Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Iulie 2019
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

August 2019
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Online

Vremea
Varful Mircii
Muntii Fagarasului

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Cu puls-oximetrul la Malaiesti (Muntii Bucegi)

Cu puls-oximetrul la Mălăiești

01-02.11.2008

Prima zi

Trenul aleargă în noapte, înghițind kilometri de cale ferată. Era acceleratul care urma să mă ducă de la Mediaș la Bușteni. Acolo, la ora 9,30 aveam întâlnire cu ceilalți șase ,,magnifici”, înscrișila tura de ințiere de pe ,,carpați.org” : odin (Mihai, inițiatorul turei și deci conducătorul echipei), dinudr (zis domnu’ doctor, zis doctoru, sau simplu Dinu), patriot (Alex), goe (Geo), neon (Ileana) și uigres (Sergiu) .

Traseul comunicat pe site : Bușteni-Mălăiești pe traseul Tache Ionescu (5,5 ore) marcaj triunghi roșu. Varianta de vreme rea este prin Valea Glăjăriei, 5,5 ore, marcaj cruce albastră, apoi bandă albastră, pe direcția Bușteni-Cab. Diham-Mălăești.

În compartiment era întuneric. M-am întins pe banchetă, încercând să adorm. Vezi’ de treabă. Gândul la întâlnirea de dimineață nu-mi dădea pace. Mă uitam la tânărul ce era întins vis-a-vis de mine (eram doar noi doi în compartiment) și căruia îi pocneau urechile, de cât de adânc era cufundat în brațele lui Morfeu. De ciudă îmi venea să mă ridic și să trântesc ușa de la compartiment ca apoi să mă prefac că nu am vrut. Dar cum mi-ar fi stat la vârsta mea să fac așa ceva. Așa că mi-am schimbat poziția încercând să adorm. Apoi mi-am schimbat poziția din nou. Și tot așa până când la un moment dat fără să-mi dau seama am ajuns la Brașov. Mi-ar fi convenit ca trenul să aibă întârziere deoarece întânirea era la ora 9,30, iar eu ajungeam la Bușteni la ora 6. Bineînțeles că nu a avut nici un minut întârziere.

Am ieșit pe culoar, încercând să văd câte ceva din orașul unde mi-am petrecut în tinerețe câțiva ani. Nu vedeam nimic. Între timp au început să urce călători. Compartimentul s-a umplut, trezindu-mi colegul de călătorie. În sinea mea m-am bucurat. Apoi mi s-a făcut rușine. Așa că m-am așezat la locul meu (lângă geam) de unde încercam să străpung cu vederea bezna de afară. La ora 6,10 eram pe peronul gării din Bușteni. Era răcoare, în consecință am intrat în sala de așteptare. Urâtă gară. Ar fi trebuit să arate ca o bijuterie, ținând cont de numărul foarte mare de turiști ce se perindă prin zonă, tot timpul anului.

Mi-am adus aminte că întâlnirea era în fața unei cișmele. Am ieșit pe peron să găsesc cișmeaua. Nici o cișmea. Unde este cișmeua? Acum observ că gara era în reparație. Probabil și cișmeaua. Atunci unde va fi întânirea? Nu mi-am notat nici numărul de telefon al lui odin. De unde să fac rost de numărul lui?

Am ieșit din gară și am început să mă plimb pe străzile pline de șanțuri ale Bușteniului (cred că se derulează o investiție pentru reabilitarea rețelei de apă). Pe partea cealaltă, lângă Casa de Cultură am observat o cișmea de unde curgea permanent un jet de apă de o culoare, mai degrabă telurică. Probabil că acolo urma să ne întâlnim. Numai că cișmeaua era înconjurată de șanțuri pline de apă.

Atunci mi-a venit ideea să-mi sun un prieten pe care să-l rog să intre pe sit, să-mi copieze numărul de telefon al lui odin și să mi-l comunice. Mi-am pus planul în aplicare și în următorul moment vorbeam deja cu Mihai la telefon stabilind ca întânirea să aibă loc lângă monumentul din fața gării.

Era ora 8 și ceva. Între timp localitatea a început să se trezească la viață. Vedeai oameni grăbiți și zgribuliți ce veneau de aiurea, cu fețe preocupate de cine știe ce treburi importante. Între timp am găsit un restaunt unde am băut o cafea, făcând ca timpul să treacă mai repede. Ora 9,30. Mă aflu lângă monument. La un moment dat apare lângă mine Alex, care mă recunoaște, apoi se apropie de noi Geo, și Dinu. Ne dăm mâna, facem cunoștință și schimbăm amabilități. Ei au venit cu mașina. Nu după mult timp ajunge și trenul, e adevărat cu puțină întârziere, din care coboară Mihai, Sergiu și Ileana. Facem cunoștință. În concluzie echipa înscrisă inițial, s-a reunit. După poza de grup din fața gării, am pornit plini de entuziasm, spre cucerirea înălțimilor, ce ni se desfășoară în față. După aproximativ 600m facem stânga, continuând să mergem pe drumul asfaltat, mai mult sau mai puțin, până la cabana Gura Dihamului . Tot acest drum, denumit de I. Ionescu-Dunăreanu în ghidul ,,Bucegii călăuză turistică”, ,,bulevard”, urmărește valea Cerbului , zona pe care astă vară o vedeam des pe la televeziuni, deoarece era invadată de ,,turiștii” care vroiau să scape de plata întreținerii. Vă dați seama ce a rămas după ei. Mai ales că locul a fost salubrizat de câteva ori, cel puțin așa am înțeles eu.

La cabana Gura Dihamului facem un scurt popas, pentru a ne pregăti de urcat. Ne hidratăm și ne potolim foamea cu mici gustări. După câteva minute începem urcatul în forță, pe poteca din stânga drumului, mai precis pe flancul drept al cabanei. Un urcuș abrupt, pe care-l atac cu curaj. Cam 5 minute. După care încetinesc ritmul, respirația sacadată mă face să tresalt la fiecare pas. Mă uit la colegii mei și văd pe chipurile lor detașarea, normalul. Eu deschid gura la maxim. Nu-mi ajunge aerul. Rămân în urmă.

La un moment dat îi văd opriți mai sus, amuzându-se de ceva ce le arăta doctoru’. Cum ajung, sunt luat în primire de doctor, care îmi prinde pe deget un dispozitiv, ca un cârlig de rufe (mai târziu am aflat ca se numește puls-oximetru). Imediat îmi spune o cifră, sau mai multe, pe care nu le-am auzit. Se pare ca era valoarea pulsului și saturației sângelui. Nu era bine. Așa că facem o pauză. Îmi revin destul de repede. Mă uit împrejur și realizez că suntem într-o poiană, la ramificația drumului (în ghid este trecută cota de 1090m). Spre dreapta este traseul spre cab. Diham prin șaua Baiului. Noi o luăm spre stânga dea lungul unei muchii, drumul reintrând în pădure. Măreția pădurii seculare, mă copleșește, făcându-mă să mă simt neînsemnt și mic față de imensitatea universului ce mă înconjoară. Muchia pe care urcăm, desparte valea Baiului de valea Morarului (1200m).

Rămân în urmă. Noroc că Alex și Geo își încetinesc ritmul și mă însoțesc de aproape. Mai schimbăm o vorbă, Alex cu aparatul lui de fotografiat face poze în neștire, amuzându-ne copios de ,,cârligul de rufe” al doctorului. Mie îmi face o grămadă de poze, cică pentru avatar. Și uite așa glumind și mergând, mergând și glumind, ajungem într-o poieniță, unde ,,dispozitivul” doctorului ne sugerază să facem o pauză (1310m). Din acest loc putem admira Colții Morarului în toată spledoarea lor. Eu nu-i mai văzusem până acum. De aceea impresia asupra mea era mult mai copleșitoare. Doctoru’, un foarte bun cunoscător al locurilor, ne face o prezentare de ansamblu foarte competentă. Ne arată vf. Bucșoiu Mic , vf. Bucșoiu Mare , văile din preajma acestora și multe altele. Îl admir pentru acest lucru.

Mă uit la Sergiu și nu văd nici un semn de oboseală. Tinerețea și sănătatea lui își spun cuvântul. În ceea ce o privește pe Ileana, o pot asemana cu Sergiu. Nu mă așteptam ca o fată, pe care o vedeam fragilă și neajutorată, să aibă atâta putere și rezistență. Nu numai atât, dar citeam pe fața ei ca și pe a lui Sergiu, dealtfel, aceea plăcere profundă de a urca și de a admira munții, precum și dorința de a învăța totul despre ei. De aceea, am toată admirația pentru ei.

Ne ridicăm și urcăm mai departe, traversăm câteva izvoare secate, precum și obârșia văii Porcului , pe urmă intrăm pe niște serpentine, care dau în pășunile ce acoperă coasta sudică al Dihamului. De aici imediat ne apare cocheta cabană Poiana Izvoarelor (1455m).

Ajungând pe terasă, ne aruncăm rucsacurile jos, și intrăm în cabana plină de turiști. Nu mai aveai loc la masă. Așa că stăm puțin pe terasă, să ne mai tragem sufletul și bem unii apă, alții suc. Ne facem o poză de grup, după care plecăm mai departe. Până la așa numitul Pichetul Roșu traseul este dominat de una dintre cela mai copleșitoare imagini ale Bucegilor, și anume Acele (colții) Morarului, cu acele viroage ce îmbracă superficial pereții abrupțiși brânele subțiri ale Morarului .

După ușoara coborâre în poiana Pichetul Roșu aflăm de la doctor că drumul Munticelului ia sfârșit și că începe renumitul traseu Take Ionescu. Dar tot de aici începe și rezervația naturală Bucegi-Abruptul Bucșoiu .

După o mică pauză de admirat și pozat, plecăm mai departe. Urcăm și în scurt timp ajungem în pitoreasca Poiană a Bucșoiului (1650m), unde se deschide o vale prăpăstioasă, plină de bolovănișuri și stânci prăvălite.

Drumul devine foarte solicitant, punându-mi la grele încercări condiția fizică, mai ales că nu am dormit de loc toată noaptea. Oboseala mi se instalează treptat, treptat în toate celulele.

Noroc cu Alex și Geo, care își reglaseră ritmul după al meu și prin atitudinea lor veselă, îmi furnizau acea energie necesară pentru a înainta. La un moment dat atingem creasta nordică a Bucșoiului, traversând valea Bucșoaia, valea Rea, valea Îndrăcită , foarte periculoase pe timp de iarnă. Și uite așa pe nesimțite ajungem în punctul numit La Prepeleag (1770m), nume ce a dat naștere unor numeroase glume pe care le făceam cu Alex și Geo. Dispozitivul doctorului a ținut din nou cu noi și ne-a programat o binemeritată pauză, motiv de a face poze și de a ne hidrata. Pe porțiunea asta am avut de câteva ori crampe musculare. Noroc că nu au fost de intensitate prea mare și mi-am revenit destul de repede.

Doctorul își pune din nou profundele sale cunoștințe la dispoziția noastră, făcându-ne o prezentare amplă despre locurile ce ni se desfășurau în fața ochilor.

Părăsim locul și după câteva pasaje destul de dificile, asigurate cu lanțuri, ajungem la cabana Mălăiești. Deja era întuneric. Cad sfârșit pe o bancă gândindu-mă că toată aventura asta seamănă mai mult cu o autoflagelare decât cu o activitate relaxantă de sfârșit de săptămână. Dar de fapt aș suporta, poate mult mai mult, doar să ajung sus și să mă pot bucura pe viu de minunățiile ce mi le dezvăluie minunații noștri munți.

Mihai a aranjat cu cabanierul cazarea noastră, așa că am urcat în cameră. Arăta foarte bine față de perspectiva cazării în sala de mese. Erau șapte paturi, dintre care două erau suprapuse. Ne-am ales fiecare dintre noi patul și ne-am făcut comozi. Mi-am schimbat echipamentul ud de transpirație cu haine uscate apoi am ieșit cu toții pe platoul din fața cabanei Salvamont, fiecare cu plăsuța cu mâncare în mâna. Vântul bătea năpraznic, așa că fiecare ne-am chinuit să mâncăm cum am putut, ancorându-ne în același timp plasele cu mâncare.

Am rezistat ce am rezistat, dar într-un târziu am intrat în sala de mese. Înăuntru puzderie de tineri veseli serveau masa, purtau discuții vesele, ce mai, atmosferă caldă și fericită. La o masă apropiată un grup de turiști mai în vârstă aniversau cine știe ce, motiv pentru care cântau de mama focului acompaniați de o chitară manevrată cu măiestrie. Nu am mai văzut o așa atmosferă de cabană de foarte multă vreme. Mă simțeam fantastic de bine.

Mai târziu, pe holul cabanei așezați de-a lungul pereților, tineri cu chitare în mână cântau cântece de cabană. Îți creștea inima văzându-i. Și așa au ținut-o până târziu.

La un moment dat, obosit fiind m-am retras strategic spre ,,vastele încăperi” ale cabanei. M-am așezat în pat. Era ciudat de cald. Pe când meditam la lucrul asta am și adormit profund.

Ziua a doua

Când am deschis ochii, suna un ceas. Era telefonul lui Sergiu care ne trezea la ora 6. Vroia să meargă să fotografieze rasăritul. Răsăritul soarelui la ora 6. În octombrie? Hm. Oricum mie îmi place dimineața. După ce s-au liniștit lucrurile mi-am rotit privirea prin cameră și am observat ca toată lumea dormea dusă din nou. Ba mai mult Mihai deja sforăia, nu prea tare, dar sănătos. Numai Alex nu era în patul său. Probabil ieșise înainte de incident.

M-am îmbrăcat și am ieșit afară. Era întuneric și rece. Mi-am ridicat privirea spre cer. Se zice că cu ochiul liber se pot vedea cam 2000 de stele. Dar cine stă să le numere? Luceafărul de dimineață pare că vrea să coboare, chemat insistent de frumoasa-i prințesă. Țesătura palidă de stele, ca o panglică aruncată deasupra cerului este celebra ,,Calea Lactee”. Celebră poate pentru că și planeta noastră face parte din ea.

Iar tot cerul ăsta stă sprijinit pe crestele Bucegilor. Un reazem de nădejede, după cum se vede de aici. La un moment dat apare Alex, care rupe vraja. Așa că am început să ne întreținem reciproc cu tot felul de teme mai mult sau mai puțin legate de munte. Timpul a trecut pe nesimțite. După ce s-au trezit cu toții, ne-am plătit cazarea, am mâncat și ne-am pregătit pentru programul zilei pe care Mihai ni l-a comunicat și nouă. Urma să urcăm pâna la hornuri, să facem poze, după care urma drumul de întoarcere pe așa numitul traseu de iarnă la cabana Diham , de acolo la cabana Gura Dihamului și Bușteni.

Este adevărat că unii, inclusiv eu, am fi vrut să urcăm prin horn, să atacăm vf. Omu , și de acolo să coborâm. În ceea ce mă privește nu știu dacă aș fi făcut față. Dar atitudinea doctorului mi s-a părut una cât se poate de corectă. El s-a opus categoric la schimbarea programului. Unul dintre motive, lipsa echipamentului adecvat, era un motiv foarte important, dealtfel. Dar dacă tura stabilită inițial era Bușteni - cabana Mălăiești și retur, păi nu este permis, din punct de vedere etic, să o schimbi. Chestie de principiu. Nu se știe niciodată ce se poate întâmpla și atunci bineînțeles că nerespectarea programului ar fi fost cauza. Trebuie să te ferești de așa ceva, mai ales când faci un traseu montan de inițiere.

Disciplina și respectarea unui program sunt esențiale pe munte. Acest lucru l-am învățat atât din faptele și întâmplările, unele tragice, din munții noștri (vezi Ion Preda ,,Omul și muntele”sau mai elocvent din multele știri de pe posturile noastre de televiziune), cât și din cărțile și aventurile marilor cuceritori și pionieri ai lumii (de exemplu Edmund Hillary - ,,Înalta aventură”, Lionel Terray - ,,Cuceritorii inutilului”, Maurice Herzog - ,,Cucerirea Anapurnei”, etc. etc.), iar Mihai, ca un bun cunoscător al muntelui, a înțeles acest lucru, motiv pentru care l-am apreciat.

Traseul prin căldarea inferioară a văii era cât se poate de lejer până când am luat-o la dreapta pieptiș, pe o pantă destul de acută, poteca luând forma unor serpetine strânse. Dacă îți roteai privirea, priveliștea era fascinantă, pereții Bucegilor te copleșeau cu măreția lor, dându-ți o senzație de liliputan. Acei pereți ce păreau inexpugnabili, imi aduceau aminte de stânca din ,,Lumea perdută” a lui Arthur Conan Doyle, deasupra căreia se afla acea lume pierdută în timp și pe care profesorul Challenger pornise să o exploreze.

Nu după mult timp ajungem la bifurcația cu traseul ce duce la vf. Omul, prin Brâna Caprelor , iar apoi după vreo jumătate de oră ajungem la baza Hornului Mare. Aici, după ce ne-am fotografiat și am dezbătut posibilitatea de a urca prin horn, s-a decis coborârea. Era ora 11 și ceva. La cabana Mălăiești mai facem un mic popas, după care ne luăm „valea” și coborâm într-un ritm infernal spre cabana Diham. După vreo oră îmi tremurau picioarele. Noroc cu doctoru’ și cu Mihai care se mai opreau din când în când pentru o binemeritată pauză. Și uite așa am trecut în viteză prin Glăjărie, după care am început din nou să urcăm, o pantă destul de solicitantă.

Într-un târziu ajungem la cabana Diham, unde cel puțin eu, m-am trântit frânt pe scaun, după ce mi-am lăsat rucsacul să-mi alunece de pe spate. Acolo am mâncat o binecuvântată ciorbă de burtă care m-a uns atât pe gât cât și pe suflet. După o asemnea masă mi-am revenit imediat. Trebuia să ne grăbim. Unii erau legați de tren, vremea era destul de înaintată, așa că ne-am echipat și am plecat.

Porțiunea rămasă am parcurs-o destul de rapid. Mihai, dotoru’, Ileana și Sergiu au mărit pasul pentru a ajunge la gară. Eu cu Alex, Geo și cu încă doi tineri ce ni s-au alăturat, am rămas mai în urmă.

În sfârșit suntem în Bușteni. Când ajungem la mașina lui Alex, îmi iau rămas bun de la cei ce mi-au fost coechipieri. Am rămas singur. Afară deja s-a întunecat. Mă îndrept spre gară. Ajuns în tren, trântit pe banchetă, obosit, gândurile îmi zburau la aventura recent încheiată. Oare cu ce amintiri voi rămâne? Poate voi uita anumite porțiuni din traseu, dar sigur nu voi uita figurile acelea vesele și prietenoase ce m-au însoțit, adevărați prieteni cu care sper că ne vom mai revedea pe cărările însorite ale munților și cărora vreau să le mulțumesc pentru că mi-au dăruit clipe extraordinare, pe care le resimnt și acum, când scriu aceste rânduri. Prieteniile legate pe munte sunt cele mai trainice. Iar despre munte, Ionel Coman spunea: „Dacă ai îndrăgit muntele, nu cauți doar țeluri deosebite și trasee foarte grele. Același preț pot avea zilele când hoinar, acolo, sus, încerci să redevii o modestă părticică din natură, echilibrat și simplu, asimilând cu toate simțurile armonia și liniștea inconjuratoare’’.



Vineri, 5 decembrie 2008 - 22:33 
Afisari: 2,276 


Postari similare:





Comentariile membrilor (10)

mihaiburo
mihaiburo
Busola
 
1
Foarte captivant jurnalul. Traiesti toata tura, inclusiv calatoria cu trenul. Felicitari !


Vineri, 5 decembrie 2008 - 21:08  

pisti2004
pisti2004
Cort
 
2
Foarte frumos!m-a acaparat total!impresiile ,sant cele mai esentiale averi ale noastre!


Sâmbătă, 6 decembrie 2008 - 00:49  

sanbadvl
sanbadvl
Busola
 
3
Toata stima Oleg! Am citit cu mare interes si credema ca mi-a parut rau ca sa terminat Foarte frumos intogmit, cu de toate.Asteptam tura urmatoare .Poate vi si pe la Valcea.


Sâmbătă, 6 decembrie 2008 - 01:22  

odin
odin
Rucsac
 
4
Oleg, m-ai facut sa retraiesc acele clipe minunate! Cand imi aduc aminte de distractia de la Diham cu ciorbele si mamaliguta...
De cate ori vad acea Vale a Malaiestiului am un sentiment ciudat, de maretie coplesitoare...
Asteptam sa citesc jurnalul intreg...2 zile minunate! "Carligul de rufe" era superb...minunat, mai ales distractia pe seama lui!
Cine stie, poate o sa ne vedem curand.


Sâmbătă, 6 decembrie 2008 - 12:00  

taikai
taikai

 
5
foarte frumos descris si la fel de frumos traseul


Sâmbătă, 6 decembrie 2008 - 13:59  

patriot
patriot

 
6
Feicitari domnu Oleg pentru jurnal!
ne bucuram cu toti ca ca ati reusit sa scrieti aceste randuri, mai ales ca stiu ca ati lucrat mult timp la el
O tura frumoasa si intradevar asa cum mentionati si dvs. rezultatul acestor ture de initiere este legarea de noi prietenii...
iar eu unu sunt foarte incantat ca am avut ocazia sa va intalnesc si la anu va promit ca ne vom reintalni


P.s. geo era "the driver" eu eram doar pozar de avatare "P


Sâmbătă, 6 decembrie 2008 - 19:55  

andy79
andy79
Busola
 
7
Peste doua saptamani, inspirati de tura si celalalt jurnal am pornit si eu cu un prieten pe aproximativ aceeasi ruta (adica numai prin Glajarie, evitand Tache Ionescu). Era prima data cand ajungeam la Malaiesti si impresiile au fost la fel de coplesitoare.
Un jurnal excelent care te face sa traiesti fiecare clipa si emotie aievea.
Felicitari domnul Oleg si coechipierilor pentru tura.


Luni, 8 decembrie 2008 - 08:40  

goe
goe

 
8
Domnu Oleg, frumos RT.
L-am asteptat cu sufletul la gura
Fiind unul dintre cei care au ramas cu dumneavoastra mai pe urma ... trebuie sa va fac o marturisire: de fapt urmaream si noi ceva. Era o placere sa stam de vorba cu dumneavoastra in timpul mersului sau in pauzele de respiro. La fel cum este sa va citesc acest RT. Parca citindu-l m-am reintors in compania dumneavoatra. Pe mine unul m-ati fascinat. Ma inclin si astept urmatoarea intalnire.


Luni, 8 decembrie 2008 - 19:29  

mike
mike
Rucsac
 
9
Da..scrieti cu mult talent si daruire...pur si simplu nu mai este nevoie de nimic, de poze nici vorba, ochii mintii deja zburda si au zugravit zeci de tablouri...respectul meu pentru tura si pentru descrierea ei.


Miercuri, 10 decembrie 2008 - 23:32  

fuligjimmy
fuligjimmy
Coarda
 
10
Foarte frumos scris. Mult mai frumos decat cand mi-ai povestit.


Joi, 11 decembrie 2008 - 13:53  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0750 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2019) www.carpati.org