Muntenegru si Croatia: In vizita la Tara, Bura, Bobi, Sobe si Dobre

Dupa ce am fost nevoiti sa refuzam o frumoasa tura pe Damavand, dupa ce am golit considerabil buzunarele pe niste piese pentru dragul nostru Frodo, dupa ce am renuntat la un concediu in Alpi, dupa ce am stabilit ca pana la urma mergem in Tatra (Slovacia) si in Triglav (Slovenia), dupa ce Harry s-a imbolnavit rau si ne-a anuntat cu o seara inaintea plecarii ca el si Ana nu mai pot veni cu noi si dupa ce concediul s-a decalat astfel cu o saptamana, plecam din Bucuresti, intr-o vineri dupa-masa, cu destinatia Muntenegru si Croatia. Toate conform planului.

This is the strangest life I've ever known 

Din Valcea ii luam pe Cosmin si pe Andra, veniti din Sibiu, iar seara ajungem in Orsova, la unchiul lui Cosmin. Mancam mult peste, asteptandu-i pe Lia si Leo Suteu, care trebuie sa soseasca din Oradea. Dupa o serie de povesti despre Serbia la un pahar de vin rosu, asezonat cu smochine din gradina proprie, ne intalnim cu Lia si Leo.

Zona aceasta a tarii este de o frumusete aparte. Nu am fost de multe ori, insa prima oara cand am vazut Dunarea aici, copil fiind, am fost placut surprinsa (venisem cu parintii la Baia de Arama, locul de nastere al bunicului). Versanti impaduriti care se pravalesc in apa... nu semana deloc cu relieful plat din Delta Dunarii, pe care o vazusem cu cativa ani inainte. Dar cu siguranta imi placea mai mult.

Cu aceste amintiri care imi invaluie mintea usor obosita de la condus pe drumurile perfecte ale patriei, privesc de pe geam apa linistita, in care se reflecta luna, si ascult clipocitul discret al valurilor care se lovesc de mal - muzica de fundal pe care adorm.

 

Let me take you far away
You'd like a holiday

 

Sambata plecam spre Muntenegru, prin Serbia. Despre sarbi stiam ca sunt harnici si muncitori, dar ce vedem pe drum ne surpinde de-a binelea: sosele bune, gradini cu flori frumos aranjate, case ingrijite. In schimb, ideea noastra despre Muntenegru era destul de "gri", in sensul ca, pe langa peisajele superbe vazute in poze, ne asteptam ca peisajele urbane sa fie numai blocuri gri, cladiri darapanate si drumuri pline de gropi. Ei bine, aveam sa ne inselam...

 

'Cause the line between wrong and right
Is the width of a thread from a spider's web

 

Traversam Serbia in aproximativ 5 ore (cu opriri), prin Negotin-Zajecar-Paracin-Kraljevo. Avem parte si de o aventura haioasa, cu un drum blocat, aflat in reparatii, si deviat pe un forestier pe care nu am fi intrat, daca nu ne-ar fi explicat muncitorii (cu mainile) ca e "dobre" sa o luam pe acolo. Desi multe drumuri au fost bombardate, majoritatea au fost refacute, iar starea lor este chiar buna. Mai buna decat la noi, a se intelege, care nu am fost bombardati. Decat cu bani, pentru a le repara sau construi.

Hello
Is there anybody in there?
Just nod if you can hear me
Is there anyone at home?

 

Avem 2 variante de a intra in Muntenegru (Crna Gora): fie prin Cacak-Uzice, fie prin Novi Pazar - Ivangrad. Alegem cea de-a doua varianta, deoarece peisajul este mult mai spectaculos. La granita rezolvam destul de repede, dupa ce achitam "taxa de mediu" (un fel de vigneta), in valoare de 10 euro.

Granita, pentru ca, dupa ce a facut parte din Regatul Iugoslaviei si din Republica Socialista Federativa Iugoslavia, si dupa ce a ramas intr-o uniune cu Serbia ("Serbia si Muntenegru") in urma destramarii Republicii Socialiste, Muntenegru si-a declarat independenta in 2006. Serbia nu a obiectat, declarandu-si propria independenta.

There is a war between the ones who say there is a war
And the ones who say there isn't

 

Iar formalitatile la granita sunt "formalitati"... la cetatenii UE nici nu se uita. Ne intreaba "bagaj?", noi le raspundem "da, da, bagaj pentru... aa... gora... aa... Durmitor...", iar ei zambesc si ne lasa sa plecam.

Imediat dupa ce intram in tara, remarcam peisajele frumoase despre care citisem, insa acestea sunt repede umbrite de maldarele de gunoaie care ard pe marginea drumului, in prapastii.

The evil that men do lives on and on…

 

Mergem inspre Mojkovac, unde incepe canionul raului Tara. Acest canion, cu o lungime de 78 km, este considerat cel mai adanc canion din Europa, avand 1300 m in cel mai adanc punct. A fost inclus in patrimoniul UNESCO in anul 1980 si face parte din Parcul National Durmitor. Este denumit "Lacrima Europei" si e celebru pentru rafting, motiv pentru care intentionam si noi sa "pierdem" o zi pe apa.

 

Privelistea este, intr-adevar, spectaculoasa... ne aminteste de Cheile Tasnei, cu pinii sai negri cocotati pe stanci, cu silueta specifica. Gasim un camping dragut si retras, chiar pe marginea canionului, unde innoptam. Proprietarul, un sarb, ne intampina cu "Romanians, my friends" si ne ofera o casuta in care putem dormi toti sase.

Muntenegrenii sunt (inca) foarte prietenosi si foarte saritori. Ne sfatuiesc sa nu mergem acum la rafting, pentru ca raul e destul de secat, lunile mai si iunie fiind cele mai indicate. Ne explica faptul ca ei sunt inca la inceput cu turismul, cu investitiile, cu amenajarile. Ne arata cei doi pesti imensi pe care i-a prins in Tara si care acum atarna deasupra usii de la intrare in casuta in care locuieste el. Cosmin este vrajit, iar noi ni-l si inchipuim pe Cristi-Urlea zambind cu gura pana la urechi la vederea pestilor. Apoi mergem toti la somn... la dormit adica, nu la pescuit.

Oh, everybody's sleeping now
An industrial silence singing
And the rain will keep hammering down from overhead

 

Dupa o noapte de odihna si ploaie plecam inspre Zabljak, de unde urmeaza sa urcam pe munte. Pe drum ne oprim in diverse locuri de belvedere, iar peisajul ne lasa cu gura cascata... Culoarea apei este ireala, un verde-smarald, de jos se aud cascadele vuind.

 

Podul de la Durdevica Tara este impresionant (140 sau 150 m peste Tara, in functie de sursa, construit la sfarsitul anilor '30). Numele "Tara" vine de la tribul ilir "Autarijati", care traia aici inainte de venirea slavilor.

 

Parasim canionul si cotim inspre Zabljak, unde ne stabilim tabara la campingul Ivan Do. Ce diferenta intre proprietarul acestui camping si cel din canionul Tara! Nu intelegem o iota din ce ne explica, noroc ca ne arata o foaie cu poze - cat costa de persoana, cat costa locul de cort, cat costa locul de masina... sest person, dva auto, dva zelt, dva noci. "Zelt", pentru ca la cort chiar nu stiam cum se spune, dar am vazut ca intelege un pic de germana... Nu este deloc preocupat de noi, dar se plimba printre corturi aproape incontinuu si are ochi de vultur - vede imediat cand apare un cort nou.

Zabljak este o statiune imensa, situata la 1456 m, unde se construieste de zor si destul de neorganizat (un fel de Ranca). Insa per total arata bine. Este asezarea umana permanenta situata la cea mai mare altitudine din Peninsula Balcanica. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial toate cladirile au ars din temelie. Au fost reconstruite, iar apoi Zabljak a devenit centrul sporturilor de iarna din Muntenegru.

Strange days have found us
Strange days have tracked us down

 

Cu toate ca vremea este urata, pornim intr-o tura de recunoastere, pana la lacul Crna Jezero (Lacul Negru), un lac glaciar, situat la 1416 m, denumit astfel dupa padurile de pin negru ce-l inconjoara. Lacul se compune de fapt din 2 lacuri - Veliko Jezero (Lacul Mare), cu o adancime maxima de 24,5 m si Malo Jezero (Lacul Mic), cu o adancime maxima de 49,1 m.

Incepe sa ploua, insa dupa o jumatate de ora se opreste si hotaram sa ne plimbam cu barca pe lac. Astfel, ne impartim in doua grupuri si [baietii] incepem sa vaslim. Acum se intrevede si varful Meded ("urs") - primul contact vizual cu Durmitorul.

Apoi mergem, pe marcaj, inspre lacul Zminje, unde zabovim vreun sfert de ora. Acest lac este total diferit fata de Crna Jezero - napadit de vegetatie si cu aspect de mlastina.

Dupa o cina copioasa, cu specialitati muntenegrene, ne intoarcem la camping, pentru o noapte de odihna. Intre timp, campingul s-a umplut, insa din masina nu se aude mai nimic.

Luni dimineata vremea e superba... ne asteapta o zi perfecta. Planul e sa parcurgem creasta Meded, apoi sa ajungem seara la cabana Skrka (varful Bobotov Kuk 2523 m, urmand sa-l urcam marti, la intoarcere). Din socotelile Liei, traseul se parcurge in cca. 8-9 ore.

 

We have all the time in the world
If that's all we have
You will find
We need nothing more

 

Incepem urcusul, mai intai prin padure, apoi in golul alpin. Peisajul este de vis - se vede lacul, se vad crestele din jur, se vade statiunea Zabljak.

 

Ma cuprinde un sentiment de revedere placuta, desi nu am mai fost in zona niciodata. Creasta este calcaroasa - ingusta si ascutita, cu destule pasaje expuse. Varfurile sunt abrupte, seamana cu niste turnuri, iar vaile adanci si largi. Masivul este un Crai mai mare si mai extins - nu se compune dintr-o singura creasta liniara, ci din multe creste orientate in toate directiile. Imi place. De fapt imi place la nebunie.

When you've been particular places
That you know you've never been before
Can you be sure?

 

Se spune ca aici ai impresia ca admiri putin din Tibet, putin din Alpi si putin din Marele Canion: pe suprafata sa destul de mica (de marimea Retezatului), Durmitorul are mai mult de 50 de varfuri cu o altitudine de peste 2000m.

 

Multe dintre lacurile glaciare (18 in total), denumite "ochii muntelui", sunt secate in aceasta perioada, motiv pentru care luam multa apa cu noi.

Originea numelui masivului Durmitor nu este certa, insa se crede ca numele provine fie de la triburile celtice, "dru-mi-tor" insemnand "apa de la munte", fie de la legiunile romane care spuneau ca muntele doarme ("dormitorium"). Un fapt care sustine cea de-a doua varianta este existenta, in spatiul ex-iugoslav, a unor masive cu nume precum Visitor ("visator") si Cipitor ("atipitor").

 

In caldarea Velika Kalica mai vedem inca resturi de zapada, ce asteapta sa fie topite de soarele puternic, pe care il resimtim si noi din plin. In cealalta caldare, Lokvice, zarim o turma de oi galagioase si un mic refugiu. In mod cert, iarna masivul Durmitor este raiul pe pamant.

No more money, no more fancy dress
This other Kingdom seems by far the best

Trecem de varfurile Meded, Severni si Juzni, insa din pacate nu ne miscam la fel de repede precum am calculat. Fiecare abordeaza altfel pasajele mai expuse. Astfel, ajunsi in saua V. Previja, hotaram cu totii sa ne intoarcem in camping si sa mergem a doua zi pe varf sau macar pe creasta Prutas, prin partea sud-vestica a masivului. Prutas este considerat varful cel mai frumos din Durmitor, pentru ca de acolo se deschide cea mai spectaculoasa priveliste: lacurile Skrka, creasta principala Soa Nebeska, varful Bobotov Kuk, chiar si canionul Susica.

Ne intoarcem pe traseul spre Valea Lokvice printr-un grototis simpatic, pe care il coboram ca pe schiuri, si pe langa stana vazuta de sus.

 

 

Ne oprim la refugiul Lokvice, unde a poposit si un grup de francezi, si mancam de pranz. Majoritatea celor intalniti pe munte sunt francezi. Sa nu uit de cehi, carora Andra le spune zambind "Oh, but you are everywhere", amintindu-ne ca si in Romania intalnesti multi cehi pe munte.

 

Seara mergem pe drumul Zabljak - Tepca, un satuc inspre care se afla cea mai vestita belvedere asupra canionul Tara (Curevac).

Cautam cazare (citisem pe internet ca aici gasesti cazare ieftina, plus o masa taraneasca cu branza si lapte dimineata, inclusa in pret). Cuvantul magic este "sobe" (camera de inchiriat)... insa din pacate aici nimeni nu pare sa aiba camere de inchiriat. Si in zona asta se construieste de zor, urmeaza sa fie amenajata chiar si o partie de schi. Ne intoarcem in Zabljak.

Marti dimineata muntele este invaluit in ceata, iar noi plecam pe drumul ce ocoleste masivul prin sud-vest, prin pasul Sedlo (1907 m), unde se resimte in general cel mai puternic vant din Durmitor. Aici este senin, iar privelistea de pe drum este incredibila: in fata noastra se deschid vaile Dobri Do si Todorov Do, varful Prutas (2393 m) si intrarea in canionul Komarnica. Din pacate nu identificam varful Prutas din pas, doar citim ca ar trebui sa-l vedem.

 

Continuam pe drum, stiind de pe harta ca, pentru intrarea in traseul spre Prutas, trebuie sa dam de un mic lac pe dreapta (si, cel mai probabil, si de semne). Vedem o creasta incredibil de frumoasa, cu straturi sedimentare verticale.

Mergem si tot mergem, intrebam si un cioban, insa nu ne dumirim unde ar putea fi. El este sigur ca am trecut, noi insistam ca mai avem de mers. Cand sa ne intoarcem, sa vedem totusi de unde am putea porni in traseu, vedem un mare nor negru, care se lasa peste crestele admirate mai devreme. Hotaram sa plecam mai departe, nu fara ceva regrete in suflet.

 

Desigur ca Prutas fusese chiar creasta admirata mai devreme, cea mai frumoasa de pe drum... Lacul era probabil secat, iar semne nu exista nici de frica. Dar ne promitem ca anul viitor vom reveni pentru 2 zile de rafting si pentru traseele neparcurse in Durmitor.

Moon river, wider than a mile
I’m crossing you in style some day

 

Mergem pe drumul Trsa-Pluzine si dam de o surpriza: lacul Piva (Pivsko Jezero), mai mult lung decat lat, dar ale carui culori ne vrajesc.

 

Citim ca lacul constituie granita vestica a Durmitorului si ca barajul inalt de 220m, construit in anii '60-'70, a distrus o mare parte a canionului raului Piva. Drumul ne duce prin tuneluri, in curbe stranse, pana jos la baraj. De aici plecam inspre lacul Skadar (Scutari), aflat la granita cu Albania - cel mai mare lac din Peninsula Balcanica.

Pe drum ne oprim la manastirea Ostrog, o manastire ortodoxa construita in stanca si situata la cca. 1400 m. A fost intemeiata de Vaszilije Jovanovic Ostroski, episcopul metropolitan al Hertegovinei, in secolul al XVII-lea. Se spune ca de la balconul celei de-a doua manastiri (mai mica) ai impresia ca poti vedea intreaga tara. Drumul pana la manastire este o adevarata aventura: extrem de ingust, fara parapeti, curbe stranse, pe alocuri zero vizibilitate si teribil de aglomerat (inclusiv camioane). Pe 99% din drum nu incap doua masini una lanaga cealalta. Ajungi sus numai bine, pentru a rosti ceva multumiri si rugaciuni pentru drumul de intoarcere...

 

Jos, dupa ce coboram si savuram specialitatile locului, ne prinde o ploaie torentiala, cum n-am mai vazut de mult.

Rain pouring on a milk white line
Asphalt devouring our tired eyes

 

Ocolim Podgorica, capitala Muntenegrului, si ajungem in satul Rijeka Crnojevica. Drumul - cum ne-am obisnuit, ca toate "judetenele" de la ei. Citisem ca acest satuc este un mic paradis. Intr-adevar, este un paradis pentru ornitologi, deoarece malurile sunt mlastinoase. Pe noi insa, trebuie sa recunosc, nu ne incanta foarte mult.

In Evul Mediu, aceasta asezare era unul dintre centrele comerciale importante din zona, principalul produs comercializat fiind desigur pestele (aici traiesc cca. 40 de specii de pesti, majoritatea de apa sarata). Acum, cel mai frumos obiectiv este podul peste raul Crnojevic, construit in 1853. De asemenea, aici a fost tiparita prima carte scrisa in alfabetul chirilic de pe teritoriul slavilor de sud.

Pe internet gasisem un sfat: "The lake is full of frogs and snakes, neither of which are dangerous. Don't be intimidated by all of the water snakes (literally you'll see hundreds) they are harmless so go ahead and go for a swim". Ne lasam totusi intimidati de fauna bogata, alegem doar sa facem cateva fotografii si pornim inspre Virpazar, un oras situat pe malul lacului Skadar. Drumul este asa cum stim - ingust, fara parapeti, fara vizibilitate. Din drum se desprind foarte multe trasee, insa sincer nu-mi surade nicio tura pe aici - este arid, niciun strop de apa, numai ciulini, iar in plus este foarte cald.

Din Virpazar admiram linistiti lacul, care este cu adevarat frumos. Partea montenegrina a fost declarata parc national, fiind una dintre cele mai mari rezervatii ornitologice din Europa (cca. 270 de specii, printre care si pelicani). Suprafata variaza de la 370 kmp la 530 kmp, in functie de anotimp si nivelul apei.

 

In departare se vad muntii Prokletije, situati la granita cu Albania si Kosovo, dar si muntele de aproape 1000 m, pe care urmeaza sa-l trecem inspre litoral.

 

 

Nu degeaba se numeste tara "Muntenegru" - practic toata suprafata este acoperita de munti si dealuri. Chiar si la mare...

Dormim intr-un camping langa Petrovac, la Buljarica, iar miercuri mergem inspre golful Kotor, care este considerat cel mai sudic fiord al Europei si unul dintre cele mai frumoase golfuri din lume (de fapt sunt 4 golfuri consecutive). Admiram de sus peninsula Sveti Stefan, care in anii '80 era asediata de demnitari, oameni de afaceri si staruri de cinema (o vila costa in acele vremuri 1500 USD pe zi).

O God of Earth and Altar
Bow down and hear our cry
Our earthly rulers falter
Our people drift and die
The walls of gold entomb us
The swords of scorn divide
Take not thy thunder from us
But take away our pride

 

Ne oprim in satul D. Stoliv, unde gasim un apartament dragut pentru urmatoarele nopti. Initial nu vrem sa ramanem mult, chiar daca proprietarul, un ucrainean, ne avertizeaza ca doua zile e prea putin pentru golful Kotor. Aici nu exista plaja, pentru ca muntii se pravalesc direct in mare. Este pentru prima oara cand fac baie in mare admirand muntii si este... chiar bine.

 

Joi lenevim, doar Lia si Leo au curajul de a merge prin arsita, pana la bisericuta din deal (500 m), desi Lia nu se simte foarte bine. Direct deasupra fiecarui golf se ridica munti de 1000-1700 m. Stramtoarea aflata cel mai departe de mare, Veriga, cu o latime de doar 300 m, era locul de unde era aparat orasul Kotor impotriva vaselor inamice, cu ajutorul unor lanturi introduse in apa.

 

Ei bine, ucraineanul stie ce stie... seara mergem la el si il informam ca mai ramanem, ca ne place prea mult. Vad cum ii rad ochii, in timp ce ne ia banii pentru inca o noapte.

Now I seek upon the night
Small fragments of moonlight

 

 

Ziua urmatoare mergem in Lovcen (un alt parc national), muntele sfant al montenegrinilor, un simbol al statului si al identitatii nationale. Pe varful cel mai inalt, Jezerski (1749 m) a fost construit un mausoleu din calcar si granit, in memoria lui Petar Petrovic Njegos, cel mai important conducator al tarii.

 

De aici se vede orasul Cetinje, fosta capitala a Muntenegrului intre anii 1855-1918, si chiar si Italia, in zilele cu vizibilitate buna. Peisajul este peisajul tipic de carst pe care il vom intalni pana la intoarcerea in tara - uscat, arid, cu ciulini.

 

 

Insa de sus privelistea asupra golfului este fantastica, iar celebra sunca de Njegusi este cu adevarat gustoasa!

 

Apoi vizitam orasul Kotor, un orasel medieval superb, considerat cel mai frumos din Muntenegru. Contrar asteptarilor noastre, Muntenegru nu este o tara "prafuita", cu orase gri - majoritatea oraselor sunt cochete, intretinute, cu aer venetian. Venetia a avut cea mai mare influenta asupra arhitecturii orasului Kotor (si nu numai) - in orasul vechi admiram o poarta pazita de lei, strazi inguste care ies in piete mari si spatioase, palate, vile si multe alte bijuterii arhitecturale.

 

Seara o petrecem vaslind in golf, printre ambarcatiuni mai mult sau mai putin motorizate, si savurand platoul "Bobi" (peste cu peste si garnitura de peste).

Sambata, dupa fix o saptamana de la plecarea din Romania, pornim catre Croatia (Hrvatska). Preferam sa ocolim tot golful, pentru a admira peisajul, decat sa luam feribotul. Zona este cu adevarat superba - nu degeaba se spune ca este unul dintre cele mai frumoase golfuri.

In Croatia, prima zi o petrecem vizitand orasul Dubrovnik, care este extraordinar de frumos. Din pacate, Lia inca nu se simte foarte bine, iar Cosmin si Andra incep sa aiba probleme cu caldura, asa ca avem o ora jumate sa vizitam orasul vechi (inclusiv zidurile vechii cetati).

 

"Those who seek paradise on Earth should come to Dubrovnik" - G.B. Shaw

 

Fiind convinsi ca gasim repede un camping convenabil, mai mergem pe coasta, inspre nord. Insa la primul camping unde oprim... surpriza. Este plin. Mai oprim la cateva, toate pline ochi - peste tot rulote, in proportie de 90% cu numere de Italia. Gasim, in sfarsit, un camping mai retras, dar tot plin, unde ni se permite cu greu sa punem corturile pe pamant (nu pe iarba). Dupa ce aranjam totul, baietii se duc sa plateasca, dar se intorc spunandu-ne sa nu ne facem prea comode, ba chiar sa strangem tot. Proprietarul nu a vrut sa inteleaga ca nu ii putem lasa pasapoartele peste noapte si a aruncat cu banii in ei. Astfel mai pierdem o ora cautand 2-3 locuri intr-un camping. Ce schimbare brusca de atitudine...

Here I am, I'm not really there
Smiling faces ever so rare

 

Ne gandim serios sa ne intoarcem in Muntenegru. Totusi, parca ne-ar parea rau sa nu vedem si muntii Croatiei. Lia si Leo au mai fost in urma cu 2 ani si ar prefera sa mergem in Slovenia, insa pana la urma hotaram sa vedem si putin din tara cu litoral "cat China".

Ce inseamna banii... Cat de usor se schimba oamenii cand dau de bani. Multi turisti inseamna multi bani. Multi bani inseamna indiferenta si nepasare. Deja afacerile se fac fara niciun zambet pe buze, fara niciun interes pentru musafir. Vrei - bine, nu vrei - la revedere, ca oricum avem turisti.

Am uitat sa mentionez ca, pe drumul inspre campingul din care am plecat brusc, in timp ce baietii vorbeau cu proprietarul, a trecut pe langa noi si o masina cu numar de Romania - trei sau patru domni respectabili, doi dintre ei cocotati pe capota, cu muzica (Vivaldi, desigur, cu ale sale "Anotimpuri") urland din boxe, care ne-au privit cu vadita superioritate, zambind lasciv. Cred ca fusese un semn, pe care noi din pacate nu am stiut a-l interpreta.

Our hopes and expectations
Black holes and revelations

Ziua urmatoare continuam pe coasta, iar in dreptul localitatii Makarska o cotim la dreapta, spre masivul Biokovo, supranumit "Alpii de deasupra marii". Citisem ca de aici sunt niste privelisti incredibile spre mare, asa ca nu ratam ocazia de a merge pana sus. Biokovo este un parc natural si face parte din Alpii Dinarici.

 

Cu exceptia masivului Velebit, este masivul aflat la cea mai mica distanta de mare din acest lant muntos (distanta in linie dreapta de la creasta pana la mare este de numai 3 km).

 

Pe varful cel mai inalt, Sv. Jure (1762 m), se afla o antena TV si o bisericuta inchisa, in care nu putem intra.

 

 

Seara o petrecem in statiunea Omis, unde este incredibil de aglomerat. Aici se afla canionul raului Cetina, unde se poate face rafting, insa nu se recomanda in august...

Din pacate luni dimineata ma trezesc cu o greata teribila, iar dupa cateva ore de agonie Ovidiu si Andra ma duc pe brate la o clinica. Doctorita ma linisteste, spunandu-mi ca nu e nimic grav, este doar o viroza, si ca trebuie sa tin regim 2-3 zile. Dar si ca nu am voie sa fac efort. Ei... asta nu va fi atat de greu, ca oricum nu ma pot tine pe picioare.

Trouble he will find you no matter where you go
No matter if you're fast, no matter if you're slow

Hotaram sa plecam spre Seline, un loc "secret" stiut de Lia si Leo. Acolo avem o surpriza placuta: campingul este foarte bine organizat, foarte aerisit si deosebit de curat. In curand intelegem si de ce: proprietara - o cehoaica - patruleaza permanent si rezolva toate problemele care apar. Pentru mine ziua este compromisa - nu pot sta decat intinsa, in timp ce astept ca Andra si Ovidiu sa-mi aduca paine prajita si ceai de musetel.

Dimineata urmatoare plecam cu totii in diverse drumetii. Lia, Leo, Cosmin si Ovidiu pleaca in traseu, in Parcul National Paklenica, iar Andra si cu mine plecam in lumea agitata a anilor '60, prin intermediul filmului "Across the Universe". Fiecare dupa posibilitati.

Limitless undying love which shines around me like a million suns
It calls me on and on across the universe  

 

 

La soare nu se poate sta, este insuportabil. Lia si baietii parcurg in vreo 7 ore un traseu de 4-5 ore, in masivul Bojinac (traseul Starigrad Paklenica - Bojin Kuk 1110 m). Insa merita, pentru ca privelistea de sus e fantastica.

 

Muntii ofera perspective superbe, insa as reveni iarna. Vara este ingrozitor de cald (peste 40 de grade), iar majoritatea raurilor si lacurilor sunt secate.

 

Iar calcarul este impecabil. Alb, alb, peste tot! Apa marii a sapat in munte, creand doua canioane, unul mare, altul mai mic - Velika Paklenica si Mala Paklenica (impreuna cu Plitvice, PN Paklenica este cel mai vechi parc national al Croatiei - din 1949).

 

La pranz, dinspre munte incepe sa bata un vand rece si uscat, Bura, care seara se inteteste. Bura este cel mai puternic vant din Europa, putand sa ajunga sa bata si cu 300km/h. Aici este denumit "Orkanska Bura", adica "Uraganul Bura" - cand bate cu putere, traficul de pe litoral si din pasuri este oprit complet (frontul este precedat de ploaie, iar imediat ce incepe sa bata vantul temperatura scade brusc, transformand zona intr-o mare de gheata). Seara, la apus, calcarul se inroseste, ca si cum ar fi ars cu fierul, ceea ce ne ofera un spectacol pe cinste.

 

Burning horizon
Fruits of gold to grown
Soon to be gone

 

Miercuri inca nu ma pot tine foarte bine pe picioare, astfel ca hotaram sa traversam muntii cu masina - la dus prin pasul Prezid, iar la intors prin pasul Alan. Lia si Leo au mai fost in Velebit (inclusiv in canioane), astfel ca aleg o tura in masivul Crnopac (circuitul Mali Princ - Micul Print - de 3-4 ore), pe care nu l-au vazut data trecuta. Iar Cosmin vrea sa stea la soare, sa leneveasca.

Dupa ce trecem prin pasul Prezid si admiram muntele dinspre est, la urcarea pasului Alan incepem sa vedem semnele despre care citisem acasa: Atentie, mine! Desi au "curatat" tara de mine cat s-a putut, mai exista inca zone care nu sunt foarte umblate (poteci nemarcate in munti), unde este foarte probabil sa existe inca mine antipersoana.

 

Din pacate, tocmai cand ne bucuram la vederea "spinarii de dinozaur" admirate de jos, la altitudinea de 1050m, facem o pana. Din fericire, gasim un croat deosebit de amabil, care este dispus sa ne ajute sa rezolvam problema. Tot din fericire, facem pana pe loc drept, nu la urcare (o urcare destul de abrupta) sau la coborare (mult mai abrupta decat urcarea, dupa cum aveam sa aflam).

Hey, little mister driver man
Keep your head up
We are nearly there
I am racing
Outside and below myself
Nearly forgot myself there… nearly there

 

 

Din varii motive nu reusim sa montam roata de rezerva, asa ca hotaram sa mergem cu roata la o vulcanizare. Croatul spune ca ne duce el cu masina, ca stie el doua "vulkanizir" in satul aflat la poalele muntelui. Analizam optiunile - fie pleaca Ovidiu cu el si ramanem noi, fetele, sus, fie plecam noi si ramane el sus. Alegem cea de-a doua varianta si astfel facem haz de necaz ca suntem "doua fete si o roata" in pustietate. Dupa ce trecem prin diverse stari de spirit si intamplari (printre care descoperirea unei pusti in masina croatului si aflarea faptului ca cele doua vulkanizir sunt inchise, pentru ca proprietarii isi fac siesta), rezolvam cu pana dupa cateva ore de alergatura.

 

Ah... bunul samaritean este politist, insa vine zilnic pe munte, la stupi. Iar pusca este pentru "mos meded", care vine aproape zilnic la miere. Il recompensam cu o bere fiarta si cu niste bani, pe care nu vrea sa-i accepte decat dupa ce insistam si ii multumim pentru orele pierdute cu si pentru noi.

So now you'd better stop and rebuild all your ruins
For peace and trust can win the day despite of all you're losin'

 

Joi pornim inspre Plitvice, cel mai important obiectiv turistic din Croatia. Sincer, mi-e un pic teama, pentru ca stiu ca ne vom calca in picioare cu alte cateva mii de persoane. Si Bala mi-a spus in urma cu vreo 2-3 saptamani ca a suferit din cauza aglomeratiei. Asa ca insist sa fim la intrare la ora 7 dimineata, pentru ca am citit ca in lunile iulie si august parcul poate fi vizitat intre orele 7 si 23.

Pe drum, ne oprim intr-un mic paradis, o alta rezervatie: Zavratnica.

 

[Foto: Leo Suteu]

 

Ajungem la Jablanac, un satuc minuscul, de unde pornim spre golf.

Dupa 20 de minute de mers pe marginea golfului, pasim in paradis. Locul este intr-adevar de vis - apa clara de vezi (aproape) toti pestii, pereti verticali (golful se afla chiar sub Parcul National Sjeverni Velebit) si... liniste.

In apa se intrevede si epava unui feribot militar din al Doilea Razboi Mondial... atractia baietilor, desigur, care ii tot dau tarcoale.

 

Seara o petrecem langa Plitvice, pentru a fi cat mai aproape de intrare. Trezirea la 5 jumate. Intrarea in parc la 7. Si se vede: suntem noi si inca un grup de 3 persoane.

 

Parcul National Plitvicka Jezera este inconjurat de munti cu inaltimi de pana la 1640m - o asezare perfecta.

 

 

Cele 16 lacuri, mai mici si mai mari, sunt separate de diguri naturale de travertin (muschiul, algele si bacteriile se incrusteaza, formand bariere naturale ce cresc intr-un ritm de cca. 1 cm pe an). Lacurile sunt celebre pentru culorile ce variaza in functie de unghiul razelor de soare si al mineralelor.

 

Din pacate, in 1991 Plitvice a fost scena primei confruntari armate a razboiului de independenta al Croatiei - "Plitvice Lakes incident". Pe parcursul conflictului, unele hoteluri sau cladiri administrative au fost folosite ca baraci.

 

Ripped open by metal explosion
Caught in barbed wire
Fireball
Bullet shock
Bayonet
Electricity
Shrapnel
Throbbing meat

 

Oricum, in Croatia nu vezi nici macar o masina cu numar de Serbia. Toti sarbii se duc la mare in Muntenegru. Cincisprezece ani in constiinta unui popor inseamna foarte putin. Iar trauma unui razboi nu se uita atat de usor.

 

Harmony and understanding
Sympathy and trust abounding
No more falsehoods or derisions
Golden living dreams of visions
Mystic crystal revalation
And the mind's true liberation

 

­

Ultima seara o petrecem intr-un camping foarte simpatic (cu exceptia toaletelor), pe malul marii, lenevind pe stanci, facand baie si analizand fauna marina.

Drumul pana la granita cu Serbia este aproape numai prin munti. Practic, acest popor, in timp ce se lupta cu sarbii, construia autostrazi. Nu vreau sa spun ca e bine sau rau (pentru ca au cam stricat peisajul), dar este impresionant.

Litoralul ne-a lasat un gust amar din punct de vedere social - motivul fiind cel mai probabil faptul ca am fost in august - aglomeratie teribila, ore pierdute in cautarea unui loc in camping, oameni neprietenosi carora nu le convenea sa stai la camping doar o noapte, preturi mari si nejustificate. In schimb, partea continentala este mult mai libera, mai aerisita, oamenii mai amabili, iar preturile mult mai mici.

La final, trebuie sa recunosc ca m-am indragostit. Muntenegru este o tara surprinzatoare, placuta, cu oameni prietenosi si peisaje spectaculoase. Turismul este abia la inceput, ceea ce conteaza enorm. Si pentru a-l parafraza pe Shaw, as spune "Mountaineers who seek paradise on Earth should hike Durmitor".

Oh, let the sun beat down upon my face, stars fill my dreams
I am a traveler of both time and space, to be where I have been

 

Pe de alta parte, si Croatia are multe de oferit: un numar destul de mare de arii protejate (8 parcuri nationale, 11 parcuri naturale si 7 obiective incluse in patrimoniul UNESCO), peste 1.000 de insule, 50 de pesteri cu o adancime de mai mult de 250m, numeroase lacuri, munti impresionanti si un litoral pitoresc.

Calatoria s-a sfarsit vizitand, fara voia noastra, Belgradul, unde un taximetrist amabil ne-a condus pana la iesirea din oras. Calatoria, nu concediul... "concediu" este un cuvant atat de sec si lipsit de continut. Toate sunt de fapt calatorii - calatorii printre istorii, obiceiuri, mentalitati si... oameni. Degeaba citesti despre locurile pe care le vizitezi, degeaba admiri cele mai importante obiective, deageaba ajungi pe cele mai inalte varfuri, daca nu intalnesti oamenii, daca nu asculti muzica si daca nu mananci mancarea.

Hei, aici, la noi, pe acest pamant
Oameni buni au fost, oameni bun mai sunt…

 

 

Versuri: The Doors, Scorpions, Katie Melua, Pink Floyd, Leonard Cohen, Iron Maiden, Madrugada, Louis Armstrong, Audrey Hepburn, Zacharius Carls Group, Gilbert Keith Chesterton, Lake of Tears, Muse, Lenka, Beatles, Led Zeppelin, Hair, Valeriu Sterian

­

Miercuri, 18 noiembrie 2009 - 22:27 
Afisari: 7,496 


varverica