Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Octombrie 2017
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

Noiembrie 2017
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930

Online

Vremea
Varful cu Dor
Muntii Bucegi

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

Cu Baiul prin ceata (Muntii Baiului)


Atentie! Jurnalul de mai jos contine tactici cam neplacute de supravietuire in ture solo. De altfel poate contine: puncte de vedere care pot fi vazute ca fiind putin cam extreme, limbaj piperat, iluzia ca autorul si-a pierdut complet mintile si ar trebui inchis intr-o camera fara lumina. Cititi pe propriul risc.


Cand lecturati jurnalul va rog sa tineti cont ca o buna parte din el a fost scris intr-un camion in care rasunau la un moment dat din boxe ritmurile suave de manele sau muzica populara, ambele nefiind tolerate de urechile sensibile ale autorului. Asa ca va rog fiti blanzi in sectiunea de comentarii, ca asta este primul jurnal facut public.


Ar fi trebuit sa incep cu alta tura seria de jurnale... Ar fi trebuit sa merg mai des la munte... Eh, ar fi trebuit sa fac multe...


Saptamanile trecute simteam cum se cam incheie o noua perioada de antisocializare asa ca am inceput sa bantui sectiunea de jurnale dar mai ales cea de ture si observ ca Raluca si Laura sunt in mare forma si orgnizeaza tura dupa tura. Super, am de unde alege. Vad ca Raluca are mare priza la public si organizeaza o tura scurta in Baiului. Pfoai, de cand tot vreau in Baiului dar tot aman deplasarea. Ma inscriu chiar daca e numai de o zi tura si astept momentul magic, adica acceptul in tura; putin curios sa vad ce tot face sefa de trib de se invadeaza in mod regulat si organizat muntii cu grupuri din ce in ce mai mari. Dar cu cateva zile inainte, surpriza, se anuleaza tura si raman cu buza umflata. Nici nu mai contau motivele.


Ok, dar eu totusi vreau munte, oriunde numai munte sa fie. Vrand sa-mi duc noul plan la capat, de a iesi in fiecare weekend pe munte i-au hartile la rand si ma opresc asupra Coziei, in care n-am calcat pana acum si cred ca ar fi timpul. Mititel, dragut, numai bun de umblat hai hui o zi. Ce se poate intampla rau? Numai ca e cam greu cu logistica dus-intors. Dar daca tot am socializat saptamana trecuta in Piatra Mare si mi-am facut o prietena noua ia s-o invitam la o tura in Cozia. Ii zic de idee, povestim, planuim... dar din ce vad eu interesul e foarte scazut si comunicarea se cam opreste in plop cu vreo doua zile inainte. Okkk. Gata, pana aici! Iar stau dupa altii?! Hai, da-o dracu de socializare! Unde ai vrut sa mergi? In Baiului? Atunci hai in Baiului!


Urmatoarea seara imi fac rucsacul pentru o tura de doua zile solo in munti. Si asa vroiam sa testez salteaua in combinatie cu izoprenul sa vad cat de „comoda” poate fi noaptea. Nu se poate sa fie mai rau ca in Postavaru de acu vreo doua saptamani, unde erau totusi -10 grade in cort, imi ziceam eu simtind totusi in acelasi timp ca s-ar putea sa-mi musc limba mai tarziu. N-am mai luat primusul si pentru prima data de cand il am nu mai aveam chef sa-l car desi pana atunci fusesem nedespartiti. Am zis ca oricum imi facusem de cap cu el in Postavaru incercand sa incalzesc cortul si degustand ceai facut din zapada dar cartusul cum era aproape gol, cam cucu presiune. Mda, a doua oara cand am simtit ca ar trebui sa-mi musc limba.


Sambata ma trezesc de dimineata, bag haleala in rucsacul gata pregatit, mai trag o privire in camera si plec dupa ce bag un deja clasic: „Daca am uitat ceva inseamna ca nu imi trebuie”. Ajunga in gara, nimeni pe la casele de bilete. Minune! Incep sa dau explicatii cam pe unde vreau sa ajung: Posada ar fi ideala dar ma multumesc si cu Comarnic sau Valea Larga. Bineinteles ca nu nimeresc ghiseul corect pentru ca pe vremea cand circulam eu cu trenul era doar C.F.R. Nimeresc ghiseul, ii explic ca vreau la Posada, este dar la 13, ok nu mersi atunci la Comarnic. Iau biletul salivand, incep sa ma duc grabit spre linie ca doar mai erau 5 minute pana la 8, cand ma uit pe bilet 8:45 plecarea. Bun, s-a mai dus o ora de pe munte din cauza orientarii proaste in domeniul virtual cand am cules informatiile.

Debarc la Comarnic si hai fuguta spre Posada ca de pe acolo am ochit eu un nemarcat care m-ar duce la ceea ce era in capul meu inceputul Baiului. Planul era sa ajung cat mai aprope de Sacele dar stiam ca nu prea e realizabil asa ca in sinea mea ma multumeam sa merg cat de mult pot in astea doua zile.


Ce a urmat de la Posada pana in golul alpin e greu de descris in cuvinte. M-am gandit daca sa las sau nu partea asta in versiunea finala a jurnalului pentru ca e in contrast cu restul de evenimente. Am decis sa ramana pentru ca vreau sau nu, face parte din tura si din totul de emotii si trairi din ziua aia si parca cumva restul istorisirii nu ar mai avea sens, nefiind cinstit cu mine insumi. Stiam din turele precedente ca pentru mine urcatul prin sate sau alte forme de asezamant, ca si coborarea, se lasa cu ceva stres si nervi iar contactul cu bastinasii, pe cat posibil ar trebui evitat.


Mana pe care o strangi acum poate fi cea care a lasat in urma gunoiul printre care pasesti sau a braconat vre-un animal ori a defrisat exact locul in care vrei sa ajungi si la tine pe harta e trecuta ca o zona cu padure iar in realitate efectiv sa nu fie acolo. Asa ca mai bine evit contactul. Oricum eram intr-o tura pornita din sentimente antisociale, ce naiba!


Incep sa urc in viteza pe un drum asfaltat vrand sa dau de carari cat mai rapid. Se lasa cu gafaieli asa ca modific garderoba si imediat dupa ce parasesc asfaltul incepe spectacolul tipic care ma ia totusi putin prin surprindere prin amploarea sa. Am mai trecut prin zone mizerabile pana acum dar asta parca le intrece pe toate, chiar si pe Carlibaba. De obicei reusesc sa ignor sau sa sufoc rapid sentimentele de revolta la vederea unor astfel de scene, dar in tura asta pur si simplu nu am mai putut, mai ales ca eu vad mai intai partea goala a paharului in orice situatie iar asta mi-a cam zdruncinat serios increderea ca a-s putea avea o tura relaxanta. Mormane de gunoaie zaceau peste tot prin vaile muntelui, unele din ele mai pitite dupa niste maracini, altele spulberate de vant...


Ma apuca nevoile si daca tot eram langa o „groapa” de gunoi am zis ca nu se supara nimeni daca fac ceva pe gunoiul lor. Cand sa termin ritualul apare din senin o pasare mica, dintr-o specie pe care nu pot s-o identific si incepe sa se apropie de mine cam la un metru scormonid prin deseuri cu un pai sau o fasie subtire de plastic in cioc. Urmeaza o mica pauza in care ne holbam unul la altul aproape fara sa ne miscam si atunci imi zic: Deci asa am ajuns? Noi facem mizerie iar tu iei situatia ca atare. Sa inteleg ca asta este noua flora in care ne vom zbate toti in viitorul apropiat?


Ma intorc dezgustat la traseul meu si incep sa urc mai repede, mai furios ca pana acum, vrand sa scap cat mai repede de zona asta si sa dau in golul alpin. Dar de la un moment dat, trecand pe langa grozaveniile lasate in urma de semenii mei, parca m-au lasat puterile si urcam asa mai mult ca un robot... si tot urcam si cainii ma latrau... si eu eram din ce in ce mai amortit la tot ce ma inconjura si iar urcam si nu mai imi pasa de nimic, nici macar de partea goala a paharului, nici macar daca mai era vre-un pahar... si iar urcam cu capul plecat, rusinandu-ma de comportamentul unora din specia mea si fata de alti oameni despre care am citit sau altii pe care ii cunosc si care au iesit la ture de igenizare a muntelui. Au iesit la curatat muntii si raurile ca dupa un timp relativ scurt munca lor sa fie complet in zadar. Au luat gunoiul dar problema principala a ramas tot acolo si anume oamenii care arunca gunoiul. Dupa un timp prind cu coada ochiului un nene care iesea din curte si se tot holbeaza la mine iar dupa ce il depasesc baga vreo doua cruci in urma mea si se urca in masina. Zau? Prin tot jegul asta tot eu sunt ciudatul? Tot eu sunt piesa de puzzle care nu se potriveste cu restul peisajului?


Simt ca nu mai am mult si voi iesi din zona caselor, cand, in ograda uneia care era printre ultimele, observ asa mai mult din mers, un copil cu o femeie ce pareau ca se jucau. Mi se mai inmoaie putin inima zicandu-mi ca poate nu e dracul chiar atat de negru si uite ca poate sunt si oameni normali pe aici. Nici bine nu imi termin gandul, mai fac cativa pasi si am parte de prima mea priveliste spre Baiului si mai exact ceea ce cred eu ca era Gagul Mare (cred). Cum tot eram curios sa testez noul telefon am zis ca daca nu o sa fac o poza nu o sa ma creada nimeni.


Vai ce dragut, au lasat si o plapuma in cazul in care mai e vre-un trecator care nu e corezpunzator echipat si poate il prinde frigu’ pe munte.


/Baiului/baiului_012.jpg


Imi vine instant in minte un fragment dintr-o discutie pe care am purtat-o cu nene simpatic in calatoria mea spe Muntii Maramuresului. Tocmai trecusem de mizerabila Carlibaba si de o zona de padure pusa la pamant cu salbaticie si la ideea mea ca poate ar fi timpul pentru o noua revolutie, mai mare, mai eficienta dar una in primul rand mai organizata, el imi raspunde ca da ar fi o ideea buna dar ar merita oare varsarea de sange? Luat putin prin surprindere si neavand un raspuns clar atunci n-am mai zis nimic iar conversatia a luat o alta directie. Daca ar fi in fata mea acum i-as spune fara sa ezit ca poate ar merita sa curga macar un pic de sange, asa, cat sa duca la vale mizeria. Of, hai sus, ca macar de acolo nu se vede. Ii las sa se joace printre gunoaie si imi vad de drum.


Una fara gunoi. Parca prefer varianta asta mai mult.


/Baiului/baiului_017.jpg


Intr-o semipadure apar si primele probleme cu orientarea. Drumul principal pe care l-am urmat se bifurca si tot apar fel de fel de carari mai mici sau mai mari. Trag cu ochiul la gps si ma tot bat singur pe umar ca nu l-am uitat de data asta. Nici nu stiam cat imi va fi de folos. Tura trecuta am avut mare grija sa imi incarc 4 acumulatori cu o noapte inaintea plecarii iar pe munte constat cu stupoare ca am uitat sa iau gps-ul. Decid sa parasesc cararea principala care mi se parea ca ocolea prea mult pana m-ar duce in zona de interes. Ma uit stanga, ma uit dreapta... numai carari. Eh, dar ce am invatat noi mai demult? Cand ai dubii dai pe de-a dreptu’!


Aleg cararea care intra adanc in padure si mi se pare ca urca cel mai abrupt. Perfect! Hai la transpirat. Nimic nu linisteste un sufletel agitat mai bine decat epuizarea fizica. Si dai la deal... si dai si urca... si cand credeai ca mai ai putin, ghici ce... mai ai de urcat. Pe masura ce cararea se pierdea in desis incep sa apara tot felul de boscheti agresivi care se agata de mine si de noul si preaiubitul meu rucsac Deuter de parca vroiau sa raman acolo pe vecie. Ma gandesc sa-mi scot scula multifunctionala (cutitul) din rucsac si sa-mi fac loc mai cu forta dar decid ca as pierde mai mult timp decat as castiga. Continui sa inot prin maracini tot uitandu-ma sus in scurtele pauze pe care le luam, cautand albastrul izbavitor cerului. Si il vad, hai inca putin... da-te de pe mine boschet blestemat, hai ca se poate... mama fix in fata mi-a venit... tu da-te la dreapta, tu stai asa acolo, si... victorie.


Ies cu labutele insangerate pe un mic platou si aproape ca arunc rucsacul din spate, imediat incepand sa-l patrulez de parca era al meu. Copac, bun, iarba, nu prea bun ca nu erau 10 metri patrati sa nu fie brazdati de porcusori isterici. Continui... boschet, bun, piatra, bun, gunoaie... nu, deci bun.


Ma intorc la rucsac si incerc sa inventariez pagubele. Hmmm, cand urcam simteam ca am luat jumatate de padure cu mine si cand colo gasesc doar o crenguta amarata pe rucsac. Ma reechipez, ma orientez mai mult pe gps, ca imi era lene sa scot harta si cu forte proaspete si energii surprinzator de pozitive imi continuii drumul printre tufisuri si copaci razleti. Bai, dar eu parca as cunoaste tipurile astea de boscheti! Macese! Erau tone de macese in jurul meu si eu nici nu le observasem fiind preocupat cu planificarea unei noi revolutii. Buna sincronizare ca si asa mi se cam facuse foame dar nu destul incat sa umblu in rucsac.


Iau cateva sa gust si imi vad de drum. Si ce drum! Dupa o urcare usoara pe varfuletul primului deal privelistele Baiului imi apar la orizont si ma topesc instant. Doamne, cum de nu am mai fost aici pana acum?! Combinatia de padure in stanga mea si pantele domoale, aproape lenese, din dreapta, ma relaxeaza pana cand ma simt din ce in ce mai moale si ma face sa plutesc cand merg. O iau usurel la vale clefaind macese si cascand gura la tot ce ma inconjoara.


/Baiului/baiului_025.jpg


Si deodata totul capata un sens... si eu intru in acea stare atat de cunoscuta si indragita, pe care de obicei o simt de abia dupa 3 - 4 zile de mers, in care toate grijile, anxietatile si asteptarile sunt date la o parte usor, usor facand loc nevoilor primare, simple si clare. Totul e limpede acum iar eu intru in ritm cu ceea ce ma inconjoara, intru in calm, intru in... normal.


Ca la comanda doua drujbe incep cantecul mult prea cunoscut, departe in dreapta mea. Dar se opresc aproape imediat, parca rusinate ca au indraznit sa-mi tulbure linistea. Simt ca vreau sa merg in toate directiile simultan. Incerc sa ma tin de ceea ce cred eu ca e o carare dar padurea imi tot face cu ochiul si o tot pierd, doar intersectandu-ma cu ea cand mai atacam macesele. Fag, mesteacan... mama ce as mai cobora printre ei dar imi dau seama ca ar dura cam multisor pana as iesi din vale, plus ca padurea, spre satisfactia mea, era suprinzator de deasa din cauza puzderiei de puieti.


Ma orientez putin pe gps si imi schitez traseul pe care urma sa fac. Deci ocolesc cumva valea asta din stanga, pe curba de nivel si incep urcusul spre primul varf mai serios. Mama, greul de abia acum incepe si e trecut de 12. Pe drum macesele erau o sursa consistenta de energie. Luam cate un pumn, le molfaiam cu placere si numai bine imi ajungeau pana la urmatorul boschet unde mai urma o mica realimentare. Ma apropii iar de o mica zona populata. Cainii ma simt si ma saluta de departe. In urma lor apare o mica silueta feminina. Era un baiat. Ma apropii de gard sa-l salut iar el incearca sa linisteasca potaile. Ii multumesc in gand ca i-a mai potolit, dar ultima problema pentru mine ar fi cainii, mai ales ca printre ei sunt cativa tinerei, daca in schimb v-ati mai strange gunoiul, ce bine ar fi. Dam noroc, stam putin de vorba, urmeaza intrebarile standard, eu ii explic traseul, el imi explica cum e prin zona si ne despartim in acordurile celui mai incapatanat caine care nu prea facuse pauza din hamait. Hai ma ca totusi parea de treaba omuletul! Nici bine nu termin gandul si la vreo 20 de metri vad un morman bine organizat de gunoie. Eh, n-a durat mult iluzia.


Hai mai baga o pauza mica ca de acu incepe greul. Mama si e aproape ora 14 iar eu nici macar n-am urcat primul varf mai consistent si am ramas si fara macese. Nici bine nu strang chingile si incep gafaiala la deal ca il si simt in spatele meu cum se furiseaza. Nici nu trebuie sa ma intorc sa verific, stiu ca e el. Asa mai apare din cand in cand, mai ales cand se complica situatia.


Colegul: Hai salut!

Eu: Mmmppfff

Cog: Deci asta e Baiului?

Eu: Dap.

Cog: Bine, o parte din el ca e aproape 14 si tu n-ai ajuns nici macar pe primul varf

Eu: Mdea

Cog: Si cum se chema asta?

Eu: Da’ chiar stai sa verific, zic eu, fiind bucuros ca am motiv sa las rucsacul din spate. Ma uit pe gps si harta si parca tineam mine ceva de la baiat cu doamnei. A da, e muntele Doamnei!

Cog: Da’ esti putin cam transpirat. De cand nu te-a mai facut o doamna sa gafai in halu asta?

Eu: Phaaaa!

Si incep sa rad de nebun in timp ce urc, incercand in acelasi timp sa imi controlez respiratia.

Cog: Hai baga tare la deal inainte sa incepi sa plangi pe aici pe undeva.

Eu: Stai relax ca avem timp, pana la 22.

Cog: I-auzi pana la 22? Mai, mai, da’ ce planuri avem noi.


In drum spre varf incep sa dau de zapada iar cand ajung pe el in fata primesc o monstra despre ce ma astepta. Cam multa ceata, dar daca bate vantul ca maniacul poate o mai imprastie, imi ziceam eu in timp ce faceam prima pauza de masa.

Cog: Si totusi nu te-ar deranja mai mult vantul decat ceata?

Eu: Neaaahhh, nu cred.

Cog: Moment bun de muscat limba.


Cam bate vantul dar prefer sa dardai putin si sa ma bucur de priveliste, in timp ce mananc.


/Baiului/baiului_034.jpg


Stiu ca o sa am o tura faina cand gasesc ingredientele de baza pe bocanc: apa, zapada si noroi


/Baiului/baiului_036.jpg


Strang si cu stomacul plin altfel urci, adica ceva mai greu, parca mai lenes. Ajung intr-o zona in care cararea era acoperita cu zapada. Cred ca ar fi momentul sa testez si parazapezile cele noi. Nu prea e adanca zapada dar presimt ca o sa creasca nivelul, deocamdata o sa le tin asa de feng shui. Cand sa iau rucsacul in spate vad ca atarna ceva langa el. Era gps-ul. Cum si cand naiba ai iesit din bunzunar? Ia uite frate cum sta pe bolovan cu fata in jos zici ca la catapultat ceva din buzunar. Simt ca ma apuca transpiratiile si incep sa „binecuvantez” momentul in care am decis sa nu trag pana la capat fermoarul. Deodata ma calmez brusc si aproape ca raman fara respiratie la cat de zen am ramas. Ia stai asa; Raluca are o gramada de carne in frigider ramasa de la tura de revelion. Ma ridic brusc, las toate balta in jurul meu si alerg ca un nebun, direct spre Bucuresti. Dau o tura de oras pana gasesc apartamentul si intru ca o furtuna, trantind usa de la intrare de toti peretii. Raluca statea cuminte si se uita la televizor. Dau buzna in bucatarie si aproape ca ma arunc pe frigider. Ea statea linistita in continuare la locul ei holbandu-se cu niste ochi mari si curiosi spre mine, care tocmai deschideam frigiderul plin ochi cu carne. Mama e si o gramada expirata pe aici, hai s-o iau pe asta prima si golesc aproape jumatate din el si dau sa plec. Stai ca mai are si congelator. Iau o bucata mai mare si incep sa ies de abia miscandu-ma dar fericit ca am cu ce sa umplu frigiderul destinului care a facut sa-mi sara gps-ul de la locul lui, totul sub privirile ingaduitoare ale proprietarei.


Ma scutur putin, mai blagoslovesc inca o data fermoarul si incep sa traversez portiunea mai delicata. Apare iar asta.

Cog: Domnu’, domnu’ suntem de la televiziunea locala. Cum credeti ca veti da coltul astazi?

Eu: Pai ia sa vedem, si ma opresc brusc in mijlocul drumului, varat pana dupa genunchi in zapada, scot telefonul si fac o poza, ca daca tot il am de curand macar acu’ in primele zile sa fiu arogant. Hmm... cam abrupt pe aici dar cred ca pot sa ma opresc inainte sa ajung jos ciufulit bine de tot.

Cog: Vai dar domnul e in forma azi, ca de obicei nu reactionai asa.

Eu: Hai pa.


Zona mai delicata


/Baiului/baiului_043.jpg


Continui sa merg intr-un ritm bun sau cel putin asta era in capul meu si incercam sa ajung pe Varful Mierlei, cand, de la marginea padurii din stanga mea parca aud voci. Hopa, numai nebuni ca mine pot fi la ora si pe vremea asta pe acolo sau braconieri sau zombi. Sa am cutitul la mine pregatit la mine? Neah, mi-e lene sa-l scot din rucsac, asa ca inaintez agale. Dupa cativa pasi situatia deveni clara. Mai, da’ multi nebuni totusi. Neavand chef sa mai stau de vorba cu careva trag cu coada ochiului la vreo 3 corturi si cu o gramada de oameni in jurul lor. E clar oamenii au intentii bune dar tot n-am chef sa ii bag in seama prea mult. Azi esti antisocial ce naiba! Respecta-ti trairile interioare sau macar planul de a le avea. Deodata ceva care seamana cu o baba imi face din mana. Dau si eu din aripa cam desincronizat. Bun, sper ca atat a fost. Ti-ai gasit, incepeau sa iasa de peste tot omuletii si sa se holbeze la nebunul care urca singur in sensul din care ei probabil tocmai venisera. Primesc un salut cristalin si plin de voiesie, cum rar am mai primit, la care ii raspund cu o energie care m-a surprins si pe mine. Ok, gata, s-a terminat spectacolul, hai toata lumea inapoi in corturi. Urma varful Mierlei si odata cu el, intrarea mea in ceata si parca in alta lume. Ce ciudat, parca cineva a trasat o linie invizibila iar sub ea e soare si vizibiliatate cat de cat, dar daca faci cativa pasi sa cam stins lumina. Noroc cu grupul care a lasat o dara consistenta de urme.


Intrarea in marele alb


/Baiului/baiului_049.jpg


Si cum ii dadeam eu asa la deal cu ochii in pamant, ca de, era panta, parca vad ceva mic si rosu in mijlocul drumului. A cam iesit in contrast cu zapada si pe masura ce ma apropii ma fulgereaza un gand intunecat. Ma aplec... vai... sper sa fie doar o trusa de prim ajutor. Pulsul incepe sa-mi creasca, ridic dracovenia... si... portofel. Nuuuuu!!! Raluca, da-mi carne!!! Ajung ca teleportat la ea, smulg frigiderul de la locul lui cu totul si apuc sa-i zic in drum spre iesire:

 - Te descurci fara asta o perioada!


O las buimaca si imi revin cu portofelul in mana. Ce fac? Il invart pe toate partile, il miros, parca e aroma feminina, il deschid... hai ca poate e al cuiva care sta pe aproape si e mascul. Scot buletinul... ti-ai gasit... Vasiliu Stefania Cecilia din Bucuresti. Mda, e cam clar ca e din grupul de mai jos. Pfai si nici nu arata rau. Ia sa mai vedem, ce gasesti intotdeauna in poseta unei femei? Dezordine. Cu toate ca era doar portofel incep sa cotrobai sa vad cu cine am de a face: vreo 100 de lei, un stick, poze cu Jesus, carduri fara numar. Mda, ce fac? Raman asa cu jucaria in mana vreo 3 minute, uitandu-ma ba jos sub linia de ceata ba sus spre necunoscut. Mai trag o privire inauntru si pe unul dintre carduri scrie plantator de fapte bune. Ei, atunci merita fata, zic eu luand-o in pas alert la vale. Parca o si vedeam cum ajunge in gara sau in statia de metrou si cum isi da seama ca nu are bani la ea sau cardul. Daca era dintr-un oras mai apropiat poate o rezolvam altfel, dar asa...


Jos, lumea se cam refugiase la adapost. Mai erau vreo doi pe afara care incercau sa o puna de un foc. Ma proptesc falnic in fata cortului din mijloc si ca la anunturile din mall o rog pe domnisoara sa se prezinte afara pentru ca imi este datoare cu o tura. Se aud rasete fix din cortul de langa mine si fermoarul incepe sa se deschida timid. Inauntru numai fetze zambitoare. Doua fete si un baiat. E cam incomod sa vorbesc din usa cortului asa ca la prima invitatie aproape ca dau buzna inauntru, intinzandu-ma peste tzoale, echipament si un picior, ramanand cu ale mele pe din afara. Sunt recunoscator ca pot sa ma intind si printre gafaieli incerc sa explic situatia. Toata lumea era confuza iar inculpata nici nu avea habar ca a pierdut obiectul si nu prea ii era clar de unde ne cunoastem. Ii inapoiez portofelul, radem ca spartii, beau un ceai, radem din nou, schimb de contacte si cu toate ca vremea de afara in combinatie cu ora inaintata nu te prea imbiau la pedalat, mai ales ca fata avea si slanina cu ea (mancare), ma pregatesc de plecare. E bine la ei in cort.


In cateva minute eram din nou cu capul in ceata si in lumea mea incetosata. S-a cam dus tura mea antisociala. Ceva imi spune ca de acum am sa ma uit mai des la gps, dar deocamdata ma tin de urmele lor mirandu-ma de lipsa totala de vant, care fusese anuntat ca o sa fie prezent din plin.


Fiind o urcare domoala ma tin de urme si intru cumva pe pilot automat, bucurandu-ma de mers, ca privelisti poate maine. N-a durat mult bucuria si Sorin (vantu) isi face simtita prezenta, cei drept cam timid. Eh, e acceptabil dar oricum urcatul in tricou, fie el si cu lana nu mai e o varianta. Scot softshellu’ si din nou ma intreb cum de am subestimat asa o componenta de importanta din echipamentul montan, fiind printre ultimile produse cumparate. Acum, trecand prin atatea incercari cu bucata asta de material pot sa afirm cu tarie ca este piesa de rezistenta din tot ceea ce am, nefiind tura in care sa nu o car cu mine. Incredibil de versatila iar vantul apare in toate anotimpurile. Gata cu reclama, hai la drum.


Oricum vantul asta mai se pare mic copil pe langa ce am prins in Fagaras acu ceva ani in urma. Si totusi daca este vantul cel groaznic anuntat pe siturile meteo atunci va fi cum zice japonezu: „A walk in the park”. Hmm, poate am scriu un jurnal despre tura asta. Apare imediat Cog-ul.


Cog: Pe bune? N-ai facut unul pentru alte ture mai mari si vrei sa faci despre asta? Si despre ce ma rog ai sa scrii? Ca te simteai ca si cum ai fi stat cu capul intr-un congelator gol? Ca era ceata si nu vedeai la mai mult de 10 metri oriunde te-ai uita?

Eu: Poate...


Si cum mergeam eu asa gandindu-ma ba la un potential jurnal, ba la ce bine imi sta cu geaca da’ nu ma vede nimeni, incepe sa ma gadile al saselea simt. Ma uit jos, inca erau urmele armatei de care tocmai ma despartisem. Pauza de orientare gps... haoleu, incotro ai apucat-o puisor? Prima abatere. Ma intorc grabit la o mica intersectie unde vazusem o singura serie de urme facand stanga. Ajung, o urmez, verific traiectoria, hai ca-i bun.

Hopa, dar uite si niste urme de labute pe langa astea umane. Lup, caine, sacal? Urmele parca sunt cam mici pentru a fi lup si imi vine greu a crede ca a venit cineva cu potaia dupe el/ea pe o vreme ca asta.Eh, oricum asta e si directia mea asa ca hai dupa ele.Incepe sa se insereze si parca ceata devine tot mai greu de patruns. Nici Sorin nu mai batea atat de slab, acum cam le dadea la ficat.

Cog: Repede aprinde frontala sa vezi pe unde mergi!

Zambesc dar parca nu e zambetul meu si pana la urma cam are dreptate Cog-ul. La ce s-o aprind? Ca sa vad mai bine ceata pentru inca 5 metri in jurul meu?


Parca s-a lasat si frigul. Trag fermoarul pana la nas si incep sa-mi aud respiratia de parca eram un astronaut pe o planeta ostila. Nu stiu de ce dar chestia asta ma calmeaza si imi continui drumu, fara sa-mi dau seama ca m-am pierdut si de ultimile urme vazute.Iar simt ca e ceva in neregula si trag un ochi pe gps. Oau dar stramb te-ai mai dus tura asta fratee... A doua abatere si mult mai mare decat prima. Unde dracu sunt mai exact? Incerc sa scot harta si sa ma orientez in paralel ca sa descifrez misterul. Ti-ai gasit, Sorin ma bate din plin si parca vrea sa-mi smulga harta din mana, sa ma lase mai dezorientat decat sunt. Incerc sa ma ghemuiesc si sa creeez un paravan intre mine si rucsac ca sa o pot desface macar. Degeaba, cum incercam o manevra incepea sa mi-o rupa. Vroiam macar sa stiu daca am trecut sau nu de Vf. Cainelui (urma sa aflu ca tocmai pe langa el ma pierdusem). Simt cum frustrarea incepe sa creasca. As fi vrut macar 2 minute de vizibilitate in orice directie, asa mai mult pentru moral. Astept descumpanit vreo 5. Nimic. Din experientele mele de pana acum cu ceata plus vant tot mai prindeai din cand in cand cate o fereastra de vizibilitate, dar cum de obicei merg pe orice fel de vreme si nu ma uit la prognoza meteo simt ca nu prea am dreptul la proteste. Ma las pagubas cu harta si ma uit cu o mica neliniste la gps, de-acu toata increderea e in tine, nu ca m-ai fi dezamagit pana acum dar te rog nu intrerupe seria de „succesuri”.


Ce „fascinant” ar fi fost sa ma orientez cu harta plus busola pe vremea asta. Acum cateva minute puteam sa jur ca eram pe drumul cel bun si practic aproape ca mergeam in sens invers. Din momentul asta nu prea am mai dat drumu la gps din mana. Deja potentialele carari erau greu de gasit fiind acoperite cu zapada iar vantul nu ajuta deloc situatia spulberand-o in toate directiile. La putin timp dupa ce reintru pe traseul cel bun si parasesc zona de maxima confuzie, ma izbeste Sorin din plin. Aaa, deci aici era vantul cel promis!

Inaintez greu si incerc sa-mi feresc fatza de biciuirile scurte si la obiect ale naturii. Macar nu ma bate din fatza, ziceam eu in timp ce incercam sa trag gluga mai mult decat era posibil, facand cu mana un fel de streasina pentru saracul ochi stang care era cea mai expusa particica din mine. Imi aud iar respiratia, parca ceva mai gafaitoare si gandul imi zboara la o secventa dintr-un serial al copilariei, „Toate panzele sus”, in care protagonistul principal se pierde intr-o furtuna de zapada de grup si de singura femela din el. Sau era invers? Pan’ la urma dupa o orbecaiala scurta se gasesc ca in filme, pentru ca asta era... un film. Eu ce dracu pot gasi pe aici?

Cog: Un portofel!

Eu: Daca iti bag una, caci bomboane mentolate!


Tin minte ca atunci cand vedeam secvente de genul asta nu eram prea impresionat de vezi, doamne greutatile si pericolul prin care treceau personajele. Hai ma, ce naiba ca si eu ma joc in zapada cu orele. N-are cum sa fie asa greu si mi se parea feeric si chiar romantic sa bajbaii prin vijelii de genu. Mda, totul e distractiv pana cand esti direct implicat. Ai haine, ai echipamnet, haleala, apa, dar parca o mica pauza de la nebunia din jur n-ar fi rau. Eh, daca as fi vazut Bucegii macar pentru un minut totul ar fi fost mai tolerabil. Ca tot vorbeam de apa stai sa bag o mica hidratare, bineinteles bocna, mai ceva ca aia de izvor, ca de, numai fraierii isi iau termos, dar lasa ca pun eu cortul si imi fac un ce... mda n-am luat primusul. Slava... mie ca am luat 3 litri de apa in vezica mea favorita. La cum am consumat pana acum imi ajunge lejer si maine.


Din cand in cand ma mai intersectez cu urmele, ba de om, ba de caine si incep sa ma intreb daca nu cumva animalul mai mic e mai salbatic si ia luat urma animalului mai mare care poate schiopata sau mai dadea cine stie ce alte semne de slabiciune sau poate era pierdut pe aici.

Usurel dar sigur parasesc lumea scenariilor si simt cum gluma se ingroasa. Sorinel dadea in mine cu ura din toate directiile, viscol in toata regula, iar zapada, prin unele locuri, incepe sa-mi ajunga la genunchi si peste toate astea incepe sa ma roada si foamea. Trebuie sa am incredere oarba in gps si nu prea imi place asta dar n-am de ales. Marcaje? Ha... Parca am vazut BG pe un bolovan ceva mai jos pe la baza varfului Mierlei, dar ala e complet inutil pe vremea asta daca nu sunt stalpi. Din cand in cand ma mai intersectez cu urmele bipede iar cele patrupede par mult mai haotice cand la stanga mea, cand la dreapta. Ce ar fi sa ma intalnesc cu mititetul blanos si poate dormim in cort amandoi? Nu ca n-as fi facut asta deja, dar daca e mai salbatic sa ramana in absida sau afara langa cort.

Cog: Da’ chiar, daca tot esti tu asa experimentat i-a zi care e diferenta intre a dormi in cort cu o femeie si un caine?

Eu: Pai, potaia parca mi-a tinut mai mult de cald la picioare, dezavantajul fiind ca iti miroase cortul cam o saptamana dupa sau pana la prima ploaie.


Incep iar tropaiala la deal si simt cum incep sa se termine bateriile. Gata cu gandurile distractive, imi zic si simt cum intru in modul supravietuire. Imi trebuie adapost si mancare. Se lasa intunericul de-a binelea si scot frontala, care acum chiar ma ajuta. Ma prind doua rafale care aproape ca ma dau jos. Incredibil, stau la aproape 45 de grade aplecat spre stanga si nu cad. Clar cei inalti nu sunt avantajati deloc.

Cog: Ei, acu seamana cu cel din Fagaras?

Eu: Snif... snif... Cam da, zic eu, tragandu-mi mucii.


Sorineeeee ia o pauza tata!!! Dar parca da mai tare in mine ca surdu in toba de parca ii datoram bani. Inaintez greu,vantul suiera cu putere si din spate mi se pare ca aud un cal venind spre mine. Cai pe vremea asta? Ma intorc brusc si... pleosc, una peste fatza. Ce-a fost asta? A, tocmai ma palmuise rucsacul, o chinca rebela in cardasie cu Sorin ma trosnit serios. Imi vad de drum, increcand sa gasesc frigiderul lui Sorin pentru o mica livrare de carne. Dupa un scurt timp parca aud hamaieli de caine. Hai bai ca astea tre' sa fie reale. Dar pentru orice eventualitate ma rasucesc incet pe calcaie si... jap, fix in ochiul drept. Injuratura scurta, urmata de niste lacrimi, probabil de emotia momentelor traite pe munte, totul culmind cu o portia de ras sanatoasa si-mi aduc aminte o vorba de-a bunicii care descrie perfect momentul: ras cu plans, balega de manz. Bai frate, da’ ce era in apa aia? In afara de gheata cred ca nimic, dar oricum ma afectat un pic ca parca incep sa delirez.


Pana la urma unde dracu ma duc? In timp ce butonez gps-ul ma mir de cat de bine ma protejeaza improvizatiile mele de manusi de nebunia din jurul meu. I-a sa o scot complet de pe mana dreapta cat ma joc pe gps sa vad cum ar fi fara. O scot si dupa 2 minute de butonat regret amarnic. Ii ia vreo 10 minute sa isi revina. Bai da urc si dupa aia iar mai urc? Am trecut de Vf Cainelui, sunt aproape de Vf Dragan care e pe la 1770m si apoi urmeaza chiar Baiul Mare. Ce dracu fac? Dorm pe varf? Incep sa caut solutii ba pe harta, ba pe gps. Chitesc un mic platou pe un picior mai spre est si inaintez cu speranta ca poate il nimerec.

Era in jur de 19 si de abia ma urneam. Si urcam... Si singurii tovarasi de drum erau propria respiratie si suierul din urechi. Trebuie sa fac o mica pauza, bretelele rucsacului sapa adanc in mine. Incep sa simt un subtil iz de disperare, poate ar fi mai bine sa gasesc putin teren plat si asta e pentru azi. Dar totusi sa mai urc putin, inca putin... Iar dau de drum si parca, parca as incape intr-un coltisor desi e cam in panta iar vantul isi facea de cap.


Pauza de orientare si hidratare. Daca vreau sa gasesc locul trebuie sa cobor ceva si sa orbecaiesc sperand ca e mai bun decat asta, daca nu din nou la deal inapoi. Nu-mi mai vine sa iau rucsacu in spate si parca incerc sa ma conving eu pe mine ca ar fi mai bine sa raman acolo.


Cog: Ce faci puisor? Haideti domnu’ care mergeati pana la 22. Ce ati patit?

Eu : Nu-i momentul.

Cog: Ba exact acum e momentul! Cand simti ca ai cazut si nu te poti duce mai jos de atat. Ce ai sa faci? Ai sa stai asa sa te uiti la ceata?

Eu: Mda, nu-i prea placut.

Cog: Ai mai trecut prin situatii mai complicate de atat?

Eu: Da.

Cog: Ai fost mai jos de atat?

Eu: Da.

Cog: Atunci ia rucsacul si hai mai departe!


Ma aplec de parca imbatranisem 100 de ani instant, imi iau in spate „crucea” si cu toate ca o cam injuram pe moment stiam ca ma va ajuta pana la urma. Reusesc sa ajung pe un drum secundar, paralel cu cel care ajunge pe varf. Hai bai, da-mi doi metri patrati nenorociti pe teren plat, asta e tot ce cer! Si am primit... vreo 20, tot in mijlocul drumului si aici Sorin parca nu mai e asa agresiv, adica mai scapa el cate una dar ma protejeaza muntele. Gata, pana aici, stop joc. Bai da' ma pun chiar asa in mijlocul drumului? Daca mai trec astia cu atvul sau snowmobilu peste mine? Am mai dormit in mijlocul drumului candva, dar atunci parca eram mai mic si mai prostut. Da-o naibii ca nu mai sunt multi nebuni care sa umble pe la ora asta. Eviscerez rucsacul si ma apuc de treaba, nu inainte de a imi permite luxul sa trag o poza. Ba da ingamfat mai sunt. Incep sa asamblez cortul salivand la caldurica din el plus ceva haleala.


Boarfele in care trebuiam sa am incredere ca ma vor scoate din situatie


/Baiului/baiului_055.jpg


Si incepe haosul.


Scot cortul si incep sa-l asamblez conform standardului de pana acum, numai ca Sorinel avea alte planuri. Ca la comanda parca se inteteste si incepe sa sufle cu putere in rafale. Il invart, il rasucesc pe toate partile, il tin fix de ciuf si in bataia vantului seamana cu o caracatita care vine fix spre mine. Daca l-am scapat ala sunt in seara asta... Dracu il mai prinde pe vantul si pe coclaurile astea. Nici nu stiu cum sa-l pun si sa-l tin de frica sa nu se rupa betele.


Incerc sa bag primul cui, baga-l daca poti... scot cutitul, dau sa bat cuiul dar tre’ sa tin si cortul. Ma zvarcolesc, ma iau toate caldurile, bai stai ca nu e bine in coltul asta, tre’ sa-l pun acolo unde are impact mai mare cu vantul. Fac ca un lup in cusca, urlu... Mai mult de nervi ca m-am lasat sa intru in situatia asta. Hai bai ce dracu chiar nu reusesc sa-l proptesc, ia hai fara mila! Si scot un bat, calcand pe cort ca si cum n-ar fi acolo. Hai ca parca merge, zic eu, in timp ce bateam cuiele cu ura, dandu-mi peste degete si alergand in jurul cortului.

Cog: Ai vazut ca ura poate fi si un bun catalizator?!

Eu: Da, da si dai ba in cui ba in deget, dar in momentul ala nimic nu mai conta; foamea, oboseala, degetele, conta doar sa pun nenorocitul asta de cort. Bag si al doilea bat si cum ia altitudine casuta vad sub ochii mei cu se curbeaza batul si ramane asa. S-a rupt? Ei asta e... si asa vroiam candva sa dorm primavara afara. Dar se opreste rafala si isi revine, iar odata cu el si pulsul meu. Bun i-a hai sa trecem la ancorari mai serioase. Termin lupta cu pamantul si incep sa patrulez in jurul cortului, satisfacut si chiar mandru, de parca era prima data cand il vedeam pus. Simt o mica strafulgerare in piept si am deja sentimentul arhicunoscut ca ceva nu e bine. Ii mai dau un ocol si ma opresc in dreptul a ceea ce trebuia sa fie fata cortului... L-am pus stramb, e pus de-a curmezisul drumului...


Eu: Cooleeguuu, i-a vino putin! Hai, curaj, apropie-te puisor.

Face cativa pasi...

Eu: Ce observi tu aici?

Cog: Un cort.

Eu: Bravooo! Si cum e pus cortul?

Cog: Aaa, hopa l-ai pus invers. De-a latu in loc sa-l pui de-a lungul drumului.

Eu: A da? Si cum ramane cu ura ca bun catalizator si alte vrajeli?

Cog: ... Hai ca se poate dormi si asa!

Intru inauntru, hai ca parca nu-i asa rau dar dupa ce ma intind parca ma duc la vale spre stanga iar picioarele imi raman suspendate pe malul de pamant al drumului. Nu, nope, nu e bine, cu genunchii la gura am mai dormit pana acum dar asa nu. Mdea, hai afara o luam de la capat!

Cog: Esti nebun? E frig! Dupa ce in sfarsit l-ai pus?

Eu: Alte idei mai productive ai?

Cog: Scoate toate cuiele in afara de unu si incearca sa pivotezi cortul cumva in jurul lui.

Eu: Hmmm, nu-i rea ideea.


Execut planul si tot degeaba. Trebuie sa bag tot ritualul de la capat, dar acum il fac mult mai calm, aproape chiar plictisit, de parca era rutina zilnica. Dupa vreo ora jumate de chin, de la prima incercare, putin trecut de ora 21 eram in cort, asa cum trebuie. Trag si rucsacul inauntru si il lungesc langa cap inspre zona unde Sorinel era activ maxim si unde am ancorat batul in 4 cuie, bine ca am avut in plus vreo 6. Haleala, apa cu gheata, stat la orizontala, somn. Hai ca isi face treaba salteaua. Nici bine nu ma intind si vantu se linisteste brusc dar mai baga niste adieri lenese. Nu mai am energie nici sa-l injur, discutam maine.


Doar -3  in cort? Parfum!


/Baiului/baiului_057.jpg


Pe la jumatea somnului imi piuie pieptul. Ce dra... A, e telefonul, tocmai si-a dat duhul. Ma intorc pe cealalta parte si dupa un timp pe care nu-l pot defini decat ca o serie de sforaieli, parca se aud...pasi? Se tine careva de glume sau chiar am probleme? Daca ies afara degeaba pe vremea asta... cand va prind dracilor, va jumulesc. Ma ridic in capul oaselor, raman cu ochii inchisi si imi incordez simturile. Hai ca nu e prima data, esti deja obisnuit, imi zic, aproape tinandu-mi respiratia. Calm si incearca sa-i intelegi ritmul. Total aiurea. Hmm... te misti numai cand bate vantul? Mda este cordelina care a ramas neancorata si se izbeste de cort.Hai usurel la a doua repriza de somn.


Si dorm pana cand simt ca ceva cald imi gadila in mod placut fundul. Mijesc putin ochii si ma rasucesc... i-a uite soare... Soare!!!??? Deschid rapid cortul... Mama cum se vede totul, cerul, munti, paduri ...nori, ceata... A, sa dus dracu tot iar. Mai motai putin la caldurica pana la a doua venire la fel de scurta a astrului. Gata sunt treaz! Halesc ceva si cu un pic de emotie deschid vezica mea de hidratare. Pfiu, de abia daca are o coaja subtire de gheata in zona capacului.

Trag cateva gaturi si cum stateam asa afara cu varful muntelui mare si rece in spatele meu, privind spre cerul innorat prin care mai scapau cateva raze subtiri, pictand o imagine apocaliptico-linistitoare, meditam la umatorele: bai, cowboy au cafeaua, James Bond are martini, eu am apa cu gheata. Fuck yeah! Hai ca nu-i rau, si mai trag doua gaturi, sfarmand cu placere gheata intre masele, in timp ce soarele dispare, inghitit complet de ceata.


Dau jos kilele de zapada de pe cort, facem frumos bagajelu si la drum.

Cog: Care drum?

Eu: Aaa... Hai usurel spre varf si vedem dupa.

Dau de drum, dau de vechile urme de om plus labute si ma tin de ele. Ma despart pana la urma si de ele cand au cotit-o spre o stana de pe piciorul Zamorei. Mersi de ajutor si hai si pe Vf. Cazacu daca tot am ajuns asa aproape de el, poate cine stie, mi se deschid orizonturile.

Cog: Ei? Ce se vede?

Eu: Faina cruce. Mare.

Cog: Altceva?

Eu: Nimic in plus fata de ce am vazut si de pe celelalte varfuri.

Cog: Ok, hai dracu jos.

Eu: Mda cred ca pana aici a durat distractia, hai spre Azuga. Avem motiv sa revenim cand poate am sa vad ceva mai mult de 20 de metri.


Cat urcam spre varf mi s-a parut ca tot auzem niste voci mai umane din spatele meu, dar avand in vedere experientele recente nici nu m-am sinchisit sa ma intorc, daramite sa ma mai opresc sa vad cu cine am de a face. Dupa ce cobor gasesc sursa de zgomot chiar in fatza mea sub forma a doua personaje cam grabite. E bun, nu mi-am pierdut complet mintile. Ma tin de ei in liniste vreo 5 minute, multumind ca mai face si altcineva urme, pana cand ii ajung si ii cam surprind putin prin prezenta mea.

Ei: Ale tale erau urmele? Le-am pierdut la un moment dat.

Eu: Da, am fost putin pe varf sa admir ceata mai bine.

Ei: Si ce se vede?

Eu: Exact ce vezi si aici in jurul tau. :)


Se grabesc si nu prea au chef de vorba si cred ca inteleg de ce cand unul din ei maraie ca ar fi trebuit sa-si ia parazapezile. Ma uit la picioarele lui... era fleasca omu si vroiam sa zic ceva de blugi dar mi-am adus aminte ca eu eram in pantaloni de trekking de vara (ce-i drept cu niste izmene teapane pe dedesubt). Eh, pana la urma fiecare cum poate.Baietii au alt tonus si curand raman iar singur in lupta mea cu nametii, care n-a durat prea mult pentru ca ajung imediat la telecabina sau ce-o fi dracovenia aia care tot aduce oameni ca pe banda rulanta.


Caine! In sfarsit ceva blanos si pufos! Ma primeste cu labutele in sus, gata de joaca. Dupa o smotoceala cam lunga, de se uitau noii veniti cam ciudat la mine, decid ca asta e locul perfect pentru o pauza de masa. Ma indop bine si ce nu incape in mine, termina cainele. Perfect! Acu’ am si rucsacul mai usor.


Dupa inca o mini smotoceala de plecare o iau usurel pe partie la vale, tot uitandu-ma in spate sa nu ma buseasca vreunul mai grabit si il vad pe cutu cum se cam ia dupa mine. Treci acasa potaie! Iti arde de plimbari? Nu vezi cum e afara? Mai inaintez putin si dupa ce blanosenia dispare undeva in stanga mea iar am sentimentul ala ca o iau prin loboda de nebun. Verificam... bai, ar trebui totusi sa fie o poteca marcata pe aici, cam prin stanga, putin mai sus, cam pe unde a dispartut cutulachele. Ma intorc si urc pana dau de marcaj cu tot cu caine in mijlocul drumului parca asteptandu-ma si tot uitandu-se spre mine. Bai esti nebun? Asta imi arata pe unde trebuie sa merg?


Cand ajung aproape de el o ia din loc si o vreme mergem asa amandoi, calauzindu-ma printr-o liniste deplina, sacra, care m-a facut sa uit de toti si de toate. Il urmez curios dar si ingrijorat in acelasi timp sa nu se indeparteze prea mult de casa. Se opreste, eu ii multumesc pentru grija si ii explic ca jos il astepata numai zgomot si mizerie, asa ca ar fi bine sa ramana aici. Il mangai de ramas bun, fac cativa pasi si nu rezist sa nu ma uit in urma. Se pusese mandru de-a curmezisul drumului si se uita fix la mine iar in momentul ala tot ce mi-a trecut prin cap a fost: „Te-ai pus ca cortul in mijlocul drumului” (cacofonie intentionata) :) Si asa s-a mai nascut o vorba care cred ca imi va ramane in vocabular o perioada.


Urmeaza o mica balaureala prin zapada pana la buric pana in padure,ca de, nu ma mai ghida nimieni, dupa care o coborare prin ea care mi-a taiat respiratia si nu i-as face dreptate sa o descriu in cuvinte. Reusesc sa topai de o parte si de alta a potecii incercand sa dau de zapada cat mai mica, iar dupa ce scap de ea si dau de o zona mai plata incerc sa ma impac cu gandul ca trebuie iar sa las in urma partea de lume in care simt ca apartin si strang din dinti pregatindu-ma pentru impactul cu realitatea de jos. Si ca tot vorbeam de jos, de ce sa nu mai gasesc iar ceva? I-a uite o rozeta pentru bete de trekking! Sa o iau, sa n-o iau? Dau sa plec mai departe dar am zis ce naiba, hai ca poate imi fac un bat pe bucati si dau sa ma aplec dupa ea. O ridic dar simt ca greseala fusese deja facuta.

Eu: Ooo...

Cog: Care-i baiul? Suntem in Baiului. Get it? Ha! :)

Eu: Cred ca am facut o greseala ca m-am aplecat.

Cog: De ce? Ce ai patit? Te doare ceva?

Eu: Mai tii tu minte iahnia aia de fasole care am mancat-o ca un capcaun in cort?

Cog: Da...

Eu: Ei, cred ca vrea sa iasa afara acum iar aplecandu-ma am declansat un proces ireversibil de evacuare.

Cog: Ce termeni bagi... Adica te caci pe tine?

Eu: Nu asta e problema. Tocmai mi-am adus aminte ca nu am luat hartie igienica si nici nu mi-a trecut prin cap sa-i cer niste servetele Ceciliei in cort. Vai Cecilia cum am avut grija de curu tau dar am uitat complet de al meu.

Cog: Ok, acu ce faci?

Eu: Pai nu stiu, ce zicea Bear Grylls ca trebuie sa fac in cazuri de extrema urgenta ca astea? Sa sap o groapa?

Cog: Da... Fa-o de 2m x 1m si ia si niste scanduri cu tine.

Eu: Aaa, nu cred ca o sa fie asa mare.

Cog: Pentru tine desteptule!

Eu: Daca ma duc eu te duci si tu netotule!

Cog: Esti sigur?

Eu: Stai linistit ca nu te mai suporta nimeni in afara de mine.


Incerc sa ma orientez si sa caut un loc mai ferit dar ciuciu flora prin juru meu, care ridica doua probleme: una de camuflaj si a doua cu ce ma sterg? Ochesc un fag mai gros si cu o scorbura gigantica in mijloc de ma intrebam cum de se mai tine in picioare si pe unde isi mai trage seva din pamant. Oricum nu mai are mult de trait asa ca hai langa el. OK, am rezolvat cu locatia, acu ce dracu folosesc? Iau o frunza in mana, era uda si alunecoasa. Nope. Poate cu muschi de copac? Dracu stie ce creaturi mai traiesc pe acolo. Atunci nu mai ramane decat...

Cog: Zapadaaa! Ca data trecuta.


Offf, hai din nou. Gasesc zapada relativ aprope, scurm dupa aia de calitate, imi fac un bulgare acceptabil si rezolv problema chiar elegant. Hmmm, ce senzatie de revigorare ciudata. De obicei dimineata dau cu apa rece pe fatza ca sa ma trezesc mai eficient ca nu beau cafea dar bineinteles ca nu prea e placuta senzatia si dureaza un pic pana imi revin. Dar acu nu simt nici un deranj. Oare aici am gresit pana acu? N-am dat cu apa rece in zona care trebuie? Las intrebarile filosofice pentru mai tarziu si cu toate problemele rezolvate pe moment incerc sa grabesc pasul sa prind si eu un tren, oricare ar fi ala.


Intr-un mic repaus, printre crengile copacilor observ farul din Alexandria al Bucegilor intr-o mica portita din ceata sub forma literei V. Astept vreo 5 minute poate se mai cracaneaza putin litera. In mod incredibil pentru creierul meu, cu toate ca bate vantul si vad cum se misca norisorii, spatiul vizibil ramane exact acelasi si la fel de stramt. Cog-ul aplauda rar si sarcastic.

Cog: Absolut fascinant. Deci pentru asta am venit? Bai macar stii ca sunt Bucegii tot acolo si nu i-a mutat nimeni.

Eu: Ai noroc ca te stiu de mult timp. Mda, cam gata tura si daca asa e una antisociala, inseamna ca mai am de lucrat la asta.

Cog: Stai linistit ai sa mai ai ocazii.


In coborare mai dau de vreo doi (cuplu?), dintre care partea masculina la cum se batzaia pe acolo era si el in cautarea boschetului fericirii,asa ca ii dau la vale mai repede, ies din padure, ma duc spre o trecere de pietoni ca sa intru in mod oficial in civilizatie, trec strada si BUM in spatele meu. Doua masini se tamponeaza usor cam pe unde traversasem. Ma intorc si tot ce pot sa fac, la spectacolul care se desfasura in fatza mea e sa rad cu poate mai multa pofta decat ar fi fost cazul. Ma descurc pe munti, fac doi pasi in afara lor si mai ca ma omoara astia cu masinariile...

Cog: Bine ati venit inapoi domnu’!!! Speram ca v-ati incarcam bateriile pentru ca in mod cert va vor fi stoarse pana la ultima picatura de energie si pe nesimtite as putea adauga. Vad ca te duci spre gara, unde sigur dai de oameni asa ca te-am lasat sa te descurci.

Eu: Ura!

Cog: Stai linistit ca ne vedem diseara.

Eu: Rahat...

Cog: Zapada...




Concluzii: 

 - in urma sesizarii mele cu privire la mormanele de gunoaie din jurul Posadei, jandarmeria din Sinaia m-a redirectionat catre organele competente. Va urma un update al situatiei atunci cand voi avea un raspuns din partea lor 

 - ce bine e sa ai vreo cateva cuie in plus in caz de vijelie pentru o ancorare mai trainica a cortului 

 - daca urcati din Azuga spre Vf Cazacu si vedeti un fag uscat s-ar putea sa fiu eu de vina

 - atentie la viteza de frecare daca folositi zapada (mai ales imbibata cu apa) ca inlocuitor de hartie, poate crea pagube, e foarte abraziva




Luni, 10 aprilie 2017 - 01:56 
Afisari: 1,520 


Postari similare:





Comentariile membrilor (4)

adriannegoita
adriannegoit..
Caraba
 
1
Nestandard, palpitant, eroic, interesant, pe alocuri amuzant.

Mi-a plăcut jurnalul tău! Carpati.org

Cand mai ai timp, să mai scrii!

În altă ordine de idei, dacă aveai șansa unei perioade cu vânt slab, puteai campa pe unul dintre vârfurile Baiul Mare. Eu am avut șansa asta acum vreo 10 ani, într-o noapte de 20 și nu știu cât decembrie, la -16 grade. Eram mai tânăr și încrezător în oameni pe atunci...


Luni, 10 aprilie 2017 - 17:05  

hasst
hasst

 
2
Salut Adrian. Mersi pentru review Carpati.org

Material pentru o noua scriere as avea dar avand in vedere ca porcaria de mai sus mi-a luat vreo 3 saptamani (si asta pentru 2 zile de munte), va trece ceva timp pana mai apare alta.

Brrr... -16 zici? Sub -10 in cort n-am avut onoarea sa aflu cum e... deocamdata Carpati.org

In legatura cu ultima idee, la mine e un pic invers. Din start n-am avut incredere in oameni dar cu trecerea timpului am zis ca parca n-ar fi rau sa am cativa pe langa mine. De aia si contul facut aici.


Marți, 11 aprilie 2017 - 18:23  

monycata
monycata

 
3
Foarte fain povestit, chiar ar trebui să mai scrii .... povești la gura sobei. Chiar dacă a fost cam lung, nu m-am plictisit.
Când am fost la Lacul Roșu, ajuns noaptea, după furtună, pană de curent peste tot, nici geană de lumină, am pus cortul cum am nimerit, mai mult pe pipăite. Când m-am trezit dimineață, eram la vreo 2 metri de lac, fix în mijlocul unei alei. Desfă cortul, mută cortul .....

PS: Da' Colegul nu te.a ajutat deloc? De ce îl mai cari după tine?


Marți, 18 aprilie 2017 - 12:21  

hasst
hasst

 
4
Ma bucur ca ti-a placut si nu te-ai plictisit. Si eu am zis ca e putin cam lungut pentru doua zile dar l-am lasat asa.

Hai ca m-a ajutat Colegu in momentele mai critice. In rest, intr-adevar e putin mai complicat cu el. Dar unu fara altu nu se poate, el ma scoate din situatii mai delicate iar eu il tin cat mai departe de inchisoare cand simt ca o ia putin razna. Carpati.org


Joi, 20 aprilie 2017 - 16:15  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0948 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2017) www.carpati.org