Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Februarie 2019
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728

Martie 2019
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Online

Vremea
Varful Pietrosul
Muntii Calimani

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

DRUMUL CEL BATUT, DRUMUL CEL MAI SCURT (AVALANSA IN IEZER-PAPUSA) (Muntii Iezer - Papusa)

Intr-o dupa amiaza de joi, ma suna B. sa ma intrebe daca vreau sa facem o tura  la munte. Eu sunt incantata si imi anulez planurile de weekend ca sa merg. Mi-am propus la inceputul anului sa merg la munte cel putin o data pe luna. Mergem in Iezer-Papusa, munti de care nu stiu mai nimic dar numele are rezonanta misterioasa pentru mine. Iezer - gheata, ascutit, rece, Papusa - papusa Chuckie. In fine, avantul de a pleca din Bucuresti era mare si am zis ca vin fara indoiala.

Eram vreo 7-8 in echipa, sambata dimineata vad ca ne-am adunat doar 5, B., Bo., T., A. si eu. Pe T. il mai vazusem de cateva ori, pe A. l-am cunoscut atunci.

Planul este ca mergem la Campulung, sa facem niste cumparaturi, sa lasam masina la cabana Voina, sa urcam pana la refugiu Iezer, sa innoptam acolo, sa urcam pe vf. Iezerul Mare duminica si acolo sa alegem traseul de coborare in functie de vreme, eventual sa ajungem si pe vf. Papusa.

Ne intalnim pe la 6 jumatate si plecam catre Campulung. La Campulung mergem la piata, cumparam de-ale gurii, niste cani metalice, vin si sosete de lana de la o batrana. Ne imbarcam incantati de achizitiile facute si mergem spre cabana Voina.

Drumul pana la cabana a fost destul usor de parcurs, Bo. are cauciucuri de iarna doar pe spate, lanturi ioc, dar am ajuns cu bine, au impins baietii un pic de masina la o curba. Pe drum mai alergau niste sportivi indrumati de antrenorii lor. Vremea era insorita.

Cabana Voina arata cam dichisita pentru distanta la care se afla dar fiind atat de usor accesibila se explica. Restaurantul din interior are un aer comunist autentic. Mancam ceva cald, luam rucsacii in spate si la drum!

Intram pe poteca in padure dupa o portiune de drum forestier. La inceput gafai un pic la urcus dar imi gasesc in scurt timp un ritm confortabil de mers. Merg in fata si baietii ma trag de maneca sa merg mai incet. Urmam marcajul “punct albastru”. La iesirea din padure facem un popas scurt si mancam in apropierea unei stani. Vantul taios ne indeamna sa pornim la drum, vedem un grup de oameni care urca in fata noastra pe acelasi traseu.

Urcam pe culme, vantul ne lipeste de pamant pe anumite portiuni. Ma bucur ca am luat betele, chiar m-au ajutat sa nu fiu doborata de vant pe creasta, 50 de kg e usor de suflat. Pe la apus vedem refugiul Iezer dar pana la el mai e cale lunga. Se vede Piatra Craiului si Bucegii, e senin si lumina rosiatica a apusului e mirifica. Ne pare rau ca nu suntem pe creasta.

Pe la 18 ajungem la refugiu. E multa lume aici, afara sunt cateva corturi si in interior ambele camere sunt ocupate, una de prieteni de-ai salvamontilor si cealalta de restul montaniazilor. Ne gasim si noi un loc.

Refugiul Iezer este din piatra, interiorul arata ca un grajd, pardoseala e de pamant batut, acoperisul de lemn, priciurile au plasa metalica cu saltele de burete peste ele care nu existau pana de curand. Cel mai frumos finisaj era cel al tavanului, eu adormita fiind am crezut ca e vopsea alba cu sclipici. Cui i-o fi trecut prin cap? Apoi a zis cineva ca aia e bruma si am ras - inovativ finisajul. :)

Seara am baut vin fiert si am conversat cu un baiat care stia imprejurimile, am stabilit ca mergem dupa urmele lor a doua zi pentru ca faceau acelasi traseu. Eu am mers la somn prima pentru ca aveam o mica durere de cap, am dormit foarte bine in sacul calduros de puf.

Dimineata, pe la 8, a inceput agitatia in refugiu. Am mancat ceva, am luat apa din lac si am pornit la drum pe urma coltzarilor baietilor cu care am vorbit. Vremea era frumoasa. Am urcat pe vf. Iezer. De aici se vad culmile Fagarasului. Dupa o trecere spectaculoasa pe o cornisa am ajuns la vf. Rosu de unde panorama era si mai larga.  Se vedea Piatra Craiului, Bucegii, Leota, Baiului. Dupa varf ne oprim si incarcam rezervoarele cu alune, curmale, stafide, o gustare mica pentru ca bate vantul si nu gasim nici un loc adapostit. Se vede vf. Batrana si poiana lui Patru, un marcaj semnaleaza ca mai sunt 3 ore de mers pana incepe coborasul prin poiana. Vedem o curba si ne gandim ca am putea scurta drumul dar vom hotara cand suntem aproape daca e posibil.

Andrei isi resimte piciorul, eu merg mai in spate cu el. Bo. o mai ia pe niste scurtaturi ca sa nu schimbe altitudinea, T. il urmeaza pe o portiune. B. merge in fata, apoi sunt eu in fata. E inghetat si foarte alunecos, coltarii ar fi fost minunati pe aceasta portiune. Noroc ca creasta e lata si nu ai unde pica.

Reoganizam cumva sirul si Bo. este in fata, dupa el B., eu, T. si apoi A.

Suntem aproape de vf. Batrana, se vede poiana lui Patru prin care urmeaza sa coboram. Suntem epuizati din cauza vantului si trebuie sa ne tinem echilibrul si sa avem grija sa nu alunecam. Vantul pe creasta e din ce in ce mai aprig, ne secera cu valuri de chiciura, deasupra Fagarasului e ceata, vf. Iezer e deja ascuns in nori. Bogdanel zice sa ne grabim un pic ca sa nu prindem ceata pe varf si sa ajungem sa coboram in poiana.

Bo. o ia pe langa varf, B. merge dupa el si sapa in gheata trepte pentru bocanci, eu il urmez din inertie si adancesc treptele. Nu am reusit sa cumpanesc alegerea lui Bo. In timp ce sapam in gheata, l-am intrebat pe B.: “Sunt urme de coltari pe aici?”, el a zis: “Nu, dar e bine ca macar pe aici nu ne sufla vantul”. Am aprobat din cap dar in sinea mea nu mi-a placut trucul asta. Era o provocare in a infrunta vantul si gheata, ma tineau in priza, dar nu am anticipat nici un pericol.

In urmatorul moment am auzit un parait si am vazut ca pleaca o placa de zapada cu mine si cu B. Prima reactie a fost sa cred ca e o gluma, si o sa picam in genunchi, dupa care o sa ne ridicam si o sa continuam drumul. Dupa cum zicea tipul de la refugiu: “Mai sunt placi de zapada pe traseu pe care aluneci un pic, cativa metri.” Dar zapada ne-a luat hotarat la vale. Dupa cateva momente,  l-am vazut pe B. ca se opreste in lateral. Nu stiu cum a ajuns in dreapta mea ca se afla in stanga cand s-a desprins placa. Probabil s-a rotit placa cu noi. Se ridica si imi striga: “Rostogoleste-te, Vera!”. Eu nu receptez mesajul ca “rostogoleste-te” ci ca “inghemuieste-te” dar nu pot sa fac nici asta. Apoi realizez ca am betele imprumutate de la M. si imi zic in sinea mea sa nu le pierd ca trebuie sa le intorc intregi si le-am ridicat in sus. Ce ganduri puteam sa am eu atunci!

Auzisem doar de avalanse, stiam ce trebuie sa fac cand vin peste mine, dar asta a plecat de sub mine, cu mine. La pericolul sau posibilitatea infima a unei avalanse nu m-am gandit pentru ca era foarte frig pe creasta si pe traseul de urcare cu o zi inainte, nu vorbise nimeni despre acest pericol la refugiu. Eram inconstienta de ce mi se intampla si ignoranta, nu eram informata. Nu m-am uitat la vreme si la traseu, aveam incredere in cei cu care mergeam. Parea o gluma.

Ma ducea zapada la vale ca pe tobogan, eram cu fata spre vale, nu vedeam decat alb pentru ca zapada sarea din toate partile. Apoi am vazut trei pietre care ieseau din zapada in fata, stiam ca o sa intru in ele pentru ca aveam viteaza si nicio sansa de a frana. In acel moment am realizat cu adevarat ca sunt intr-o avalansa si e posibil sa urmeze si alte pietre si o prapastie la capat. M-a invaluit linistea si impacarea si m-am lasat in voia zapezii care ma ducea.

La impactul cu stanca m-am lovit la coccis, apoi am mai alunecat, nu stiu cat, dar fara sa ma lovesc de ceva. La un moment dat m-am oprit si am simtit cum vine, si vine, si vine zapada si ma ingroapa. M-am impacat cu ideea ca urmeaza sa raman sub zapada. Apoi s-a oprit zapada, era liniste. Am incercat sa ma misc, ma simteam ca intr-un ghips care se mulase foarte bine pe mine.

Am scuturat din cap, aveam doar un mic strat de zapada. Vedeam cerul si puteam respira! Atunci mi-am dat seama ca o sa ies de aici chiar daca aveam corpul imobil. Am insistat  si mi-am scos o mana, cred ca m-au ajutat betele care au ramas pe afara. Mi-am identificat pozitia, stateam in fund cu picioarele intinse in fata. Am auzit un geamat langa mine, imi venea sa rad isteric de bucurie! Cineva mormaia langa mine. Am strigam “A., A.!” Eram convinsa ca A. a cazut cu mine pentru ca am mers impreuna o parte buna din drum. Eu insist “A., esti bine?”. “Nu sunt A.” - “Dar cine esti?” “T.! T.!” “T., esti bine?” “Cred ca mi-am rupt cateva coaste...” Ridic mana, o ridica si T., ne vedem, suntem destul de aproape unul de celalalt.

Imi dezgrop cealalta mana cu mana libera, am bolovani de zapada in fata, eram cu fata spre deal dupa cum am constatat mai tarziu. Il strig pe B., de Bo. nu stiam nimic, nu l-am vazut cazand. Aud un raspuns la scurt timp. Vin amandoi cam in 5 minute. Inca mi-e frica sa nu m-ai alunec, ma simteam la marginea prapastiei care de-abia astepta sa ne inghita. Imi era frica sa incep sa ma dezgrop singura. Le zic sa fie atenti ca sa nu mai cadem. B. ma asigura ca suntem intr-o caldare si nu mai avem unde aluneca. Ma dezgroapa pe mine destul de usor si apoi toti 3 sapam in jurul lui T. care a intrat destul de adanc in zapada. Il scoatem si e bine, il doare o mana. Ne luam in brate.

T. vrea sa plecam cat mai repede de acolo. Nici mie nu imi vine sa stau. Nu am cercetat deloc locul, cata zapada era, cat de mari erau bolovanii, nu m-am gandit deloc la asta. M-am uitat in groapa din care il scosesem cu greu pe T., am realizat ca am avut un mare noroc si ca o mana cereasca ne-a protejat. B. face poze cu zapada cazuta dupa avalansa. Am fost ingropati exact pana la gat.

Ne intrebam de A. Presupunem ca si-ar fi continuat drumul spre cabana pe traseu ca sa anunte despre noi. Ne gandim si la varianta in care a cazut mai tarziu. Dar Bo. l-a vazut in picioare cand era prins de avalansa. Plecam neimpacati ca nu stim nimic sigur de el si nu raspunde la strigatele noastre. Nu vedem creasta de unde suntem.

Hotaram sa o luam spre vale, ca la deal nu mai riscam sa urcam. Eram intre doua vai care urmau sa se intalneasca si de acolo sa gasim traseul de vara catre cabana Voina. Incercam sa mergem pe langa raul Batrana, zapada e foarte mare, ne afundam din cauza pietrelor, intram in padure, e abrupt si foarte alunecos, radacinile sunt umede. In padure atmosfera era de primavara, zapada era foarta moale si apoasa, nu sufla vantul. Fata de vremea de pe creasta nimerisem in alt anotimp. Dar drumul era anevoios, caci exista la fiecare pas pericolul de a aluneca in rau sau pur si simplu la vale printre copaci. Eu eram in stare de alerta si foarte precauta la fiecare pas, ar fi fost stupid sa cad pe aici dupa ce am iesit teafara din avalansa. Picioarele parca nu mai mai ascultau, ma ajutam mult de bete. Am traversat raul de cateva ori de pe o parte pe alta, ca sa ne croim drum, malurile erau foarte abrupte pe alocuri.

Dupa o vreme de ratacire prin padure, am ajuns la o stana care parea dezafecatata. Am incercat din nou telefoanele. Nu puteam lua legatura nici cu 112 si nici cu A. Ne faceam griji pentru el. Cu o alta avalansa nu avea cum sa vina ca venea in aceiasi vale. De aici vedeam creasta de pe care am alunecat. B. aproximeaza ca am cazut 300m. Eu nu stiu ce sa zic, am trecut prin atatea stari incat nu m-am gandit la distante.

Am sperat sa gasim un drum de stana, dar nu am gasit nimic. Am avut impresia ca vedem o poteca dar ne-am afundam iar in padure si am continuat asa, cand de o parte cand de cealalta a raului pana am ajuns la un drum. Pe el erau doar urme de animale si urma linia raului. Ne simteam in siguranta pe drum, nu mai eram in alerta, am inceput sa-mi dau seama ca ma doare spatele si rucsacul ma apasa pe lovitura. B. zice ca traversarea vaii raului a fost o pedeapsa pentru noi. Apoi am trecut un pod care se risipise pe jumatate in rau. Am continuat pe drum. Am ajuns la intersectia a trei vai, si unde se intalnesc izvorul Batrana cu izvorul Iezerul Mare.

Ne-au trecut tot felul de ganduri pe drumul asta, care mai de care, pe unele le-am impartasit, altele au ramas pentru mine si nici nu mi le amintesc acum. Stiam ca eram bine si vroiam sa ajungem mai repede la cabana sa stim ca si A. e bine. In sinea noastra simteam ca trebuie sa fie acolo si ca e foarte ingrijorat. Ne-am imaginat scenariul in care ne anunta familiile. Nu ne doream nici unul asta. Dupa un timp am dat de niste urme proaspete de bocanci care au ajuns pana la un punct si s-au intors inapoi, poteca nu era marcata, am inteles ca suntem cautati de cei de la salvamont. Urmele ne-am ajutat sa ajungem mai repede la cabana Batrana. Am grabit pasul, acum ne-am pus in pielea celor care asteptau vesti de la noi.

In apropiere de cabana Voina telefonul lui Bo. a inceput sa dea semne de viata dar nu se putea intelege cu cei care sunau. Ne-am prins ca sunt foarte ingrijorati dupa insistenta cu care sunau.

La Voina am vazut de departe masina ambulantei, politia si Smurd. Apoi l-am vazut pe A. pe terasa. Era foarte speriat. In cateva momente s-a implut terasa de oameni care ne cercetau cu curiozitate si mirare. Am urcat pe o balustrada pentru semnal si am sunat acasa sa anuntam ca suntem bine. Toti stiau de noi, am ajuns la ora 21. Cred ca am plecat de la locul avalansei pe la 15.

Eu am mers cu ambulanta la Campulung pentru o radiografie. Nu imi venea sa ma rup de ceilalti. Aveam sentimentul ca trebuie sa stam impreuna ca sa nu se intample ceva. Eram aeriana, aveam mintea goala. Dupa o jumatate de ora am inceput sa am semnal, am primit mesaje, am trimis. Am primit mesajul lui B. trimis inainte de a pleca dar pe care nu l-am citit “Eu, tu si Bo. suntem nucleul de baza in tura asta, oamenii s-au tot sucit ca vin sau nu vin.”...

La spital ma astepta curioasa presa. Soferii m-au anuntat. Mi-am pus cagula si gluga. Vedeam scenariul in care bunica ma vede intr-un carucior cand eu puteam merge alaturi de headline-ul: “Au invins moartea si muntele”, emotia provocata ar fi putut fi fatala pentru ea. Cei din presa au exagerat cu presupuneri si informatii eronate sau incomplete. Nevoia de senzational e pentru public. Pentru noi trairea era diferita.

Mi s-a facut o radiografie, am o mica fractura la o vertebra din zona sacrala sau coccigiana care se va suda in timp, dar trebuie sa fac repaus si evident o contuzie maricica in locul impactului cu piatra.

Luni seara ne-am intalnit cu prietenii care ne-au asteptat cu sufletul la gura. Eram doar eu, B. si Bo. Marti seara ne-am intalnit si cu A. Urmeaza sa ne mai intalnim cand se intoarce si T. in Bucuresti ca sa aflam si perspectiva lui in detaliu.

Simt ca povestea asta nu s-a terminat ca mai e ceva de zis, ceva de lamurit. Foarte multi din cei cu care ne-am intalnit ulterior evenimentului, si-au aratat entuziasmul si dorinta de a trece prin aceeasi experienta. Le doresc sa nu li se intample niciodata asta. Asemenea evenimente te fac sa apreciezi mai intens ceea ce ai dar e o ignoranta sa ti le doresti.

Inchei cu acest filmulet pentru a ilustra senzatia unei avalanse: http://vimeo.com/6581009

Noi am avut noroc. Ne-a protejat cineva. Avalansa a alunecat vreo 325 de m dupa google, asa cum a aproximat B. A fost alunecare de suprafata. Am alunecat si nu ne-am rostogolit astfel incat am avut capul la suprafata. Suprafata de alunecare nu a fost stancoasa, decat eu am agatat o stanca in cadere. Ni s-a intamplat tot ce se putea mai bine in cazul unei avalanse. Greseli am facut multe, pentru noi ramane o invatatura de minte. Sper si pentru altii sa fie o atentionare. Doamne ajuta.



Miercuri, 9 februarie 2011 - 10:08 
Afisari: 5,136 


Postari similare:





Comentariile membrilor (36)

andreea2401
andreea2401
Busola
 
1
Am citit cu sufletul la gura jurnalul tau, in primul rand pentru ca auzisem, citisem (ca majoritatea dintre noi) din presa despre "cei cinci turisti care au fost surprinsi de avalansa" si in al doilea rand pentru ca imi doream sa fiu cat mai aproape de adevar si sa aflu daca sunteti bine si cum ati depasit momentul. Ma bucur enorm pentru voi ca ati scapat cu bine si sa dea Dumnezeu sa nu mai treceti printr-o asemenea experienta!


Miercuri, 9 februarie 2011 - 10:45  

c0nstantinne
c0nstantinne..

 
2
Perspectiva pericolului poate sa entuziasmeze.Dar prezenta lui, de regula, bulverseaza si inhiba...probabil ca mai bine decat v-ati descurcat, la momentul respectiv, nu v-ati fi putut descurca si putini ar fi facut-o.Ei bine, te vei trezi ca acum esti dintre cei putini ..si ca vei merge precaut si ca te vei baza pe tine mai mult.Asta e castigul! Pierderea e parerea de rau ca a trebuit sa se intample, sa fii asa de aproape de o catastrofa, ca sa intelegi mai multe.Plus o teama care va mai ramane un timp ..care, insa, se va mai disipa si ea daca vei continua sa mergi.Mult succes!


Miercuri, 9 februarie 2011 - 11:10  

tzake
tzake

 
3
poze, poze Carpati.org


Miercuri, 9 februarie 2011 - 11:54  

larisa
larisa
Caraba
 
4
Slava Domnului ca sunteti bine! ...si sa va ajute sa nu mai treceti prin asemnea experiente!


Miercuri, 9 februarie 2011 - 11:59  

pliscu
pliscu
Caraba
 
5
"In apropiere de cabana Voina telefonul lui [...] a inceput sa dea semne de viata"
Ai pus din greseala numele.


Miercuri, 9 februarie 2011 - 12:19  

vrijaya
vrijaya

 
6
am rectificat. Carpati.org oricum de bo. se stie ca a comentat in topic.
primele poze le-am vazut cu strangere de inima in urma cu cateva minute... speram sa-mi bucure ochii, dar nu vad decat semne ale evenimentului care urma sa se intample. o sa fac o selectie mai tarziu.


Miercuri, 9 februarie 2011 - 12:32  

hcampian
hcampian

 
7
Bine ca ati scapat si ca ati reusit sa va ajutati unul pe altul. In schimb, in toate povestile voastre nu vad nimic scris despre ce a facut Mr. A care nu a fost luat in avalansa. Aici mi se pare cea mai mare hiba: sa inteleg ca el s-a dus frumusel la cabana fara sa coboare sa vada de voi, daca sunteti bine, daca sunteti ingropati si trebuie sa va scoata, daca cineva are nevoie de primul ajutor, vreo hemoragie nasoala care trebuie oprita, v-a lasat singuri in avalansa? Sau a vazut ca sunteti OK si apoi a plecat. Dar daca e asa, de ce a ajuns peste tot stirea ca nu se stie nimic de voi?

In rest, asta e. Ceasul rau, pisica neagra si mult noroc pe final. Pana la urma toata lumea e expusa la pericole pe munte si nimeni nu a luat mereu in viata doar cele mai bune decizii.


Miercuri, 9 februarie 2011 - 12:39  

doina68
doina68
Coarda
 
8
A fost sa fie bine de data asta, probabil pentru ca povestile voastre de viata nu trebuiau sa se incheie astfel, odata cu aceasta avalansa prin care muntele "isi ia tributul" in mai toate cazurile.

Dumnezeu sa va ajute sa depasiti si spaima amintirii acelor momente !


Miercuri, 9 februarie 2011 - 13:29  

drumetu71
drumetu71
Busola
 
9
Ce experienta ! Asa ceva iti poate schimba imaginea despre viata.
"M-am impacat cu ideea ca urmeaza sa raman sub zapada." Din punctul meu de vadere este rau sa te resemnezi. Trebuie sa faci TOTUL ca sa supravietuiesti.
Multumim pt jurnal care ne-a scos din ambigiutatea "stirilor de la ora 5"


Miercuri, 9 februarie 2011 - 14:29  

claudiuiasi
claudiuiasi
Coarda
 
10
V-o ajutat Dumnezeu sa scapati cu viata. Analizele si radiografia cum o iesit?

Bine ca ai reusit sa scrii ce s-a intamplat si ce ai simtit.

Si cel mai important lucru, traiesti si tu, traiesc si colegii tai de tura! Asta e lucrul extraordinar in toata treaba asta! Sa te bucuri de viata!


Miercuri, 9 februarie 2011 - 14:37  

a_mic
a_mic

 
11
Ma bucur ca ati scapat! Sa nu uitam ca erorile nu ne sunt iertate de multe ori. Ati avut noroc si va doresc, in continuare, ture in care sa va bucurati cu mult mai mult de frumuseti, iar "evenimentele" sa fie acelea de care sa va aduceti cu placere aminte.


Miercuri, 9 februarie 2011 - 18:35  

virgiliordache
virgiliordac..

 
12
Chiar v-a ajutat Dumnezeu. Acum un an tot pe sase in Baiului noi nu am scapat la fel de usor.... Puteati sa o patiti fie de la pietre, fie sa va bage in padure, fie sa se loveasca unul de propriul piolet., sau sa va acopere. Multumim ca ai avut taria sa ne povestesti, e de folos oricui merge pe munte, va invata ceva din ce ne-ai spus. Si curaj mai departe.


Miercuri, 9 februarie 2011 - 19:32  

ad_fl
ad_fl

 
13
Daca as putea nota aceasta relatare cred ca ar merita nota 10 pentru sinceritate si pentru taria de a-ti aminti toate momentele delicate prin care ai trecut. Intradevar cititul a fost pe nerasuflate, insa important e sa invatam toti din experienta ta si pe viitor sa fim mai atenti. Multumim pentru impresiile impartasite cu noi Carpati.org


Miercuri, 9 februarie 2011 - 22:59  

vrijaya
vrijaya

 
14
Am o contuzie mare si o fisura mica la o vertebra in zona sacrala sau coccigiana, nu mai stiu. Se va suda in timp. Mi s-a recomandat repaus o perioada. Carpati.org


Joi, 10 februarie 2011 - 00:12  

enderb
enderb

 
15
Foarte interesant de citit povestirile voastre. Bine ca sunteti ok cu totii.


Joi, 10 februarie 2011 - 00:41  

rivas
rivas
Caraba
 
16
nu-i asa ca iubesti acum si mai mult viata ?


Joi, 10 februarie 2011 - 11:25  

leovit
leovit
Busola
 
17
Am ceva palpitatii dupa ce am vazut filmuletul...dar ce Nu te doboara, Te intareste mai mult .Multe ture in continuare.


Joi, 10 februarie 2011 - 13:30  

renutzu
renutzu
Busola
 
18
.....un final fericit!
din ce-am auzit si citit, sansele sa scapi dintr-o avalansa sunt mai mult decat minime. sunteti norocosi, si sper sa aveti aceeasi binecuvantare divina in turele ce vor urma. insanatosire grabnica!


Joi, 10 februarie 2011 - 15:30  

hcampian
hcampian

 
19
Dimpotriva, sansele de a scapa dintr-o avalansa sunt considerabil de mari, atata timp cat persoanele care circula iarna pe munte sunt complet echipate cu ce e nevoie (si de fapt e chiar obligatoriu), stiu sa isi foloseasca eficient echipamentul si au respectat cateva reguli de bun simt - cum ar fi ca o singura persoana sa treaca o data o zona cu risc, pentru a putea fi in caz de ceva cautata si salvata de ceilalti. Luand in considerare toate astea, cu atat mai mult noroc cu aceasta intamplare cu happy-end. Nu acelasi final ar fi fost daca toti 4 ar fi fost ingropati...


Joi, 10 februarie 2011 - 16:00  

bobimanta
bobimanta

 
20
@ hcampian

Salut. Cand ne-a luat la vale, Andrei a ramas in poteca. Nu vedea capdarea caci panta se accentua (convexa daca nu gresesc). Nici eu nu-l vedeam pe el cand am iesit, din acceasi cauza. Nu stia daca e periculos sau nu sa coboare fiindu-i teama sa nu starneasca peste noi o alta avalansa. A mers cat de repede a putut inapoi in creasta pe linia de maxima panta sa caute semnal, sa anunte accidentul. In situatia data noi nu avem ce sa-i reprosam lui, dar e o situatie absolut particulara din cauza norocului nostru. Ne reprosam in fiecare clipa noua la modul colectiv vina. Impartita in mod egal.
Va multumesc tuturor pentru sfaturile strecurate.


Joi, 10 februarie 2011 - 20:31  

hcampian
hcampian

 
21
Lasa mai, doamne-ajuta ca s-a terminat bine. Ideea generala e ca, in cazul unei avalanse in care cineva nu este luat si scapa, comportamentul corect este ca cel care scapa (in cazul in care e unul singur) sa isi petreaca primele 30 minute incercand sa salveze victimele, aceasta fiind (scuzati exprimarea cam directa) perioada in care, daca e vorba de ingropare, victimele mai pot fi salvate in viata, de-abia apoi sa sune la 112, cu atat mai mult cu cat trebuie sa mearga sa caute semnal. Doar daca sunt mai multi care scapa, unul se va ocupa de alarma si restul de salvare.
In principiu, chiar si daca Salvamontul ar veni cu elicopterul, in cazul unei ingropari, pana se mobilizeaza si ajung, sansele de supravietuire scad la sub 5-10%.
Ar mai fi si amanuntul cu zonele expuse in care se trece cate unul.

In alta ordine de idei, pe sport-conrad.de un pachet complet Pieps Freeride+lopata+sonda costa 150 de euro. Aviz amatorilor!!!


Vineri, 11 februarie 2011 - 08:29  

hana
hana
Coarda
 
22
Tot respectul pentru deschiderea si curajul de a impartasi experienta cu noi stiind ca vor fi persoane care te vor judeca!
Vera, te admir pentru calmul tau dinaintea mortii. Nu stiu cati am fi fost la fel de linistiti vazand moartea cu ochii.
Si pentru ceilalti am respect, pentru ca desi comunicarea nu a fost posibila, ati actionat ca un singur suflet.
Nu stiu cine si-ar dori sa treaca prin asta, poate din dorinta unei popularitati prost inteleasa.
De cele mai multe ori e o trauma si e nevoie de timp ca sa iti revii.


Vineri, 11 februarie 2011 - 09:00  

florinbalan
florinbalan
Rucsac
 
23
Replica “Nu, dar e bine ca macar pe aici nu ne sufla vantul” este geniala. Carpati.org

Probabil singurul motiv pentru care ati scapat asa de usor nu se datoreaza norocului sau divinitatii, ci grosimii subtiri a placii de vant (se formeaza unde nu mai sufla vantul, dar zona tot expusa poate fi Carpati.org ). Zapada usoara si putin coeziva, care a fost transportata de vant in zona aceea INAINTE de a trece turistul care declanseaza, tropaind, in sir indian, avalansa.

In lipsa experientei "pe teren", exista destula literatura pe aceasta tema, de unde se poate afla cum se depisteaza zonele cu risc de avalansa, cum se parcurg, cum trebuie sa fii echipat, dar in primul rand cum se EVITA, chiar daca par accesibile. E indicat ca aceasta literatura sa fie studiata INAINTE de a pleca spre fapte marete. De aceea nu prea vad vreun motiv pentru care ar trebui sa fie felicitati participantii la acest incident. Sa speram ca avand acces la astfel de povestioare va creste putin nivelul de constienta si respectul pentru propria viata a turistului montan.

IN aceeasi ordine de idei, mi se pare interesant cum povestea de mai sus este foarte asemenatoare cu descrierea lui Alexandre Dumas tatal a primului accident mortal documentat de pe Mont Blanc, in 1820! Carpati.org


Vineri, 11 februarie 2011 - 11:08  

virgiliordache
virgiliordac..

 
24
Intrucat articolul a functionat ca un bun forum pentru discutarea pericolelor de pe munte, si in special a celor datorate avalanselor, semnalez doua articole mai vechi, unul despre o avalansa de anul trecut in care am fos implicat personal si altul despre tot felul de accidente monatane, disponibile la:
http://hartimontane.ro/bin/articole/blog.php?lng=ro&id=3200&useri
d=0
http://hartimontane.ro/bin/articole/blog.php?lng=ro&id=2211&useri
d=0

Nu cred ca se pot evita complet accidentele doar prin prudenta, puntele este adesea imprevizibil. Ne asumam un risc mai mare atunci cand mergem acolo si cam asta este.


Vineri, 11 februarie 2011 - 11:19  

bobimanta
bobimanta

 
25
Poate e de folos cuiva, am desenat zona in care s-a produs.
http://img137.imageshack.us/i/imgp0747t.jpg


Vineri, 11 februarie 2011 - 22:54  

virgiliordache
virgiliordac..

 
26
Foarte utila poza cu zona. E clar ca nu avea nici un rost sa coboare cel care a ramas sus, e vorba de vreo 200 m diferenta de nivel si nu vedea nimic. Mare noroc ca nu ati plecat cu zapada ceva mai inainte, ati fi prins ruptura stancoasa. Si mare noroc ca a fost o discontinuitate de panta in drum, altfel s-ar fi dus in firul vaii cu un strat mult mai gros de zapada de ingropare. E clar si de ce ati luat-o pe sub creasta, dupa ce mergi cu vantul in fatza toti km aia de la Rosu spre Batrana devenise un discomfort la limita suportabilului. Bine ca s-a terminat cu bine. Keep walking Carpati.org


Duminică, 13 februarie 2011 - 15:21  

vrijaya
vrijaya

 
27
http://www.carpati.org/poze_fotografii/iezer_-_papusa/schema_aval
ansa_vf._batrana/71602/
o schema mai detaliata a locului cu avalansa


Duminică, 13 februarie 2011 - 17:16  

virgiliordache
virgiliordac..

 
28
Da, acum e foarte clar in poza a doua. V si T au avut zile.


Duminică, 13 februarie 2011 - 17:45  

alin.ciula
alin.ciula

 
29
Patania e de tinut minte. Bine ca n-a fost mai multa zapada.
Felicitari pentru descriere si trairile impartasite.
Zile bune si fara evenimente pe munte de acum inainte!


Luni, 14 februarie 2011 - 11:36  

mvc
mvc
Caraba
 
30
Salutare tuturor!

Eu sunt unul dintre cei care am lasat urme de coltari si dupa care au mers cei 5 din jurnalul de mai sus.
Din start subliniez ca scaparea din avalansa a lor a aratat ca Dumnezeu i-a tinut cu viata!
In acest sens il contrazic partial pe hcampian! Sansa ti-o da Divinitatea! A se citi articolul meu despre o traversare in Fagaras.

Asadar, o sa fac cateva precizari pt ca sa se inteleaga cat mai bine cum au stat faptele.

1. Cei 5 nu aveau coltari.
2. Cel care a scapat nu mai fusese in Iezer-Papusa. Inteleg ca nici Veronica. Ma intreb daca vreunul mai fusese iarna pe-acolo ?
3. Avalansa care i-a surprins s-a produs in zona de sub varful Curmatura Batranei.
4. Urmele noastre DE COLTARI au urcat pe acel varf, nu au ocolit varful.
5. Zapada era dispusa CLAR in placi de vant.
6. Vantul batea destul de intens si vizibilitatea era in scadere.

Comentarii

1. Absenta coltarilor si a pioletilor impunea ca acestia sa nu abordeza creasta Iezer-Papusa.
2. Cunoasterea traseului era imperios necesara la conditiile date.
3.-4. Trebuiau sa mearga strict dupa urmele noastre, matematic pe creasta.
5. Pericolul era semnalizat de aparitia placilor de vant.
6. Conditiile erau destul de aspre, tipice iernii cu precadere in Masivul Iezer-Papusa.

Mentionez ca echipa noastra de 3 persoane a pornit prima de la Ref Iezer urcand pe Vf Iezerul Mare, urcand apoi pe Vf Rosu, strabatand toata Creasta Principala prin Vf Batrana, Spintecatura Papusii, cu atingerea Vf Papusa si coborarea prin Saua Gradisteanu.
Am fost singurii care am reusit sa parcurgem integral Creasta Iezer-Papusa la acea perioada.
Nu a fost simplu, vantul a fost destul de tare, vizibilitatea devenea tot mai precara, zapada cu emotii mai ales in Spintecatura Papusii...
Dumnezeu ne-a aratat calea !

O sa postez un jurnal cu aceasta tura cat de curand! Avem imagini frumoase si interesante pe-alocuri.

Numai bine!
Mihai

Articolul meu la care fac referire se intituleaza "Destin".
http://www.carpati.org/articol/destin/910/

FOARTE JENIBILA a fost stirea de la televiziunile comerciale, adica ieftine, protv si antena1.

Se arata o filmare cu o avalansa pulver, niste unii care cautau ceva ziua , pe lumina, cand era deja intuneric atunci cand invincibila armada defila pe la Voina...

Indivizii din mass-media chiar nu inteleg nimic!?

Si, mai multa modestie si luare aminte nu strica celui ce a aparut la stiri. A scapat fiindca asa au vrut sortii...

Inca o data, ma bucur sincer ca incidentul s-a terminat cu bine !

Doamne Ajuta !


Luni, 14 februarie 2011 - 14:41  

bobimanta
bobimanta

 
31
Multumim pentru sfaturi.
"A avea luare aminte" a capatat noi dimensiuni pentru noi.


Luni, 14 februarie 2011 - 15:22  

vrijaya
vrijaya

 
32
@mvc

Multumesc ca ai evidentiat greselile pe care le-am facut. Masivul Iezer-Papusa era nou pentru noi.

Astept cu nerabdare jurnalul vostru. Asta era si planul nostru initial dar am renuntat din cauza lipsei coltarilor. Am mai adaugat cateva imagini aici: http://vrijaya.blogspot.com/2011/02/drumul-cel-batut-drumul-cel-m
ai-scurt.html

Noi nu facem trasee complicate iarna si asta n-ar fi trebuit sa ne creeze probleme (chiar si fara coltari) daca urmam traseul de creasta, abaterea pe drumul de vara a iscat evenimentul...


Luni, 14 februarie 2011 - 15:25  

mvc
mvc
Caraba
 
33
Veronica, subliniez faptul ca eu nu am mentionat nicaieri cuvantul -greseli- .
Eu nu sunt in masura sa judec. Am vrut doar ca sa se inteleaga exact faptele in ansamblu.
Coltarii, pioletul, echipamentul se pot cumpara. Dar experienta ?

Probleme pot aparea oricand indiferent de muntele in care te afli...

Autoarei jurnalului ii amintesc ca iezer inseamna lac .

Sa auzim numai de bine!


Luni, 14 februarie 2011 - 15:48  

virgiliordache
virgiliordac..

 
34
Intervin din nou ca sa spun ca nu trebuie sa lasam impresia ca Iezerul e tot una cu Fagarasii in termeni de dificultate. Nici macar nu ajunge la nivelul Bucegilor din zona nordica sau urcarea abruptului Bucegilor iarna din Busteni. Exceptand zona Iezer-Rosu muntii astai sunt un fel d e Baiului mai masivi. Riscurile pe care si le-au asumat cei patru au fost rezonabile, mai ales in conditiile de zapada relativ putina de la data turei.

Am facut intr-o iarna in tura asta de creasta, iar alteori pe varianta cu Vacarea si nu a fost nevoie sa pun coltarii si sa folosesc pioletul, desi le-am avut pe rucsac pentru orice eventualitate. Nu este absolut necesar sa mergi dupa coborarea de pe Rosu pana la Batrana cu coltari, creasta are o latime de pana la 200 m pe alocuri. Dificultatea majora vine mai degraba din orientare in conditii de scadere a vizibilitatii si din ruperea stratului sub tine pas dupa pas. O alta dificultate sunt distantele mari, care necesita rezistenta fizica, in special cand ai vantul in fata.

Daca unul din grup avea coltari sa sparga eventual trepte, piolet si o cordelina de 25 de m ar fi fost bine, sa fie, chiar nefolosite. Deciza grupului de a cobora pe Plaiul lui Patru a fost foarte buna, mai putin solutia de scurtare. Ar fi putut avea nevoie de coltari poate in zona Custurii Papusii, dar putin probabil pentru Plaiul lui Patru. Ceea ce nu inseamna ca nu ar fi fost mai lejer cu ei in picioare, cel putin acolo unde nu intra piciorul in zapada. Din pacate in Iezer pasajele care te tin cu cele care se rup sub tine pe asa-zisa "creasta" alterneaza permanent pe distante scurte, asa ca uneori coltarii sunt mai degraba o corvoada, mai ales cand gerul nu e prea mare.

In concluzie eu nu m-as apuca sa critic grupul, faptele oricum sunt consumate, ci i-as felicita pentru taria de caracter de care au dat dovada si pentru faptul ca ne-au impartasit si noua cu altruism experienta lor. Pentru ca iata, acum o au. Au ales sa se expuna comentariilor noastre si asta arata ca sunt oameni de munte. Pe munte se spune ca cine scapa in primii zece ani dupa aceea sansele sa o pateasca rau scad. Asa incat la cat mai multe ture si sa ne auzim cu bine.


Luni, 14 februarie 2011 - 17:03  

vrijaya
vrijaya

 
35
Mihai, eu cred ca am facut greseli chiar daca nu le-ai numit tu asa. Lipsa experientei si a informatiilor au fost greseli intrinsece. Important e ca s-a terminat cu bine si ni s-a mai dat o sansa.

Sper sa ne mai intalnim pe poteci de munte. Carpati.org

Ma refeream la sonoritatea cuvantului "iezer", nu la semantica cuvantului. Carpati.org


Marți, 15 februarie 2011 - 09:26  

mvc
mvc
Caraba
 
36
Salutare!

Am postat jurnalul despre tura noastra, in care am parcurs integral toata Creasta Principala a Masivului Iezer-Papusa, la acea perioada.

http://www.carpati.org/jurnal/iezer-papusa_integrala_de_iarna_a_c
restei_principale/2263/

Lecturare si vizionare placuta!


Vineri, 25 februarie 2011 - 03:39  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0931 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2019) www.carpati.org