Muntii Buila-Vanturarita - tura de Paste (23-25 aprilie 2011)

Marti seara eram cu bagajele facute ca sa plec a doua zi in Grohotisului.

Imi fac totusi timp sa trec si prin centru, in clubul unde avea concert amica noastra Mi, si buna inspiratie am avut.

M-am intors de acolo cu o invitatie de la Mihai taz pentru o tura in Buila, in zilele de Paste.

Dupa un miercuri-joi pe munte, am o doar o zi de odihna, si vineri seara imi fac iar bagajul pentru tura, de data asta mult mai plin, c-asa-i de Paste: pe langa cort si sac, mai pui in rucsac si pasca, cozonac, oua rosii.

ZIUA 1 - sambata 23 aprilie

Autostrada spre Pitesti e surprinzator de libera, la fel si drumul peste Dealul Negru, cel plin de serpentine.

Ca sa-mi pacalesc raul de masina, incerc sa-mi inchipui ca sunt la volan, si urmaresc banda de pe sosea.

Ajungem la Costesti-Bistrita mult mai repede decat ne-am fi asteptat, si suntem bucurosi sa iesim din masini ca sa ne dezmortim, la poarta impunatoarei manastiri de aici.

Am ajuns toti cu bine, cu cele doua masini: Cati (catisor), Ana, Alina (alinamarina), Mihai (mihai_taz), Mihai (mkcp), Cosmin, Misu (misuk), si eu (mflorin).

Dupa ce scapam de ceata de cersetori (exagerat de agresiva), intram in curtea manastirii, si avem de asteptat terminarea slujbei, pana sa primim cheia de la pestera liliecilor.

Dam un tur de manastire, mai stam de vorba, si apoi, plecam pe drumul ingust ce urca pe cheile Bistritei, pana la gura pesterii.

Ajungem dupa vreun sfert de ora - Mihai deschide grilajul, si ne pregatim lanternele si frontalele (caci sistemul de iluminare al pesterii nu vrea sa functioneze).

Ne aplecam, si intram pe rand prin deschizatura ingusta, si joasa, mergand destul de mult pe un coridor stramt, pana iesim intr-o sala mai mare.

Intram apoi intr-o galerie larga, si mergem prin ea destul de mult, pana dam de o impresionanta colonie de lilieci (micuti, dar teribil de galagiosi).

As fi mers pana la capatul galeriei, dar cativa deja se intorceau inapoi, asa ca am decis totusi sa nu ne despartim.

Intram pe o alta galerie, paralela cu cea de la intrare, ce da intr-o deschizatura a pesterii spre chei.

Aici se afla o bisericuta de lemn si zidarie (sfintii Arhangheli, din 1635).

Pe peretele bisericii, abia se mai oberva o frumoasa pictura, infatisand probabil pe arhangheli. O fi aratat minunat in zilele ei bune, dar acum pictura poarta pe ea urmele a catorva sute de ani de timp trecut, plus urme de vandalism - mai vechi sau mai recente.

Ne croim drum spre iesire, si intalnim si alti turisti. Bine ca s-au intalnit cu noi, ca ei n-aveau cheia de la grilaj, si cine stie ce s-ar mai fi putut intampla.

Dupa ce coboram iar la manastire, pornim de data asta spre alta pestra (a Ursilor), aflata chiar pe cheile Bistritei.

Trecem pe langa doua cruci sculptate in stanca, si pe langa doua mici cascade, si dam de indicatorul cu pestera.

Urcam pe langa balustrada si cablu, si ajungem la gura pesterii, unde ni se dezvaluie un specatacol impresionant: o deschidere imensa, cu o coborare aluncoasa. 

Raman sa mai fac cateva poze, si cobor si eu repede dupa ceilalti. In ciuda intrarii grandioase a pesterii, galeriile ei sunt foarte stramte, asa ca ne strecuram cu grija.

Pe masura ce inaintam, locurile se ingusteaza si mai mult, asa ca dupa vreo 20 de minute, iesim din nou la lumina.

Cam gata cu vizitatul pesterilor pe ziua de azi, e timpul sa mergem sa mancam, asa ca ajungem la un resturant de la drumul national, unde ne punem pe o lunga asteptare.

A durat mai mult de o ora pana ne-a venit la toti mancarea, o adevarata proba de rabdare.

Urmeaza drumul spre Barbatesti, si de acolo inca putin pe drumul neasfaltat, cautand un loc unde sa lasam masinile.

Luam rucascii in spate, si pornim, destul de veseli, vazand ce ne asteapta in fata: silueta muntilor Buila-Vanturarita.

Incepem si traseul de urcare spre schitul Patrunsa, unde depasim mai multe enoriase. Apoi, acordam prioritate calugarilor ce coborau cu o ceata de magarusi.

Drumul il facem unii cam intr-o ora, ceilelti in mai mult - depinde fiecare ce incarcatura a avut, si ce antrenament la picioare.

Iesim in fata schitului, si ne asezam pe iarba, la soare, incercand sa ne informam pe unde am putea sa gasim un loc bun de campare.

Un astfel de loc il gasim destul de greu, dar scapam in final si de grija asta: ne putem intinde casele de panza, formand un mic sat carpatist, de patru case.

Adunam lemne, si aprindem un frumos foc de tabara, ce ne reuneste pe toti in jurul lui.

In acest moment al povestirii trebuie sa marturisesc ca eu n-am participat niciodata la o slujba de Paste, asa ca acum aveam prima ocazie. Stiu ca suna cam ciudat, dar asa a fost sa fie.

Clopotele bisericii anunta inceputul slujbei de Inviere, asa ca ne grabim sa ajungem si noi acolo.

Pentru cateva minute, se sting toate luminile in biserica, stam in liniste si intuneric vreo doua minute, pana vine preotul cu o lumanare si indemnul: ''veniti de luati lumina !!!''

Dam apoi un tur de manastire, in timp ce afara bate un vant destul de aspru, ce stinge lumanarile aproape in fiecare minut. O adevarata aventura sa reusesti sa ai lumanarea aprinsa.

Mai stam la slujba inca aproape o ora, si ne indreptam spre corturi. Vantul de afara anunta deja o noapte friguroasa, cu temperaturi sub zero grade. Perfect pentru sacul meu de vara.

ZIUA 2 - duminica 24 aprilie

''Hristos a inviat !''

''Adevarat a inviat''

Si ''poc'' - ciocnim oua colorate, intr-un mic campionat facut la micul dejun.

Stam cu toti la soare, ca sa ne mai incalzim dupa tremuratul din noaptea precedenta.

Azi ne astepata traseul cel mai frumos: iesim in curmatura, si apoi vedem in sfarsit creasta Builei, despre care auzisem numai cuvinte de bine.

Traseul (punct galben) pleca de langa manastire si urca pe langa peretii de stanca, pana se iese la o brana.

Printre stanci vedem si frumoasa formatiune numita "casa de piatra" - din pacate vederea e mascata de vegetatia uscata.

Iesim destul de repede intr-un loc deschis, de unde noi, cei din fata, ratacim putin drumul: in loc sa mergem pe curba , incepem sa urcam.

Cosmin si Cati ajung pana in creasta, eu si Misu ne trezim pe la mijlocul urcusului, ceilalti ne striga de jos. Stam putin sa ne gandim, si incepem si noi sa coboram, pana la brana.

Traseul e apoi destul de usor de urmarit, se vede clar saua unde trebuie sa iesim.

Mihai se duce repede inainte (sa se asigure ca au ajuns Cosmin si Cati). Eu ii astept pe ceilalti langa un izvor.

Ajunsi la refugiu, abandonam cu satisfactie rucsacii cei grei, si ne intindem pe iarba deasa, la o ora de odihna.

La ora pranzului, sase dintre noi pornim pe traseul de creasta (punct rosu).

E atat de bine sa mergi fara bagaj, doar cu aparatul foto si o sticluta de apa, sa te bucuri de peisajele grandioase si de atmosfera acestui anotimp fara egal, care este primavara.

Iesim in creasta, si incercam (mai mult din amuzament) sa cautam marcajul pe pietre - un marcaj foarte vechi si sters.

Creasta Builei e cu adevarat spectaculoasa, e o adevarata placere sa te plimbi pe aici, pe acesta vreme superba de aprilie.

Ajungem destul de repede pe varful Buila (1849 m). Admiram imprejurilmile, facem cateva poze de grup, si ne gandim ce sa facem mai departe.

Hotaram ca ar fi pacat sa nu ajungem si pe varful ''botezat'' in fel si chip: Vanturita, Vaturata, Vanturitita.

Ne ia mai putin de o jumatate de ora sa ajungem acolo, trecand si prin Saua Stevioara, unde e o intersectie de mai multe trasee.

O noua poza de grup si aici, pe varful Vanturarita.

Dincolo de varf incepe un alt tip de traseu, mult mai abrupt si mai spectaculos. Ma duc cateva minute si in directia asta ca sa fac cateva poze.

Parasim varful, si facem cale intoarsa, fara graba, caci e inca destul de devreme. Ne bucuram in continuare de panoramele minunate pe care ni le ofera acest magnific munte.

Ajung printre ultimii la refugiu, caci stau sa fac cat mai multe poze.

Cand cobor si eu, vad ca ceilalti stau de vorba cu un nene cu par alb, ce imi pare cunoscut.

Pana sa ajung eu acolo, se retrage la cortul montat la cativa metri de refugiu.

''_ Mihai, nenea cu care ati stat de vorba, nu era Dinu Mititeanu ?''

''_ Bai, sa stii, ca si mie mi se parea cunoscut, si nu stiam de unde.''

''_ Da' vad c-a intrat la cort, poate iese mai tarziu''.

Cum n-avem stare, patru dintre noi mai vrem sa facem o plimbare, de data asta in directia opusa.

Urcam pe zapada, prin hornul dinte cele doua stanci imense ce strajuiesc culmea.

Soarele inca se mentine pe cer, asa ca avem timp sa facem un tur complet al platoului stancos, si sa facem poze in toate directiile.

Mergem si pe directia estica, unde e un mic lac si o cupola cu o cruce.

Admiram si deschiderile spre Cozia si Creasta Fagarasului (inca plina de zapada), apoi o luam incet inapoi spre horn si spre refugiu.

De data asta n-am mai stat foarte tarziu la foc, desi jocul de flacari vii si jeratic era imbietor.....dar oboseala si-a spus cuvantul la multi dintre noi.

Ne retragem in refugiu, pregatiti pentru inca o noapte friguroasa. Inainte sa ma culc, admir luminile ce se vad de sus, aprinse in toata valea.

ZIUA 3 - luni 25 aprilie

Dimineata ies la dezmortire si la o gura de aer curat. Vecinii nostri tocmai terminau de strans cortul, asa ca ma duc sa dau un buna dimineata.

Domnu Dinu Mititeanu e bucuros de vorba, asa ca stam la povesti vreo juma de ora.

(despre minunatul munte pe care ne aflam, despre sarbatori, despre viata - subiecte au fost destule, la fix cat sa se trezeasca tot grupul si sa iasa la aer).

Toate vorbele bune pe care le-am auzit despre el pot sa le confirm.

La final ciocnim si cate un ou rosu (dar nu va zic cine a castigat  ;) )

Ne luam la revedere, si domnu Dinu (cu grupul lui) coboara spre vest. Noi vom cobori pe latura opusa.

Intre timp, ne strangem si noi bagajele, si parasim refugiul. Ne asteapta o coborare pe cruce albastra, prima portiune fiind comuna cu cea de ieri.

Urmeaza o portiune mai abrupta, prin padure, pe frunzis alunecos, destul de neplacuta.

Apoi carararea devine placuta, lina, printre dealuri si luminisuri.

Iesim in valea unui parau, ce ne duce direct la valea principala, unde erau masinile.

O vale racoroasa, in culori vii - de primavara - de natura renascuta - ce imi da o stare de bine.

Aici era o adevarata invazie de oameni veniti la picnic si gratare, dar, din fericire, fara manele. Valcenii inca mai prefera muzica populara romaneasca.

Stam si noi o ora la un mic picnic, sa ne mai linistim dupa atata traseu.

Urmeza soseaua, Valcea, Pitesti, autostrada si Bucurestiul.

Se termina o tura de trei zile, o sarbatoare a Pastelui pe unul dintre cei mai frumosi munti din tara noastra.

Miercuri, 4 mai 2011 - 20:46 
Afisari: 1,105 


mflorin