Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

August 2018
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Septembrie 2018
LMMJVSD
12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Online

Vremea
Varful Sandru Mare
Muntii Nemira

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Jurnal de Prier 2018 - Rapa Crucii - Valea Adanca (Muntii Bucegi)

Sâmbătă, 14 aprilie 2018

În cea mai mare parte, mi-am lăsat gândurile săptămânii să țină aproape de Morar. Lipsa unei noi emoții de abrupt, dar și faptul că am stat ieșit din colțari mult prea mult timp, vă mărturisesc, începuse să devină din ce în ce mai supărătoare. Mi-au căzut cu tronc Râpa Zăpezii și Valea Poienii, dar aceasta din urmă s-a exclus în momentul în care mi-a afișat o săritoare în prima tremie ce se detașa dincolo de posibilitățile mele de moment. Am luat dimineața în piept, atât cu speranță, cât și cu o inexplicabilă stare de liniște interioară. În Sinaia am oprit pentru cumpărături de te miri ce, iar la margine de Bușteni pentru a sălta în teleguță pe un alt entuziast de Bucegi, solitar și el, care pășea cu intenție de Valea Morarului și Valea Gaura, dacă nu mă trădează ținerea de minte. La Gura Diham ne-am urat de cele bune și am revenit fiecare în gândurile lui. În drum spre ceea ce se cunoaște a fi Cabana de Vânătoare Colții Morarului m-am salutat cu o fată și un băiat. Nu știu ce să zic despre băiat, dar de fată s-a lipit o stare de rău, obligând-o să facă cale-ntoarsă. În pădure, poteca, de-o parte și de alta, era decorată cu brebenei și ghiocei din belșug. Se înțelege, și alte flori își mai făcuse loc pentru a fi admirate, dar acestea două s-au detașat prin număr și culoare. Le-am tras, ca să zic așa, în telefon. Un aparat de fotografiat pe film m-a însoțit tot drumul, dar pentru că nu am dus încă rola să fie procesată, nu am habar dacă aceste minunății se regăsesc și pe materialul sau pelicula fotosensibilă. Când va fi să fie, voi pune la vedere și o parte din pozele făcute cu aparatul optzecist. La cabana de vânătoare mi-a atras atenția, cum se putea altfel, mizeria din jur, dar și un copac căzut, neremarcat în această stare la ultima mea vizită. La izvor, nu înainte de a-mi potoli setea, mi-am completat proviziile de apă. Valea Bujorilor era toată prinsă în zăpadă. Nu știu ce părere aveți voi, dar eu zic că-i stă mai bine așa, sub nămeți, decât strânsă-n bălării. Am parcurs-o de vreo trei ori, ultima data in 2009, prilej în care mi-a servit o experiență de neuitat. Am dat ochii cu un urs de tot tremuriciul.


/Rapa/rapa_crucii_-_valea_adanca_-_aprilie_2018__6_.jpg


Pe măsură ce m-am apropiat de Poiana cu Urzici, mi-am îndreptat atenția spre Valea Poienii, Vâlcelul Țancurilor și Râpa Crucii. Primele două talveguri erau întrerupte de săritori pe care nu le-aș fi putut îndupleca cu apucături solitare. Lipsa de antrenament și rucsacul oarecum greu, dar mai ales voluminos, reclama prezența unui secund care sa-mi asigure și să-mi țină sub control entuziasmul. În ceea cel privește pe al treilea talveg, cel al Râpei Crucii, părea mai cu vino-ncoa’, cu toate că, spre obârșie, se ițea o mică discontinuitate a zăpezii și o cornișă cu furnicături pe șira spinării. Poiana cu Urzici m-a reținut la popas. În timp ce mâncam mai-știu-eu-ce, și-au făcut apariția doi băieți echipați cu sonde și, probabil, alte instrumente necesare identificării și degajării unui potențial nefericit prins sub avalanșă. Au venit mânați de dorința de a exersa o ipotetică salvare. Eu, după ce mi-am pus burta la cale, mi-am prins parazăpezile și am săltat în colțari. Am trecut într-un salut pe lângă cei doi nou sosiți și, în ritm de festina lente, am început să câștig altitudine. Pe mâna dreaptă, am schimbat doar câteva priviri cu Valea Adancă, convins fiind că a doua zi aveam să ne împărtășim mai multe și o să depănăm amintiri, de acum pot spune, din cele vremi.


/Rapa/rapa_crucii_-_valea_adanca_-_aprilie_2018__8_.jpg

Mi-am văzut de Râpa Zăpezii, pregătindu-mi sufletul pentru feeria de Morar. Deși hazardul mi-a surâs prin urmele săpate-n zăpadă de câțiva antecesori, mi-am ținut nerăbdarea în lesă și nu m-am grăbit spre tării. Pe lângă echipamentul necesar unei campări comfortabile, aveam pe umeri ziua întreagă și ritmul susținut nu se afla în rostul turei. Încă de la prima parcurgere a văii, epuizată cu douăzeci de ani în urmă, mai exact în ziua de 14 februarie a anului 1998, m-a fascinat accesul în bazinul Râpei Zăpezii. Tot atunci, deși aveam patru sau cinci ani “de munte” în bocanci, m-am aflat la prima ascensiune care reclama ajutorul pioleților și al colțarilor. Din păcate, atât lipsa de experiență, cât și echipamentul rudimentar, manufacturat într-una din uzinele patriei, aveau să-mi servească o amintire, ca să zic așa, de îndrăgostit. Colțarii nu au răspuns insistențelor mele de a face corp comun cu plasticii și nu s-au lăsat înduplecați nici de sugestiile partenerului de tura, care intermediase împrumutul echipamentului greu. Prin urmare, pentru că la urcare am ignorat semnalele de „nu-i a bună’’, coborârea pe Fața Sudică a Morarului s-a înscris într-o cascadorie care l-ar fi pus în dificultate și pe regretatul Szobi Cseh. După ce am coborât din Strunga Acului Mare, spre Șiștoaca Dracilor, mi s-a desprins un colțar și, vrând-nevrând, a fost musai să mă dau în spectacol cu un flic-flac de toată invidia. Se înțelege, impulsul mi-a imprimat o viteză atât de mare pe panta de zăpadă înghețată încât am fost nevoit să testez înălțimea tuturor săritorilor de pe talvegul șiștoacei. Ce mai tura-vura, mi-am adunat mințile în Valea Cerbului și la inventar am ieșit cu o mână ruptă. De noaptea petrecută în zăpadă, sub un bolovan, brr, nici nu vreau să-mi amintesc! Dacă aș fi fost sensibil la superstiții, ar fi trebuit să fac cale-ntoarsă încă dinainte să mă țin scai de Râpa Zăpezii, atunci când, în gura văii, am aflat fără suflare doi iezi de capră neagră.

Ei, dar să revenim la bucuria momentului, că doar ea m-a atras spre tastatură pentru a o face cunoscută prietenilor, iubitorilor de abrupt, mamelor de montaniarzi, ălor de-mi poartă sâmbetele și cui s-o mai nimeri. Lăsând la o parte un hop de aproximativ doi metri în partea finală, din perspectiva dificultății, valea s-a arătat mai mult decât primitoare. Parcă se afla în așteptare „de mine”, iar vremea, deși îmi pare că a încins prea tare mercurul în ziua ascensiunii, a completat senzația de bine. La bifurcația cu Râpa Mică, o mănușă s-a ițit în zăpadă. Am luat-o cu mine în speranța că îl voi face pe proprietar să se rețină de la cheltuieli inutile, mai ales că mănușa nu era una de doi poli. Carpati.org a fost habitatul în care, de cele mai multe ori, am reușit să comunic cu persoanele aflate în nevoie de vești bune. Anunțul meu a ajuns sub privirile unui anume Alexandru Bălmuș și astfel mănușa s-a regăsit în compania suratei stângi. Că tot veni vorba de Râpa Mică, n-aș vrea s-o trec cu vederea prea ușor și-i fac cunoscute toate gândurile mele bune. După ce, în vara anului 2015, m-am răfuit sub bisturiu cu hernia de disc, Râpa Mică, la aproximativ un an și două luni distanță, mi s-a dăruit în toată goliciunea ei. Deși, de la momentul operației, mai parcursesem câteva văi în Bucegi, asta a fost prima care mi-a marcat revenirea în abruptul, hai să-i zicem, uscat.


/Rapa/rapa_crucii_-_valea_adanca_-_aprilie_2018__9_.jpg

Până în Brâul Mare al Morarului mi-am sucit gâtul de câteva ori spre direcția Muchiei Țancurilor. Din ea se desprinde un țiclău care-mi ține, de fiecare dată, privirea captivă până la limita “mai uită-te și unde calci!’’. Generator de controverse, a fermecat atâtea inimi încât s-a pricopsit cu trei identități. Radu Țițeica, după spusele lui Mircea Ordean, l-ar fi făcut cunoscut sub numele de Colțul Vântului. Într-unul din numerele buletinului alpin, este promovat sub cel de Țancul Retezat. În alte ghiduri, după părerea mea și nu numai, este prezentat greșit sub denumirea de Colțul Moșului. Traseul de alpinism deschis de moșu’ Cristea (Emilian Cristea), se află în aval de charismaticul țiclău căruia nu mult îi mai lipsea să mă pricopsească și cu o hernie de disc cervicală. Aflat în proximitatea Brâului Mare al Morarului, fie că-l numiți Colțul Vântului sau Țancul Retezat, acest magician al abruptului de Bucegi, vă asigur, are iscusința de a te introduce în starea uitării de tine. 

Deși nu am grăbit în niciun moment pasul, mi s-a părut că am ajuns destul de repede în Brâul Mare. De fapt, pânâ-n Strunga Acului de Sus, în ritmul meu de vilegiaturist, am lăsat aproximativ două ceasuri și jumătate în talvegul Râpei Zăpezii. Chiar și așa, am avut suficient timp să

A dunD in M orarI maginiR emarcabile

Bazinul Râpei Zăpezii dispune de toate decorurile pentru a-ți încărca sufletul cu emoții de nu-mă-uita. Privirea îți fuge prin Fața Nordică a Acului Mare, Degetul Roșu, Hornul Degetelor, Degetul Prelungit, Acul de Sus și se dă de-a rostogolul spre Țimbalul Bucșoiului, Postavarul, Piatra Mare și, mult mai aproape, peste Muchia Țancurilor, către Colțul Ghințurii. Pe Râpa Crucii, la câteva bătăi de inimă mai sus de bifurcația cu Hornul Degetelor, se face remarcată o crăpătură în fața nordică a Degetului Prelungit. Mi-a atras atenția de mai mulți ani, dar în momentul în care am ajuns s-o cercetez din cumpăna apelor, mi-am temperat entuziasmul. La prima vedere, acest hornuleț aparent misterios, este descurajant de friabil. Am observat mai mulți bolovani instabili în partea superioară care se pot desprinde într-un real pericol, mai ales pentru un presupus secund. Dificultatea lui însă, pentru un consumator frecvent de abrupt, nu a reușit să-mi pună prea multe semne de întrebare. Așadar, el încă se mai află trecut în catastif, dar nu mă grăbesc să-i țin companie. Mă atrage mai mult sentimentul unicității lui și introducerea într-un peisaj mai altcumva. 


/Rapa/rapa_crucii_-_valea_adanca_-_aprilie_2018__17_.jpg

Cum am subliniat ceva mai sus, talvegul Râpei Crucii mi-a privit cu îngăduință vizita, punându-mi la încercare cerbicia doar cu un singur hop. În partea finală, a lăsat la vedere un prag stâncos, cam la doi metri înălțime, dar cu o configurație care impunea un surplus de atenție. Totuși, rucsacul, prin volum și greutate, a fost cel care s-a dovedit a fi mai puțin înțelegător în ascensiunea acestei mici săritori. În ceea ce privește cornișa, atunci când am dat cu ochii de ea, mi-a zâmbit pe mâna dreaptă. Nu a fost atât de periculoasă pe cât a încercat să mi-o sugereze punctul de stație aflat în arealul Poienii cu Urzici. În Strunga Acului de Sus am epuizat un popas de cinci minute. Punctul de rapel de pe Acul Crucii se afla la o aruncătură de piolet. Nu-mi explic de ce, dar niciodată nu l-am perceput atât de aproape de strungă. Din comoditate, în ascensiunea Acului de Sus, nu m-am despărțit de colțari și pioleți, iar pe pragurile înierbate ale acestuia am oprit de mai multe ori pentru a lăsa peisajul să-mi intre adânc în suflet. Ajuns pe Acul de Sus, am realizat o premieră pe care nu aș fi întrezărit-o nici măcar cu Ochiul lui Sauron. Exact în timpul turei, am descărcat pe “feisbuck” o poză. Carevasăzică, m-am desfășurat în direct. Priveliștea a fost prea de nedescris în cuvinte ca să-mi țin răbdarea în lesă până acasă. Crucea lui Niki Alexandrescu s-a arătat într-o poziție de nerecunoscut. Zăpada de pe Fața Sudică a Morarului bătea în retragere. Din creastă, cât ai clipi din gene, m-am decis asupra locului de campare, chiar dacă mai aveam suficient nisip în clepsidră pentru o coborâre sub albastrul cerului. La obârșia Hornurilor Văii Adânci mi-am făcut simțită prezența în jurul orei trei după-amiaza.


/Rapa/rapa_crucii_-_valea_adanca_-_aprilie_2018__22_.jpg

Nu mi-am montat cortul imediat, am stat o vreme tolănit pe iarba uscată. Soarele încălzise atât de bine pământul încât nu-mi mai venea să mă ridic. În cele din urmă, am înălțat cortul, nu înainte de a bătători zăpada cu picioarele într-o platformă acceptabilă. Timp de cinci ore nu am făcut nimic altceva decât să admir împrejurimile, fie de la orizontală, lungit pe iarbă, fie din picioare, schimbându-mi de câteva ori punctul de belvedere. Am scrutat Fața Nordică a Coștilei și am rememorat multe din turele cu lipici la inimă. M-a prins o furnicătură-n tălpi de Creasta Mălinului și i-am trimis gândul meu de revedere. Desigur, am râvnit la un apus ’’dintr-acela”, dar nu a fost să fie. Soarele avea să se dea în spectacol la răsărit. Seara nu s-a lăsat cu frigul pe umeri, dar am intrat în cort mai devreme de ora nouă. Am ieșit de vreo două ori afară în miez de noapte doar pentru a-mi citi bucuria în stelele de pe cer. Trebuie să recunosc, am simțit lipsa unui aparat foto și a unui trepied. Acele Morarului învăluite-n obscuritatea nopții, aștrii pâlpâind a tihnă și luminile orașului mi le-am dorit afișate într-o expunere prelungită. Somnul nu prea s-a lipit de gene, cu toate că Moș Ene și-a dat silința. Eram răcit de o săptămână și o tuse nesuferită se tot încăpățâna să nu se dea dusă. Sentimentul comuniunii cu Morarul în atmosfera nocturnă a fost totuși unic. Duminică, 15 aprilie 2018


/Rapa/rapa_crucii_-_valea_adanca_-_aprilie_2018__30_.jpg

Eram nerăbdător să-l îmbrățișez cu privirea. Trecuse ceva vreme de la ultimul nostru schimb de emoții și i-am ieșit în întâmpinare, mult mai devreme, convins fiind că și el își dorea să lase o impresie pe măsura timpului scurs. Ca să-i resimt cu mai multă intensitate prezența, am oscilat de o parte și de alta a Crestei Morarului, fluturându-mi sufletul în direcția lui. În cele din urmă, orizontul a prins culoare într-o dungă subțire, răspândind pe toată întinderea pământului primele semne ale întrezăririi. Nu mai exista nicio îndoială, răsăritul de prier își făcea loc pe scenă pentru a-mi contura bucuria râvnită într-un surâs roșiatic. Pentru delirul care a urmat, nu am suficiente cuvinte în traistă ca să vi-l fac cunoscut. Nici camera de fotografiat a telefonului mobil nu s-a dovedit a fi mai destoinică în a scoate la suprafață cumulul de senzații trăite. Tot ce pot să fac este să vă recomand un bivuac în Morar și să-i pândiți tresărirea. În acest fel, fără nicio îndoială, vă veți convinge de nedreptatea pe care aș fi putut să i-o aduc prin insistența descrierii în cuvinte. Nu am să uit niciodată salutul discului solar trimis prin Strunga Acului de Sus. O imagine încadrată în rama celor fără de pereche nu poate fi ștearsă din memorie de nicio angoasă. Rămâne agățată în sufletul tău până în momentul în care vei deveni steaua la care vor privi alți descălecători de vise, alți urmași întru pasiunea căreia ți-ai călăuzit entuziasmul.


/Rapa/rapa_crucii_-_valea_adanca_-_aprilie_2018__34_.jpg

După un timp, mi-am zis că e cazul să-mi pun gaibaracele-n mișcare spre poalele muntelui. Am îndesat lucrurile în rucsac și i-am atașat cortul umezit, introdus în husa de transport ca atare. Încă de ieri, îmi făcusem rezervare pentru talvegul Văii Adânci, cel mai parcurs dintre toate cele câte există în Morar și, ca să mă văd cât mai repede cu colțarii înfipți în el, am făcut apel la îngăduința unuia dintre hornurile care își au abârșia în Creasta Morarului. Cunoscute sub numele de Hornurile Văii Adânci, parcurgerea este înlesnită, în special, de cel aflat pe mâna stângă, în sensul coborârii. Cel de-al doilea horn nu se face evidențiat într-o alternativă de luat în seama. Mă așteptam ca, la primele ore ale dimineții, zăpada să fie mai tare, dar nu puține au fost locurile în care m-am afundat până la genunchi. Într-adevăr, se formase o crustă înghețată la suprafață, dar trupul meu zvelt și tras prin inel, ha,ha, scăpa în golurile generate de căldura ultimelor zile. Din fericire, pe măsura coborârii, zăpada a devenit din ce în ce mai tare, nemaipunându-mi nicio vorbă de ocară pe limbă. Retragerea pe această vale, pe lângă faptul că nu dă bătăi de cap, este cea mai rapidă. Doar Colții Văii Adânci m-au reținut câteva momente din mers și identificarea accesului spre Brâul Acelor. Până în Poaiana cu Urzici, pentru cei interesați de timpul de parcurgere, aproximez coborârea la un ceas. De fapt, din Creasta Morarului până la Gura Diham, mi-au fost necesare doar două ore și jumătate. Bineînțeles, nu am tras de mine, nu aveam la ce mă grăbi, dar așa m-am potrivit cu timpul. Aș fi avut suficientă vreme să mai urc încă o vale sau să călăresc Balaurul pe a sa minunată creastă, dar lipsa apei și dezinteresul genunchiului stâng m-au împins mai devreme spre Urbea lui Bucur. 


/Rapa/rapa_crucii_-_valea_adanca_-_aprilie_2018__39_.jpg

Valea Adâncă este una dintre primele văi de abrupt parcurse de mine. Această emoție s-a epuizat în jurul anilor ’94 și tot ce-mi mai amintesc este faptul că am urcat-o pe zăpadă, fără colțari și piolet, alături de un grup necunoscut. Bețe telescopice de trekking, nu-mi amintesc să fi văzut în acei ani la cineva. M-am ajutat de mâinile goale și urmele săpate în zăpadă de companionii ocazionali. Dacă s-ar găsi cineva să-mi atragă atenția că eram în blugi, nu cred că l-aș contrazice. Aveam un rucsac Atta, cumparat dintr-un magazin aflat pe strada Lipscani (posibil să fi fost Surmont?!), sub ale cărui bretele puneam mai tot timpul o bucată de pâslă groasă pentru prevenirea durerilor pe care mi le-ar fi putut provoca. Entuziasmul primilor ani concura echipamentul îndoielnic cu foarte mult succes. Undeva, într-o boxă de-a tatălui meu, încă mai zace acel rucsac în așteptarea unei ultime încercări. Alături de Valea Seacă dintre Clăi și Valea Albă, Valea Adâncă se înscrie printre cele mai dese întâlniri de abrupt ale mele. Cu acest paragraf încărcat de nostalgie, pun punct acestui jurnal și, pentru cei care au reușit să-și țină răbdarea sub un relativ control, las la vedere toate urările mele de cele bune. Ar fi trebuit să pun un avertisment de genul: “Recomandat consumatorilor de bere, vin sau alte licori plăcut îmbietoare.’’ Acta est fabula!


/Rapa/rapa_crucii_-_valea_adanca_-_aprilie_2018__40_.jpg



/Rapa/rapa_crucii_-_valea_adanca_-_aprilie_2018__47_.jpg



Marți, 22 mai 2018 - 18:44 
Afisari: 1,136 


Postari similare:





Comentariile membrilor (15)

urlea2002
urlea2002
(admin)

 
1
Superb!


Miercuri, 23 mai 2018 - 17:14  

lauramatei
lauramatei
Coarda
 
2
Foaaaaarrte frumos!!!!!!! Momente de piele de gaina!


Miercuri, 23 mai 2018 - 22:48  

leovit
leovit
Busola
 
3
O tura frumoasa...ca toate din tablitele tale,,,v-oi incerca...promit..Carpati.org


Luni, 28 mai 2018 - 12:25  

andruska
andruska

 
4
Sa mai postezi Cristi! Citim cu placere cuvintele tale.

Ture faine in continuare!


Miercuri, 30 mai 2018 - 15:51  

boreal
boreal

 
5
urlea2002: Ok, Cristian, ti-am intrezarit sinceritatea condensata intr-un singur cuvant. Multumesc!

lauramatei: Laura, sunt convins ca poti aprecia lucrurile frumoase cu mai mult discernamant decat o mare parte dintre noi. Asadar, te cred! Nu am urmarit sa dau frisoane posibililor cititori, ci doar sa scot in evidenta unul din episoadele care a contribuit la decizia de a calauzi in abrupt entuziasti aflati la inceput de drum.

leovit: Da, Leontin, incearca! Fara doar si poate, o noapte in Morar este un suvenir care se va regasi in primele pagini ale albumului cu amintiri.

andruska: Andrei, este drept ca in ultimii ani am scos la lumina doar cateva jurnale. Am facut multe ture frumoase care ar fi meritat sa se regaseasca intr-unul, dar, din pacate, n-a fost sa fie.

mersintins.wordpress.com


Sâmbătă, 2 iunie 2018 - 00:15  

zentai
zentai
Coarda
 
6
Mi-am făcut timp, în sfârșit, să citesc și eu, ca tot creștinul, într-o oareșcare liniște!
Fain, ce să mai zic!
În mod poate neașteptat pentru oarecine, ce tare mă seacă la suflet orice chestie legată de Bucegi! De care mi-e foarte dor, apropo!

Felicitări!
Dacă făceai și-un foc mititel, cu un ibirc de cafea și-un trabuc de ăla cubanez, gros cât coada pioletului...și-n depărtare să mai auzi și-un urlet sfios de lup, în bivuacul cu pricina...erai Hemingway-ul meu! Asta e, coane, imagistică de șablonard! Carpati.org

Pace și ture cât cuprinde!


Vineri, 8 iunie 2018 - 15:25  

boreal
boreal

 
7
zentai: Gabriel, probabil ca tu faci parte din acel procent de 3-5% care mai citeste si jurnale (cele alcatuite in cea mai mare parte din poze nu pot fi numite astfel). Da, eu cred ca jurnalele nu mai prind de ceva timp la public si ca sunt foarte putini oameni care se mai delecteaza cu asa ceva. Daca l-as fi afisat cu 10 ani in urma, sunt convins ca ar fi avut alt impact pe acest site. Eu le scriu ca sa-mi tina loc de pilonul II de pensie ☺

Nu ma dau in vant dupa vatra de foc. Eu nu cred ca am mai facut un foc pe munte de mai bine de 20 de ani. In aceasta tura am renuntat la primus, dar mi-a parut rau ca nu am luat o licoare bahica la mine (sa ma ierte puritanii).

Multumiri si ture dupa hatar!


Sâmbătă, 9 iunie 2018 - 10:15  

zentai
zentai
Coarda
 
8
Permite-mi,te rog,sa-ti ofer un argument pentru opinia contrară.Ai 773 de afișări.
Se mai citesc jurnale din motive diferite,atât de către începători intr-ale muntelui,cât si de cei cu câte ceva experiență.
Ele nu prea se mai scriu.Dar asta nu din vina site-ului,foarte permisiv,dealtfel!

S-a pierdut din cantitate dar s-a câștigat în calitate.Azi,ca să mai ai curaj să scrii un jurnal iti trebuie un real angajament,mai ales in privința limbii române. Carpati.org Apoi că să ai,realmente,talent si ceva de spus.Si-n trecut si acum scrierea unui jurnal este,totuși,un act de cultură. Poate cultura nu mai e la modă dar sentimentele si implicarea emoțională rămân inefabile!
Apoi că e bine să mai știm unii de alții. Carpati.org
Plus că mulți citesc jurnalele de pe site dar aleg să nu mai comenteze din motivele lor! Carpati.org

PS-mulțumesc si eu pentru cele zise, și uitasem, și pentru poze!


Sâmbătă, 9 iunie 2018 - 10:43  

boreal
boreal

 
9
Numarul de afisari nu e o garantie a faptului ca jurnalul a fost intr-adevar citit si nu iti scoate in evidenta nici vizitatorii unici care l-au accesat.

Desi imi place sa descopar mai multa emotie in el, nu privesc neaparat un jurnal ca pe o creatie literara. El poate fi doar o simpla insiruire a momentelor scurse intr-o tura placuta autorului sau pur si simplu o calauza de urmat pentru cei care cauta o descriere mai amanuntita a unui traseu.

Da, sunt de acord cu tine, e bine sa mai stim si unii de altii si, pe deasupra, fara niciun fel de infatuare, putem fi un exemplu sau un reper pentru cei aflati la inceput de drum (si poate nu numai).


Sâmbătă, 9 iunie 2018 - 11:12  

scufitul_rosu
scufitul_ros..
Caraba
 
10
@boreal: Ei, asta da barbat aproape-fatal! Numai ce ai salutat fata si i s-a si facut rau Carpati.org Daca nu-ti mai da binete lumea pe poteci, sa stii ca nu e din lipsa de respect ci din instinct de conservare!

Inca mai suntem destui care lecturam cu placere si rezonam la un jurnal bine scris. In schimb cei care le scriu frumos, echilibrat si corect par a fi specie periclitata. Propun sa-i impuscam ca sa nu mai sufere de singuratate Carpati.org

Site-ul cu jurnale mentionat prezinta realitatea vazuta prin ochii tai. Ar trebui sa se numeasca borealitatea.net Carpati.org

Nu te-am mai intalnit de mult pe munte. Practic nici nu mai are farmec sa dau drumul la pietre pe Titeica... Carpati.org

Permite-mi o nelamurire: eu te stiam de Cristi Cuturescu, in profil apare Cristi Gal iar pozele sunt semnate Cristian Constantin. Sunt confuz! Nu e exclus sa fie starea mea naturala, dar inca nu sunt pregatit sa accept asta asa ca prefer sa pasez responsabilitatea la altii si sa intreb care-i faza Carpati.org

@zentai: nu sunt de acord cu "nu prea se mai scriu" si cu "angajamentul in privinta limbii romane". Poate om fi scris noi decat putine jurnaluri, dar alea care le-am scris le-am creat noi insusi si e mai calitative decat valoarea la multe altele! Calitate, nu cantitate!! Carpati.org Carpati.org


Luni, 11 iunie 2018 - 21:33  

boreal
boreal

 
11
scufitul_rosu: Ionut, oricat de mult m-as antrena, nu cred ca voi reusi sa devin chiar atat de nesuferit. Totusi, hmm, nu neg existenta unor persoane care ar putea rezona cu aceasta perspectiva ☺

Daca voi ajunge sa sufar atat de mult de singuratate, fii fara grija si nu risipi munitia, imi voi face harakiri cu pioletul (fara sa-l ascut in prealabil).

Nu stiu daca numele blogului este inspirat ales. Am extrapolat urarea pescareasca "fir intins" in "mers intins", iar blogul este locul in care imi afisez emotiile pescuite in ture. Din pacate, acolo se regasesc doar o mica parte din bucuriile traite. In ultimul timp l-am cam neglijat. Cand spun "mers intins", inseamna ca iti doresc o tura dupa hatarul inimii si mai putin una parcursa din fuga calului.

Am grija sa ma feresc de tine si de fiecare data cand te simt prin apropiere imi reconfigurez tura☺

Nu doresc sa-ti dereglez ecosistemul cu explicatii atragator de inutile si te las in starea ta: naturala.

Iti multumesc pentru randurile afisate si inchei cu un sincer "mersintins".


Luni, 11 iunie 2018 - 23:54  

ctig
ctig

 
12
Personal citesc cu placere astfel de jurnale chiar daca o astfel de tura ca cea descrisa mai sus ma face sa ma zbarlesc (nu-i de nasul meu asa experienta Carpati.org). Am citit cu interes si jurnale mai vechi si mai recente fie ca sa ma informez asupra unor trasee de viitor, fie doar pentru placerea lecturii. Asa ca pot sa felicit autorul pentru dorinta de a impartasi si altora prin cuvinte si imagini toate eforturile si trairile si sa l asigur ca inca se mai citeste Carpati.org


Marți, 12 iunie 2018 - 13:38  

boreal
boreal

 
13
ctig: Nu caut sa ma alint sau sa-mi hranesc demonii cu o modestie aparenta, dar traseul de fata nu impunea o experienta si un antrenament de invidiat. In conditiile date, a fost chiar unul usor din punct de vedere tehnic.
Se intelege, daca esti incepator, iti recomand sa parcurgi astfel de trasee numai in compania unui cunoscator recomandat. Ma feresc sa spun ghid montan autorizat pentru ca uneori este posibil sa bagi, cum zice o vorba din popor, seu de oaie in carne grasa.

Sunt convins ca mai exista persoane care mai citesc jurnale, fie din dorinta de a se informa despre un traseu, fie, mai rar, pentru placerea lecturii. Eu insumi am primit semnale pozitive de la persoane necunoscute. Am vrut sa subliniez doar faptul ca, in urma cu zece ani, se citea ceva mai mult. Imi pare ca acum suntem bombardati, pe diverse canale de comunicare, cu mai multa informatie care nu se dovedeste intotdeauna relevanta. Tot acest material lansat in mediul online poate duce la o saturare si lumea nu mai este dornica sa-si riste putinul timp liber in cautarea unor articole care sa le justifice efortul.

Iti multumesc pentru urma lasata.


Marți, 12 iunie 2018 - 22:15  

gabi_cargo
gabi_cargo

 
14
Foarte frumos jurnal, scris din suflet si cu dragoste pentru munte! Cu siguranta emotiile traite au avut o intensitate mult mai mare decat descrierea lor in cuvinte, iar imaginile sunt la inaltime (si la propriu si la figurat).
Ture faine si asteptam mai multe jurnale!


Joi, 19 iulie 2018 - 20:16  

boreal
boreal

 
15
gabi_cargo: Gabriela, iti multumesc pentru ca mi-ai daruit din timpul tau, atat pentru citirea jurnalului, cat si pentru cuvintele de sincera apreciere. Sa te tina muntele in farmecul lui!


Vineri, 20 iulie 2018 - 22:39  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0821 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2018) www.carpati.org