Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

August 2019
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Septembrie 2019
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Online

Vremea
Varful Godeanu
Muntii Godeanu

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

In lumea raspunsurilor fara intrebari... (Muntii Cernei)



https://www.youtube.com/watch?v=jxzt8yohvqk


21.11.2014

Mi-era dor sa merg singura. Mi-era dor de mine. De ce aici, de ce acum, asta n-are importanta. Poate prea multe emotii de toate felurile, ... multe intrebari ce-si asteptau cu nerabdare formularea si raspunsurile. E genul acela de moment, cand cel mai potrivit loc de pe Pamant in care as putea sa fiu este pe munte, singura. Ca sa-mi activez tot ce-i mai bun in mine si ca sa ma intorc cu adevarat eu, limpede, netulburata.


Trenul ma lasa in Herculane pe la pranz. Aveam in fata o zi scurta, cu promisiuni de vreme nu prea grozava, dar voiam sa urc si sa merg doar atat cat simt ca e potrivit. Cu cortul si toate cele necesare la mine, mi-am asigurat confortul psihic al autonomiei. Nu conteaza unde o sa petrec noaptea. Acolo unde voi simti ca mi-e bine. Si totusi, rucsacul imi pare usor, ce-i cu mine?


Am dat o gramada de bani la un taxi care m-a dus la Dumbrava, dar nu prea conta. Voiam sa simt mai repede poteca sub picioare. Asta se pare ca voiau si doi patrupezi de pe la pensiune, asa ca, in ciuda opozitiei mele, iata-ma si cu doi colegi de drum. Aveau sa-mi dovedeasca ce fideli si isteti sunt, iar eu aveam sa ma atasez de ei nebanuit de mult.


Poteca stiuta spre Dobraia si-a urmat cursul cuminte prin padurea dezgolita. Imi plac nuantele de maro, desi par triste. Si-mi place sa merg prin frunze. E cald, ciudat de cald. Un aer cetos de martie invaluie muntii si vaile. 


/cernei1/img_1707.jpg


Cand ajung in muchie, observ ca zona Arjanei este in ceata. Eh, asta e…


/cernei1/img_1700.jpg


 Linistea e vag tulburata de vuietul indepartat al apelor din valea adanca ce se deschide in stanga mea, Valea Bedinei. Printre crengile desfrunzite deslusesc o cascada mare, intr-o zona extrem de abrupta, cu pereti salbatici si locuri ce-mi par aproape inaccesibile. M-am uitat cu zoomul aparatului, am urmarit tot drumul, cat am dat roata vaii, locurile acelea si cascada ce-mi pare de aici minunata. Inca ma intreb cum naiba sa ajung acolo, caci tare ispititoare mi s-au parut locurile acelea. Vreodata merita incercat…


La biserica din Dobraia, ma ia in primire un vant rece si turbat, de parca intrasem brusc in alt anotimp. O turma de oi intregea privelistea ce mi se deschidea spre abruptul Mehedintilor. 


/cernei1/img_1725.jpg


Ciobanul, om de treaba, parea sincer ingrijorat de soarta mea singura pe aici. De obicei, evit sa dau detalii despre ce am cu mine, unde voi dormi, ce planuri am, dar in omul asta simt ca am incredere. Ii povestesc ca ma bate gandul sa dorm la stana din Prislop. “Pai e frig, e iarna acolo si bate vantuuuuu’. Ai cu ce aprinde focul? ca sunt lemne in stana…” Imi explica unde e izvorul, isi mai exprima de vreo trei ori ingrijorararea, fac cateva poze si pornesc pe drumul catre scoala satului pierdut in munte. 


/cernei1/img_1734.jpg

O lumina galbuie de toamna blanda invaluie culmea si verdele de-a dreptul primavaratic al pajistilor de dincolo de valea Prisacinei. In contrast, Zascolul Arjanei e invesmantat in neguri. Atat de diferit era fiorul ce-l resimteam privind cele doua imagini… Intre timp, soarele isi ciocnea razele de peretii Mehedintilor si lumina cioplea in calcarele albe, pe fondul unui cer albastru pe care alergau clabuci manati de vant.


/cernei1/img_1753.jpg


Am strabatut padurea si-apoi muntii mi s-au deschis din nou. Vantul era tot mai aspru, era frig. Un nor de ceata grea inghitise creasta catre care mergeam.


/cernei1/img_1748.jpg


 Da, intr-acolo ma indreptam. Imaginea apocaliptica ma facea sa ma intreb de ce ma duc acolo si de ce n-am ales seninul Mehedintilor. Dar cum n-am avut niciodata priceperea de a alege lucrurile simple, iata-ma cautandu-ma pe mine si cautand frumusetea in negurile vii, zbuciumate, ale Cernei.


/cernei1/img_1765.jpg


Reintru la adapostul binevoitor al padurii si descopar frunzisul suflat cu o pudra de zapada. Paseam catre iarna. Padurea hiberna. In jur era un fel de nimic, o mutenie si o neclintire care imi dadeau impresia ca trec intr-un fel de dincolo. Mi se parea ca rostul padurii asteia pamantii cu vagi umbre de alb spalacit era doar acela de a ma transpune pe mine intr-un spatiu altfel, intr-o stare si intr-o lumina diferita de cea din care veneam. Doar padurea asta ma desparte de asezari, de oameni, de cotidian. Dincolo de ea, urma sa ma trezesc pe muntele adevarat, maret, salbatic si pustiu, asa cum il iubesc eu. 


Cararea m-a dus pe-o muchie, intr-o rariste insorita. Ceva din mine resimtea locul asta ca pe un fel de centru al universului, ca pe un focar al energiilor pozitive in vibratiile carora ma abandonasem. Printre draperii de crengi aramii si franjuri de cetina verde-intunecat, lumina galbena desena dare prelungi de umbre pline de mister. Privirea zabovea in lungul liniilor nesfarsite ce imparteau fiecare trunchi de copac in intuneric si lumina. Nu prea intelegeam ce-i cu locul asta, dar pesemne frumusetea si poezia sa misterioasa miscasera si pe altii, de vreme ce o bancuta fusese construita aici. O doborasera insa vremurile sau… cine stie….. Simtise cineva, ca si mine, o placere de a ramane mai mult aici. Nu era un punct de belvedere, nu era priveliste catre nimic, eram in mijlocul padurii. Locul asta era cumva… el pur si simplu, el in sine. Ma invaluia, ma mangaia, ma convingea. 


/cernei1/img_1783.jpg


Nu-mi dau seama cat am ramas acolo, am avut o senzatie de timp suspendat. In cele din urma, mi-am adus aminte ca mergeam catre saua Prislop si mi-am continuat drumul. 


/cernei1/img_1785.jpg


Cand am iesit din padure, vantul innebunise. Abia stateam in picioare. Imi biciuia obrajii nemilos; mi-am pus cagula, nu mai rezistam cu fata dezgolita. Cu toate astea, ma incapatanam sa fac poze.


/cernei1/img_1792.jpg


 Abia reuseam sa tin aparatul in mana, dar frumusetea locurilor ma incanta pana la lacrimi. De ce lacrimi? N-as putea spune exact. Si nici nu-mi place sa fiu siropoasa (desi imi ies randurile asa uneori, doar pentru ca asa simt… si asta e…, si asta sunt…si gata). Dar ma emotiona ceva, poate senzatia aceea ca sunt… cineva…, ca mi se ofera ceva ce altii n-au avut niciodata bucuria sa cunoasca.


/cernei1/img_1800.jpg


 Nu era nicidecum binele acela clasic si perfect, din povestile copilariei. Era vreme crunta, intepeneau mainile de frig, vajaia vantul, mai aveam un pic si zburam in vale, de pe marginea culmii. Dar lumina…, lumina era ireal de frumoasa si blanda. 


/cernei1/img_1805.jpg


Muntele radia ceva pozitiv si eu ma scaldam intr-un ceva nedefinit, dar bun. 


/cernei1/img_1810.jpg


Mi-am continuat drumul pe culme, am reintrat in padure, regasind destul de greu marcajul, undeva pe dreapta muchiei. Era ultima runda de padure pana in saua Prislop. Intram in ceata, treptat. Ceata aceea care inghitea muntele ma inghitise acum si pe mine. Mi-o imaginasem rece, umeda, intunecata, anosta. Cand insa m-am trezit in mijlocul poienii din sea, mi-am dat seama ca chiar vad ceva in jur si ca totul este feeric . Copacii si iarba purtau o mantie alb-stralucitoare, de chiciura. 


/cernei1/img_1820.jpg


/cernei1/img_1821.jpg


Prin vazduhul aburit intuiesc silueta fantomatica a unor garduri de lemn, dincolo de care, firesc, era stana. Cei doi caini o luasera deja in primire si investigau locurile, curiosi. Ma grabesc si eu sa intru si sa ma conving ca e bine izolata de vantul nebun. Usa nu se inchidea prea bine, dar de regula gasesc eu ceva, improvizatii salvatoare. Zidurile din piatra erau zdravene si da, inauntru erau lemne. Doua priciuri solide, intinse si drepte ma ispiteau sa ma cuibaresc pentru un somn bun, caci nu dormisem noaptea, ca intotdeauna cand ma pregatesc de drumuri catre munti si nu doar catre munti. Dincolo de gard, o poteca ce merge mai departe pe curba de nivel, fix pe directia pe care am venit din sea spre stana, duce la izvorul bine amenajat, cu debit serios, la doar 2 minute de stana.


Mi-ar fi placut sa fac focul, dar stiam ca maine seara voi merge direct de pe munte intr-un loc cu multa lume imbracata frumos si mirosind bine, cu prieteni, cu oameni dragi si nu voiam sa apar acolo afumata si insuportabila. Asa ca, in ciuda obiceiurilor ce m-au consacrat, n-am facut nici un foc. In schimb, m-am gandit ca pe priciul acela imens as putea instala cu succes cortul, ca sa ma izoleze de vant si sa-mi creez un mediu mai cald in jur. Asa ca mi-am construit casa si mi-am gatit niste paste care nu prea au intrat, desi nu mancasem cam nimic toata ziua. Nu-i asta problema, nu-s de prisos, cei doi prieteni blanosi asteptau si ei ceva bun, si nu prea aveam ce sa le dau altceva. Ne-am tot certat, sa ne hotaram daca vrem afara in vant sau in stana. Ma gandeam ca toata noaptea or sa ma scoata din sac, ca sa intre ei si sa iasa dupa bunul plac. Nici gand, dragii de ei au terminat de mancat si s-au ingramadit cu priviri rugatoare langa usa. Cand le-am dat drumul afara, s-au jucat prin viscol, au alergat ca nebunii si s-au bucurat de libertate. N-au mai cerut voie inauntru, ci i-am auzit cum s-au adapostit langa peretele stanei, chiar langa mine, incat pe unul il auzeam noaptea sforaind langa urechea mea. 


O seara cu vantul vuind afara si cu ceaiul fierbinte in mana. O noapte in care am visat, cu ochii deschisi si apoi cu ochii inchisi. Am visat lucruri frumoase si momente pe care le speram si le asteptam. N-aveam nici o indoiala ca sunt unde trebuie si ca fac ce trebuie. Si mai important, n-aveam nici un dubiu ca maine seara voi fi in locul potrivit, intr-un moment potrivit ca sa ma bucur de momente minunate. Plecasem de acasa intrebandu-ma daca e bine sa plec. Dar dupa ziua asta, am inteles deja ce bine am facut ca am ascultat vocea aceea care m-a chemat azi aici si maine acolo.



*****


M-am trezit cand m-am trezit. N-am vrut sa sune alarma. Liniste. Nici macar amicii mei patrupezi nu zgarie in usa. Au plecat, pesemne… Din pacate…, ca prea e liniste. Mi-a fost cald si bine, am dormit mai bine decat acasa, insa cortul e ud pe dinauntru. Probabil a fost tare frig afara. Apa e teribil de rece si mi-e sete. Pun de ceai. Nu prea indraznesc sa ies, ma tem ca ma asteapta o zi cu ceata densa si frig. Ma invartesc prin stana si in cele din urma, cu jumatate de inima, deschid usa… In picioarele mele se imbulzesc nebunii de catei, fericiti ca ma vad, in sfarsit…N-au plecat, ce bine! Mi-s dragi si-mi place sa ma bucure cu bucuria lor, cand ii vad alergand si jucandu-se in jurul meu. Ii zmotocesc in graba si… intrezaresc lumea de-afara… O lume de cristal! 


/cernei1/img_1845.jpg


Mi-e mila sa calc, sa strivesc ceva sub talpile bocancilor. Totul e perfect. Cristalele stralucesc, fiecare la locul sau, intr-o armonie desavarsita. O mana de artist divin crease modele si desene suprarealiste pe trunchiuri de copaci, incremenite, pe gard si pe peretii stanei. 


/cernei2/img_1854.jpg


Crengi tapetate cu solzi si ace de gheata alba, ireprosabil modelate. E cumplit de frig, ingheata mainile. Alerg sa-mi iau manusile, nu vreau sa pierd prea multe secunde din frumusetea asta. Ceata e galbuie si stravezie si pluteste, usoara, peste intinderea poienii. 


/cernei1/img_1847.jpg



Soarele e aici, e aproape, il simt si-l astept cu infrigurare. Si da, e soare!! 


/cernei1/img_1848.jpg


E soare prin ceata si e tot mai multa lumina. Simt cum ma incalzesc, treptat, la adierea nunatelor de azur. Fara indoiala, e inceputul unei zile minunate din viata mea.


/cernei1/img_1849.jpg


M-am grabit sa fac rucsacul si sa ies cat mai repede, sa merg, sa ma bucur, sa vad, sa simt, sa respir….Am pornit catre Cusmita, pe poteca ce ocoleste varful pe dreapta, printre copaci.


/cernei2/img_1858.jpg


 Si cu fiecare pas, cerul era tot mai albastru, copacii tot mai albi, iar ceata se aduna in vale tot mai compacta la picioarele mele, ca o mare involburata si stralucitoare. Spinari de dealuri si de munti se ridicau ca niste insule. Nu reuseam sa inaintez, fiecare secunda dezvaluia privirii mele o alta si o alta frantura de frumusete si nu ma saturam privind.


/cernei2/img_1862.jpg



/cernei2/img_1873.jpg



/cernei2/img_1875.jpg



/cernei2/img_1879.jpg



/cernei2/img_1885.jpg



/cernei2/img_1886.jpg


 M-am trezit in cele din urma sus, pe culmea inalta, dincolo de Cusmita. Ma apropiam de varful Iutii si abia asteptam sa-l urc. Nu reuseam sa-mi dau seama daca pe jos era zapada sau chiciura era atat de bogata. Staim doar ca era un inceput frumos de iarna.


/cernei2/img_1887.jpg



 Mai tarziu, vreo doua valuri de ceata usoara s-au prelins pe langa mine. Am urcat oblic, pe deasupra izvorului de pe versantul drept al varfului, printre damburi si tufe de afin, ninse. In muchia ce duce pe varf era frig si adia un vant rece. M-am simtit asa, ca pe un varf mare de munte.


/cernei2/img_1900.jpg


 Am urcat destul de inclinat, iar cand am ajuns in punctual cel mai inalt, valurile marii de la picioarele mele se izbeau de ambele parti ale muntelui. Creasta cea mare a Muntilor Cernei continua semeata catre Godeanu. Trapezul Vlascului si-al Zglivarului ma ispitea, dar stiam ca am un tren de prins si o cale necunscuta de strabatut pana jos, asa ca m-am multumit cu varful asta minunat pe care ma aflu si cu privelistea incantatoare ce mi se deschidea de aici in toate zarile. 


/cernei2/img_1898.jpg



/cernei2/img_1905.jpg


M-am asezat pe rucsac cu capul in maini si-am stat asa... Mi se parea ca sunt singura deasupra lumii intregi si m-a luat ameteala la gandul ca toate astea sunt aici, poate, numai pentru mine; raspunsuri pe care nici nu le-am cerut...


/cernei2/img_1903.jpg


Cand m-am trezit, am scos harta (schita din revista Muntii Carpati) si-am recunoscut cat mai mult din ceea ce vedeam. Si-am decis sa cobor pe muchia ce continua de pe varful Iutii, peste Stivuta, catre satul Inelet. Citisem un jurnal din locurile acestea. Traseul era vag pomenit, suficient cat sa inteleg ca exista o poteca. Ce-i drept, o sa intru in ceata, in coborarea mea, si asta se pare ca se va intampla chiar cand voi fi prin padure si cine stie daca voi dibui eu o poteca buna, sa ma duca in sat. Merita incercat. Si daca nu-mi iese? Eh, o sa iasa…e prea faina ziua asta. Ma descurc….improvizez…


/cernei2/img_1914.jpg


Ma ridic sa plec. Si de parca nu vazusem destul azi, la picioarele mele, profilata pe ceata de pe partea opusa soarelui, imi vad Gloria (spectrul Brocken). Am tresarit de bucurie, m-am intrebat zambind daca si prietenii mei patrupezii au o aura a lor, am incercat sa fac poze… si-a disparut. A durat putin, ca toate minunile…


/cernei2/img_1910.jpg


Cobor cu grija, prima parte e destul de inclinata si cu zapada e destul de alunecoasa. Apoi se merge drept pe culmea tot mai ingusta, ascutita, pe alocuri stancoasa, bine profilata. Se schimba unghiul din care vad trapezul Vlascului si mi se pare inedita imaginea. 


/cernei2/img_1919.jpg



Pe dreapta mea, pe versant, o poteca pare a avea acelasi scop ca si mine, asa ca n-o slabesc din ochi, hotarata sa dau in ea atunci cand nu mai pot sa merg matematic. Deocamdata imi place.


/cernei2/img_1918.jpg


 La un moment dat, muchia devine destul de accidentata, cu multa stanca; intr-un loc chiar descatar serios cu spatele.


/cernei3/img_1927.jpg


 Urmeaza padure si cred ca e timpul sa cobor la poteca. Pe primul copac de pe poteca, surpriza: punct rosu! E marcajul maratonului, dar habar n-am unde duce. Oare merge la Inelet, unde vreau eu? 


/cernei3/img_1928.jpg


Urmez poteca, oricum deocamdata n-am alternative. Si-mi vine o idee: sa sun un prieten. Pe cineva care a alergat maratonul asta si stie, fara indoiala, traseul. Surpriza cea mai mare este ca fix in acest moment am si semnal. Cu informatiile obtinute, grijile mele au cam luat sfarsit. Dar parca imi pare rau, era mai fain sa am sentimentul ca experimentez; parca-mi placea mai mult sa caut eu, dupa mintea mea, calea cea buna. Pe de alta parte, se profila certitudinea ca voi prinde trenul, iar in momentul acela asta chiar conta.

La un moment dat, poteca marcata incepe sa coboare brusc la stanga, pe versant, parasind muchia. Prin padure, ma ciocnesc deodata de ceata albastra, ca de un perete. Intram in marea de nori pe care o admirasem de sus. M-am intrebat daca nu cumva o sa ma trezesc cine stie unde, insa in cele din urma culmea cobora si ea brusc, accidentat, asa ca, odata revenita pe muchie, m-am linistit.


/cernei3/img_1937.jpg



/cernei3/img_1939.jpg


 Ma picura si umezeala imi patrundea in oase. Poteca se prelinge printre fantomele copacilor si eu urmez in tacere linia ei. Fara sa-mi pun vreo intrebare...


/cernei3/img_1934.jpg


Dau de o casuta, un fel de adapost nu foarte bine izolat. In preajma lui, tufe mari pline de mure…coapte. Degerate si foarte dulci. N-am rezistat tentatiei de a face o pauza. Apoi, tot coborand, mi-am dat seama ca s-a mai luminat vazduhul in jurul meu si ca vad bine casele satului risipite pe picioarele muntelui si abrupturile stancoase ale Muntilor Mehedinti de vis-a-vis. Eram deja sub plafonul de ceata si din nou privelistea se anima.


/cernei3/img_1941.jpg

Abandonez marcajul si cobor direct la o casa. Stiam ca marcajul, odata ajuns in zona Ineletului, trebuie parasit. Vreau sa ajung la scoala din sat, la biserica si de acolo sa cobor de-a dreptul pe scarile de lemn amenajate de sateni pentru a scurta iesirea la asfalt. Din sopron imi iese in intampinare un nene batran. Povestim. Ma intreaba de unde vin si unde merg. Si de ce-s singura. Eu il intreb de viata lui si de nevoi. Apoi imi arata drumul catre scoala. Mai trec pe langa o tanti si-mi da detalii despre scari: n-au cum sa coboare cainii pe acolo… Pai…si eu ce fac cu ei? In fine, or gasi ei o cale…


/cernei3/img_1959.jpg


S-a risipit ceata. In susul Vaii Cernei, abrupturile sunt spectaculoase. Dincolo de valea adanca, peretii Muntilor Mehedinti. Tot satul e o mare belvedere. Oamenii astia traiesc greu, dar multa frumusete au in jur! Pe fiecare umar de munte, o masa, o bancuta, loc de admirat. Casele aruncate prin poieni, capite de fan risipite pe pajistile inviorate de-un verde cald, de toamna care nu mai vine, sau de primavara prea grabita. Iarna de sus e deja o amintire. Pe-un picior de plai, intr-un loc rupt din povesti, oamenii au inaltat o casa mare, cu o curte frumoasa, o poiana intinsa, numai buna sa zburde copiii, niste bancute la umbra unor copaci, vopsite in culorile tricolorului: e scoala satului. Aici invata cativa copii si pana de curand n-au avut niciodata curent electric. Recent insa, o mana de oameni buni au adus si instalat aici panouri solare. Pentru copiii acestia, lumea e atat de mica, atat de putine pot face si pot vedea, insa lumea lor e minunata si sufletele lor sigur pastreaza ceva din frumusetea simpla si curata a locurilor, din maretia muntilor. Ne e usor sa presupunem lucruri despre viata lor. Ma tem ca prea putine putem intelege noi, ceilalti. Pentru mine, acest colt de lume a ramas ca un loc pe care simt ca trebuie sa-l respect, sa-l inteleg si sa-l invat, ca pe o lectie. 


/cernei3/img_1961.jpg


Mi-am continuat drumul pana in dreptul vechii biserici. De aici, la vale. Insa atat de frumoase imagini mi se dezvaluie oriunde imi intorc privirea, incat mi-e pur si simplu greu sa ma grabesc.


/cernei3/img_1966.jpg


 Valul de ceata ramas sus, pe munte, se da de-o parte definitiv si se iveste, impresionant si nebanuit, trapezul Vlascului, profilat pe albastrul unui cer limpede de toamna.


/cernei3/img_1973.jpg


 De la ultima masuta asezata pe-un bot de culme, m-am rupt cu greu de lumea asta minunata, de munte, de oameni, de spiritual locului, si-am inceput sa cobor abrupt catre scarile de lemn. 


/cernei3/img_1975.jpg


La scari, cainii nu se descurca. Intre mine si ei e un perete vertical, nici un loc accesibil. Scheunatul si privirile lor ma intristeaza. Ma tem ca nu se vor intoarce, ci se vor rani incercand sa ma urmeze. Golesc rucsacul, cu gand sa-i cobor in spate. Apar doi tineri insotiti de un nene in varsta, cu bagaje in maini. Daca tot am rucsacul gol, merg sa-i ajut. Le explic intre timp si incurcatura in care ma aflu. Unul dintre catei reuseste sa coboare, sunt uimita. Celalalt e blocat. In rucsac nu incape, renunt. Omul in varsta ma ajuta sa preiau catelul pe scara in jos, mai mult in brate. E foarte speriat si mi-e mila de el. Se tine de mine cu disperare; simt ca are incredere in mine, bietul animal. Se sprijina cu toata puterea, ma lupt sa-l tin, e greu, ii cobor labele din spate una cate una pe stinghiile tranversale ale scarilor, in vreme ce labele din fata sunt proptite pe pieptul meu. Cainele invata repede miscarea si reusim sa coboram cu bine. 


/cernei3/img_1977.jpg


Intre timp, cei doi baieti coboara si ma invita sa merg cu ei cu masina spre Herculane. Minunata intamplare! O masina care sa ma astepte la sosea fix cand cobor era mai mult decat puteam spera, caci aveam de rezolvat cumva problema celor aproape 20 de km de asfalt pana in statiune. Mi-am luat la revedere in graba de la necuvantatorii mei prieteni de drum; stiam ca vor urma masina pe sosea si vor reveni singuri la pensiunea de unde au plecat dupa mine. 


M-am trezit in oras, intre oameni, intre masini…dar eu aveam in mine acel ceva frumos care ma facea sa ma simt de parca pluteam. M-am oprit la mesele parasite ale unei terase, sa-mi fac ordine in rucsacul umplut in graba la scari. O fetita saraca si trista vine la mine si-mi cere ceva, bani, mancare, orice. Am stat de vorba cu ea si m-a surprins caldura, sinceritatea, copilaria nealterata, in ciuda vietii grele, in ciuda conditiei ei de copil care cerseste. Mi-a povestit de familia ei, de fratii mai mari si mai mici, de parinti, de scoala…Si daca m-ar fi mintit cu povestea asta, tot as admira-o, pentru cat de natural si curat ar fi construit povestea vietii ei. I-am dat tot ce mai aveam de mancare in rucsac, caci chiar nu mancasem mare lucru pe munte, am sfatuit-o cat am putut eu de bine si ea mi-a multumit asa de sincer si politicos, incat n-am avut nici un resentiment, cum ca as fi incurajat cersetoria sau ca cineva profita de naivitatea mea. 


Apoi s-a apropiat de mine un om intre doua varste, imbracat modest. Nu avea nimic agresiv sau deranjant. Doar se uita cum organizez eu rucsacul. M-a intrebat de unde vin. Apoi intrebarile au continuat: despre munte, despre trasee, unde dorm, ce mananc, cum de nu ma ratacesc, daca mi-e teama de animale, de oameni…. Aprape ca am dat un interviu. Si-a zis ca vreodata, vara, o apuca si el pe potecile alea marcate, sa vada ce zic eu ca-i asa de frumos.


Dau sa intru intr-o carciuma. Acolo am mers si atunci cand am parcurs Meridionalii. Ma leaga amintiri de orasul acesta, sunt stari si emotii pe care nu le pot uita. Asa ma simt si acum, plina de fiorul acela bun si frumos pe care mi-l trezeste fiecare calatorie singura prin munti. Cand sa intru, o doamna cu rucsac si bete imi zambeste si eu raspund la fel. Ba chiar ne trezim ca venim una spre alta. Nu ne cunoastem, nu ne-am vazut niciodata. Dar intram in vorba, ne povestim unde am fost. E din Bucuresti si avem cunostinte comune. Ce mica e lumea!


Am intrat sa ma spal si sa mananc ceva si am avut impresia ca gust cea mai buna ciorba din lume.


Ies in statie, astept microbuzul spre gara. Un domn in varsta vine la mine:“Ma uit la dumneavoastra de 10 minute. Noi toti suntem imbracati gros, infofoliti… iar dumneavoastra stati doar in hanorac, relaxata, linistita, si degajati asa un calm si o caldura... Veniti de pe munte…ce frumos! Va admir si va respect; in ziua de azi, prea putina lume mai are cu adevarat o pasiune, prea putini mai sunt oamenii care pun suflet in ceva. E o bucurie sa va intalnesc!” N-am prea stiut ce sa spun, am multumit, m-am scuzat ca trebuie sa plec si m-am urcat in microbuzul care tocmai venea.


Teribil de frig era in gara! Si trenul meu….ce credeti ca facea trenul meu? Intarzia 40 de minute! Pe peron, ca sa nu ne plictisim, ne tinem de urat, o timisoreanca faina si iubitoare de calatorii, un tanar fotbalist atipic, placut si dezghetat, si eu, cu rucsacul meu si cu povestile mele despre munti si concerte. Drumul pana la Timisoara a fost tare placut si vesel, pana si nasul era fain, pana si trenul a recuperat in mod miraculos intarzierea. M-am trezit pe nesimtite fix unde voiam sa fiu. Si-a fost tare frumos!


Ceva din mine atragea binele, oamenii, intamplarile frumoase. Raspunsurile ce le cautam mi-au venit, frumoase si ele…si surprinzatoare, fara sa fiu nevoita sa formulez vreo intrebare. E drept ca dupa un timp…s-au intors inapoi de unde au venit, de parca doar le-as fi visat. Le mai astept si acum...din nou... Am inceput chiar sa adresez intrebari...si nu e bine! Dar macar pentru fericirea de a gusta momentele acelea, oricat de scurte ar fi fost ele, calatoria mea in Muntii Cernei mi-e tare draga, cu minunile ei cu tot. Si cu raspunsurile ei...



Luni, 29 decembrie 2014 - 15:17 
Afisari: 3,210 


Postari similare:





Comentariile membrilor (17)

tinel
tinel

 
1
Un jurnal deosebit din toate punctele de vedere : Fotografii superbe (chiar daca ap. foto sau telefonul nu prea te-au ajutat) + certele calitati literare au facut ca acesta sa fie (d.p.m.d.v.) cel mai bun jurnal postat pe Carpati.org. La multi ani si la cat mai multe jurnale !


Luni, 29 decembrie 2014 - 18:43  

lulu
lulu

 
2
Felicitări! O tură de suflet, foarte frumoasă... un an cu răspunsuri și liniște.


Luni, 29 decembrie 2014 - 19:25  

slusi
slusi

 
3
Incredibil!


Luni, 29 decembrie 2014 - 22:06  

johnnutz
johnnutz
Caraba
 
4
A fost o desfatare sa citesc jurnalul tau despre locuri ce mi-s atat de dragi. Pacat de timpul scurt, muntii Cernei si catunele lor merita explorati pe indelete, indiferent de anotimp. Nu imi dau seama cum a reusit unul dintre caini sa coboare prin zona scarilor Carpati.org Multumesc pentru lectura si pentru imagini, un an nou cat mai bun!


Luni, 29 decembrie 2014 - 22:23  

neco
neco

 
5
Si ce frumos ar trebui sa fie !
Si ce frumos pe toate ni le-ai spus !
S-astepti raspunsuri care or sa vie
La intrebari pe care nu le-ai pus !


Marți, 30 decembrie 2014 - 11:38  

iulianasb
iulianasb
Caraba
 
6
Mi-ai facut un dor de munte si de Cernei de numa' numa' ! Traseul descris de tine vroiam si eu sa-l fac in primavara, numai ca prognozele meteo nu ne-au ajutat. Foarte frumoase descrierile si modul in care se contopesc cu imaginile surprinse contribuie nemijlocit la transmiterea starilor si atmosferei. Super catei ! Carpati.org


Joi, 1 ianuarie 2015 - 09:23  

nanifar
nanifar

 
7
Doamne, cat de frumos este acest jurnal! Un jurnal care spune o poveste ce ar trebui traita de fiecare. Sa stii ca am "umblat" si eu cu tine, incercand sa-mi raspund la intrebari... nepuse. Nu, nu sunt in stare sa plec singura, poate de aia am gandit ca esti un pic inconstienta. Dar, cat de frumoasa inconstienta! Cate trairi si sentimente! Oare, te-ai redescoperit?

De ceva vreme, n-ai mai scris, dar acum ai revenit in forta, cu niste imagini superbe si un scris care incanta. Ar fi trebuit sa fii profesor de romana sau scriitor. Chiar am "vazut" locurile descrise de tine, in mintea mea, desigur.

PS Ce-or fi facut cateii dupa despartirea de tine?

PPS La multi ani!


Vineri, 2 ianuarie 2015 - 10:35  

obyy
obyy

 
8
Frumoasa descriere...frumoase poze, felicitari!!!


Vineri, 2 ianuarie 2015 - 20:26  

iri_sf
iri_sf
Caraba
 
9
Foarte frumos... si te-am inteles de parca ne-am cunoaste ...


Vineri, 2 ianuarie 2015 - 23:18  

virgiliordache
virgiliordac..

 
10
Foarte, foarte frumos ! Emoții și experiențe pe care doar turele solitare le pot oferi. La mulți ani și numai bine.


Comentariu modificat de autor!

Duminică, 4 ianuarie 2015 - 10:38  

lauramatei
lauramatei
(admin)

 
11
Va multumesc tuturor pentru rabdarea si ingaduinta fata de randurile si fotografiile mele absolut neglijente, pentru aprecierile si urarile pe care mi le-ati adresat aici sau prin mesageria privata.

Va doresc si eu toate cele bune si un an plin de bucurii, in viata si pe munte!

PS: Da, Ionut, un catel a coborat singur pe langa si pe sub scarile de lemn, un adevarat alpinist, o adevarata capra nagra (chiar era negruCarpati.org ). Cand am plecat cu masina, au alergat o vreme dupa ea, apoi i-am pierdut in urma, dar sunt sigura ca ei cunosc bine locurile; mai aveau doar cativa kilometri pana la pensiune. Sigur s-au intors si m-as bucura enorm sa-i revad, cu prima ocazie.


Duminică, 4 ianuarie 2015 - 11:12  

conrad
conrad
(admin)

 
12
Cainii ii poti revedea la Motel Dumbrava. Cu siguranta ieri (duminica 4 ianuaria), l-am vazut si hranit pe cel rosiatic, care s-a jucat putin cu pulpa mea. Si vorbesc serios cand zic ca s-a jucat. Se "prefacea", jucaus si plin de veselie, ca ma musca de picior, agitand fulgii de zapada cu coada. Apoi s-a luat la bataie cu altul, poate sa fie chiar cel negru, neintelegandu-se cum sa imparta mancarea. Tocmai plecam, am iesit din masina sa-i despartim, intrerupandu-le sfada.
Mergi acolo si o sa-i revezi, daca nu cumva vei nimeri fix in clipa cand vor face pe ghizii pentru alti turisti Carpati.org.
Pe noi n-au vrut sa ne insoteasca sambata, prin Crovuri. Si bine au facut, ca am inotat ceva prin zapada, o vreme insotiti de luna aproape plina. Stiau ei ce stiau! Carpati.org


Luni, 5 ianuarie 2015 - 00:56  

simoon
simoon

 
13
Frumos.....


Luni, 5 ianuarie 2015 - 15:45  

mihaita_39
mihaita_39
Busola
 
14
Mi-e clar ... tre' s-ajung si io pe acolo !
Carpati.org


Sâmbătă, 10 ianuarie 2015 - 02:33  

mike
mike
Rucsac
 
15
Noroc ca am citit jurnalul acesta intr-o zi de vineri, cand weekendul si implicit muntele bate la usa. Jurnal e insa un termen sec si searbad. E mai mult o poveste, de inceput si sfarsit de lume, o tura, o aranjare a faptelor si a gandurilor ce ar fi frumos sa se repete macar la fiecare trecere dintre ani.
Laura, "e frumos, e prea frumos la tine-n suflet"...


Vineri, 16 ianuarie 2015 - 16:00  

dds
dds

 
16
Excelent! Felicitari Laura atat pentru jurnal cat si pentru castigarea concursului de jurnale Craimont - Decembrie 2014!


Sâmbătă, 17 ianuarie 2015 - 22:31  

ottohauck
ottohauck

 
17
Frumos jurnalul despre o tura deosebita intre anotimpuri!

Cand am fost prin Cernei in mai 2013 cu o prietena, ne tot a insotit un catel de la Dumbrava pana la Dumbrava. A trait cu noi 4 zile prin Cernei, dormind la usa cortului. Este posibil ca a fost unul dintre doua caini care te au insotit de la Dumbrava pana la aproape de Dumbrava.


Miercuri, 15 aprilie 2015 - 23:21  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0751 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2019) www.carpati.org