 2019
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Online

Vremea
Varful Peleaga
Muntii Retezat

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

O tură lejeră în inima munților Măcin (Muntii Macin)


“Cand esti in inima naturii si simti teama fata de necunoscut sau oboseala cu care muntele te atinge parca in incercarea de a nu-si dezvalui toata splendoarea lui, atunci o simpla picatura de roua, o floare gingasa sau un copac cu forma ciudata te vor face sa te minunezi atat de mult incat vei uita de toata teama, toata nesiguranta si toata oboseala…dar pentru asta trebuie sa te opresti…”

Ce as putea sa va spun despre muntii Macin? Cu totii stim ca piscurile lor ating cu putin peste 450 de metri, ca sunt cei mai vechi munti, ca procesul de dezagregare a rocilor este activ si omniprezent, etc….in concluzie, multi am tinde sa spunem ca nu prea avem multe de vazut aici…si totusi frumusetea lor este unica…am descoperit acesti munti in urma cu 5 ani…peisajul intalnit aici m-a fascinat atat de mult incat am revenit de fiecare data cu aceeasi placere si dorinta de a explora salbaticia acestor locuri…asa ca mi-am propus sa organizez o tura usoara si sa calc inca o data potecile ce modeleaza peisajul arhaic al muntilor Macin…camarazi de drum : Gabriela (gaby) si Marius (mariusv.vasilache), alaturi de care m-am simtit foarte bine. Va invit in continuare sa descoperiti farmecul deosebit al unei ture in inima batranului munte dobrogean…

Vineri, 27 august


Am plecat de la gara impreuna cu Gabriela (gaby) si Marius (mariusv.vasilache) la 9.30. Ajunsi in strada Plantelor, am luat un taxi (6 lei) pana la bac. Am ajuns in comuna Smardan in jurul orei 10.30, unde am asteptat maxi-taxi circa 30 de minute. Am pornit din Smardan la 11.05 inspre comuna Greci. Ajunsi in sat in jurul orei 11.40, ne-am indreptat spre un magazin local sa ne mai aprovizionam cu apa, cate o bere etc. Am pornit pe traseul Tutuiatu la ora 12, si pentru ca pana la locul de campare (Valea Seaca) aveam doar apx. 3 ore – 3 ore si jumatate, am decis ca in aceasta prima zi sa parcurgem traseul lejer, sa admiram peisajul, sa asteptam ca natura sa se lase descoperita.

Pe traseu am facut mai multe popasuri scurte, cel mai mare la primul izvor, unde ne-am rehidratat si am cautat prin imprejurimi serpi, soparle si broaste testoase. Gusteri aici sunt mai la tot pasul, cu serpii si testoasele nu am prea avut noroc, desi Gabriela isi dorea foarte mult sa gaseasca o broscuta testoasa dobrogeana. Desi potecile noastre erau parjolite de soare, am avut privilegiul de a fi in mare parte racoriti de un vant usor. Nu departe de creasta am intalnit tufele de mure, care din pacate erau inca in mare parte in stadiul de parga, insa cateva “mai norocoase” ne-au domolit pofta.

Ajunsi la limita parcului, am lasat rucsacele langa poteca si am urcat pe vf. Ghiunaltu (442 m alt.) in jurul orei 15, de pe varful caruia am putut admira comuna Greci in toata splendoarea ei, precum si ceilalti versanti domoi, multi “cuceriti” de padure inca din vremuri de mult uitate. Am continuat cu vf. Tutuiatu (467 m alt.), cel mai inalt varf al muntilor Macin. Desi nu atinge nici macar 500 de metri, vf. Tutuiatu (Greci) constitue un important punct de birdwatching, insa noi, zabovind doar cateva minute, nu am avut norocul de a vedea nici un reprezentant avifaunistic. Ne-am continuat drumul prin padure, insa in scurt timp am fost intampinati de roiuri de musculite enervante, care parca incercau sa ne impiedice sa admiram padurea in toata splendoarea ei .

Desi musculitele ne-au determinat sa marim ritmul de parcurgere al traseului, dupa nici o ora am avut privilegiul in sfarsit sa vedem o broasca testoasa dobrogeana, pe care Gabriela (foarte incitata de aparitia broscutei) a supus-o la o sedinta foto. Pe traseu ne-am mai infruptat cu coarne, care ne-au oferit un plus de energie. Nu departe de locul de campare, am gasit o planta superba cu o inflorescenta rosie purpurie, care cel putin pe mine m-a facut sa uit de bazaitul mustelor enervante si care mi-a ridicat mult moralul. Am ajuns in camping (Valea Seaca) in jurul orei 17.30, unde am ramas stupefiati sa vedem ca a fost amplasata si o toaleta ecologica. Am intins corturile in poiana.

Campingul, desi nu foarte intins (intra 10 -15 corturi), avea toate “conditiile” – loc amenajat de foc, lemn la discretie, mese si banci din busteni, un bidon cu apa (la care sa te speli cu sapun), cos de gunoi si cel mai important paraiasul cu apa rece si curata, care spre norocul nostru nu era secat. Am scos cele trei beri cumparate din Greci si le-am pus in parau la racit, apoi eu am pus de-o ciorba instant la primus. Venind fiecare din alt coltisor de tara, diversitatea alimentara a fost destul de mare ( fata de tura din Piatra Craiului, cand am avut aceeasi ratie 5 zile la rand) si binevenita pentru toti…Gabriela ne-a adus slanina, carnati uscati si telemea sarata, eu (mai putin) cu ciorba taraneasca instant, fasole cu carnati la conserva si ciocolata calda, iar Marius – cel mai aprovizionat – cu vreo 2 kg de dulciuri…fructe confiate, biscuiti, eugenii, ciocolata “la greu”. Am servit ciorba taraneasca si fasolea cu carnati, cate o ciocolatica si binenteles cireasa de pe tort – berea, care dupa 3 ore de stat in apa rece de munte a fost perfect servita la focul de tabara (aprins cu mare greutate). Am stat in fata focului pana in jurul orei 11 – 11.30 p.m., povestind despre mai vechi sau mai noi experiente montane, intr-o atmosfera alimentata de magia focului de tabara.

 /macin2/dsc05773.jpg

ascuns între stânci

/macin3/dsc05778.jpg

tufe de ferigi pe fosta carieră :)


/macin2/dsc05787.jpg

în căutarea jumătății :)


/macin2/dsc05825.jpg

pe vf. Ghiunaltu (442 m ) :)

/macin2/dsc05826.jpg


/macin2/dsc05830.jpg

vf. Cavalu (430 m) :)

/macin2/dsc05832.jpg


/macin2/dsc05838.jpg

pe vf. Țuțuiatu (467 m)


/macin2/dsc05854.jpg


/macin2/dsc05864.jpg

broasca țestoasă dobrogeană :)


/macin2/dsc05867.jpg


/macin2/dsc05875.jpg

Cornul (Cornus mas) :)


/macin2/dsc05877.jpg

în inima codrului sălbatic :))


/macin2/dsc05879.jpg

natura...mereu surprinzătoare :)


/macin2/dsc05880.jpg

terorizați de musculițe :(


/macin2/dsc05886.jpg

în camping  :)


/macin2/dsc05889.jpg

camping all inclusive în Valea Seacă :)


/macin2/dsc05901.jpg

ciupercuțe :)


/macin2/dsc05904.jpg

broscuțe nocturne :)


/macin2/dsc05921.jpg


/macin3/dsc05925.jpg

povestind la focul de tabără :)

/macin2/dsc05930.jpg



Sambata, 28 august


Ne-am trezit la 6.20, am servit micul dejun constand in slanina, oua fierte, pateu, telemea si binenteles un ceai si o cafea. Am plecat din nou pe traseu la 8.40. Dupa circa o ora – o ora si ceva am ajuns in Valea Fagilor, zona cu protectie stricta (apx. 154 ha), insa pentru ca pentru ca aveam pe traseu o buna parte destui fagi de admirat nu ne-am mai oprit in vale. Am marit de asemenea ritmul, deoarece azi aveam de strabatut un traseu mai lung. Din Valea Fagilor am intrat pe drumul judetean 282A, aflat la limita parcului, pe care l-am strabatut pana la intersectia cu traseul Dealul cu drum (triunghi rosu). Am continuat de parcurs traseul prin Valea Tigancii, insa fiind agresati in continuare de mustele feroce si indusi in eroare de multitudinea de poteci prin padure, am deviat fara sa vrem de la traseu, aproape invartindu-ne in cerc.


Ajutati de harta, busola si GPS-ul lui Marius, ne-am redresat cu devierea de traseu, insa fara sa ne dam seama am trecut de al doilea loc de campare la care ne propusesem sa campam, ajungand in cele din urma la al treilea loc de campare cu o intarziere de circa o ora si jumatate, in jurul orei 14.45. Pentru ca aici paraul era aproape secat iar apa ramasa nu parea prea curata, Marius a plecat pana in com. Greci sa cumpere apa si o cutie – doua de bere. Am estimat ca Marius va parcurge traseul dus – intors in max. 3 ore si jumatate, timp in care eu am explorat putin padurea, am stat la povesti cu Gabriela, am pregatit focul de tabara si in cele din urma am intins corturile. Cand incepusem sa ne facem putine griji (trecusera 4 ore), a sosit si Marius cu apa si 6 cutii de bere, “intarziat” de un pepene de 6 kg servit in Greci si doua broscute testoase gasite pe traseu (in plin moment intim).


Am introdus trei beri in parau, am aprins focul, apoi ne-am asezat cu totii la masa sa servim un piure instant cu carnaciori de bere deliciosi. Ne-am racorit apoi cu cate doua beri reci de fiecare si am povestit iarasi la foc fel de fel de intamplari haioase. Focul puternic si berea ne-au intretinut pana la culcare buna dispozitie si moralul ridicat.

/macin3/dsc05950.jpg

poftiți la micul dejun :)


/macin2/dsc05951.jpg

avem di toati :))


/macin2/dsc05960.jpg

Gabriela admira o broscuță simpatică :)


/macin2/dsc05973.jpg

pe drumuri de munte :)


/macin2/dsc05982.jpg

pe copacul cel bătrân ce-a căzut acum un secol, cresc ciupercile voioase ce te roagă să le atingi o secundă, doar c-un zâmbet :)


/macin3/dsc06053.jpg

noroc ! :)


/macin2/dsc06055.jpg

uriașul :)


/macin3/dsc06056.jpg

Marius hrănește setea de lemn a focului :))


/macin2/dsc06116.jpg


Duminica, 29 august


Ne-am trezit dimineata la ora 6. Am servit micul dejun, cafeluta, un ceiut, apoi am inceput sa strangem bagajele. Am plecat din camping la 7.30 din nou pe traseul Dealul cu drum, cu continuare pe Tutuiatu. Traseul Dealul cu drum traverseaza in ultima parte (inainte de intersectia cu Tutuiatu) varfurile Balan (391 m), Piscu Inalt (442 m) si Carabalu (422 m), precum si o padure preponderenta de tei. Iesiti din padure dupa circa o ora si putin, am putut observa iarasi in partea superioara a masivului un cadru panoramic de toata frumusetea. Daca in prima zi am avut un cer senin si un soare arzator, acum norii amenintatori acoperisera cerul si prevesteau parca o mica furtuna. In coborare, rafale de vant puternice vroiau parca sa ne darame din picioare. Doar garofita dobrogeana statea parca indiferenta, insa noi….Am mai facut un mic popas pentru cateva poze de grup. In ultima parte a traseului, Gabriela a observat un iepuras speriat, care din pacate nu a vrut sa stea la fotografiat. Un ultim popas sa fotografiem niste caluti superbi si o iapa naravasa. Am ajuns din nou in Greci la 10.10, unde ne-am despartit de Gabriela, care a plecat spre casa cu masina unor prieteni, in timp ce eu si Marius, am prins cu putin noroc maxi-taxiul care intarziase 10 minute. Am sosit in Smardan la 10.40, unde, imbarcati pe bac, ne-am reintalnit cu Gabriela. In Braila, l-am condus pe Marius pana la gara, de unde a luat trenul spre Bucuresti.



/macin2/dsc06136.jpg

gata de drum


/macin3/dsc06138.jpg

ultimele ore :(


/macin2/dsc06140.jpg

peisaj tipic dobrogean cu com. Greci pe fundal :)


/macin3/dsc06145.jpg

un cadru familial înainte de despărțire :)

 

/macin3/dsc06146.jpg

o poză de grup :)


/macin2/dsc06147.jpg

admirând poalele domoale ale masivului :)


/macin3/dsc06150.jpg

bucurându-ne de un cadru panoramic :)


/macin2/dsc06152.jpg

e bătrânul munte, cu-ai lui arbori seculari, ce te-așteaptă să-i calci piatra si de el tu să te bucuri :)


/macin2/dsc06156.jpg


/macin3/dsc06158.jpg

gustând un pic de libertate :)


/macin3/harta-turistica.jpg

traseul nostru :)


Cosider ca aceasta tura a fost foarte reusita si sper ca intr-o alta tura propusa sa calc potecile muntilor alaturi de si mai multi oameni cu respect fata de natura si de frumos.













































Joi, 2 septembrie 2010 - 17:10 
Afisari: 14,338 


Postari similare:





Comentariile membrilor (14)

darkhriss
darkhriss
Coarda
 
1
Acum imi pare si mai rau ca nu am venit....e muuuult mai frumos decat imi imaginam! Oricum, iti doresc cat mai multe ture frumoase ca asta!

P.S: mi-a placut partea cu setea de lemn a focului Carpati.org


Joi, 2 septembrie 2010 - 18:30  

doina68
doina68
Coarda
 
2
Lectura jurnalului a fost "terapeutica"...ti-ai propus o tura lejera si se pare ca nimic nu v-a fost potrivnic....Felicitari Alex pentru prima tura organizata de tine !


Joi, 2 septembrie 2010 - 18:36  

boredsnake
boredsnake
Busola
 
3
Bravo pretene! Frumoasa tura!

Aceleasi musculite m-au stresat si pe mine cand am fost ultima oara acolo, sper sa dispara odata cu venirea frigului. Lipsa testoaselor mi-a confirmat-o si un cioban cu care am vorbit, spunea si el cam putine anul asta...

P.S.: Ai mai invatat cate ceva vad...cand m-ai dus pe mine pe vf. Ghiunaltu mi-ai zis ca-s pe vf.Greci Carpati.org


Joi, 2 septembrie 2010 - 22:32  

sirrion
sirrion
Coarda
 
4
mereu le confund :-p domnu Popa


Joi, 2 septembrie 2010 - 23:23  

illonna
illonna
Busola
 
5
faina tura. de multi ani imi doresc sa ajung in Macin.
spune-mi te rog, daca stii, cam pana in ce perioada mai am sanse sa gasesc broaste testoase? iar de pe varful Tutuiatu ce fel de pasari se pot observa? ulii? altceva?
ma pasioneaza fotografia si as vrea sa ajung pe acolo intr-o tura lejera, in care sa ma bucur pe indelete de natura.


Vineri, 3 septembrie 2010 - 12:20  

gaby
gaby

 
6
a fost extrem de placut sa-mi beau cafeaua pe lectura jurnalului...cu multe zambete pe alocuri
....chiar a fost o tura lejera


Vineri, 3 septembrie 2010 - 12:52  

sirrion
sirrion
Coarda
 
7
@illonna : am observat ca te pasioneaza fotografia, ai multe poze superbe...pai daca iti doreai sa mergi de ce n-ai venit in tura asta? poate data viitoare Carpati.org...testoase cred ca gasesti si toamna dar cred ca in nici un caz iarna cand cred ca hiberneaza...si pe varful Tutuiatu poti observa soimul dunarean, sorecarul mare, vulturul plesuv brun si prin padure ciocanitoarea neagra, dumbraveanca, pitigoiul de livada etc Carpati.org


Vineri, 3 septembrie 2010 - 14:16  

sirrion
sirrion
Coarda
 
8
ma bucur ca ti-a placut Gaby Carpati.org


Vineri, 3 septembrie 2010 - 14:17  

illonna
illonna
Busola
 
9
multumesc sirrion pentru informatii!
sa vedem , daca gasesc cu cine poate dau o fuga intr-un weekend frumos in toamna asta.

in tura n-am venit...din cate-mi amintesc era pe 3 zile si nu aveam cum sa-mi iau liber, asa ca a iesit din discutie din start. am vazut-o, mi-am reamintit ca vreau sa ajung in Macin, si cam atat.
numai bine!


Luni, 6 septembrie 2010 - 14:07  

sirrion
sirrion
Coarda
 
10
ei bine...ar fi fost doar o zi de luat liber, initial vroiam sa incep de joi dar apoi m-am gandit ca e mai bine sa plec de vineri pentru ca cei interesati de tura cu job sa nu se incurce prea mult...si totusi...n-am fost decat trei insi...oricum eu merg destul de des in muntii macin, o sa mai propun ture de genu, poate ne vom sincroniza atunci Carpati.org


Luni, 6 septembrie 2010 - 20:38  

illonna
illonna
Busola
 
11
ok! o veste buna! eu n-am gasit pe nimeni sa mearga in macin dintre prietenii cu care mergeam candva pe munte pe motiv ca sunt prea mici si ca nu merita. apoi oamenii s-au asezat pe la casele lor si n-au mai mers pe munte. acum, ca am ajuns pe carpati, poate am mai multe sanse sa ajung sa vad munticeii aia.


Marți, 7 septembrie 2010 - 12:11  

sirrion
sirrion
Coarda
 
12
crede-ma munticeii astia cum le zici tu chiar merita mult sa fie vizitati...dar asta e parerea mea, si asta dupa circa 16 ture facute pe aici Carpati.org


Marți, 7 septembrie 2010 - 12:30  

illonna
illonna
Busola
 
13
stiu ca merita, sau presupun, de aia si tin sa ajung acolo. dar nu mi-a venit sa ma duc singura.


Marți, 7 septembrie 2010 - 12:32  

sirrion
sirrion
Coarda
 
14
pai zi din timp cand ai putea sa ajungi pe aici si nu vei merge singura Carpati.org...ori asteapta pana mai organizez eu o tura...totusi costurile sunt foarte mici Carpati.org


Marți, 7 septembrie 2010 - 12:39  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0655 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2019) www.carpati.org