Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Septembrie 2019
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Octombrie 2019
LMMJVSD
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031

Online

Vremea
Varful Costila
Muntii Bucegi

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Dobrogea de Nord, in ultimele zile de vara (Muntii Macin)


Acest jurnal este dedicat membrilor carpati.org care, prin scrierile lor, m-au ajutat să mă împrietenesc cu Dobrogea de Nord.


ZIUA 1, LUNI 16 OCTOMBRIE 2017


Aproximativ 21 km mers pe jos


16 octombrie 2017, ora 8:00, aștept în Gara de Nord să apară trenul de Brăila cu care începea mica mea aventură. Cu o oarecare întârziere, ajung la Brăila. Oficial urma să sosesc în Brăila la 11:58 dar, conform primei fotografii făcute în fața gării, trenul a ajuns puțin înainte de 12:36. 30 de minute nu consideram că este o întârziere alarmantă, având în vedere planul meu.


Cobor din tren după ce ridic cumva în spate monstrul (Solitaire Eclipse 75) de 23 kg, înzorzonat cu cortul și izoprenul prinse în chingi, cu două buzunare laterale și o husă de colțari fixată pe capac, toate pline cu chestii mai mult sau mai puțin utile, ținând cont de concluziile de la finalul turei. Înainte de tură, toate păreau PERFECT UTILE, în sortimentele, calitatea și cantitatea pe care o luasem cu mine.


După ce căscasem ochii de acasă pe harta orașului în varianta Google, m-am orientat destul de ușor odată aflat în fața gării. În primul rand, am verificat dacă e vreun taxi în apropiere (cu gând să-l iau până la bac) apoi, după ce am sesizat că nu-i nicio roată de taxi prin zonă, am luat-o pe jos pe bulevardul larg situate perpendicular pe șine apoi am făcut prima la stânga, pe Bd. Independenței. Acesta, chiar dacă mergea în arc de cerc, a fost ușor de urmat așa că am ajuns la bac fără emoții (în plus față de cele legate de greutatea rucsacului). Între timp, la 13:06, privind în dreapta, am văzut pentru prima dată culmile Măcinului.


/Macin/img_3780-_si_zoomez_pe_ea.jpg

Foto 1: Culmile Măcinului văzute din Brăila


La 13:30 eram deja pe bac, după ce m-au îndrumat destul de clar un domn (deși nu întrebasem nimic) și o doamnă care vindea bilete la un bac care concura cu cel cu care aveam eu să plec (la rugămintea mea). Găsesc un loc în care să stau cu rucsacul sprijinit așa că m-am putut bucura liniștit de prima mea traversare cu bacul. De acasă, calculasem că aș putea lua bac-ul destul de târziu, cu vreo 90 minute mai târziu decât s-a întâmplat în realitate. Neprevăzutul ăsta pozitiv mi-a plăcut, parcă a mai tăiat din greutatea rucsacului.


La 14:10, după ce m-am strecurat cu greu pe șosea printre TIR-urile care așteptau să treacă Dunărea sau tocmai trecuseră fluviul, eram la ieșirea dinspre est a Smârdanului, în dreptul bornei kilometrice care-mi spunea că, până în orașul Măcin, sunt 11 km în lungul drumului european. În dreapta șoselei, o mică pajiște, câțiva copăcei, un loc în care, la nevoie, aș fi fost dispus să montez cortul. În stânga, în depărtare, se vede deja Vf. Orliga pe care intenționam să petrec noaptea.


/Macin/img_3789-_zoom_pe_orliga.jpg

Foto 2: Zoom pe Orliga


Un pic mai devreme, salivam văzând de la o oarecare distanță băncile dintr-un parc. Da, localitatea Smârdan are parc... Sau poate era doar aspectul de parc al curții vreunei instituții.


Vf. Orliga este, cumva, realul început al Culmii Pricopanului. Mi se părea inițiatic să ajung pe el.


Ceva mai încolo aveam să fac o pauză pentru eliminarea excesului de lichid din organism. Cu ocazia asta am stârnit din iarbă o broscuță sau ceva asemănător. Biata de ea, probabil că nu văzuse picior de om până atunci. La fel cum cred că nu văzuseră niciodată mașini șerpii pe care aveam să-i găsesc striviți pe marginea șoselei din loc în loc. Pentru că nu văzuseră, n-au știut cum să se ferească de ele.


Mai departe bag galop pe șosea până la Piatra Fetei, un loc pe care doream să-l studiez un pic. Citisem legenda, observasem în avans pe Street View, rămânea să și calc în zonă. La 14:51 făceam câteva fotografii acolo iar un minut mai târziu galopam din nou pe șosea. Nu am stat mai mult pentru că, în dreapta drumului de pământ care dă în Dunăre, am observat o rulotă și niște chestii care semănau cu niște stupi. Mi-a fost jenă să deranjez potențialii ocupanți ai rulotei, mi-a fost teamă de un atac al albinelor.


/Macin/img_3792-_zona_piatra_fetei.jpg

Foto 3: Zona Piatra Fetei


La 16:02, după câteva dezamăgiri legate de drumuri de pământ care păreau să plece spre Orliga dar, din ce observasem de la o distanță decentă (de la care câinii gospodăriei puteau să mă latre fără să mă și muște), de fapt se opreau în curtea unui localnic (aflasem că o astfel de trecere este posibilă dintr-un track postat pe wikiloc), sunt în sfârșit pe un drum care pare să aibă continuitate. Deși, pe moment, era vorba doar de o banală plimbare pe câmp, promisiunea vârfului Orliga mă făcea fericit.


/Macin/img_3801-_visand_la_orliga__zoom_din_drumul_de_tractor_.jpg

Foto 4: Visând la Orliga (zoom din drumul de tractor)


Pe la 16:15, drumul destul de discret de pe marginea arăturii dă într-un drum bine evidențiat pe care curând trece o căruță. Mă așteptam să-mi fie aruncată o privire gen “ce-i cu dubiosul ăsta pe câmp?” dar căruțașul m-a privit în treacăt, cam cum ar privi un lan de cucuruz, știind că e acolo și considerând prezența acestuia mai mult decât normală. Pun rucsacul jos, îmi odihnesc umerii deja obosiți (cred că v-ați prins deja, povestesc cu toate detaliile astea mărunte ca să nu vă prindeți cât de repede aveam să mă întorc acasă :) ), mănânc un pachet de Belvita și reușesc să mă restartez după vreo 35 minute de pauză. Prind drumul către dreapta, trec pe lângă un lot pe care defila un tractor, mă extaziez în fața noutății peisajului.


Curând, mă vizitează totuși depresia observând schimbările de direcție ale drumului și faptul că între mine și Orliga stă un imens câmp arat. N-aveam vreun motiv special pentru asta dar nu doream să merg pe arătură. Totuși, îmi era poftă de platouașul înierbat din zona vârfului, tocmai bun de găzduit un cort. După ce m-am lămurit că drumul de pământ va ajunge până la urmă înapoi în șoseaua asfaltată, am acceptat că Orliga nu e pentru mine azi. Era ora 17:12.


La 17:25 eram deja la loc pe șosea, în dreptul bornei Măcin 2 km. 10 minute mai târziu observ un alt loc înierbat pe care, la nevoie, aș pune cortul. Intrat în Măcin, o doamnă oprește mașina și mă întreabă dacă trebuie să ajung undeva. Îi spun că merg până la un loc în care să montez cortul. Ne vedem fiecare de drum după ce îi mulțumesc pentru grijă. Dacă eram inspirat, probabil m-ar fi scutit de câțiva km de mers pe jos, luându-mă cu mașina. Totuși, nu sunt misecuvinist.


Un copil ieșit cu mama și bicicleta la plimbare intră în vorbă cu mine.


-Deci mergi pe jos pentru că așa vrei tu?

-Da. Vreau să urc zilele următoare culmile alea. (arăt spre Pricopan)

-Și eu vreau să mai ajung odată la Crucea Mare.

-Știi cum se numește vârful pe care se află crucea?

-Nu.

-Caută printre adulții din jur. Sigur o să găsești pe cineva cu condiție fizică cât de cât bună care să te însoțească până sus.


Străbat orașul cu o stare plăcută, în ciuda străzilor în pantă care mă oboseau oarecum. Observ câteva lucruri, îmi iau câteva repere cu gând să-mi folosească la întoarcere. În centru văd un indicator spre Mânăstirea Măcin și mă gândesc că e o scurtătură spre Mânăstirii Izvorul Tămăduirii. Pornesc spre stânga dar îmi dau seama curând că e foarte probabil să apuc greșit pe acolo. Mă întorc și intru pe DN 22D.


Trecând pe lângă Poliția Măcin un polițist se dă la o parte pentru a-mi face loc să trec cu dulapul din spate pe trotuarul îngust. Mi-au făcut bine atitudinile astea binevoitoare, mi-au plăcut și atitudinile neutre. Nu mi-ar fi plăcut să ajung în mod strident în centrul atenției. Prefer să călătoresc cât de cât anonim și să fiu lăsat în pace.


În fața unui bloc mă așez pe o bancă, lângă o fântână. Nu știu dacă avea apă (bună). Îmi trag sufletul apoi continui spre ieșirea din oraș. Ajung curând la intersecția cu Str. Viticulturii. Aici sunt indicatoare cu traseul de bicicletă. Îmi imaginez că pot ajunge mai repede la locul de campare pe acolo așa că prind strada și o țin până în punctul în care asfaltul face 90 de grade la stânga. Observând drumul de pământ situat în prelungirea primei părți a Str. Viticulturii, intru pe el convins că mă va scoate în drumul mai cunoscut, care ajunge la mânăstire dinspre carieră. Chiar dacă se însera, mergeam cu spor sperând să ajung sub Fântâna de Leac pe lumină. Rămân convins că e drumul bun și după ce trec pe lângă mine, din sens opus, două utilaje agricole. Totuși, relativ curând, drumul se termină în terenul arat. Din nou, nu mă atrăgea să pornesc pe arătură, deși mânăstirea se vedea, atrăgătoare ca o fecioară goală.


Mă opresc, privesc în jur și decid să campez lângă niște copăcei, în laterala drumului, pe arătură. Nu prea era timp de mofturi, era suficient să am unde dormi, chiar dacă nu avea să fie prea confortabil. La 18:57 închideam track-ul GPS. La 20:15 deja dormeam, urmând să mă trezesc pentru circa o oră după vreo două ore și jumătate de somn.


Noaptea a fost un pic zgomotoasă. Vântul, nu tocmai puternic, își făcea de cap printre copăceii din apropiere. Cel puțin odată am ieșit afară din cort pentru a mă asigura că... Pentru a mă asigura că ce? Nu știu...


ZIUA 2, MARȚI 17 OCTOMBRIE 2017


Aproximativ 13 km mers pe jos


Pe la două noaptea ies din cort și constat că cerul este perfect senin, plin de stele. Deși la culcare erau vreo 13 grade în cort și mă așteptam ca temperatura să scadă, la 2 constat că sunt 15 grade. Vântul bate zgomotos din când în când, parcă pentru a-mi aminti că nu mă aflu în patul de acasă.


La 14 grade în cort, pe la 5:40, mă trezesc. Acasă nu m-aș fi trezit la ora aia nici să mă pici cu ceară. Pe la 8:10 soarele a depășit înălțimea Pricopanului și a început să mă lumineze și încălzească. Un sfert de oră mai târziu constat că sunt din nou 15 grade.


/Macin/img_3809-_culmea_pricopanului_vazuta_de_pe_aratura.jpg

Foto 5: Culmea Pricopanului văzută de pe arătură


Până să strâng eu tot bagajul trece un om pe bicicletă pe lângă mine. Mă salută, îl salut în viteză. Continui cu strânsul atent la direcția în care va dispărea biciclistul. Constat că, la intrarea pe arătură, face stânga. Rețin și-mi spun că pe stânga trebuie să fie bine, că doar n-a luat-o degeaba localnicul pe acolo.


Pe la 8:45 pornesc pe urmele biciclistului. Aveam să merg puțin în stânga dar, după vreo sută de metri, am restabilit direcția spre înainte ajungând lângă o mică construcție înconjurată de un petic de iarbă și păzită de un om. Îl salut și, din câteva vorbe, aflu că este tocmai biciclistul care a venit aici pentru că aici lucrează. Observând construcția ca o insulă în mijlocul arăturii întreb dacă pot trece spre mânăstire altfel decât peste brazde. Aflu că, de voie sau de nevoie, tot pe arătură ajung dacă nu vreau să fac un destul de mare ocol. Stau de vorbă cu omul despre locurile pe care urma să le străbat, îmi povestește și el ce știe, discutăm cu plăcere de parcă ne-am fi cunoscut dintr-o viață anterioară și acum ne-am fi regăsit din nou reîncarnați. Mă despart de el cu o strângere de inimă, având grijă să-l pun și pe el pe lista oamenilor de treabă întâlniți în micul meu tur dobrogean.


O iau voinicește pe arătură și, la 9:23, ajung pe drumul pe care ajung la mânăstire oamenii obișnuiți. Omul de la construcția albă din câmp mă învățase să traversez canalul de irigații pe o conductă pe care oamenii o acoperiseră cu pământ. 10 minute mai târziu mă aflu în zona oficială de campare gândită pentru cei care vor să parcurgă marcajul bandă albastră al traseului Pricopan. Las rucsacul pe o bancă, mă opresc, fac poze și mă-ntreb dacă e bine să pornesc și eu pe traseu sau să îmi acord o zi de odihnă urmând să-l parcurg abia mâine. Nu aveam idee cât timp îmi va lua să-l parcurg, nu credeam să am șanse să dau pe sus de apă potabilă, în caz că aș fi fost silit să înnoptez în culme. De la locul de cort de pe arătură pornisem cu gândul că azi montez cortul sub Fântâna de Leac (la 5 minute de mers pe jos fără bagaj, sub fântână) și mă odihnesc.


/Macin/img_3815-_locul_de_campare_de_sub_fantana_de_leac_si_vf_vraju_pe_fundal.jpg

Foto 6: Locul de campare de sub Fântâna de Leac și Vf Vraju pe fundal


/Macin/img_3818-_intrarea_in_traseul_tematic_valea_jijilei_si_in_traseul_pricopan.jpg

Foto 7: Intrarea în traseul Valea Jijilei și în traseul Pricopan


Totuși, vremea superbă, ora la care ajunsesem acolo și cei doar 8 km ai traseului sunau promițător așa că, bătrânește, cu pas molcom, pe la ora 10, am pornit și eu spre Vf. Caramalău, cel mai nordic vârf pe care ajunge marcajul meu de azi.


/Macin/img_3825-_detalii_traseu_pricopan.jpg

Foto 8: Detalii traseu Pricopan


Observând undeva în dreapta un deget de stâncă, ies din marcaj câteva zeci de metri și caut un unghi din care să-l fotografiez. Cu ocazia asta sperii o vulpe care dispare rapid pe un vâlcelaș. Ora 10:06.


/Macin/img_3839.jpg

Foto 9: Cățelul


Mă opresc la Fântâna de Leac dezamăgit de debitul anemic. Am totuși răbdare să umplu un bidon de 500 ml cu apa presupusă miraculoasă. Citisem cândva o legendă și pe tema asta. Până la finalul zilei aveam să constat că apa e obișnuită dar și că, în lipsa ei, rezervele de lichid pe care le aveam pentru această zi s-ar fi dovedit total insuficiente. Ora 10:25.


Ies destul de repede din pădure și intru într-un ținut stăpânit de iarbă și stânci. Printre stânci alergau adesea niște șopârlițe gri. Uneori mă temeam să nu înfig bățul telescopic într-o astfel de șopârliță care să ajungă, din greșeală, frigăruie. Urc greu, cu pauze dese făcute aproape de fiecare dată când o stâncă plată și mare îmi permitea să mă așez, susținând greutatea rucsacului pe piatră. Gâfâi, fac poze, mă odihnesc, urc... Cumva, reușesc să ajung în preajma Caramalăului, vârf lângă care se ramifică marcajul cruce albastră spre Jijila. Știam că această cruce albastră are o porțiune mai tehnică în apropierea Caramalăului dar, când am văzut locul cu ochii mei, m-am bucurat că nu am venit până acolo dinspre Vf. Orliga- Pasul Sărărica- Vf. Cheița. Cred că ar fi fost teribil de riscant să parcurg porțiunea aia stâncoasă cu bagajul imens din spate (și din față, pentru că și în față aveam 4 obiecte fixate de mine într-un fel sau altul).


La 11:40 făceam popas aici, la ramificația celor două marcaje albastre (banda care urma să mă însoțească și în continuare și crucea care alegea să mă părăsească).


/Macin/img_3860-_crucea_albastra_pleaca_in_stanga.jpg

Foto 10: Crucea albastră pleacă în stânga


/Macin/img_3861-_crucea_albastra_pleaca_in_stanga_destul_de_tehnic.jpg

Foto 11: Crucea albastră începe oarecum tehnic


La 12:10 trec pe lângă un panou care descrie păsările care pot fi observate de pe Vf. Caramalău, de pe marcajul cruce albastră. Mica problemă e că, în acel punct, crucea albastră pornise deja pe alt drum, panoul fiind de fapt amplasat pe prima parte în care banda albastră evoluează deja singură. Până la urmă păsărica ajunge și aici, desigur... :) Totuși, acest panou are importanța lui, îți arată cum evoluează poteca în zona Vf. Vraju.


Pe Vraju aveam să ajung la 12:50 deviind puțin din poteca în care lăsasem rucsacul. Vârful ăsta este aliniat frumos cu Mânăstirea Izvorul Tămăduirii.


/Macin/img_3869-_grup_statuar_pe_vf_vraju__probabil_a_trecut_si_pe_aici_brancusi_.jpg

Foto 12: Grup statuar pe Vf Vraju (probabil a trecut și pe aici Brâncuși)


Odată coborât de pe vârf aveam să mă dezorientez din cauza marcajelor mai greu de văzut care nu mi-au permis să estimez corect încotro avea să se îndrepte poteca. Deși nu-mi convenea să abordez din nou partea mai tehnică din zona Caramalăului, luam în calcul întoarcerea dacă nu reușeam să găsesc continuarea marcajului.


Cel mai îmbietor arăta un drum lat de pământ care cobora în stânga spre pădure și nu părea să se mai întoarcă în culme. Marcajul nu părea pe acolo. Ceva mai în dreapta niște brânițe păreau potențiale purtătoare de poteci dar fiecare, curând, se transformă în zone accidentate pe care nu-mi imaginez că au tras marcaj. Mă întorc până aproape de locul în care îmi lăsasem rucsacul cât deviasem spre vârf, mă uit pe track-ul GPS pe care am avut noroc să-l găsesc pe alpinet, mă uit mai atent pe direcția sugerată de track și observ un marcaj destul de șters. Odată recăpătată direcția bună, mi-a fost relativ simplu să continui o vreme.


În timpul căutărilor, undeva foarte jos, spre est (aproximativ), într-o înșeuare adâncă, observasem un loc de popas amenajat cu măsuțe și băncuțe. Către acesta părea să ducă drumul de pământ din stânga, din pădure. Știam că pe acolo pe undeva este amenajat un loc de popas dar nu mă așteptam să fie acela, situat la așa mare diferență de nivel.


Până la urmă, după ce s-a încolăcit poteca de câteva ori, la acele băncuțe de jos aveam să ajung pe la 13:30. Observând cât de greu mă mișcasem până aici, mă gândeam dacă e înțelept să continui spre Vf. Piatra Râioasă- Sulucu Mic- Sulucu Mare sau e mai potrivit să profit de traseul de cicloturism intersectat și să-l urmez spre această Vale a Regiei menționată pe indicator. Mă prinsesem deja că din înșeuare urmează un nou urcuș susținut și, credeți-mă, nu mai aveam niciun chef să urc.


/Macin/img_3876-_intersectez_traseul_de_bicicleta_care_trece_printre_vf_vraju_si_piatra_raioasa_intr-o_inseuare_adanca.jpg

Foto 13: Intersectez traseul de bicicletă care trece printre Vf Vraju și Piatra Râioasă printr-o înșeuare adâncă (Șaua Șerparu)


Totuși, după ce am mâncat puțin (în tura asta am ajuns să mă întreb când au unii timp să și mănânce pe traseu, ținând cont de faptul că eu abia aveam timp să merg) am mai socotit odată ce parcursesem până aici și ce mai era de parcurs și am tras concluzia că, în ciuda vitezei melcului turbat, voi ajunge jos pe lumină chiar dacă decid să continui pe banda albastră. Și am continuat pe banda albastră care, până spre Piatra Râioasă, părea în refacere. M-am orientat mai mult după niște pătrate albe care, cred, urmau să primească și mijlocul albastru cândva. Am ajuns pe vârf pe la 14:45.


/Macin/img_3881-_vf_piatra_raioasa.jpg

Foto 14: Vf Piatra Râioasă


De aici, nu mă mai așteptam la diferențe mari de nivel până la coborârea finală de sub Sulucu Mare. Speram ca poteca să evite de aici urcarea vârfurilor și să evolueze cuminte pe curbe de nivel. N-a fost așa! Nu mai știu cum au stat lucrurile pe Sulucu Mic dar pe Sulucu Mare poteca m-a urcat chiar în momentul în care eram convins că se va angaja într-o ocolire. Trădătoarea!!! Nu știe că nu-i frumos să faci glume drumeților obosiți. Dacă știam din timp de gluma asta cred că evitam Sulucu Mare pornind în jos din Șaua Sulucu, pe urmele altui utilizator alpinet care postase track.


Dacă tot m-a trădat poteca, am luat waypoint pe Vf. Sulucu Mare la 16:26, în timpul unei noi pauze generoase petrecute în mijlocul unui roi imens de musculițe.


/Macin/img_3889-_vf_sulucu_mare.jpg

Foto 15: Tabla de pe Vf Sulucu Mare și mulțimea de muște


Și pentru că pornisem la drum cu o stare psihică incredibil de bună, mă credeam deja suficient de prieten cu Măcinul încât să pot ajunge fără emoții la închiderea circuitului. N-a fost așa! Au urmat vreo 80 de minute fără poze sau waypoint-uri dar cu ceva peripeții.


După un scurt segment de potecă printre șiruri paralele de copaci, cu marcaj aplicat pe fiecare trunchi de pe partea stângă, se iese într-o mică poiană care are în mijloc o stâncă pe care o săgeată desenată sugerează schimbare de direcție 90 de grade dreapta. O iau la dreapta nu tocmai în unghi de 90 și constat că marcajul dispare cu desăvârșire. O vreme țin totuși o pseudopotecă printre șirurile de copaci dar curând terenul devine mai accidentat, copacii primesc printre ei tufe zgârietoare, trecerea printre ele producându-mi niște mici zgârieturi pe brațe. Le-am suportat ca un erou. Oricum, dacă doream să mă răsfăț, nu prea aveam cu ce trata micile răni. Niște comprese sterile apucasem să pun în rucsac dar câțiva ml de dezinfectant nu. Poate aș fi ținut-o așa mult și bine dacă nu ar fi intervenit în peisaj și niște stânci pe care, din ce-mi aminteam de pe hartă, trebuia să le ocolesc pe stânga. Asta m-a făcut să schimb direcția și să mă păstrez oarecum pe curbă de nivel, spre stânga până când, minune!, am regăsit banda albastră care s-a îndesit și a fost aproape perfect funcțională în continuare. Cu schimbările de direcție care urmau, chiar nu mă vedeam bine dacă ar fi fost rar marcajul... Nu mai ajungeam eu pe lumină jos...


După ultima curbă mai evidentă la stânga s-a suprapus peste potecă și traseul de cicloturism. Am parcurs o potecă pe marginea unui curs de apă și chiar prin el. Presupun că asta ar fi Valea Regiei. La 18:10 ajungeam la panoul cu intrarea dinspre sud a traseului Pricopanul. Pentru că ceasul pulsometrului dădea battery low, am închis aici înregistrarea pulsului. Raportul zilei (pentru segmentul dintre panoul de la intrare în și cel de la ieșire din traseul Pricopanul) a fost acesta:


Start Time 09:56

Exe Time 8:07:50

Minimum HR 91 bpm

Average HR 126 bpm

Maximum HR 168 bpm

Calories 3439 kcal


Ceva mai jos am dat în drumul lat de la baza muntelui, drum pe care l-am urmat apoi fără probleme până la locul de campare de la mânăstire. Soseam aici la 18:50, după ce primisem două porții de lătrături de la câinii unei ferme de pe dreapta drumului și de la cei ai mânăstirii.


La 19:40, în mijlocul întunericului ședea cortul meu deja montat. Dacă nu aș fi fost singur, cred că merita să scap de povara lui pe traseu, lăsându-l montat și păzit de un pasionat de aer curat dar fără mers prea mult pe jos.


/Macin/img_3891-_dormitorul_meu_portabil.jpg

Foto 16: Dormitorul meu portabil


Verificându-mi rezervele de apă am constatat că am puțin lichid. Prin urmare, am dat fuga până la Fântâna de Leac, am avut răbdare cât să iau vreo 1,3 l apă apoi m-am întors la cort sperând că nu s-a întâmplat nimic rău în lipsa mea. Las pe masa de afară bidoanele de apă (apa având unele impurități nu prea părea potabilă, motiv pentru care cea mai mare cantitate o propusesem pentru ceai, după decantare, sperând ca micile bube să fie rezolvate prin fierbere) și un termometru. Pe la 21:00 adormeam. Și aș fi dormit liniștit dacă nu aș fi sesizat hărmălaie pe la 23:30.


Întâi am auzit niște pași grăbiți și apăsați lângă cort, apoi acei pași s-au împiedicat de o sfoară a cortului apoi am auzit zgomot pe masă. Neavând nici cea mai vagă idee despre ce se întâmplă afară, m-am speriat teribil, neavând curaj să ies din cort decât mult după ce s-a restabilit liniștea. Întâi am observat că termometrul și bidonul de 1l lipsesc de pe masă. Deși nu avea nicio logică, am presupus că un om a trecut pe acolo și le-a furat (termometrul din reflex, apa fiind probabil confundată cu țuica). Un minut mai târziu observam ceva trântit în iarbă. Găsesc căzute termometrul și bidonul. Deci nu de furt este vorba... Dar atunci ce naiba s-a întâmplat? Că doar n-a trecut ursul? Sunt în Măcin, totuși...


Îmi vine oarecum inima la loc și adorm iar, atât cât se mai putea de liniștit.


ZIUA 3, MIERCURI 18 OCTOMBRIE 2017


O zi oarecum lipsită de istorie. După ruperea de picioare de pe Pricopan chiar am simțit nevoia de o zi de odihnă în care să beau ceai (eram tare mândru că mă descurc singur cu primusul), să mănânc un pic mai mult decât în primele două zile, să lenevesc, să mă documentez pentru reconfigurarea traseului astfel încât să mă adaptez condiției mele fizice nu tocmai fericite. Era de așteptat să merg încet, dat fiind că trecuseră luni de zile de când nu mai făcusem sport. Nu mai alergasem din primăvară, nu mai mersesem pe munte din mai, de la plimbarea prin Cheile Vârghișului, mâncasem puțin în ultimele săptămâni, mă epuizasem la serviciu (psihic, în special).


/Macin/img_3894-_ceai.jpg

Foto 17: Cele necesare pentru ceai


Pe la 6:40 ies din sacul de dormit, o oră mai târziu ies și din cort. Până pe la 14:30 n-am văzut niciun om în apropiere. Mai târziu, probabil după ce au terminat cu munca, au început să apară oameni ieșiți la picnic. Ne-am ignorat reciproc de parcă am fi evoluat în lumi paralele. Spre seară, fiind în continuare văratic de cald, m-am așezat cam o oră la plajă.


După ce s-au retras ultimii oameni și bezna aproape s-a instalat, pornesc cu bidoanele goale spre Fântâna de Leac. După 30 de minute revin cu doi litri de apă. Observ între cort și mânăstire două luminițe evoluând la firul ierbii. Îmi spun că sunt doi licurici dar îmi amintesc imediat că nu am văzut niciodată grupuri de licurici. Când se apropie luminițele îmi dau seama că e un animal de talie mică. Mă gândesc la vreo pisică dar mă prind până la urmă că este vorba de o vulpe. Mă străduiesc s-o alung (îi bag frontala în ochi, o flash-uiesc cu aparatul foto, o alerg, dau cu pietre după ea) dar nu reușesc. Până la urmă (după 30 de minute de agitație) o las în plata domnului sperând că nu e genul ăla de vulpe care să-și înfigă colții în cort. Vine la o vatră din apropierea cortului și începe să lingă. Atunci îmi amintesc că făcusem ceva greșit pe la prânz: turnasem în acea vatră zerul excedentar dintr-un pachet de telemea.


/Macin/img_3906-_vulpea.jpg

Foto 18: Vulpea


/Macin/img_3914-_vulpea.jpg

Foto 19: Vulpea


Vulpea se mai plimbă o vreme în zonă (a dat și pe la mânăstire, dacă e să mă orientez după lătrăturile care s-au auzit de acolo) dar treptat atmosfera se calmează. Pe la 20:30 mă pregătesc de somn. Am 16 grade în cort. După vreo 2 ore ies puțin din cort apoi adorm la loc.


ZIUA 4, JOI 19 OCTOMBRIE 2017


Aproximativ 15 km mers pe jos


Pe la 1:30, la 17 grade în cort, ies afară îmbrăcat subțire să mă conving că bate vântul. La 5:45 era mai rece în cort (13 grade). Ies din sacul de dormit, mă îmbrac mai gros, beau din termos ceaiul răcit între timp. Până pe la 7:30 îmi fac de treabă în cort. Până la urmă mă îndur să ies, fac un termos de ceai, restul de apă o păstrez cu gând s-o fierb altă dată, strâng bagajul și pornesc la drum. Stabilisem cu o zi în urmă că, pentru trecerea spre Greci, am două opțiuni: pe sub munte (mai scurt) sau pe șoseaua asfaltată (mai lung dar mai simplu ca orientare). Aleg până la urmă varianta scurtă.


La 9:26 pornesc la drum, câteva minute mai târziu trec pe lângă mânăstire. La 10:00 ajung la poarta sudică a traseului Pricopanul. Las marcajul în stânga și continui pe drumul destul de bine evidențiat. O mașină cu număr de Constanța care mă depășește pare să promită și ea un drum decent spre Greci. Las o proprietate privată pe stânga și, curând, drumul se pierde în bălării. Pentru că nu părea nimic complicat am continuat ochiometric pe la baza muntelui chiar dacă asta însemna mers prin scaieți. Un astfel de răutăcios țepos avea să-mi intre în bocanc câteva minute mai târziu. Profit de ocazie pentru a face popas. Scot chestia din bocanc, schimb bateriile la GPS, constat cu plăcere că turma de oi pe care urma s-o intersectez a ajuns departe de linia care mă interesa pe mine. Stând eu așa văd doi bicicliști pedalând spre mânăstire. Încă un semn că spre Greci se merge decent... Ora 10:40.


/Macin/img_3933-_pauza_de_scos_ghimpi.jpg

Foto 20: Pauză de scos ghimpi


După ce repornesc caut cu privirea drumul pe care văzusem bicicliștii. Un val de pământ mă păcălește dar al doilea val mă lasă să văd drumul de pe coama lui. De aici, până la Greci, aveam să merg pe un drum de pământ mai mult decât decent care a evoluat la marginea dinspre munte a terenurilor agricole. Într-o porțiune în care drumul meu s-a apropiat de canalul de irigații care evolează tot în paralel cu muntele (mai exact, paralel cu partea sudică, neparcursă de traseu turistic, a culmii Pricopanului) am observat două locuri în care canalul putea fi traversat pentru a ajunge pe un drum și mai bine evidențiat, circulat de tractoare. Ora 11:44. M-a tentat o clipă să traversez dar până la urmă am rămas pe partea mea.


La 12:05 constat că drumul trece printr-o stână/ fermă cu mult jeg lăsat pe marginea drumului (ambalaje, resturi de lână, boabe de porumb). Ciulesc urechile și nu detectez vreun câine, am impresia că văd un om pe fereastra unei căsuțe aflate pe stânga drumului dar concluzionez că a fost iluzie optică. Trec cu bine.


12:40, se vede drăguț culmea secundară Priopcea- Iacobdeal. Era inițial în plan dar acum știu că e puțin probabil să ajung până acolo în tura asta. Bun motiv pentru a reveni în zonă, zic... Fac un nou popas, parcă ultimul înainte de intrarea în civilizație.


/Mac17p2/img_3939-_vedere_spre_priopcea-_bujori-_iacobdeal.jpg

Foto 21: Vedere spre Priopcea- Bujori- Iacobdeal


Repornit, văd curând un cal priponit pe stânga drumului. Calul mă studiază tacticos, uitându-se la mine cam de sus. Un pic mai încolo, o stână pe dreapta trimite spre mine câțiva lătrători. Aplic tactica mersului cu spatele pe drum (a funcționat și în a doua seară), astfel încât să-mi păstrez privirea pe câini. Până la urmă sunt lăsat în pace. Oamenii din stână erau prea ocupați ca să-și bată capul cu motivul care îi determină pe câini să latre.


Curând intersectez un drum pe care îl urmez în jos, spre dreapta. Acesta intră printre curțile oamenilor și virează dreapta destul de repede. Urmează un viraj la stânga după care intru pe o stradă lungă. La începutul ei dau de un copil pe care-l întreb dacă sunt deja în Greci. Răspunsul afirmativ mă încurajează așa că îl întreb cum ajung în centru/ la asfalt/ spre autogară. Îmi spune să urmez strada tot înainte. De parcă aveam altă opțiune... :)


Ceva mai încolo dau de un adult. Întreb de poteca spre Țuțuiatu și de un magazin unde să găsesc apă plată. Sunt îndrumat cu bunăvoință fără să fiu totuși atenționat că, la un moment dat, voi ajunge într-un labirint de străzi. Ajung în punctul în care omul îmi spusese să fac stânga și, destul de repede, observ într-o casă ceva ce semăna a magazin. În față, un om. Întreb dacă e magazin acolo (să nu dau buzna ca nesimțitul și să mă trezesc că nu era cazul) și aflu că e bar. În regulă, ceva apă oi găsi și aici…


Intru străduindu-mă să nu dărâm tocul ușii cu bagajul meu, dau de o femeie de la care nu prea am ce cumpăra pentru drum. Gravidul pofticios din mine a luat totuși o Coca Cola apoi a stat puțin de vorbă pe băncuță cu vânzătoarea. Mă încurajează faptul că, mai sus, voi găsi și un magazin. Îl găsesc dar pare închis. Arunc un ochi pe geam, observ că e cineva înăuntru, în semiîntuneric. Apăs clanța ușii și atrag atenția. Persoana din interior deschide și-mi spune că trebuie să aștept să vină altă doamnă ca să pot cumpăra. Aștept. Curând apare vânzătoarea. Găsesc cam tot ce doream la magazinul acesta. Mă despart de el gândindu-mă să revin pentru cumpărături în caz că mă vor purta și zilele următoare pașii pe aici.


Magazinul acesta avea o chestie aparte, programul împărțit în două intervale, la începutul și spre finalul zilei. Eu nimerisem în mijlocul zilei, când era închis. Era totuși afișat un număr de telefon la care aș fi putut suna. A funcționat și varianta descrisă mai sus, totuși. Oricum, m-am despărțit de vânzătoare cerându-mi scuze că am deranjat când era închis. S-a dovedit până la capăt înțelegătoare.


-V-am deranjat când era închis.

-N-aveați de unde să știți programul.

-Ați apărut repede după ce ați fost anunțată.

-Eram aproape, culegeam porumbul în curte. Când e pauză la magazin ajut și eu la cules.


Se pare că sunt oameni gospodari în Greci.


Ghidându-mă după indicațiile primite până atunci, nimeresc pe Str. Căutici. Cunoșteam toponimul dar strada nu părea să mă ajute să ajung la Țuțuiatul. Întreb din localnic în localnic și până la urmă, când devenisem și eu convins că am nimerit în sfârșit în apropierea marcajului turistic, un tânăr îmi confirmă că el, când era mic, urca pe acolo spre vârf.


3 localnici tineri mergeau înaintea mea cu rucsăcei, având ca țintă probabilă tot vârful. Cu doi m-am intersectat pe potecă mai târziu. Marcajul mă ghida în sfârșit pe străzi. La o bifurcație sunt tentat să fac stânga dar un bătrân mă îndrumă spontan către dreapta. Îl întreb dacă în dreapta e drumul spre Țuțuiatu și înțeleg că da.


-Eu nu mint oamenii.

-Nici nu mă gândeam la asta. Dacă nu întrebam câțiva localnici nu nimeream marcajul.


La 15:00 treceam pe lângă panoul de la intrarea pe traseul Țuțuiatu. Eliminam gaze pe dos și speram să nu am nevoie prea curând de mai mult.


/Mac17p2/img_3943-_aproape_de_greci_in_drum_spre_tutuiatu.jpg

Foto 22: Aproape de Greci în drum spre Țuțuiatu


La 15:55 făceam un popas lung iar la 16:30 eram la izvorul cu căcăreze. Citisem pe carpați.org despre curățarea și refacerea sursei de apă așa că am privit-o cu încredere și cu recunoștință. Debitul era slab totuși așa că nu am umplut decât un bidon de 1 litru. Pe când studiam locul am observat căcăreze pe zidul din care iese țeava din care alimentasem. Știind că între bazinul de recepție și capătul țevii apa trece prin polipropilenă, mi-am imaginat că apa nu este contaminată de dejecțiile caprelor. Se pare că așa a fost. Am băut aproape toată apa luată de aici, nefiartă. N-am avut probleme pe care să le presupun cauzate de apa consumată.


Acest izvor reprezintă un important punct de reper. Poteca marcată continuă spre stânga, depășind cu oarecare dificultate vegetația care a invadat-o. Spre dreapta continuă traseul de bicicletă care a mers în paralel cu marcajul până aici. N-aș zice că e tocmai ciclabil din Greci până aici dar unora probabil le place să pedaleze pe astfel de teren.


Revenind la potecă, pot spune că, după ce am depășit aglomerarea vegetală am prins un șleau pe care marcajul dispăruse. Am continuat pe el în sus, marcajul absentând în continuare. Am continuat prin pădure, pe marginea unui vâlcelaș. Pierzându-mi oarecum răbdarea am început să caut revenirea în marcaj. Intuiam că-l voi regăsi undeva în dreapta, ținând cont de direcția generală a potecii. Pornind în dreapta am văzut întâmplător marcajul printre copaci. Am încercat să rețin direcția dar am reușit doar cu aproximație. Am revenit în marcaj coborând în el, nu pe curbă de nivel cum sugera inițial direcția pe care îl văzusem.


Ceva mai sus am pierdut iar marcajul dar nu mai țin minte împrejurările. Fapt este că, între izvorul cu căcăreze și Izvorul Italienilor am pierdut de două ori marcajul. Pe lângă Izvorul Italienilor am trecut fără să îl studiez pentru că, de sus, mă lătrau vreo 3 câini. M-am bucurat când mi-am dat seama că aceștia însoțeau un om care mâna la vale niște capre. M-am temut o clipă că sunt maidanezi de munte care-mi vor propune o noapte de coșmar. La 17:32 am luat waypoint deasupra Izvorului Italienilor.


N-am reușit să identific Șaua Țuțuiatu, tot din cauza câinilor probabil. Se pare că era exact deasupra Izvorului Italienilor pentru că am remarcat acolo un loc amenajat pentru popas. M-am trezit pe vârf aproape pe neașteptate pe când răbdarea mea aproape se terminase. La 18:02 luam waypoint sus. Constat că am semnal Vodafone și dau să postez un selfie de pe acoperișul Dobrogei. Mă încurc în butoane și până la urmă apare abia a doua sau a treia zi poza. Am ratat live-ul! :)


La 18:19 fotografiez apusul.


/Mac17p2/img_3952-_apus_de_pe_tutuiatu.jpg

Foto 23: Apus văzut de pe Țuțuiatu


Ancorez cu atenție cortul, folosind toate cuiele pe care le considerase necesare Daniel. Curând intestinele mi se revoltă. Încerc să-mi fac treaba într-un loc ferit de vânt. Mă screm degeaba. Sunt constipat, se pare. Deși satul e departe, aud pe cineva spunând că vede un om și un cort sus. Oare chiar se auzea din Greci, datorită vântului care ar fi putut purta vorbele, sau era cineva în apropiere, pe o potecă ascunsă privirii mele? Oricum, m-a indispus să aud vocile alea.


Pe la 9 seara mă bag în sacul de dormit. Dorm vreo două ore și jumătate apoi veghez, stomacul cerând la această nepotrivită oră refill.


ZIUA 5, VINERI 20 OCTOMBRIE 2017


Aproximativ 25 km mers pe jos


Pe la 1:30 ies din sac să mănânc. Termin de mâncat la 2:15 apoi mă culc la loc. De data asta sunt cam leneș, mă trezesc și încep să împachetez pe la 6:30. Peste vreo două ore termin cu bagajul așa că, înainte de 9:00, plec spre Valea Seacă, în căutarea marcajului de legătură cu poteca Dealul cu Drum. Între timp, pe la 7:30, cerul se colorează a răsărit.


/Mac17p2/img_3968-_rasarit_de_pe_vf_tutuiatu.jpg

Foto 24: Răsărit văzut de pe Vf Țuțuiatu


La 9:08, aproape exact când mă așteptam să se întâmple, văd pe lângă triunghiul albastru marcaje roșii, cruce și triunghi, de generații diferite (triunghiul mai vechi, crucea mai nouă). La bifurcație este montată o băncuță. Profit de ea și fac popas. Mă bucur că am identificat poteca spre Dealul cu Drum. Filmez, fotografiez, beau ceai. Până aici coborâsem destul de abrupt porțiunea de care cred că se plâng și cei care aleg să urce pe Vf. Țuțuiatu dinspre Valea Seacă. Acestora le dau o veste proastă, nici dinspre Greci, pe Valea Morsu, nu se urcă tocmai molcom...


Prind un drum larg prin pădure, acoperit de o cantitate apreciabilă de frunze. Merg pe el încet, răbdător, atent la schimbările de direcție corect semnalizate (săgeți, marcaj triunghi roșu vechi sau cruce roșie nouă, marcaj hibrid –cruce cu căciuliță- pe alocuri).


/Mac17p2/img_3988-_din_cand_in_cand_te_orientezi_si_dupa_marcajul_mai_vechi_triunghi_rosu.jpg

Foto 25: Din când în când te orientezi și după marcajul mai vechi triunghi roșu (Observație: între timp, se pare că triunghiurile roșii vechi și crucile cu căciulă au fost înlocuite cu marcajul actual, cruce roșie)


Mă odihnesc în picioare din când în când (de fapt aveam nevoie să-mi odihnesc în special umerii), într-un târziu ajung în poteca Dealul cu Drum pe la 10:55. Aici fac un popas lung, în speranța că voi rezolva problemele cu mațele. Nu le rezolv.


În schimb, mă trezesc cu doi motocicliști cu număr de MS dând buzna dinspre Nifon. Mă întreabă despre calea spre vârf, le spun că nu le dau șanse să facă pe motoare ultima bucată de sub vârf, nu mult după ce terminăm discuția mă trezesc că vitejii se întorc pentru că “sunt prea mulți copaci căzuți”. Bag de seamă că natura a știut să se apere de acest tip de invazie. Ce m-a intrigat legat de motocicliști este că nu păreau să se fi documentat înainte de a pleca la drum. Aveau ei senzația că, dacă trec Țuțuiatul, pot continua spre Galați. Iar noi, ăștia care mai căscăm ochii la hărți, știm că până la Galați mai aveau de traversat destule localități, admițând că ar fi menținut direcția corectă. Practic, venind dinspre Nifon, motocicliștii ar fi trebuit să treacă prin Greci- Măcin- Jijila- I. C. Brătianu și abia apoi să ajungă în Galați cu bac-ul...


Odată intrat pe Dealul cu Drum constat că drumul este o simplă potecă, năpădită din loc în loc de vegetația lemnoasă. Chiar la început, deși inițial văzusem marcajul relativ jos, m-am trezit urcând o pantă apreciabilă doar pentru a observa de sus că marcajul e mult în stânga, la câțiva metri altitudine mai jos. O nouă, mică, sesiune de mers prin boscheți. Mai departe nu am mai ieșit evident din potecă.


Cam între 12:30- 13:00 fac popas într-o mică poiană care, undeva sub potecă, după o perdea nu tocmai compactă de vegetație, are o soră ceva mai ascunsă. Nu m-ar mira ca, vara, în poienița de jos, să vină oameni la plajă. Deși, cu căpușele astea…


La 13:45 mă aflu deasupra unui platouaș pe care aș campa în alte împrejurări. De aici se vede frumos spre Greci. Între timp, mi se alăturase marcajul punct albastru pe care inițial îl văzusem mai sus, fugind în stânga, oarecum abrupt. Pare destul de tehnică această potecă tematică. Poteca continuă ba pe pajiște, ba prin pădure, ba printre stânci. Este destul de spectaculoasă, cel puțin din Greci până în poienița sus pomenită, în care stătusem câteva minute la plajă. Mai departe, spre Nifon, presupun că-și păstrează aspectul de alee largă prin pădure.


/Mac17p2/img_4010-_zona_in_care_se_alatura_punctul_albastru.jpg

Foto 26: Triunghiului roșu i s-a alăturat și punctul albastru


La 14:25 ajung la asfalt, în zona de start a unei competiții sportive care își are baza în Greci. Nu știu sigur dacă e vorba de trail running sau de mountain bike.


/Mac17p2/img_4016-_start_la_elite__mtb_sau_trail_.jpg

Foto 27: Start la Elite (mtb sau trail)


La 15:10 depășesc piața din Greci iar pe la 16:15 ajungeam în DN 22D, la 10 km de Măcin. La ieșirea din Greci spre DN 22D știu că era cândva un camping. Acum n-am văzut nimic care să sugereze asta...


Fără să am o explicație pentru asta, în zona palmei stângi intervenea din când în când o senzație de amorțeală. Mă mai jena uneori în partea dreaptă a bazinului, senzația neplăcută, vag dureroasă, coborând până aproape de genunchi. După ce târâsem rucsacul ba pe pământ, ba pe stânci începusem să mă tem că i se va rupe fundul (dublat cu simț de răspundere de către producător) și voi rămâne cu bagajul în drum. Senzațiile astea reușeau să-mi provoace anxietate.


Nu părea extrem de târziu așa că am continuat cu gând să ajung pe lumină înapoi la Fântâna de Leac. N-am avut noroc, până la urmă am ajuns pe beznă, din cauza pauzelor pe care mațele mi le ceruseră insistent. Într-un final reușesc să mă desfund și pornesc ușurat, la lumina frontalei, pe ultimii 600 de metri de DN și apoi pe cei 3,5 km de drum de exploatare care m-a adus la ora 20:50 la deja obișnuitul loc de cort.


/Mac17p2/img_4026-_indicator_spre_manastire_din_dn_22d.jpg

Foto 28: Indicator spre mânăstire din DN 22D


Între timp, în dreptul fermei pe care am amintit-o și zilele trecute, am testat aparatul anticâini pe potăile care m-au lătrat insistent de parcă nu mai văzuseră în viața lor drumeț mergând la frontală pe acolo. Am avut succes, niciun câine nu s-a apropiat la mai puțin de 10 metri de mine. M-au lătrat, chiar dacă nu i-am văzut, și câinii mânăstirii. I-am tratat și pe aceștia cu ultrasunete și flash-uri. Teribil de interesant se vedeau ochii câinilor când stăteau în calea luminii generate de aparatul anticâini.


Odată ajuns la locul de cort, am alergat un pic după prietena mea, vulpea.


/Mac17p2/img_4030-_prietena_mea_vulpea.jpg

Foto 29: Cumătra


Când am văzut că nu o scot la capăt cu cumătra, m-am apucat să pun cortul sperând că nu își va înfige colții în mine sau în bagaje. Până la urmă a dispărut. S-o fi prins că, de data asta, nici măcar cu puțin zer nu mai am de gând s-o servesc…


Mă culc fără să mai scot sacul de dormit din rucsac, pentru a împacheta mai repede dimineață.


ZIUA 6, SÂMBĂTĂ 21 OCTOMBRIE 2017


Aproximativ 7 km mers pe jos


Am cam tremurat peste noapte. Până la urmă am mai pus haine pe mine și, insistând să tremur, m-am înfășurat în folia de supraviețuire. Vântul dădea semne că ar bate destul de tare, copacii auzindu-se cam toată noaptea cum se îndoaie. Când ies din cort dau de o ceață neprietenoasă.


/Mac17p2/img_4038-_ceata_si_cortul_ud.jpg

Foto 30: Ceața și cortul ud


Înainte să ies afară mă igienizasem cât de cât cu șervețele umede, mă parfumasem, îmi schimbasem hainele și constatasem că, la finalul operațiunilor, miroseam destul de bine, având încredere că nu le voi muta nasul din loc oamenilor lângă care voi sta în microbuz sau tren. Strâng fără elan, atent totuși să nu plec spre oraș prea târziu. La 7:42 făceam prima poză a zilei deci e clar că eram de ceva vreme treaz. La 8:35 cortul încă apare în fotografii dar la 9:30 era deja strâns. M-am chinuit să îl usuc cât de cât dar n-am prea avut succes. Avea să înceapă să se usuce abia a doua zi, când l-a întins Daniel pe sârmă, în balcon. La 9:23 luam punctul, înainte de plecare. La 10:33 fotografiam troița din dreptul indicatorului Mânăstirea Izvorul Tămăduirii 3,5 km, la 10:43 intram în Măcin, în apropierea intersecției DN-ului cu str. Viticulturii pe care intrasem spre munte în prima seară. La 11:15 mă odihneam din nou pe banca din fața acelui bloc, la 11:21 treceam pe lângă parcul din fața Primăriei Măcin, un pic mai târziu eram în autogară și consultam panourile cu programul microbuzelor. Teoretic urma să am direct de București la 15:00 dar o doamnă care a ieșit din clădirea autogării m-a anunțat că am microbuz la 14:30, direct de București dar cu schimbare în Brăila.


Mă întorc spre centru, mă opresc la terasa cu covrigi la niște mici. Nu că aș fi terminat mâncarea din rucsac dar, cumva, simțeam nevoia de mici ăia... Nu știu din ce carne erau făcuți dar s-au dovedit sățioși și gustoși. Dacă adaug că, stând la terasa asta, m-a provocat la discuții un localnic în vârstă cu discurs destul de plăcut, o să vă dață seama ce repede a trecut timpul.


/Mac17p2/img_4048-_catel_la_terasa_cu_covrigi_si_mici.jpg

Foto 31: Cățel la terasa cu covrigi și mici


Revin în autogară aproape de 14:00. La 14:30 urc în microbuzul Tulcea- Brăila (soferul mă ajută ducându-mi rucsacul până în spațiul de bagaje al mașinii), admir din goana mașinii locurile prin care călcam pe jos cu câteva zile în urmă, aștept răbdător să ne îmbarcăm pe bac la Smârdan, cobor din microbuz în zona gării Brăila, exact lângă microbuzul cu care urma să continui spre București. La 16:00 porneam spre București iar de aici nu mai e mare lucru de spus.


Ajuns acasă, stau o vreme la povești cu bătrânii apoi trec la somn. Daniel, care a ajuns acasă din Buila dincolo de miezul nopții, m-a găsit adormit buștean.


CONCLUZII


Vreme extraordinară, parcă puțin prea caldă în timpul zilei. Nopțile cam bătea vântul. Temperaturile dimineților, serilor și nopților, în cort, oscilau între 12- 17 grade. Ziua am avut vizibilitate perfectă, excepție făcând dimineața încețoșată din ziua plecării spre București.


Peisajele sunt de multe ori plăcute în partea asta a Dobrogei. Încep să înțeleg oamenii precum cei care au dorit să traverseze Dobrogea de la vest la est, între Dunăre și Marea Neagră ( http://www.carpati.org/jurnal/traversarea_dobrogei_de_la_dunare_la_mare/2944/ ). Din acest punct de vedere, am toate motivele să revin în zonă.


Oamenii locului te pot ignora cu succes (dar fără superioritate), te pot provoca la vorbă, pot face mici gesturi prin care să-ți fie de folos, te pot ajuta să te orientezi.


Condiția mea fizică a fost jalnică dar, adaptând planul de acasă la situația din teren, pot spune că sunt mulțumit de modul în care am luat contact cu acest colț din Dobrogea.


Bagajul meu a fost cu vreo 4 kg mai greu decât era neapărat necesar. Am cărat mai multă mâncare (m-am întors acasă cu mai bine de 2 kg) și mai multe haine (m-am întors cu vreo 2 kg de haine nepurtate) decât aș fi folosit chiar dacă aș fi stat 10 zile plecat, conform planului. Eu, la plecare, aveam 58 kg deci bagajul reprezenta cam 40 % din greutatea mea. La sosire nu am apucat să mă cântăresc.


GPS-ul, resetat înainte de plecare, arată la întoarcere că am parcurs un total de 107 km. Distanța o presupun exagerată, ținând cont că s-a pierdut uneori semnalul și că, în timpul staționărilor, el făcea roi de puncte și mărea artificial distanța.


În rest, GPS-ul raportează așa:


Total ascent: 1593 m

Total descent: 1612 m

Maximum elevation: 466 m

La minimum elevation rezultatul e clar eronat: -106 m :)

Overall average: 2.5 km/h

Moving time: 41 ore și 34 minute







Miercuri, 2 ianuarie 2019 - 15:47 
Afisari: 700 


Postari similare:





Comentariile membrilor (2)

gigicepoiu
gigicepoiu
Coarda
 
1
Pai pentru prima data in Macin, si singur, ai vazut cam tot ce trebuia...
Mi-a placut sa revad locurile atat de meticulos descrise de tine!
Si eu am constatat ca localnicii se poarta foarte frumos cu un drumet singuratic. Si nu numai in Macin.
Si mai bine putin mai racorica, decat zilele de canicula ale verii dobrogene...


Marți, 8 ianuarie 2019 - 10:58  

adriannegoita
adriannegoit..
Caraba
 
2
Mulțumesc, domnule Cepoiu. Carpati.org

Urmează să postez și jurnalul din 2018, când m-am organizat ceva mai bine, reușind să văd mai mult.

Cred că voi veni în Măcin și în 2019, mi-au mai rămas niște restanțe...


Miercuri, 9 ianuarie 2019 - 22:26  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0858 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2019) www.carpati.org