Muntii Piatra Craiului: Cheile Pisicii-Valea Vladusca-Pestera-Magura

Deschidem fereastra la bucatarie ca sa nu picam doborati de aburii cafelei si domnul Tomescu-Gura Mare se si infiinteaza sa ne intrebe daca mai avem cozi de peste. Ne-a asteptat aproape o luna de zile.

    Fara a avea vreo legatura cu pisica ce ne-a vizitat la prima ora, hotaram sa mergem astazi prin padurile de la poalele Pietrei Craiului, pe deasupra satelor Pestera si Magura. Pentru a ajunge aici va trebui sa cotlonim prin maruntaiele de calcar ale Craiului. Alegem de pe harta traseul prin Cheile Pisicii.

Coboram cu masina pe la Paraul Rece si oprim la intrarea in Rasnov sa privim cununa de piatra a muntelui.

  La intrarea in Zarnesti ne opreste un echipaj de politie si ne intreaba de rovineta si de marfa. Aratam rucsacii si bocancii aruncati in duba: ,,zuntem in gongedu".

  In oras ocolim pe undeva prin dreapta, caci pe centru e sapat pentru canalizare. De la sensul giratoriu ne abatem pe stradute ca de Sighisoara, prin stanga.

  Reusim sa ajungem la Cabana Gura Raului. Ne echipam si lasam masina in parcare, chiar daca scrie mare pe peretele din dreapta ,,parcare privata".

  Pe vale bate vantul, dar cerul e destul de senin. Padurea incepe sa-si etaleze paleta de culori.

La munte spectacolul toamnei are doua acte: in primul act decorurile colorate sunt agatate pe sus, prin copaci. Mai tarziu, in actul doi, coloritul frunzelor se asterne pe jos, cortinele scenei ramanand cenusii, golase si pustii.

  Ajungem repede la Fantana lui Botorog si ne indulcim cu ciocolata ramasa de la cafea. E vineri dimineata si locurile sunt inca pustii.

Firul vaii de pe Padina lui Danisor, cea pe care urca poteca la Cabana Curmatura, e plin de grohotisuri aduse de apele mari din aceasta vara.

  Lasam in stanga Podul Magurii si drumul pe care speram sa ne intoarcem pe seara.

Catelul negru se uita mirat la noi si poate crede ca am gresit drumul spre satul Magura. Imaginea aceasta imi aminteste de o pictura celebra a unui artist neorealist. (Nu mai tin minte numele pictorului, Dali, Goya...) Tabloul infatisa ridicarea pe cruce, iar in primul plan era un cal ce se uita speriat la privitor: ,,oameni buni, voi nu vedeti ce se intampla acolo?"

  Catelul nostru mai face rost de un tovaras, pardon, prieten si se hotarasc sa ne insoteasca in tura. Adriana ,,momeste vadul" cu niste capetele de carnati.

  Ce va spuneam de decoruri... Si pe pereti si pe scena, pe jos.

  Drumul circulat de masini se sfarseste la aceasta bariera. Iar cu barierele stiti cum e... Un ATV-u cu remorca, poate de la Cabana Curmatura, avea cheie.

  Cu toate ca peretii sunt inalti si foarte apropiati, prin Prapastii e destul lumina, semn ca deasupra, pe cer, soarele a  ramas singur, fara nori.

O gura de pestera inchisa cu o poarta metalica. Bariere, gratii...

  Drumul a furat mare parte din albia paraului. In timp, acesta va sapa niste chei si mai inguste. Inguste-inguste!...

  Mergem de ceva timp prin chei si asteptam ca dupa fiecare cot sa se deschida valea si sa ghicim intrarea in Cheile Pisicii. Bineinteles, pe partea stanga, cum urcam.

  Iesim mai la largime si intr-un ,,golf" al cheilor intalnim Refugiul Salvamont. ne oprim si scoatem harta: ia uite, Cheile Pisicii se desprind de firul vaii aproape de capatul de sus, dupa ce strabatem in intregime Prapastiile Zarnestiului.

  Mai sus versantii sunt prinsi in culorile toamnei.

  Coltul Surpat da bine in poza...

  Ajungem intr-o zona in care peretii se mai departeaza unul de celalalt, dar raman la fel de impunatori.

Prin chei sunt insirate mai multe panouri pentru informarea turistilor. Aici, mai spre capat, dam si de un foisor. Pana una-alta, e bun de luat ca reper pentru identificarea intrarii in Cheile Pisicii.

  Din dreptul foisorului vedem indicatorul pentru intrarea in traseu. Noi il vom urma pe cel de jos, pe marcaj CR.

  De la indicator porneste un amagitor capetel de drum forestier. Eram foarte incantati ca vom strabate si Cheile Pisicii tot pe drum, ca si prin prapastii.

  Dupa primul cot drumul se pierde si ne trezim pe firul unei vai seci, plina de bolovani.

  Pe harta parca arata un drum?...

  Pentru inceput trecem de un obstacol fara cataratura.

  Valea pare sa se mai deschida, dar bolovanii parca sunt si mai mari.

  Trunchiuri de brazi gramaditi intre pereti de apele mari de peste vara. 

  Incercam sa trecem peste obstacol prin stanga.

  Mai sus apare si prima saritoare. De fapt niste bolovani imensi gramaditi pe vale.

  Un scoc de calcar lustruit de ape. 

  Inaintam fara prea mare dificultate, dar nu mai vedem, cam demult, semnele de marcaj.

   Aici am depasit pasajul tinandu-ne de trunchiul de brad. Totul e umed, mazgos.

  Cautam alte rezolvari. Acum intelegem de ce se cheama Cheile Pisicii. Am uitat sa va spun: cateii s-au tot dus inainte, prin Prapastii, poate la Cabana Curmatura. Aici e cu pisici...

  Inca un hop! Uite ca se dechide valea. Urcam de vreo jumatate de ceas...

  Am vazut din harta ca mai sus vom intalni drumul forestier ce urca pe Valea Vladusca.

  Pai daca dam tot intr-un drum de ce n-am luat-o pe drum?! Pentru placerea de a strabate cheile... Asta a fost ca ,,prajitura" turei.

  Urcam pe drumul forestier de pe Valea Vladusca si intram intr-un alt sector de chei. Cate cotloane si pe sub Crai!

 Si aici drumul a inghesuit paraul in perete. In schimb firul Vaii Vladusca are apa.

  Peretii se boltesc deasupra drumului si par ca sus se ating. Cum povestea un prieten alpinist la un sprit: eram intr-o surplomba care venea si venea peste mine... La un moment dat faceam podul. Eram intr-o pestera... Didi Agache e si un mare pescar si probabil de aici deformatia profesionala...

  Mai sus ne intersectam cu marcajul TG ce vine de la Cabana Curmatura, trece peste Muntele Toanches si ajunge in satul Pestera, la Casa Folea.

  Cheile de pe Valea Vladusca se sfarsesc mai sus si valea largita lasa sa se vada pentru prima data creasta insorita a Craiului.

  Ajungem la capatul drumului forestier si urmam poteca ce urca spre stanga, prin padurea de brad.

  Pe partea cealalta vedem un TAF care trage lemne de pe un fir secundar al Vladustii.

   Traversam firul Vaii Vladusca printr-o zona ravasita de trunchiurile de copaci tarate din padure. Se pare ca mai inainte aici era o podeata din trunchiuri.

  Iesim spre luminisul din poiana si trecem pe langa un trunchi mare de brad doborat de curand. Miroase a rasina de la o posta.

  Inainte de a iesi in Poiana Vladusca intalnim marcajul TR, care vine din dreapta, tot de la Cabana Curmatura si ne va insoti o bucata de drum, pana La Table.

  Poteca larga, cu doua marcaje, CR si TR, insoteste spre amonte Valea Vladusca.

  Iesim intr-un alt ochi de poiana spintecat pe toate directiile de fire de paraie. Se pare ca aici e locul de formare al vaii.

  Poiana Vladusca frumos asezata la poalele Pietrei Craiului.

  Greu de prins in poze, ca un mare model de masina care era greu de prins in servis...

  Zi senina de sfarsit de octombrie.

  Poiana de sub stana din Vladusca.

  Alte ochiuri de poiana insorite.

  Intalnim pe cineva care nu bate drumul de pomana, ca noi. A cules ghebe si galbiori.

   La Table. Nu mai amintim ca e o importanta intersectie de poteci marcate, doar vom spune ca se afla pe Creasta Carpatilor si desparte judetele Arges, in atanga, de Brasov, in dreapta.

  De la stalpul indicator garbovit de multimea tablelor, dar si a anilor si rezemat batraneste de un trunchi de brad, ne indreptam spre est si prindem poteca de creasta marcata pana in Saua Joaca si cu CR. 

  Imediat iesim intr-o poiana plina de soare. Doar iarba uscata tradeaza faptul ca nu suntem tocmai in toiul verii.

  Noroc cu defrisarile masive de padure, caci astfel putem vedea mai usor cele doua fire de formare a Vaii Seci a Pietrelor, cea care trece pe langa Cabana Brusturet si se varsa, vorba vine, caci n-are apa, in Dambovicioara.

  Dezastrul defrisarilor se intinde pana aici, in poteca de creasta.

  Ajungem in Saua Joaca si avem o minunata perspectiva spre creasta sudica a Craiului, cea din zona Coltilor Grindului. Am zabovit mai mult in poiana din sa si am privit prin binoclu la Refugiul Grind cel de sus, de pe creasta. Vreo trei persoane isi faceau de treaba pe langa refugiu. Frfugiul Grind de jos se afla pe limba de poiana ce se vede in poza, cam pe unde aceasta schimba de inclinatie.

  Am mers cativa metri spre sud, sa vad cum se continua poteca de creasta la intrarea in padure.

  Noi am mers prin saua larga spre est si m-am intors sa arunc o privire spre Piatra Craiului.

  Spre nord creasta se vede pana hat, departe...

  Din Saua Joaca poteca noastra coboara usor si trece printr-o panza subtire de padure.

  Iesim din nou la gol intr-o caldare larga, ce nu poate fi decat o depresiune carstica.

  Inca o privire inapoi. Aici, in primul plan, avem in dreapta Dealul Popii (1514m alt.) si Varful Joaca in stanga (1478m alt.).

  Trecem pe langa un lacut, care sigur nu e cel mai intins si nici cel mai adanc din Carpati. Dar orisicat...

  Din poiana nu tinem drumul, care e plin de pietre. Chiar asa se numeste si sectorul de traseu: Valea cu Pietre.

Noi prindem potecuta de deasupra. Acum aceasta e acoperita de frunze, semn ca am ajuns in actul doi al spectacolului dat de toamna.

  Revenim la drumul de piatra dupa ce acesta a trecut pe patrea stanga a vaii.

  Ajungem la locuri mai linistite. Ne apropiem de capatul vestic al satului Pestera. Aici doream noi sa ajungem, pentru a vedea peisajele deoasebite la care ne-am dedulcit atunci cand am fost pe la Sirnea.

  Un fag batran, un gard de chingi si zarea se deschide acum spre magurile branene si spre putin mai departatul Bucegi.

  Case mai vechi si vile mai noi pe culmile magurilor din Pestera. Trebuie observat ca daca la Sirnea casele se intind pe firul vaii, la Pestera ele sunt in mare parte cocotate doar pe culmea dealurilor. Si drumurile la fel.

  Casa Folea, vechea gazda a iubitorilor de Crai, s-a imbracat de curand in straie noi: acoperis rosu si fatada galbena. Iar Folea e la a doua, ori la a treia generatie de cabanieri?...

  Trei iubitori de Crai veniti ,,tomnai" din Germania. Pai n-au zis ei: ahoi!...

   Privelisti...

 Pohta ce-am pohtit-o eu pentru aceasta tura!

  In locul in care poteca noastra, marcata cu CR, pe care o urmam de la intrarea in Cheile Pisicii, face dreapta, trece pe langa Casa Folea si atrabate satu Pestera pana la Moeciu de Jos si Bran.

De aici noi vom continua pe poteca marcata cu BR (fara a fi o poteca de creasta) si vom merge pe sub poala padurii spre satul Magura.

   Intram pe marcajul BR.

  Ne luam la revedere de la poteca pe care am venit pana aici. Ea strabate satul Pestera in lung.

  Pe poteca de deasupra satului.

  Uite ce frumos se unduieste cararea pe dupa coama fiecarui deal!

   Magura. Pana astazi credeam ca e doar prajiturica prajuturelelor, foarte pufoasa, care face ca fetele sa se bucure tare-tare...

  Jos se vede Manastirea Sfanta Treime, aflata in constructie.

  Vedere spre versantul vestic al Bucegilor. In fata lui se disting doi contraforti impaduriti: Muchia Oprisului in stanga si Muchia Gutanului in dreapta.

   Toamna nu vine, nu soseste... Ea se asterne frumos la picioarele noastre.

  Umbrele noastre au luat-o inainte, de bezmetice, pe carare.

   Tura devine o plimbare prin iarba. Spre deosebire de sectorul de chei cu saritori. De care am si uitat.

  In loc sa se apropie, satul Magura pare tot mai departat.

   Plaiuri linistite. Cine ar putea spune ca n-avem si noi Elvetia noastra?

 Satul Magura atinandu-se de cele maguri ca de cocoasele unei camile.

   Filosofii viseaza sa spuna adevarul acestei lumi intr-o singura fraza... Deocamdata unii mai cauta...si descopera ca agricultuta se face cu fiinte vii.

 Casele din varful dealului ale satului Pestera.

  Poteca de sub padure se pare ca ia sfarsit chiar la intrare in satul Magura. Acum descoperim ca suntem deasupra Prapastiilor Zarnestiului, foarte aroape de peretele de pe dreapta vaii.

  Coboram pe o ulita veche a satului.

   Oare drumul nostru coboara doar pentru a urca pe dealul din fata?

  Tablou linistit de toamna. Numai ca dincolo de gard e peretele drept al Prapastiilor.

   Incercam sa intelegem cat mai bine peisajul. Ruptura de padure din stanga e cariera parasita pe langa care trecem cand intram in Prapastiile Zarnestiului. Dincolo de ea e Cabana Gura Raului. Si masina noastra...

  Magurei nu-i ajunge ca se apropie pana pe buza Prapastiei... Se mai intinde si in dreapta, pana jos, aproape de Bran.

   Se asteapta in liniste venirea iernii.

   Salase pustii.

  Am decupat cu foarfeca o bucata din tabloul toamnei de la Magura. Am taiat usor pe sub gard...

  De invidiat acest batran pentru numarul de astfel de toamne vazute la viata lui.

  Iesim din satul Magura si incepem sa coboram pe drumul din padure.

  Altii se intorc spre casa megand in partea cealalta, prin poianile de deasupra cheilor.

   Ajungem la Podul Magurii si inchidem astfel circuitul turei de azi. Pana la masina tarsim bocancii prin pietrele drumului si ajungem la Cabana Gura Raului la ora 18 si 8 minuti. Am mers astazi exact 8 ore si 8 minute.

  Noroc ca deabia maine seara se schimba ora.

Marţi, 27 octombrie 2009 - 18:20 
Afisari: 2,075 


gigicepoiu..