Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Martie 2019
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Aprilie 2019
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Online

Vremea
Varful Caleanu
Muntii Tarcu-Muntele Mic

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Din Țap în Brâu (Muntii Bucegi)

/batr/tap34.jpg


Acest jurnal descrie un traseu cu grad general de dificultate 1B. ATENȚIE! Alpinismul, în toate formele sale de manifestare, este un mod de viață periculos. Parcurgerea în siguranță a unor trasee nemarcate în abrupt necesită o înțelegere realistă a priceperii și limitelor personale. Există în permaneță riscul de a fi rănit sau de a muri! O stare de sănătate bună, atât fizică, cât și mentală, experiența, echipamentul specific și folosirea corectă a acestuia, consultarea unor ghiduri competente, precum și eventuala companie a unui cunoscător al locurilor reduc aceste riscuri. Acest jurnal conține doar opiniile personale ale autorului și nu este un ghid! Informațiile pot fi greșite, inexacte sau depășite, iar condițiile în care se prezintă traseele pot fi mult diferite față de cele descrise în acest album. Folosirea acestor informații implică faptul că acceptați responsabilitatea pentru propria sigurantă și vă asumați riscul rănirii sau morții.

---


În gara din Bușteni, mă aștepta Andrei.


E mijloc de săptămână, se anunță căldură mare, însă furnicile din talpă nu-mi dau ghes și simt chemarea stâncii, a înălțimilor și a sălbăticiei. Simt chemarea muntelui, simt chemarea libertății. Bagajul mi-l fac înainte de plecare, așa cum obișnuiesc de câțiva ani și îndes în rucsac haine, hamul și puținele fiare alpinistice pe care le am, câteva roșii, un castravete și o mână de brânză, sacul de dormit și ceva udătură. Cortul nu ni-i necesar, căci în noaptea următoare cerul ne va fi acoperiș și vântul mângăiere.


Planul? N-avem plan. Tot ce-am hotărât este să urcăm Valea Țapului și să punem restul zilei la cale când ajungem la baza Colțului Mălin. Ținem cont și că în ziua următoare ni se va alătura Alina, pentru o plimbare pe Acele Morarului, așa că am face bine să ajungem în zona Văii Cerbului spre seară.


…Andrei îmi înmânează un ciorchine de fiare și-l îndes cu nepăsare în rucsac. Și-așa e mai greu decât mi-ar fi plăcut, ce mai contează o mână de aluminiu și plastic? Venite tocmai din Piatra Craiului și dornice de o interacțiune cu conglomeratele prahovene ale Bucegilor, bucle echipate, un set de nuci, un hex și un friend se vor odihni pe umerii mei. Andrei e un pic bătut de oboseală, căci vine după o plimbare pe Muchia Bondarului, iar eu sunt după o noapte nedormită, ceea ce a cam devenit regulă înainte de plecări. În peisajul gării din Bușteni, la mijloc de săptămână, suntem ca doi picați din cer, cu ranițe mari în spate și gânduri de înălțimi în suflete. Sărim în titicarul de Gura Diham, mai mult pentru că Andrei nu prea avea chef de poteca Munticelului, atât de dragă mie, și în jurul orei 11, destul de târziu am putea zice, începem urcușul pe poteca Plaiului Fânului. Plin de sudoare și cu umerii osteniți de apăsarea ranițelor, ajungem în Poiana Coștilei în mai puțin de o oră de la plecare și decidem că merităm un răsfăț la umbra unui molid bătrân. Dincolo de ramurile sale, Coștila se înalță ca o imensă cetate de piatră, cu mari contraforturi laterale și un donjon central, năpădit de vegetație.


/batr/tap2.jpg


După acest binevenit popas, ne continuăm drumul către Valea Cerbului. În ciuda soarelui necruțător ce arde deasupra capetelor, urcăm cu spor potecuța văii și admirăm, rând pe rând, siluetele care ni se dezvăluie pe partea stângă a văii. Salutăm Santinela Văii Verzi, acum într-o lumină care îi pune în valoare formele zvelte și fisura ce îi țese broderie peretelui la jumătate, un traseu tare fotogenic de alpinism clasic, care, din fericire, pare a revine în atenția comunității. Câțiva pași mai departe, în dreptul Văii Urzicii, salutăm frumoasa Creastă a Colțului Crăpat, care separă valea pomenită de vecina vestică a Caprei. În partea inferioară, creasta prezintă o serie de colți gemeni, separați de strungi adânci, din care scapă vâlcele fioroase, și o structură de tip dom, pentru care M. Ordean propune denumirea de “Domul Urzicii”, înainte de a se pierde în vegetația deasă, coborând vertiginos către talvegul Cerbului. Sunt locuri puțin umblate de oameni și cel puțin tentante, chiar și pentru un plimbăreț mediocru, ca mine…


/batr/tap7.jpg


Este locul în care traversăm firul Văii Cerbului și începem urcușul obositor către intrarea pe valea noastră, a Țapului. Pașii ne poartă pe o față însorită, plină de vegetație sălbatică. Când zic însorită, vreau să spun că ne-a stors pe amândoi de toată vlaga, broboane de sudoare prelingându-se pe frunte și ceafă. La intrarea pe vale, la adăpostul umbrei generoase aruncate de un bolovan imens, ne echipăm pentru urcușul pe vale, cu căști, hamuri și toată colecția de fiare colorate și zornăitoare. Cu ranițele astfel ușurate, pornim la deal, căutând o ocolire pentru prima săritoare a văii, prea dificilă pentru noi în acest moment. Ochim, în peretele stâng al văii, o brână de piatră aninată la câțiva metri de talveg, care nu pune dificultăți la înaintare, odată subțiați de rucsacii mari de pe umeri.


/batr/tap8.jpg


După acest prim prag, valea își continuă urcușul în mici trepte stâncoase, asortate cu perne de iarbă, care se depășesc ușor. De mare ajutor în aceste locuri sunt încălțările cu talpă bună, aderentă, în care să ai încredere că rămân acolo unde pășești, prizele de mână fiind în general mici, mai mult pentru echilibru sau suport moral. Chiar și cu rucsacii măricei din spate, urcăm în siguranță, stânca fiind uscată și curată; în condiții de umezeală, însă, zona poate deveni un adevărat teren de aventură.


Că tot vorbesc de uscăciune și căldură – în naivitatea mea, am sperat să ne bucurăm de umbră, Valea Țapului având orientare nordică. De unde! Soarele ne arde nemilos în ceafă, iar rezerva de apă se împuținează la fiecare popas. Ca niște caraghioși din filme, ne bucurăm de răcoarea oferită de umbra săritorilor cu surplombă, unde cu greu mă stăpânesc să nu-mi lipesc obrazul de mușchiul rece și umed ce căptușește stâncile.


Ușor-ușor câștigăm altitudine, ajungând într-o zonă în care firul văii se transformă într-un șir de hornuri și diedre, a căror trecere este o plăcere. Totuși, o scurtă privire către cadranul ceasului ne face să ne lungim fețele, căci realizăm cât timp s-a scurs și cât de greu ne-am mișcat până acum și, ca niște bărbați veritabili ce suntem, căutăm motive precum căldura grozavă, rucsacii grei sau te mai miri ce, în loc să recunoaștem de-a dreptul că nu suntem decât niște bieți melci leneși. S-a cam zis cu Colțul Mălinului pentru astăzi, însă nici eu, nici Andrei, nu regretăm deloc; suntem în inima muntelui și asta este tot ce ne dorim!


/batr/tap22.jpg


Să fi tot urcat două treimi ale Văii Țapului pâna la marea ruptură de pantă care închide peretele ca un ceaun imens. În acest loc evităm firul văii prin dreapta, pe un vâlcel friabil de pământ care ne va scoate în buza ceaunului, pe una dintre ramurile Brâului cu Jnepeni.


Gândul îmi zboară la întâmplări din vremuri demult apuse. Îmi “Amintirile” sale, N. Baticu povestește cum, în sezonul de iarnă al anului 1936, coborând pe întuneric din Colțul Mălinului, a pășit în gol în zona ceaunului Văii Țapului, antrenând întreaga masă de zăpadă într-o avalanșă. Norocul său și al coechipierului – Ion Șincan – a fost un brad crescut în mijlocul văii, care a prins coarda lor în cădere, lăsându-i să atârne pe o parte și pe alta a sa. În aceea nefastă zi de 15 martie, un mare alpinist român își pierdea viața într-o avalanșă pe Valea Coștilei.


Revenind la lucruri mai frumoase, la iesirea din ceaunul Țapului, pe ramura inferioară a Brâului cu Jnepeni, pășim chiar pe Creasta Frumoasă sau, așa cum a botezat-o Mihai Haret, privind-o de la distanță, Creasta Viilor Senzații. Personal prefer această denumire în detrimentul numelui dat de N. Dimitriu, căci locul este o bijuterie, poate unul dintre cele mai frumoase locuri din Bucegi în care am fost.


/batr/tap27.jpg


Creasta Viilor Senzații separă Valea Seacă a Coștilei de cea a Țapului. Capătul de jos pornește din Valea Cerbului, iar cel de sus este unit de Colțul Mălinului, prin Muchia de Sus, traseu alpin de grad 2B. Trecând peste aceste detalii impersonale, viile senzații trăite în acest loc sunt aievea. Parcă nu mă mai satur să mă plimb în jur și mă minunez la fiecare întoarcere a privirii. Spre vest, printre ramurile zadelor, ochiul deslușește poiana plină de urzici din Valea Priponului și bordeiul în care ne vom petrece noaptea, sub mii de stele și luna plină. Spre nord avem stâncile Morarului, care țâșnesc din pădure sub formă de turnuri și degete, sfârșind în creasta care, din acest unghi, nu își arată toți… Colții. Poate cea mai impresionantă panoramă este cea sudică, unde Colțul Mălinului acoperă întregul orizont ca o catedrală gotică, albă, cu turnuri înălțate ca niște turle către cer.


Nu putem rezista tentației de a desface o bere în acest loc minunat și de a lâncezi la soare, fără a fi presați de nimeni și de nimic. Ba chiar cochetăm cu gândul că am putea rămâne aici peste noapte, căci, cu puțin efort, ne-am putea face locuri numai bune pentru un bivuac sub stele, printre sutele de flori de colți așternute ca un covor cu nestemate la picioarele noastre. Din poteca Văii Cerbului răsună glasuri multe și, din când în când, câte o pasăre răpitoare mai șuieră deasupra capetelor noastre. În rest, e liniște, vântul parcă neîndrăznind a tulbura frumusețea ireală a acestui loc. Încercăm un minunat sentiment de eliberare de tot ceea ce înseamnă cotidian, material și ireal. Abrutizat și gol, orașul ne oferă doar noroi. Trebuie să ne întoarcem fețele către natură, către ceea ce este viu, trebuie să învățăm a respecta țărâna care ne-a creat și în care ne vom întoarce.


/batr/tap40.jpg


Cu greu ne desprindem de acest loc, mai ales că știm ce ne așteaptă mai departe – marea de jnepeni a Brâului cu Jnepeni. Și când spun mare, vreau să transmit sensul deplin al acestui cuvânt. În traversarea către Valea Mălinului, pe la baza Colțului și peste bazinul Văii Seci, ne-am scufundat, am scos capetele la aer pentru câtva momente și apoi ne-am scufundat din nou în adâncuri, luptându-ne cu valurile nesfârșite de conifere. Mă și imaginam ca pe o marmotă zvăpăiată cercetând orizontul în căutarea celei mai bune rute și apoi continuându-și drumul. Firește că sfârșeam mai jos decât ne doream să ajungem! Chiar și acum, la multă vreme de la marea jnepeneală, mai găsesc ace răzlețe prin geanta foto sau prin buzunarele rucsacului, care să-mi amintească că jneapănul e cel mai bun prieten al alpinistului bălauritor și-i acolo și la nevoie, ca o mână salvatoare, dar și când nu-l vrei, ca o palmă usturătoare…


/batr/tap46.jpg


În cele din urmă, mâzgăliți de rășină și polen, ajungem la baza Colțului Mălin, chiar la intrarea pe traseul crestei sale. Suntem tot în Brâul cu Jnepeni, aici rămas cu singură ramură. Cotim spre dreapta, pe fața dinspre Mălin a Colțului, și ne strecurăm printre jnepeni și peretele de piatră, pe poteca evidentă a caprelor ce-și au culșul în grota generoasă de lângă noi – grota “La televizor”, denumirea primind-o de la M.Ordean care, surprins de o ploaie măricică, într-o tură alături de M.Ilie, a stat la adăpostul boltei și a privit la abruptul Coștilei întocmai ca la… televizor. Cum spuneam, continuăm coborârea pe hățașul de capre, căutând o coborâre către talvegul Văii Mălinului, care șerpuiește la vreo sută de metri sub noi. Brâul cu Jnepeni sfârșește aninat undeva în perete, dar din literatură îmi amintesc două hornuri prin care se face legătura cu firul văii; Andrei mai fusese în zonă în urmă cu ceva timp, dar amintirile sale despre zonă nu erau foarte bine conturate. Cu atenție, căci hăul din jur este considerabil, traversăm cât ne țin picioarele și pământul, care se subția la fiecare pas, și atârnăm sfoara de o zadă uscată, însă suficient de solidă, și coborâm în rapel, într-o terasă inferioară, plină de jnepeni. În timp ce eu strâng coarda, Andrei cercetează terenul și la baza unor zade descoperă două bucle de cordelină, semn că au mai trecut și alți “gușteri” pe-aici. Alunecăm lejer pe sfoară de-a lungul unui horn pământos și tare sfărâmicios, pesemene unul dintre cele schițate în literatură. Câțiva pași mai departe, ajutându-ne de jnepenii generoși – ce vă spuneam mai sus? – coborâm în firul Văii Mălinului, în canionul superior, încă înfundat cu zăpadă.


/batr/tap51.jpg

/batr/tap55.jpg


Tare afurisită bucata asta de Mălin! Totul în jur este putred și măcinat, mâna de țărână ce ocolește firul fiind atât de sfărâmată, încât parcă alergăm pe loc, pe rulmenți. Ocolim calota murdară de zăpadă fără probleme, plătind doar prețul unui pumn de pământ în bocancii deja plini de rășină și acele de jneapăn. Spre bucuria gâtlejurilor noastre uscate, la intersecția cu Brâul Mare al Coștilei încă se prelinge un șuvoi măricel de apă rece, venită de mai sus. Ne astâmpărăm setea din belșug și plecăm pe Brâul cu sticlele pline, bucuroși că nu trebuie să mai coborâm după apă tocmai în Valea Cerbului.


Iată-mă în ramura nordică a Brâului Mare al Coștilei, la doar câteva zile după ce am călăuzit un grup de iubitori ai muntelui prin aceste locuri. Mă bucur că pot arăta și altora frumusețile abruptului prahovean, așa cum multe dintre ele mi-au fost arătate și mie, pe când eram la început de drum. Am hoinărit prin Hornul dintre Fire al Gălbinelelor, am urcat în Brâul Mare prin Valea Scorușilor și am coborât Valea Priponului, spre Valea Cerbului.


/batr/tap63.jpg


Lumina caldă a apusului aduce frumusețea locului la un alt nivel, cum nu l-am mai văzut până acum. Hățașul brâului se strecoară pe deasupra Crestei Mălinului, care ne apare dintr-un unghi diferit și îmi promit în sinea mea că nu va mai trece mult timp până să-i calc muchia. Simt cum mă cheamă. O doresc.


Aici, în bazinul superior al Văii Țapului, poteca brâului dă colțul. Sigur, să dai colțul nu-i ceva ce îți dorești și, totuși, dacă te afli în acest loc minunat, să dai colțul înseamnă să intri în largul bazin al Urzicii și să cunoști evantaiul său de fire, lespezi și canioane întunecoase, păzite de silueta impozantă și particulară a Crestei Colțului Crăpat. Este unul dintre cele mai grandioase peisaje de Bucegi pe care le-am văzut și acum, sub mângâierea dulce a asfințitului, mi se pare ireal de frumos.


/batr/tap65.jpg


Pe cât e de frumoasă zona aceasta, pe atât mă înfioară firul propriu zis al Văii Urzicii, probabil cea mai dificilă vale a Bucegilor. Săritorile imense, surplombate și adesea umede, atât deasupra Brâului, cât și sub el, mă fac să mă simt mai mic decât în fața unui perete neted, pe care subconștientul meu pitic și nepriceput îl vede cu mai puțin fioros. Altfel spus, traversarea firului pe poteca brâului nu pune nicio problemă și ne trezim rapid în bazinul vecin, cel al Văii Caprelor, mult mai puțin spectaculos decât zona din care venim. O altă porțiune cu jnepeni, dar de data aceasta cu o potecă printre ei și un drum pe care să-l urmăm ne aduce în căldarea înierbată a Văii Priponului, unde simțim pentru prima dată răcoarea adusă de vântul înserării. După câteva telefoane pentru a le asigura pe cele de acasă că suntem plini de rășină și lipicioși, însă întregi și sănătoși, coborâm rapid pe potecuța ciobănească spre bordeiul de la Priponul Văii Cerbului, unde ne așteaptă Alina, alături de care avem de gând să urcăm mâine Acele Morarului.


Bordeiul se înalță dintr-un morman de urzici. Deși turmele de oi urcă an de an Valea Cerbului, locul pare că nu a mai fost vizitat de către ciobani decât pentru șederi temporare, iar locul arată sălbatic și plăcut. Nouă ne plac priciurile năpădite de urzici și ne place acoperișul de aer prin care vântul adie nestingherit. Odată instalați în bordei, cu echipamentul frumos atârnat printre urzicile crescute pe scândurile pereților și cu sacii de dormit întinși printre urzicile crescute pe priciuri, privim cum mâncarea dispare rapid în burțile noastre, după o zi lungă de umblat pe coclauri. Ceapă, roșii, un castravete și o mână de brânză, alături de nelipsita udătură, au constituit combustibilul necesar unuia care pe munte, în timpul mersului, nu prea mănâncă mare lucru, preferând să facă fotosinteză și să se bucure de natură. Și orele s-au scurs, cu râsete și ciupituri de urzică, până când, într-un târziu, am adormit.


/batr/tap75.jpg


Când deschizi ochii și privești prin acoperișul de aer sub care ai dormit și te bucuri de lumina răsăritului care poleiesțe cu aur muntele, scândurile tari pe care ai dormit devin cea mai moale saltea, iar urzicile care ți-au amenințat toată noaptea nasul par niște biete margarete. Mie unul mi-e clar că atunci când deschid ochii și simt un pat sub mine și o lustră pe tavan e ceva ce nu fac bine. Ceva ce nu se leagă și nu ar trebui să fiu acolo. Ar trebui să fiu aici.


Pregătirile de drum ne iau mai mult decât plănuisem înainte de culcare. Avem de gând să urcăm Acele Morarului. Urcușul de-a lungul Brânei Mari este obositor din cauza căldurii care își face de cap încă de la primele ore are dimineții. Cu frunțile transformate în cascadă de sudoare, ajungem în creastă după aproximativ o oră, unde simțim nevoia să ne întindem pe iarbă, printre puzderia de flori de colți, și să ne bucurăm de adierea vântului, care începe să bată destul de tare, poate chiar prea tare. Vântul în sine n-ar fi o problemă, însă aduce cu el niște norișori destul de mari și încruntați și îmi aduc aminte din prognoza meteo de posibilitatea unor furtuni cu descărcări electrice în jurul prânzului. Riscul inutil nu e in firea noastră și Acele vor fi acolo și pentru data viitoare, așa că facem cale întoarsă pe brâu până în Valea Cerbului și, mai departe, până la bordei, de unde ne recuperăm restul de bagaje. La coborâre suntem spectatorii unui moment șexpirian – scena balconului, cu rolurile principale interpretate de două capre negre, aflate la doar câțiva metri în fața noastră.


/batr/tap87.jpg


În mai puțin de două ore suntem în Bușteni, însetați, înfierbântați și nespălați. Uite-așa am sărit din Țap în Brâu. Este finalul unei plimbări prin coclauri de Bucegi în care am revăzut cu plăcere locuri dragi, am descoperit zone noi, am înotat printr-o nesfârșită mare de jnepeni și am dormit sub un acoperiș de aer, cu mii de stele și luna plină deasupra capului. Bucegii sunt un loc tare frumos și suprinzător, reușind să îți ofere ceva nou la fiecare pas. Cu timpul, drumețule, vei descoperi că dincolo de potecile turistice se ascunde o lume nouă, o lume rezervată caprelor negre și temerarilor ce îndrăznesc a le călca hătașele. Vei descoperi că nu ești decât un strop de om într-o natură mare și vei învăța să te bucuri de ea și să o faci parte din viața ta.


andrei, septembrie 2015


P.S.: la coborâre, Andrei a recunoscut că Munticelul e tare frumos. Și tocmai am găsit ace de jneapăn rătăcite prin geanta foto și buzunarele rucsacului.



Marți, 15 septembrie 2015 - 20:46 
Afisari: 3,254 


Postari similare:





Comentariile membrilor (8)

zoly
zoly
Busola
 
1
Foarte fain povestit!
Locurile încucurigate, dar de vis.
Iar cazarea, de mii de stele! Pe care le-ați admirat adormind. Carpati.org


Comentariu modificat de autor!

Miercuri, 16 septembrie 2015 - 00:45  

cristi.iliescu
cristi.ilies..
Busola
 
2
Îți mulțumim, Andrei, pentru frumoasele descrieri ale unor locuri puțin accesibile pentru majoritatea celor de aici!
Cu cât citesc mai mult despre văile de abrupt din Bucegi, cu atât crește în mine dorința (nu demult inexistentă) de a porni într-acolo. Toate la timpul lor însă.

Îmi place cum combini informațiile culturale cu descrierea efectivă a traseului vostru. Face lectura mai atrăgătoare. Felicitări!

Cât despre locul de înnoptare... tare fain să te culci sub tavanul de stele! Am făcut și eu bivuac în Crai vara asta. Am adormit când mijeau stelele, dar m-am trezit noaptea sub potopul de aștri. Cu greu am adormit apoi, chicotind de bucurie!


Miercuri, 16 septembrie 2015 - 10:45  

scufitul_rosu
scufitul_ros..
Caraba
 
3
Imi pare rau sa-ti stric placerea, dar se pare ca s-a cam zis cu cazarea ta de mii de stele. Ma rog, doar cu stelele, nu neaparat si cu cazarea Carpati.org Coboram duminica pe BMM si am constatat cu stupoare ca stabilimentul in cauza este atat locuit cat si proaspat renovat, beneficiind de un nou acoperis impenetrabil pt privirea oamenilor obisnuiti (eroii Marvel nu se pun...), facut, se pare, dintr-un banner cu Milka - daca am inteles eu bine scrisul Carpati.org Culoarea tinde sa-mi dea dreptate. Deci, daca vedem vacute fericite prin preajma, e clar de la ce e...de la iarba, evident Carpati.org


Miercuri, 16 septembrie 2015 - 17:30  

baumwolle
baumwolle
(admin)

 
4
Vă mulțumesc tuturor pentru minutele acordate citirii povestirii și pentru impresii. Carpati.org

@Zoly: așa-i, cucurigate, dar frumoase foc. Carpati.org
@Cristi: muntele nu pleacă nicăieri, ai timp și de văi, brâne și ce-ți mai poftește inima.
@Scufițul: bănuiesc că amenajarea e făcută de ciobanii care își coboară turmele din platou și amână sfârșitul de sezon oieresc.


Miercuri, 16 septembrie 2015 - 19:34  

scufitul_rosu
scufitul_ros..
Caraba
 
5
Da, era clar. De altfel am asistat la prima mea sesiune de pasunat remote: oile erau la noi pe brana, iar ciobanul le mana din joystick-ul vocal, stand linistit langa stana din Pripon!! Asta n-o mai vazusem...


Miercuri, 16 septembrie 2015 - 19:46  

zoly
zoly
Busola
 
6
Domnul Ceauș și cu trupa au coborât în 13.09.2015 pe Priipon și iată ce au găsit:
https://www.facebook.com/media/set/?set=pcb.779517142175287&type=
1


Miercuri, 16 septembrie 2015 - 23:03  

scufitul_rosu
scufitul_ros..
Caraba
 
7
Aviz celor care coboara pe Pripon…


Miercuri, 16 septembrie 2015 - 23:08  

mvc
mvc
Caraba
 
8
Frumos !

"Gusteri" care coboara venind pe "La Televizor" au tot fost de-a lungul vremii.
Imi amintesc de rapeluri , noaptea prin acele zone priporoase.

Ideea e ca cei care trec pe acolo si cunosc cum vin treburile in zona sunt departe de a fi niste "gusteri" ...

Mihai Cernat


Vineri, 14 septembrie 2018 - 13:13  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0730 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2019) www.carpati.org