Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Noiembrie 2019
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

Decembrie 2019
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

Online

Vremea
Varful Moldoveanu
Muntii Fagarasului

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Izvorul Izei, și vârful Bătrâna (Muntii Rodnei)


Izvorul Izei, și vârful Bătrâna 2019.09.29


Ulița de Piatra - Preluca de sub Piatră - Stâna Măgura Săcel - Ponorul Izei ( Refugiu silvic ) - Preluca Bătrână - Gura Șurii - Șaua Bătrânei - Vf Bătrâna ( 1710 ) - Tăul Izei ( Muced ) - Izvorul Albastru al Izei



    Plecăm din Sighetu Marmației, spre Dealul Moiseiului. Oprim să facem un mic popas, să admirăm culorile toamnei pe dealul Hera. Următoarea oprire este și debutul turei noastre, la cabana silvică de la Izbucul Albastru al Izei. Lăsând mașina în urmă, pornim la drum, ceasul arată 7:55, altitudinea 1025m (Gps). Trecem pe lângă roata de moara, care deja zace în paragină, continuăm să urcăm în lungul albiei din grohote alunecoase ale Uliței de Piatră, înconjurați de pereți calcaroși înalți de 10 -12m (traseu marcat cu TR). În anumite locuri, înaintarea ne este îngreunată de câte un copac căzut, dar efortul este răsplătit din plin de frumusețea locului.


/Izvoarele/dsc_0276.jpg


    Traversarea Uliței de Piatră durează aproximativ 40 de minute, și ieșim într-o poiană splendidă, din partea stângă suntem protejați de pereții calcaroși de la Preluca de sub Piatră ( 1304m ) , aici facem un mic popas, pentru a fotografia stânca care încetul cu încetul își îmbracă haina de toamnă.


/Izvoarele/dsc_0287.jpg


Drumul nostru merge în continuare pe TR, cotim spre dreapta în pădure, până când ajungem într-o altă poiană, cu mai multe stâne, momentan părăsite, aici putem admira și vârful Muncelul Râios, înalt de 1703m, vârf, care momentan era cu ”capul în nori”.


/Izvoarele/dsc_0304.jpg

/Izvoarele/dsc_0294.jpg


   Drumul reintră în pădurea de conifere, foarte frumoasă și sălbatică de altfel, în pădure găsim mai multe doline și avene. Părăsim pădurea de conifere, și facem un popas mai lung lângă refugiul silvic de lângă Ponorul Izei.


/Izvoarele/dsc_0312.jpg


/Izvoarele/dsc_0319.jpg


    După popas, pornim să explorăm Ponorul Izei, coborâm în jur de 5m, între pereții acoperiți cu mușchi și licheni cu alură de chei, cu gândul că fotografiem cascada, care alimentează ponorul, eventual locul unde pârâul Bătrâna intră în peșteră (și iese la lumină abia la Izbucul Albastru al Izei), însa surpriză, cascada ... nu mai este, stăteam pe pietrele uscate, unde știam că este bazinul cascadei, sperăm, că doar din cauza secetei a dispărut, și doar temporar, cascada. Am să atașez o poză mai veche cu cascada. Puțin dezamăgiți plecăm din ponor, și părăsim poiana (aici am zăbovit 30 de minute de la 9:45 până la 10:15) spre stânga, pe un drum forestier nemarcat, spre preluca Bătrâna.


/Izvoarele/dsc_0324.jpg


/Izvoarele/dsc_0335.jpg


/Izvoarele/dsc_0339.jpg


/Izvoarele/dsc_0150_ng.jpg


    Urmăm poteca nemarcată, pe care cu siguranță mai des calcă animale sălbatice decât oameni, așa că, ne apucăm să căutăm după fluiere să facem simțită prezența nu cumva să dăm nas în nas cu dl urs ( sau dna ). Ieșim în Preluca Bătrână, o poiană pitorească, și aici găsim, la liziera pădurii, și Gura Șurii, un pod natural, facem o pauză de foto în jur de 15 minute ( 10:45 – 11:00 ).


/Izvoarele/dsc_0347.jpg


/Izvoarele/dsc_0352.jpg


/Izvoarele/dsc_0357.jpg


    După pauza bine meritată, continuăm drumul prin poiană, explorăm stânele părăsite, poate odată o să fie bune pe post de refugii, găsim un izvor și reumplem sticlele cu apă, și încetul cu încetul ajungem în Șaua Bătrânei (Creasta principală BR). Peisajele de aici ne lasă fără cuvinte, Pietrosul Rodnei ( 2303m) , Buhăescu Mare și Mic (2257 respectiv 2225 m) păzesc orizontul, care pare că nu este tocmai prietenos, dar nici amenințător, așa că pașii ne poartă în continuare pe poteca spre vf Bătrâna.


/Izvoarele/dsc_0365.jpg


   Continuăm pe BR, trecem pe lângă o troiță, după ce am mai înaintat spre ”vârf” un indicator ne avertizează că am trecut deja de vârful Bătrâna.


/Izvoarele/dsc_0372.jpg


/Izvoarele/dsc_0381.jpg

    Nedumeriți, continuăm drumul spre vârful care credeam că este Bătrâna, (și care și pe hărți apare ca și vf. Bătrâna). Mai aruncăm câte o privire în spate spre Pietrosu – Buhăescu, mă gândesc că următoarea tură, merg direct la vf. Buhăescu, un vârf atât de frumos și pentru că e mai scund cu 46m decât cel mai înalt punct din Carpații Orientali (vf Pietrosu), ajunge să fie neglijat. Cu gândul la o tură pe Buhăescu, am și ajuns pe vârful Bătrâna ( 1710 m ), ceasul arăta 12:40, am zăbovit 10 minute și aici, după care coborâm tot pe BR, (spre Șetref), până când ne intersectăm iar cu TR, pe care o să urmăm să ajungem la Tăul Muced ( ora 1:55)


/Izvoarele/dsc_0382_1.jpg


    Ajunși la tăul Muced, mai facem o pauză de masă, ni s-a făcut foame de la atât frumos, mai facem câteva fotografii, și după jumătate de oră (2:25), suntem gata să parcurgem și ultima parte a traseului nostru, înapoi spre Izbucul Albastru al Izei.


/Izvoarele/dsc_0396.jpg


    De la tău, poteca ne poartă prin păduri, mai mult foioase, noi ne gândim să mai scurtăm serpentinele, nu recomand :D, doar pe GPS pare că e o idee bună în realitate nu este.     Ajungem înapoi la mașină, lângă cabana silvică, constatăm că ne-am înmulțit pe poiană, carnea sfârâia pe grătare, berea curgea mai ceva ca și Iza, muzica cât se poate de tare ... așa, că rapid facem o vizită la izbuc să vedem dacă este bine, și plecăm spre casă.


/Izvoarele/dsc_0406.jpg


Durată traseu: 7:26 ( 5:18 mers – 2:08 pauză )Lungime traseu: 17.1 kmDiferență de nivel traseu: 958m

Harta:


/Izvoarele/harta.jpg




Marți, 29 octombrie 2019 - 15:02 
Afisari: 381 


Postari similare:





Comentariile membrilor (4)

neco
neco

 
1
Frumos ! Felicitari !


Joi, 31 octombrie 2019 - 08:47  

attila.adam85
attila.adam8..

 
2
Mulțumesc #neco


Joi, 31 octombrie 2019 - 15:50  

neco
neco

 
3
Cu placere ! Jurnalul tau mi-a adus, paradoxal, un regret in suflet. Nu voi ajunge niciodata in zonele descrise de tine. Bucuresten fiind, țuști in Bugegi ! Never say never !


Vineri, 1 noiembrie 2019 - 08:52  

attila.adam85
attila.adam8..

 
4
Never say never Carpati.org, si eu am ajuns in zone in care nu ma gandeam ca o sa ajung Carpati.org


Vineri, 1 noiembrie 2019 - 19:15  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0628 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2019) www.carpati.org