Furtuna in Crai

­14-­16 iulie, bucuresti - crai - bucuresti

Traseu: Zarnesti - Curmatura - Varful Ascutit - Saua Grind - Lanturi - Spirlea - Plaiu Foii - Zarnesti.

Dificultate: medie

Echipamente: Cort, rucsac, sac de ­dormit, harta crai, primus, pelerina, ghete. Mare bine ne-a facut termosul. Apa - 3, chiar 4 litri/persoana. Voie buna.

Echipa: Sammy, David, Jirka

Ziua 0: Buc­uresti, caldura maaaare, praf si fum. Pregati­ri de drum, mancare, harti.

In timp ce noi visam la fantana lui botorog, altii se multumesc cu cele construite de alt raposat faimos

­­

Un termometru public, suferind de insolatie, delireaza... +48 C. Oricum, ai senzatia ca nici la 48 n-ar putea fi mai rau de-atat

Asta ne face sa ne grabim planurile de plecare, si pana seara avem totu' cumparat, pregatit, impachetat, iar la ora 10PM, rucsacii nostri stau aliniati in hol.

Ziua 1. Alergam sa prindem acceleratul de 7.30 spre Brasov. Pe la 10 si ceva suntem in brasov, unde aflam ca primul tren spre zarnesti este la 12. Intre timp, facem o tura prin oras.

frumos, cosmopolit, colorat :) de drag sa-i bati strazile, sa asculti trubadurii.... Pe starduta asta (weiss, la 100m de Biserica neagra), e un magazin fain cu tot ce prinde bine pe munte.

PS. L-am descoperit datorita amabilitatii fetei de la ghiseul de info turistice, din gara.

Dar nu de asta am venit aici, asa ca pe la 1 dupamasa suntem in drum spre prapastiile zarnestilor

Tot mergem, cale lunga sa ne-ajunga, pana cand in sfarsit scapam de asfalt, piatra si praf, si revedem poteca.  (Aici, cei doi coechipieri, David si Jirka, in poiana unde se despart cararile - stanga spre curmatura, dreapta spre piatra mica.)

O luam la stanga, si pe la 5 si jumatate, dam nas in nas cu paznicul curmaturii. La cabana e ciudat de liniste, vreo 10 hoinari stau la taclale si la o ceasca de ciocolata. cateva corturi in vale, si cam atat.

       Planul nostru e de a ajunge la Varful Ascutit in seara asta, asa ca dupa ce facem plinul cu apa, si mancam un pic, plecam pe traseul turnuri (bulina rosie), spre varf. Asta se intampla pe la 6 seara. Imi fac socoteala ca e vara, si avem lumina pana pe la 10, adica suficient pentru ce ne-am propus. Vreme frumoasa, nu se mai simte arsita care ne-a suparat pana la fantana lui botorog. Insa rucsacii nostrii, care au putin peste 20kg, ne atentioneaza usurel ca nu suntem sfarma-piatra. 

       Planuisem o tura pe creasta, coborare pe lanturi, spirlea, de acolo la cerdacul stanciului, sus pe culmea granicerului, refugiu saua funduri, inapoi pe creasta pana la varful ascutit, si coborare pe lehmann. Ambitios, dar asta insemna un drum de doua zile cu un singur izvor(spirlea). Deci, caram multa apa, care-i greaaaaa!

Clasica priveliste, a pietrei mici,  de la punctul de belvedere

E prima zi, suntem entuziasti, veseli si bine-dispusi. Primele lanturi ne dau din nou furnicaturi -  in sfarsiiiiiiiiiiiiiit, munte adevarat! 

Ajungem in creasta, de unde avem o frumoasa panorama a vaii zarnestilor, si inspre plaiul foii.

vreme frumoasa, doar cateva picaturi de ploaie ne fac sa punem pelerinele la indemana. Insa timpul trece, leafa merge... intunericul coboara si el. Puterile noastre, puse la incercare inca din prima zi, sunt si ele pe terminate

Si poteca tot merge, si noi tot cu ochii dupa refugiu. si se porneste si vantul. mai domol la inceput, dar cand se lasa bine si intunericul, sufla de parca vrea sa ne-arunce-n prapastie,si alta nu... scoatem lanternele, si cu chiu cu vai ne taram in continuare pe poteca ce urca si iar coboara, si iar urca si coboara...

In sfarsit, acasa! parca nu mai ajungeam... Afara-i bezna, si un vant de te ia cu fiori, dar noi, fericiti, ne fierbem supa, cu gandul la sacul de dormit. Bine ca nu suntem nevoieti sa stam in cort, ar fi cam greu pe o asa vreme. Impartim refugiul cu inca doi turisti, simpatici probabil, dar cam adormiti...

 Pe la 2 noaptea avem din nou ocazia sa ne fericim pentru refugiu: se porneste o ploaie torentiala, care suna pe capacul de fibra ca mitraliera. Nu mai e chip sa dormi, mai ales ca apa incepe sa se tot scurga inspre sacii nostri de dormit (Apropo, refugiul de la varful ascutit nu e chiar impermeabil la ploaie mare).  

 

Ploua pana dimineata, ne foim, cautam folii si toate cele pt a ne acoperi, dar degeaba. Vine si dimineata, cu ceata, ploaie si un pic de vant.

 

Ziua 2

 

Poteca e inca acoperita de ceata. Ploaia se opreste pe la 10.30, dar noi, lenesi, mai tadalim in jurul refugiului pana la 12, in speranta ca se indreapta vremea.

 

Dar cum nu avem de gand sa tragem definitiv ancora acolo, la 12 pornim la drum, incalziti, cu termosul plin si cu pelerina la indemana.

 

Ceata insa isi face de cap.

Inca nu ducem lipsa de apa, dar in crai e bine sa fii prevazator. Asa ca nu dam cu piciorul ocaziei de a ne reface rezerva.  P.S. Mai bine merge cu paiul, dar in lipsa, folosim trompa :)

FAcem poze si ne inchipuim cat de frumoasa ar fi privelistea daca am putea vedea pana in vale

Insa dupa vreo jumatate de ora de la plecare, se cam rupe firul. Nimeni nu mai are chef de poze sau vorbe, pt ca ploia incepe din nou. La incepul marunta, mocaneasca, apoi mai tare, incepe si un pic de grindina la rastimpuri.

Ne incotosmanim in ­pelerine, ne acperim cum putem, si inaintam cu grija pe stanca uda, pe care siroaiele de apa apar din ce in ce mai des.

     Nu mai prinsesem asa ploaie in crai, asa ca ma bucur ca e "in sfarsit, un pic de aventura".

Nu dureaza mult insa, si picul se transforma brusc. O avalansa de grindina, si un ger de-ti ingheata limba-n gura ne fac sa ne gandim la cea mai scurta cale spre un adapost. evindent, e refugiul de langa La Om. Nu ne mai dam seama unde suntem, tremuram, si incercam din greu sa ne protejam de grindina din ce in ce mai puternica. Scot cu dintii din rucsac un prosop, pentru ca mainile sunt prea inghetate pentru a mai prinde ceva intre degete. I-l dau lui Jirka, sa si-l puna pe cap, dupa care ne aruncam pe jos, pentru  ca rucsacii sa ne protejeze capul de boabele de grindina din ce in ce mai mari. Gheata curge de pe stanci si se strange intr-un strat gros pe jos, iar noi stam agatati, pe o portiune de poteca unde nici sa stai in picioare cum trebuie nu poti.

    Tremuram din ce in ce mai tare, si ne dam seama ca daca mai stam mult pe loc, e posibil sa asteptam aici pana mai apoi... Asa ca degerati, cu ghetele pline de apa, pleoscaind prin baltoace, sau tarandu-ne pe stancile ude, ne taram prin ploaie cate refugiu. Timpul trece greu, degetele nu ne mai asculta, vantul face ca frigul sa fie si mai aprig, iar nesfarsitele varfuri si vai parca sunt drumul spre un iad arctic. 

E clar, aventura, aventura, dar sa stim si noi! Nu chiar asa planuisem noi tura noastra pe munte. 

   Dupa nu-stiu-cate-minute si nu-stiu-cate-varfuri, vdem in sfarsit, parul care anunta varful La Om, cel mai inalt varf din Piatra Craiului (2238m). Dar numai de petrecere nu ne arde, asa ca grabim pasul prin vantul care se inteteste, si ne uitam cu jale la indicatorul care ne spune ca mai avem inca 15 min pana la refugiu.

  INCA 15 MINUTE? MAI PUTEM? Se pare ca da, dupa alte momente de chin, norul se sparge timp de cateva secunde, suficient sa vedem in fata noastra casuta rosie-  refugiul. Suntem atat de inghetati, ca nici sa tragem fermoarul rucsacului nu mai putem. Noroc cu ceaiul din termos, facut de dimineata din afine si cimbrisor, culese de pe munte. Ne incalzim un pic, si la treaba! Haine ude, ghete ude, rucsaci uzi, trei baieti lihniti de foame si morti de oboseala...

O supa calda, sa iasa amorteala asta cumplita! Nu inainte de a face ca mai urata descoperire a turei: Din nu stiu ce fel de incredere in vremea frumoasa, nu am pus hainele in pungi. :(( Iar rezultatul... usor de inchipuit. Singurul tricou aproape uscat de cel de pe mine, protejat de pelerina. Mai gasesc o preche de pantaloni scurti, pititi intre alte multe haine ude, asa ca am cu ce ma imbraca. Dar e nvatare de minte: Niciodata fara pungi de plastic!

Dupa catva timp, prindem si noi curaj si deschidem usa vremelnicei noastre case. Dar ce vedem acolo, face sa merite tot chinul pe care l-am indurat pana aici.

Urmele futunii inca sunt vizibile in jurul refugiului: Gheata abunda peste tot.

Mica, dar voinica: Fragila floricica a rezistat cu brio avalansei de apa si gheata

In jur, atmosfera e ireala, te crezi intr-o poveste. Vantul spulbera norii care se grupeaza rapid in alte vai, stralucesc in soare, aerul scanteiaza, iar creasta pare o bijuterie

­

Privim cu drag cutia rosie de fibra de sticla. Prieten la greu. Ce e si mai frumos e ca aici chiar nu ploua inauntru, nici macar o picatura de apa nu a patruns acoperisul.

Alergam in cerc, suflam in palme, improvizam un uscator de rufe din bete, un ciomag uitat de cineva aici, si resturi de aluminiu uitate de cei care au construit adapostul. Si, bineinteles, facem glume despre caldura insuportabila din bucuresti. Pare o poveste ca doar alaltaieri incercam sa uitam de canicula la un suc rece in McDonald's. Ce Mc? ce strazi?

Azi am facut un traseu marcat ca fiind de doua ore. Dar ne-a cam ajuns... Asa ca dupa un ceai cald si o masa buna, stam la povesti, legende, citim ceva, si in final, cautam sacii de dormit. Macar ei sunt uscati.

Ziua 3

Azi era planuit sa facem partea sudica a crestei, dinspre sud spre nord. Radem. Hotaram sa coboram, pe La Lanturi, Spirlea spre cabana Plaiu Foii. 

Ceata nu se lasa dusa cu una cu doua. Asta e si unul din motivele care ne fac sa coboram asa din scurt.

Traseul, format aproape numai din hornuri, vai si portiuni cu panta foarte mare, ne solicita din plin atentia, datorita apei, inca prezenta. Norul care ne infasoara de ceva timp ne impodobeste parul si sprancenele cu cristale fine. Visez sa am si eu pe talpa cauciucul caprelor negre. Am auzit ca e mai tare decat Vibram. Oare de ce nu scoate nimeni pe piata formula folosita de ele? Probabil, ca atatea minunatii ale naturii, e un mister.

 La zaplaz. Pe vreme frumoasa, peisajul e incredibil. Nici acum nu e mai prejos, gaurile in stanca par o fereastra catre infinitul alb ce ne inconjoara.

Coborarea spectaculoasa pe Lanturi si de la Zaplaz la spirlea ne reda pofta de viata si glume. Suntem binedispusi, mancam dulciuri, bem cu randul ceai cald. Inca e frig, dar e mult mai bine.

Pentru ca e aproape ora pranzului, si amintirile mele despre Plaiu foii nu sunt prea placute, hotaram sa mancam la marginea drumului, la vreo ora si jumatate dupa ce am trecut de Spirlea.

E curat si frumos, liniste, si savuram din plin lipsa masinilor si a muzicii care imi ramasera in minte la ultima mea tura in zona. Se pare ca vremea urata are si o latura buna :). Oricum, de cateva ore nu mai suntem in nor, e verde in jur, si parca revenim la o noua viata.

Ciudat a fost la cabana - Plaiu foii. DE cum am ajuns acolo, am avut asa un sentiment ca locul asta nu mai e pentru oamenii muntelui. Costume, pantofi, restaurant...

   Nu au vin fiert, asa ca cerem o ciocolata si ne indreptam spre restaurant. Uzi, murdari, cu bocanci in picioare, ne facem loc printre mesele cu fete albe, pe care stralucesc phare, cupe, tacamuri fine... Un chelner la costum aduce ciocolata. Amabil, ne informeaza ca nu exista niciun mijloc de transport spre zarnesti, dar poate sa comande un taxi.Multumim frumos, si ne indreptam spre iesire - clar, locul asta nu-i de noi.

Ne indreptam pe jos inspre zarnesti - 8 sau 10 km pe drum, cu rucsacul in spate.Aruncam o ultima privire spre locul care ne-a devenit drag

O masina trece in viteza pe langa noi. ne uitam cu jind, dar nu opreste. In fine, dupa vreo doi km, vedem o masina parcata in fata noastra. Da sa plece spre oras. Strigam, facem cu mana, tipii ne aud si ne iau cu ei. ne duc pana la gara, refuza sa primeasca vreun ban, si pleaca inapoi. Se pare ca nu era drumul lor spre gara, dar ne-au adus pe noi. Multumim!

e aproape 7 seara, si aventura noastra sfarseste in trenul de brasov. Acolo ne despartim. Eu -  in dragul meu oras, cei doi prieteni, dupa o zi de refacere aici, pornesc spre fagaras. 

Ajung noaptea in bucuresti, lumea doarme, e liniste, iar eu visez la toate cate s-au intamplat si am invatat in ultimele zile. Urc intr-un taxi, si privesc luminile cum raman din ce in ce mai in spate.

Deodata, atentia imi e captata de sofer. E noapte, strazie sunt libere, iar el goneste pe asfalt. Tine intre dinti un pahar de plastic cu un deget de cafea pe fund, cu dreapta tine telecomanda DVD-playerului, cu stanga scotoceste dupa o carpa - s-a pus praful pe oglinda. Ia curba dirijand volanul cu cotul si mormaie ceva printre dinti despre vesnicele gropi. Imi fuge gandul la un briceag multifunctional. Oare am trecut cu bine prin atatea patanii ca sa mor aici, cu capul intr-un stalp de beton?

PS. va mai arat si cateva poze din calatoria prietenilor mei in fagaras, fara explicatii, sper sa nu va suparati prea tare

­

Miercuri, 20 august 2008 - 08:56 
Afisari: 543 


sammy