Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Iulie 2017
LMMJVSD
12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31

August 2017
LMMJVSD
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031

Online

Vremea
Varful Grindusu
Muntii Tarcau

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Mai 2017: Ceața, ploaia și pârnaia (Muntii Iezer - Papusa)

Știam de la începutul anului că Ziua Muncii pică într-o zi de luni. Acest eveniment fericit a fost punctul central al excursiei noastre. Zic asta pentru că vremea din perioada respectivă nu se prezenta foarte bine... nici măcar bine. Dar astea sunt detalii.


Sâmbătă, pe 29 aprilie, la ora 07:30 ieșeam din București, înghesuiți în mașină cu portbagajul abia închizându-se. Eram pachet. 


Cu Breky la volan, eu în dreapta iar Giulianni, Tifos și Vodă în spate, îi dădeam viteză spre Munții Iezer-Păpușa. Niciunul din noi n-a mai pus bocancul pe acolo și fiind prima oară, ne propusesem un traseu serios: prima noapte petrecută la Refugiul Iezer și a doua zi să facem toată creasta până la Cabana Cuca. Părea rezonabil.


În Lerești zărim muntele pentru prima oară. Abia așteptam să-l luăm la pas.


/Izr/1_jr.jpg


Trecuți de Barajul Râușor și șerpuindu-ne pe valea Râului Târgului, vedeam muntele mai bine. Aducea a platoul Bucegi. Deasupra sa ședea norul care urma să aducă ploaia, conform meteorologilor.


/Izr/2_jr.jpg


10:14 -- Sardinele au părăsit conserva. În parcarea din fața Cabanei Voina ne întindeam membrele și ne aprindeam primele țigări. Bătea puțin vântul și era soare. Vremea proastă se anunța de la prânz încolo. Din spatele muntelui vedeam venind norul cenușiu ce confirma prognoza meteo. 


/Izr/2a_jr.jpg


Am decis să începem cu micul-dejun, știind că următoarea masă caldă era peste 36 de ore în cel mai bun caz.


11:10 -- Primele picături de ploaie ne-au atins pe când terminam cu bagajele lângă mașină. I-a dat o mică rafală, ca o scurtă atenționare, apoi s-a oprit.


Conversând cu două exemplare de seamă ale Salvamont Câmpulung, am fost convinși să abandonăm ruta inițială, dungă roșie pe Muntele Văcarea, din motive de timp, distanță și nimic spectaculos pe drum. În același timp am fost sfătuiți să renunțăm la creastă dacă prindem vremea urâtă. ”Dacă și cu parcă”... eram convinși că o s-o prindem pe vremea neprimitoare, dar nu aveam de gând să ne întoarcem.


11:26 -- Lăsăm Cabana Voina în spate, cu sfaturile salvamontiștilor în gând și cu ochii pe cruce albastră spre Piciorul Iezerului. Traseul acesta spre Refugiul Iezer era considerabil mai scurt față de ce alesesem noi inițial.


/Izr/3_jr.jpg


Până să începem urcarea, aveam 4 km de carosabil de parcurs: încălzirea.


Pe drum era un miros specific. Micii sfârâiau în jurul nostru în timp ce mergeam, grătarele fiind puse pe malul râului Târgușor. Simțeam că sfidăm tradiția de 1 mai prin ce urma să facem.


Prima intersecție a venit după câteva minute de mers. Crucea și cercul, ambele albastre, mergeau împreună până se termina carosabilul. Crucea ducea pe Piciorul iezerului, iar cercul lua calea mai scurtă a jepilor. Am fost sfătuiți să evităm cercul deoarece valea jepilor era plină cu zăpadă, și ne-am fi chinuit aiurea.


/Izr/4_jr.jpg


Zona era foarte bună pentru camping, un loc confortabil la poalele muntelui, malul râului oferind multe zone de zăcut, relaxat și clătit ochii. Mai puțin plăcut era gunoiul lăsat în urmă de specia homo-sapiens. Ciudată specie. Mașinile mereu sunt curate ca lacrima în timp ce pleacă și lasă în urmă mizerie.


/Izr/5_jr.jpg


11:50 -- Prima pauză intra în efect. Ori că bătea vântul, ori că nu, era destul de cald afară și deja transpirasem. Situația cerea haine mai lejere. Eram pregătiți pentru ploaie ușoară și, ceea ce speram noi să fie, zăpadă multă sus pe creastă.


Pauza a durat 20 de minute. Nu ne grăbeam, cu toate că aveam ceva de urcat. Cabana Voina era poziționată la 980 metri, în timp ce Refugiul Iezer era la 2135 metri. Mai exact, avem de urcat 1155 metri.


Râul ne era mereu alături, mai mereu pe partea stângă a sensului nostru de mers.


/Izr/6_jr.jpg


Valea premergătoare traseului ne lăsa un sentiment foarte plăcut. Pe malurile râului erau puieți de brăduți cu un verde deschis radiant. Un verde tinerel și inocent față de culoarea rudelor masive din jur. Apa râului străbătea multe pietre puse aleatoriu, rezultând devieri bruște de curs cât și cascade în miniatură, sursa sunetelor liniștitoare ce umpleau valea de viață.


Aveam impresia că drumul duce către o cetate grandioasă, ascunsă în natură, chiar pe lângă răul care era sursa de apă a construcției imaginare.


/Izr/7_jr.jpg


12:24 -- Vremea era excelentă considerând așteptările noastre. Norul alb cenușiu se plimba leneș și amenințător deasupra peisajului  și din când în când ne mângâiau razele soarelui, dar cel mai important era că ploaia cruntă pentru care ne pregătisem, sufletește mai mult, nu era prezentă. Totuși timpul nu era pierdut, putea să-i dea să toarne oricând.


Platoul înzăpezit al munților ni se arată printre crengile copacilor, parcă tachinându-ne. Nici nu începusem urcarea pe traseu și abia așteptam să-l străbatem a doua zi.


/Izr/8_jr.jpg


12:41 -- Semnul ne informa că am parcurs 4 kilometri. Oare? Oare am parcurs 4 kilometri? Ne simțeam mai leneși de atât, dar dacă marcajul arată...


/Izr/9_jr.jpg


Ne gândeam că vom ajunge decent la refugiu și în felul acesta o să prindem și apusul. Planul era bun.


Cruce albastră era mersul. Drumul pentru civili continua să șerpuiască prin vale, mereu paralel cu râul. Pe ultima parte a lui era lovit de pietre desprinse din peretele stâncos și abrupt aflat pe partea dreaptă.


/Izr/10_jr.jpg


13:00 -- Părăsim carosabilul, facem stânga și trecem râul pe un pod lemnos și sigur.


/Izr/11_dsc_8298_jr.jpg


Pe partea cealaltă a podului era o crescătorie de puieți, o posibilitate de a ne aproviziona cu apă și marcajul care atesta începerea urcării.


/Izr/12_dsc_8312_jr.jpg


Ne-am lăsat rucsacii jos pentru o scurtă vreme, cât să luăm apă și să ne îmbăiem în verdele proaspăt atât de specific puieților de brad răsăriți peste tot.


/Izr/13_jr.jpg


După apă și odihnă, ne strângem la un loc și începem să urcăm. Pe porțiunea de început, traseul tăia pădurea tangențial pe marginea dealului, după care începea să intre în adânc codru.


/Izr/14_dsc_8320_jr.jpg


Terenul era uscat și manevrabil, acoperit de pietre și frunze. La început au fost destule zone lovite de brazii căzuți. Brazii erau încălecați și lăsați în urmă. Încă ne consideram norocoși că nu lovise ploaia.


La scurt timp de la marcajul care semnala startul urcării, drumul făcea dreapta intrând în pădure. Unghiul creștea subit într-un mod care nu te făcea să crezi că îți pierzi timpul cu el. Rădăcinile începeau să împânzească poteca.


/Izr/15_img_4312_jr.jpg


13:20 -- Abia ne încălzeam când a început să picure. Nu părea grav oricum.


În pădure era un aer de primăvară. Ajuta și puțina apă care pica din cer, lovind pământul și ridicând praful pe care noi îl plimbam mai departe pe traseu.


/Izr/16_jr.jpg


Drumul acoperit de frunze șerpuia în sus pe plan înclinat până la un moment dat când s-a calmat și s-a nivelat.


/Izr/17_jr.jpg


Odată cu noul plan mai puțin înclinat, drumul tindea să aibă forma mai spre linie dreaptă. Tot urcam, dar lejer așa.


În pădure mai toți copacii arătau aproximativ la fel, dar din când în când mai apărea unul în mijlocul lor care aducea a un totem uriaș, de-al locului străjer de mult părăsit de puteri.


/Izr/18_jr.jpg


13:40 -- Pădurea era țepoasă și neprimitoare. Ploaia încă continua într-un ritm deloc îngrijorător, parcă nu promitea mai mult și asta ne bucura. Ruta noastră marcată era singura porțiune mai luminată din codru, în rest în stânga și în dreapta ei pădurea deasă era mai întunecată.


/Izr/19_jr.jpg


Din trunchiurile copacilor ieșeau multiple crengi destul de lungi cât să se lase spre pământ, iar asta făcea dificilă parcurgerea locului în afara traseului marcat.


/Izr/20_jr.jpg


Covorul de frunze uscate se întindea în toate direcțiile. Diferența de grosime făcea ca în anumite porțiuni să nu mai vezi pământul. Sub covor erau rădăcinile ramificate ale arborilor, iar deasupra numeroase crengi și trunchiuri de copac proaspăt căzute ori de mult putrezide.


/Izr/21_jr.jpg


13:55 -- Primele picături mai serioase de ploaie încep să ne lovească. Eram în timpul unei scurte pauze. ”E de vară și o să se oprească” dar ne-am echipat cu cele de ploaie. Faptul că ploua nu înfrumuseța deloc imaginea pădurii în general uscate, cu arborii ei lipsiți de viață și culoare.


/Izr/21a_jr.jpg


Traseul era schimbător, urca în porțiuni tip trepte. Din nivelat cu o ușoară înclinare devenea pantă abruptă, după care revenea la teren nivelat. Ploaia continua să cadă și începea să afecteze terenul. Frunzele uscate mai ajutau la aderență, pe când rădăcinile și pietrele aveau o peliculă alunecoasă la suprafață.


/Izr/22_img_4344_jr.jpg


Soarele a mai avut unele scăpări și ne-a luminat fețele, însă acum era acoperit de nori. Ploaia continua să crească în intensitate și simțeam asta pe propria piele numai pe anumite porțiuni descoperite ale traseului. Dar asemenea porțiuni erau rare. O bună parte din drum coroanele copacilor atât de apropiați unul de celălalt opreau majoritatea picăturilor.


/Izr/23_dsc_8370_jr.jpg


14:40 -- GPS-ul ne poziționa la 1450 de metri, cam la jumătatea traseului ziceam noi. Ploaia o lăsase mai moale și părea că va înceta definitiv. Deranjul creat de dânsa era nimic comparativ cu felul în care a luminat mușchii verzi ai unor arbori bătrâni.


/Izr/24_dsc_8349_jr.jpg


15:05 -- Codrul începea să se mai rărească și ploaia încetase. Am luat-o ca pe un semn bun, că eram aproape ieșiți în platou. Totodată puteam să abandonăm mersul în linie și să abordăm alte căi pentru a avea alte puncte de observație asupra zonei.


/Izr/25_jr.jpg


Încă un semn care sugera imediata ieșire din pădure îl reprezentau peticele de zăpadă care începeau să apară din loc în loc. Mai sus, spre platou, ochiurile de zăpadă erau înșelătoare. Mult mai întinse, nu știam dacă acoperă teren drept sau găuri ori dacă sunt subțiri sau groase și intram în ele, suprinzător, până la genunchi.


/Izr/26_jr.jpg


Trecând prin mini-poienițe, am observat că începuse din nou ploaia. O ploaie mediocră, cât să zici că plouă dar să nu te afecteze în rest. Pădurea se rărea din ce în ce mai mult. 


15:42 -- Vedeam ultimii copaci și cerul în spatele coroanelor adunate. Eram ultimul când am auzit din față țipându-se: ”GOL  ALPIIIN!”. Tifos a fost cel care a strigat. E o tradiție.


Cum am trecut de linia pădurii, au început să cânte păsărelele. Granița era una comună: unde se termina codrul, acolo începea batalionul sutelor de brândușe să preia comanda asupra teritoriului.


/Izr/27_dsc_8390_jr.jpg


Comitetul de primire a fost unul de excepție. Culorile mov și violet împreună cu cântecele voioase ale zburătoarelor ne-au întâmpinat la terminarea primei părți ale traseului. 


/Izr/28_p4280111_jr.jpg


Pe lângă acestea, punctul în plus adus plăcerii vizuale a fost dat de primele imagini clare cu muntele și văile sale parțial înzăpezite. Mai exact este de vorba de Muntele Văcarea, prezent în stânga noastră.


/Izr/29_dsc_8394_jr.jpg


Nu aveam să îl parcurgem pe acesta, poate cu altă ocazie în zonă.


Ceea ce aveam să parcurgem era creasta masivului, aflată în partea dreaptă și de multe ori cuprinsă de nori.


/Izr/30_jr.jpg


Soarele parcă, parcă voia să iasă de sub plafonul subțire de nori și uneori chiar reușea pentru scurt timp să își lungească razele până la noi. Covorul de brândușe te făcea să îți pară rău ori de câte ori nimereai o floricică în pașii tăi. Dar nu le puteam ocoli chiar dacă ne propuneam, erau peste tot. Pentru fiecare soldățel strivit alți 10 răsăreau mai sus pe deal, așa îmi imaginam că funcționează natura.


15:50 -- Conform tehnologiei, ne aflam la 1710 metri. Începusem să urcăm marea pantă.


/Izr/31_jr.jpg


Urcarea era cel puțin greoaie. Poate nu în mod obișnuit dar, ca de obicei, cu toții dormisem foarte puțin cu o seară înainte. Nici kilogramele din spate, tipice primei zi de excursie, nu ajutau. ”Chiar nu înțeleg de ce e atât de greu rucsacul”, era întrebarea care îmi făcea ture în cap și excursia asta. Dar știam de ce e atât de greu. O întrebare mai corectă era ”Chiar nu înțeleg de ce cântărește mâncarea asta atât de mult”... mereu luăm prea multă mâncare.


Brândușele încă dominau platoul. Mai sus însă aveau să-și împartă stăpânirea cu jnepenii cuprinși în grupulețe compacte.


/Izr/31a2_jr.jpg


Norii se plimbau deasupra și pe creasta masivului, în cursele lor acoperind și descoperind pe alocuri văi, vârfuri dar și întregul lanț muntos, cât era vizibil din punctul nostru actual.


/Izr/31b_jr.jpg


Faptul că nu mai eram restricționați de un singur drum marcat pe care să mergem în șir indian, era unul tare plăcut. Panta lăsa la aprecierea fiecăruia traseul pe care îl va urma în sus.


/Izr/32_dsc_8419_jr.jpg


16:30 -- Urcam încet și sigur. Chiar și așa leneși, eram încă în grafic pentru a ajunge la Refugiul Iezer înaintea nopții. Muntele Văcarea arăta din ce în ce mai bine și ne făcea să regretăm faptul că îl ocolim în tura asta.


/Izr/33_jr.jpg


16:50 -- Începuse să bată vântul. Nu tare, ci moderat, chiar potrivit pentru a ne pune sângele în mișcare. Vântul îți taie oboseală. La altitudini și viteze potrivite nu îți permite să te afunzi în starea de ușoară somnolență datorată lipsei de somn. Îți biciuiește pielea și te pune în gardă.


/Izr/34_jr.jpg


Porțiunile albe au început să ne intersecteze calea. Ochiuri de zăpadă de diferite dimensiuni erau răspândite pe pantă cu distanțe inegale între ele. La prima vedere ziceam că nu e deloc adâncă, dar dacă la fiecare pas nu o tasam bine cu talpa înainte să îmi las greutatea cu totul, intram până la genunchi.


/Izr/35_jr.jpg


Urcând tot mai sus, peisajul din spatele nostru se dezvolta din ce în ce mai bine. Nu se mai vedea linia pădurii din care ieșisem cu puțin timp în urmă, dar distingeam valea șerpuită prin care își făcea loc râul.


Era genul de deal care se juca cu mintea ta. Unghiul pantei era potrivit pentru acest joc. Mereu părea că se sfârșește urcarea dar nu se întâmpla așa. Vedeai ce credeai a fi un final, un punct maxim de înălțime, iar când ajungeai la el urcarea continua în spatele lui, la fel de abruptă.


/Izr/36_jr.jpg


17:07 -- Grupulețele de jnepeni formau o barieră eficientă împotriva vântului. Pauzele erau făcute lângă și/sau între ei. Diferența era remarcabilă, de la stat în picioare cu urechile vâjâind, la așezat pe sol în liniște completă.


/Izr/37_jr.jpg


17:33 -- Odată cu altitudinea, vântul bătea mai tare. E normal dacă stai să te gândești. Porțiunile de zăpadă erau mai întinse iar textura zăpezii nu mai era potrivită pentru tasat și călcat. Parazăpezile au fost scoase la lumina zilei.


/Izr/38_jr.jpg


Norii veneau și plecau, iar în goana lor lăsau loc de un peisaj superb asupra crestei. Ca un dinozaur adormit pe burtă, cu multiple cocoașe, acest aproape-Bucegi ni se arăta din timp în timp, pentru o perioadă dictată numai de dinamica norilor. Când îi venea vremea, albul se cobora iar dinozaurul începea să dispară ușor, ușor, pe porțiuni mici, mari, până dispărea cu totul.


/Izr/39_dsc_8467_jr.jpg


Dealul ne juca în continuare, oricât de sus ajungeam. Mereu părea că se termină. Mereu părea ca la finalul unui dâmb aveam să dăm în rocă, dar nu era așa. Cum ajungeam aproape de vârful lui, deja se arăta capul unui alt stâlp de marcaj în depărtare, iar când ajungeam pe vârful colinei, era platou drept urmat de altă colină care la fel de bine părea că a fi ultima.


/Izr/40_dsc_8460-2_jr.jpg


17:48 -- Chiar și în așa condiții nefavorabile am văzut partea sudică a Masivului Piatra Craiului, iar în spatele lui se distingeau și Munții Bucegi. Ne făcea să ne imaginăm cât de bine se văd ei pe o zi senină.


/Izr/41_jr.jpg


Unghiul dealului părea să se fi schimbat. Au mai fost parcurse câteva coline abrupte, după care totul se nivela și deja vedeam roca mult așteptată.


/Izr/42_jr.jpg


18:01 -- Oficial se terminase marele deal, iar noi eram întinși la o mică pauză. De aici mai era o aruncătură de băț până la refugiu.


/Izr/42a_jr.jpg


Într-o clipă norocoasă, am surprins Munții Bucegi, aflați cu mult în spatele Pietrei Craiului.


/Izr/43_jr.jpg


Pauza putea dura mai mult, dar începuse ploaia destul de ușor spre mediu așa. Tot era ceva lejer față de așteptările noastre în materie de vreme.


18:17 -- Lăsăm dealul în urmă și ne continuăm drumul spre Refugiul Iezer.


Deodată se făcuse frig. Ploua și bătea vântul destul de tare. Terenul era mai nivelat și ne mișcam mai repede.


/Izr/44_jr.jpg


Acolo unde era, zăpada îți ajungea până aproape de genunchi. Ochiurile albe se multiplicau pe măsură ce avansam.


/Izr/44a_jr.jpg


18:42 -- Nu pot să spun că urmam traseul, pentru că nu îl vedeam. Harta ne confirma direcția spre Vârful Iezerul Mare, pe care îl și zăream de la depărtare. Tot harta ne arăta că refugiul era undeva în stânga noastră. Trebuia să fie. 


Problema principală nu era vântul sau ploaia, nici măcar combinația dintre cele două, ci pietrele. Îmi aduceau aminte de Munții Retezat. Erau masive și tăioase, cu urme de mușchi verde. 


/Izr/45_jr.jpg


Ploaia prezentă făcea ca mușchiul să fie tare alunecos și trebuia avută mare grijă la modul în care pășeai pe aceste pietre. Erau destule zone cu rocile îngrămădite una peste alta de-a lungul direcției noastre de mers. O mică greșeală de sincronizare sau pură grabă putea duce la situația neplăcută de a-ți prinde piciorul între mai multe roci ascuțite, ori a aluneca la liber, ajungând tot pe sau între roci.


/Izr/46_jr.jpg


Partea bună era că mai în toate zonele cu pietre, era alături și jnepenișul de care te agățai pentru o siguranță în plus. În alte părți dădeam de toate trei adunate: pietrele jos de tot cu jnepenișul deasupra lor și totul acoperit de un strat de zăpadă proaspăt înghețată. Călcam la ghici, căci de multe ori ceda zăpada.


/Izr/47_jr.jpg


Încă nu găsisem o porțiune bună de coborât.. Nu vedeam refugiul, dar știam că e în vale pe stânga.


Parcurgeam distanță bună cu vremea rea deasupra capului. În timp ce avansam în altitudine, picăturile de ploaie se transformau în bucățele fine de gheață, care la rândul lor erau antrenate de vânt și înfipte în ale noastre fețe.


/Izr/48_jr.jpg


18:58 -- După multiple urcușuri și coborâșuri scurte combinate cu dansat pe pietre umede ținându-ne de jnepeniș, vedem într-un final refugiul. Noroc cu acoperișul roșu care se mai distingea în peisajul dezolant. Arăta foarte montan.


/Izr/49_jr.jpg


Totuși nu am putut vira la stânga imediat cum am văzut refugiul salvator. A trebuit să mai trecem de o porțiune măricică de pietre, jnepeniș și zăpadă până să găsim un loc bun de coborât în vale.


/Izr/50_jr.jpg


Peretele lateral al văii era plin de pietre iar dansul trebuia făcut cu atenție pentru a nu patina pe suprafața lor umezită. Asta era teoretic, practic imaginea adăpostului ne făcuse să ne grăbim coborârea. Vântul încă ne vâjâia pe lângă urechi, urmând să înceteze abia la nivelul refugiului.


/Izr/51_jr.jpg


Fiecare își avea propriul pas și își urma propriul drum. Porțiunile intermediare de iarbă erau și ele alunecoase.


/Izr/52_jr.jpg


19:15 -- Eram coborâți în vale. Zăpada din apropierea clădirii se topea, rezultând diverse șiroaie care plecau din diverse locuri, făcând zona ușor mlăștinoasă și unindu-se mai jos într-un singur curs de apă. 


Oficial la 19:30 am ajuns în fața refugiului Iezer, ocolind bălți și încercând să nu ne udăm la ghete pe ultima sută de metri.


/Izr/53_jr.jpg


La câțiva metri de intrare era amplasată o cruce cu mesajul ”Turistule ocrotește natura”, iar în spatele ei se desfășurau diverse văi culminând cu Munții Piatra Craiului. Pe o zi mai senină sunt sigur că din punctul crucii se văd și Munții Bucegi înălțându-se în spatele craiului.


/Izr/54_jr.jpg


Construcția pietroasă și foarte alpină a refugiului oferea din start sentimentul de adăpost călduros , ferit de elemente. Odată intrați însă, singurul sentiment rămas era unul singur: pârnaie.


Pârnaie în stil siberian. Nu am mofturi, am dormit în locuri atât de suspecte încât nu aș povesti oricui. Dar niciun alt loc nu a semănat atât de bine cu un penitenciar vechi. Saltelele erau pline de noroi și prafuite puțin spus. Semnele clare indicau spre călători care dormiseră pe ele încălțați. La fiecare mișcare a saltelelor toată camera se umplea de praf. Repet, de-a lungul anilor am dormit în locuri dubioase rău de tot, însă aici chiar mi-era scârbă.


Am aprins două lumânări să mai înfrumusețăm locul, sau mai degrabă pace fraților care n-au mai văzut lumina zilei, am mâncat și ne-am culcat.


/Izr/55_jr.jpg


Urcarea noastră leneșă și deloc eficientă a fost cauza directă a puținelor ore de somn după o săptămână de muncă, cât și a lipsei unui scop mai îndrăzneț pentru prima zi. Practic, ne-am ars-o ca niște leșinați pentru că ne-am permis.


/Izr/56_jr.jpg


Totuși, refugiul a ținut bine de tot la vânt și la frig. Era perfect etanș și am dormit fără probleme. Concluzia era că refugiul Iezer era foarte practic și deloc estetic. Am adormit pe zgomotul făcut de vântul care lovea puternic pereții exteriori.


Duminică, 30 aprilie, 07:43 -- Pârnaia și-a dovedit eficiența. Ne-am trezit după un somn bun, fără episoade friguroase pe timpul nopții. Afară era o ceață groasă care permitea vizibilitatea până în 15 metri maxim.


/Izr/57_jr.jpg


Ne-am dezmeticit, am mâncat, iar când eu cu Vodă am fost să luăm apă, atunci ne-a lovit starea vremii. Ceața nu era nimic comparativ cu umezeala din aer, adăugând ploaia ușoară accelerată de vânt. Ne-am întors uzi bine de tot.


10:10 -- Cu rucsacii făcuți și pregătiți de umezeală, părăsim penitenciarul Iezer numai să aflăm că afară era la fel de pârnaie ca înăuntru. Ploaia începuse mai sănătos și vântul ținea pasul cu ea.


Cum am ieșit am și pornit pe traseu, urcând pe cruce albastră spre Crucea Ateneului Voinești.


/Izr/58_jr.jpg


Vremea era tare neprimitoare. Cum am dat de porțiunea de zăpadă am intrat direct în nor. Zăpada era apoasă și completa unde nu ne atingea ploaia cu vântul. Urmele lăsate în zăpadă erau imediat umplute de apa strânsă sub covorul alb, rezultată din zăpada parțial topită.


/Izr/59_jr.jpg


11:00 --  Eram ajunși la Crucea Ateneului, deci pe creastă. Nimic de văzut pe acolo. Ne-am continuat drumul spre Vârful Iezerul Mare și Vârful Roșu. Planul complet era să parcurgem toată creasta până la Vârful Păpușa, urmând să coborâm pe la Cabana Cuca. Planul suna bine, ce-i drept.


/Izr/60_jr.jpg


Următorul obiectiv era Vârful Iezerul Mare, cu marcaj de creastă dungă roșie.


Vântul bătea foarte tare sus pe creastă. Aveam partea stângă a feței rece și amorțită de vânt. Mânușile  erau fleașcă, pe exterior dar și pe interior. Pantalonii stăteau lipiți pe mine la cât de uzi erau, iar pe geaca neagră curgea apa în șiroaie, schimbându-i culoarea. De căciulă nu mai zic, ea a fost prima victimă.


/Izr/61_jr.jpg


Vântul împingea ceața dintr-o parte, peste creastă , prin fața ochilor noștri și o ducea jos în vale, spre refugiu. Imaginea era spectaculoasă. Așa ne mai dădeam seama cu ce putere bate vântul.


11:20 -- Vârful Iezerul Mare nu era pe traseu, ci puțin în dreapta acestuia. Așa că ne-am abătut de la dunga roșie pentru a-l atinge. Ne-am folosit de GPS și buna orientare la fața locului. Ne-am abătut chiar bine, fără să ne dăm seama, ferindu-ne de vânt. Drumul ales de noi era pe partea dreaptă a muntelui, spre Iezerul Mare, iar în felul acesta vântul bătea deasupra noastră, încă din partea stângă.


/Izr/62_jr.jpg


Când zăpada se termina, urmau pietrele bine umezite. Iar între zăpadă și pietre, uneori mai prindeam petice de iarbă, la fel de umezite. 


Drumul pe stânga nu ne-a ținut mult, a trebuit să revenim pe linia de mijloc a crestei urcând spre Vârful Iezerul Mare. Lumea mergea despărțită, în mare parte pentru că oricum nu ne auzeam vorbind și nu aveam mare lucru de zis. Vremea era ușor demoralizantă iar noi toți eram tăcuți și concentrați pe mers.


/Izr/63_jr.jpg


12:00 -- O mică pauză era în curs chiar sub vârf. Nu am putut ține drumul drept până sus, a trebuit să ocolim anumite porțiuni cu zăpadă prea mare sau zone greu accesibile. Abia acum am realizat cât de departe suntem la o oră atât de târzie. Planul se modificase în a atinge Vârful Bătrâna și a părăsi creasta imediat după.


/Izr/64_jr.jpg


Cu toate că mânușile erau fleașcă, tot era mai bine cu ele pe mâini. Chiar și în starea lor deplorabilă tot apărau de vânt. Doar că se puneam și dădeau jos foarte greu și nici mâinile înghețate nu făceau treaba mai ușoară.


12:20 -- Atingem Vârful Iezerul Mare (2462 m), dezamăgiți de momâia prin care e marcat vârful. Nu era timp de altceva, cum am ajuns sus am început să coborâm, spre a reveni pe traseu.


/Izr/65__din_video_m1650166__jr.jpg


12:40 -- Din nou pe traseu, cu marcaj dungă roșie.


A fost un moment de nesiguranță în care am stat să decidem dacă ne întoarcem sau nu. Ceața nu părea că părăsește creasta curând iar noi eram fleașcă. Toți cinci eram uzi leoarcă începând cu bocancii și acest lucru se simțea cel mai dureros atunci când ne odihneam. Toate elementele vremii din ziua respectivă până în punctul acela au fost demoralizante. Dar ne-am vorbit și nu avea rost să ne întoarcem. Deja eram bine băgați pe treabă și la 16:00 preconizam că am ajunge la Vârful Bătrâna. Pe lângă asta, oricât de urâtă era treaba, e întotdeauna mai urât să te întorci din drum. Așa că am continuat.


/Izr/66__din_video_m1690170__jr.jpg


13:20 -- Vârful Roșu (2469 m) era în fața noastră. Marcat nu printr-o momâie cu un băț ieșind din ea, ci mai profesionist și mai serios.


/Izr/67_jr.jpg


Eram cumva mai bine dispuși știind că atingem Vârful Bătrâna și scăpăm de creasta asta neprimitoare. Drumul în continuare se arăta drept, cu ușoare diferențe de nivel, trecând pe lângă Vârful Piscanu (2323 m), vârf pe care nu aveam să-l mai atingem. Timpul devenise prea prețios pentru încă o deviere de traseu.


13:30 -- Am coborât de pe Vârful Roșu pe partea dreaptă, evitând încă o dată vântul pornit tare dinspre stânga crestei. Însă pe partea asta, firesc, am dat de mai multă zăpadă.


/Izr/68_jr.jpg


Dar era mai bine cu zăpadă și fără vânt. Ne auzeam vorbind din nou și asta ajuta la moralul grupului. Ploaia încetase și asta era un lucru bun. Ceața era la fel de densă.


Marcajele erau destul de greu de observat, dar ne știam mereu poziția exactă cu ajutorul GPS-ului și în felul acesta chiar dacă nu vedeam dunga roșie, știam că mereu i-am urmat calea.


13:45 -- GPS-ul nu e întotdeauna îndeajuns. Greșisem traseul, mai exact o luasem prea în sus. Vântul încetase definitiv și era absolut magnific să îți poți auzi pașii, gândurile și camarazii.


14:10 -- Veștile bune vin în lanț: în sfârșit se mai ridicase ceața.


/Izr/69_jr.jpg


Era mare lucru să putem vedea ce ne înconjoară și am apreciat împrejurimile odată ce au apărut ca prin minune în jurul nostru. Ba chiar mai mult, puteam spera la un peisaj, dar nu încă.


/Izr/70_jr.jpg


Au fost momente în care ceața se ridica, apoi revenea și tot așa. La pauzele rare pe care le făceam resimțeam apa din bocancii noștri, care era mult peste nivelul acceptabil. În mers nu o simțeam, în mare parte din cauză că se încălzea odată cu piciorul, dar în repaus se răcea foarte repede și devenea neplăcută la fel de repede. 


Treptat, ceața se ridica și ne permitea să vedem pe unde mergem și ce avem în jur.


/Izr/71_jr.jpg


Părțile lipsite de zăpadă păreau uscate, dar nu erau. De curând se topise ce era deasupra ierbii iar asta făcuse zona o mlaștină întinsă. Însă nu mai conta. Eram uzi fără speranță la nivelul bocancilor.


Ceața făcea loc în stânga și-n dreapta părților mai apropiate ale crestei să ni se arate, iar asta ne făcea să mai ne dorim o continuare a traseului.


/Izr/72_jr.jpg


Partea frumoasă era că ceața nu dispăruse deodată. Ea se tot plimba deasupra noastră și pe lângă noi.


/Izr/73_jr.jpg


La fiecare întorsătură de vânt, situația se schimba și marele alb descoperea și acoperea zone. Îți permitea să vezi până în zare sau la câțiva metri în jur.


/Izr/74_jr.jpg


Văile învecinate păreau că fumegă cu nor gros odată ce ni se arătau. Erau imaginile ideale pentru a ne reîncărca bateriile după un așa început de zi.


/Izr/75_jr.jpg


Cu puțin noroc am văzut și o parte din traseul nostru alb din care nu înțelesesem nimic la momentul potrivit. Ceața își lua gheara de pe partea vestică a crestei și aproape că ne vedeam pașii în zăpadă.


/Izr/76_dsc_8589_jr.jpg


15:20 -- Ne continuam drumul care tocmai ni se arătase pe un platou întins și ud. Apa din bocanci era caldă, cel puțin așa o simțeam. Ceața risipitoare făcea ca misticismul locului să atingă cote ridicate.


/Izr/77_jr.jpg


15:40 -- Tocmai treceam prin Curmătura Bătrânei (2190 m). De la Vârful Roșu a fost aproape continuă coborâre. Imediat urma ca traseul să ne treacă pe lângă Vârful Bătrâna și să începem coborârea finală spre Cabana Voina. Eram împăcați cu faptul că vom face numai jumătate din creastă.


/Izr/78_jr.jpg


16:17 -- Cum nu era îndeajuns doar să începem coborârea pe lângă vârf, am ales să abandonăm câteva minute traseul și să urcăm la Bătrâna (2341 m). Vârful nu era marcat foarte drăguț, dar marcajul înfipt în pietre îl diferenția și chiar urca o treaptă peste Vârful Iezerul Mare.


/Izr/80_jr.jpg


După vârf părăsim creasta definitiv. De aici încolo era numai coborâre pe Plaiul lui Pătru până la Cabana Voina.


/Izr/80a__img_4522__jr.jpg


Ceața își continua mersul instabil prin care se lăsa sau se ridica în vale sau pe creastă.


/Izr/81_jr.jpg


Mai peste tot marcajele erau cu momâi la bază. Acestea apăreau și dispăreau aleatoriu, depinzând de ceață. Erau urcate pe mici dâmburi de pământ și ne lăsau impresia că ne îndrumă de la distanță.


/Izr/82_jr.jpg


După aventura de la început de zi pe creastă, coborârea era floare la ureche. O socoteam masaj pentru tălpi, un prilej bun de a mai încălzi apa din bocanci.


/Izr/83_jr.jpg


17:15 -- Coborârea era lină. Ne așteptam să facem timp bun până jos. 


În scurt timp începeau să apară brândușele și aveau să ne înconjoare ca în ziua precedentă. Odată cu scăderea în altitudine zăpada devenea din ce în ce mai rară și iarba se simțea mai uscată.


/Izr/84_jr.jpg


Călcam repede pe ciufurile de iarbă uscată care ne amortizau pașii în graba noastră. Știam că odată ajunși la pădure eram ca și cazați.


17:45 -- Atmosfera era complet schimbată. Azi dimineață nu vedeam nimic, eram leoarcă de uzi și aproape că reușeam să ne auzim gândurile de la vântul puternic ce sufla sus pe creastă, iar acum totul era relativ uscat, ceața se ridicase cât de cât și sunetul pașilor pe smocurile de iarbă era chiar relaxant.


Copacii apăreau în jurul nostru ca niște stafii. Îi reperam foarte vag, abia ieșind din ceață pe măsură ce coboram.


/Izr/85_jr.jpg


Siluetele lor misterioase ne dădeau de înțeles că urmează să intrăm în pădure. 


La 17:55 am ajuns și am făcut o mică pauză la stâna plasată la marginea pădurii.


/Izr/86_jr.jpg


Pe durata pauzei, în fața noastră, stâna a fost înghițită de ceață de câteva ori. Coborârea ceții începea de sus de pe creastă și se sfârșea adânc în pădure.


18:30 -- A fost o pauză mai lungă, o meritam.


La intrarea în pădure eram întâmpinați de străjerii enigmatici parțial deghizați. 


/Izr/87_jr.jpg


Odată intrați în codru, totul s-a schimbat. Peisajul și sentimentele pe care ți le lăsa erau desprinse dintr-o poveste.


/Izr/88_jr.jpg


În compoziția sa ceața era ideală. Razele soarelui o pătrundeau suficient cât să ne permită să vedem și să ne minunăm asupra decorului care ne înconjura.


Întreaga pădure era pătrunsă de un aer mistic.


/Izr/88a_jr.jpg


Terenul era umezit dar îl parcurgeam fără frică. Imediat panta devenea mai abruptă, până într-un punct în care eram recunoscători ca nu am urcat-o. Păsărelele ciripeau în voie, ascunse ochiului, le mai vedeam în zborul lor cum ieșeau dintr-o bucată de ceață și dispăreau într-alta.


/Izr/89_jr.jpg


18:50 -- Tehnologia ne anunța că mai avem 400 de metri de coborât. Dintr-o dată, nu mai eram așa convins că o sa ne prindă noaptea. Ne mișcasem destul de bine, dornici de a termina ziua începută cu ghinion. Pădurea a fost darnică cu noi, căci undeva pe traseu Giulianni a găsit un băț de trekking. Nici nu apucase bine să spună că n-are farmec dacă nu sunt ambele, că l-a găsit și pe al doilea.


/Izr/89a_jr.jpg


Ieșisem și din zona cețoasă a pădurii, partea mistică rămânând în spate, la altitudini mai mari. Pe măsură ce coboram, drumul devenea mai alunecos. Noroiul era strâns bine cu frunze acoperindu-l, iar panta nu ne ajuta deloc. Grija era cuvântul serii.


/Izr/90_jr.jpg


19:43 -- Vedeam intersecția de la începutul traseului, ieșisem pe dealul din spatele ei. Știam că se terminase din moment ce am văzut punctul de start al zilei precedente.


/Izr/91_jr.jpg


Probabil că nu era traseu direct în jos, dar Vodă a ales să coboare haiducește dealul destul de abrupt. Nici noi nu aveam chef de ocolișuri, așa că l-am urmat. E ciudat că aș considera coborârea asta cea mai periculoasă parte a expediției.


/Izr/92_jr.jpg


Unghiul era dement, pământul era ud iar noi eram grăbiți. Giulianni chiar și-a abandonat bețele proaspăt găsite pentru că îl încurcau la coborâre.


20:00 -- După un ultim hop abrupt, am terminat excursia. Văzând dealul de la depărtare, acesta părea și mai nebunesc de atentat.


/Izr/93_jr.jpg


Dar adrenalina era în toi și noi toți ne simțeam ușurați odată ce am ajuns pe asfalt.


Am fost la râu să ne mai trezim cu niște apă rece și apoi am pornit lejer spre Cabana Voina. Ca de obicei, am mers în jur de 10 ore.


Nu știu dacă Munții Iezer-Păpușa au fost greu de parcurs, mai degrabă aș fi considerat traseul ca fiind unul ușor dificil din cauza vremii nepotrivite.


/Izr/94_jr.jpg


Suntem recunoscători pentru starea meteo, care a fost potrivit de nepotrivită, la limită, cât să putem parcurge în continuare creasta fără probleme majore. Știam că putea fi mult mai rău. Dar suntem și obișnuiți deoarece, ca de obicei, vremea mereu ține cu noi.


De întors ne vom întoarce cu siguranță. Vizibilitatea redusă nu a permis împrejurimilor să ni se arate sus pe creastă. Am reușit să distingem Munții Piatra Craiului și urme vagi ale Bucegilor, rămânând să ne imaginăm numai ce priveliști impresionante am prinde pe o zi senină.


În plus, cealaltă jumătate de creastă, porțiunea Vârful Bătrâna - Cabana Cuca cui rămâne?



Miercuri, 12 iulie 2017 - 12:42 
Afisari: 704 


Postari similare:





Comentariile membrilor (2)

lauramatei
lauramatei
Busola
 
1
Dragi drumeti, iubitori ai muntelui, nu pot sa nu remarc fotografia superba in care sunteti cu tigara aprinsa in interiorul refugiului!!!!! Sa n-o eliminati din jurnal, ar fi pacat!

In alta ordine de idei, refugiile n-au "femeie de serviciu" si nici nu le curata autoritatile, asa ca, ori de cate ori gasim inauntru mizerie sau praf, sunt doua lucruri de facut: 1) sa intelegem ca trebuie sa pastram cat mai curat, incepand cu banalul gest de a te curata pe bocanci de zapada sau noroi inainte de a intra; 2) sa incercam sa facem curat, atat cat putem, fiecare, la randul nostru, pe unde trecem.

"Parnaia" aia e unul dintre cele mai solide si sigure refugii din muntii nostri. Practic, n-are moarte. In plus, e din piatra muntelui, nu din mizerii carate acolo, in natura, ca sa reziste in stare de functionare doar cativa ani, sa te ploua in ele si sa ramana apoi acolo, ca ruine oribile, dupa ce se distrug. Niste oameni au muncit acolo cu bratele lor, sa aleaga si sa aduca din imprejurimi pietrele potrivite si sa faca din ele parnaia in care ati dormit voi fara probleme, asa cum ati recunoscut.

Ma astept sa apara aici raspunsuri in care mi se va da peste ochi cu exemple de adevarate refugii faine, din Alpi sau din alti munti ("de ce, domn'le, la altii se poate?"), dar nu uitati posibilitatile economice si conditiile in care s-au construit si se construiesc inca refugiile din muntii Romaniei.

Am vazut ca si de momaia de pe varful Iezerul Mare ati fost "dezamagiti", si p-asta o criticati. In Romania nu se face nimic ca lumea, domn'le; la noi ca la nimeni! Ati putea contacta Salvamontul cu propunerea sa faceti o plimbare pe vreme faina, cu un stalp zdravan de fier in spinare, cu tablita aferenta cu numele varfului si altitudinea, mustati, ciment, apa, scule. Se sapa o groapa zdravana in solul pietros, cu o ranga de fier (si-aia se cara sus cu spinarea), se monteaza stalpul, va bucurati si de munte, seara ciocniti un pahar sub luna si stele si povestiti aventuri din alte ture... si uite-asa ati facut o treaba buna.

Dincolo de nemultumiri si tigari aprinse in refugii, e loc asadar oricand de alte atitudini si fapte, in viitor.

In rest, bravo pentru tura si aveti grija de voi prin munti!
Numai bine!


Comentariu modificat de autor!

Joi, 13 iulie 2017 - 15:44  

nicolaes
nicolaes

 
2
Vazand tigara aprinsa, mi-am adus aminte de placerea de a trezi din somn in fum si miros de tutun ars. In rest, muntii sunt frumosi si un refugiu trainic, care a fost renovat de curand.

Ture faine si vreme cum va place. Carpati.org


Joi, 13 iulie 2017 - 18:14  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0978 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2017) www.carpati.org