Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Aprilie 2019
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Mai 2019
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Online

Vremea
Varful Caleanu
Muntii Tarcu-Muntele Mic

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Hornul Coamei sau cum am inceput vaile de abrupt (Muntii Bucegi)

19 iulie 2014


Sunt in tren in drum spre Busteni. E prima oara cand prind asa aglomeratie, toate locurile pline, si tineri care stau pe scari, cum vedeam cand eram mic si ma ducea tata la munte. Desi toata saptamana am verificat prognoza meteo, care nu era deloc buna, nu puteam sa pierd acest sfarsit de saptamana. Era singura fereastra de 3 saptamani incoace si urmatorul vsd liber nu prea se vedea curand. Repetam traseul in gand: ajung la Poiana Costilei, urc pe o poteca pana la Hornul Pamantos, cobor in Valea Malinului de unde urc pana in Strunga Coltilor. Aici fac un rapel pana la Hotel Galbinele si intru in Hornul Coamei. Retragerea, sau coborarea nu poate fi prea greu de nimerit. Urmez marea brana a Costilei pana la capat de unde cobor pe Valea Priponului. Prin fata ochilor mi se perinda imaginile surprinse de aventurierii care mi-au luat-o inainte si nici nu am nevoie sa ma uit la cele 4 poze pe care le printasem: o schita, Valea Malinului la confluenta cu cea a Coltilor, Strunga Magarului si Hornul Coamei. Am mari emotii, dar grupul de langa mine e asa de galagios incat e greu sa nu le ascult povestile. Asta ma face sa nu fiu atent la propriile mele ganduri negre.


Ajung in Busteni si cum ies din gara incep sa ma uit dupa marcajul cu triunghi rosu. Il vad pe un stalp de inalta tensiune din dreapta dar la un moment dat il pierd. Dupa cateva intrebari pe la localnici, iata-ma urcand repede pe drumul care ma scoate la Caminul Alpin. II salut in gand pe toti cei dinauntru si imi continui urcusul. Trec pe langa un mic grup care am impresia ca vor innopta la Malaesti. Vor fi ultimii oameni pe care ii voi vedea pana la coborarea in Busteni.


Dupa o ora jumatate de mers, iata-ma ajuns in Poiana Costilei. Si chiar acum incepe ploaia. Enervat, ma bag sub un brad sa rascolesc dupa jacheta de ploaie, si sa citesc notitele. De aici incolo trebuie sa ma bazez doar pe descrierile gasite pe internet, insemnarile lui Kargel si propria intuitie. Deschid rucsacul si fac inventarul: coarda de escalada pe care o cumparasem cu doua saptamani inainte, care este extrem de grea, 7m de cordelina, o bucla lunga si doua carabiniere, casca,  singurul meu sac de dormit, care trage la randul lui 2kg, un polar subtire, bluza si pantalonii de corp, o mica trusa de prim ajutor, cateva feliute de salam de vanat, cascaval si patru mere. Constat, in pofida faptului ca atunci cand am pus capul pe perna cu o seara inainte mi-am dat seama ca o pereche de ciorapi de schimb ar fi mai mult decat necesari, in febra prinderii trenului de la 6, am uitat sa ii mai pun. Ma bazez pe faptul ca totusi poate nu voi fi nevoit sa pun de un bivuac. Cat timp mananc un mar si iau coordonatele, ploaia se moleseste. Se pare ca tine totusi cu mine.


Plec. Gasesc poteca ce urca din ce in ce mai abrupt, si cu fiecare pas ma intreb cat mai tine. Cand ajung la punctul terminus al urcusului ma simt asa victorios de parca as fi terminat traseul. Iar in fata mea, se deschide, cu bolovanul recunoscut din poze, Valea Malinului. In stanga vaii disting si ruta mea. Incep sa cobor pe Hornul Mare de la Scara. Ma uit dupa vreun piton de rapel dar panta este destul de lejera incat sa cobori cu fata fara probleme. Iata-ma in Valea Malinului. Bulgarii astia de stanca imi aduc aminte de mai, anul trecut, cand, impreuna cu un coleg, am parcurs Valea lui Stan. Acolo a inceput totul. Imi pun casca pe cap si incerc sa ajung in Valea Coltilor. Urc, urc, urc uitandu-ma in spate, parca sperand sa mai apara vreun suflet. Trec de cateva pasaje pe care le evaluez eu ca fiind saritori, pentru ca trebuie sa imi folosesc mainile si tehnicile invatate la escalada. In curand ajung la una din ele care imi pune probleme. Incerc prin stanga, incerc prin dreapta, nimic. Renunt la rucsac, pe care mi-l leg de incheietura cu cordelina. Pai acum e mult mai usor. Deasupra observ si un piton cu cordelina prin el si ma intreb cum as putea face rapel prin el avand in vedere ca e sub locul de unde se sta bine in picioare. Sper sa nu fiu totusi nevoit sa ma intorc pe aici. Continui urcusul si ajung la a doua saritoare la care trebuie sa renunt la rucsac. Parca vine totul mai natural si imi creste moralul. Dupa o vreme, intalnesc saritoarea prin care trebuie sa treci ca printr-un tunel. Aici ar trebui sa vad Strunga Magarului. Ma uit in stanga si acolo unde banuiesc eu ca ar fi parca nu se potriveste cu ce stiam. Scot pozele, compar, nu pot pune egal. Oi fi gresit pe undeva? Citesc iar notitele. De ce ma scoate de pe firul vaii? Decid sa continui pana la capat si sa fac evaluarea acolo. La fiecare trei pasi ma uit in jur, sa imi dau seama de pozitia mea. Si cand colo, mai jos de ceea ce credeam eu ca e Strunga Magarului, imi sare in ochi varful acela de stanca inconfundabila. Aliniez poza, doua pietre gemene.  Deci sunt pe drumul cel bun. Fac o pauza, dar cand reiau urcusul, picioarele parca nu mai asculta. Ritmul alert cu care sunt obinuit este des intrerupt de pauze. Simt o pofta de Coca-Cola nebuna desi nu cred ca am mai baut suc artificial de 6 luni de zile.


Ceata incepe sa invaluiasca peretii din jurul meu cand ajung, in sfarsit, in Strunga Coltilor. In fata ochilor mi se asterne hornul pe care l-am vazut in poze. Aud niste pietre care cad, si inevitabil ma gandesc la urs ( sa imi aduc aminte data viitoare ca ursul nu escaladeaza pe vai de abrupt ). Trag niste chiote, doar doar sa il sperii insa ursul nu se opreste. Ca sa ma linistesc, imi soptesc ca sunt doar capre negre. Cobor un pic, si gasesc stanca care se vedea in pozele facute din Valea Galbinele, cu tot cu pitoanele de rapel batute in ea. Scot coarda, trag jumatatea, si arunc capetele inspre baza. Fac primul meu Dulfer, care merge ori extrem de incet, ori te arde pe coapsa. Desi ceata ascunde tot ce e mai departe de 10 metri, vad intrarea in Hornul Coamei si astept cu nerabdare sa ma intind in cel mai drag punct cunoscut din poze si relatari, Hotel Galbinele. Dau coltul catre grota si … stupoare! O caverna mica, umeda, plina de mazga, cu apa care picura din tavan, nu te imbie deloc la un somn odihnitor. Cineva s-a straduit insa sa faca locul cat mai confortabil, si in fund a asternut niste ramuri de jneapan, unde doi oameni s-ar putea inghesui cu greu. Poate in caz de urgenta imi zic, dar hotarasc ca macar sa mananc ceva si sa imi trag sufletul. E ora 1 si 15 minute. Rod niste paine cu cascaval si imi pun capul pe genunchi sa ma odihnesc un pic. La un moment dat, ridic capul, si ce sa vezi. Toata ceata a disparut, si in fata ochilor se desfasoara toata fisura din perete care este hornul pe care trebuie sa urc. In spatele meu se vad casutele minuscule ale orasului Bucegi. Strang bagajul, si ma apropii de intrarea in traseu. Se aude apa, pe care mai devreme am confundat-o cu caderi de pietre. Pe firul sapat in stanca, curge un firicel.


E ora doua. Incep sa urc, incapatanat sa stau cat mai mult in adancitura si sa nu ocolesc pe fata din dreapta. Apa mi se prelinge pe maini pana la piept si semi-ghetele mele care nu sunt impermeabile sunt leoarca. Le promit picioarelor ca imi voi stoarce sosetele cand ajungem sus. Degetele imi sunt albe si pielea e incretita de parca ar fi niste meduze. Ma uit de unde am plecat si parca nu am avansat deloc, desi urc de o vesnicie. Intr-un astfel de moment, vad la stanga mea, printr-o gaura in ceata, o creasta care ma face sa ma gandesc la Zidul Chinezesc. Din schitele lui Kargel, probabil este Creasta Coltului. Vederea, o ridic imediat la rangul de cel mai frumos lucru vazut in aceasta expeditie si ma intreb daca voi ajung vreodata acolo sus sa o parcurg.


Ating Brana Mare a Costilei victorios. Beau apa pe saturate, imi storc ciorapii de apa si incep sa studiez “Drumuri spre culmi” identificand tot ce se putea identifica. Chiar la iesirea din horn, observ un alt horn ce urca inspre platou, si ma gandesc ca este hornul lui Gelpeanu. Pe schite insa apare mult mai in stanga. Mai rontai niste naut ramas in jacheta de la iesirea din Sohodol. Ma simt deja semi-zeu, am trecut de ceea ce era mai greu, si incep lungul drum spre casa. O poteca marcata de momai ma baga prin jneapan ud, jneapan pe care incepusem sa il urasc din iarna, cand am traversat cu mare greutate o uriasa “padure” de la Cabana Caraiman la Canton Jepi. Fericirea vine de la o gaura in nori care lasa soarele sa se lumineze imprejururile. Lepad repede jacheta si polarul si raman in tricou sa ma incalzesc. Reusesc sa vad Coltul Malinului si imi permit un scurt moment de respiro.


Dupa o vale sau doua traversata ajung la Valea Malinului. Plina ochi cu zapada. Cobor un pic malul sa caut un loc de trecere, dar aici este cam abrupt. Zaresc pe partea opusa, parca niste cordelina, insa e pusa probabil pentru un rapel cand nu e zapada si cine stie ce saritoare sta ascunsa sub ea. Ma intorc la poteca si tragand aer in piept ma aplec peste fulgii inghetati si incep sa traversez, sapand scarite cu piciorul. Imi aluneca stangul dar sunt inca pe pozitie. Aici parca, pentru prima oara imi e frica. Dar nu ma gandesc sa ma intorc. Cand ajung din nou cu picioarele pe pamant ma simt de parca as fi un marinar plecat luni de zile in largul marii. Greul inca nu a trecut. Singurul loc pe care l-am ochit sa ajung din nou pe brana este o portiune destul de inalta si varianta caderii ar fi pe acelasi tobogan de care tocmai am trecut. Ma angajez in escalada si pe la jumatate nu gasesc prize. Incep sa ma panichez. In jos, nici vorba, e mai periculos decat la urcare. In sus, undeva in dreapta, daca as reusi sa pun piciorul ar fi foarte bine doar ca… nu ma simt prea bine sa renunt la un punct de sprijin. Imi iau inima in dinti, si ridic piciorul. Se lipeste. Simt ca imi revin puterile. Ma salt pe el si in din doua miscari stau pe iarba respirand din greu din cauza efortului psihic. As fuma o tigara!  


Imi continui drumul pe brana, uitandu-ma cu jind la jgheaburile care dau in Valea Cerbului si la lungul brau care ma indeparteaza de Busteni. Sagetile pictate cu rosu, de parca ar stii care este traseul meu, imi arata drumul la fiecara vaioaga. Nu pe aici! Ud de la talpi pana la mijloc, ajung intr-un final in albia larga a Priponului. Aud latraturi de caini, care insotesc oite pe versantul alaturat. Abandonez poteca cu gandul sa ajung cat mai repede acasa. Insa ma trezesc ca merg pe iarba uda, obosit, alunecand la fiecare doi pasi. Renunt la idee de a cobora direct, si ma indrept din nou inspre firul vaii. Ajungand aici, descatar o portiune mai abrupta, si peste 5 metri dau de un hau vertical. Ma uit dupa piton, nimic. Ma uit dupa ce as pune coarda si peste 15 minute de idei proaste ma hotarasc sa ma intorc pe mal. Aici, o poteca cu momaie, zac tacute, peste care trecusem fara sa le observ. Urmez poteca, si dupa trei traversari ale mici ape curgatoare, ajung in Valea Cerbului.


Aici imi permit sa imi scot casca, si fluierand ma indrept spre Busteni minunandu-ma de periculoasele vai pe care ma batea gandul sa cobor. In orasel beau o bere rece la terasa de langa Caminul Alpin, loc in care presimt ca voi bea multe alte beri.



Joi, 31 iulie 2014 - 02:17 
Afisari: 2,283 


Postari similare:





Comentariile membrilor (19)

baumwolle
baumwolle
(admin)

 
1
Salutare! E frumoasă descrierea ta, însă am unele rezerve în privința veridicității. De ce? Mă gândesc că cineva care nu știe unde este Căminul Alpin, unde începe poteca marcată cu TR ("Munticelul"), nu are ce căuta pe Hornul Coamei.

Mă gândesc că cineva care urcă pe Valea Colților la 19 iunie 2014 ar fi trebuit să spună două forme despre zăpada din fir.

Mă gândesc că cineva care, la 19 iunie 2014, traversează BMC de la ieșirea din Hornul Coamei către Pripon ar trebui să menționeze traversarea pe zăpadă a Văii Scorușilor, care de-abia s-a topit, precum și zăpada abundentă din firul Văii Urzicii.

Sunt, așadar, rezervat. Niște fotografii ar fi edificatoare. Sunt un cârcotaș fără încredere!


Comentariu modificat de autor!

Joi, 31 iulie 2014 - 03:47  

geo_graful
geo_graful
Caraba
 
2
E vorba de 19 iulie. Și oricum, de ce ar minți, ce ar avea de câștigat? Mie mi-a plăcut cum a povestit, alert, cu ceva suspans. Bravo!


Comentariu modificat de autor!

Joi, 31 iulie 2014 - 11:12  

victoranica
victoranica
Coarda
 
3
Am fost pe Hornul Coamei cu doar o saptamana si doua zile inainte de iesirea pe care o pretinzi, in compania unor oameni care practica alpinismul si catararea usoara de peste douazeci de ani. Noi n-am reusit sa parcurgem prea mult din traseu din cauza umezelii si a conditiilor improprii de la fata locurilor. Sunt tare curios sa aflu cum a trecut saritorile de acolo o persoana care incepe vaile de abrupt tocmai cu Hornul Coamei.

Nu te supara, dar Andrei a pus punctul pe "i". Ma asteptam ca jurnalul tau sa fie dedicat indeosebi parcurgerii hornului, care constituie de departe cel mai spectaculos si dificil loc al traseului tau, real sau fictiv. Ori tu ai cuprins totul intr-un paragraf care nu spune decat ca hornul e ud (informatie usor de gasit, e suficient sa urmaresti forumul dedicat vailor de abrupt din Bucegi) si ca ai incercat sa nu ocolesti pe fata din dreapta, lucru de altfel imposibil pentru ca de la un anumit punct esti obligat sa mergi pe fir, daca vrei sa avansezi.

Sa mai zic ca, desi ud, apa din horn nu produce niciun zgomot puternic... in niciun caz unul comparabil cu niste "caderi de pietre" .. , ca e ciudat ca ai crezut ca hornul lui "Gelpeanu" se afla in continuarea Coamei, ca ai avut aderenta buna la urcat in "semi-ghete" ?

O poza chiar face uneori cat o mie de cuvinte. De preferinta una facuta de tine.

Cum te-ai autoasigurat pe pasajele delicate din horn ?


Joi, 31 iulie 2014 - 13:09  

xoreax
xoreax
Coarda
 
4
Sper din tot sufletul ca acest continut sa fie fictiune, altfel presimt ca autorul nu va mai bea multe beri in "orasel", la intoarcere. Muntele nu iarta, chiar daca eroul e "bine facut" si castiga "binisor".

In acelasi timp, sper sa nu dea aripi altor entuziasti de pe-aici. Daca as fi vazut jurnalul asta acum 3 ani, a doua zi m-as fi dus si eu pe Hornul Coamei.. (bine ca pe-atunci n-am citit decat despre Valea Alba iar deznodamantul n-a fost tragic)


Comentariu modificat de autor!

Joi, 31 iulie 2014 - 13:28  

baumwolle
baumwolle
(admin)

 
5
La momentul interventiei anterioare, in jurnal scria 19 iunie. Autorul a editat ulterior.

Astept in continuare fotografii care sa dovedeasca veridicitatea ascensiunii. In caz contrar, nu pot considera aceasta scriere altceva decat fictiune.


Joi, 31 iulie 2014 - 13:48  

rupi2003
rupi2003
Caraba
 
6
Sa lamurim o problema: prima vale de abrupt parcursa a fost Valea Coltilor.

Oarecum ma identific cu autorul - sa te duci prin abrupt sa faci un traseu si sa te descurci la fata locului, cu parcela de morcovi aferenta.

Free solo pe vai ude e un sport cat se poate de extrem.
Poate ca autorul e un talent pe stanca, se catara in spraituri cu o mana la spate si e suficient de motivat cat sa ignore pericolele obiective.
Ma duce cu gandul si la rama care se catara pe stanca verticala uda prin nordul Morarului primavara asta. Carpati.org
Suplimentar i s-a aliniat si planeta norocului.

Treaba cu "nu are ce cauta pe Hornul Coamei fiindca nu a trecut examenul cutare de orientare in padure" imi aduce aminte de comentariul "Cat despre Gica Rafail - nu prea avea ce sa caute la 16 ani pe acolo." la un jurnal al lui Mircea Ordean.

Uneori strugurii sunt acri.


Joi, 31 iulie 2014 - 15:19  

markbv
markbv
Caraba
 
7
Nu știu dacă jurnalul relatează întâmplări adevărate sau e de domeniul ficțiunii, dar cred că putem să acordăm omului prezumția de "seriozitate", bineînțeles, până la proba contrarie. Până la urmă, traseul descris este unul alpin, e adevărat, dar totuși se încadrează la nivelul 1(ușor). Citând aproximativ din Cristea și din clasificarea traseelor alpine (normele FRSBA), gradul de dificultate 1 B se referă la văi de abrupt și hornuri, cu săritori stâncoase pe parcurs, uneori dificile, care pot fi ocolite, dar și cu porțiuni care pot solicita asigurarea prin diferite metode a unor participanți. Oricum, percepția asupra acestui grad de dificultate este de multe ori subiectivă, fiind influențată de experiență, talent, condiție fizică, doza personală de eroism (a se citi inconștiență). Iar orientarea la fața locului, deși dificilă de multe ori, nu este imposibilă, mai ales când ai temele bine făcute.

Nu vreau să fiu înțeles greșit, nu încurajez pe nimeni să facă lucruri care le depășesc puterile sau experiența. Traseele alpine nu se adresează tuturor și trebuie abordate în cunoștință de cauză. Dar asta nu înseamnă că o persoană cu deprinderile tehnice necesare și inițiativă nu poate face un traseu de 1A – 1B într-o zonă pe care nu a mai frecventat-o. Există, în cele mai multe cazuri, diverse surse de informare care să poată sta la baza unei pregătiri minuțioase a turei. Cu ceva bunăvoință, multă muncă de documentare și un bun simț al orientării se poate face așa ceva. Oricum, fiecare trebuie să înceapă de undeva, nu?

În concluzie, asumarea unui asemenea risc este o opțiune pur personală. Nu știu ce experiență are autorul jurnalului, totuși cred că nu este chiar un novice în materie, din moment ce, din spusele lui, dispune de ceva echipament specific și are idee despre cum să îl folosească. Așa că există șanse ca tura chiar să fi avut loc. Și mai e și întrebarea dintr-un comentariu anterior: ce ar fi avut de câștigat prin postarea unei chestii inventate?

@andreiiar - e foarte simplu: pune și ceva poze în sprijinul relatării tale, ca să scapi de critici. Dacă nu ai făcut poze pe parcursul turei, asta e, trebuie să te mai duci o dată acolo…… Și mai am o chestie. De ce era nevoie de un Dulfer, dacă aveai cordelină și 2 carabiniere? Cred că puteai să adopți metode mai rapide și mai puțin „dureroase” – mă gândesc la un ham improvizat și la cel puțin 2 variante de rapel.


Vineri, 1 august 2014 - 13:05  

iulianasb
iulianasb
Caraba
 
8
Asteptarile ni le fabricam singuri in capul nostru, interlocutorul are dreptul si libertatea de a scrie cum vrea el, fara a fi obligat si fara SA TREBUIASCA sa ofere nimanui anumite informatii. Nu este obligat sa raspunda asteptarilor nimanui ! Este problema lui daca scrie din imaginatie sau din pura realitate. Comentariile impotriva credibilitatii jurnalului nu reflecta decat frustrari personale carora nu le vad sensul si rostul pe un site cu specific montan.


Vineri, 1 august 2014 - 17:39  

xoreax
xoreax
Coarda
 
9
Iuliana, ai tinut cont si de regulamentul site-ului atunci cand ai spus:

"Este problema lui daca scrie din imaginatie sau din pura realitate."

?

Conform regulamentului, daca acest text se dovedeste a fi inventat (tura neavand loc), atunci el nu poate fi considerat jurnal si trebuie inactivat de catre administratori.

Asadar, nu este doar problema celui care-l scrie, ci si a celor care intretin acest portal si care au grija ca informatiile de aici sa fie conforme cu realitate.

Evident, vorbesc doar in teorie, inca nu s-a dovedit daca e minciuna sau nu.


Vineri, 1 august 2014 - 18:45  

marko
marko

 
10
Hai ca nu pot sa ma abtin sa nu comentez si eu la acest jurnal... Carpati.org

Cred ca ar fi cel putin doua volume a cate 300 de pagini de scris aici atat despre autorul jurnalului, celor care au comentat inaintea mea cat si despre Carpati.org.

Hai sa le luam in ordine inversa:

1. Carpati.org:
- mi se pare nespus de ciudat ca inca nu a intervenit nici un moderator de pe site in situatia in care unul dintre membri este acuzat de postarea unui jurnal fictiv de catre alti membri; fara a discutra despre veridicitatea jurnalului, discutia in sine ar fi meritat interventia unui moderator dupa parerea mea
- profilul autorului "andreiiar" este completat exact dupa recomandarile/regulile de ASA NU ael siteului CARPATI.ORG: nu are poza reala cu persoana, autoprezentarea scurta este exact ca un anunt matrimonial, experienta montana si aspiratiile sunt completate 100% la misto - nu inteleg de ce s-ar autoriza de catre moderatori o astfel de completare a informatiilor din profil...
- nu m-as mira daca toata treaba asta ar fi pur si simplu o farsa din partea CARPATI.ORG Carpati.org

2. Cei care au comentat:
- intr-adevar, pot sa inteleg banuiala unora ca ar fi jurnalul fictiv, mai ales la vremea primului comentariu, cand data era trecuta gresit, dar nu mi-as fi trecut niciodata prin cap sa imi si explic aceasta opinie in scris pe site Carpati.org
- doar faptul in sine ca HC si Valea Coltilor se poate parcurge in conditiile descrise fara probleme si in relativa siguranta mi se pare o evidenta (facand abstractie de persoana celui care face incursiunea); intrucat nu stim absolut nimic despre el, nu avem cum sa evaluam daca el personal ar fi fost sau n-ar fi fost capabil
- eu nu vad necesitatea folosirii metodelor de autoasigurare nici in VC si nici in HC, mai ales vara, asa cum au sugerat unii in comentarii
- si da, simt si eu o oarecare invidie si frustrare in comentarii, ca cineva a indraznit si a reusit (daca nu se dovedeste altfel) sa parcurga traseul amintit singur, in conditiile descrise
- de cele mai multe ori umblu si eu fara aparat foto sau daca il am la mine nu fac neaparat si poze in fiecare tura

3. Autorul - cateva chestii ciudate:
- combinatia aleasa este una cu multa imaginatie insa nu e nicicum una evidenta, mai ales pentru cineva care nu cunoaste fiecare coltisor al abruptului Costilei; as fi curios cum a aproximat ca o sa si aiba timp sa parcurga tot traseul, sau daca a avut planuri de rezerva
- de ce naiba nu a avut la el si un ham daca tot si-a luat coarda, carabiniera, casca etc.??? In viata mea nu m-as fi gandit sa folosesc metoda dulfer pentru a cobori pe coarda; poate si un dispozitiv de coborare cu ham; sper ca macar carabinierele au fost cu filet si nu pompieresti cumparate de la taraba Carpati.org
- de ce s-a uitat in continuu la prognozele meteo pentru saptamani intregi daca tot s-a bagat in traseu in vreme complet nefavorabila???
- care-i faza cu legatul rucsacului de incheietura la saritori dificile??? o mare prostie nu am mai auzit in viata mea! Mai ales cu o cordelina de 7 m care poate nici nu-ti ajunge la unele saritori... Poate de mijloc cu o coarda considerabil mai lunga. De ce sa te incomodeze la o saritoare delicata un rucsac legat la incheietura???
- in mod evident protagonistul nostru nu a vazut jurnalul postat parca de Mugurel, exact cu Hornul Coamei cand saracul om a fost bantuit toata ziua de un urs (iarna pe zapadas!!!) si in zona Hotelului si pana sus pe BMC Carpati.org Deci da, ursii urca in abrupt!!!
- nu inteleg care-i treaba cu strunga magarului.... ce rost are in toata incursiunea si de ce este amintita obsesiv si in jurnal
- pentru ce sa te incarci cu un sac de dormit de 2 kg in timpul verii, mai ales cand sti ca o sa te bagi in locuri stramte (Hornul Coamei) unde un bagaj mare o sa te incomodeze??


Si in incheiere:
Eu tind sa cred varianta morbida ca jurnalul este unul real si omul intr-adevar a faptui cele descrise. Spun varianta morbida, pentru ca mi se pare de un grotesc inimaginabil sa nu sti unde-i Caminul Alpin dar sa faci dintr-o data o combinatie de solo pe Valea Coltilor+Hornul Coamei+Priponului pe vreme rea.


Cam asta este rezultatul sutelor de bloguri si miilor de jurnale cu zeci de mi de poze cu indicatii despre fiecare metru patrat al tuturor traseelor nemarcate in combinatie cu tehnologia de varf accesibila maselor mari (GPS, internet 3/4G pe tel). Persoane care nu stiu singure unde e gara din Busteni se documenteaza in lumea virtuala, simuleaza vizual tot traseul ca soferii de F1 inaintea concursurilor si sarind peste multe etape de acumulare de informatii/experienta/cultura montana etc. vor parcurge la a doua iesire in viata lor pe munte trasee care candva erau considerate recompensa, pentru care trebuia sa umbli cel putin 5-6 ani muntii si sa rupi macar 2-3 perechi de bocanci!


Eu totusi astept o reactie oarecare a lui Andrei la toata aceasta discutie. In mod clar nu il ajuta in aceasta treaba tacerea asta prelungita.


Nahh, am z(scr)is si eu sa nu tac.... Carpati.org


Duminică, 3 august 2014 - 00:12  

odin
odin
Rucsac
 
11
Hai Marko, stii ca il gasisera salvamontistii pe unul nu stiu unde cococat pe abrupt si ei salvamontistii spuneau ca ei insisi nu ar fi ajuns acolo fara fiare si sfori si nici nu le-ar fi trecut prin cap sa mearga.
Cand l-au intrebat pe respectivul spunea ca a luat-o in sus si atat.
Eu insumi acum ceva timp, venind iarna din Malaiesti (martie), am trecut pe la Omu, l-am intalnit pe dl Nae pe drum spre Babele si la iesirea din Varful Ocolit dam de 2 fete si un baiat, in pantaloni de panza si adidasi de panza, cu geci desfacute...cautand...CRUCEA CARAIMAN ca s-au luat dupa "ghida" lor... Carpati.org
Se intampla si din astea.

Oricum jurnalul iti desteapta un sentiment de "asa nu", de fictiv, de poveste visata...pana si povestea visata e buna daca are ceva veridicitate, chiar daca minti frumos Carpati.org
Aici...decat prima varianta din comentariul meu o consider ca i se potriveste... Carpati.org Un feeling, asa... Carpati.org


Duminică, 3 august 2014 - 13:17  

andreiiar
andreiiar

 
12
Salutare oameni buni,

Am gresit plecand singur, pe un traseu dificil si necunoscut. Orgoliul meu nemasurat ar fi putut sa imi aduca sfarsitul.

Ii implor pe toti cei care se afla la inceputul aventurii alpinsmului sa mai stea ucenici pe langa profesori capabili si priceputi si sa nu plece singuri decat daca au o dorinta arzatoare de a renunta la viata.

Eu mi-am dat seama ca mai am multe de facut si prefer de acum incolo sa stau acasa si sa ma imbat in lipsa echipei.

Cu bine,
Andrei


Luni, 4 august 2014 - 07:43  

virgiliordache
virgiliordac..

 
13
Articolul e un banc.

Hornul Coamei are o săritoare mai delicată unde trebuie tras rucsacul cu cordelină dacă e mai greu, imediat deasupra brânei pe care se poate face retragere spre strunga Gălbinele. Dacă e umed nu prea se poate trece direct săritoarea cu bocanci, e la aderență și se trece pe o față cu intrare mai din dreapta și o traversare delicată ca tot la aderență. Îți trebuie peste 20 m de cordelină să tragi rucsacul pe varianta ocolită.

Înclin să cred că autorul a trecut prin zonă, și se amuză de reacțiile comentatorilor.


Luni, 4 august 2014 - 21:25  

scufitul_rosu
scufitul_ros..
Caraba
 
14
Ok, la urmatoarea ploaie asteptam jurnalul de Fisura Albastra Carpati.org

Indiferent daca e adevarat sau nu continutul jurnalului, indiferent daca autorul detine sau nu o samanta latenta de geniu al alpinismului cu izbucnire subita dupa ploaie, eu tot as simti nevoia de un "nu faceti ca mine" pus cu font mare la inceputul povestii, fiindca prea incurajeaza inconstienta...Mi se pare periculos pentru cei cu discernamant mai fragil sau cu insuficienta experienta.


Luni, 4 august 2014 - 21:39  

zentai
zentai
Coarda
 
15
Azi ploua pe aici, pe la mine...Simt o usoara predispozitie spre enervare...

Uneori, insinuarea de a fi crezut pe cuvant mi se pare jignitoare!Pentru ca sentimentul onoarei e pe alt palier al constiintei decat cersetoria milei si intre una si cealalta nu va exista vreodata vreun compromis care sa duca la convertire!

Stiu persoane care au sustinut ca au ajuns pe un oarescare varf dar n-au facut macar o poza, sustinand fara sa clipeasca macar, si dincolo de orice percepem ca acceptabil, ca era prea frig ca sa-si scoata manusile sa apese dracu pe un buton!!!In timp ce unii n-au fost asa norocosi,murind incercand sa faca vreun varf,altii au tinut mortis la confortul degetelor lor!Carpati.org

Ce nu poate fi dovedit,nici nu exista!Si ce nu exista, nu merita nicio discutie despre asta!

Nu are rost intrebarea daca jurnalul ofera varianta veridica a trairilor autorului sau e doar un exercitiu de literatura.Interesant e de ce ne batem noi capul cu asta?!S-au cerut autorului niscaiva poze.

Pana atunci, chiar daca strugurii sunt acri, pana la ei ramane de vazut daca la gust, autorul povestirii i-ar fi gasit aprigi!Abia dupa cateva poze, teza cum ca acestia sunt acri ar putea capata consistenta!

Niciodata, dar niciodata, nu am sustinut ceva ce nu am putut dovedi!Din respect pentru interlocutor dar,mai ales, din respect pentru mine insumi!


Marți, 5 august 2014 - 09:42  

lawr
lawr
Caraba
 
16
Dragi colegi de site,

Intamplarea face sa-l cunosc pe autorul jurnalului. Nu e nicio farsa, personajul exista. Nu-mi e prieten, dar a participat cu ong-ul nostru, Phoenix la o tura de catarare in Prapastiile Ursilor. Stie catarare bine, e un tip foarte atletic. Am vorbit cu el si spune ca a fost acolo, eu tind sa-l cred. I-am sugerat sa puna si poze in jurnal, dar nu mi-a raspuns. Mi-a spus ca a fost cea mai mare prostie pe care a facut-o pana acum (adica aceasta tura). Sfatul meu a fost sa nu se mai duca singur pe asemenea trasee. Eu nu sunt in masura sa judec traseul si jurnalul, fiind inca departe de acest nivel... Am de gand sa incerc brana aeriana in septembrie cu 1 prieten, care are experienta.


Miercuri, 6 august 2014 - 07:24  

virgiliordache
virgiliordac..

 
17
Ei, daca e catarator e alta discutie, atunci hornul coamei este joaca de copii Carpati.org


Miercuri, 6 august 2014 - 18:08  

scufitul_rosu
scufitul_ros..
Caraba
 
18
@lawr: Pai daca e cea mai mare prostie facuta pana acum, de ce o prezinta pe site ca pe un lucru firesc...?


Miercuri, 6 august 2014 - 23:47  

lawr
lawr
Caraba
 
19
@ionut: ma depaseste, doar v-am spus ca personajul exista si l-am cunoscut, dar nu e un prieten si nu stiu cum gandeste, a fost la o catarare cu noi. Nu stiu nivelul de dificultate al traseului descries, stiu doar ca inca nu e pt. mine... A zis ca oricum nu se mai duce singur pe munte, dupa mine asta e cea mai mare greseala


Joi, 7 august 2014 - 07:15  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0944 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2019) www.carpati.org