Cautare:
De actualitate

Carpati.org pe Facebook


Doneaza

Calendar

August 2014
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Septembrie 2014
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Online

Vremea

Voluntar in Carpati

Noua aparitie editoriala


Khan Tengri cu bicicleta

Homepage

Lista de discutii

 

Drumetie in Muntii Calimani 21~24 feb. 2008 (Muntii Calimani)


JURNAL



Drumetie in Muntii Calimani 21~24 feb. 2008”



Joi - 21 Februarie 2008


Un
grup din sapte prieteni se reuneste in Vatra Dornei, in fata alimentarei de
unde se cumpara ultimele lucruri necesare. Apoi o luam spre autogara de unde
vom urca in cursa care ne duce in Gura Haitii. De aici intram in Rezervatia
CALIMANI pe la ora 13. Mergem pe acel drum forestier, meteorologul Bogdan ne
iesa in intampinare pe schiuri, facem cunostinta toti si cum calatorului ii
sade bine cu drumul, o luam iar la picior, nu inainte sa ne realimentam cu tot
ce avem mai bun si mai dulce. Bogdan se fereste sa ne prezica timpul in care
vom ajunge la cabana, prognoza nefiind incurajatoare.


Urcam
prima panta, cea cu pilonii de beton, in jurul orei 16, timp in care se pot
observa mai multe varfuri printre care si Calimanii Cerbului pe care pica
foarte frtumos lumina aurie a apusului. La noi e din ce in ce mai intuneric,
iar varfurile sunt tot mai frumoase. Ne imaginam in zilele urmatoare cum vom
vedea rasarituri si apusuri in culori pastel cu contraste puternice la orizont.


Ajungem
la cariera de sulf, unde zapada pe panta de langa intrarea in mina desi subtire
este sticloasa si se urca foarte greu cu efort mare. Pe portiunea dintre
scheletul mort al fabricii si craterul format de vointa ceausista de
independenta industriala si economica, pierdem mai mult timp fiind cam obositi.
Era ora 18 si dupa ce ne regrupam aprindem pe rand “licuricii”[1].
Bogdan ne anuta ca se duce la cabana paznicului orasului parasit ca sa reumple
cateva recipiente cu apa. De ce trebuie pazit un oras parasit ne este si noua
greu sa intelegem, dar daca asa vrea statul... ne conformam si gandim si noi
situatia la fel de stramb ca sa o vedem drept... si tot nu reusim. Imediatul
nostru scop a fost sa iesim din zona in care ne inzapezisem, grosimea stratului
de zapada fiind peste mijlocul corpului fiecaruia. Ba mai mult: scufund batul
de schi in zapada si imi intra si mana pana la cot. Eram intr-un jgheab care
inevitabil se intersecta cu drumul nostru, pe care ne-am decis sa il escaladam
in loc sa-l traversam, judecand ca in partea inferioara zapada trebuie sa fie
si mai adanca. Urmeaza scrasneli din dinti si carcei, ne incordam, si ne luam
la tranta cu zapada. Ionut, fratele lui Cristi, undeva mai la vale, incearca sa
iasa din acelasi jgheab dar se confrunta de unul singur si cu intunericul si cu
zapada, si cu singuratatea, caci el a incercat sa ne gaseasca o alternativa la
drumul pe care ne dusesem noi dupa urmeleschiurilor lui Bogdan de la coborare. Reusita lui l-a facut sa ne strige
ca a iesit, iar in “carare”. Intram in padure... e intuneric bezna... Din ce in
ce mai obositi cadenta scade la ceva mai mult de un pas pe secunda, insa suntem
constienti ca trebuie sa mergem mai departe si ca inca mai sunt trei ore de mers.
Carceii nu
ne dadeau pace, continuand de la jgheab sa ne sacaie la fiecare pas… era
cumplit de mers, si nu aveam timp sa stam. La un moment dat ne luam un moment
de relaxare pentru ca efectiv nu putea continua nimeni in felul in care ne
simteam. Mai gustam o bomboana cu cocos care desi buna lasa in gura numai fulgi
de cocos care nu te lasa nici sa respiri, pentru ca iti dau de lucru limbii. Totul devenea un calvar.
Nici luna nu se mai arata, fiind intrata in nori.


Suntem
foarte obositi cu totii; tinem spre coama muntelui, care se dovedeste a fi inca
departe, desi iesind din padure, portiunea pe care o urcam e o panta cu
inclinatie destul de maricica si inghetata pe deasupra. In plus asta este si
portiunea pe care eu aproape ca dorm la fiecare pas. De fiecare data cand
clipesc mi se inchid ochii si adorm cate putin. Alex ma sustinte propunandu-mi
sa facem schimb de rucsaci sau sa il las in zapada. Refuz cu incapatanare sa
las in urma rucsac nou, sau sa cedez in fata muntelui, si ma indarjesc si mai tare
in lupta cu zapada, carceii si oboseala care se materializa intr-un somn bolnav
parca. Cam pe toti ne facea la psihic deja traseul. Cele patru bete de schi se
impart in echipa si se pare ca se intainteaza mai bine. Tot urcam si in loc sa
vedem odata varful, ne dam seama ca muntele este ca un fel de Fata Morgana
pentru noi, cu fiecare treapta pe care o urcam, fiind din ce in ce mai
deznadajduiti ca nu mia terminam odata. Panta devine mica, speranta din ce in
ce mai mare. Luna iesa din cand in cand dintre nori, parca facandu-ne cu
ochiul. Norisorii parca nu mai indrazneau sa ne lase pe noi in bezna pustiului.
Ne oprim pe cel mai mare damb pe care il intalnim sa facem o poza zambind dupa
ce carceii ne-au mai lasat si respiratia s-a mai reglat pe pas alert. Ne miram
ca mai exista aparate neinghetate, baterii nedescarcate si vointa pentru a le
mai folosi. Al meu daduse coltul deja, acumulatorii fiind istoviti de pozele
facute deja si mai ales FRIG! Asta era singurul lucru pe care nu-l mai realizam
de obositi si grabiti ce eram... frigul. Erau zone cu mai putin vant in care
stateam cu manecile suflecate desi ne situam la altitudinea de aproximativ 2000
de metri, noaptea.


Se
poate vedea in zare cabana meteo, a ei lumina din prag ghidandu-nespre bucatele de pe masa, caldura, si...
binemeritatul somn.


Ora
22:12 – ne asezam toti in jurul mesei si despachetam mancarea ce va satura
foamea din noi si ne va da energia care ne-a lipsit azi, toti plecand la drum
pe nemancate. Radem, infulecam, bem, ne servim toti din toate.


Concluzie:
Mananca inainte sa pleci la drum si daca crezi ca nu vei manca fructe, salam,
carnati, branza, parjoale, ceapa, cafea, ciocolata, oua, alcool, paine, mustar,
ketchup, mere, bomboane, pateu, peste... lasa-le acasa, JOS... la poale...


Alte
concluzii: daca mergi fa-o in toate mainile nu doar in stanga (afirmatia
apartine Mihaelei si ne-a distrat vre-o cinci minute din drum), nu-l lua pe
Cristi cu grupul caci daca-i iarna mai crancena o sa te urmareasca toata fauna
carnivora, plus c-ai sa tampesti din cauza miresmelor emanatede... vezi meniul, din care 60% se pare ca
era in rucsacul omului.


Nu escalada jgheaburi pline de
zapada! Nu
te opri de zece ori pe drum drept sa mananci rahaturi, ca aia-i portiunea pe
care trebuie sa ai sporul cel mai mare. Nu pierde sosetele care le ti le pui pe post de
manusi! Tine acumulatorii camerei foto la cald !


In jurul orei 12 punem si
noi cornu in perna incheind ziua.




Vineri – 22 februarie 2008


Cineva
chiar se trezeste in jurul orei 9 si in
maxim jumatate de ora reuseste sa ne trezeasca pe toti... Binedispusi sarim pe
cafea, lapte praf, musli, ceaiuri si abia la sfarsit ne infigem in mancarea
consistenta si potenta sa hraneasca sase handralai si-o domnisoara puternica.
Dupa masa o ora de relaxare ne dezumfla burtile indeajuns de mult cat sa vrem
sa iesim din cabana spre varful care din cauza cetii ni se parea departe. Constatam cu stupoare ca
ne-am costumat aproape degeaba ca eschimosii pentru a merge doar pana in sptatele
cabanei meteo, unde era de fapt cel mai apropiat si accesibil varf. Vantul
batea cu 16 m/s la 5 metri deasupra solului, adik 56km/h. Eh... dar la sol e
alta socoteala. Infruntam vanturi de 86km/h, astfel incat daca voiai sa cazi pe
spate contrar directiei vantului, cu geaca desfacuta si facuta vela, acesta nu
te lasa. Cel putin asta se chinuia Alekszsa ne convinga ca-i catarg si ca daca ar batea vantu ceva mai tare, ar
fi putut muta corabia Calimani din loc. Ne intoarcem, mai mancam putin,
constatam ca-s doar 8°C in cabana in care ardea focul de cateva ore bune, si ne
pare rau ca vremea se afirma in felul asta si nu ne lasa sa exploram zona. Unii
se culca, altii nu fac nimic interesant panape la ora 19 cand apar tot felul de constructii din suruburi, cuie, si
ca ultima atractie un microscop in care montam pe rand, desigur din lipsa de
ocupatie, diferite mecanisme ale unei biete muste care aproape ca a trecut cu
bine de iarna la peste 2000metri, dar care a avut nenorocul sa se zbata spre
invierea din hibernare in painea noastra. Pentru asta membre, capul,
aripile, dar nu si hm hm...altceva... au devenit obiecte de studiu. Cu ajutorul
aparatului lui Alex am transformat unealta intr-o imporanta si dezvoltata
« state-of-the-art » microscop electronic cu ajutorul caruia ne-am
continuat cercetarile. Era cat p-aci sa-i vedem circuitele electronice,
fotodiodele, mecanica membrelor, si hidraulica aparatului de zbor ;))
.Continuam cu Rentz, Sah si mult ceai
filtrat prin tricou in care trebuiau sa ramana urmele de ulei dintr-o poveste
mai complicata. Radio Guerilla face ritmurile in seara asta J
Baietii joaca Wist pana la
miezul noptii, eu-Vlad, Alex si Miha ne bagam in pat pe la 10 si ascultam pana
adormim catece de drumetie, inca putin rock si Dire Straits.




Sambata – 23 feb. 2008


Ne trezim devreme si cam tristi
realizand ca doi dintre noi trebuie sa plece spre casa. Este abia 7:30, stam cu
ochii inchisi si suntem prostdispusi si de vremea ce face cabana sa geama. La
ora 8 Bogdan este echipat complet de nu i se vad decat ochii. Impreuna cu Alex
Jr. si Andrei se indreapta spre iesirea din cabana. Afara verticala baietilor
este la 50° fata de orizontala, viscolul ii spmulte gluga de pe cap lui Alex;
facem ultimele poze cu ei cum dispar in neguri gri. Celor ramasi ne e frica sa
mergem la WC. Reintram toti in cabana dupa ce ne luam ramas bun de la prietenii
nostrii, si mai motaim putin pana pe la 10, cand sarim iar in ultimele cafele,
ceaiuri, fructe, povesti, sah...


In
jurul orei 12 ‘nea Stelica ne-aduce un castron zdravan de gogosi calde,
zaharate si ne invita la o cafea mai tarziu.


13:28
– Vorbim la telefon cu Alex care ne da vesti bune: la ora 12 erau deja in Gura
Haitii, acum sunt in V.D. si au prins ocazie gratuita :D


La
noi inca bate vantul si ceata si viscol. Lui Alex Sr. i-au inghetat picioarele
si-acu e in pat; fratii Maxim joaca sah... iarasi... O mutare la doua
minute... Eu n-am stare... mor de ciuda pe vremea rea si banii care-i voi da pe
cazare pentru ... nimic aproape... L Le mai propun odata sa
iesim, sper sa aiba chef... Omuletii ma amana pe mine cu iesirea, cauza din
care ma culc.


Ora
16... Ma trezeste din somn Alex si-mi da cea mai tare veste... “Scoala ba ca
trece frontu’! Hai sa vezi cum trece frontu’; se vede cerul, soarele; hai sa
facem poze! :D” Il intreb semiadormit daca face misto de mine intrucat
fereastra nu putea dovedi nimic lipsind doar 10 cm din inaltime sa fie
acoperita total de stratul de zapada. Ma dau jos, ma duc la balcon si ochii mi
se lumineaza. Ies grabit din cabana si ce vad? Soarele spre apus, o mare
albastra, valatuci de zapada viscolita, un vant crancen, zarea clara, orasele
in care iluminatul stradal abia se aprindea, CABANELE! Vazute pentru prima data
CLAR, si nebunul din mine zbierand de fericire din toti rarunchii. M-am intors
ca stafulgerat in cabana si i-am mobilizat pe toti afara, lor nevenindu-le sa
creada ca e chiar senin si frumos. Ne echipam toti cinci si mergem pe varf sa
vedem imprejurimile. Vantul ne tinea pieptis si inaintam foarte greu, cristale
de gheata ne loveau in fata, aparatele foto si acumulatorii inghetau in cateva
minute. Daca sareai te purta vantul in aer peste jumate de metru, daca fugeai
in contra erai cam ca Armstrong pe Luna. Toti fericiti, voiosi si... facand
teste de portanta. Si mai e un lucru... ALBASTRUL!... Albastrul senzational pe
care il avea cerul, si apusul geros, clar si direct, fara norisori, fara culori
calde... pana si soarele se supunea frigului, manat si de venirea noptii cu
luna aproape plina. Dupa ce au obosit sa despice curentii ce veneau din Ardeal,
am mers cu totii la ‘nea Stelica in cabana meteo la o cafea, sa mai schimbam o
vorba, sa ne cunoastem si noi electronistii, cu radioamatorul STELICA. Urmeaza
multe discutii cu subiecte variate: de la echipament montan, la lume, oameni,
diferente intre ele, frecvente, unde, radioamatori, putina geografie, poante si
la final invitatia de a ni se alatura la cina, ca doar destul sta omul singur
cate doua saptamani. Raman cu el pret de cateva minute dupa, studiindu-ne
reciproc echipamentul , statiile lui radio si putina mea tehnica foto. Iesind
din cabana lui ma remontez la facut poze chiar de pe treptele cabanei meteo,
fiind SINGURUL loc fara vant. Reusesc sa prind in orele urmatoare lasarea noptii
peste Masivul Calimani, puzderia de stele, si rasaritul lunii de deasupra
Ceahlaului din zare. Nu intelegeam de ce la est, cerul arata ca si Aurora
Boreala (nu ca as fi vazut una vreodata dar soarele abia apusese). Acest gand pana se vede
prima pata mica mica, o linie de un portocaliu aprins care devenea tot mai mare
si mai portocalie vazand cu ochii. Imi ingheata acumulatorii complet si sunt
nevoit sa merg in refugiu sa-i schimb. Cand intru dau de miresme de carnati si
cartofi prajiti, masa plina de aceleasi bunatati care le mancasem de trei zile
incontinuu, dar acum toate aveau o noua fata. Erau mai bune, mai gustoase si
mai vesele, ca doar postul de radio din Toplita transmitea dedicatii cu muzica
lautareasca adevarata care-ti mergea la suflet. Organizarea inauntru era
foarte stricta: Alex si Miha la cratita, respectiv tigaie si masa, Bogdan cu
Ionut tineau caii incalziti... alergandu-i de colo dincolo pe tabla de sah, iar
cristia dragul de el avea mainile ocupate cu... cu ce?... pai cu
buzunarele... sau invers? J) :-? Deci cum v-am
spus rolurile erau bine determinate, lucru pentru care eu am fost investit cu
functia de fotograf de serviciu. Parte din job era sa tot inlocuiesc acumulatorii care
inghetau la intervale de 15 minute. Bine ca am avut de unde face rocade,
intrucat cei 14 acumulatori au ajuns pentru poze pana la ora 22 cand luna era
sus pe cer si lumina muntele perfect de se vedea totul ca-n basmele copilariei.


A
urmat o masa copioasa la care a luat parte aproape formal si nea Stelica
meteorologul, dupa care am plecat iar la poze, invartindu-ma de jur imprejurul
vastelor noastre locuinte.


Cand
m-am intors la ai mei prieteni, refugiul rasuna de cantece de drumetie scoase
de pe reteaua din Regie, caci nu stiu din ce motiv la Iasi nu reusim sa gasim
nimic de genul asta (subiect unde bat apropoul la NONvalorile care se
promoveaza astazi, in timp ce adevaratele subiecte pline de sens, semnificatii
si valoare sunt trecute cu vederea, se uita, dispar...)


Adorm
pe la ora 11:30 dar nu inainte sa mai aduc o cratita de zapada, incarcata la
lopata si pentru ca aveam prea multa energie mi-am zis sa dau zapada din
fereastra sa poata vedea rasaritul si lenesii :P ce aveau sa ramana in cabana
dimineata devreme. Imi pun telu’ sa ma trezeasca la 6:15 ca sa ma asigur ca
prind pana si prima geana de lumina din nasterea noii zile.




Duminica – 24 feb. 2008


Ora
6:15 – ma trezesc si privesc pe fereastra de la care dadusem zapada deoparte de
cu seara. Pot vedea inceputul rasaritului... Lumina fara sursa. Culori
minunate. Il trezesc si pe Cristi care cu o seara inainte dorea sa vada
rasaritul si iesim cat mai repede afara sa si SIMTIM, sa putem asista la
nasterea ultimei noastre zile pe Calimani. Ne putem bucura din plin de lumina
din ce in ce mai puternica de la est si in acelasi timp de prezenta noptii la
vest. Luna era inca sus pe cer si nu parea sa-i pese ca mai vine un astru peste
ea, facand-o sa paleasca in fata luminii lui. La 6:28 iesim din refugiu, ne
montam in pragul cabanei meteo la baza scarilor pentru a ne ascunde de vantul
puternic. De acolo ne uitam de jur imprejur si observam cum cade ziua peste
toate piscurile, toate crestele, toata natura, toata fiinta si nefiinta ce ne
inconjoara. Asteptam mult... pana la 7:02 prima geana de soare care ne face
placerea si rasare exact din dreptul Ceahlaului, putin mai la nord de Vf.
Toaca, care se prefigureaza minunat ca o umbra, putandu-se observa Stanca
Panaghia, Vf. Toaca, platoul ce urmeaza mai spre sud si apoi urcusul lent si
lung al Ocolasului Mare, ce se finalizeaza intr-un perete vertical foarte
vizibil. Era M I N U N A T!Asa ceva asteptasem toate zilele anterioare! Eram entuziasmati, tineam
sorele in mana facand poze in acelasi timp. Eu inghet prea tare si nu mai merg
cu Cristi si Ionut pe varf ca sa vedem si de-acolo imprejurimile. Ei reusesc si
se intorc si mai fericiti desi inghetati. Nu mai conta nimic. Asta voiam, asta
asteptam, asta ne doream! In cabana ii vad pe Miha, Alex si Bogdan bucurandu-se
de rasarit din camera, la fereastra care o eliberasem noaptea. M-am bucurat ca le-am
putut favoriza placerea rasaritului. Incepem sa impachetam fiecare ce are, ne
pregatim si de ultima masa, ajutam la strangerea lucrurilor aduse din Meteo si
facem curat pentru cei ce se vor mai incumeta sa vina, daca nu tot in iarna
asta, macar la primavara. In jurul orei 10 iesim pe rand din cabana, ne lasam
scaldati de razele soarelui in timp ce facem ultimele poze imprejurimilor, ne
luam ramas bun de la ‘nea Stelica meteorologul radioamator, urandu-i succes in
competitia ce urma sa o aiba. Constatam ca usa nu se inchide datorita ghetii de
pe toc, insa Bogdan se descurca cu ea si ne spune sa o luam inainte ca
ne-ajunge el... doar avea si TSLurile :P


Ne
punem in miscare pe culme la vale. Vantul ne bate din fata si din laterala
vrand sa ne dezechilibreze fiecare pas si sa ne faca sa mai ramanem parca...
Vremea promitea multe, si inca frumoase! Suntem tristi de plecare, bucurosi de
DRUM. Crusta zapezii sustine pana pe la 70 Kg dar cum toti avem si rucsaci
fiecare pas e o corvoada intrucat exact cand spui ca se poate merge bine se
crapa sub picior si te scufunzi macar pana la genunchi. Cativa pasi la rand in
stilul asta si esti terminat J)Pe portiunea golasa a coamei imi ingheata
aparatul foto in asa stil ca nu se mai inchide, nu scrie poza facuta, nu
recunoaste cardul al doilea, si mai presus de toate... afland abia acasa, scrie
fisiere corupte care nu le pot scoate decat cu soft de recuperare. Dar le-am
scos pana la urma :D


Cararea era ingusta, calcai la 10 cm langa si te
infigeai zdravan in zapada afanata de langa portiunea cu braduti razleti. Sparg
portiunea asta chiar eu si constat ca la fiecare doi pasi aveam zapada pana la
mijloc. Ma cam istoveste, dar... unde-i placerea apoi? :P ;) In padure o
liniste incredibila, inca putin si-ti tiuie urechile... auzi cum creste parul,
cum respira natura, cum respira colegul. Nici zapada nu mai scartaie. Totul
DOARME...


Ne bucuram de fiecare coltisor, de fiecare unchi
in care se poate vedea cariera incadrata de brazi, de piscurile dinspre
nord-vest ce ne ambitioneaza ca la vara sa facem Rodnei :P


Ajungem
in orasul parasit si ne indreptam spre cabana paznicului. Cainele acestuia,
bolnav de otita, ne iese in cale curios si jucaus. Mirosea groaznic dar merita
iubit. Paznicu, un om trecut de 50 de ani, ne invita inauntru probabil dornic
de a mai schimba o vorba. Noi in schimb ne grabim spre Gura Haitii,
amintindu-ne ca-i tarzior. Intram in camera omului desi putem taia fumul de
tigara cu cutitul, ultimul lucru care l-am fi vrut printre noi intr-o excursie
PE MUNTE... In cinci minute ne facem nevazuti mergand sa luam apa de la unicul
izvor potabil si ne repunem in miscare pe traseu, desi Miha isi uita betele de
tura langa banca paznicului, incurcatura rezolvata de Bogdan in pas alert...
deh!... TSLurile sa traiasca J :D


Soarele diminetii face
peisajul aproape incredibil de frumos! Coborarea pe traseu dureaza foarte putin, ajungem
repede la drumul forestier si o tinem pe el spre destinatie. In minte incepe sa
se infiripe ideea de BERE RECE RACORITOARE la capat de drum, mancata cu bautura
de sandvisuri facute de Alex si Miha pentru toata gasca lu’ Papuc :P


Pe
drum mai discutam si cateva probleme de mediu, intrucat la fiecare 100 de metri
erau pomi taiati cat sa umpli un trailer de TIR la refuz. Sa-i geama motorul de
500 cai putere la demaraj. Era scandaloasa privelistea. Nu intarzii si trag
cateva cadre, pentru a avea amintiri din locurile in care cine stie?... poate
peste 20 de ani am sa afirm ca ... ERA PADURE AICI... L


Bagam
viteza maxima si reusim sa nadusim in ultimul hal, insa am avut mai bine de
juma’ de ora pentru berea mult dorita bauta la pensiunea de pe stanga. Il mai
alergam putin pe Cristi in cautarea unui bidon gol, cand eu reusesc cu usurinta
sa iau unul gol si spalat de la barul in care unul mai beat ma acuza ca port
bomba in geanta aparatului foto J) Tot de terorism au fost
acuzati si fratii Maxim cand au intrat sa cumpere berile cu care au facut
cinste J) Motivul il poate sti
doar acel cetatean turmentat care reusea sa mentina o atmosfera nostima.


Ne
vine si cursa spre Vatra Dornei in cele din urma la ora 14, ne urcam in ea, si
incepem sa motaim pe rand, obositi fiind de drum. Reusesc sa stau treaz sa vad
frumusetea peisajului tipic ardelenesc cu case urcate pe dealuri cat mai
sus, rauletul ce tine pe langa drum, curtile caselor interesante. In Vatra
Dornei dam cu capul de civilizatie si... recunoastem ca nu e placut LK


De-aici
totul e atat de banal incat chiar nu mai merita mentionat... K


Decat apusul vazut din trenul spre Iasi, care
iarasi putem spune ca ne-a uns pe suflet... pe cei care nu dormeau desigur ;P




Si-alta data,


Si-alta data,


O s-o facem


Si-mai-si-mai lata!!!




Rodnei? Piatra Craiului? Bucegi? Fagaras? Tibles cu ale lui comori?... ramane de vazut si planuit. Noi sa fim sanatosi si voiosi si UNITI !


Parte din DESCALTATII DIN IASI saluta comunitatea
iubitorilor de munte ! [ desigur ca si partea cu Descaltatii din Iasi face
parte din alta povestire din 2006, despre care poate o sa auziti cu placere in
viitor la un pahar de vorba, intr-o cabana, in inima muntilor ROMANIEI;) ]




CU BINE!!! Carari INSORITE!!! Si nu uitati sa
PASTRATI CURATENIA!






[1]
Lanternele frontale





Sâmbătă, 22 martie 2008 - 05:52 
Afisari: 1,676 


Postari similare:





Comentariile membrilor (8)

alexus
alexus
Busola
 
1
Felicitari si sa va bucurati de cat mai multe ture. Niste poze ?


Sâmbătă, 22 martie 2008 - 09:14  

vlad_impaler
vlad_impaler..
Caraba
 
2
avem si de-astea Carpati.org vezi ca-i albumul la share... adminii mi-au lasat in el prea putine poze.. exact cele interesante cu rasaritul lunii si toata zarea in lumina CALDA SI GALBENA a lunii au disparut... deh... Carpati.org


Sâmbătă, 22 martie 2008 - 13:45  

michael_rd31
michael_rd31..
Busola
 
3
Felicitari pentru tura! Chiar am fi vrut sa vedem niste poze...nu le poti pune pe un alt site? Unele te lasa sa pui cam 100Mb pe luna...


Sâmbătă, 22 martie 2008 - 15:29  

vlad_impaler
vlad_impaler..
Caraba
 
4
deci pe bune ca poze sunt si aici pe Carpati in albumul din contul meu cu acelasi nume ca si jurnalul
Oricum salvez ziua Carpati.org si va spun ca am cont si pe DEVIANT ART Carpati.org
Sper sa apara linkul:
http://vladimpaler1801.deviantart.com/


Sâmbătă, 22 martie 2008 - 16:34  

stefalexe
stefalexe
Busola
 
5
Si comunitatea iubitorilor de munte va saluta pe voi, multam pentru relatare!


Luni, 24 martie 2008 - 10:51  

varverica
varverica
(admin)

 
6
Imi pare rau ca asta-vara, cand am incercat sa urcam, am abandonat... prea multa ploaie deodata (punct de plecare Gura Haitii). Dar sper sa ajungem anul asta... ca suna bine!


Joi, 17 aprilie 2008 - 15:26  

vlad_impaler
vlad_impaler..
Caraba
 
7
wei da shi fain o fost Carpati.org, ca sa sune ca de prin partea locului Carpati.org

Noi, in formatie extinsa la ~15, avem planificata iarasi o tura pe 30 apr~2 mai poate kiar 3 mai... Dar se mai cer BANI si lamuriri in saptamanile ce urmeaza... Eu unul tare mi-e frica , ca am sa raman la vatra din cauza finantelorCarpati.org :-s


Joi, 17 aprilie 2008 - 16:55  

vlad_impaler
vlad_impaler..
Caraba
 
8
nah ca n-am ramas si pe 30 aprilie am urcat in formatie si mai extinsa... 22 de prieteni si amici Carpati.org fain o fo Carpati.org


Luni, 8 decembrie 2008 - 03:56  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0637 secunde

The lyrics that count | ro | fr | es | it | de | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante | Getamovie.org | Searchromania.net
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com | Patentsmania.com | Getacd.es | Design
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2014) www.carpati.org