Muntii Piatra Craiului – Atelier Alpinism Hivernal

Anul 2011, ziua 25 şi 26 a lunei a 2-a

---

Obiectiv: Asimilarea unui cumul general de cunoştinţe privind alpinismul hivernal.

---

Învăţăcei: Simona (simonica0703), Adi (adi85), Doru (doru_bv), Cristina (crissie), Ştefan (dragois), Răzvan (fromo), Cristina (siriso21), Cristina (chris_bv), Petru (petreu), Sorin (justsorel), Marius (marsius), Irina (irinai), Octav (tavibv), Diana (diana.z) şi Alex (alex_sandrin)

---

Îndrumător:Ciprian Lolu(berty_husky)

---

Atelier sprijinit de Asociaţia Montană Carpaţi sub supravegherea Mihaelei (mike) şi a Gabrielei (varverica).

În urma iniţiativei de promovare şi dezvoltare a cunoştintelor despre mersul pe munte în condiţii de iarnă reprezentate de alpinismul hivernal, am avut plăcerea de a mă număra printre participanţii la atelierul susţinut de Ciprian Lolu, organizat de Asociaţia Montană Carpaţi.

Locul de întâlnire stabilit a fost la cabana Curmătura, întreg grupul fiind prezent înainte de orele zece ale dimineţii de sâmbătă. Pentru început Mike face prezentările generale cu privire la acest atelier, despre organizarea lui cât şi sub mâna cui ne vom lăsa îndrumaţi, aici fiind vorba de instructorul Ciprian Lolu - monitor de schi, ghid şi salvator montan în cadrul serviciului Salvamont Zărneşti.

Pe unii participanţi îi cunoşteam din turele făcute împreună, în schimb alţii erau noi pentru mine, de aceea iniţiativa următoare de a ne prezenta fiecare în parte cât mai ales de a spune şi ceva special despre propria persoană a reprezentat un bun punct de pornire şi al bunei dispoziţii. Una din Cristine va rămâne specială şi cunoscută pe portalul Carpaţi drept “cea care a ajuns pe Himalaya”, o altă Cristina pentru faptul că nu ratează nici o tură pe Carpaţi. Eu mai degrabă o consider specială pentru ipostazele de mare balerină în care pozează :) Ştefan (dragois) este ştiut drept tipul cu turele din timpul săptămânii “la crăpat de tălpi”… şi tot aşa fiecare a spus câte ceva interesant despre el iar unde nu au existat idei s-a făcut o rezumare de a îşi însuşi ideea că “sunt speciali” şi atât.

Cât despre mine… moldovean get beget din Galaţi care mai dă din când în când cu subsemnatul la rubrica jurnale. :)

Finalizând cu partea introductivă pregătim plecarea către locul stabilit pentru aplicaţiile din ziua în curs. În şir indian ne deplasăm către şaua Văii Crăpături.

Din acest moment Ciprian îşi ia rolul în serios de profesor şi se porneşte prin a ne face instructajul etapă cu etapă din această zi, mai întâi cel teoretic umat pe urmă de aplicaţii practice.

Pentru început pornim de la discuţiile generale privind pioletul. Ce rol are el, tipurile de piolet întâlnite, dimensiuni cât şi denumiri.

Facem primii paşi folosind pioletul de tură având picioarele uşor depărtate unul de altul, fericirea celor ce au mersul crăcănat, astfel având o stabilitate mult mai bună. :)

Cu vârfurile picioarelor puţin ieşite în exterior, amintind de mersul lui Charlie Chaplin, călcăm pe toată talpa iar la fiecare al doilea pas făcut folosim “pioletul baston” înaintând fiecare în cerc rând pe rând. În acest moment nu conta în ce mână ţineam pioletul, deplasarea făcându-se pe o suprafaţă aproape plană.

Pe urmă exersăm urcatul unei pante cu zăpadă afânată călcând pe toată talpa.

Apoi pregătim terenul bătătorind zăpada pentru următoarea aplicaţie simulând urcarea pe zăpada îngheţată. Ciprian ne explică în acest caz că principiul de urcare este în trepte subliniind ideea pe cât posibil, treptele ce ni le săpăm cu vârful bocancului să poată fi cât mai în interiorul pantei, acest lucru ajutându-ne să nu ne iasă bocancul afară şi să ai neşansa de a aluneca.

Până acum am tot urcat, indiferent de felul zăpezii, ar cam trebui să mai şi coborâm, evident în condiţii cât mai sigure.În cazul zăpezii afânate coborârea pe toată talpa se face în alunecare având genunchii uşor flexaţi în faţă. Ciprian ne arată şi practic că dacă am sta cu picioarele drepte ca în pas de defilare, fără a îndoi genunchii, probabilitatea de a cădea pe spate este foarte mare. 

Deasemeni trebuie să avem grijă, ca pioletul să îl ţinem cu ciocul îndreptat “spre deal”, în cazul unei căderi acesta înfingându-se în zăpadă.

În schimb, când coborârea se face pe zăpadă îngheţată, vom avea grijă să mergem de astă dată pe călcâie.

Dacă aş fi ieşit în oraş la o plimbare cu mersul meu în acest moment destul de crăcănat, oarecum atât de necesar la o înaintare sau coborâre a unei pante, cred că aş fi stârnit râsul celor din jurul meu, m-aş fi trezit poate şi cu vreo poreclă. Acum mersul nostru era cât se poate de apreciabil, poate chiar şi de invidiat. :)

Continuăm asimilarea de cunoştinte noi cu traversarea unei pante cu înclinaţie destul de redusă. 

Reţinem din acest exerciţiu că pioletul trebuie ţinut întotdeauna cu mâna de “din deal” iar piciorul de “din deal” vine în direcţia sensului meu de deplasare şi în acest caz având vârful bocancului îndreptat puţin către exterior. Piciorul de “din vale” se pune, perpendicular cu direcţia noastră de travesare, cu vârful îndreptat spre vale, astfel fiind pregătiţi şi de o eventuală alunecare; iar în funcţie de zăpadă piciorul de “din vale” va fi pus la traversare pe toată talpa sau doar pe călcâi, făcându-ne treaptă, în cazul zăpezii îngheţate.

Finalizând noţiunile de bază trecem la deplasarea pe pante cu înclinaţie ceva mai mare sporind nivelul de dificultate. Pe o astfel de pantă am exersat înaintarea utilizând “pioletul sprijin”, cu palma mâinii pe lopăţică şi ciocul îndreptat în faţă, înfipt în zăpadă apăsăm ferm în aşa fel încât să poţi fi sigur că esti bine ancorat pentru a păşi mai departe.

Ciprian ne explică să avem grijă ca deplasarea să se facă pe picioare înfingând bine vârfurile în zăpada şi să nu avem tendinţa de a ne sprijini în genunchi, riscând să alunecăm.

Am realizat pe urmă o traversare finalizând exerciţiul cu o scurtă urcare utilizând metoda “pioletul ancoră” după care coborârea am făcut-o pe acelaşi principiu ca şi urcarea, folosind “pioletul sprijin”.

Explicaţiile practice ajung la partea cea mai interesantă: trânta în zăpadă, tehnic vorbind oprirea în piolet. :)

În principiu cred că este situaţia cea mai nedorită de a se ajunge. Să fii pus în postura de a-ţi menţine luciditatea atunci când fără să vrei porneşti la vale şi te duci şi te tot duci… şi trebuie ca în timpul cât mai scurt posibil să reacţionezi în aşa fel încât să eviţi ca tu să devii doar o amintire…

Ciprian după ce ne-a arătat modul de cum ar trebui ţinute picioarele şi pioletul, în caz de alunecare, ne legă pe rând cu o cordelina pe fiecare în parte după care le-a dat liber lui Ştefan şi Sorin pe post de “ceasul rau”, să ne tragă în aşa fel încât să putem simula căderile pe o pantă. Băieţii şi-au luat rolul în serios că la ultima încercare cu mine am crezut că ajung direct la Curmătura. :)

Printre amenajat terenul cu zăpadă proaspătă, aruncată cu lopata de Mike ajunsă acum la munca de jos cât şi de Răzvan, că de la atâtea trânte a plecat şi zăpada de sub noi la vale, am mai exersat oprirea în beţele de trekking având grijă ca atunci când încercăm să ne oprim în ele să le ţinem cât mai de jos şi să nu le dăm peste cap.

Pe urmă exersăm mersul la colţari la urcare sau coborâre în aşa fel încât să trecem peste exerciţiile făcute fără colţari în picioare.

Testul final a reprezentat punerea în practică a tuturor cunoştinţelor asimilate în această zi, prin a urca spre Piatra Craiului Mică.

Mai mult ca sigur mulţi dintre noi dacă eram sub alte împrejurări fără să avem vreun habar despre ce înseamnă a merge pe munte în condiţii de iarnă folosind măcar colţarii şi pioletul cred că nici bătuţi nu am fi urcat. Dar acum cu atenţie, entuziasm şi supravegherea lui Ciprian, Mike cât şi a Gabrielei am făcut prima noastră ascensiune pe zăpadă spre Piatra Craiului Mică.

Seara la cabană care mai de care s-a dat mare cu al lui nas şi obrăjori frumos colorat de soare. :) Ca să ne fie somnul usor, să avem ce visa peste noapte Ciprian ne bagă în şedinţă prezentându-ne în mod practic nodurile atât de necesare în ale alpinismului după care cine a mai rezistat până la stingerea generală a avut parte de cinema vizionând filmuleţe interesante despre alpinisim.

Somnul peste noapte trece repede. Obişnuinţa celor 5 ani de pe tarlaua privată mă determină vrând nevrând să stau cu ochii în tavan de la orele şase ale dimineţii. Primele tresăriri ale celor din camera, au loc în jurul orei 7 şi uşor uşor încep primii paşi de hodorogeală pentru trezirea generală.

Această zi avea să fie ceva mai scurtă în antrenament fiind condiţionată de întoarcerea noastră acasă. Astfel Ciprian ne-a învăţat pentru început să facem rapelul Dulfer, o tehnică care în cazul neexecutării corecte băieţilor le-ar putea cauza anumite probleme... :)

După stăpânirea cunoştinţelor privind rapelul Dulfer au urmat câteva metode de realizare a unui amaraj în zăpadă. Pot considera şi metodele de amaraj în zăpadă tot o tehnică de ultimă speranţă când nu ai de ce te lega şi trebuie să te retragi renunţând la piolet, beţele de trekking sau poate la skiuri. Dar ce mai contează aceste obiecte când salvezi ceea ce ai mai de preţ, propria ta viaţă. Glumind puţin aş putea spune că ar exista o metodă de amaraj fără pierderi mari şi anume amarajul la sacrificiu, asta în caz că vrei să scapi de soacră... :)

Am exersat diverse metode de amaraj, în cazul nostru mai având destul de lucrat. Acum ne-am permis, fără să vrem, a greşi că nu am fixat bine pioletul în zăpadă, că nu am legat corect cordelina, că nu am făcut acel canal în sensul direcţiei de coborâre în rapel pentru a reduce şansele de a scoate pioletul ori că nu am bătătorit zăpada de din deal sau că am stricat stratul de rezistenţă dinspre vale faţă de piolet.

Instruirea se finalizează după ce am văzut cum se realizează un amaraj în gheaţă, cu parcurgerea unei mici porţiuni de teren la piolet reamintindu-ne ceea ce am exersat cu o zi înainte după care facem primele urme în zăpadă îndreptându-ne către cabană.

Atelierul de alpinism hivernal se încheie, spre surprinderea tuturor cursanţilor, cu examen. Dacă ştiam veneam pregătit de acasă cu fiţuici sau hands-free ori poate direct aranjam ceva din timp cu Ciprian. :)

Din fericire cunoştinţele teoretice şi practice asimilate de-alungul celor două zile ne-au rămas bine întipărite în a noastră minte promovând astfel toţi cu brio examenul, confirmând prin acest lucru că profesorul nostru nu şi-a bătut gura degeaba vorbind doar la pereţi.

Termin cele prezentate de mine prin text şi imagini cu ideea că iarna mersul pe munte solicită în general o atenţie mai mare în abordarea unui traseu în funcţie de condiţiile meteorologice, de echipamentul din dotare cât mai ales de cunoştinţele asimilate de-a lungul timpului ce îţi pot oferi siguranţă şi încredere în tine.De aceea este bine de urmat ca astfel de cunoştinte să fie influenţate în special de experienţa unor persoane calificate ce îşi pun cunoştinţele la bătaie într-un mediu organizat chiar dacă aceste activităţi desfăşurate prin astfel de ateliere au şi un preţ. 

Nu te zgârci la bani, cu cât faci activităţi montane mai periculoase cu atât îţi vei risca mai mult viaţa. Bucură-te de timpul liber petrecut pe munte cât mai în siguranţă, să ne poţi povesti pe urmă cele văzute de tine.

Cu mulţumiri Asociaţiei Montane Carpaţi pentru organizarea unui astfel de atelier cât şi lui Ciprian Lolu pentru rolul de îndrumător avut.

Marţi, 15 martie 2011 - 20:52 
Afisari: 1,666 


alex_sandr..