Cautare:
De actualitate

Carpati.org pe Facebook


Doneaza

Calendar

Aprilie 2014
LMMJVSD
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930

Mai 2014
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Online

Vremea
Varful Piatra Iorgovanului
Muntii Retezat

Voluntar in Carpati

Khan Tengri cu bicicleta

Homepage

Lista de discutii

 

Cum face caprioara? (Muntii Baiului)


Asadar e aproximativ ora 12 la pranz, vineri 29 mai 2009, si imi dau seama ca programul pentru sambata s-a schimbat... Ceea ce inseamna ca nu mai "trebuie" sa stau aici, ci as putea pleca undeva...


Ora 14, Gara de Nord. Personalul e aglomerat cum nu am vazut niciodata ca cel de la 06 sa fie, dar am gasit un loc. Si pentru mine, si pentru rucsacul meu cel voluminos...


Ideea suna cam asa: ora 17:30 sunt la Azuga, incep sa urc pe Culmea Sorica pana unde reusesc sa ajung pe creasta (muntii Baiului), apoi pun cortul, ca a doua zi sa ajung pe varful Neamtu, cel mai inalt din muntii Baiului. Cu alte cuvinte, sa fac cea de-a doua jumatate de creasta, cea pe care nu am apucat sa o fac acum cateva saptamani cand am fost.


Inainte de a pleca la gara am analizat pe fuga harta in format electronic luata de pe www.carpati.org si mi-am notat cateva puncte de reper... pentru ca nu am harta in format tiparit. Nu-i nimic, odata iesit in creasta ma orientez la fata locului, ma pricep la asta... Ajung insa la fata locului, cu 20 minute intarziere si cu o ploaie de iti vine sa te bagi in pat langa soba... Nori cenusii se vad deasupra muntilor, si peste Bucegi si peste primele culmi impadurite ale Baiului, dar asta nu ma sperie... Am mai urcat pe ploaie, important e sa ajung in creasta sa gasesc loc de cort... un loc sigur de cort... Muntii Baiului sunt plini de ursi si de lupi...


Pentru ca nu am mai fost niciodata prin Azuga cu gand sa urc, intreb niste oameni aflati la o terasa ceva de traseu... Dornici sa imi fie cat mai de folos, se inghesuie care mai de care sa lase paharul de bere sa imi spuna ca nu e vreme de urcat pe munte, ca ploua, ca e ceata, ca sunt ursi si lupi, ca mai bine ma opresc in oras si urc a doua zi... "Poate nu mai apuc a doua zi" ma gandesc... Reusesc cu greu sa scot de la ei si cateva informatii folositoare, astfel incat aflu ca soseau duce pana la baza partiei Sorica, pe care se poate urca pana in creasta, asa, de-a dreptul... de acolo, imi spune unul din localnici, trebuie sa tin spre dreapta... nu spre stanga, precizeaza exemplificandu-mi ca si cand el s-ar afla pe creasta, ci spre dreapta...


Soseaua are cam 2,5 km pana la baza partiei, pe care o zaresc pe partea dreapta verde si abrupta marginita de padure... Traversez un pod metalic apartinand unui hotel, trec pe langa masinile de teren de inchiriat si ajung la baza pistei. Acopar mai bine rucsacul cu pelerina proprie (inca ploua tare), imi pun si mie gluga gecii mai pe urechi, scot betele de trekking si pornesc la deal...


Ma grabesc, sa nu ma vada cineva la ora 18:30 ca urc pe munte si sa ma cheme inapoi, neintelegand nevoia unui suflet dornic de aventura si de sentimente, asa ca obosesc destul de tare in primele 10 minute. Apoi ultimele case ale orasului raman in vale fara sa se mai vada, si eu urc mai linistit de acum... Ploaia s-a transformat in lapovita, iarba e uda iar gluga cea rosie nu ma lasa sa aud prea bine ce se aude in jur... Sunt inconjurat de padure si din stanga si din dreapta, si trebuie sa fiu atent la orice zgomot suspect... Desi mai multe zgomote suspecte am facut eu... vorbe fara sens (LA LA LU HA HA etc), cateva versuri, betele de trekking lovite unul de altul - orice zgomot suficient de puternic pentru a fi auzit de un urs nestiutor ce ar fi vrut sa scoata capul din padure chiar acum...


Lapovita se transforma in zapada... Sunt cam la 1300 de metri altitudine si ninge ca in povesti... fulgi mari, mari de tot, cad asa cum nu au mai cazut de mult pentru mine, si iarba incepe sa devina alba... Pe masura ce urc, iarba incepe sa nu se mai vada, acoperita fiind de zapada, iar floricelele galbene si mov devin de acum prizoniere ale paturii cazute din cer din senin... E o imagine minunata, sa vezi zapada presarata de floricele galbene ce abia se mai zaresc pe sub ea... Oare se mira si ele ce e cu albul acela rece la inceputul verii?


Ajung in creasta, depasind putin nivelul padurii... Abia astept sa pun cortul, chiar daca nu am urcat decat vreo 50 de minute... Un drum pare sa faca stanga, unde cred ca se gasea un hotel sau o cabana in capatul superior al pistei de sky, iar in dreapta acelasi drum (posibil de ATV) urmareste ceea ce pare sa fie o creasta golasa dincolo de care nu vad nimic... E viscol, totul e alb si nu vad la prea mare departare. Nu stiu daca sa fac stanga sau dreapta, asa ca ma sui putin in punctul cel mai inalt sa incerc sa vad ceva...


Ceea ce se si intampla, in valea din fata mea, deci in partea cealalta a crestei, observ (probabil) o stana... Nu apuc sa o observ bine, ca ma si observa cativa caini de acolo din vale, care pornesc latrand spre mine... Ma dau inapoi ca sa nu ma mai vada, gandindu-ma ca poate nu mai urca dealul pana la mine, dar nu am noroc. Patru caini nervosi vin cu viteza spre mine... Ma opresc, strang mai tare betele de trekking in mana si incep sa vorbesc cu ei... nici foarte autoritar (mi-e lene si sunt satul de caini), nici prea moale, incercand sa ii imbunez cumva... Parca ar merge, dar parca nu, unul negru cu dintii cam galbeni se apropie latrand puternic la jumatate de metru de mine... I-as da un bat peste bot dar mi-e ca il intarat si mai rau... Un altul se apropie din dreapta si ma simt inconjurat din trei parti... Am doua bete dar nu pot privi in acelasi timp si in stanga si in dreapta, asa ca incerc sa ma dau mai in spate ca sa ii fac sa vina in fata mea, unde ii pot vedea... Ma intrebam de ce oare nu s-au dus ceilalti in spatele meu, daca tot vroiau sa ma inconjoare... Pentru ca in spatele meu e o ruptura de teren cam de 1 metru inaltime, care imi blocheaza inaintarea... Nu vreau sa sar, sa fac miscari bruste, asa ca incerc sa ocolesc incetisor, pana ajung la un loc unde sa pot cobori in acea vale, de unde si venisem de fapt... Reusesc sa fac asta, sprijinindu-ma cu ajutorul betelor de trekking extrem de folositoare, si urmez poteca ce facea dreapta... Cainii latra inca la mine de sus din deal si ma urmaresc pentru inca niste metri, apoi, dupa ce se simt multumiti de ei insisi ca au tinut la distanta presupusul hot de oi, se intorc la treburile lor... Ma gandesc ca numai cu grija de caini nu mai stateam eu pe munte printre ursi, dar pe de alta parte ma simt parca mai in siguranta stiind ca daca ar fi un urs, ar sari cainii la el... sau la mine...


Merg asadar spre dreapta pana ajung pe un alt varfulet de unde nu vad nimic... E viscol puternic si nu am manusi, frunze mari de flori necunoscute sunt acoperite de zapada, nu contenesc sa apreciez incaltarile mele de vara Salewa Viper Pro XCR, care datorita Gore-tex-ului isi fac totusi datoria destul de bine (nu imi ingheata inca picioarele si nu le simt ude - lucru la care contribuie desigur si sosetele speciale Quechua). Geaca Quechua insa e uda leoarca, cel putin la exterior, dar pentru ca si maieul Quechua e ud din cauza efortului de la urcus, simt tot mai tare nevoia sa pun cortul (Quechua) si sa ma bag la caldurica... Sa nu mai spun ca imi e foame! Sunt asadar pierdut prin zapada, vad doar padurea in spatele meu si o alta padure in valea din fata mea, ceea ce nu imi inspira deloc siguranta pentru a monta cortul acolo... As merge in continuare pe drumul acela pe care il puteam intui, dar daca el ma indeparteaza de creasta, nu e bine. Se facea stanga sau dreapta din varful partiei? Nu stiu. Privind acum harta, probabil as fi facut stanga.


Ma suna tata sa imi spuna ca maine s-a anuntat vreme proasta pe munte, cu descarcari electrice si ploi, sa nu plec pe undeva in caz ca aveam de gand... Il scutesc de grijile pe care si le-ar fi facut daca ar fi stiut ca deja sunt pierdut pe munte prin viscol, si ii zic ca nu plec maine pe nicaieri, apoi ma gandesc ce sa fac...


Pot pune cortul, as avea un confort de moment oferit de caldura de a fi uscat si a avea sac de dormit, dar apoi? Apoi nu as dormi deloc toata noaptea, cu urechile ciulite si inima cat un purice sa simt ursul sau lupul sau cainii cand se apropie... Sunt prea aproape de padure, daca eram mai sus pe creasta m-as fi simtit mai in siguranta...


E inca lumina afara, e ora 19:45... as putea sa ma intorc la Bucuresti. Mai gasesc eu un tren sau un microbuz, si acasa fac o baie calda, mananc ceva bun si dorm linistit... Ma gandesc si ca a doua zi vremea va fi la fel, deci nu voi putea urca mai departe oricum, si atunci nu are rost sa petrec o noapte inutil de riscanta aici... Dar toate argumentele pro sau contra coborarii au contat prea putin atunci cand o dorinta total fara legatura a preluat controlul asupra mea... de fapt era o legatura, aceeasi constatata si de revelionul acela (vezi textul "loneliness on the last frontier")... Dorinta unei imbratisari e atat de puternica atunci cand singuratatea te inconjoara atat de infricosator din toate partile... Asa ca aleg imbratisarea in locul... a orice altceva in acest moment.


Imi pun pe cap frumoasa si calduroasa caciula Mammut si incep sa cobor in viteza, mergand mai intai pe o potecuta pe la marginea padurii, cu mainile degerate, pana ies inapoi in pista de sky... de unde, in viteza, cu ajutorul betelor de trekking Quechua si a aderentei incredibile a bocancilor Salewa (sunt asa mandru de ei...) am inceput sa cobor pe unde am urcat cu doar 20 de minute in urma... Cobor in viteza, mai fac cate un zgomot, dar ma simt deja in oras, deja in microbuz, deja facand un dus cald...


Pe la jumatatea partiei, cand iarba si-a recapatat culoarea verde si zapada a incetat sa mai cada, din dreapta mea ies din padure doua caprioare... Una m-a vazut imediat si a fugit inapoi, dar alta nu m-a vazut, si a stat 10 secunde nemiscata ca si mine, cam la 20 de metri, pana cand m-a vazut si ea si a fugit in padure... Zambesc, chiar daca in urma mea, in locul unde ele au fugit, aud niste sunete ciudate... un fel de guitat de mistret combinat cu raget de cerb si poate caprioara mancata de lup, nu imi dau seama dar nici nu am intrat in padure sa vad ce se auzea... Oare asa face caprioara?


Ajung la baza partiei dupa 30 de minute (cam 20:15) si pornesc grabit spre centru... Gasesc statia de microbuz unde schimb maieul ud pe care acum, stand pe loc, il simt mult mai rece, dar pantalonilor nu am ce sa le fac... sunt uzi leoarca, nu sunt pantaloni de munte si asta se simte. Incep sa simt ude si picioarele, zapada si ploaia sigur s-au infiltrat ele pe undeva pana la urma, sau poate faptul ca stau pe loc ma face sa simt mai tare frigul...


Astept un eventual microbuz, dar e cam tarziu sa mai vina vreunul, asa ca, stiind de rapidul de la 21:50 ma duc la gara... In gara tremur de frig din cauza pantalonilor si a sosetelor, si rapidul are intarziere o ora... Am citit toate regulamentele si amenzile si ofertele cu privire la CFR...


Ma gandeam... "acu ajung acasa... o sa treaca si frigul, si foamea, si oboseala..." Si asa e, toate trec... Dar... ce ramane? Si... ce urmeaza? Poate lucrurile astea sunt mai importante decat ceea ce trece... toate trec, dar nu multe raman, si ceea ce urmeaza nu e neaparat ceva mai bun... decat daca noi facem sa fie.


Ajuns la 01:20 in Bucuresti, pornesc vitejeste spre casa pe jos, pana in Militari, unde ajung dupa 45 de minute direct sub dus... bucuros pentru o aventura total diferita de ceea ce ma asteptam, dar poate chiar mai plina de invataturi si senzatii...


Spontaneitatea poate fi ceva minunat, dar pe munte e mai bine sa fii pregatit, sa fii informat (traseu, vreme etc), sa pleci si cu capul dupa tine, nu doar cu echipamentul potrivit (care poate lipsi din cauza plecarii in graba)... Poate sunt nebun, dar incerc macar sa nu fiu nesabuit... Si ma gandeam ca e prima oara cand am renuntat, cand am dat inapoi de pe munte... Cand nu am fost suficient de motivat sa merg inainte cu planul, sau cand factorii negativi m-au facut sa dau inapoi... Si ma gandeam ca e minunat ca pot sa fac asta, chiar imi faceam probleme ca eu nu stiu sa renunt, ca nu stiu sa dau inapoi... ceea ce poate de multe ori te face sa duci planul la indeplinire, dar alteori ar putea sa aiba urmari negative... Uneori e mai bine sa renunti, si sa o iei de la capat alta data... din acelasi loc, din alt loc, in acelasi fel, alt fel... Cu aceeasi tinta sau cu una mai mare sau mai mica... Important e sentimentul cu care urci si cu care cobori.


Despre sentimentul de pe varf nu va spun nimic, e ceva mult prea personal.


Astept imbratisarea acum.


Multe zile se uita, multe trec fara rost...


Ioan Stoenica, 30 mai 2009.



Sâmbătă, 30 mai 2009 - 11:37 
Afisari: 1,300 


Postari similare:





Comentariile membrilor (11)

pisti2004
pisti2004
Cort
 
1
frumos!


Sâmbătă, 30 mai 2009 - 14:03  

mihai_fl
mihai_fl
Caraba
 
2
Frumos.
Corecte concluzii.


Sâmbătă, 30 mai 2009 - 19:29  

mihaiburo
mihaiburo
(admin)

 
3
Tot mai multa lume a inceput sa bantuie prin Baiului Carpati.org Decizie inteleapta: Bine ca te-ai intors ... fara harta si busola ti-ar fi fost mai greu. Esti "fan" Quechua sau ce ? Nu am citit nici un jurnal cu atatea referiri si laude la adresa unei firme Carpati.org


Sâmbătă, 30 mai 2009 - 20:06  

ioanstoenica
ioanstoenica..
Coarda
 
4
Nu as zice ca sunt fan, dar pana nu de mult mergeam fara niciun fel de echipament cu specific de munte, si acum ca mi-am luat, nu pot sa nu remarc eficienta lui (comparativ cu nimicul pe care il aveam inainte)... Quechua e o marca nu foarte buna, dar la preturile pe care le au ofera totusi ceva ce merita banii... eu sunt multumit de marca asta dar sunt si mai multumit cand tricoul nu tine rece la spate sau se usuca in 5 minute de stat la soare... asa ca nu se poate sa nu ii pronunt numele Carpati.org

Despre bocancii "la sportiva" sau pantalonii "mammut" si tricourile "x-bionic" o sa vorbesc cu siguranta cand le va veni vremea... Carpati.org


Sâmbătă, 30 mai 2009 - 20:14  

mihaiburo
mihaiburo
(admin)

 
5
Sincer as prefera sa citesti bine harta si ceva descrieri ale traseelor pe care doresti sa le parcurgi. Si sa porti cu tine o harta tiparita, eventual si o busola ... asta inainte de a vorbi despre produsele mentionate de tine. Sigur vei reface traseul dar este bine sa parcurgi traseul inca de acasa (pe harta). Si nu in ultimul rand apeleaza cu incredere la rubrica Ture/Planificator ture (asa nu vei mai merge singur pe munte)


Sâmbătă, 30 mai 2009 - 21:07  

prepe
prepe
Caraba
 
6
felicitari pt. tura, jurnal, curaj si pt. faptul ca te-ai intors acasa!Carpati.org


Sâmbătă, 30 mai 2009 - 21:23  

conrad
conrad
(admin)

 
7
Da, felicitari pentru ca te-ai intors acasa.
Interesant spiritul tau de libertate. Oricat de mult imi place muntele, daca stiu ca urmeaza sa petrec o noapte, singur, pe creste sau prin paduri... ei bine, prefer o imbratisare Carpati.org.
Fericirea are farmec doar daca ai cu cine s-o impartasesti.
Dar nu e bine ca nimeni nu stie unde esti. desi scrii intr-un mod interesant despre ascunderea adevarului fata de cei dragi (anume ca esti deja pe munte, cand ei te cred acasa), pt a-i proteja, pt a nu-i ingrijora inutil, totusi, nu incurajez aceasta atitudine. Pentru ca e gresita. Si sper sa nu se simta nimeni incurajat sa faca asa. Mai ales cand pleci pe munte, trebuie sa fie cel putin o persoana care sa stie ca ai plecat, unde ai plecat si cam pe cand intentionezi sa te intorci. caci daca, doamne fereste, ti se intampla ceva pe acolo, putea sa treaca cel putin o saptamana numai pana ce familia ta ar fi descoperit ca "ai disparut". Iar dupa aceasta descoperire... ei bine, lumea asta e cam mare, pt ca ei sa fi putut sti de unde sa inceapa cautarile.
Personal, nu incurajez nici turele solitare, pe munte. dar fiecare om e liber sa traiasca cum vrea, atata timp cat e dispus sa-si asume responsabilitatea deplina pt orice s-ar intampla.
Dar sa nu-i incurajam pe altii sa faca asa, pt ca nu e bine. Un tanar exaltat de spiritul de avantura ce-l poate regasi in unele jurnale, poate decide sa faca si el asa, fara sa stie prea bine la ce riscuri se supune... si, de cele mai multe ori, astfel de situatii sfarsesc tragic.
Caci, daca as fi un amator, din jurnalul tau as intelege ca pot sa plec oricand, fara sa-i spun familiei unde ma duc, si ca ma pot descurca la fata locului in privinta unui traseu, fie dupa cum il vad de jos, fie intreband pe la localnici, etc., si ca nu-mi trebuie neaparat harta.

Am observa tendinta ta de a gasi partea frumoasa in tot ceea ce faci, chiar si cand gresesti. Vezi jurnalul din Ciucas, cand ai spus ca a fost mai bine ca ai pierdut poteca, pt ca ai mers pe unde ai vazut tu ca se poate, o "scurtatura" care a fost mai salbatica decat poteca marcata. Ei bine, nu pot fi de acord cu tine si nici cu atitudinea de a incuraja asemenea fapte. Acum 2 ani, in urma povestilor mele si a indicatiilor date de mine, o amica a decis sa plece cu noul ei iubit in Piatra Craiului (desi le-am zis ca e greu pt nivelul lor de experienta), ajungand prima data pe acolo si, vazand de la refugiul "la om", unde au dormit, refugiul grind, de jos, li s-a parut mult mai aproape sa mearga de-a dreptul, decat sa "ocoleasca" pe poteca. Pe langa faptul ca a ajuns mult mai tarziu decat pe poteca, a alunecat si pe grohotisul ascuns in iarba mare si mai bine de un an nu s-a mai putut gandi la munte, pt ca-si luxase genunchiul. Si, inainte de a ajunge la refugiu, m-a sunat pe mine, plangand. Eu eram in Craiova... cu ce as fi putut-o ajuta? Asa ca... recomand urmarea potecii, nu a scurtaturii. cine merge pe scurtaturi, o face pe cont propriu, si ar trebui sa-i avertizeze pe cei care vor decide sa faca la fel, ca sunt pe cont propriu si cu siguranta va fi mai dificil.

Si inca ceva (o parere personala): jurnalul ar fi mult mai usor de urmarit si mult mai placut de citit, daca n-ai folosi atatea "puncte - puncte". Punctele de suspensie nu au si rolul de a transmite cititorului pauzele pe care le-ai face, daca ai povesti verbal, sau "pauzele de gandire", ori puazele de efect, pt a intari cele spuse anterior. Nici macar 10% din propozitiile si frazele folosite in acest jurnal nu se incheie cu punct, asa cum ar trebui (sau cu semne de exclamare ori intrebare, acolo unde ar fi cazul)


Duminică, 31 mai 2009 - 18:01  

ioanstoenica
ioanstoenica..
Coarda
 
8
Oamenii ar trebui sa fie mai destepti decat sa se ia dupa ce spune un necunoscut.

Nu incurajez nici plecatul singur pe munte, nici lipsa hartii sau abaterea de la poteca, dar nu pot nici sa specific de fiecare data asta. Eu plec pe propria-mi raspundere singur, am motive intemeiate sa fac asta si tot ce am nevoie pentru a reusi. Poate sunt nebun, dar nu prost (nu am spus ca nu e nimeni care sa stie unde sunt, ci doar ca parintii nu stiu), si nu imi doresc sa patesc ceva pe munte (chiar daca de multe ori riscurile sunt mai mari pe strada in oras - mi-e mai frica in bucuresti cu bicicleta decat pe munte!)

Jurnalul e o descriere a propriilor experiente, expuse asa cum fiecare considera de cuviinta. Incerc atat cat pot sa fiu si util celor ce citesc, dar mai presus de asta e vorba de transmiterea unor sentimente si intamplari, o descriere, nu un indemn. Sigur ca el poate avea si efectul de care spui tu, dar nu imi voi asuma raspunderea pentru toti incepatorii carora le vine o idee ciudata citind ce scriu eu. Ar insemna sa scriu de fiecare data "luati harta cu voi, mergeti in grup, spalati-va pe maini" etc... Carpati.org

Cat despre "puncte-puncte", mie imi plac tare mult. Exact asa simt cand scriu, ca ceva care... nu se opreste brusc. Pentru mine creaza o legatura intre intamplarile si sentimentele din text si lasa spatiu pentru amintiri. Cand simt sa pun punct, pun punct, dar daca nu simt, eu nu fac literatura. Carpati.org

Dar apreciez parerile constructive si voi incerca pe cat posibil sa tin cont de ele Carpati.org

Desi nu e nici prima oara cand scriu, nici prima oara cand urc (singur) pe munte Carpati.org


Duminică, 31 mai 2009 - 18:20  

mihaiburo
mihaiburo
(admin)

 
9
Ca parere constructiva: poti introduce la inceputul jurnalului o mentiune adecvata ... ceva in genul celor care sunt scrise la jurnalele de aici (chiar daca sunt cu totul alt tip de trasee):
http://www.carpati.org/jurnal/cascada_spumoasa_valcelul_inspumat_
poiana_tarlelor_poiana_inalta_saua_vantului_portita_braul_portite
i_valea_spumoasa_fir_secundar_monumentul_eroilor_de_pe_caraiman_b
raul_mare_al_caraimanului_valea_urlatoarea_mare_jepii_mari_sil_/1
433/

aici:
http://www.carpati.org/jurnal/retezat_de_primavara/1395/

aici:
http://www.carpati.org/jurnal/valea_seaca_a_costilei_-_valea_mali
nului_15_04_2009/1394/


Duminică, 31 mai 2009 - 19:48  

conrad
conrad
(admin)

 
10
Ai spus un lucru mare: "Oamenii AR TREBUI sa fie mai destepti decat..." si prin folosirea acestui timp, recunosti si tu ca nu e mereu asa.
Si ai mai zis un lucru foarte urat, care nu este in asemntimentul celor care publica pe acest site: "dar nu imi voi asuma raspunderea pentru toti incepatorii carora le vine o idee ciudata citind ce scriu eu".
Este lipsi de etica si de moralitate, sa nu-ti asumi raspunderea pt efectul celor scrise de tine.
In trecut (iti recomand sa studiezi istoricul acestui site), au fost discutii de etica, daca este bine sau nu sa scriem despre traseele nemarcate pe care (unii dintre noi) le facem. Caci dand detalii, poate altii se vor lua dupa noi si, neavand experienta necesara, vor da de belea. In final, s-a ajuns la conlcuzia ca suntem liberi sa scriem despre ce traim pe munti, dar sa mantionam, acolo unde e cazul, ca ceea ce am facut noi poate fi periculos.
mihaiburo iti exemplifica exact cum ar fi corect sa faci.
"Ai tot ce ai nevoie pt a reusi", spui tu! Dar ce ai reusit tu? sa urci pe "pista din Azuga" pana la iesirea din padure si de acolo sa te intorci inapoi din cauza de vreme urata? Inainte de toate te anunt ca in Azuga nu aterizeaza nici un avion... acolo doar se schiaza, iarna, pe "partie".
Jurnalele tale au un ridicat grad de amatorism... de la dovada clara ca nu stii despre ce scrii (vezi "pista din Azuga", sau excesivul "orasul Cheia", din jurnalul de Ciucas), pana la ridicarea in slavi a unor gafe (vezi ratacirea traseului si in final concluzia ca a fost mai bine asa ca ai urcat pe trasee mai salbatice - dar daca dadeai de vreo saritoare de netrecut, pe "scurtatura ta"?). Doar pt ca ai avut noroc pana acum, nu inseamna neaparat ca si stii ce faci. Ca nu iti pasa de ce ti se poate intampla, asta e alta poveste. Dar ar trebui sa iti pese, de altii. Asa ar fi omenesc. Sau poate ca ma insel eu!
In fine, revin la ideea de capatai.... nu e deloc demna de lauda, atitudinea ta: "nu imi voi asuma raspunderea pentru toti incepatorii carora le vine o idee ciudata citind ce scriu eu."
Ar trebui sa fii suficient de matur incat sa iti asumi raspunderea pt ceea ce scrii, pt ceea ce spui.
Cat despre remarca mea referitoare la greseala gramaticala in ceea ce priveste punctele de suspensie, imi cer scuze ca am mentionat-o. Nu stiam ca "nu faci literatura".


Duminică, 31 mai 2009 - 23:58  

adriannegoita
adriannegoit..

 
11
1) Nici eu nu știam cum se intră pe poteca de Sorica până nu m-a dus o prietenă pe acolo. De atunci știu că, ieșind de la gară în șoseaua națională trebuie să fac dreapta și să intru pe drumul care se deschide lângă o bornă kilometrică (prima întâlnită). De aici, acum vreo 2 luni, am avut norocul de a găsi urme până la stația de sus a telegondolei (vezi articolul publicat de mine). Prin urmare, coborând cândva din Munții Neamțului, am preferat să cobor pe unde ai urcat tu acum.

2) Stâna de care vorbești m-a găzduit într-o noapte de iarnă (cu vânt puternic, pe care nu prea aveam chef să mai montez cortul). Acum, cu turmele deja urcate în munte, dacă ai fi ajuns să vorbești cu ciobanii, cred că puteai primi găzduire. Legat de dormitul la stâne... Nu sunt cele mai confortabile "hoteluri" posibile dar uneori sunt mai comode decât cel mai comod cort. Și, atâta vreme cât le poți folosi și în lipsa ciobanilor (cum am făcut-o eu, iarna), este absolut necesar să nu lași mizerie în urma ta.

3) Te invidiez un pic pentru faptul că ai văzut acele căprioare. Carpati.org Asta mă face să-mi amintesc că, într-o zi de noiembrie 2007, am văzut și eu, undeva pe Orjogoaia, un iepure.

4) De acord cu Conrad care spune "Fericirea are farmec doar daca ai cu cine s-o impartasesti."

5) Despre ideea lui Mihai, cu planificatorul de ture (o parte foarte utilă a site-ului) numai de bine. Totuși, din motive mai mult sau mai puțin clare, există oameni care nu pot/ nu vor să socializeze "forțat" și, prin urmare, greu s-ar atașa la un grup format online... Nu afirm acum că Ioan s-ar număra printre aceștia dar nu-i imposibil ca el să se regăsească în afirmația mea.

Mie, spre exemplu, cu ani în urmă mi-era ușor să ies pe munte cu astfel de grupuri. Acum mi-e mult mai greu, motiv pentru care rar m-am înscris la turele postate de voi pe aici.

6) Să-mi spună și mie cineva să termin comentariul acesta! Carpati.org


Luni, 1 iunie 2009 - 16:30  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0756 secunde

The lyrics that count | ro | fr | es | it | de | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante | Getamovie.org | Searchromania.net
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com | Patentsmania.com | Getacd.es | Design
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2014) www.carpati.org